Dupa cum se observa, am renuntat la vechiul titlu al blogului, “Wish of Love. Summer Love”. De ce? Pentru ca nu ma mai reprezinta, pentru ca nu mai sunt in cautarea iubirii, iar dragostea de-o vara ducea cu gandul la aventura, la cu totul altceva decat ceea ce promovez eu aici si in general.

Totul, incepand de la tema si pana la gravatar a fost schimbat pentru ca inspira neseriozitate, frivolitate. Oamenii care intrau aici percepeau blogul ca pe unul imatur, infantil si prima lor reactie era sa caute x-ul pentru a inchide repede pagina. Doar cei care au avut rabdarea sa-mi citeasca textele si sa ghiceasca ce se ascunde dincolo de cuvinte, au decis sa poposeasca pentru un timp mai indelungat.

Mi-am dorit o schimbare radicala, pe care sper ca o agreati sau cel putin sa o acceptati in timp. Ganditi-va ca acest blog, in hainutele vechi, exista din vara lui 2010, iar intre timp s-au produs tot felul de evenimente si am avut parte de tot felul de obiectii: ba ca oamenii nu sunt de acord cu faptul ca raspund la toate comentariile, ba ca blogul da senzatia de forum, ca sunt prea multe comentarii offtopic, ca tagurile alese sunt inspaimantatoare si  total neavenite, ca pozele sunt prea multe si prea colorate.

Cel mai des mi se reproseaza ca este un blog neobisnuit si oamenii sunt derutati de ceea ce gasesc aici. Tocmai de aceea, am decis ca e timpul ca oamenii sa fie lamuriti.

Eu, de felul meu, sunt o persoana serioasa, sensibila, dar comunicativa si prietenoasa. In viata reala, viata de zi cu zi, am prea putine sanse sa dezbat problemele care ma intereseaza pe mine, care ma framanta, la care singura nu gasesesc explicatii sau raspunsuri, din simplu motiv ca nu prea am cu cine. De aceea mi-am deschis acest blog. Pentru a gasi persoane care au placerea si disponibilitatea de a citi ce ma preocupa si mai ales de a dezbate alaturi de mine subiectele “spinoase” propuse. Daca omul care imi scrie doreste sa povesteasca mai mult decat topicul articolului, eu chiar ma bucur si continui sa ma conversez cu el.

Deci, sper sa fie cat se poate de clar ca blogul este destinat discutiilor mai mult sau mai putin fructuoase. Nu ma deranjeaza un punct de vedere diferit de al meu atat timp cat este exprimat pe un ton civilizat. Pentru ca dezbaterea inseamna schimb de idei, de pareri, critici, propuneri pe o tema data care sa duca la rezolvarea ei, in cazul fericit la descoperirea adevarului. Blogul este pentru voi, cei care aveti chef si timp sa discutati in online, iar subiectele sunt special alese pentru a putea fi comentate si pentru a suscita interesul vostru, pentru a va provoca la dialog.

Am scris articolul precedent ca raspuns la ideea enuntata de Radu intr-un text aparut pe blogul sau. Eram insa curioasa sa aflu si parerea voastra in legatura cu respectiva problema. Ei bine, in urma lecturarii comentariilor primite se impun cateva concluzii:

1. Summerday.ro nu intimideaza pe nimeni. Slava Domnului!  :cheerful:

2. Nu trebuie sa-i judecam pe ceilalti in functie de preferintele si de felul nostru de-a fi. Acesta este un blog de dezbateri. Imi doresc discutii vii, antrenante care sa conduca spre final la cea mai buna solutie de rezolvare a situatiei prezentate. Toate articolele sunt inspirate din viata autorului, din experientele lui, din necazurile si bucuriile sale. Sunt practic gandurile si parerile mele despre diferite evenimente, locuri sau oameni intalniti de-a lungul timpului. Daca m-ati intreba daca blogul meu este blogul pe care as vrea sa-l citesc, raspunsul ar fi categoric da. Si aici poate am gresit pentru ca am considerat ca ce-mi place mie, va placea si altora. Nu intotdeauna se intampla asta. Mergeam des pe alte bloguri, citeam textul, imi doream sa comentez si nu stiam ce. Stateam chiar si o jumatate de ora in fata articolului respectiv si pana la urma ma dadeam batuta. Nu aveam ce sa (mai) spun, uneori nici nu intelegeam unde batea autorul, alteori chiar nu ma privea subiectul abordat. Asa ca am decis ca la sfarsitul fiecarui text personal sa plasez si o intrebare sau doua pentru a usura misiunea comentatorului. Am crezut eu, total eronat, ca e mai simplu sa vorbesti din punctul tau de vedere, sa scrii prin prisma propriilor experiente de viata. Nu, pe oameni ii deranjeaza intrebarile din final, pentru ca ei stiu si vor sa interpreteze un articol in maniera personala, vor sa spuna exact ce au inteles ei din cuvintele autorului. Si nici nu trebuie sa te raportezi la propria persoana, nici nu e nevoie sa vorbesti despre tine (unii evita cu obstinatie asta). Probabil ca isi doresc libertate, iar raspunsul la intrebare il vad ca o ingradire a ideilor care-i anima. In plus, mai exista o categorie de cititori care nici nu mai citeste textul, merge direct la intrebarea finala si lasa un raspuns format din doua propozitii in cel mai bun caz sau dintr-un singur cuvant in cel mai nefericit. Pentru ei, pentru cei care fac abstractie de articol, blogul se transforma in forum.

3. Oamenii vor fi mereu nemultumiti! Indiferent cat m-as stradui eu sa concep articole interesante, captivante, cu subiecte cat mai variate, cat mai diferite, indiferent cat suflet as pune in ele, tot se gasesc voci care sa afirme ca blogul e plictisitor, ca propun mereu aceleasi teme de discutie, ca nu vin cu nimic nou si ca summerday nu e altceva decat un forum impersonal. Sunt (uneori) mai multe comentarii, dar asta pentru ca le raspund tuturor, dar, in fapt, sunt foarte putini postatori. Sunt bloguri care publica zilnic cate 5-6 articole, iar la fiecare articol strang peste 50 de pareri. De ele ce mai ziceti?

Cat de usor e sa desconsideri pasiunea unui om! Eu cred ca o pasiune, asa cum este scrisul pe blog pentru mine, nu trebuie criticata, ci trebuie lasata sa se manifeste in voie. Nu am pretins ca scriu bine, nu am urmat nici facultatea de jurnalism ca multi dintre cei care au blog, nici nu ma cred VIP prin blogosfera. De ce trebuie sa fiu eu si activitatea mea analizata, criticata si judecata?

Va urma