Cires japonez

Un articol nou pe aceeasi tema, cu imagini recente (aprilie 2014) cu sakura gasiti aici.

“Eu nu am prieteni, deci mi-am facut din mintea mea prieten/Eu nu am dusmani, deci mi-am facut din delasare dusman”  Samurai anonim, sec XIV


Prunus serrulata sau ciresul japonez de mai sus este, probabil, cel mai celebru si totodata cel mai indragit arbore decorativ din Bucuresti. Lumea vine sa se relaxeze pe bancuta situata chiar sub coroana sa larga, sa se bucure de linistea din jur si sa priveasca ore intregi cum crengile se arcuiesc lenese spre pamant sub bogatia florilor sale roz. Sakura simbolizeaza in Japonia natura efemera a vietii, iar asupra mea, frumusetea sa fara seaman a avut un impact neasteptat.

Am vazut-o pe viu, pentru prima data in viata, saptamana trecuta, intr-o zi ploioasa de aprilie. Si, inevitabil, asa cum s-a intamplat si cu ceilalti, m-am indragostit iremediabil de floarea de cires. Cum nu-mi puteam lua ochii de la ea, i-am facut peste 100 de fotografii.

Spatiul in care ma aflam, peisajul, dar si vremea mohorata, toate m-au dus cu gandul la o gradina japoneza despre care citisem undeva ca reprezinta locul de relaxare ales de niponi chiar si atunci cand afara ploua. Totul se rezolva cu o banala umbrela.

Si pentru ca elementele in jur indemnau la meditatie, calm si naturalete, m-am simtit dintr-o data, mai aproape ca niciodata de…Japonia. Mi-au trecut prin minte apoi toate simbolurile japoneze, cum ar fi ikebana, arta aranjamentelor florale, care, la fel ca si gradina isi are radacinile in cultura budista Zen.

Ceremonia servirii ceaiului, numita sado in japoneza, dureaza intre 2 si 5 ore si nu este altceva decat un ritual prin care se urmareste purificarea sufletului si disciplinarea mintii, avand, astfel, profunde valente estetice si filosofice.

Aikido, cea mai spiritualizata arta martiala, unde accentul se pune in totalitate pe aparare, implica de asemenea meditatia in stil Zen spre a intari fluxul ki, forta vitala din trupul celui care o practica.

Expertii in arte martiale, luptatori ninja, spioni iscusiti ce escaladau zidurile castelelor in timpul asediilor, samuraii au fost idealizati dincolo de orice limita. Samuraii erau adesea mari cavaleri, dar, spre deosebire de cei medievali din Europa, femeile nu intrau in sfera lor de interes. Inchise in cele mai ascunse locuri ale casei, li se interzicea uneori chiar si mancatul la aceeasi masa cu un barbat.

Prezentand o simetrie perfecta a conului, cel mai frumos munte din lume, vulcanul Fuji, este considerat sacru in religia sintoista.

Si lista ar putea continua: templele si pagodele, gheisele, conceptele kamikaze sau banzai, animeurile intregesc tabloul japonez care-i fascineaza prin profunzimea semnificatiilor sale pe cei din afara granitelor tarii.

Care este simbolul japonez care vi se pare voua cel mai interesant, mai captivant si de care sunteti puternic atrasi? Ce v-ar placea cel mai mult sa faceti (alcatuind un top 5 al activitatilor preferate):

– sa escaladati muntele sacru Fuji

– sa participati la Hanami(privitul cirestilor infloriti)

sa vizitati templele si pagodele din capitala culturala a Japoniei, Kyoto

– sa practicati aikido, jujitsu sau sumo (considerat a fi sportul national al Japoniei)

– sa va uitati cat e ziua de lunga la animeuri de calitate

sa participati la o ceremonie de servire a ceaiului

sa va plimbati printr-o gradina Zen

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

95 de comentarii la “Cires japonez”

  1. … mmm :biggrin: … ma gandesc la sabiile japoneze. Dintotdeauna mi-am dorit una. Dar asta nu inseamna neaparat ca un japonez ar spune c-o si merit :ermm:
    Ce-mi place mult la japonezi e simplitatea.
    In rest… imi place muntele… dar nu tin in mod deosebit sa urc pe Fuji :lol: … copacii infloriti imi place sa-i admir cand sunt langa una-doua persoane, sau cand sunt eventual sunt singur. Templele si pagodele? Ooo daaa :biggrin: . Asta merita ceva timp. Aikido? Mi se pare unul dintre cele mai bune stiluri de arte martiale, daca nu cel mai bun. Am practicat Kyokushinkai care e cam la polul opus… si e foarte “rigid”, ca sa spun asa. Dar… asta se intampla intr-o vreme cand eram pusti si luam bataie de la golanii din cartier, aveam nevoie de ceva de genul. Acum insa… daca as alege o sala de arte martiale – ar fi una de Aikido.
    Nu-mi plac anime-urile… mi se par niste tampenii smiorcaite, puerile… si daca vorbim despre chestiile fantasy… alea’s mai SF… decat SF-urile. Ma gandesc la cei cativa japonezi care mai respecta traditiile si au o gandire “ceva mai” conservatoare – cred ca ei ar interzice mizeriile astea. Poate ma insel. Sau poate nu.

    Ceremonia ceaiului? Uhaa! Da. Da… Avem atat de multe de invatat de la ei… Pfff….
    Dupa ceremonia ceaiului – gradina Zen?… m-ai pierdut, sa stii. Acolo raman :biggrin:

    1. Sabiile japoneze sunt cele mai bune din lume, parca asa se spune, nu? Sau ce au asa deosebit de iti doresti una?
      Sky, apropos de simplitate, in ce domeniu al vietii lor o remarci tu? Ca sa luam de exemplu ceremonia ceaiului…ei bine, mie mi se pare extrem de complexa si complicata. Si din cate am inteles, iti trebuie multi ani pentru a o executa bine. Si nici tehnica amenajarii florale nu mi se pare deloc simpu de realizat. Ca sa nu mai vorbim de meditatia Zen… La fel aikido, oare cati ani iti trebuie sa-l inveti?
      De Fuji stiam ca e un munte relativ usor de escaladat, orice agentie de turism are in program acest moment. Bine, banuiesc ca nu il duce pe saracul turist(care poate fi un batran de 80 de ani in baston) pana in varf la 3776 de m… :biggrin:
      Ce am citit despre firea japonezilor este ca rareori sunt sinceri, rareori spun adevarul, ceea ce simt. Sunt invatati sa fie ezitanti, ascunsi, diplomati. Cred ca ei numesc asa: maniere. :biggrin: Probabil ca este exclusa orice forma de rebeliune. :devil: :lol: :unsure:
      Poti sa-ti imaginez ca eu nu am vazut niciodata un anime din asta? Nici macar Sailor Moon. :biggrin: :dizzy: :angel:
      Da, gradinile lor sunt superbe, daca as alege doua activitati aceastea ar fi cu siguranta Hanami si plimbatul printr-o gradina Zen. :biggrin:

      1. … pai (uite ca ma mai relaxez scriind despre asta :wink: )
        … exista o poveste care spune ca unele sabii erau facute prin baterea lamei si indoirea ei pe lung, de 2-300 de ori. Rezultatul final este o lama formata din straturi care are o rezistenta extraordinara si despre care se spune ca este practic… indestructibila (cred ca se refereau la izbirea de o alta sabie/arma din otel… ca daca o pui la o presa serioasa o rupi in mod sigur). O chestie asemanatoare ca rezistenta data de mai multe chestii ( dar nu exact la fel) o poti gasi la cablurile de macara – de exemplu – care sunt formate din multe fire subtiri de otel.
        Spre deosebire de alte sabii, cele japoneze au lama putin curbata, un singur tais, garda simpla si mica, iar manerul lung. Si sunt perfect echilibrate. Imi plac toate detaliile astea… ingrijirea care i se acorda unei sabii de genul
        Daca stiu bine… unii samurai aveau gravate in lamele sabiilor diverse caractere. Lucru care facea sabiile si mai frumoase, dar care dadea un suierat pronuntat la folosire. Motiv pentru care Ninja au adoptat lama neteda. Ce stiu sunt bucatele de informatii puse cap la cap… articole, etc.

        Simplitatea? O regasesti in multe aspecte… in combinatiile de culori folosite, arhitectura si mobilierul unei case traditionale, stilurile de lupta cu sabia, muzica traditionala (am ascultat ceva), poeme, etc. Daca luam in calcul ceremonia ceaiului… aaa… da, acolo sunt o gramada de lucruri de facut, si asta intr-o anumita ordine. Pe de-o parte sunt simpli, iar pe de alta parte sunt complicati. Cumva au facut unele lucruri simple ca sa le complice dupa aceea cu traditii si ritualuri. Imi place sa cred ca-i inteleg destul de bine pe japonezi. Macar… binisor, daca nu bine.

        Meditatia nu e un lucru complicat… zic eu. In cateva cuvinte – e golirea mintii de ganduri. Noua ne vine foarte greu pentru ca suntem obisnuiti cu stressul, ganduri peste ganduri, “trafic”, “zgomot”…
        A doua etapa ( dupa ce s-a golit cupa gandurilor) e ca sa spun asa – umplerea cu o “licoare” mai de soi, spirituala.
        :lol: iar muntele… daca imi dau aia voie sa ma arunc cu o parapanta, ceva, din varf… atunci e ok :biggrin:

        Aikido se poate invata in cativa ani, la fel ca toate celelalte arte martiale. Marea problema nu e sa inveti fizic tehnicile de lupta, ci sa stapanesti sentimentele si sa-ti controlezi energia interioara in timp de executi tehnicile respective. Dar… cred ca oricine care se dedica “sportului” asta reuseste sa faca asa ceva mai devreme sau mai tarziu.

        Orientalii nu par “sinceri” pentru ca – asa cum i-a descris cineva – sunt precum o oglinda. Am adoptat ceva din felul lor de a fi prin faptul ca atunci cand vorbesc cu cineva si spun “da” – inseamna doar c-am auzit despre ce e vorba, dar nu neaparat sunt si de-acord cu ce-mi spune respectivul. Pentru ei o manifestare zgomotoasa de fericire/suparare este ‘inadecvata’, cred. Si in mod sigur “manierele” occidentalilor ii dezgusta. Ezitanti? Mmm… nu. Nu cred. Manierati, da. insa ezitanti… nu.

        eh… din punctul meu de vedere n-ai pierdut mare lucru cu anime-urile :lol:

        Mie mi-ar placea sa petrec cateva ore bune intr-o gradina Zen (pe zi), dar nu pentru plimbare :smile:

        1. Wou, merci mult pentru explicatiile exhaustive, cred ca esti tare pasionat de sabii de stii atat de multe despre ele. Foarte, foarte interesant ce am aflat azi de la tine, total de acord cu lucrurile in care se regaseste simplitatea la ei.
          Eu ma cam indoiesc ca toti suntem capabili de meditatie. Si mai ales de o practicare corecta a acesteia. Oricum si asta se invata. Poate chiar de la un expert… Iar aikido, asa cum l-ai descris tu, pare extrem de util unei persoane.
          Da, poate nu sunt foarte expansivi in societate, poate reusesc sa-si controleze instinctele, asta e laudabil. Din punctul asta de vedere pot fi un bun exemplu de urmat.
          Se vede ca esti fascinat de tot ce are legatura cu Japonia… :smile:
          Cum nu pentru plimbare? Pai ce altceva ai mai putea face acolo? :dizzy:

          1. Cu mare placere, @Nice :biggrin: . Cu toate astea consider ca stiu putine despre … :smile:
            Pai… gradina – mai putin pentru plimbare si mai mult pentru contemplare, meditatie :biggrin:
            Meditatia si linistea interioara au ceva de-a face cu o stare generala de calm&atentie (fara sa fii atent la ceva anume). Imi aduc aminte ca intr-un articol sau intr-o carte cineva numea asta “om cu hara” .
            Am regasit ideea in “Lone wolf and cub” partea a III-a, parca, unul dintre cele mai bune filme cu samurai facute vreodata – si e turnat prin ‘8o. Bate la fundulet multe filme noi. Fain :smile:
            Aikido e extrem de util mai ales persoanelor fragile, care nu pot raspunde la forta bruta cu forta. De asta il recomand – mai ales femeilor pe care le bate gandul sa merga la karate sau alte chestii mai violente. Rareori o femeie poate sa atinga puterea de distrugere a unui barbat, asa ca… daca stii cum – “invingi cu o forta de 200 grame una de 500 de kg” :tongue:
            Am fost cam vorbaret azi :biggrin:

            1. Imi place ideea de contemplare. :w00t: Pai ma faci sa regret ca nu am urmat sfatul lui Dragos care ma indemna sa merg la aikido…
              Ai fost pentru ca ti-a placut subiectul. :cheerful: Si eu iti multumesc pentru asta. :cool:

  2. superba floare de cires…
    de ce oare, japonezii au atatea minunatii???
    imi amintesc, cu nespusa placere, de gradina botanica din Montreal… are un spatiu intreg destinat, gradinii japoneze… o minunatie de aranjamente, parca nu-mi venea sa ma despart de peisaj… mai ales ca… era si o japoneza care canta la instrumentul acela… ca o vioara cu doua corzi… (sa-mi fie rusinica, cel putin cinci minute.. ca nu stiu denumirea lui…) melodii specifice… parca de jale… dar de fapt, mai mult de speranta…
    am avut candva doua colege de servici, japoneze, chair din capitala… una chiar foarte simpatica… celalata mai americanizata… evident…imi placea mult mai mult, prima…
    ce admir la japonezi??? politetea… educatia…
    nu am fost in japonia… dar am stat la povesti despre tinutul ala… cu doi foarte buni amici, care l-au vizitat… auzi tu… in tren… nimeni nu vorbeste la telefoanul mobi… toti scriu mesaje… ca sa nu deranjeze partenerii de calatorie…
    este uimitor ce au reusit sa faca pe un tinut atat de ostil… si cum au ajuns numarul unul in multe domenii…
    ups… la activitati preferate… referitoare la japonia… ma las pagubas… pentru ca as avea, cred, doar una singura… pe care nu o spun… sic…

    1. Asa este Ovi, japonezii insa imi par usor prea rigizi, prea conservatori si de ce nu prea plictisitori pentru gustul meu. Dar, asa cum spui tu, pun mare pret pe politete. Stii, formalismul asta usor fortat duce pana la urma la instalarea unei superficialitati in relatiile interumane. Am inteles ca japonezii nu incearca sa se evidentieze si nici nu au pareri personale. Sau poate au dar nu le comunica. Prefera ambiguitatea in locul sinceritatii, aluzia in locul modului de abordare direct, franc, pe fata a problemelor.
      Ma rog, eu nu am fost acolo, dar din ce am citit despre ei, mi-am format si eu o parere. Poate gresesc si ei sunt de fapt oameni calzi, prietenosi, deschisi, zambitori si saritori. Am inteles ca nu te refuza niciodata in fata. Le e greu sa spuna nu. Daca le ceri bani imprumut spun da, dar asta nu inseamna ca ii vei vedea vreodata. :biggrin:
      Normal ca au alta cultura, alta educatie, pozitia lor geografica, izolarea lor a determinat asta. Sunt foarte diferiti, de aceea par atat de exotici si interesanti pentru unii dintre noi.
      Pai ceremonia ceaiului, care ar putea fi? Ca doar e bautura ta preferata. :biggrin:

      1. la o petrecere de craciun… una din japoneze… (nu cea care-mi placea mie…) a facut un dans superb… in care s-a evidentiat detasat de oricare alta fata prezenta…
        cu cealalta.. am stat de vorba despre razboiul mondial… numele ei de familie este Yamamoto… de aici am inceput… si avea pareri foarte personale si exacte… am ajuns la politica… economie… si chiar era f stabila in conceptii si ideii… deci… cum eu am cunsocut japonezii… nu par asa cum tu ii stii…
        si… sa stii ca si imprumuta… eu stiu caz concret…
        daca ar fi ceva care nu apreciez la ei… este faptul ca, nu isi manifesta dragostea…
        de ex… o japoneza a povesti prietenului meu care a fost acolo… ca… parintii ei desi o iubesc enorm… totsi… cand a fost copil , nu a rasfata-o cu imbratisari… deh.. chesti de cultura…
        si inca ceva… ceaiul cel mai bun… este cel chinezesc… apoi cred ca cel irlandez… apoi… englez… cad despre ceremonia lui… hmmm.. nu ma atrage in mod deosebit…

        1. Ovi, sunt bucuroasa ca japonezii nu sunt chiar asa cum mi-i imaginam eu. Oricum, cand spuneam de aluzii si ambiguitate nu ma refeream chiar la discutiile cu iz politic, social sau istoric.
          Oh, inseamna ca n-am ghicit. :ermm: Dar nici nu insist ca se pare e un secret bine pastrat. :biggrin:

            1. Nu, Ovi, eu sunt in spatele…camerei. :biggrin: Bancuta aia nu e niciodata goala, asa ca mi-a fost jena sa-i spun acelei doamne sa se dea la o parte ca eu vreau sa fac fotografii. In plus era cu fetitia ei care era tare suparata… :biggrin:

  3. Stii ca ador ciresii japonezi…unde anume in Bucuresti este acel copac? Presupun ca trebuie sa-l prinzi prin aprilie, cand e inflorit…Macar sa stiu anul viitor.
    Prietenul meu a practicat un timp Aikido. Eu nu prea am inteles sportul asta, dar lui i-a placut mult.
    Ce mi-ar placea sa fac? Sa particip la Hanami, la o ceremonie de servire a ceaiului, de preferinta ceai matcha, sa vizitez templele si pagodele din Kyoto, sa ma plimb intr-o gradina Zen. Nu-s mare fan al sporturilor, asa ca renunt la escaladare munti, aikido, sumo sau jujitsu. Nici anime-urile nu-s pe placul meu.

    1. Mihaela, sportul presupune ideea de competitie. Aikido nu e un sport intrucât nu are competitie. Singura competitie permisa e cea cu tine insuti. Ce stil de aikido a practicat prietenul tau?

      1. Da, asa e, ai dreptate. Eh, mi-a explicat el de mai multe ori, l-am si vazut in actiune, dar nu prea m-a pasionat. Nu l-am vazut la fel de interesant pe cum l-a vazut el.
        Sper sa nu ma insel, n-am putut sa-l intreb acum pe el ce stil e, dar m-am uitat pe pagina lor de Fb, scrie: Aikido Aikikai & Iaido + Antrenamente cu Bokken (sabie de lemn) & Jo (Baston de lemn).

                1. Aikikai e aikido traditional, mai aproape de ‘bataia’ clasica. Tehnicile din aikikai pot fi folosite si la o eventuala lupta. Ki-aikido (shin shin toitsu) e mai soft, are tehnici mai degraba pentru spirit si suflet decât pentru o confruntare. Ki-aikido te face sa ‘simti’ si, in acest fel (sigur, asta daca ajungi la un nivel superior), aproape ca nici nu mai e nevoie de interventia ta corporala. Iti faci partenerul sa cada actionând doar din ki.

                2. Hm, foarte interesant stilul ales de tine, Dragos. Si? Ai rapus astfel(actionand doar din ki) vreun potential dusman? :biggrin: :dizzy:

            1. Mihaela, eu am observat ca o data cu trecerea timpului nu mai sunt asa pasionata de sport ca in tinerete… Si mie imi placeau tare mult disciplinele sportive enumerate de tine(bine, mai putin Formula 1).

    2. Mihaela, acesta este locul magic de care va tot vorbeam, am fost vinerea trecuta, iar sambata m-am intors pentru a-l vizita mai pe indelete. Intentionez sa scriu cat de curand un material despre el. Acolo vei gasi o serie de informatii interesante(sper). Chestia ca e un articol ce necesita o anumita documentare, vreau sa pun si cuvinte, nu doar fotografii. Am nevoie de timp si disponibilitate pentru asa ceva… Probabil ca saptamana viitoare va fi gata. :biggrin: :dizzy:
      Imi plac mult activitatile alese de tine, conincid perfect cu preferintele mele in materie de Japonia. :cheerful: Cel mai mult ma tenteaza gradinile Zen. :angel:

        1. Merci mult pentru interesul manifestat, Mihaela. Maine sper sa merg in cel de-al doilea loc…si ultimul care mi-a mai ramas pe lista. Hm, din pacate nu sunt prea multe obiective interesante in Bucuresti… :cwy:

  4. Ce surpriza placuta, Nice :-) . Ca sa vezi unde ai ajuns de la fotografierea unui cires….asta imi aminteste de o discutie intre samuraiul japonez si ofiterul american din “Ultimul samurai”: “Priveste floarea de cires cât de perfecta e. O viata intreaga daca ai sta s-o admiri…n-ar fi o viata pierduta in zadar”.

    Desi respect foarte mult cultura japoneza, trebuie sa recunosc faptul ca nu inteleg unele lucruri: accentul prea apasat pus pe caligrafie (când oricum….ca sa scrii in japoneza iti trebuie caligrafie, nu gluma) si caderea prea adânca in tot felul de admiratii: a muntelui, a florii (a florii de cires in special)….uita-te domnule la ea da’ hai odata, poate mai ai si alta treaba….

    Da, eu am practicat aikido. Cu adevarat arta suprema! Dar meditatia nu e in stil zen, ci in stil aiki. Si cel mai mult sunt atras de simbolul “ai”, ‘armonie’.

    1. Prin surpriza frumoasa sa inteleg ca ti-am placut ideea mea? :biggrin: :unsure: Contemplarea florilor de cires in fiecare primavara are conotatii profunde, filosofice, ea vorbeste despre reinnoirea spiritului oamenilor, precum si reevaluarea vietii din perspectiva aspectului ei efemer. Japonezii se mandresc cu floarea de cires si pe buna dreptate, e splendida, ciresul fotografiat de mine e in sine un adevarat spectacol al naturii. Toti cei care trec pe langa el se opresc sa-l priveasca, sa-l analizeze timp indelungat, nimanui nu-i este indiferent. Nu am vazut ceva mai frumos pana acum, nici macar magnolia nu se compara cu sakura.
      Armonia e cheia fericirii sau a sanatatii( ca tot se spune ca japonezii reprezinta cea mai longeviva natie)? Sau se refera doar la impacarea cu tine insati? Sau e ceva mult mai profund?

      1. Da, mi-a placut ideea ta.

        Bla bla bla….e doar o floare, come on….

        Armonia e integrarea fara harise a eului in totul inconjurator (valeleu!, ce filozof sunt). Constientizarea faptului ca toti suntem una. A faptului ca sufletul nu e o proprietate privata, ci ceva imprumutat pe care trebuie sa-l dam inapoi mai curat. Ca suntem interconectati si ca jignirea sau ranirea cuiva provoaca turbulente in mediul spiritual general. D-aia aikido e arta suprema, ca la aikido important nu e sa rupi adversarul in doua, ci sa constientizezi faptul ca partenerul care te ataca nu trebuie ranit, ci trebuie sa inteleaga ca nu asa se rezolva lucrurile. Tocmai de aceea lovitura e ‘intoarsa’ (prin zonele naturale ale corpului, fara a rupe sau distruge nimic).

        1. Aoleu, Dragos, pai e treaba complicata rau cu armonia in cazul asta. M-ai pus serios pe ganduri, e posibil ca unii(si aici cred ca ma includ si eu) sa nici nu inteleaga conceptul…
          Tu aspiri la aceasta armonie? :unsure: :ermm: :whistle:

        2. Bine spus, Dragos :cool:
          … nu consider ca sufletul e ceva “imprumutat”, in schimb la faza cu turbulentele sunt de acord. De asta si incerc sa-i fac pe unii din jurul meu sa realizeze ce “valuri” provoaca actiunile lor pe “lac”.

          1. @ Nice, da, e treaba complicata, si eu am dubii uneori ca inteleg. Si e infinit mai greu decât in cazul altor ‘arte’, care se bazeaza pe pumni, ghionturi, picioare in bot si fracturi. Acolo e simplu, trebuie sa-l distrugi pe cel din fata ta.

            Pai na…de aspirat aspir, numai ca nu-mi iese….

            @ Torden, pe tema sufletului putem discuta ca si pe tema religiei, pâna la plus infinit, ca oricum nu putem demonstra nimic :-) . Ce am prezentat e conceptia la care ader.
            :-) E foarte bine ca procedezi asa. Si, ai reusit sa-l faci pe careva sa inteleaga?

                1. Nu, tocmai, mi se pare mai greu sa fii bun si bland in momente tensionate asa cum spui tu. Poate cu aikido inveti sa-ti controlezi furia, poate te mai domoleste putin… Nu stiu, zic. A, si nu vorbesc de tine, ci in general(sa nu cumva sa intelegi gresit).

            1. hmm… am incercat, dar mi s-a spus ca sunt “prea Zen” :pouty: . Raspuns care nu ma surprinde avand in vedere ca multi oameni sunt egoisti / nepasatori – se gandesc doar la cum sa se simta bine… chiar si daca e in detrimentul altora.
              Insa… cand prietenii respectivilor se vor rari si singuratatea isi va face simtita apasarea … abia atunci vor incepe sa se maturizeze. Nu stau sa-i cresc. Daca vor sa ma asculte… bine. Daca nu… “duceti-va, frate… cu Domnul, sau cu domnul… sau cu domnul de colo” :lol:

                1. mmm, @Nice… poate cu alegerea/sortarea lucrurilor /oamenilor carora merita sa le dai importanta… cel putin asta fac eu.

  5. Aikido am practicat. ‘ :wub: Nainte de toate un mare LIKE pentru fotografii Nais!
    Ca și preparate japoneze ador friptura de vită. am avut ocazia să halesc de 2 ori (Avem centru cultural aici și 4 restaurante japoneze cu patroni, unele chiar și angajați japonezi). O fost cam scumpă friptura de vită da o meritat.

    1. Multumesc mult Tury, ma bucur mult ca ai observat fotografiile mele. :smile:
      Japonezii mancanca si fripura de vita? Asta nu stiam, credeam ca doar peste crud. :lol: :silly: Dar ce are asa extraodinar de e scumpa si gustoasa? E gatita intr-un mod special, banuiesc, nu?

      1. Faine poze! Cum sa nu le observ?
        Da, au un mod special de preparare, e bestiala friptura. Baga si ei de toate, pui, porc, vita la greu. Il tin ei in ceva marinata inainte de prajire iar carnea o aduc de acolo aici.

        1. Pai nu a mai zis nimeni nimic de ele si am presupus ca nu le-au observat oamenii. Oricum unii prefera doar text, nu si poze, probabil ca aceasta avalansa de imagini ii oboseste. Sau poate, pur si simplu gasesc urate pozele mele. Nu e nicio suparare, caci avem gusturi diferite, probabil ce imi place mie, nu le place lor si invers. E oarecum normal, m-am obisnuit sa fiu diferita in blogosfera. :biggrin:
          Doar tu ce ma mai incurajezi. :cheerful: :blush: :tongue:
          Oho, pai daca e asa cum o descrii tu inseamna ca e tare buna. M-ai facut curioasa. Acum mi-am adus aminte ca am vazut mancare pe baza de vita in meniul chinezesc. :biggrin:

          1. Faci poze faine, sincer, pe mine cel putin nu ma obosesc absolut deloc pozele tale, chiar imi fac placere si ma atrag mai tare la articole. In al doilea rand ai punctat excelent prin faptul ca vrei sa fi diferita in blogosfera – superlike pentru atitudine.
            Da, e superescelenta! Aveti si la Bucuresti acest preparat in restaurantele japoneze de acolo. Chinezii is pasta pe langa japonezi la acest capitol, ma refer la restaurantele japoneze bucurestene versus cele chinezesti bucurestene.

            1. Tury, merci de incurajare, dar cu o floare nu se face primavara… :cwy: Oricum apreciez ca imi esti mereu alaturi(de fapt stii asta). :cheerful: :cool: Acum, sincer sa-ti spun, eu nu vreau sa fiu diferita, adica nu mi-am propus asta, pur si simplu am alte pasiuni si alte conceptii decat ceilalti bloggeri. Nu stiu daca e bine…zau.
              Sa-ti spun drept nu am intrat niciodata intr-un restaurant japonez. Stiu ca exista, am vazut ceva recenzii pe unele bloguri, si, tototdata, multe laude. Sper sa am cat de curand ocazia. Acum stiu si ce sa comand. :biggrin: :tongue: :cheerful:

              1. Multumesc si eu fain draga Nais. Ba sa stii! Cu o floare poti zapaci toate anotimpurile!! :cheerful:
                Aaaa, pai nu m-am referit la teribilismul blogaristic ci doar la o nuanta de originalitate blogaristica asa cum incerc sa ma afisez in blogosfera, o amprenta personalizata sa zicem. NU neaparat caut asta dra fac cat posibilul sa ma exprim EU fara tiparele deja existente in blogosfera. Adica curat-io-sincer-viziunea doar a mea. :smile:

                Am fost la voi de nenumarate ori si chiar cunosc locatiile si calitatea restaurantelor japoneze vs. chineze.

                1. Haha, mi-a placut mult replica cu floarea. :biggrin: :lol: Dap, mai ales daca e floare de…nu ma uita. :lol: :tongue: Sau poate preferi de…cires japonez? :cheerful: :silly:
                  Oh, pai daca vorbim de tipare, eu cu siguranta nu respect niciunul. Nu-mi place si nici nu vreau sa fiu ca ceilalti(asta se aplica si in general, nu doar in blogosfera). Dar da, tu chiar esti unic. Ai reusit sa-ti creezi stilul tau inconflundabil. Unul e Tury(era sa zic Napocel). :cheerful:

  6. Hmmm, nu prea m-a atras cultura japoneza in mod special. As opta pt gradini sau temple. Cat despre munti…ei bine al lor e mai mult asa simbolistic un munte, “sacru”. Eu il vad ca pe un vulcan si-atat.

    1. Probabil ca trebuie sa fii japonez sa consideri Fuji un munte sacru. Din cate am inteles aceasta abordare are valente religioase. :ermm:
      Imi plac activitatile tale, subscriu.

  7. sa escaladati muntele sacru Fuji – da cu conditia sa nu fie foarte frig. In general asociez muntele cu frigul

    – sa participati la Hanami(privitul cirestilor infloriti)- Asta e pe primul loc , clar!

    – sa vizitati templele si pagodele din capitala culturala a Japoniei, Kyoto – doar pentru atmosfera zen dar nu tin neaparat

    – sa practicati aikido, jujitsu sau sumo (considerat a fi sportul national al Japoniei) Da….dar astea le pot practica aici, oricand :)
    – sa va uitati cat e ziua de lunga la animeuri de calitate- no way :)
    – sa participati la o ceremonie de servire a ceaiului- cat iubesc eu ceaiul……se poate si fara

    – sa va plimbati printr-o gradina Zen- asta da

    1. Ah, Hapi, pai am uitat sa precizez ca nu m-am referit neaparat ca aceste activitati ar trebui desfasurate pe teritoriul Japoniei. Cel putin unele dintre ele, asa cum ai zis tu, se pot realiza si in locul unde traiesti sau oriunde pe Glob. Mai putin partea cu pagodele si cu Fuji. Putem improviza si un Festival al Florii de Cires si aici in Bucuresti. :tongue:
      Iti multumesc mult pentru clasament si pentru observatii. :cool: :cheerful:

  8. imi place foarte mult mirosul acestor flori chiiar folosesc gel de dush si crema de corp cu miros de flori de cires japonez si e foarte relaxant si placut :) mi-ar placea sa privesc asemenea minunatii :) dar si sa particip la un ritual al ceaiului :)

  9. Salut,Nice.
    Îmi pare rău că n-am mai trecut pe aici,dar pregătirea unui portal (vezi pe blog) m-a ținut destul de ocupat.
    Să știi că îmi plac anime-urile :biggrin: .

    1. Nu am stiut ca exista ciresi japonezi si in Herastrau. Trebuie sa dau si eu o fuga pana acolo. Cu micului meu Canon, evident. :biggrin: Merci de pont, Monica.

  10. Eu m-as multumi cu pagodele si cu un ceai de la mama lui, cum se spune, eventual servit de o gheisa :) Ciresul nu mi-e necunoscut, am unul in curte, dar acest fel de cires mi-e tare drag, prin frumusetea ce-o cuprinde intre ramuri…

  11. Neața! No, eu nu îmi doresc prea multe legate de Japonia…cireșul e însă tare frumos! Eu mă bucur de orice e frumos, da relaxarea prefer să o fac ascultând cu ochii închiși cum curge apa. Ceaiul l-aș bea pe un munte în Tibet, oricum ceremonia ceaiului are o istorie, cred, mai vechi decat cea a Japoniei. Cât despre Tokyo, chiar nu îmi doresc să îl vizitez, nu am dorințe din astea relative la marile orașe. Mai bine, o localitate undeva în munți departe de aglomerațiile urbane. Aș prefera să fac tai-chi, nu o formă de arte marțiale japoneze. Cred că e mai apropiată de stilul meu de gândire. Cred… Muntele Fiji nu e sacru pt mine, degeaba l-as escalada, nu ca nu ar fi misto :D. Iar gradina zen gasesc in manastirile romanesti sa ma satur. eu sa fiu cu sufletul deschis :)

  12. Neata, Marin. :cheerful: Oho, dar observ ca nu te regasesti in niciunul din simbolurile/reperele/emblemele japoneze.Sau oricum le gasesti repede un substitut romanesc sau…tibetan. Parca tu de Tibet esti atras din cate imi aduc eu aminte, iar Japonia nu iti este prea draga.
    Despre tai-chi nu stiu mai nimic, trebuie sa ma documentez…
    Pai nu de Tokyo ziceam, ci de Kyoto. :biggrin:
    Locul pe care l-am vizitat de curand, si in care am surprins acel arbore decorativ, ciresul pletos, aduce in unele portiuni ale sale cu o gradina Zen. O sa-mi spui daca gresesc sau nu dupa ce o sa citesti materialul dedicat lui.
    Si acum o curiozitate, Atletico M. sau Atlethic B? :biggrin:

    1. Din tot sufletul Bilbao…o sa strig in casa pt ei. Pe mine ca istoric si ca patriot local argesean, reprezinta o mandrie.
      Revin si cu restul de raspunsuri dar maine, acum sunt prea obosit si nu prea vad nici tastele.

      Noapte minunata!

      1. Noapte frumoasa si tie, Marin :cheerful: :cool: , m-ai bagat de tot in ceata, care este lagatura ta cu Bilbao? :wassat: Din punctul de vedere al istoricului si al argeseanului…zic. :dizzy: :ermm:

    1. Hehe, o pasionata de Japonia si de florile de cires. :cool: Adevarul e ca japonezii au cu ce se mandri. Nu le putem ignora nici istoria, nici emblemele si nici caracterul. :biggrin:

  13. Deci ciresul asta e fantastic!! Dupa cum iti spuneam, m-am indragostit iremediabil de el :wub: Si asta doar din fotografii (care apropo, sunt tare frumoase). Eu am o relatie speciala cu ciresii, sa stii. Si cu ciresele :lol: Adica le mananc precum mananc si popcornul :silly:
    Sa fac un top 5…
    1. Kyoto, cu toate templele si pagodele.
    2. gradina Zen…
    3. Fuji, da, da, da!
    4. Hanami, ca tot spuneam de ciresi :heart:
    si
    5. Aikido – de care m-as apuca si acum, la o adica. Nu stiu de ce nu o fac. Adica stiu, dar imi par toate pretexte.

    Anime-urile nu ma fascineaza, cam deloc, dar Sailor Moon a fost febletea mea cand eram pitica, l-am revizionat recent, adica anul trecut (cu fast forward la scenele de lupta si transformari) si chiar mi-a placut povestea :smile:

    1. Ma bucur mult ca imi impartasesti pasiunea pentru cirese si…cires japonez. :cheerful: :cool: :w00t: Exact asa le mananc si eu, tot ca pe popcorn, alaturi de struguri sunt fructele mele preferate. :wub:
      Multumesc mult, Iulia, pe mine m-a impresionat acest cires si am considerat ca merita un articol. Intentia mea era sa va fac curiosi si pe voi sa mergeti sa-l vedeti pe viu. :tongue: :biggrin:
      Frumoase alegerile tale, de acord cu ele. :wink: Cat despre Sailor Moon, spre rusinea mea am auzit prima data de el acum un an sau doi in blogosfera. :ermm: :wassat: :blush:

      1. Awww…. si strugurii, un alt soi de popcorn :wub: :w00t:
        Ciresul e chiar impresionant si ar merita sa ma deplasez pana acolo pentru el.. :happy:

        A, cred ca fiecare generatie e cu desenele ei, se schimba de la an la an (unele, caci altele raman eterne, ex Tom si Jerry) :smile: Eu stiu ca ne jucam vreo 7-8 copii ,,de-a Sailor Moon”, si aveam si prin clasele primare colegi si colege care stiau de desenul asta. Si aveam si album, in care lipeam imagini si jumatati de imagini pentru a completa povestea, hihi. Amintiri frumoase :smile:

          1. Ia uite, tot blonduta cu doua codite :lol: :happy: Eu de Sandy Belle am auzit acum un an, doi, tot prin blogosfera :smile:
            Da, japoneza pare ciudata la o prima auditie, mie una mi se parut tare stranie initial, cand am revizionat Sailor Moon, insa dupa vreo 50 de episoade, parca imi era familiara si chiar imi placea :wassat: Deja intuiam din pronuntia cuvintelor cam ce stare transmit personajele si recunosteam anumite expresii, propozitii. Probabil tine de obisnuinta, familiaritate…
            Cred ca ma voi uita la Sandy Belle, asa pentru cultura mea generala :tongue: Si pentru a (re)invata franceza :smile:

            1. Oh, Iulia, ce crezi, aseara m-am apucat sa vizionez primul episod din Sandy, iar la final am descoperit si producatorul filmului. :wassat: Se putea sa nu fie japonez? :biggrin: :ermm: Franceza vorbita in serial e super(iar mie nu imi place in general aceasta limba). :tongue:

  14. Nu ma simt foarte atrasa de cultura japoneza desi este intr-adevar impresionanta. Mi-ar place sa particip la Hanami sau la o ceremonie de servirea a ceaiului, ar fi chiar frumos, plus de asta au niste peisaje mirifice.

    1. Laura, nici eu nu ma simt deloc atrasa, dar unele aspecte sunt cu adevarat interesante. Mai ales cele mentionate de tine. Chiar mi-ar placea si mie sa particip la o ceremonie de servire a ceaiului si la festivalul florii de cires. Si de ce nu, sa ma plimb printr-o gradina Zen din Kyoto…

  15. Mie mi-ar placea sa particip la ritualul ceaiului, sa prind festivalul ciresilor (cine nu isi doreste) si sa vad templele din Kyoto :) Sper sa imi fie in plan candva, sotul meu e super mega extra pasionat de Japonia, asa ca nu e exclus sa ajungem si acolo candva …

    1. Ce ma bucur ca iti place ciresul meu. Sa stii ca locul unde l-am gasit te duce cu gandul instant la o gradina Zen. Ma rog, poate doar in unele zone, acolo unde sunt mai multi arbori, pietre, apa. Ei(japonezii) am inteles ca nu pun flori in gradinile zen. Dar atmosfera de acolo aduce foarte bine cu cea dintr-o gradina japoneza. Vei avea ocazia sa afli mai multe intr-un viitor articol. :cheerful:

  16. Doamne,ce frumusete! Mereu ma minunz ce frumosi is ciresii astia japonezi.Da’ daca intrebi,cred ca doar asta m-ar atrage la Japonia,altfel nu prea,daca as putea sa vad lumea toata,m-as duce intai spre America Latina si as termina cu Asia.N-am vise de vazut Japonia,desi as vrea sa o vad la un moment dat,dar doar de curiozitate,stii tu,nu ca atunci cand chiar iti doresti foarte mult sa vezi un loc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: