Pictorul cel mai celebru si cel mai talentat din cati au existat vreodata l-a ademenit intr-o dimineata de sfarsit de mai cu iluzia unei narcise galbene. L-a prins si i-a compus din pensula-i vrajita un strai mai viu si mai colorat ca niciodata. Cateva picaturi de rosu, cateva de albastru, putin galben si o tusa de verde si vesmantul cel nou al fluturelui parea rupt dintr-un magic curcubeu. Se dezmetici cu greu, isi intinse aripile si zbura grabit pana la cea mai apropiata picatura de roua pentru a-si oglindi noul chip in limpezimea frematanda de candoare si prospetime. Minunandu-se de propria-i metamorfoza, trei lacrimi de fericire ii cazura pe aripi, iar in razele soarelui acestea capatara sclipiri de safire si rubine. Incotro ma indrept acum?, se intreba fluturele incurcat, oare am cu cine sa impartasesc toate sentimentele astea coplesitoare? Lumea trebuie sa ma vada si sa-mi afle povestea, gandi el plin de speranta. Mereu a fost tentat sa dezlege tainele uriasului “ocean verde” cu a sa lume de o opulenta nemaivazuta, combinatie de intuneric si lumina, plina de vraji, cu cararile semanate de capcane naturale si incadrate de o vegetatie exuberanta. Sa cunoasca mai bine fiecare specie de arbore, fiecare planta ce-i aparea in cale, sa le guste secretele si sa le intuiasca dorurile. Cu tolba plina de zambete, sperante si vise isi croi cu dificultate drum prin hatisurile selvasului. Primul pe care-l zari de departe a fost un viguros castan de Para, cu origini braziliene, cu seminte bogate in substante hranitoare si inaltimi ametitoare. Poposi pe o ramura, isi trase sufletul si dupa ce ii lasa un zambet strengar, porni mai departe atras de ceva ce semana cu un urias evantai crescut din solul lateritic, jilav al selvasului. Zambind candid, involuntar, realiza ca nu era altceva decat feriga de smarald, febletea sa, care-l primi bucuroasa si-i asculta fermecata povestea. Fluturasul nu se mai simtea acum singur, si dupa ce isi lua ramas bun de la feriga, isi continua bucuros drumul prin misterioasa padure vesnic verde. O suava orhidee, cu petale pestrite, ii aparu brusc in cale. El ii savura parfumul, o atinse bland cu aripile sale diafane de teama sa n-o raneasca. Ii lasa si ei un zambet vioi si pleca mai departe, mai fericit ca niciodata. Avea chef de joaca si se folosi in acest scop de cateva liane lemnoase, unduitoare, care-l purtara pana in inima padurii. Wow, dar ce multi sunt!, exclama fluturasul impresionat de varietatea copacilor tropicali. Si ce de zambete o sa impart cu ocazia asta… Pretiosi si exotici, arborii gazduira cu mare drag micuta insecta, care facu astfel cunostinta cu mahonul cel rezistent, abanosul cel tare, greu si negru, cu arborele de cafea cu florile sale albe si frunzele verzi-lucioase si cu fructe ce seamana cu ciresile, cu palisandrul cu flori mari, albastre sau rosii, al carui lemn este mirositor, foarte tare si dens, de culoare neagra-violeta, cu Lapuna, arborele care se ciocaneste ca sa aduca ploaia, cu toate diversitatile de palmieri si nu in ultimul rand cu celebrul bananier. Zabovi cu ei aproape intreaga zi, ii cunoscu mai bine pe fiecare in parte, lasandu-le in dar cate un mic zambet prietenos. Nici nu simti cand soarele incepu dispara la orizont. Isi lua ramas bun de la noii sai amici promitandu-le ca va reveni curand, isi intinse aripile si zbura pana la primul luminis din care se intrezarea o planta rosie, de dimensiuni fantastice, o floare desprinsa parca din basme. Era rafflesia cea speciala, pe cat de frumoasa pe atat de respingatoare. Teama il cuprinse pe fluturas si se grabi sa se indeparteze de ea, cu toate ca tare i-ar fi placut sa o cunoasca mai bine si chiar sa se imprieteneasca cu ea.
Odiseea fluturasului fermecat prin selvasul prieteniei lua sfarsit in momentul in care primele semne ale amurgului violet isi facura simtita prezenta. Cu tolba plina de amintiri de data asta, isi inchise aripile si se aseza pe un ficus stralucitor visand la o noua experienta alaturi de prietenii sai dragi, in timp ce un zambet multumit se ivi pe frumosu-i chip.
Fluturasul zambitor ar putea fi oricare dintre noi. Pentru ca nu costa nimic sa zambim in loc sa stam posomorati si tristi, sa daruim in loc sa pastram pentru noi, sa fim buni si iertatori in loc sa tinem dusmanie si sa impartim ura. Nu costa nimic sa facem un compliment in loc sa jignim, sa gandim pozitiv in loc sa gandim negativ, sa speram si sa visam in loc sa ne lasam prada disperarii si deznadejdii.
Dar unii oameni sunt prea obositi ca sa va daruiasca un zambet…. Daruiti-le voi unul, pentru ca nimeni nu are mai mare nevoie de un zambet decat acela care nu-l mai poate darui.
Nici nu ai idee cata nevoia aveam de el .. Multumesc!
Este al tau… al vostru, al nostru al tuturor, pentru ca toti avem nevoie de el. Si este oferit din inima! >:D<
nevoie* , my bad! :)
“Nu costa nimic sa facem un compliment in loc sa jignim, sa gandim pozitiv in loc sa gandim negativ, sa speram si sa visam in loc sa ne lasam prada disperarii si deznadejdii.”
Foarte frumos ce spui :) Toti trebuie sa tinem cont de aceste lucruri si mai ales nu trebuie sa uitam sa zambim cu adevarat. :)
Ma nedumereste tristetea ce s-a asternut in ultimul timp peste coltisorul nostru feeric de blogosfera, examenele parca nu se mai termina, concediile sunt in toi, lumea pleaca la munte, la mare, sau pur si simplu dispare cu desavarsire din peisaj. In conditiile astea e destul de greu sa mai ai chef de scris. Incercam doar sa transmit un mesaj optimist, chiar daca uneori tristetea pare sa ne copleseasca, e bine sa incercam sa nu ne lasam doborati de ea, sa cautam motive de a zambi si a ne bucura de viata, iar daca suntem atat de norocosi sa le gasim, sa nu le tinem doar pentru noi, sa le oferim si celorlalti in semn de prietenie.
Zambetul si mesajul tau au ajuns la mine :) Mersi :)
Da…:( Si eu am observat ca se intampla ceva putin ciudat prin blogosfera si ca in ultima vreme nu mai suntem atat de inventivi si comunicativi. Sper sa treaca cat de repede aceasta tristete.
Un weekend frumos, plin de zambete :)
Sper si eu sa ne revenim rapid din toropeala verii. Merci la fel! >:D<
just… beautiful :)
A sweet smile for you too! :)
Frumoasă poveste…
Povestile fermecate cu fluturasi zambitori sunt intotdeauna frumoase. :)
In alta ordine de idei, nu stiu cum reusesti de fiecare data sa intri la moderare…in conditiile in care acesta nu este activata!!! :( 8O
Am mai patit asta pe alte bloguri, o mai patesc sia ltii pe blog la mine.
Mai face probleme wordpress-ul.
Multumesc foarte mult!!!!! Recunosc ca am cam disparut, din diverse motive, unele mai bune altele mai rele, in plus nu prea am inspiratie sa scriu ceva (nu ca as fi avut vreodata), nici nu am mai fost plecata pe undeva, asa ca ma limitez doar la a citi ce ati mai scris, nici macar nu mai comentez…………..sper ca intr-o buna zi sa se schimbe ceva.
Mi-a fost tare dor de tine, ma gandeam eu ca poate esti trista si fara chef. Sper sa primesti un zambet plin de dragoste si speranta din tolba fluturasului. :)
“Daruiti-le voi unul, pentru ca nimeni nu are mai mare nevoie de un zambet decat acela care nu-l mai poate darui.”
100% corect (cred)
“Nu costa nimic sa facem un compliment in loc sa jignim”
nu cred ca am jignit niciodata pe cineva.. (in cel mai rau caz a fost o gluma inteleasa gresit
Complimente… am facut putine, doar cand era cazul! in ultimul timp.. am cam exagerat crezand ca “surprind in mod placut”…. si cred ca am gresit(nu stiu)
” in loc sa tinem dusmanie si impartim ura”
atata mai lipseste!! in rest le am pe toate!
imi plac descrierile..mai ales “suava orhidee” :))
cum ai nimerit castanul! ;) mo stiu si eu de ce!
sunt vesnic verde! si nimeni nu se poate apropia de castane! pentru ca sunt intepatoare !!!
cred ca cel mai potrivit pentru mine era …maracinele ;)
:))))) Maracinii cresc in stepa, nu in selvas! Sorry ca te-am dezamagit, dar mi-a parut potrivita asemanarea ta cu un viguros castan de Para. Nu stiu cat am nimerit descrierile, inca nu va cunosc atat de bine, suntem in plin proces de descoperire a celorlalti. Oare de ce crezi tu ca imi inchei majoritatea articolelor cu o intrebare? :)))
maracinii cresc peste tot, si in Sahara.. si in Hawaii poate cu alte forme si nume… dar tot maracine e! :)))
stii cand sunt eu viguros??? ghici!!
cand nu-s indragostit, si urasc femeile! atunci chiar viguros sunt. Acum… nu-s nici 5% acum cred ca-s doar un pui de salcie…. moale… si mereu la pamant!
Pai de ce sa urasti femeile, ce vina au ele ca esti tu indragostit? 8O :P :))) Si da, maracinii cresc peste tot mai putin in selvas. :))) Si nici printre conifere sau foioase nu-i prea gasim…
Din pacate, ceea ce tu numesti dragoste e de fapt o boala. O boala a inimii care ne macina incet, dar sigur, ne face sa ne stingem cate un pic in fiecare zi. Nu pot decat sa-ti doresc insanatosire grabnica!
am uitat sa spun, eu ,mahonul cel rezistent????? Nici pe departe!!!!
:( :( :( Nici la tine n-am nimerit-o? Pai daca asta e caracteristica principala a majoritatii arborilor tropicali…
“urasc” e modul de a zice! eu nu stiu sa urasc.. dar atunci …. ma gandesc ca mi-s indiferente, nu ma intereseaza, nu le mai privesc deloc, le evit etc. e doar un mod de autoaparare! e un fel de autoconvingere, in felul asta nu ma mai indragostesc. Si te asigur ca functioneaza! de 7 ani folosesc tehnica asta, si nu a dat gres. Doar ca de curand am lasat moale… si convins de niste bloguri…. ca dragostea e frumoasa, dar iata ca nu e chiar asa, e mai mult chin!
oricum…. va urma din nou perioada “ura”… iar atunci o sa fiu foarte viguros ;) dar mai dureaza vreo 2 ani pana atunci. Acum e perioada “te-a mancat in ….?mo te scarpini, singur” :))
Da, dragostea e foarte frumoasa cu conditia sa fie impartasita! Probabil ca asta era mesajul transmis de acele bloguri. Eu as vrea sa te vad vesel si zambaret, sa incepi sa te bucuri de viata, sa uiti definitiv acea…dragoste. :(
mai vedem…
Mie-mi place mult ce rol mi-ai gasit !
:-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) :-) !
Sa stii ca nu a fost ceva premeditat. ;) :P
Ultima fraza ti-a venit tie , asa ,liber ?
E profunda si un pic trista , dramatica . Cu asta , da , m-ai nimerit…E o etapa mai blue pentru mine dar si Picasso a avut-o!Ne-au cam lovit astia si cu jobul , s-au cam desfiintat teatre in oras la mine , opera in speta , unde dadeam si eu cu pensula ! Nu-i bai , abia am timp de proiectele mele , deja ma cufund vartos in munca si nu-mi pasa de nimic ! E singurul punct de sprijin care mi-a mai ramas . Dar stii cum se spune , dati-mi un punct de sprijin si rastorn Universul ! :-)
Te inteleg mai mult decat iti poti imagina. :(
Btw , frumos postul !
Merci. :)
nu ştiu dacă mă crezi, dar plâng. Plâng pentru că sunt prea puţini cei care mai gândesc aşa, cei care preferă să dea un zâmbet, în loc să arunce o insultă. Şi îmi pare rău. Pentru ei. Pentru că sunt aşa. Pentru că am fost şi eu aşa odată. Pentru că… oricum, înţelegi. Pentru că am cui mulţumi, ţie trebuie să îţi aduc laude. Că mi-ai amintit ce uitasem, că am fost şi eu un om trist, înainte să mă picteze frumos cineva şi să-mi dea drumul să zbor.
Impresionanta marturisire, nu mi-as fi inchipuit niciodata, esti atat de tanara…cand ai avut timp sa treci prin atatea transformari? >:D<
repede, prea repede am trecut prin schimbări. acum îmi plac „setările” și sper să le pot menține așa. Mna, m-am dat pe metafore :)) . Cât despre tinerețe… vârsta din buletin nu e mereu importantă.
Pai am realizat din prima clipa ca dai dovada de o maturitate iesita din comun, dar ma gandeam ca nu prea aveai timp fizic de schimbari. Dar daca tu zici ca totul s-a petrecut rapid…
păi… cam așa e. Sau cel puțin așa le-am reperat eu.
Mda…nu puteai sa te abtii sa nu pui rosu exact lânga albastru… :-)
Concluzia ta parca e desprinsa dintr-o povestire zen.
Asa…si cât traieste lepidoptera asta a ta? Adica…dupa ce si-a inchis aripile si a zâmbit….s-a mai trezit? Sau….
:))) Recunosc, am aranjat special culorile asa, ma gandeam eu ca o sa remarci… :P Sincer, nu am citit multe povestiri zen, imi aduc aminte de una in mod special… ;)
It’s a never ending story, fluturasul prieteniei traieste vesnic, nu doar o singura zi. Prieteniile adevarate sunt pentru totdeauna! :)
frumoasa poveste! eu am zambit si va zambesc si voua!
:) :) :)
Vad ca suntem cu totii mai zambitori azi, asta ma bucura nespus. Vreau o blogosfera vesela! :)))
Nu te cunosc inca foarte bine, dar am impresia ca textul asta e foarte “tu” :)
Textul ca textul, important era mesajul… :)
Doar atat poti? De ce nu ai curajul sa semnezi cu adevaratul(cel sub care te cunoaste toata lumea) tau nick? Las pana la capat…
Frumos, foarte frumos …
Mi-a amintit de Salvador Dali, cel care a acordat, in picturile sale cu fluturi, o atentie deosebita detaliilor si coloritului. Cei drept … fluturele este asociat in psihanaliza freudiana, cea care la influentat si pe Dali, atat mortii cat si renasterii.
Fluturii sunt alegorii ale vietii, ale iubirii, ale mortii.
Fluturasul din povestire, daruieste un zambet fiecaruia, daruieste din bucuria lui tuturor.
Da … este un indemn sa facem si noi acelasi lucru, sa zambim, sa ne imprietenim, sa iubim.
Iti multumim ca aduci o speranta de bine.
Un zambet tuturor va daruiesc si eu.
P.S. Nu fii suparata pe fff, poate este ca acel fluturas, ii lipsesc culorile ca sa poata straluci, de aceea sta timid in umbra.
Fluturasul meu este nemuritor, la fel ca si prietenia adevarata. Da, se dorea a fi o alegorie. Ma bucur ca mesajul meu a ajuns la voi, un zambet sincer si o vorba buna sunt nepretuite atunci cand inima iti plange.
Comentariul tau a avut darul de a-mi insenina dimineata, iti multumesc! :)
Azi,in drum spre birou,m-au incantat cu zborul si culorile lor trei fluturi superbi.Un altul ma astepta pe blogul vostru.
Am zambit.Ma voi intoarce la el ori de cate ori voi simti nevoia sa-mi umplu sufletul cu frumos,asa cum incredibil de frumos a fost gestul tau.
Ma bucur ca mesajul meu a ajuns si la tine, esti o persoana deosebita, cu un suflet frumos. >:D<