Cafea colorata si fresh de portocale

"la cafenea"
cafea in patru culori si fresh de portocale

Ziua plumburie a debutat furtunos cu o veste greu de digerat la serviciu. Era ultimul lucru la care ma asteptam, de ceva vreme totul imi merge pe dos, iar ghinioanele se tin scai de mine. Cu moralul la pamant, am pornit prin stropii mari de ploaie spre nicaieri. Mi se facuse frig, mainile neprotejate de manusi imi inghetasera, iar bocancii erau plini de apa. Am trecut pe langa un mall nou construit si de dupa geamurile ce anuntau triumfator existenta internetului gratuit prin wi-fi, o cafenea imbietoare ma invita calduros sa las timiditatea acasa si sa-i trec pragul.

Mi-am amintit instant de dorinta mea fierbinte pentru 2013 si am indraznit. Situata in drum spre serviciu, aproape de casa, cu design minimalist (asa cum imi place mie) si cu bauturi diverse la preturi modice, dotata cu internet wireless, era chiar cafeneaua visurilor mele. Cel putin la prima vedere. M-am instalat comod la o masa oarecare si in timp ce savuram cafeaua in patru culori comandata si muscam tacticos dintr-un sandwich cu sunca si cascaval, incepeam sa descopar ca nu totul e roz, ca sunt si lucruri care nu prea ma incanta.

In primul rand pare un local destinat mai degraba fumatorilor. Toata lumea fuma acolo, inclusiv angajatele care pareau intr-o eterna pauza de tigara. Hm, chestia asta n-o prevazusem. Nu m-am simtit deloc in largul meu, asa ca am schimbat masa, cu prima ocazie mutandu-ma intr-un loc mai intim, de unde nu puteam vedea ce se intampla in restul localului. In schimb puteam admira in voie spectacolul strazii si ploaia ce batea sfios in geam.

Tot la capitolul minusuri as trece si atitudinea angajatelor, care nu mi s-au parut deloc prietenoase si serviabile asa cum m-as fi asteptat. La un moment dat, pentru ca internetul nu mergea si am decis sa-mi prelungesc sederea in speranta ca se va remedia problema, am solicitat si un fresh de portocale. Vanzatoarea a zis da, dar nu s-a sinchisit sa mi-l aduca. Dupa 20 de minute a trebuit sa ma ridic iarasi de la masa sa vad ce se intampla. Ori ele nu aud bine, ori vorbesc eu cu prune in gura, caci nu prea ne-am inteles, comunicarea lasand mult de dorit. Nu mai spun ca la sfarsit, cand satula sa astept venirea netului am decis sa plec si am cerut nota de plata, fata respectiva s-a prezentat la masa mea destul de plictisita si m-a intrebat ce vreau. Dupa ce i-am cerut inca o data nota, a venit repejor cu un carnetel in care erau trecute alte produse decat cele comandate si, deci, o suma mai mare.

M-am gandit ca nu ar fi bine sa stranesc un ditamai scandalul pentru 4 lei in plus, asa ca am achitat si am parasit cu un gust oarecum amar localul. Preparatele au fost delicioase, mai putin sandwich-ul care a fost rece pe dinauntru si fierbinte pe dinafara.

Prima dorinta pe 2013 este bifata, dar am motive sa mai revin acolo? Asa ar trebui sa arate cafeneaua ideala? :unsure: :ermm:

Pozele sunt realizate cu mobilul meu, Samsung Galaxy S3 Mini pentru cel de-al 600-lea articol de pe blog.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

104 comentarii la “Cafea colorata si fresh de portocale”

  1. Hmmm ai nimerit cam prost! Si eu am avut o zi tare aiurea azi, noroc ca e vineri si ies cu fetele sper sa imi inchei seara intr-o nota happy!
    Printre altele am lovit un domn cu usa de la taxy (din greseala) si a picat dinrect in cap, era un domn la 40 de ani, afara ploua infernal, l-am ajutat sa se ridice si era plin de noroi si putin sange :((( Domnul a fost foarte dragut dar eu m-am simtit oribil!!! deabia astept sa ies sa ma destind putin

    Weekend placut! ah si telefonul face poze super ok, al meu nici poveste

    1. :wassat: Wou, in lumina intamplarii tale, faza mea cu cafeaua si sandwich-ul neincalzit pare o nimica toata. Cred ca in Cluj oamenii sunt ceva mai calmi, daca se intampla asta in Bucuresti, nu cred ca persoana reactiona la fel de dragut… :dizzy: :ermm:
      Asta da ghinion, sa pici in cap! Se pare ca luna ianuarie si ziua de 13 sunt cu adevarat defavorabile pentru unii dintre noi. :sad:
      Pai da, asta am intentionat si eu, sa ma destind putin, dupa cele aflate la job. Am reusit oarecum…asta iti doresc si tie, Alice, un weekend cat mai placut! :cheerful:

  2. Ce bine arata cafeaua aceea colorata! Mi s-a facut pofta!
    Chiar ma gandeam zilele trecute in timp ce citeam ceva de ce nu se reglemeteaza oare traba cu fumatul in restaurante, baruri, cafenele. In toata Europa exista fumatori si cu toate astea se fumeaza afara. Mie mi se pare nasol mai ales la restaurante….
    Cat despre atitudinea angajatilor, ce sa spun si mie mi s-a intamplat adesea. De obicei in asemenea cazuri nu mai revin, pana la urma am de unde alege. Revin doar daca imi place foarte mult locul…

    1. Hihi, da, cred ca a fost singurul lucru bun pe ziua de azi. :lol: Nici fresh-ul nu a fost rau, dar de o cafea in 4 culori chiar imi era dor, nu mai bausem de ani de zile…de la ultimul blogmeet la care am participat. Vezi, am zis ultimul, nu cel mai recent. :biggrin:
      Larisa, in cafeneaua asta era un anunt mare cum ca se fumeaza inauntru. Toata lumea fuma si as fi plecat de indata ce as fi simtit fumul. Insa nu a fost cazul…
      Sa stii ca nici eu nu as vrea sa mai revin acolo. Doar ca nu prea am de unde alege la mine in cartier. E penurie de cafenele. :lol: :silly: Stau intr-un cartier muncitoresc, imagineaza-ti ca nici macar magazine nu aveam in jur. Doar banci si farmacii… :dizzy:

    1. :))))))Haha, foarte tare. Da, cam ai pus punctul pe i, mi-au cam spulberat visurile, problema cea mai spinoasa a fost ca desi anuntau wi-fi cu surle si trambite, nu am avut parte de el. Bine, sunt si eu ghinionista, nu zic nu, dar parca prea de tot! :alien:
      M-am gandit ca poate ma mai intorc candva si e bine sa las loc de buna ziua. De fapt tocmai am planuit sa ma intorc si maine. :)) Asta e culmea! :tongue:

      1. Poate ai noroc si maine va fi alt personal :D Nu-ti lasa visele spulberate , iar daca sunt tot cele de astazi , iti recomand o mica reclamatie , sau macar anunta-le de intentia ta , pentru a le trezi un pic simtul responsabilitatii , asta daca il au :D

        1. Eu sper ca vor fi alte fete maine. Daca dau nas in nas tot cu cele de azi, ma trec toate frisoanele din lume. Nu stiu ce sa zic, Cosmin, dar ceva din atitudinea lor nu mi-a placut. Cu toate ca la inceput pareau destul de zambitoare si amabile. Insa, pe parcurs, ceva s-a schimbat. Poate unde tot intrebam eu de net? Poate m-au vazut ca fac poze…nu stiu daca asta e permis. :unsure:

                1. :))) Esti haios, daca nu o sa fie prea aglomerata la ora la care o sa mergem noi si va trebui sa ne reorientam. Are vad bun cafeneaua asta. :wink:

    1. Buna, MT, vezi tu, tocmai iscasem un ditamai taraboiul cu cateva zeci de minunte inainte intr-o banca. :lol: :evil: :silly: Deja eram prea neagra de suparare, in plus erau multe vanzatoare pe acolo, nu as fi avut chef sa le aud ratoindu-se la mine. Pareau de o anumita factura…daca intelegi ce vreau sa spun.
      Am avut o zi cu adevarat oribilia, parca tot ghinionul din lume ma urmareste. Si aici ma refer in principal la ce se intampla la serviciu. Am inceput cum nu se poate mai bine anul. :angry: Acasa, nu am ajuns bine, si hop, alt scandal. :biggrin:
      Stiu, stiu, asa mi-am zis si eu, dar ce crezi, maine am planuit sa ma intorc din nou la locul faptei, insotita de data asta. Poate o fi ceva mai bine. :unsure: Poate s-a reparat wi-fi-ul. :lol:

  3. Draga Nice, tolerata fata de incopetenta sau nepasare dauneaza grav, dar, asa cum ai spus si tu, nu merita un scandal pentru 4 lei si ai ales pentru faptul ca vroiai sa te destinzi si nu sa te enervezi. Cu toate astea, cafeaua arata super.

    1. Da, Mariana, inainte de a ajunge acolo mai trecusem prin cateva scandaluri plus cateva vesti teribile. Nu mai puteam indura inca unul, orice om are si el limitele sale, nu? :biggrin:
      Asta era intentia, sa ma relaxez intr-un loc nice si sa mai uit de probleme. Nu am reusit, dar stai sa ma intorc si maine. Tot acolo. :silly:
      Da, cafeaua in 4 culori e bautura mea preferata. Nu prea ai cum sa dai gres daca o alegi, caci ingredientele sunt delicioase. :wub:

  4. Seara buna,
    Vorba vine de cafenele, eu unul pot sa zic ca am doua trei baruri cafenele care imi plac din oras dar cred ca preferata mea ramane English Pub ii exact cum imi place, mai incarcat de fel in stil traditional englezesc cu multe tablouri pe perete(cu poze din UK si Lugoj) ce iti poti sa ceri mai mult de la un bar + ca mai are si muzica buna :). Cand nu am chef de cappucino cu frisca imi place sa servesc un suc de portocale rosi :X

    1. Buna, Daniel, ia te uita ce ne asemanam la gusturi, si eu ador sucul de portocale rosii, din pacate aici nu cred ca aveau. Dar am zarit cateva cocktail-uri non alcoolice pe care as vrea sa le incerc, pareau foarte tentante. :biggrin:
      English Pub, preferata ta, e aproape de casa ta sau in centru. Ca asa si Bucurestiul e ticsit de cafenele, insa eu vreau ceva foarte aproape de casa. Iar asta e cel mai aproape. :dizzy:
      Si am nevoie de ceva cu wi-fi. Neaparat. :tongue:

      1. Nu ii aproape de casa pot sa zic ca ii in centru orasului dar la cat de mic e oraselul de pe Timis in 20 de minute maxim ajung la Pub pe jos :), are si wi-fi, imi place ca se mai tin si concerte vara pe terasa localului si tot stilul mai vechi “incarcat” ma atrage stiu ca tu esti o iubitoare de modern si minimalist.Nice draga o sa gasesti tu o cafenea aproape de casa sunt sigur de asta sper ca re Bucurestiu destule cafenele si puburi :)) ca deja in Lugoj au aparut puburile ca ciupercile dupa ploaie :)).

        1. Pai sa stii ca conteaza mult sa te simti bine intr-un loc din asta unde iti petreci timpul liber si se presupune ca te relaxezi. Si da, totul contribuie la reusita unei escapade de acest gen, de la oamenii cu care esti pana la personalul localului. Iar atmosfera e musai sa fie una pe gustul nostru. E bine ca ai multe variante in Lugoj, cred ca faptul ca sunteti situati mai spre vest e un avantaj.
          Era bine daca erau si la noi in cartier atat de multe incat sa ai de unde alege si sa faci si nazuri, dar nu sunt. Oamenii sunt mai saraci…cafenelele ar da rapid faliment. Bine, in cartierul meu nu supravietuieste mai nicio afacere. :lol:

          1. Nice dar daca nu ii cu suparare in ce cartier stai de ii asa de minunat :)), multi spun asta ca avem avantaj ca suntem situati mai spre vest noi banatenii si pe vremea lu’ Ceausescu imi povestea tata ca la Tv mai prindeau sarbii si mai veneau sarbii in Banat ca sa aduca una alta hmm:-?.

            1. Titan-Salajan. :biggrin: Cel mai saracacios cartier din Bucuresti, cel mai putin dotat. In afara de banci si farmacii, si celebrul parc de pe acum Al I Cuza, nu avem nimic. :sad: A, ba da, un hipermarket full la orice ora de iti vine sa nu mai faci niciodata cumparaturi: Auchan.
              Pai aveti: imediat treceti granita la ei. In plus se simt bine de tot influentele vestice in toate domeniile vietii. :wink: In primul rand la mentalitate.

  5. În locul tău, plecam din prima de acolo. Fumul de ţigară îmi face rău, ori mă duceam acolo ca să mă destind, nu?
    Dacă, totuşi, rezistam numai de dragul cafelei în culori, insistam să fiu servit mai prompt şi ceream refacerea notei de plată. Nu pentru diferenţa de preţ neapărat, cât din principiu.
    În ceea ce priveşte o eventuală revenire în acea tavernă, nici gând.
    Ai fost prea tolerantă, Nice! Oricum, trece şi asta la capitolul experienţă.
    Weekend plăcut!

    1. Pai stai asa ca si eu ceream in mod obisnuit. Ca nu sunt chiar cea mai toleranta fiinta de pe pamant, in plus sunt prietena cu corectitudinea si dreptatea, doar ca tocmai trecusem pana atunci prin cateva scandaluri si chiar nu mai eram in stare sa suport inca unul. Asa cum am mentionat si la inceputul articolului, ultimele zile au fost dezastruoase pentru mine. O tin langa, dintr-un scandal in altul. Si ce crezi, cum am aterizat acasa, hop alt scandal si o veste extrem de proasta. Nici nu stiu cum sa pun capat ghinioanelor. :biggrin: :unsure:
      Eh, eu detest fumul de tigara, caci am ochi sensibili tare si nu il suport mai mult de 3 minunte. Insa aici, desi se fuma in draci, nu se simtea deloc. Ca daca era, plecam demult…si asa nu le functiona internetul. :lol: :angry:
      Weekend cat mai frumos sa ai! :smile:

  6. Si mie mi se mai intampla sa intalnesc astfel de angajate, nu era vorba aia “clientul meu=stapanul meu”, iar pozele sunt frumoase doar ca nu imi prea pot imagina pentru ca ma prins o raceala…:(

    1. Da, Lucian, in cazul de fata, mai degraba ele pareau stapanele, iar eu umilul sclav. :lol: Ma rog, asta a fost impresia mea, poate sunt eu prea pretentioasa, prea exagerata. Desi am vazut ca pe altii ii tratau mult mai bine. :dizzy:
      Multa sanatate, dar nu am inteles, ce nu-ti poti imagina? :unsure:

    1. Merci, Tury, esti primul care a sesizat ca acesta este un articol aniversar. :wink: :cheerful: Inainte de a-mi deschide blogul nici prin cap nu-mi trecea ca voi fi in stare sa scriu un articol. Acum am 600(e adevarat ca nu sunt toate creatiile mele, unele ii apartin si lui Dragos, dar tot sunt multe). :biggrin: :happy:
      Deci si tu ai proceda la fel ca ceilalti comentatori… :sad:

        1. Nu, categoric sandwinch nu mai imi iau niciodata de la ei. Asta e, am luat teapa, cu proxima ocazie ma limitez la cafele sau cocktail-uri(nealcoolice). :happy: Oricum de obicei e cam aglomerat la ei, cu greu gasesti o masa libera. Eu nu am fost la o ora de varf azi(sa spunem asa). :dizzy:

      1. La 10000 promit ca fac, de data asta zic pas… mai am unul si ar deveni un cliseu.(de cand am facut 1000 de comentarii)… Daca 1000 am facut in aproape 3 ani, 1000 probabil in 40-50 de ani :-p deci ne vedem pe la 6-70 de ani pe bloguri

        1. :)))))))))))))) That’s a promise! Se fac al naibii de greu articolele astea, la mine pana ma mobilizez, trece veacul. Tu esti mai sprintenior si mai sarguincios. :tongue:

    1. Ah, Mihaela, dar ce crezi, le-am lasat mai mult, adica si bacsis, si nici macar (de forma asa) nu au catadicsit sa aduca restul. Parca li se cuvenea. :))
      Merci de gandul bun, o seara frumoasa si tie. :smile:

  7. Ăia patru lei erau pentru reparaţia (sau implementarea?) sistemului wi-fi. :whistle: Sau cine ştie ce alte… adăugiri. :angel:

    Asta mi-aduce aminte de o vorbă de duh, citită undeva de curînd:
    Dacă partenera, în dormitor, îţi cere brusc 85,56… nu te arăta descumpănit: e acelaşi vechi 69, la care s-a adăugat TVA-ul. :lol:

    Eu aş fi mers pe altă filozofie: dacă tot e să fie o zi de rahat, barem să termin cu toate rahaturile în ziua aia, să nu mai las rest şi pentru a doua zi. :wink: I-aş fi zis simplu: “drăguţă, spune-mi şi mie numărul de la OPC, să nu mai caut eu în agenda telefonului”. :devil:

    Dar pînă la urmă cred că erau pur şi simplu geloase pe tine. :biggrin:

    Off-topic: am reuşit să desluşesc ceva în legătură cu muţunachii, dar nu e soluţia corectă: problema e în versiunea 1.8.3 a jQuery, care vine cu WordPress 3.5; dacă înlocuieşti fişierul jquery.js din wordpress/wp-includes/js/jquery/ cu versiunea precedentă 1.7.2 din WordPress 3.4.2, muţunachii îşi vor reluarea funcţionarea. Asta va afecta însă toate paginile de pe acel server şi nu ştiu exact ce efect ar putea avea pe termen lung. Bineînţeles, ar trebui să ai acces la acel server ca să poţi modifica fişierul, adică să fie într-o locaţie privată a unui cunoscut, nu la o firmă de hosting.
    Încă mai sap, cu chiu, cu vai. Însă nu sînt sigur dacă e vorba de un bug în versiunea 1.8.3 care ar putea fi reparat ulterior, sau ceva care trebuie modificat permanent în script-ul Smilies Themer Toolbar. Of, de ce nu-s io un pic mai deştept…!? :sad:

    1. :)))))) Ahaha, daca ceream numarul de la OPC, iesea scandal monstru si chiar incheiam ziua cum nu se putea mai bine. Nu stiu ce sa zic, dar am simtit ca pe tot parcursul sederii mele acolo, undeva s-a inregistrat un subcircuit la capitolul comunicare. Ori nu intelegeau ce le spuneam, ori se faceau ca nu inteleg. :lol:
      Nu stiu daca erau geloase(ce motiv ar fi avut), dar cu siguranta ma priveau ciudat. :lol:
      Merci mult Dragos, o sa iau legatura cu cei care imi gazduiesc blogul si o sa le comunic solutia ta.
      Of, aproape am ajuns la limita rabdarii cu acesti mutunachi, asa cum dragut ii numesti tu. :angry: S-au rezolvat toate problemele mai putin asta. :sad: :ermm:
      PS
      Azi ma duc din nou, de data asta insotita. Sunt curioasa daca cei 4 lei au ajutat cu ceva… :silly: Sper ca acum merge wi-fi-ul… :dizzy:

      1. Nu stiu daca erau geloase(ce motiv ar fi avut), dar cu siguranta ma priveau ciudat.

        Dacă poza de la avatar te reprezintă şi nu e a vreunei actriţe sau ceva (am avut o experienţă de gen, long story!), nu mai e nevoie de explicaţii. :blush:

        Sau – cine ştie – poate vreuna dintre ele o fi part-time blogger şi Summerday o calcă pe bătături… :lol:

        Apropo de wi-fi… să ştii că globul meu de cristal mai dă şi rateuri, aşa că lasă sacul acasă şi ia doar o punguţă de-aia reciclabilă, cînd mergi la pomul lăudat. :whistle:

        Cît despre “soluţie”, e doar de test; adevărata soluţie e să fie modificat plug-in-ul, însă din păcate limbajele de web îmi sînt aproape necunoscute, învăţ din mers, altfel l-aş fi rezolvat pînă acum. Poate cineva care are cunoştinţe mai bune în domeniu, o să poată rezolva mai repede, dacă are informaţia despre jQuery. Dacă nu… time will tell. :wink:

        P.S. Întreabă-le pe fetele de la cafenea cum stau cu “TVA-ul”… :whistle: :lol: :lol: :lol:

        1. Sa stii ca de multe ori m-am intrebat daca blogul meu irita pe cineva. La modul foarte serios, mi-am pus si problema asta. Da, pare aiurea, ca e loc sub soare pentru toata lumea, iar eu nu am decat un blog mic, nu sunt A-lister, nu fac bani, insa…ma gandeam daca oamenii din jur au doar ganduri pure cand vine vorba de celelalte bloguri. Mai concret, ma intrebam daca exista concurenta si invidii in blogosfera. Iti dai seama ca degeba as face un articol pe tema asta ca toata lumea ar nega vehement. Totusi… :dizzy:
          Oricum nu cred ca vom gasi masa libera acolo, era cam aglomerat chiar si la ora la care am ajuns eu ieri. Asa ca…

          1. Eh, unii poate că vor mai mult loc sub soare decît alţii… :wink: Vor statuie, vor o mare de fani care să-i aclame, vor bani, bani, bani… Nu ştiu ce-o fi defect în ADN-ul lor, că nu-s genetician, da’ ca om simplu, tare mă năpădeşte tristeţea cînd văd asemenea specimene. Şi-aici nu mă refer strict la domeniul virtual, ci în general, în viaţa de zi cu zi.

            În rest, cu localul acela, nu ştiu… eu personal acord o singură iertare, şi aceea doar dacă nu-i ceva foarte grav. A doua nu va mai exista, fiindcă voi fi fost deja departe. Fiecare, însă, acţionează după propriul set de valori, după educaţie, după conjunctură şi aşa mai departe. Eu îţi doresc să fi fost doar o regretabilă întîmplare – call it a bad day – şi să găseşti de acum încolo o primire decentă, chiar plăcută, fără alte probleme. :cheerful:

                1. Da, e un sfat bun. Daca il puneam in practica ieri, scapam de dezamagiri. Daca m-am dus ca la pomul laudat si nu am luat in calcul ghinionul meu proverbial… :ermm: :biggrin:

                2. Ţi-aş da norocul meu, însă ar trebui să-ţi confisc şireturile de la adidaşi şi toate obiectele ascuţite şi tăioase de prin casă, plus detergenţii lichizi… aşa că mai bine nu. :biggrin:

                3. I kid you not. Dar să nu mohorîm ziua de sîmbătă mai rău decît o face vremea (şi vremurile, mama lor!) :wink:

                  Apropo de preţuri mai jos: pe mine mă costă 7 RON o pungă de cafea de 250g şi beau din ea o săptămînă sau mai mult. Te-aş invita la o cafea ieftină din cînd în cînd, dar vai! n-am wi-fi. :biggrin:

                4. Stii s-o prepari in 4 culori? :lol: :biggrin:
                  Si eu beau acasa doar cafeam simpla, black. Un pachet de 500 de grame ma tine o luna si platesc pe el in jur de 20 de lei. Piece of cake. :tongue:
                  Dar cand ies in oras vreau ceva special. :cool:

                5. Mda… ştiu cum se cheamă asta, da’ nu spun, că mi-eşti simpatică. :tongue:

                  Nu ştiu ce-i aia în patru sau paiş’pe culori, da’ sigur nu-i cafea, că ea sărmana are o singură culoare, standard. Sigur, dacă trag o duşcă de coniac sau ceva de gen, apar şi culorile – de obicei rozul predomină. :angel:

                6. :)) Da, se poate spune ca vezi viata in roz. :biggrin:
                  Snobism? Nu cred, doar dorinta pentru putina schimbare si varietate. :angel:
                  Oricum eu acasa beau zilnic cel putin 2 cafelute black. Si ieri procedasem la fel, asa ca nu mai aveam chef de aceelasi tip de bautura familiara.:evil:

                7. N-am pomenit io de ‘isme’, ne… :angel: Da’ mereu uit de Căpriţe, că-s pe arcuri 24/7, n-au stare. Sîntem perfect opuşi, pe abscisa stabilităţii. Ce-ai fi făcut dacă ai fi fost obligată (oarecum) să trăieşti un an de zile numai cu orez fiert şi cafea (am scris la vremea respectivă despre asta)? Nojiţele de la opinci ţi-ar fi fost prietene. :biggrin:

                  Probabil există un motiv pentru care nu toţi oamenii sînt la fel. Provocarea cea mare e să ne înţelegem şi să ne acceptăm, aşa, cu tot cu diferenţe. Patru culori să fie, atunci! Iar pentru mine, una neagră şi fierbinte! :silly: :biggrin:

                8. Dragos, eu iubesc stabilitatea, e a doua mea natura. Cand vine vorba de oameni, sentimente, hobby-uri, sunt cea mai conservatoare fiinta de pe pamant. Insa cand vine vorba de lucruri mici, de cosmetice, bluze, bauturi sau mancaruri pe care le pot incerca in anumite situatii, de ce nu?

                9. Uite vezi, eu sînt invers (n-am zis “pe invers”, atenţie! :ninja: ): îmi plac biscuiţii cu cacao şi cremă de la o firmă anume şi dacă nu găsesc de-ăia, nu iau altceva. La fel, pîinea neagră, numai de-aia mănînc – dacă nu are la magazin, nu mai cumpăr pîine. Am cîteva tricouri de ani de zile şi mi-s dragi, chiar de s-au decolorat şi poate descusut un pic pe ici-pe colo. Iar dacă cineva îmi ia o şurubelniţă şi n-o pune exact în acelaşi loc, iese scandal mare. :whistle:

                  În schimb, îmi place să cunosc oameni noi, să schimb păreri, să învăţ lucruri noi, iar sentimentele şi stările sînt într-un haos total. :biggrin:

                  (întîrzierea răspunsului se datorează perioadei cuvenite de somn, într-un program zilnic la fel de haotic precum stările-mi)

                10. Si mie imi place foarte mult sa cunosc oameni noi si sa invat de la ei, sa aflu mereu lucruri noi, dar niciodata nu ii tradez sau abandonez in favoarea lor pe cei vechi. Am vrut sa subliniez ca imi place sa-mi pastrez prietenii aproape, sa petrec timp cu ei. Si la fel cu barbatii, eu sunt femeia unui singur barbat, nu ma intereseaza sa-i schimb ca pe ciorapi. Ca uneori trebuie, ca relatia nu mai merge sau ca el ma paraseste…e deja o alta discutie.
                  Iar sentimente contradictorii am si eu tot timpul. Dar cele importante, raman. Nu-mi schimb parerea despre oameni cum bate vantul.

                11. În relaţiile interpersonale semănăm. Se pare că în cea cu obiectele eu sînt ceva mai statornic. Poate fiindcă uneori îmi pare că şi ele au suflet. Uneori chiar mai mult decît unii oameni…

                  Cred c-am îmbătrînit prea mult. :smile:

                12. Si eu sunt profund atasata de unele obiecte, mai ales de cele cu valoarea sentimentala. Chiar si marca de cafea o pastrez, beau numai Jacobs…
                  Am farfuria mea, cana mea, paharul meu…
                  Nu renunt la hainele dragi, la bijuterii, la pantofi…
                  Insa, nici nu pot sa spun ca ma incapatanez sa nu incerc ceva nou intr-un loc nou daca mi se ofera ocazia. O bautura noua, o mancare noua, un fond de ten nou, un sampon nou. Dar asta nu inseamna ca nu ma pot intoarce mereu la gama mea preferata de cosmetice, la macarea preferata, etc. Vreau sa zic ca sunt deschisa experientelor…cu anumite limite, evident. Nu pot (mereu) ochelari de cal. :lol: :tongue:

                13. S-ar putea scrie un articol pe subiectul ăsta: statornicia cererii şi cea a ofertei. Nu de alta, dar de prea multe ori apucă omul – dacă apucă – să se obişnuiască cu ceva anume, orice, din orice domeniu, pentru ca în scurt timp să nu mai găsească acel ceva, fiind înlocuit cu altceva “mai nou, mai bun, mai rezistent, mai…”

                  Ai putea numi asta’progres’, însă foarte bine poate fi numit şi ‘dezrădăcinare’. Atunci cînd nu mai ai baza că găseşti la orice oră produsul preferat, ori tinzi să faci provizii în cantităţi uriaşe, ori rămîi undeva în derivă pe oceanul opţiunilor, încercînd şi iar încercînd, în speranţa că undeva vei găsi ceva cît mai similar produsului dispărut. Ceea ce, desigur, este benefic structurii consumeristice, însă nu şi omului care-şi doreşte stabilitate în viaţă, dincolo de acelaşi partener, aceeaşi locuinţă, acelaşi job şi altele de importanţă majoră.

                  Sînt de acord cu experimentarea, o fac şi eu atunci cînd simt nevoia, însă de cele mai multe ori mă întorc la bază… dacă mai am la ce. Ideal este să se păstreze deschise opţiunile, nu să fim puşi în faţa unui monopol de genul “my way or the highway”, aşa cum se întîmplă de exemplu cu Windows9x, gama de sisteme de operare care au fost scoase forţat din uz de către “marile nume” pur şi simplu dîndu-se pe ascuns indicaţii să nu se mai producă drivere şi software compatibil cu noile platforme hardware. Cu toate astea, eu încă lucrez pe Windows98SE şi fac tot posibilul să rămîn pe el atîta vreme cît găsesc hardware compatibil; iar softul, dacă nu se mai produce, mi-l produc eu singur. Însă nu pot să-mi produc şi biscuiţii preferaţi, sau DVD-urile preferate, sau orice altceva care a dispărut fără urmă, la un moment dat.

                  Iar am scris mult, aşa-i…? Sorry! :blush:

                14. Pai normal ca ai scris mult, tot ce ai subliniat in comentariu e foarte corect! Si eu raman super dezamagita ori de cate ori imi dispare un produs preferat de pe piata…
                  Eu zic ca tine, avem nevoie de stabilitate in vietile noastre. De sentimentul de siguranta mai mult decat orice…

  8. Chiar si pentru 4 lei, trebuia sa le zici. Nu stiu, eu umblu prin destul de multe cafenele (mama & sora mea sunt amatoare de cafea…si eu le insotesc) si niciodata n-am patit asa. Eu mereu zic daca sunt nemultumita, ca doar banii sunt munciti, nu imi permit sa-i arunc pe incompetenta altora.
    Noroc ca bauturile sunt bune si preturile sunt rezonabile.

    Cafeneaua ideala ar trebui as aiba un meniu generos, wifi, angajati politicosi, preturi bune(dar de acum cer prea mult :P), scaune comode si o locatie convenabila.

    Pozele facute sunt grozave. Te-ai gandit sa-ti faci cont pe instagram? Poti adauga acolo poze facute in timpul zilei, le mai adaugi niste efecte…

    1. Mihaela, chiar ma gandeam la articolele tale cu recenzii, in ele mereu vorbeai frumos despre localurile vizitate. As fi vrut si eu sa am o asemenea prezentare, din pacate chiar au existat aspecte care nu mi-au convenit. Iar lipsa netului a fost cel mai deranjant, ca totul sa culmineze cu nota de plata unde am gasit alte preparate decat cele comandate. :lol: Si acum ma bufneste rasul, chiar nu stiu ce o fi in capul acelor angajate. :biggrin:
      Da, da, imi aduc aminte ca tu mereu spuneai ca angajatii erau politicosi. Ei bine poate asa sunt in Iasi, ca in Bucuresti…nu prea sunt oameni politicosi in servicii in general. Adica aici se pune problema astfel: suntem stapanii clientilor nostri! :)) Si nu invers cum era firesc. :dizzy:
      Da, m-am gandit, chiar ieri intentionam sa-mi fac cont pe instagram, dar evenimentele s-au precipitat, asa cum ai citit mai sus. :sad: Dar intentionez sa ma ocup si de problema asta cat de curand. Sper sa nu fie foarte complicat. :biggrin:

  9. singurul motiv pt care sa te intorci acolo e acela ca ti-a placut cafeaua si freshul in rest altul nu vad :(
    rar ajung prin cafenele, imi place sa ies in oras sa mananc ceva si evit pe cat posibil locurile pline de fum, mi-ar placea daca s-ar interzice fumatul in locurile publice (imi cer scuze celor care fumeaza) si in plus iarna nu prea ies, vara e altfel ca sunt terase si locuri aerisite
    pozele arata foarte bine, ai un telefon performant :)
    felicitari pentru cele 600 articole! la cat mai multe :)
    o zi frumoasa!

    1. Multumesc, Lilly, mie nu imi place cum au iesit pozele, dar mi-a fost teama sa scot aparatul foto, asa cum telefonul nu stiu daca a observat cineva ce faceam eu pe acolo. Nu se compara telefonul cu o camera foto, dar decat nimic, tot e ceva.
      Singurul motiv ar fi ca e cea mai aproape cafenea cu wi-fi de casa. Si au bauturi gustoase la preturi modice. O cafea in 4 culori a costat 12 lei de ex. Iar freshul tot 12.
      O zi frumoasa si tie, Lilly. :cheerful:

  10. Si ai de gand sa mai treci pe acolo? Numai din cauza fumului de tigara nu m-asi mai întoarce! Nu sunt la standardurile europene! In localuri nu se mai fumeaza decat în locuri închise, bine amenajate si aerisite!

    1. Minnie, da, am de gand sa mai trec, sunt curioasa daca merge netul, in plus e aproape de casa, in drum spre serviciu si singura cafenea din jur. In plus, sunt si alte preparate pe care mor de curiozitate sa le incerc. :biggrin: :silly: :angel:
      Doar sa nu fie prea aglomearat, am impresia ca acolo trag toti fumatorii. :lol: Excelent loc mi-am gasit, eu, care nu suport fumul de tigara… :ninja:

  11. Mmm..cred ca a fost ceva de genul, “pe afara-i vopsit gardul si inauntru-i leopardul”. Cred ca a fost aiurea…e pacat ca-s o gramada de locuri frumoase, unde niste vanzatoare au grija sa stice tot. Sper ca data viitoare cand mai treci pe acolo, sa ai si net si alte vanzatoare :-) Cafeaua aia pare delicioasa!!!!
    Si felicitari pentru cele 600 de articole!!!

    1. Da, chiar ca ele stricau totul. Sau poate sunt eu prea pretentioasa… :dizzy: :unsure: Cert e ca simt ca m-au luat de fraiera. :crw: :ninja:
      Dar cafeaua in 4 culori a fost foarte buna. Se merita sa mai iau de la ei. :lol:
      Merci mult, Ella. :heart:

  12. Eu zic sa nu te multumesti cu atat si sa cauti si alta cafenea. Din punctul meu de vedere calitatea servirii e foarte importanta intr-un local, daca n-ai asta, n-ai nimic.

  13. Imi pare rau ca ieri, dupa ce ca a fost o vreme urata in Bucuresti, ai mai avut si neplaceri pe care ti le-au provocat cei din jur. Ca au fost la job, ca au fost la banca apoi la cafenea…tot neplaceri se cheama.
    Cred ca daca eram in locul tau, fiindca deja mai avusesem alte dispute mai inainte eram chiar foarte pregatita sa o apostrofez putin si pe angajata de la cafenea. Chiar daca nu era vorba decat de 4 lei tot i-as fi facut observatie fiindca nu de bani era vorba pana la urma ci de principiu. Care era rostul ei acolo? Era sa serveasca clientii si sa o faca in mod corespunzator. Oricum imi ramanea o nemultumire…si nu mi-ar fi convenit. :sad:
    Hai sa vedem si partile frumoase. Ai servit totusi o cafea buna, ai un telefon super care face fotografii de calitate buna iar faptul ca ai deja fix 600 de articole e un lucru minunat. :wub:
    La mai multe! La cat mai multe! :smile:

    P.S.- M-am uitat si eu acum, de curiozitate…am 410…habar n-aveam cate sunt.

    1. Elly, da, am privit partea plina a paharului, de aceea acest articol va avea o continuare. :biggrin: :happy:
      410? Intr-un an? Wou, pai sunt multe! La o socoteala banala, iese ca publici mai mult de un articol pe zi. :cool:

      1. Astept atunci si continuarea :wink:
        Si eu m-am mirat ca s-au adunat atatea. Uneori public si trei intr-o zi, dar mai fac si pauze, chiar de 2 zile. Nu am tot timpul starea sa public, sa pot raspunde la comm-uri…
        Duminica frumoasa, Nice! :smile:

    1. Asta cam asa e. Eu sunt foarte dezamagita de serviciile din orasul meu cel putin. :angry: Clientul nostru stapanul nostru e doar o utopie. De fapt e invers, ei sunt stapanii nostri.

  14. Eu am citit pana la capat cu speranta ca nu esti atat de masochista sa mai inghiti inca o data prostul tratament.Punand in balanta :produse ok,preturi rezonabile,atmosfera agreabila versus fum,angajati incompetenti si lipsa net…parca merge mai mult catre minus.
    O sugestie de-mi permiti:cafeneaua asta nu are pagina de prezentare pe net?Trimite link cu blogul tau ,si cine are urechi de auzit,aude..cineva a bagat niste bani in acel spatiu si nu ii convine reclama negativa…(Asta pentru ca vad ca tanjesti sa revii acolo!!!)

    1. Nicol, esti prima data pe blog? Daca da, permite-mi sa-ti urez bine ai venit si sa te invit sa astepti si continuarea articolului. Pls!!! O sa ai o mare surpriza. :biggrin:

  15. te-am mai citit,insa din umbra,abia azi am iesit din anonimat…..si am sa bifez sa ma anunte cand apar comentarii (de articolele noi am eu grija,timpul e singurul impediment)

    1. Nicol, ma bucur ca ti-ai facut curaj sa iesi din anonimat. :cool: Timpul e impediementul tuturor in secolul 21… :sad: Cum am citit pe articolul cu metamorfozele, tu esti obisnuita cu lumea virtuala, activezi de 6 ani pe un forum. Cam de atunci scriu si eu in blogosfera…

  16. Bună dimineața, Nice!

    E adevărat, neplăcută situație! Să fiu sincer, mie nu mi s-a întâmplat să mi se aducă vreodată o notă de plată eronată. Desigur, mai e timp :biggrin:
    În același timp, i-aș fi atras atenția celui care m-a servit că e în eroare :smile: Nu neapărat ca să fac scandal și nici datorită celor 4-5 RON diferență, ci pentru că așa e adevărul. Dacă a greșit fără să vrea, e în regulă. Toți greșim. Însă dacă a făcut asta intenționat, atunci îi spun ca să nu mă ia de prost :lol:

    Se zice că localurile îți devin dragi și datorită companiei :smile: Cât despre fumători, deja noi, nefumătorii suntem mai toleranți decât ar trebui. În România, deși sunt legi, ești obligat ca nefumător să suporți toanele nefumătorilor. În localuri e prăpăd. Ieri, autobuzul în care eram a făcut pauza 5-6 minute în stația din Pitești, în drum din București spre Mioveni, pentru că unii voiau să fumeze. Cap/coada drumul dureaza 100 de minute. Nu te poți abține nici măcar atât???

    Cat despre restul poveștii tale (chelneritele, timpul lung intre comenzi, internetul care nu mergea etc.), am impresia ca nr de cazuri dintre orasele din provincie si Bucuresti este direct proporțional cu nr. populației. Pentru ca eu nu tin minte sa mi se fi intamplat asa ceva în Mioveni sau Pitesti :smile:

    1. Buna dimineata, Marin, ai fost in Bucuresti ieri? :biggrin:
      Deci la voi nu s-a intamplat niciodata ce povestesc eu… Hm, sa stii ca in Bucuresti oamenii sunt mai neciopliti asa, adica cei din servicii se cred stapanii nostri si nu invers cum era firesc. Pai ce companie, ca eram singura, era dimineata, dupa serviciu(avusesem doar o mica sedinta si atat). Eu asta caut, o cafenea unde sa ma pot duce singura inainte de serviciu(pe la ora 9) iti dai seama ca nu e nimeni disponibil sa vina cu mine la ora aia, fiecare are alt program cand intra la job. Ma duc la cafenea, beau in tihna cafeaua(o ora sa zicem) si apoi plec repede spre serviciu.Uneori intru si la 8, dar atunci nu se pune problema de cafenele. :lol:
      Pai da, as fi vrut sa-i spun ca e o eroare, dar mi-a fost teama de reactia ei! Nu eu as fi tipat la ea, ci ea la mine. Sau cine stie ce replica mi-ar fi dat…si nu aveam chef de o disctutiei cu nimeni. Nu mai aveam chef… :evil:

      1. Yep, am avut o întâlnire de strategie pentru proiectul de voluntariat. Și am primit apoi și o prăjitură- cadou restant de pe 17 :biggrin:D
        Da, am citit din comentariile de mai sus că nu mai aveai nici un chef de discuții în contradictoriu :smile:
        Nu ar fi mai lejer să o bei acasa?

        1. Pai beau si acasa. Insa la cafeneaua respectiva beau specialitati de cafea, mult mai delicioase decat a mea cafea amara si rece din filtru(uneori de cateva zile) si am in plus ce nu am acasa:wi-fi. Deci, intr-o atmosfera placuta, stau pe net (pe telefon) si savurez o cafea gustoasa. Ideea e si sa evadez undeva din casa, sa-mi fac viata mai frumoasa, mai interesanta, sa ii adaug culoare. Ce sa fac acum, doar casa si serviciu? Parca e prea putin. Dar va urma cat de curand deznodamantul acestui caz. Stay tuned! :biggrin:

  17. 2013 cred ca a venit oferindu-ne ceva toleranta in plus.

    In mod normal as fi spus, hei ..trage-le de maneca, zi ceva, reactioneaza, asa as fi facut si eu, insa pusa intr-o situatie similara, am platit, am zambit si am concluzionat ca in locul ala nu mai tb sa intru cel putin o perioada.

    Nu is eu calma de obicei deci ceva e in aer….

  18. Imi pare rau pentru ce ai patit, dar sincer nu meritau aia sa le lasi banutii. In cazuri din astea eu cer sa mi se refaca nota, de ce sa platesc pentru ceva ce nu am consumat ? Mai ales daca nu mi-a placut locul ala, e clar ca nu ma voi intoarce. Nu fac scandal , dar nici nu stau cu mainile in san. Mi-e mai greu in schimb sa spun daca m-a deranjat cum m-au servit ( daca iti aduci aminte de postarea cu limonada – cu lingurita murdara) , nu stiu de ce dar mi-e rusine. Totusi mai cauta cafenele, trebuie sa fie una draguta in care sa iti bei licoarea fermecata :D

    1. Aoleo, daca vedeam pahare murdare, nu stiu cum reactiona. Cred ca ori faceam scandal, ori plecam imediat. :dizzy:
      O sa fie si o continuare, un fel de deznodamant pentru aceasta intamplare, cred ca pe saptamana viitoare. :biggrin:

        1. Ovi, nu compania era problema. Eu am explicat si pe articolul cu dorintele de ce caut o cafenea aproape de casa, cu net si cu atmosfera moderna. Vreau sa beau o cafea fierbinte, delicioasa inainte de serviciu. Si sa am acces la net. in jur de 9-10, eu intru la 11 sau 12(uneori), atunci nimeni dintre prieteni sau cunoscuti nu e acasa. Toti sunt la serviciu, deci nu ar avea cine sa ma insoteasca.
          Cafeneaua nu e pentru seara sau in weekend cand poti sa te intalnesti cu prietenii care au si ei liber, ci doar pentru mine sa ma relaxez putin inainte de a …patrunde in infern(sa zic asa). Vreau sa incep frumos ziua…
          Deci inca o data, sper sa intelegi, la ora aceea lumea e deja la serviciu. Eu intentionez sa merg la cafenea in drum spre job si sa stau acolo o jumate de ora sau o ora nu mai mult.
          Si nu, nu ma deranjeaza catusi de putin ca sunt singura, chiar e mai bine asa ca oricum nu am timp de conversatii pentru ca stau pe net sau aplicatiile descarcate. Citesc presa, bloguri, joc unele quiz-uri… am ce face, nu ma plictisesc.
          Am revenit insa in cafenea cu niste prieteni, sambata seara. S-au suparat ca am facut poze si am stat pe smartphone. :))) Vezi dara, tot mai bine singura…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *