Unde se mănâncă bine în Sighișoara

restaurante-si-puburi-sighisoara

Deși nu sunt mare amatoare de mâncăruri gătite și bucate tradiționale, mai ales când ies în oraș, am plecat la Sighișoara cu gândul de a încerca și câteva specialități ale zonei: ciorba de fasole în pită și gulașul.

Am văzut pentru prima dată în poze ciorba în coajă de pâine, culmea, într-un articol despre o vacanță la Praga. Dacă mă gândesc mai bine, cred că era supa lor cremă tradițională, cea de ciuperci. Arăta într-un mare fel și am intuit pe loc că nu are cum să fie decât ceva super delicios.

Iar înainte să pornim spre orașul străbătut de Târnava m-am documentat în legătură cu meniul oferit prin restaurante. Am citit câteva păreri despre acestea și pe tripadvisor și ne-am făcut un plan de bătaie. Ne-am propus ca în fiecare seară să ieșim și să luăm cina în alt local.

Dimineața, dejunam pe la 10, apoi colindam până în jur de 17-18 prin cetatea medievală. Micul dejun era atât de îndestulător încât uitam de foame până târziu spre seară. După cina sățioasă, fie mai dădeam o tură prin cetate, fie ne răsfățam la spa-ul din hotel, care ne ademenea cu o piscină, o saună uscată și o baie de aburi doar pentru noi.

Iată, pe scurt, experiențele noastre culinare din Sighișoara. Continuă să citești Unde se mănâncă bine în Sighișoara

Share