J’accuse

În utlimele zile, mass – media freamătă, disecând cu obstinaţie decizia guvernului de a recalcula pensiile speciale, precum şi protestele pensionarilor militari în rezervă sau în retragere. Fiind, oarecum, familiarizat cu domeniul, am început să urmăresc mai atent evenimentele. Cu riscul de a-mi atrage oprobiul dumneavoastră, cei care faceţi parte din tagma militarilor sau aveţi cunoştinţe ale căror pensii speciale au fost recalculate, îmi permit să public câteva aprecieri personale.

Am observat că pensionarii militari şi-au coordonat acţiunile la nivel naţional, iar acestea au coincis cu festivităţile dedicate unirii Principatelor. Un prim fapt condamnabil, ruşinos şi nedemn, a fost huiduirea imnului naţional de către respectivii militari. Nu se cade, domnilor, ca cetăţeni care aţi jurat să apăraţi şi să respectaţi însemnele oficiale ale ţării, să vă pretaţi la un astfel de comportament. Înţeleg, vă nemulţumeşte profund Continuă să citești J’accuse

Share

Pahontu sau cum profita unii de profesionismul altora

 

Pamflet. Personajele si institutiile din text nu exista. Si nici faptele lor.

Pahontu era fiul fostului secretar de partid cu propaganda, care aranja vizitele in judet ale lui Nicolae Ceausescu si bun prieten de pahar cu Nicu Ceausescu. Pahontu junior fusese prim-secretar adjunct UTC pe judet si a intrat (unde in alta parte?) in FSN in 1990. Apoi FDSN. Apoi PDSR. Si, in sfârsit, PSD. In 2001 l-a luat Adrian Nastase de-o aripioara, simtindu-l “cu potential”, l-a pus sa faca un pic de practica pe lânga Miki Spaga si guzganul Hrebenciuc, l-a bagat in masonerie, dupa care l-a trimis la un curs despre combaterea evaziunii fiscale sustinut la Roma de Garda Financiara din Italia (la sediul acesteia) in colaborare cu carabinierii. Atâta doar ca acel “curs” era de fapt sustinut de mafia siciliana in colaborare cu ‘Ndranghetta si nu era vorba despre combaterea evaziunii fiscale, ci despre cele mai noi si fiabile Continuă să citești Pahontu sau cum profita unii de profesionismul altora

Share

Back in Business!

5.30 dimineata. Mobilul imi da desteptarea. Incerc sa ma dezmeticesc. Nebuloasa. Oare pe ce planeta ma aflu? A, da, tot pe Terra! :( Nimic nu s-a schimbat de aseara…

Dorinta mea cea tainica este sa emigrez pe o alta galaxie. Ma multumesc si cu un alt Sistem Solar, singura conditie este ca locul  sa fie cat mai departe de planeta actuala.

7.30. Ajung la job. Surpriza de proportii: fara sa intarzii! Nu s-a mai intamplat asta de ani de zile, sentimentul este placut, reconfortant, incurajator. Hai ca se poate, imi zic, ce-ar fi sa-mi reuseasca si maine figura?

Dupa job, sesiune de shopping(6 ore). Pranz in oras. Ajung acasa cu doua sacose care mi-au rupt mainile. Detest sa car  lucruri grele. Printre cumparaturi o sticla de apa de izvor…

Cu ultimele forte deschid calculatorul… Si blogul??? Continuă să citești Back in Business!

Share

The Aloha Spirit

Filosofia aloha:

“Lumea este ceea ce credeti ca este.”
“Nu exista limite.”
“Energia curge acolo unde este indreptata atentia.”
“Acum este momentul puterii.”
“Toata puterea vine dinauntru.”
“Efectivitatea este masura adevarului.”

O bijuterie pierduta in imensitatea Oceanului Pacific. Un spatiu polineziano-asiatico-american cu influente latine, europene si nu numai. O inlantuire a contrariilor: luxurian si frust, modern si stravechi, simplu si exotic. Hawaii. Si precum fatetele unei pietre pretioase, insulele aflate in componenta ei se disting prin trasaturi inimitabile. Oahu este ametitoare, trepidanta, sofisticata si rustica, Maui este visatoare, Insula Mare este usor barbara, cu spatii excedentare si plina de energie creativa. Statiuni luxoase au inmugurit din obsidianul calit in inima vulcanilor. Kauai este batrana, inteleapta si verde. Molokai sfideaza timpul, incapatanandu-se sa ramana in afara tendintelor, si tocmai in aceasta detasare rezida farmecul ei.  Cei care doresc sa descopere toate tipurile de piesaj – incluzand vulcani, deserturi, coaste insorite, varfuri inzapezite de munte, paduri de ferigi si curcubeie – se vor indragosti cu siguranta de Hawaii.

Dar mai presus de un spatiu geografic, Hawaii reprezinta un spirit. Spiritul Aloha.

Aloha este un cuvant delicat, inzestrat cu forta de a contura o viata. Este singurul cuvant care diferentiaza Hawaii de orice alt loc din lume, dand multor rase posibilitatea de a se aduna laolalta si de a trai pasnic, nu doar tolerandu-se, ci si bucurandu-se de atmosfera de sarbatoare si apreciere reciproca. Cand spui Aloha admiti ca va aflati in prezenta lui Dumnezeu, astfel incat cuvintele, gandurile si faptele voastre trebuie sa fie neprihanite. Nu este un cuvant usor de tradus, cu toate ca defineste si contine esenta unei natiuni. Analizand radacinile sale, alo inseamna “in prezenta(cuiva)”, iar ha este “suflarea vietii”, cu referire la darul divin. Pilahi Paki a definit aloha litera cu litera:

A este akahai, bunatate

L este lokani, unitate

O este oluolu, farmec

H este haahaa, smerenie

A este ahonoi, rabdare

Oamenii se tem de disparitia spiritului aloha. Ca orice alta relatie, aloha implica grija si angajament. Reflecta sufletul unui om si al unei societati. Pentru a practica aloha, trebuie mai intai sa te respecti pe tine insuti. Este un cuvant datator de viata.

Cred ca in momentul de fata, mai mult ca oricand, noua, romanilor, un astfel de spirit ne lipseste. O forta care sa ne uneasca, pentru ca suntem atat de dezbinati. Care sa ne faca mai buni, pentru ca invidia si rautatea ne-au invadat sufletele si le macina incet , dar sigur. Care sa ne faca mai rabdatori, atat cu noi insine cat si cu ceilalti. Care sa ne redea respectul de sine pierdut. Oare exista in limba romana un cuvant asemanator cu aloha? Cred ca nu. Dar daca l-am avea, am tine cont de el? Am incerca sa punem in practica  semnificatiile lui profunde? Avem nevoie de ceva pentru a renaste. Ca natie, ca popor, ca oameni. Ca romani.

Share

In loc de about (II)

Femeia Capricorn

In sentimentele ei domneste ordinea. Ele sunt pasionale, dar le lipseste curajul de a fi imorale. De aceea ele trebuiesc pur si simplu seduse. Sunt prea precaute, precautie pe care in cele din urma o extind asupra precautiei insasi. Sunt in general retrase, dar increderea in sine odata castigata isi vor schimba comportamentul. Le place sa fie iubite. Femeia capricorn pluteste cu capul in nori, dar este cu picioarele pe pamant. Nu poate fi impulsiva in problemele sexuale. Este pregatita pentru a se lasa admirata si adorata, dar nici un barbat nu o va putea stapani total. Ea stie ce is doreste un barbat, acesta insa nu va sti nicoadata ce gandeste ea. Altii gasesc distantarea ei ca pe ceva chinuitor, poate ca si faptul ca-si ascunde bine sentimentele ei extraordinare. Si cu toate acestea este femeia la care toti barbatii se intorc dupa ce le trece gustul dupa aventura. In realitate, comportamentul ei ascunde frica de iubire, pentru ca vrea sa fie sigura ca alesul ei este cel adevarat. Are nevoiede aparare si siguranta. Partenerul odata ales va simti intreaga ei dragoste. Este deosebit de credincioasa. Pe de alta parte, simte nevoia de a fi iubita si admirata. De aceea este la inceput atat de distanta si precauta; ea incearca sa evalueze posibilitatile si riscurile inainte de a se lasa sedusa. Daca face o greseala in alegerea partenerului sau, este de obicei o greseala mare. Va incerca insa sa scoata din aceasta ceva pozitiv, are rabdare si rezistenta. Sa ne ferim in a o rani caci nu uita si nu iarta. Razbunarea ei nu are limite. Ramane intotdeauna o singuratica independenta si va persista in a-si conduce singura viata. Intr-o casnicie va avea pretentia la o masina si la propriul cont bancar. Si totusi stie sa fie femeie si cunoaste valoarea frumusetii. Are instinct pentru curatenie, machiaj bine studiat si imbracaminte cu acesorii. Multe femei ii vor cere sfatul in acest domeniu. Este foarte calculata. Ea va incerca sa domine barbatul si sa-l domine si sa-l foloseasca in propriul sau interes. Barbatii slabi se simt atrasi puternic de femeia capricorn. In tinerete este de obicei retrasa, dar cu timpul devine tot mai sigura de sine. In general se casatoreste mai tarziu dupa ce a avut cateva aventuri fara sa devina obiectul sexual al barbatilor. Pasiunea ei este insa atat de profunda incat nu poate fara dragoste. Ramane insa credincioasa partenerului de viata. Isi doreste un barbat care sa-i satisfaca toate nevoile. Pentru a fi fericita trebuie sa fie ocupata tot timpul. De multe ori se va dedica operelor de binefacere. Ia viata foarte in serios si este convinsa ca are capacitatea de a atinge teluri foarte inalte.  Este foarte ambitioasa si niciodata multumita. Respecta oamenii de succes si primeste cu placere sfaturi de la ei. Ingamfarea ei se poate usor dezlega facandu-i complimente. De-abia atunci devine mai umana. Femeia capricorn, linistita, competenta, nu obtine intotdeauna ceea ce i se cuvine. Oameni mai putin talentati o vor depasi dar pentru un scurt timp, caci rabdarea ei iese victorioasa.

Share