Se intampla adesea sa ne facem planuri, sa ne iluzionam in legatura cu o persoana, un film, un oras sau o situatie, pe parcurs sa fim oarecum surprinsi in mod neplacut, pentru ca la sfarsit sa ramanem cu un gust amar, neintelegand ce s-a intamplat, cum a fost posibil sa se ajunga aici. De ce suntem de cele mai multe ori crunt deceptionati de ceva sau cineva? Pentru ca avem asteptari prea mari, pentru ca pretentiile noastre sunt exagerate, pentru ca uitam sau neglijam un aspect important, privitul dincolo de aparente. Putin realism nu strica niciodata.

Un om prevenit, pus in garda, bine informat are toate sansele sa nu fie luat prin surprindere si nu risca dezamagirea, iar in final chiar nefericirea.

Si voi exemplifica cu trei intamplari recente din viata mea:

1. La sfarsitul verii mi-am schimbat locul de munca. M-am dus acolo ca la pomul laudat cu sperante si asteptari uriase, crezand ca am aterizat in paradis. Nici prin cap nu-mi trecea ca o sa gasesc de fapt infernul. De aici pana la nefericirea cronica nu era decat un mic pas. Acum cateva saptamani mi-am gasit un alt serviciu. De data asta m-am asteptat la ce era mai rau. Si, culmea, imi merge din ce in ce mai bine…

2. Dupa cum decurgeau ostilitatile in decembrie si prima jumatate a lunii ianuarie, ma pregateam sa intampin cum se cuvine primavara din luna februarie. Imi imaginam ca am fentat iarna si anul asta. Deznodamant apocaliptic: in loc de soare, senin si temperaturi ridicate m-am trezit cu un ger aspru si salbatic, cu cod portocaliu de viscol paralizant (la propriu si la figurat) si cea mai cumplita iarna din ultimii 20 de ani. Cine se tanguie, sufera si dispera acum? Eu. Sper sa ma tina inima la vizualizarea facturii de intretinere pe ianuarie si februarie.

3. Aseara, dupa ce am terminat de vizionat un film olandez din 2011 (Isabelle), marcata putin de neinspirata alegere facuta, mi-a sarit in ochi o productie ceva mai veche, din 2010, destul de controversata, pe care inca nu reusisem s-o vad. Atat de hulit a fost acest film pe cinemagia, dar si aici pe blog, incat mi-a starnit interesul. Pe IMDb, de asemenea, o nota jalnica: 5,9. Ma pregatisem sufleteste pentru cel mai prost film din istoria cinematografiei. Si pot spune cu mana pe inima ca, poate din aceasta cauza, The Tourist mi-a intrecut asteptarile. Am savurat absolut totul la el, decoruri, intriga, jocul personajelor principale, finalul fericit. L-am redescoperit pe Johnny, mi-a placut tacerea si misterul Angelinei, modul cum isi fataia fundul de colo pana dincolo, lipsa contactului fizic dintre cei doi, am adorat jocul lui Depp, pana si felul cu alerga pe acoperis in pijama mi s-a parut super amuzant. Tot ce altora le-a parut ridicol si plictisitor, pe mine m-a entuziasmat. M-am simtit bine, am ras, m-am relaxat si am vazut Venetia asa cum n-o vazusem niciodata. Nu stiu daca pelicula asta s-a dorit o reclama mascata a orasului situat pe 118 insule, dar pe mine a reusit sa ma convinga ca sub nicio forma nu trebuie sa ratez vizitarea sa.

Sunt curioasa, voi in functie de ce criterii va alegeti filmele pe care doriti sa le vizionati? Cat conteaza pentru voi nota de pe IMDb? Daca filmul are o nota mica, de exemplu sub 6, renuntati sa-l mai vedeti? Sunteti influentati de diverse pareri expuse pe diferite site-uri(bloguri, cinemagia etc)?

Aveti pretentii mari de la ceilalti? Dar de la voi insiva?

Intram intr-o relatie cu o suma de asteptari, iluzii, temeri, cu o dorinta imensa de a face lucrurile sa merga si topiti de dragoste pentru partener suntem dispusi sa ne mulam pe personalitatea sa, sa-i acceptam defectele, pasiunile, mofturile, pretentiile. Foarte important e cum iesim dintr-o astfel de relatie. Cat de mult am imprumutat de la omul pe care l-am avut zi de zi langa noi, cu care am petrecut luni sau poate ani de zile. Cat de tare ne-a influentat el personalitatea, gandirea, conceptiile despre viata, felul de a fi si de a ne purta. I-am preluat oare obiceiurile? Hobby-urile lui au devenit si hobby-urile noastre? Am ramas imuni la ambitiile sale sau, dimpotriva, la delasarea sa? In general se spune ca cei doi trebuie sa se completeze, sa se ajute astfel incat sa creasca, sa evolueze impreuna. Asta se intampla in cazurile fericite, cand relatia e sudata, de lunga durata si duce, inevitabil, spre casatorie, spre o viata in doi. Cand cei doi nu se potrivesc, lucrurile scartaie si vantul despartirii bate tot mai des, te poti trezi intr-o “buna” zi ca ai preluat exact ce era mai rau de la acel om. Culmea ghinionului, nu?

Pana sa intru la serviciu eram cea mai punctuala persoana din Univers. La primul meu job am intalnit un coleg de care m-am indragostit si care avea un obicei prost, intarzia, dar nu 5-15 minute cat e oarecum acceptabil, ci ore intregi, uneori nu mai ajungea niciodata la intalnire… Initial am fost  stupefiata si m-am simtit chiar jignita de tupeul si lipsa sa de maniere, de lipsa sa de educatie in definitiv, apoi, treptat, m-am obisnuit cu situatia, iar in final, am inceput sa-i imit comportamentul. Nu stiu daca el a renuntat la sportul asta periculos, eu insa nu m-am lecuit nici pana in ziua de azi, indiferent de locul unde trebuie sa fiu, intarzii. Uneori 5 minute, dar se poate ajunge pana la jumatate de ora. Enorm! De ani de zile incerc sa ma tratez de boala asta, fara succes.

Care este in viziunea voastra ora ideala de a intra la serviciu, scoala, facultate?

a). 7:30

b). 8.00

c). 9.00

d). Dupa ora 10 pentru ca imi place sa dorm mult dimineta.

Sunteti o persoana punctuala sau obisnuiti sa intarziati? Ati observat de-a lungul timpului ca ati imprumutat din defectele sau calitatile, din pasiunile sau limbajul partenerului? 

Intotdeauna am fost puternic atrasa de barbatii deosebiti, de barbatii altfel. :wub: De aceia care adopta o atitudine diferita  de cea a majoritatii, de cei care ies in evidenta printr-un comportament neobisnuit. Intr-o lume a minciunii si ipocriziei ii admir pe cei care raman sinceri si corecti, intr-o lume a tentatiilor, pe cei care reusesc sa-si pastreze verticalitatea, integritatea morala, demnitatea.  Intr-o lume atat de materialista, agresiva si lipsita de sensibilitate, imi atrag atentia barbatii care vin cu ceva nou, si nu ma refer la inteligenta sau umor, ci la maniere. La stiinta de a se purta frumos in prezenta unei femei. Secolul vitezei a ucis romantismul, iar galanteria, delicatetea si amabilitatea au fost si ele inlocuite cu badarania, vulgaritatea, lipsa de respect si bun simt. Desi, uneori ma indoiesc ca barbatul roman a avut in sange sau si-a cultivat astfel de calitati. El are doar pretentii exagerate si un orgoliu nemasurat. :alien:

De aceea, zilele trecute, o intamplare petrecuta in bloc la mine, in lift mai precis, a avut darul de a ma bulversa oarecum, de a ma surprinde in mod placut. Am parasit apartamentul cu intentia clara de a ma indrepta spre cel mai apropiat hypermarket, pentru mici cumparaturi si m-am postat linistita in fata ascensorului asteptand ca acesta sa soseasca. Si nu a intarziat sa apara, doar ca, spre marea mea mirare, usa s-a deschis si am fost poftita sa intru de catre o doamna mai in varsta, insotita de un mandru flacau. :shocked: Am pasit in lift usor descumpanita, intrebandu-ma in gand cine or fi cei doi, si ce le-a venit sa opreasca la etajul meu. Probabil ca stupoarea se citea pe chipul meu, pentru ca femeia s-a hotarat sa-mi crute chinul si mi-a destainuit ca, Sami, tanarul barbat ce-i statea alaturi, m-a observat si i-a atras atentia “uite o domnisoara la etajul 9, hai sa mergem s-o luam si pe ea”. :blush: Tin sa mentionez pe aceasta cale, ca majoritatea barbatilor din blocul meu sunt de-a crasa badaranie si mitocanie, nu doar ca nu trec sa ma ia cu liftul cand ma vad ca-l astept, dar nici macar nu ma saluta cand ne incrucisam drumurile, drept pentru care relatia mea cu ei este ca si inexistenta, eu nu exist pentru ei, ei nu exista pentru mine. :ninja:

Dar sa ne intoarcem la Sami. In momentul  in care scurta, dar intensa noastra calatorie cu liftul a luat sfarsit, acesta si-a luat ramas bun de la mine, l-am salut si eu si apoi mi-a urat o zi buna in continuare. :pinch: Deci se poate! :wassat: Comportamentul acestui tanar  m-a facut sa zambesc si mi-a redat increderea si speranta ca nu toti  sunt o apa si-un pamant, ca mai exista si barbati respectuosi, manierati, atenti, bine crescuti. Da, recunosc, mi-as dori sa fiu inconjurata numai de astfel de barbati. :whistle:

Face Sami parte dintr-o categorie de barbati pe cale de disparitie? Mai sunt galanteria si cavalerismul de actualitate, intalniti des posesori ai unor astfel de calitati? :ermm:

sursa foto