Cadoul de ziua mea merge la…

"trifoi cu patru foi"

Aseara am reusit sa ma ocup si de tragerea la sorti a micului premiu nice pus la bataie cu ocazia zilei noastre de nastere, a mea si a blogului. Am efectuat-o, asa cum va spuneam, cu ajutorul programului random.org, foarte contestat in ultimul timp de tot mai multi bloggeri. Se spune, si pe buna dreptate, ca o tragere la sorti in astfel de conditii, filmata sau nefilmata, poate fi masluita. Dai “generate” pana cand apare numarul dorit de tine, ca si initiator al concursului. Si ca sa v-o spun pe cea dreapta, si eu am unele indoieli in privinta tragerilor la sorti de genul acesta, ori de cate ori le vad pe alte bloguri, ma gandesc ca organizatorul concursului da premiul unui anumit participant, ales dintr-un motiv stiut doar de el.

In ziua de azi nu mai avem incredere nici in umbra noastra. Avem impresia ca toata lumea vrea sa profite de noi, sa ne insele, sa ne fraiereasca, iar corectitudinea a devenit o utopie. Cu o astfel de mentalitate nu am mai iesi nici pana la colt de strada, daramite sa participam la concursuri cu premii oferite pe bloguri prin extragere care nu este publica.

In cazul cadoului meu, nu foarte substantial, dar oferit din suflet, parti pris-urile nu isi aveau rostul si locul. Imi era indiferent cine castiga, asa ca orice dubiu in privinta corectitudinii trebuie inlaturat.

Dar hai sa-i trecem in revista pe cei care au lasat comentarii la articolul aniversar:

1. Pato Basil

2. Vacitim

3. Paul

4. Larisa

5. Colorbliss

6. Iulian

7. Drugwash

8. ex-silentio

9. Vlat Tepes

10. Daniel C

11. Mariana

12. Elly Weiss

13. Minnie

14. Raluca

15. Marian

16. Ioana

17. Lusio

18. Anda

19. Lilly

20. Vienela

21. Lucian

22. Aliceee Traveler

23. Emil Calinescu

24. Mihaela Alexandrescu

25. Tury

26. javra

27. ella

28. O Oana

29. Laura

30. SebiBu

31. Ruxandra

32. Valentin

33. Marmotica

34. Miha.ela

35. Bucur

36. Irealia

37. Dragos FRD

38. ovi

39. derscanu

40. Cosmin

41. Alexandru

42. Danny

43. Mihaela Anghel

44. Valentin

45. Sava Iulia

46. Catalina

47. Pripici Ionut

48. Andreea Lazar

49. Elise

50. Dina Gabriela

51. Craciunescu Mihaela

52. Doina

53. nicol

54. Pavelescu Cristian

55. Draghita Melinda

56. Catalina

57. Eugenia A

58. Andreea TD

59. Iulia Nanescu

60. Cristian Moldovan

61. gabbis

62. Puiu Silvia

63. Gogoci Ramona Liliana

64. daniel macovei

65. Rusu Alexandru

66. Hermina

67. Loredana Halmaghe

68. suras de soare

69. Irena Locusteanu

70. Alina Veronica Piftor

71. Meszaros Ildiko

72. carmen

73. serban greti

74. LUMI

75. frmshk

76. Gabriela L.

77. aA

78. Oana P

79. Lambert

80. Leonora Liana

81. Augustin

82. Ciocoiu Mihaela Victorita

83. Camelia

84. Alina.

85. vasilica 46

86. Adomnoaei Cristina

87. Ana Naghi

Va multumesc mult tuturor, iar castigatorul este:

tragere-la-sorti

numarul 22, deci Aliceee Traveler. Felicitari Alice, stiu ca tie nu iti place decat ceaiul marocan, dar sper din inima sa degusti cu drag si ceaiul meu tropical in canuta cu infuzor care iti va aduce cadura si prospetimea verii in suflet. O sa te contactez eu in vederea trimiterii cadoului.

Voi aveti incredere in tragerile la sorti efectuate pe bloguri, facebook, in magazine, la tombole si nu numai, mai ales in cele care pun la bataie premii substantiale (bani, masina, obiecte electronice etc) sau considerati ca sunt masluite si castiga CINE TREBUIE sau la unele nu exista, de fapt, niciun castigator?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

101 comentarii la “Cadoul de ziua mea merge la…”

  1. Hello Nice,

    In primul rand, felicitari pt Alice. Sa ne spuna daca i-a placut ceaiul imediat ce il degusta.

    In al doilea rand, nu ma inscriu la concursuri (de niciun fel), dar asta nu pentru ca nu s-ar oferi premii pe bune sau pentru ca numele castigatorului este deja stabilit. Nu particip pentru ca nu am niciun impuls.

    Intotdeauna a existat dilema asta: chiar se pune la bataie o masina? chiar o castiga cineva? oare e pe bune extragerea? Si ca sa nu intru in cercul vicios al intrebarilor fara raspuns si al banuielilor istovitoare am ales sa nu particip la nimic. Asa e mai simplu. Plus, ma bucur tare mult cand cineva apropiat imi spune ca s-a ales cu un premiu, fie el si o cana de cafea.

    1. Iulia, eu sper sa ne faca un articol cu acest mic cadou cand il primeste si sa ne spuna daca i-a placut. :biggrin: Asta daca va ajunge, pentru ca in ultimul timp vad ca tot mai multi bloggeri nu-si primesc pachetele. Si mie mi-a trimis Minnie din Olanda un pachetel care nici pana acum, dupa doua luni de zile, nu a ajuns. :angry: Deci asta e acum principala problema, sa ajunga coletul! :lol:
      Sincer, eu cred ca nu castiga nimeni nicio masina, firmele isi fac doar publiciatate si atat. Si eu am ales sa stau in banca mea ca vad ca nu se lipeste deloc norocul de mine, nici macar pe bloguri…nu castig niciodata la concursurile organizate in blogosfera. Si foarte multe folosesc acest random.org.

  2. Felicitări câștigătoarei! :)

    Dragă Nice, ca să îți răspund cât mai sincer la întrebare, nu am uneori încredere în mine, cu atât mai puțin în restul lumii :lol: Totuși, consider că teoria conspirației nu trebuie dusă la extrem. Da, este adevărat, unele trageri la sorți sunt măsluite. De multe ori hazardul face ca unele să apară așa. Eu aleg să cred ca majoritatea sunt corecte.

    1. :))))))))))) Hai ca-mi placusi, uite ca la o asemenea marturisire haioasa chiar nu ma asteptam. Cam ai dreptate, oamenii sunt fiinte imprevizibile, uite cate cupluri azi se iubesc la infinit si maine se despart si se detesta o viata intreaga. Adica, nimic nu anunta despartirea…asta vreau sa accentuez, era armonie in paradis. Cel putin aparent…
      Marin, noi romanii am inventat teoria conspiratiei! :lol: Si au ridicat-o la rang de religie americanii care au tras concluzia ca atentatul din 11 septembrie 2001 a fost pus la cale…tot de americani(deh, vestitul razboi impotriva evreilor).
      Mda, e si asta o alegere. Interesanta optiunea ta, chiar ma asteptam sa spui invers. :biggrin: :dizzy: :ermm: Esti imprevizibil, Marin! :silly:

      1. Yep, așa-i, tot ce facem la extrema ajunge sa ne faca rau. Noua si celor din jurul nostru. Nu am inventat noi teoria conspiratiei, eu nu cred asta :smile: Cât despre atentatul 9/11, primele acuze de genul asta au venit din lumea islamica prin al-manar. iar eu le cam cred, pana la un punct :smile:
        Yep, sunt plin de farmec imprevizibil :biggrin:

  3. Neata,
    Felicitari lui Alice fericita castigatoare a premiului summerday:D, acum in legatura cu extragerile acestea nu prea am eu incredere in ele dar in tine am incredere draga Nice:) si pana la urma daca participam la o astfel de extragere cine stie poate avem noroc si castigam, nu risti nu castigi ii ca si in viata.

    1. Neata, Daniel. :cheerful: Cred ca de la premisa asta pleaca toti cei care participa, in numar extrem de mare, la concursuri de tot felul organizate cu diferite ocazii pe site-uri sau in magazine. Hai sa-mi incerc si eu norocul, ca ce am de pierdut?!
      Uite ca eu am castigat o singura data in urma unei extrageri. Insa, cand a fost un concurs la care trebuia sa castigam prin forte proprii, sa aratam ca suntem (cei mai) buni, atunci am avut mai mult succes. Si nu doar in online, ci si in offline.
      Sa stii ca si eu abia asteptam tragerea la sorti, eram foarte curioasa cineva va fi norocosul castigator. Imi doream sa fie cineva care chiar isi doreste cadoul. :smile:

          1. Deco trebuie sa fac un drum pana la Timisoara sper sa gasesc si la noi :) ca tare mult imi place pe galbena sau albastra sa fie :X sau de ce nu galben cu albastru sau galben cu negru deja am prea multe pretentii:))

  4. Buna!
    Eu zic ca nici la Loto nu exista cu adevarat un castigator (ma refer la potul cel mare). Oricum, nu particip la concursuri de genul acesta, jocuri de noroc etc. Pe termen lung sunt o iluzie care creeaza dependenta.

    1. Buna, MT. :cheerful: Cum sa nu existe castigator la Loto, ca mereu auzim de ei prin ziare sau la tv unde li se ia interviuri in legatura cu destinatia banilor. De multe ori am auzit de oameni care dupa ce au castigat sume colosale de bani la Loto sau alte extrageri de noroc s-au pomenit cu boli grave sau au reusit intr-un timp oarecare sa piarda intreaga suma. Eu zic ca si norocul asta e cu dus si intors. Si in Univers exista un exchilibru in privinta lui. Oricum incep sa fiu din ce in ce mai convinsa ca telul nostru ii viata e sa luptam pentru fericire. Daca avem prea multi bani si posibilitatea satisfacerii oricarui capriciu, in curand se va termina si fericirea noastra. Le vom incerca pe toate pana nu ne va mai ramane nimic… Si atunci va incepe adevarata drama.
      Da, iluzia castigului usor creaza dependenta!

  5. Felicitari…Nice, chiar imi pare rau ca n-a fost extras numarul 1.
    Felicitari Alice, sper sa te bucuri de el :).

    Nu particip la concursuri care-mi creaza indoieli, si sa stii ca de obicei particip la concursuri asta inseamna ca am incredere!

    1. Si mie imi pare rau, Pato, stiu cat de multi iti doreai ceail tropical. :biggrin: :dizzy: Dar vor mai fi ocazii, pentru ca voi mai organiza si alte concursuri pe blog. Totodata ma bucur pentru Alice, e o fata tare norocoasa. :wink: :happy:
      Da, stiu ca participi, si mai important, tu chiar castigi. Si premii importante! Asta dovedeste ca esti un baiat norocos. :wink:
      Si eu care credeam ca imi veti da toti dreptate, ca cele mai multe dintre extrageri sunt masluite. Si ca nu aveti incredere in nimeni si nimic. Sunt uimita sa constat ca voi aveti! :biggrin:

        1. Pai nu era vorba de noi doi Pato, ci de altii. La mine a fost un cadou mai degraba. Nu un premiu propriu-zis. Iti dai seama ca imi era egal cine castiga…
          Tu pe de alta parte nu folosesti random.org, ci stabilesti tu, dupa criteriile tale, la cine merge premiul. Cine il merita. Eu zic ca nici asa nu e bine, pentru ca tu esti subiectiv. Si nici random asta, pentru ca poate fi masluit! Cum o dai, mereu vor fi semne de intrebare in privinta corectitudinii metodei prin care se stabileste castigatorul.

          1. Deci am facut prin toate metodele concursuri, daca iti amintesti… si cu random, si cu juriu, subiectiv cum zici tu… pana la urma este o alegere subiectiva, fiindca daca mi-e imi place ceva nu este neaparat valabil ca iti va placea si tie, ori altcuiva.

            Uite un exemplu… Messi si Ronaldo, ambii sunt niste jucatori de fotbal exceptionali, niste atleti completi, dar daca e sa aleg il aleg pe Messi pentru modestie, nu sufar oamenii aroganti precum Cristiano Ronaldo!
            E cu dus si intors cum ai zis si tu.

            1. Bine, acum la fotbalisti alegerea nu ar trebui sa fie foarte subiectiva. Asta cand se decerneaza balonul de aur. Criteriile dupa care se acorda marele premiu ar trebui sa fie strict fotbalistice(trofee obtinute, goluri inscrise, activitatea pe teren), nu si cele ce tin de comportamentul in societate si caracterul persoanei.
              Daca vorbesti de preferintele persoanale, evident ca nici mie nu-mi plac arogantii. :angry: :sick:
              Cert e ca romanii sunt foarte suspiciosi, chiar paranoici. Eram curioasa cum vedeti voi, cei ce cititi blogul meu, problema tragerilor la sorti, a premiilor. Pai imi aduc aminte ca atunci cand a cazut Steaua cu Rapid in UEFA, in sferturile competitiei, toata lumea spunea ca au fost bilele incalzite…

                1. sa sti ca nu da mereu rezultatul dorit, ma mai frig din cand in cand… dar cred ca as inebuni daca as avea grija la orice prostie. Am grija de chestiile foarte importante, restul imi permit sa le ignor, pana “ma baga ele in seama”

                2. Exact, Pato, foarte buna remarca ta, nu poti trai vesnic speriat, cu frica-n san, suspicios si avand grija la fiecare pas pe care-l faci, la fiecare om pe care-l intalnesti, la fiece vorba pe ca o spune. Ajungi la nebuni in ritmul asta.

    1. Concursuri organizate de marile banduri? Hm, imi aduc aminte acum ca am participat un un sondaj Canon in urma caruia intrai automat intr-o tragere la sorti in urma careia primeai un aparat de fotografiat(Canon, evident). Am completat nerabdatoare cu speranta in suflet ca voi fi noroasa castigatoare. Evident ca nu a fost sa fie. Su dubiile mele planeaza tocmai in privinta lor. Ce trageriile lor sunt publice?

  6. Nu am încredere deplină în celelalte extrageri dar în a ta, da. Felicitări sincere, Aleceei! Cu drag!
    Cel mai frumoase cadouri venite de la tine, Nais, au fost, că pe parcursul timpului ai fost foarte drăguță în a-mi răspunde aici, în blogul tău și vizitele-ți foarte plăcute-n blogul meu! Mulțumesc frumos pentru astea, dragă Nais! :smile:

      1. Ba ai facut fiindca ti-ai folosit timpul si pentru mine raspundandu-mi aici si vizitand blogul meu. Pentru mine, sunt deosebite clipele cand cineva-mi acorda atentie. Ce bucurie poate sa fie mai mare in aceasta lume indiferent ca o fi blogosferica ori reala?

        ‘N marea majoritate a extragerilor de la noi, de la romani, am dubii intradevar incepand de la produsele corporatiilor, terminand la cele de loto, parerea mea

        1. Pai daca pui asa problema, cam ai dreptate, Tury. :happy: :wink:
          Eu cred ca romanii sunt suspiciosi, dar asta era dilema mea, au motive intemeiate sa fie? Aici pe blog cei mai multi au incredere in concursuri si in trageri la sorti…vad. :ermm:

  7. Felicitari!!! Alice este o draguta mereu, merita sa castige.
    Nu am incredere in toate concursurile peste care dau zi de zi, dar de obicei particip la cele care imi inspira incredere. Mi s-a intamplat de multe ori sa castig.

  8. Felicitari castigatoarei! Iar referitor la acest tip de concursuri depinde foarte mult de organizator si de caracterul acestuia. Eu cred ca sunt unii care fac aceste concursuri cinstit dar si altii care dau de mai multe ori, asta e, totusi cei ce triseaza intr-un fel isi fac reclama mincinoasa…

  9. Multumesc tuturor si in special lui Nice pt acest concurs! promit ca o sa fac un articol special ca sa nu existe dubii :)
    Eu am incredere in concursuri, multe sunt facute de firme care nu isi risca imaginea pt produse ce oricum valoreaza putin pt ei! Acum daca e vb de masini si mai stiu eu ce hmmmm, nu stiu, dar pt produse de igiena persoanale, vacante la pensiuni si hoteluri, chiar vacante oferite de agentii de turism, zboruri oferite de companiile aeriene, carti de la librarii am incredere! Oricum daca premiile nu ar ajunge si s-ar afla in timp ti s-ar duce vestea de neserios si asta iti strica si tie credibilitatea de blogger …

    1. Felicitari inca o data, Alice! :happy: O sa iau cat mai curand legatura cu tine pentru a vedea cum iti trimit cadoul.
      Pai sa zicem ca sunt niste produse cosmetice destul de scumpe oferite de o mare firma de cosmetice prin intermediului blogului tau(nu al tau, zic asa in general). Poate proprietatul are interesul sa-si rasplateasca unul din prietenii lui buni cu astfel de produse si arajeaza tragerea la sorti facuta prin intermediul random.org astfel incat sa castige cine vrea el. Ideea era ca atat timp cat tragerile astea nu sunt publice, nu prea ai cum sa dovedesti ca sunt corecte. Si oricum exista mereu suspiciuni in jurul organizarii unor concursuri sau tombole. Indiferent de organizator. Unii nu participa din principiu.

    1. Iata-l si pe Toma Necredinciosul. :tongue: Dragos, tu te indoiesti probabil si de corectitudinea tragerii la sorti efectuate de mine. :lol:
      Dar alegerile cum ti se par? Corecte sau masluite? :biggrin: :dizzy:

  10. Eu sunt multumita de intentia ta de a darui si ca cineva va primi darurile oferite de tine, particip de ceva vreme la concursuri online si “random” imi pare un simplu program care alege un nr oferit de o lista, nu vad ce masluire ar putea fi, binenteles cand exista anumite interese, poate ar exista dubii .
    Insa, nu e rea indeajuns lumea in care traim, faptul ca uniii oameni au uitat sa fie oameni si diversele rautati din viata de zi cu zi? Personal cand particip, las gandurile rele deoparte, caci pentru mine reprezinta o bucurie in a urmari un blog si a participa la un concurs, bucuria e si mai mare daca castig si daca nu castig, nu vad rostul sa ma incarc negativ cu ideea vaaii am fost inselata :), programul sau bloggerul clar are ceva cu mine.

    1. Carmen, ma gandeam fix la acele situatii cand premiile sunt substantiale si exista interese majore in joc. Nu cand premiul consta intr-o cutie de ceai. :))
      E bine ca te poti detasa si poti continua sa participi chiar si dupa ce observi ca desi incerci, nu castigi nimic. E ideal ca poti gandi pozitiv chiar si in asemenea circumstante. Romanii sunt ceva mai suspiciosi(in genere).

      1. asa e, is dubii mai mari la valoare mai mare ca premiu insa eu am considerat premiul tau ca fiind incarcat cu o valoarea mare sentimentala, pentru nu l-ai oferit cu intentie de a castiga cititori sau de a promova un produs ci doar de a oferi, asta imi pare un lucru mare:) .

        1. Da, am zis sa fac si eu ceva deosebit la implinirea a doi anisori de summerday. Dar uite ca am castigat si un cititor special, pe tine. :smile: Si sper sa ramai pe aproape. :cheerful:

  11. Felicitari Alice!
    In cazul tau nu ma indoiesc , nu ar trebui sa vad o extragere filmata. Mai am cativa bloggeri pe care ii citesc si nu i-as contesta in cazul concursurilor. Cat despre increderea din ziua de azi , e mare lucru sa ai oameni in jurul tau in care sa ai incredere absoluta. Sa faci lucrurile corect si sa fii onest e vazut ca un vis frumos, te si miri de multe ori atunci cand dai nas in nas cu o persoana care se poarta cum trebuie cu tine. E trist ca am ajuns sa fim neincrezatori, sa fim mereu suspiciosi. Si ca sa raspund si la intrebare, nu prea particip la concursuri, sunt cateva locuri unde ma bag, dar in rest prefer sa nu imi fac sperante.

    1. Asa sunt si eu, Cornelia. Particip din ce in ce la mai putine concursuri, dar pentru ca stiu ca n-am eu noroc, nu pentru ca le banuiesc de masluire. Nu neaparat si nu pe toate, pentru ca la unele chiar am dubii.
      Iar faptul ca suntem mereu in garda, spune multe despre caracterul nostru, al romanilor.

  12. sincer, cam greu cu increderea.
    In cazul tau, simt ca nu ai avut alte interese si chiar ai facut-o din toata inima asa ca masluitul nu-si avea rostul.
    La multi ani !tie, blogului si tuturor celor carora nu le-a spus nimeni inca :)

    1. Exact, ce interese sa fii avut. Insa altii au!!! Sa nu ne ferim s-o spunem. Unii o fac pentru publicitate si pana la urma nu castiga nimeni niciun premiu. Totul e doar o mascarada ieftina.
      Multumesc mult si bun venit pe blog, macanta. :happy:

  13. Felicitari castigatoarei si felicitari tie , Nice , pentru organizarea acestei extrageri . Este un lucru foarte frumos din partea ta .
    Referitor la incredere , ce pot sa zic , putine concursuri de genul asta sunt “pe bune” , restul sunt can-canuri. Sunt convins ca si concursul organizat de tine se afla pe lista celor corecte si nu pot sa-ti urez decat sanatate si putere de munca , pentru a le putea oferi ,in continuare, cititorilor tai si alte astfel de premii.

  14. Felicitari, Alice. Si ca sa raspund la intrebare: da, am incredere in tragerile la sorti facute pe facebook sau bloguri. Sau cel putin imi place sa cred ca sunt pe bune. Mereu incerc sa cred un lucru pana la proba contrarie, nu obisnuiesc sa pun totul la indoiala. La multi ani inca o data :)

  15. Felicitari Alicee, sa ne spui cum e ceaiul!
    La multi ani Nice! tie si blogului tau si anul viitor sper sa fiu si eu pe faza sa ma inscriu la concurs, in cazul in care vei mai organiza unul, fireste!
    Best wishes!

  16. iara sunt gelos…
    nici acum nu am castigat… deci da… sunt masluite tragerile la sort… asta este singura concluzie logica…
    :P)
    ma bucur pentru alice eeeee…. stiu si de ce a castigat ea… pentru ca a fost in tara minunilor…
    bravo ei…
    gata… mi-a trecut gelozia….
    :P)

  17. Felicitari Alice!
    Eu particip la concursuri, la acele la care premiul ma atrage. Am mai avut dubii daca se da premiul pe bune sau nu…dar acum, fiecare cu constiinta lui. :)
    Eu stii ca organizez de ceva timp concursuri si extrag cu random.org. Nefilmat, ptr ca mi-ar fi greu filmat, mi-ar ocupa mult timp, nici nu ma pricep sa editez video, ar trebui sa am si un trepied si multe altele. Si de obicei am putin timp liber la dispozitie si nu vreau sa pierd mai mult de 2-3 minute cu extragerea castigatorului, scrierea articolului si anuntarea sa.
    Nici daca as vrea sa castige cineva anume nu mi-as pierde timpul sa tot dau enter pana cand iese numarul pe care-l vreau eu. E prea mare bataie de cap. Ba mai mult, eu mereu le-am zis prietenelor mele sa nu participe la concursurile de pe blogul meu ca sa nu existe vreo indoiala ca se castiga pe bune.

    1. Haha, Mihaela, iti iamginez cum ar fi sa ai inscrisi 300 de participanti si sa dai generate pana ti se acreste…ca sa-ti iasa numarul dorit. :))) Mna, unii poate au rabdare depinde de interesele puse in joc. Eu privesc cu neincredere tragerile astea la sorti mai ales cand sunt puse in joc premii consistente. Nu zic ca sunt si concursuri pe bune…

      1. Da, exact. :) Si la 100 de participanti e dificil…dar la 200, 300…
        Eu sa stii ca am incredere (oarecum) si in concursurile cu premii mari. Am cunoscuti care au castigat masini la diferite concursuri si nu aveau pile, nu se cunosteau.,..pana la urma concursul era organizat de firme din bucuresti si ei castigau in iasi. Deci se poate.

  18. Eu sincer sunt mai increzatoare ca nu-s masluite. Si ma rog, si daca ar fi masluite, pana la urma eu ca participant nu pierd nimic. Dar am castigat de vreo doua ori premii substantiale (parca ti-am mai zis) si din cauza asta am mai multe incredere. Plus ca am avut si eu la un moment dat un concurs pe blog, tot random.org am folosit si am fost corecta, deci ma gandesc ca si altii sunt.

    1. Or fi si concursuri pe bune, nu zic nu. Sunt si foarte multe, ma uit pe concursuri.com(ca imi vine pe fb anunt de la ei), zeci de concursuri zilnic. Parca e o manie asta cu concursurile. :lol:

  19. Felicitari castigatoarei! :smile:
    Nu stiu ce sa cred despre acele concursuri. Poate ca sunt corecte. In afara de cele doua de la tine, unde pe unul l-am si castigat, nu am participat decat la campanii pentru firme si acolo treaba e altfel. Adica habar nu am cum e :lol:
    Cica dupa calitatea articolelor. Dar asta e atat de subiectiv incat…
    La tombole nu particip…
    Noapte buna, Nice! :smile:

    1. La campanii pentru firme(nu stiu prea bine ce inseamna asta) mi se pare si mai greu sa castigi. Pai daca e subiectiv, clar premiul ajunge la cine trebuie. :))
      Merci mult, Elly, am o problema grava la job(dupa cum spuneam pe articolul precedent) si nu am inchis un ochi toata noaptea. Abia de joi seara ma eliberez…

      1. Te inteleg ca nu ai liniste avand anumite probleme. Stiu cum este.
        Eu, de ieri seara, abia acum vreo 2 ore si ceva am ajuns pe blog… Tot cu diverse probleme si eu…
        Iar de saptamana viitoare cred ca voi avea si mai putin timp…
        Si azi iti spun “Noapte buna!” :smile:

  20. Felicitari Alicee!

    Daca nu as crede nu as participa, evident ca au fost dati in care au existat farame de indoiala insa nu aveam ce pierde, iar premiul era cu mult prea tentant. Am castigat multe premii de’a lungul timpului, unele au ajuns, altele ba. Tin minte de un blog strain in care dove era sponsorul si el trebuia sa trimita premiul.
    La un altul mai recent trebuia sa primesc notificare de la blogger, nu s-a intamplat, am dat peste anunt si l-am contactat eu si pe blog si pe pagina de facebook unde mi-a raspuns prin urmare, la doua zile mi-a scris si sponsorul care dupa lungi convorbiri a zis ca imi trimite premiul si nu a ajuns inca din Canada, cu toate ca mai astept dat fiind perioada sarbatorilor.

  21. În primul rând, felicitări Alice! :)
    În al doilea rând, eu am stat și m-am gândit că nu cred că am câștigat vreodată ceva prin tragere la sorți sau, mă rog, fără să fac ceva mai serios pentru asta.
    Nu cred neapărat că sunt măsluite sau că mereu va câștiga cine trebuie, doar că am senzația că mie nu-mi va fi dat vreodată să câștig ceva fără să „muncesc”, într-un fel sau altul :D
    Un efort cât de mic tot trebuie să depun (exludem ”dă un like și share sau comment”) și sincer…nu mă deranjează deloc asta :D

    1. Hm, senzatia asta o incerc si eu de prea mult timp…uneori am impresia ca lupt cu morile de vant. Recunosc ca mi-as fi dorit sa-mi fie mai neted, mai usor drumul in viata. Macar uneori. Nu zic ca nu e important sa luptam pentru ceea ce ne dorim, dimpotriva, dar sunt si momente cand avem nevoie de un respiro…

      1. Da, uneori și eu mi-aș dori să am câteva lucruri pentru care să nu trebuiască să depun (atâta) efort. În schimb, mă gândesc dacă m-aș bucura așa mult pentru ele :D

  22. Eu nu m-am uitat la concurs, oricum îmi cunosc norocul. M-am bucurat să pot face urări sincere, la momentul potrivit – asta-i cel mai important.
    Felicitări cîştigătoarei, să se bucure de cadoul-premiu! :)

    Cît despre a crede în concursuri şi loterii… sincer, nu. În afară de chestii de-astea mici, fără miză, unde mai poate exista cinste şi corectitudine, cele mari, organizate de firme cu renume sînt un mare no-no. Ştiu din surse sigure cum se distribuie “marele premiu”. Aşa cum, cu foarte mulţi ani în urmă, ştiam unde sînt poziţionate lozurile cîştigătoare în punguţele de loz în plic. Şi la fel ştiau şi vînzătorii şi unii “şmecheri”. Ideea e: “mărunţişurile” sînt distribuite uniform, pentru a da ideea de corectitudine. Însă “marile premii” au întotdeauna “adresantul cunoscut”. Teoria conspiraţiei nu e doar o teorie, chiar e pusă în practică. Dar noi sîntem prea mici pentru a ne amesteca în angrenajul ăsta.

    1. Dragos, cred ca (sau imi place sa cred) ca cei mai multi dintre comentatorii fideli nu au fost interesati decat de urarea in sine. Nici nu stiu ce contine cadoul oferit.
      Cat despre parerea ta…imi era teama de ea. Ader la ea si in cazul asta mi se pare ca suntem doar niste marionete folosite in scopuri doar de EI stiute. Multi si…fraieri(sa ne exprimam bland).

      1. Într-o lume bună, sinceră şi dreaptă, probabil că aşa ar fi: urările sincere ar avea prioritate. Cine ştie, poate aici e o astfel de lume… Deşi cu trecerea anilor şi acumularea de informaţii am devenit din ce în ce mai sceptic şi pesimist, încă mai am încredere în oameni şi le acord şi o a doua şansă. Încă mai vreau să cred că nu pentru toţi a fi bun echivalează cu a fi prost şi că facerea de bine e… ştii tu ce anume.
        Unii însă ţin cu tot dinadinsul să demonstreze că sînt un visător, locuitor al Utopiei. Iar cojile de seminţe pe care “cei de sus” ni le scuipă-n cap tuturor, sînt suficient de relevante pentru a-mi pune frînă viselor.
        Uită-te, vorbesc numai despre mine, de parc-aş fi cel mai mare egoist de pe pămînt. Dar nu pot vorbi în numele altora, nu mă pot erija în model. Pot spune doar că omul este privit ca un sclav, nimic mai mult. Iar individul în parte nu contează, nu există – există doar masele, cele care pot fi (şi sînt) manipulate în direcţia dorită.

  23. Felicitari castigatoarei! Sper din suflet sa ajunga pachetul la ea!
    Eu m-am fript rau cu posta romana, din 4 pachete trimise au ajuns doar 2… si cand te gandesti ca nu era decat o ciocolata! Greu de crezut ptr destinatar sa creada ca expeditorul a trimis pachetul! Asta e…… Succes!

  24. Felicitari castigatoarei!!!!
    Cat despre intrebarea ta, eu chiar vreau sa cred ca oamenii sunt de buna credinta :-) Uite, anul trecut, cu ajutorul unor concursuri am facut 3 oameni fericiti. Pentru o fata indragostita de biciclete am castigat un velo-calendar, pentru o fetita frumoasa un snowglider si pentru mama niste oja :-)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *