Cine a ucis romantismul?

Nu se stie in ce moment exact se naste dragostea. Tot ce stim este momentul in care realizam ca e prezenta in noi si acea clipa este la fel de pretioasa ca cea in care stim fara nicio indoiala ca dragostea ne este impartasita. Nu negam existenta romantismului in aceasta etapa a vietii noastre. Orice gest facut de cel iubit si orice semn de complicitate sunt tot atatea dovezi ale dragostei noastre si ale prezentei romantismului.

Refuzam sa mai credem in romantism sau chiar in dragoste atunci cand masca furiei urateste trasaturile partenerului nostru, atunci cand indiferenta oglindita in ochii celuilalt ne impietreste. Atunci ajungem, pentru a mia oara, la concluzia ca romantismul e o iluzie a timpurilor moderne, ca dragostea cantata de poeti nu mai exista sau nu a existat niciodata.
Romantismul este fie asociat cu o dragoste ideala, pe care cei mai multi dintre noi nu o intalnesc niciodata si care ne da impresia ca nu ne este ingaduit accesul intr-o lume distincta, fie cu ceva depasit, iesit de mult din uz si fara niciun folos.

Cine mai are nevoie de romantism?

Barfit si negat, romantismul si valorile sale nu au un renume bun in acesti ani. Pare o slabiciune, iar oamenilor din aceste vremuri slabiciunile le “miros urat”. In alte perioade istorice romantismul tinea mai mult de comportamentul afisat, public: flori, plimbari, ritualuri. Societatea s-a schimbat, oamenii s-au schimbat, e vorba de o dezvoltare fireasca. Atunci si romantismul a prins alte forme. E mult mai interiorizat, pastrat cumva la nivelul intim al comunicarii intre cei doi indragostiti. Fiecare cuplu dezvolta un cod al sau, ritualuri care sunt romantice fara a urma acel scenariu clasic cu micul dejun la pat, trandafirul la fiecare intalnire sau lumanarile la cina. Astazi pare ca romantismul tine de inteligenta comunicarii (jocul cuvintelor din sms sau messenger) si de rapiditatea tastarii: un apel pe mobil, un mesaj, o scurta discutie pe internet, o cafea intr-o pauza de pranz etc.

Suspectul nr. 1: feminismul!

Barbatii si o parte dintre femei au ajuns la concluzia ca evolutia femeilor din ultimele decenii este motivul pentru care barbatii nu mai sunt romantici.

Dar feminismul face parte tot din evolutie si nu inseamna ca a crede in principii feministe este ca si cum ai respinge total sensibilitatea, afectiunea. Poate femeilor nu le mai place atat de mult sa aiba tot felul de diminutive sau porecle dragalase, dar asta nu inseamna ca nu pot aprecia o comunicare afectuoasa, care sa valorizeze calitatile lor.

Suspectul nr. 2: viteza cu care traim!

Dar viteza cu care se deruleaza viata fiecaruia dintre noi? Credeti ca felul in care alegem sa ne traim viata este motivul pentru care romantismul nu mai ocupa un rol important in vietile noastre? Cand viata iti inchide usi pentru a nu te abate de pe culoar, iti deschide altele pentru a te motiva in continuare. Iar daca ceaiurile dansante, trandafirii si cutiile de bomboane nu mai sunt la moda, in prezent au aparut alte metode de cucerire. Acum, un cadou romantic poate insemna un audiobook sau o rama foto digitala.

Suspectul nr 3: tehnologia!

Putem da vina pe tehnologie pentru diminuarea importantei romantismului? Putem spune ca o poezie soptita prin telefon sau prin webcam sunt mai putin romantice decat cele rostite -traditional- fata in fata? Tehnologia ajuta pentru ca ofera doar o platforma de comunicare, nu suprima, nu inlocuieste comunicarea. Oamenii pot folosi diverse cuvinte sau alte mijloace de comunicare a romantismului avand un suport. Desigur, daca dai un mesaj de felicitare la toata agenda nu e romantism, dar daca stii sa scrii cateva cuvinte telefonul e cel mai bun mijloc de a le transmite, ele raman, ele pot fi recitite.

Verdict: a murit sau nu romantismul?

Daca intelegem romantismul ca un limbaj comun, unic, subiectiv dezvoltat de cei doi parteneri atunci relatia nu poate exista fara romantism. Romantismul este cumva esenta afectiunii, comunicarii emotionale. Romantismul nu are cum sa existe doar in povesti sau in istoriile amoroase ale adolescentilor. Romantismul nu este un atribut al naivitatii si nici “ceea ce ne baga filmele cu happy-end si cartile siropoase in cap”. Nu e un ideal greu de atins. Romantismul este o componenta a iubirii. Iar dragostea, dupa cum stiti deja, imbraca multe forme!

sursa aici

Share

Maxima zilei(III)

Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinică şi naiv de inconştientă care pretinde că este serioasă numai pentru a-şi ascunde mai bine nebunia. Eu, în schimb – nu sunt nebun. Salvador Dali

Liderul incontestabil al miscarii suprarealiste, Salvador Dali s-a nascut in urma cu 106 ani intr-un mic orasel spaniol  situat la 30 de km de Franta, la poalele Pirinieilor.

Fiu al unui prosper notar, si-a petrecut copilaria in Figueres(cunoscut pentru Castell de Sant Ferran din sec. XVIII-lea, cel mai mare din Catalunya si din Europa, dar si datorita rolului important pe care l-a avut in dezvoltarea Sardaniei – dansul national al Cataloniei) si la locuinta da vara a familiei, in satul de pescari Cadaques.

Daca la 6 ani dorea sa ajunga bucatar, un an mai tarziu se credea Napoleon, dar pasiunea pentru pictura incepe sa devina mistuitoare. Incepe sa ia cursuri de desen din 1916, primele sale tablouri fiind influentate de impresionism si de pictura spaniola a secolului al XIX-lea, apoi de futurismul italian, pina in 1920. Trece prin majoritatea curentelor si tehnicilor artistice, iar in cele din urma, dupa ce intra la Academia de Arte Frumoase ‘San Fernando’ din Madrid, isi gaseste propriul sau stil – suprarealist. Isi dezvolta o tehnica aparte, caracteristica intregii sale opere, bazandu-se pe crearea unor extraordinare efecte de iluzie optica si, mult mai tirziu, foloseste tehnici stereografice.

Intre 1939 şi 1948 traieste la New York, unde expozitiile sale obtin un succes triumfal. Artistul se complace într-o mandrie provocatoare si creeaza teme in care apare, obsesiv, un univers sub semnul erotismului, sadismului, scatologiei si putrefactiei. Se plimba pe strazile New York-ului cu un clopotel, pe care il foloseste pentru a atrage atentia asupra sa – gandul ca ar putea trece neobservat este pentru el la fel de insuportabil ca saracia si smerenia. Cand acorda interviuri, vorbeste despre sine la persoana a treia, folosind formularea “divinul Dalí” sau pur si simplu “divinul”. Explica in mod savant cum mananca in fiecare dimineata jambon cu dulceata de trandafiri, cum inoata in fiecare zi douazeci de minute, face o siesta de sapte minute, dar marturiseste ca frica de moarte nu il paraseste niciodata. Sustine ca aceasta spaima este, impreuna cu libido-ul, motorul creatiei lui. Pana in ultima perioada a vietii lui, Dali a continuat sa alimenteze pana la extrem faima sa de artist excentric, original pana la limita delirului, devenit cu timpul prizonierul propriului sau personagiu, orgolios si imprevizibil.

Scandalos este cuvantul perfect pentru a-l descrie pe Dali. Artist extravagant si rege al avangardismului, el si-a lasat cu siguranta amprenta asupra lumii. Geniul suprarealist a transformat abstractul si extraordinarul in bucati  simbolice de aur.

Dali nu a fost doar pictor, ci si om de stiinta, scriitor si actor. A fost in acelasi grup de artisti impreuna cu Picasso si Miro la Paris, insa a reusit sa ii enerveze pe toti si sa ii determine sa il excluda din grupul de suprarealisti. Acest lucru l-a indreptatit sa se considere singurul artist suprarealist. Stilul sau il caracteriza ca fiind rezultatul unei metode paranoico-critice. Adica ceva de genul ideile mele paranoice determinate de inconstient duc la un delir care este rationalizat – criticat – si devine astfel o opera. A folosit tehnicile utilizate de Renastere insa in forme anormale. Creaza astfel picturi largi , de mari dimensiuni, cu multe elemente, irational combinate si deformate intentionat.

Era obsedat de paine, la prima sa calatorie in America a coborat din avion cu o paine pe cap. De altfel, superbul exterior al  cladirii  care adaposteste operele sale este  imbracat in rosu cu decoratiuni in forma de paini lipite pe ziduri si oua mari deasupra – simbolurile fertilitatii. De asemenea, in jurul cladirii si in curtea interioara a acesteia o multime de statuete – niste manechine aurii in diverse pozitii care iti ureaza bine ai venit!

Si-a iubit enorm  sotia,  Gala – pe care i-a furat-o prietenului sau , poetul Paul Eluard –  o regasim in multe din operele sale, ea fiindu-i muza.

“Tu m-ai vindecat de nebunie. Mulţumesc! Vreau să te iubesc! Vreau să fii soţia mea. Simptomele de isterie dispar unul după altul ca prin magie. Pot să îmi stăpânesc râsul, zâmbetul, mimica. Starea mea de sănătate este asemenea unui boboc proaspăt de trandafir.”

“O iubesc pe Gala mai mult decât pe mama mea, mai mult decât pe tatăl meu, mai mult decât pe Picasso şi chiar mai mult decât banii.”

“Într-un moment de genială inspiraţie, am hotărât să mă dedic teoriei cuantice şi am inventat “realismul cuantic”, devenind astfel stăpânul forţei gravitaţiei. Am pictat “Leda atomică” pentru a o preaslăvi pe Gala, zeiţa metafizică, şi am reuşit să creez “spaţiul suspendat”. ”

“Dacă vei juca rolul unui geniu vei deveni unul.”

Asadar, te nasti sau devii un geniu?

Share