Biologia credintei- Bruce Lipton

Motto: „Am un defect. Citesc foarte mult”. Mircea Geoana, de profesie perdant

Biologia credintei – recenzie.

Bruce Lipton, Editura For You, 2008

Din punctul meu de vedere, a citi mult nu e chiar o izbânda de toata lauda. Important e si ce intelegi din acele carti pe care le citesti. Dupa fiecare carte citita ar fi cazul sa-ti permiti o zona-tampon in care sa digeri informatia tocmai primita. Cartea „Biologia credintei”, scrisa de biologul Bruce H. Lipton, merita chiar un timp mai indelungat de reflectie.

La prima vedere, nimic din ceea ce este aceasta carte nu o recomanda pentru a fi luata in serios. Pare deprinsa din maculatura care se ocupa de probleme paranormale inzorzonate cu ceva filozofii sectante. Numele parca ar fi al unui predicator adventist de ziua a saptea; la fel si fizionomia. Titlul – cam pseudostiintific. Coperta – gen samizdat (stiti, d-alea gen „guvernarea secreta a lumii”, „astrologie medicala” etc etc etc). Ca si modalitatea de tipografiere. Iar de Editura For You nu am mai auzit pâna acum. Cartea mi-a fost daruita de o persoana in care am foarte mare incredere, asta e si motivul pentru care am citit-o.

Cu toate astea, e o carte foarte bine articulata si neasteptat de bine scrisa. Fiecare capitol e impecabil demonstrat, concluziile sunt logice si nu reusesti sa gasesti puncte slabe in edificiul care se construieste sub ochii tai. Cel putin eu nu am gasit (exista unele derapaje benigne).

Cartea imbina „stiinta pentru toti” cu umorul fin si autoironia spumoasa. La urma urmei nu e o carte de specialitate, e o carte pentru noi, cei care nu suntem specialisti in biologie celulara, psihiatrie, psihologie sau chestii de genul asta. Pentru ca noi il putem intelege. Nu suntem suficient de obtuzi pentru a refuza din start tot ce vine in contradictie cu ce am invatat, nu suntem cramponati de pozitii pietrificate in ani de studiu gen „asa e corect, restul sunt prostii” si nu avem idei fixe.

In lumea stiintifica, Bruce e un paria. Face parte din grupusculul de oameni de stiinta care au tupeul sa spuna „stiti, poate ca totusi Dumnezeu exista”. Ce pacat de moarte!

In primul capitol e vorba de celule – nu va stresati, nimic hard. Aici aflam cât de importanta e cooperarea, si nu confruntarea, pentru mentinerea vietii in biosfera.

In al doilea capitol se prezinta dovezile stiintifice care arata ca nu genele controleaza sistemul biologic, ci mediul. Genele nu pot fi activate pâna nu le declanseaza ceva. Exprimarea genei e activata de un semnal de la mediu si nu de o proprietate intrinseca a genei, care apare pe neasteptate.

In al treilea capitol – membrana celulara, adevaratul creier al celulei (si nu nucleul). De ce suntem ceea ce reactionam.

Al patrulea capitol – fizica cuantica (asa cum exista o fizica clasica si una cuantica, Bruce face o impartire a biologiei in „cuantica” si „clasica”). Da, are legatura! Asta pentru ca doar in biologia newtoniana sunt considerate ca „paranormale” anumite fenomene care pot fi explicate relativ lejer prin „biologia cuantica”. „Biologia cuantica” nu neaga biologia clasica, ci o completeaza.

Capitolul 5 – gândurile pozitive au un efect profund asupra comportamentului si genelor, dar DOAR daca sunt in armonie cu programarea existenta la nivelul subconstientului. Capacitatea mintii constiente de a anula comportamentele pre-programate ale mintii subconstiente este fundamentul liberului arbitru.

Capitolul 6 – frica si o concluzie tragicomica: pentru a imbunatati sansele de supravietuire, trebuie sa ai o constienta si o inteligenta reduse

Capitolul 7 – modul in care suntem „programati” si impactul pe care aceasta programare il are asupra vietii noastre.

Ei bine, capitolul 5 e cel mai interesant, dar lasat „neterminat”. Bruce nu ne spune „in clar” cum e cu armonia asta, ci doar sugereaza ca ar cunoaste raspunsul. Mai departe e si treaba noastra.

Atunci când te intereseaza cu adevarat un subiect observi ca peisajul din jurul tau se schimba. Parca natura vrea sa-ti dea o mâna de ajutor, incep sa tâsneasca de peste tot raspunsuri la intrebarile tale. Universul ti se umple de „semne”, trebuie doar sa le urmezi. Eu m-am apucat sa citesc aceasta carte prin februarie. Incetul cu incetul (si totusi nu atât de incet) si lumea mea s-a transformat, desi nu am cautat nimic in mod intentionat. Mai intâi Nice a acceptat cu ingaduinta sa-mi fie gazda. Apoi am descoperit restul. Pe blogul ei, Nighton a recomandat o carte care se ocupa exact despre acest subiect – „Puterea extraordinara a subconstientului tau” (imi cer scuze Roxi ca nu am citit-o inca, o sa-i vina rândul). KirstDay a avut câteva articole care m-au surprins placut si care, si ele, au legatura cu ideea in discutie. De asemenea si Vlad abordeaza, pe blogul lui, cam acelasi gen de subiect, intr-o maniera interesanta. Taman ieri am dat de o postatoare, pe blogul lui happygirls, Ilinca (happygirls are meritul unui articol atractiv, care naste foarte multe intrebari). Ei bine, Ilinca a surprins esenta: „Am invatat ca daca vreau cu tarie ceva, toate fortele universului vor conlucra pentru implinirea dorintei”. Cam pe aici e „cheia” problemei. Probabil.

Imi fac o datorie de onoare sa le multumesc celor pe care i-am numit, ca si tuturor celor care accepta discutii, vin cu idei, nu se supara daca sunt contrazisi si nu incearca sa-si impuna punctul de vedere.