Tuturor ni s-a întâmplat ca la un moment dat să fim copleșiți de emoții. În fața unui eveniment important, uneori așteptat întreaga viață, teama de a nu rata, de a nu greși și strica totul, entuziasmul sau nerăbdarea ne provoacă diverse reacții.

Am avut emoții la examene, la interviuri sau la prima întâlnire, ba chiar mi-a tresăltat inima de încantare la vederea celui mai bine conservat oraș medieval din Europa, dar niciodată nu mi-aș fi imaginat că o floare îmi poate trezi asemenea senzații puternice.

Bine, nu este chiar orice floare, ci, poate cea mai frumoasă și încărcată de semnificații floare de pe pământ. De ea v-am mai povestit și cu altă ocazie, cei care erau în 2012 pe blog probabil că își amintesc articolul cu pricina.

Știind că este, poate ultima mea șansa de a o vedea anul acesta, am mers ieri în Herăstrău să surprind și eu minunea. Și nu mică mi-a fost mirarea când am constatat că în fața ei rămân hipnotizata, că aș sta ore întregi s-o admir și că nu mă mai satur s-o fotografiez. Și chiar asta am și făcut, am rămas toată ziua în parc.

De departe nu par decât niște arbuști obișnuiți, dar, când te apropii, ești impresionat de bogăția și culoarea incredibilă a florii de cireș japonez. Este pur și simplu uluitoare!

Pe aceștia, din Herăstrău, îi știam din 2013, dar atunci îi prinsesem când erau pe trecute și nu mai rămăseseră decât câteva floricele în pomișori. Acum am putut să mă bucur de ei la apogeu și efectul a fost bulversant. Da, da, atâta frumusețe poate fi năucitoare! Și, se știe deja, eu am o slăbiciune pentru ea. Buchețele roz, imense, se proiectau pe albastrul infinit al cerului că niște vise îndrăznețe de fericire. O lume ireală mi se dezvăluia și eu îmi doream nespus s-o surprind întocmai. Atunci m-au doborât emoțiile, mâna a început să-mi tremure pe aparatul foto și m-am pierdut. Nu mai știam încotro să privesc, ce să fotografiez mai întâi pentru că splendoarea se desfășura chiar în față ochilor mei, un spectacol hipnotizant regizat de generoasa și mereu surprinzătoarea natură.

În grădina japoneză din Herăstrău se pot organiza picnicuri, ședințe foto, oamenii vin aici să se plimbe, să facă sport, să se relaxeze sau să citească.
Spectaculoase, expresive, graţioase, mici miracole seducătoare, florile de cireş japonez exercită asupra mea o fascinaţie aparte.

În ce context ați trăit voi ultima dată senzații puternice, emoții nestăvilite (de încantare, entuziasm, nerăbdare sau supărare)?

“Eu nu am prieteni, deci mi-am facut din mintea mea prieten/Eu nu am dusmani, deci mi-am facut din delasare dusman”  Samurai anonim, sec XIV

Prunus serrulata sau ciresul japonez de mai sus este, probabil, cel mai celebru si totodata cel mai indragit arbore decorativ din Bucuresti. Lumea vine sa se relaxeze pe bancuta situata chiar sub coroana sa larga, sa se bucure de linistea din jur si sa priveasca ore intregi cum crengile se arcuiesc lenese spre pamant sub bogatia florilor sale roz. Sakura simbolizeaza in Japonia natura efemera a vietii, iar asupra mea, frumusetea sa fara seaman a avut un impact neasteptat.

Am vazut-o pe viu, pentru prima data in viata, saptamana trecuta, intr-o zi ploioasa de aprilie. Si, inevitabil, asa cum s-a intamplat si cu ceilalti, m-am indragostit iremediabil de floarea de cires. Cum nu-mi puteam lua ochii de la ea, i-am facut peste 100 de fotografii.

Spatiul in care ma aflam, peisajul, dar si vremea mohorata, toate m-au dus cu gandul la o gradina japoneza despre care citisem undeva ca reprezinta locul de relaxare ales de niponi chiar si atunci cand afara ploua. Totul se rezolva cu o banala umbrela.

Si pentru ca elementele in jur indemnau la meditatie, calm si naturalete, m-am simtit dintr-o data, mai aproape ca niciodata de…Japonia. Mi-au trecut prin minte apoi toate simbolurile japoneze, cum ar fi ikebana, arta aranjamentelor florale, care, la fel ca si gradina isi are radacinile in cultura budista Zen.

Ceremonia servirii ceaiului, numita sado in japoneza, dureaza intre 2 si 5 ore si nu este altceva decat un ritual prin care se urmareste purificarea sufletului si disciplinarea mintii, avand, astfel, profunde valente estetice si filosofice.

Aikido, cea mai spiritualizata arta martiala, unde accentul se pune in totalitate pe aparare, implica de asemenea meditatia in stil Zen spre a intari fluxul ki, forta vitala din trupul celui care o practica.

Expertii in arte martiale, luptatori ninja, spioni iscusiti ce escaladau zidurile castelelor in timpul asediilor, samuraii au fost idealizati dincolo de orice limita. Samuraii erau adesea mari cavaleri, dar, spre deosebire de cei medievali din Europa, femeile nu intrau in sfera lor de interes. Inchise in cele mai ascunse locuri ale casei, li se interzicea uneori chiar si mancatul la aceeasi masa cu un barbat.

Prezentand o simetrie perfecta a conului, cel mai frumos munte din lume, vulcanul Fuji, este considerat sacru in religia sintoista.

Si lista ar putea continua: templele si pagodele, gheisele, conceptele kamikaze sau banzai, animeurile intregesc tabloul japonez care-i fascineaza prin profunzimea semnificatiilor sale pe cei din afara granitelor tarii.

Care este simbolul japonez care vi se pare voua cel mai interesant, mai captivant si de care sunteti puternic atrasi? Ce v-ar placea cel mai mult sa faceti (alcatuind un top 5 al activitatilor preferate):

– sa escaladati muntele sacru Fuji

– sa participati la Hanami(privitul cirestilor infloriti)

– sa vizitati templele si pagodele din capitala culturala a Japoniei, Kyoto

– sa practicati aikido, jujitsu sau sumo (considerat a fi sportul national al Japoniei)

– sa va uitati cat e ziua de lunga la animeuri de calitate

– sa participati la o ceremonie de servire a ceaiului

– sa va plimbati printr-o gradina Zen