Poveste de dragoste in vremuri de criza

Pamflet.

Autorul moral e Ada. Nu eu!

Flavius si Andrada se iubesc in oraselul lor curat si cochet din inima judetului Dolj. Chiar daca se iubesc, fortele intunericului se arunca asupra tinerilor indragostiti luând forma parintilor. Caci Alexandru, membru PSD, tatal lui Flavius, nu se mai intelege cu Ion, tatal Andradei, chiar daca si el a fost membru PSD, actual membru PDL. In urma “tradarii” lui Ion, Alexandru i-a facut un scandal monstru lui Flavius si i-a interzis sa se mai vada cu “cracanata aia bruneta”. Chiar daca bruneta nu era si cracanata.
In sprijinul celor doi insa intervine Stefan, fratele lui Alexandru si fostul iubit al Soniei, mama Andradei, sotia lui Ion. Ei doi fusesera demult, in zorii fesenismului, amanti. Continuă să citești Poveste de dragoste in vremuri de criza

Share

Ostracizarea. Ce-au in comun cochilia si politicul?

A ostraciza = a exclude pe cineva din viata publica, dintr-un grup (din fr. Ostraciser) Sursa: NDULR

Bun. Sa zicem ca am inteles ce vrea sa spuna cuvântul cu pricina, dar de unde provine? Ne lamureste Larousse-ul. In editia 1973 din care citez cu mândrie ori de câte ori am ocazia, nu exista „ostraciser”, dar exista „ostracisme”. Substantiv care provine din grescescul „ostrakon”, care inseamna „cochilie”. Asa. Siiiiiiii??? Mergem mai departe, nu ne dam batuti.

Legatura e ca, in democratia ateniana, Adunarea locala avea dreptul sa condamne la exil pentru o perioada de 10 ani (in principiu) pe cel care s-a facut vinovat (in ochii lor) de tendinte dictatoriale sau de tot felul de alte matrapazlâcuri considerate delicte grave. In locul buletinului de vot erau … cochiliile. Mai curat, mai ecologic, mai performant.

Daca v-ar sta in putere….care ar fi persoana pe care ati … ostraciza-o?

Incep eu. Continuă să citești Ostracizarea. Ce-au in comun cochilia si politicul?

Share

Let’s talk about…Murphy’s Laws – Articol de Dragos FRD

Murphy…cine n-a auzit de Murphy? E baiatul ala simpatic, care are o gramada de ziceri si legi, din foarte multe domenii, toate haioase, toate spumoase….

In ziua de azi, când avem atâta Internet la indemâna, e foarte dificil sa discernem intre informatia de care chiar avem nevoie si informatia care ne-ar putea induce in eroare. Chiar, voi cum va selectati informatiile dobândite prin intermediul Internet-ului? Le ignorati pe cele care nu va convin si le adaptati numai pe cele care va convin? Acest discernamânt e extrem de important pentru orice fel de decizie care va afecteaza viata – daca e vorba, de exemplu, de nutritie, trebuie sa fiti extrem de atenti (sau atente) la cine a sponsorizat experimentele respective sau lucrarea respectiva – pentru ca e de la sine inteles ca cineva care are ca scop sa vânda ceva pentru obtinerea unui profit va sponsoriza experimentele care sa-i convina. Personal, eu continui sa dau crezare, in primul si in primul rând, cartilor tiparite. Ca sa tiparesti o carte, presupune ca trebuie sa faci niste cheltuieli care trebuie aprobate, in ultima instanta, de Consiliul de Administratie al editurii care tipareste cartea. Prin urmare, exista, cât de cât, un control (si editurile, la rândul lor, au tot felul de interese financiare, de aceea e bine sa fiti cu bagare de seama daca respectivul document a fost editat de o editura serioasa sau nu). Pe când, in spatiul virtual, exista tot felul de informatii pe care, de multe ori, nu prea ai cum sa le verifici.

In legatura cu legile lui Murphy, sunt tot felul de supozitii si in cadrul acetei sintagme, „Legile lui Murphy”, au fost introduse foarte multe chestiuni, incepând cu o multime de bazaconii savuroase si terminând cu concluzii stiintifice extrem de bine documentate.

Si pentru mine „Legile lui Murphy” au insemnat o permanenta atractie, ca si pentru multi dintre voi, presupun. Ori de câte ori ni s-a intâmplat o faza mai aiurea, ca sa ne calmam, am zis, scrâsnind printre dinti, doar pentru noi: „E Murphy…”…sau poate in alt fel, mai prohibit pentru cei sub 12 ani.

De fapt, de unde a inceput totul? Murphy a existat, el e un personaj real.

Capitanul Ed Murphy a fost un inginer angajat la Wright Field (a murit in 1990, intr-un accident de masina; povestea noastra are loc in 1949, la baza Fortelor Aeriene Edwards din Murdoc, California, in timp ce se lucra la proiectul MX 98 l). Enervat de proasta functionare a unei curele de transmisie, cauzata de stupida imbinare a curelei la capete, Ed a exclamat (cu referire la subofiterul in grija caruia era imbinarea respectiva): „Daca e vreo posibilitate sa o faca prost, o va face”.

Câteva saptamâni mai târziu, la o conferinta de presa, colonelul Stapp, un fel de sef al proiectului, a afirmat ca „rezultatele excelente pe care le-am obtinut de-a lungul timpului, fara niciun incident, se datoreaza increderii noastre absolute in Legile lui Murphy si a efortului pe care l-am facut pentru a preintâmpina posibilele lor consecinte negative” („Legile lui Murphy”, Editura Universal Dalsi, 1998). Mai departe, presa a asigurat o raspândire uimitoare a „Legilor lui Murphy”, care l-a lasat buimac pâna si pe autorul numit al acestor legi, desi singura lui „vina” a fost un umor negru extrem de bine dozat si organizat. Murphy a observat de fapt o lege naturala (sa zicem) pe care noi, cei „normali”, nu ne-am fi relevat-o, desi poate ca am experimentat-o de multe ori: daca ceva poate sa mearga rau, atunci va merge rau.

Câteva din Legile lui Murphy au fost anterioare lui Murphy. De exemplu „Daca ceva rau se poate intâmpla, se va intâmpla”. O a doua observatie este ca ele, legile lui Murphy adica, sunt foarte multe. Si cam toate sunt foarte interesante, as zice eu, dezvaluindu-ne, fiecare zicere in parte, cam cum vede un om liber realitatea. N-ar fi rau sa luam aminte!

Bun. Sa revenim. Dupa cum spuneam, in aceasta interpretare voiam sa fac de fapt o oarecare structura, dar intr-un mod diferit decât ce a fost facut pâna acum (adica nu pe capitole gen „Despre societate”, „Despre stiinta” etc etc etc). Din punctul meu de vedere exista 3 categorii, mari si late (plus a patra, ca bonus, pentru ca, atunci când incerci sa faci o schema, mereu ramâne ceva care nu poate fi in interiorul schemei, dar nici nu poti sa ignori acel ceva; voua nu vi s-a intâmplat ca, atunci când va faceti ordine pe birou, prin acte etc sa dati de ceva pe care, pur si simplu, nu aveti unde-l pune? Eu am rezolvat problema adaugând un nou biblioraft pe care am scris „Altele” si in care pun tot ce nu poate fi ordonat in alta parte ).

Prima categorie este aceea a bazaconiilor savuroase (in aceasta categorie se situeaza cam 90% din aceste legi). Exemple clasice:

1. Regula frustratiei feline: „Când pisica ti-a adormit in poala si pare foarte multumita si adorabila, va trebui sa te duci urgent la baie”. Asta nu e adevarat si as zice ca nu e adevarat aproape deloc. Mie mi s-a intâmplat de zeci de ori sa-mi adoarma pisica in…hmmmmmm…poala, iar intervalul de „urgenta” a fost de minim o ora. Acuma depinde de cum isi defineste fiecare intervalul de „urgenta”….
2. Legea leucoplastului: Exista doua feluri de leucoplast: cel care nu se lipeste si cel care nu se dezlipeste. Iarasi nu e adevarat. Dar nu e asa ca e misto? :)
3. Ghidul stiintelor plus extensia lui Cerf: Daca e verde sau se agita, e biologie; daca miroase urât, e chimie; daca nu functioneaza, e fizica; daca e de neinteles, e matematica; daca nu are sens, e ori economie, ori psihologie.
4. Teoremele lui Ginsberg: 1. Nu poti sa câstigi; 2. Nu poti sa faci remiza; 3. Nu poti nici macar sa parasesti jocul (hai sa fim seriosi…)
5. Optiunea Oz-iana: Nu pot sa-ti dau creier, dar pot sa-ti dau o diploma (Vrajitorul din Oz catre Sperietoarea de Ciori)
6. Daca o felie cu unt cade pe covor, cade intotdeauna cu untul in jos. Nici aceasta „teorie” nu e adevarata. Experimentele au demonstrat (da, exista oameni care au facut asemenea experimente!) ca faptul depinde de inaltimea de la care cade felia; in principiu, daca inaltimea e sub 1,5 metri, cade intr-adevar (de cele mai multe ori) cu untul in jos. Daca insa cade de la o inaltime mai mare nu se intâmpla asa. Sau invers. Oricum, ce conteaza?

Sa nu se inteleaga ca avem ceva impotriva acestor bazaconii. Sunt haioase si ne dau o senzatie de bine, cum ca nu suntem singuri in lupta cu destinul. Au patit-o si altii!

A doua categorie este cea a „filozofiei” tip Murphy, pe care e bine sa ti-o insusesti. Dupa aia nu vei mai avea cum sa fii dezamagit in viata. Ba din contra, vei gasi un sprijin pentru orice incercare. Exemplu tipic: „Zâmbeste! Mâine va fi mai rau!”. Dar mai sunt si altele, de exemplu:

7. Conceptul lui Ferguson: „Criza este atunci când nu poti spune : „Hai sa uitam toata chestia asta!””.

Sau

8. Daca faptele nu se conformeaza teoriei, faptele trebuie inlaturate.
9. Legea lui Hanlon: Nu atribui niciodata malitiei ceea ce poate fi foarte bine explicat prin stupiditate.

10. Teorema lui Laing: Daca nu stiu ca nu stiu, atunci mi se pare ca stiu.

11. Cum testezi paranoia? Stii ca o ai când nu poti gasi nimic rau ce-ar fi din vina ta.

12. Legea de aur: Cine are aurul face regulile.

Si asa mai departe….

Totusi, medalia de … aur a acestei categorii, din punctul meu de vedere, este

13. Legea lui Truman: Daca nu ii poti convinge, zapaceste-i. (cam tot pe aici ar fi si Legea lui Wolf despre tactica: Daca nu poti sa-i invingi, convinge-i sa ti se alature)

A treia categorie este a teoriilor stiintifice (zic eu), iar ce exemplu poate fi mai bun decât Teorema lui Peter?

Într-o ierarhie, fiecare salariat are tendinţa de urca până la nivelul său de incompetenţă.

Aceasta teorie nu e o doar o gluma foarte bine facuta, e o teorie stiintifica in adevaratul sens al cuvântului. Daca va intrebati de ce suntem inconjurati de incompetenti, ei bine, aveti raspunsul. Oamenii au fost promovati din locul in care aveau o oarecare competenta intr-o pozitie superioara ierarhic, dar pentru care nu au competente. Dar, daca nu au competente, de ce au fost promovati? Din cauza a tot felul de concepte aiuristice: vechime in munca, increderea pe care o are seful in omul respectiv, pile sau, pur si simplu, ca nu s-a gasit altcineva. Multi sefi prefera sa mearga pe mâna incompetentului pe care-l cunosc decât sa aduca in organizatie un competent pe care nu-l cunosc si care s-ar putea dovedi, la o adica, chiar mai competent decât seful insusi.

Urmeaza Legile lui Spencer:

1. Oricine poate lua o decizie daca are suficiente date.
2. Un bun manager poate lua o decizie fara date suficiente.
3. Un manager perfect poate opera in perfecta ignoranta.

Daca n-ar fi existat punctul 3, Spencer ar fi creat o lege chiar interesanta, dar prea serioasa. Si nu si-ar mai fi gasit locul in Legile lui Murphy….

Exista totusi si a patra categorie. Nu mai e vorba de legi, teoreme sau teorii, ci de axiome pur si simplu. Aceasta categorie nu am pus-o la socoteala pentru ca, efectiv, nu poate fi categorizata. E in afara oricarei orânduieli. Dar e bine sa credem in aceste axiome cu sfintenie. Exemplu clasic este Principiul economic al lui Lani (punctul 3): „In Dumnezeu avem incredere; toti ceilalti platesc cu bani gheata”. Si sa mai ziceti ca Legile lui Murphy sunt aiureli….

Bine bine, veti spune, s-au scris atâtea articole, reviste si carti pe tema cu Murphy, oare ce ne-o fi apucat sa dezbatem si noi acest subiect ultra-mediatizat? Si, in afara de asta, sunt multe legi ale lui Murphy pe care nu le-am citat….Pai…eu zic asa: haideti sa dati si voi exemple din categoriile pe care le-am facut noi, cu legi ale lui Murphy care vi se par intesante. Sau, daca aveti impresia ca ar mai trebui o categorie, nu va sfiiti, spuneti-ne! Si de ce am inceput aceasta dezbatere, totusi? Urmariti-ne in continuare si poate veti afla…..

PS: Am o dedicatie speciala, din motive numai de mine stiute, pentru gazda acestui blog. E una din regulile lui Fiedler (din Murphy, desigur): „Suspiciunile despre tagma prezicatorilor sunt intemeiate; instinctul de turma la prezicatori face ca oile sa para gânditori independenti”. Ca sa vezi!

Share