Descatusare

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=P3CPqWXYXjE&feature=related]

23 noiembrie. Incordare maxima, concentrare, sobrietate. Credinta, speranta, asteptare. 24 noiembrie. Temeri inabusite, nerabdare…dezamagire. Amanare.

25 noiembrie. Satisfactie sufleteasca, gratitudine(pentru ca exista oameni buni, corecti, care-ti apreciaza onest munca si talentul), eliberare. Deznodamant fericit. Incepe sa se faca lumina si sa realizez ca tot raul e de cele mai multe ori spre bine. Ca amanarea a fost benefica, pentru ca azi a iesit perfect, asa cum nu s-ar fi intamplat ieri de exemplu. Atunci de ce ma simt atat de ciudat, parca sleita de puteri? De ce nu topai de fericire, de ca nu cant, de ca nu rad?  E ca atunci cand astepti indelung sa ti se intample ceva frumos, intuiesti ca va iesi bine, stii precis ca nu ai voie sa dai gres si sa te dezamagesti pe tine insati in primul rand, dar cand ti se intampla nu mai ai puterea sa te bucuri de succesul obtinut. Oboseala asteptarii te-a invins. Nu realizezi ca s-a terminat, ca in sfarsit esti un om liber. Ajung sa-i dau dreptate celui care spunea ca fericirea este tocmai drumul spre fericire. Obiectivul a fost atins, de maine o iau de la capat, o alta dorinta, un alt vis, alte piedici, asteptari si iluzii, alt urcus spre culmi poate si mai inalte…

Nu ma asteptam sa primesc atatea laude. M-am simtit stanjenita, usor coplesita, rar cand are cineva o vorba frumoasa de spus la adresa mea. Evident ca m-au bucurat, dar ca nu sunt obisnuita sa fiu si apreciata…

Obisnuiti sa primiti laude de la colegi, prieteni, sefi, parinti? Sunteti mai degraba apreciat sau contestat la locul de munca/ liceu/facultate si in familie? Cum reactionati in fata unor elogii neasteptate?

Le multumesc din suflet celor care m-au sprijnit in aceste ultime zile, celor care au lasat un semn pe acest blog demonstrand ca le pasa. Sa vina vacanta! :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

78 de comentarii la “Descatusare”

  1. Vezi, Nice, normal că meriți, draga mea, nu trebuie să te simți stânjenită, mă bucur foarte mult pentru tine, așteptam să scrii deznodământul, deși eram sigură că totul va fi bine. Puțin optimism, puțin optimism ! :P

    Și eu mă impresionez ușor, chiar roșesc, îmi strâng buzele și fac ochi de copil, mna, știu și eu că sunt grozavă, dar să o zică și alții, public, e altceva ! :))))

        1. Am observat azi, dupa o scurta trecere in revista a noutatilor din blogosfera, cu o oarecare surprindere, ca nu doar noi doua am fost extrem de ocupate in perioada asta… :( Mai sunt si altii in pauza, sper ca nu pe o perioada nedefinita.

  2. Felicitari.
    Printre altii am spus si eu ca “fericirea este tocmai drumul spre fericire”.
    Nu.
    Pai sunt mai degraba contestat. Ei si ce?
    Elogiile ma fâstâcesc si ma sperie, intrucât am impresia ca vor sa ma responzabilizeze, iar eu sunt un om liber….

    1. Multumesc mult. :) Cum esti contestat? De cine? De sefi sau de colegi? Dar ce le faci?
      Dragos, din cand in cand mai simti si tu nevoia de o vorba buna, o apreciere, o dovada ca ceilalti observa cat de bun esti…

  3. Nice, nu te cunosc, insa ma alatur si eu celor ce sunt alaturi de tine in aceasta zi. Sa dea Dumnezeu ca drumul pe care ai pornit sa-ti aduca numai satisfactii, atat profesionale cat si personale.

    1. Asta nu poate decat sa ma faca nespus de fericita, iti multumesc din inima draga mea. >:D< Insa iti garantez ca sunt suficiente cateva articole si iti vei da seama rapid cu cine ai de-a face, in ele ma dezvalui voua complet, sunt deja extrem de personale, aici veti gasi o parte din sufletul meu. Aceleasi lucruri minunate ti le doresc si eu tie! :)

  4. Melodia asta ma face sa imi dea lacrimile…am avut ceva suparari in zilele trecute :(…imi place sa primesc laude daca stiu ca am facut ceva sa le merit,nu asa,pe nimic…Ma bucur pentru tine, ca toate merg bine,te felicit ! :)

  5. hello! Ma bucur ca mai iesit soarele si pe strada ta dupa atata ploaie! >:D<
    Cat despre laude si aprecieri mie imi sunt indiferente, una la mana ca nu le primesc prea des, si cand le primesc, oricum stiu ca le merit.. Mie unuia nu imi pasa ce cred/zic ceilalti despre mine, conteaza doar parerea catorva persoane.

    1. >:D< Stii cum se spune, o minune nu tine decat trei zile, ploaia se poate intoarce oricand, prefer insa sa ma bucur de prezent si sa ignor orice si pe oricine m-ar putea rani.
      Din cate observ, oamenilor nu prea li se recunosc meritele, mai degraba suntem criticati decat laudati. Care sa fie explicatia?

      1. Cei mai multi sunt superficiali si egoisti si invidiosi, de aceea critica mai mult decat apreciaza…Ti-am zis de multe ori, so cietatea in care traim s-a degradat in ultimul hal si eu as vrea o masina a timpului ca sa ma intorc in secolul al XIX-lea.

  6. din cauza emotilor, a tensiunilor acumulate, a stresului nu te poti bucura
    simti o eliberare dar parca ti frica sa te bucuri, ti se pare ca e prea mult si ca nu meriti.
    asa se intampla atunci cand astepti un “verdict” – te gandesti ca nu o sa iasa bine, faci tot felul de scenarii si atunci cand iese bine esti surprins dar nu te poti bucura cum ar trebui. poate fi si socul momentului.

    ma bucur sa aud ca lucrurile merg bine! era imperios necesar :)

    1. Stau in tensiune de aproape 3 luni. E timpul sa culeg roadele muncii mele, dar nu pot. Poate reusesc maine, cand voi avea o perspectiva mai clara asupra celor intamplate, cand voi fi mai odihnita, mai linistita.
      Da, era imperios necesar, aveam sufletul paralizat de durere si dezgust.

    1. >:D< Nicio suferinta nu tine la infinit, la capatul ei iti vei regasi cu siguranta zambetul, mai luminos, mai curat. Din pacate toti trecem prin astfel de momente, doar ca nu trebuie sa lasam tristetea sa ne copleseasca.

  7. @Nice: Dar si cand parintii (mai ales “tatal”),pentru ca au ramas de pe timpul lui Ceausescu,cu aceeasi gandire si sunt impotriva relatiei mele,nepasandu-le de fericirea mea,ce rezolvare poate avea…In ultimul timp numai de suparari am dat…incerc sa zambesc,dar afisez un zambet fals si asta nu sunt eu :(

  8. Adesea spun: Cel mai frumos e drumul spre culme. Iar pentru ca acest drum să fie lung şi culmea trebuie să fie înaltă şi panta nu trebuie luată în piept ci pe o cale serpentină… aşa dacă vei cădea, nu vei cădea mult şi vei găsi puterea să te ridici…

  9. “rar cand are cineva o vorba frumoasa de spus la adresa mea”… hai sa fim seriosi. De ce spui asta? Ce, esti vreun om rau, sau ceva de genul?
    Hmm… ce sa zic… nu ma omor dupa laude. Prefer un zambet sincer. De multe ori e de ajuns. Se intampla sa ma mai laude careva pentru cine stie ce tampenie… de regula prietenii sau clientii ma lauda. Inainte , cand eram mai pusti, ma fastaceam. Acum de regula ma incrunt. Am ceva dar in a pune lucrurile in cuvinte, dar asta nu insemana ca o poate face toata lumea. Si cand incep unii sa abereze la adresa mea, chiar daca “e de bine”… imi doresc sa taca. Uneori chiar le si tai avantul.
    In general, la munca am fost apreciat pentru ca-mi fac treaba destul de bine. N-am fost iubit in schimb din cauza agresivitatii. Nu suport dobitocii, si las sa se vada asta.
    Cum reactionez in fata unui elogiu neasteptat? Depinde in ce stare de spirit ma prinde. Daca am o dispozitie buna, fac glume. Daca nu, zic : “asa o fi, daca spui tu…”. Si daca sunt “jumpy”, sau mi se pare ca e nesincera persoana, ii spun cu un zambet sarcastic sa nu ma mai perie.
    Sunt cam al dracului uneori, recunosc.

    1. Nu sunt un om rau, articolele mele ar trebui sa-ti dea unele indicii despre felul meu de-a fi, despre caracterul meu, despre sufletul meu. Nu sunt chiar atat de criptica, daca ai avea putina bunavointa ai putea deduce lucruri si din comentarii. Eu nu obisnuiesc sa mint pe bloguri, sa ma dau alta persoana, e destul de greu sa joci teatru in general daca nu ai inclinatie pentru asta. Sunt prea buna si nu am chef ca cei din jur sa profite de asta. :D :P In online, pe blog, ai ocazia sa ma cunosti extrem de bine, cum nu se va intampla niciodata cu cei care ma stiu exlusiv din offline. Nici parintii mei nu ma cunosc atat de bine cum ar putea s-o faca vizitatorii acestui blog.

      1. Bine, imi pastrez intotdeauna o doza de scepticism, pana ajung sa cunosc oamenii personal, dar… imi pari ok, sa stii :).
        …intrebarea era retorica, by the way :P
        hugs:)

  10. Hey :)

    Nu, nu prea sunt laudat. De obicei.

    Parintii ma incurajeaza :), nu am primit laude decat de la putin din colegii de breasla, ba chiar critici, inclusiv azi.

    Prietenii adevarati ma incurajeaza. nu prea primesc laude :)

    1. E foarte important sa fii incurajat de parinti. Sa fie mereu alaturi de tine si tu sa simti ca te poti baza pe cineva drag. As fi dat orice sa fiu incurajata si laudata de parinti, chiar si in copilarie, dar niciodata nu s-a intamplat asta. Poate pentru ca in sinea lor au stiut mereu ca nu o sa-i dezamagesc, ca o sa reusesc. Mai ales profesional. In plan sentimental parintii mei mi-au lasat libertate deplina, intelegand ca nu e cazul sa imi impuna ceva. In schimb prietenii ma incurajeaza si pe mine destul de mult, uneori exagereaza. :)) Ei sunt asa draguti… :P

      1. Sa stii ca unele persoane nu prea stiu cum sa laude si sa incurajeze din cuvinte, chiar daca simt nevoia sa o faca.Pur si simplu, nu gasesc forma sa se exprime :)

        Dar aleg sa laude si sa incurajeze prin fapte. E felul lor de a arata ca tin la persoana respectiva.

        Am scris mai sus la general, dar cred ca fiecare dintre noi are prin preajma astfel de persoane.

        1. Offf, mereu am zis: fapte, nu vorbe. Acum realizez cat de mult conteaza in anumite momente un cuvant bun, spus din inima. Cred cu tarie ca avem nevoie si de asa ceva. Stii cum se spune, nimeni nu are mai mare nevoie de un zambet decat acela care nu-l mai poate darui. :( :)

          1. Nice, doar atat scriu, apropo de zambet (sunt sigur ca vei intelege):

            Nu înceta niciodată să zâmbesti, nici chiar atunci când esti trist, pentru că nu se stie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.
            Gabriel Jose Garcia Marquez

            1. Iubesti o persoana, evident.

              Fragmentul este dintr-o carte a lui Marquez. Ideea este ca atunci cand iubesti pe cineva, te simti mai puternic, mai bun, mai increzator, mai inteligent si mai dornic si plin de viata.
              Toate astea sunt rezultatul faptului ca dragostea ne este impartasita. Si atunci randurile sunt descrierea acelor momente cand gandul la persoana iubita, un cuvant al ei, o strangere de mana, te ravaseste cumplit :d

            2. Hm, eu am scris un articol pe acesta tema, iata un paragraf relavant pentru modul cum traduc eu citatul din Marquez:

              Te iubesc pentru ca in preajma ta pot sa fiu EU. Pentru ca nu mi-e teama ca nu cumva sa spun vreo prostie, pentru ca nu imi analizezi fiecare cuvant, pentru ca nu rastalmacesti nimic, pentru ca niciodata nu ma intimidez si fastacesc in prezenta ta. Pentru ca simt ca ma placi cu adevarat. Pentru ca tie nu trebuie sa-ti dovedesc nimic, pentru ca nu esti ironic si nici nu afisezi acel aer de superioritate caracteristic majoritatii barbatilor, pentru ca stii sa te porti cu o femeie. Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine.

          2. F frumos spus: “nimeni nu are mai mare nevoie de un zambet decat acela care nu-l mai poate darui”

            Inca un pasaj din Garcia Marquez:

            Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine.
            Gabriel Jose Garcia Marquez

  11. M-a cuprins o tristețe citind și nu știu de ce…
    Felicitări pentru cele obținute, îndelung așteptate!
    Mi se întâmplă să fiu lăudată, uneori. Doar mulțumesc și simt cum mi se urcă sângele în obraji. Dar la fel de nepricepută sunt în a felicita pe altcineva.
    Încă am sentimentul acela… Când îmi dau seama, te anunț ;)

    1. Poate pentru ca este un articol voit trist. Pentru ca nu stiu ce sa fac cu toate sentimentele astea, pentru ca mi-e frica sa fiu fericita, pentru ca vreau sa pastrez clipa asta magica pentru cat mai mult timp. Pentru ca dupa 10 luni de asteptari, de deznadejde, de tristete, am sansa sa zambesc. Tot in sinea mea. Doar voi imi stiti secretul. :) Imbratisari, my dear.

  12. M-am simtit stanjenita, usor coplesita, rar cand are cineva o vorba frumoasa de spus la adresa mea. Evident ca m-au bucurat, dar ca nu sunt obisnuita sa fiu si apreciata…

    Felicitari , Nice si succes! (parca parafrazand definitia fericirii, profesorul de marketing Rex Bennett are o carte care se termina astfel: “succes is a journey”!)
    Eu cred ca ceea ce ai trait prin aceasta experienta este o manifestare a normalitatii, intr-o societate care incet-incet isi va cristaliza valorile si va trece peste aceasta etapa distructiva, negativista…probabil va fi nevoie de 40 ani precum Exodul, dar deja au trecut 20, nu-i asa?
    Scolile de afaceri americane au ca elemente fundamentale studiile de caz si dezbaterile: ei, bine abordarea profesorului, solicitand opinii si raspunsuri din partea studentilor este urmatoarea “nu exista raspuns rau”, ci incurajand competitia vei obtine rezultatul dorit din clasa.
    Ai observat in filmele americane, atat de dragi noua, cat de des spun parintii copiilor lor “te iubesc” (care include toata dragostea, aprecierea pentru acel dar al lui Dumnezeu, ideea ca ceea ce face si reprezinta acel copil este o minune pe pamant…) , care cred ca este un fertilizator extraordinar al sufletului micutului?
    Astazi am citit un articol pe Reuters si exact la acest fapt se referea: acorda atentie acestor laude si poate fi gasita “competenta ta fundamentala”; mai erau indicate introspectia momentelor care te fac cel mai fericita si cred ca al 3-lea element era legat de intersectia cu anumite persoane din viata ta si efectele asupra persoanei tale.
    Iti doresc doar sa fie unul dintre cele mai bune momente din viata ta, dar poate printre cele mai putin bune in raport cu minunile care pot aparea de acum incolo :)
    “Praise small changes and successes. Waiting for perfection may take forever”

    1. Multumesc Mathew, superb commentul, mai ales ca suntem pe aceeasi lungime de unda referitor la controversatele laude, si eu obisnuiesc sa-i incurajez de fiecare data pe cei care se straduiesc, pe cei la care vad o minima bunavointa, pe cei care demonstreaza celorlati ca se poate. Si iar iti dau dreptate, in societatea noastra toata lumea critica pe toata lumea, carcoteala e la mare moda, rar cand cineva e dispus sa-ti recunoasca meritele. Nici macar draguti si amabili nu mai avem chef sa fim cu ceilalti, mereu preocupati de propria soarta, ursuzi, atat de egoisti si nepasatori… 20 de ani zici? Esti un optimist! :D
      Este un moment bun, il simt astfel, eu sunt mai senina, mai buna, mai toleranta, mai impacata cu mine insami. Este esential insa sa nu ramana un moment singular in oceanul de frustrari si dezamagiri. Un weekend minunat iti doresc alaturi de cei dragi. >:D<

      1. Iti multumesc mult, toate cele bune!

        In goana noastra catre a ajunge undeva, cineva, candva, cred ca este cuviincios sa ne amintim de acest joc de cuvinte:
        It is NICE to be important, but it is more important to be NICE :)

  13. Toti, absolut toti ar trebuii sa fie draguti cu tine, caci meriti…si mie mi-ai lipsit :( cat timp nu mi-a mers pc’ul…Cam cum ai reactionat tu as reactiona si eu…in primul rand m-as simti stranjenita :-s

    1. Offf, ce absenta indelungata, sa nu ne mai faci una ca asta. :( :)) Am trecut si eu prin astfel de momente dureroase, cand a vazut mama cat sufar si plang din cauza calcului a hotarat sa-mi cumpere si un laptop de rezerva. Asa ca acum am doua calculatoare si doua IP-uri, in caz de ceva sa nu raman descoperita. :( :P

  14. @Nice. Nici eu nu vreau sa mai lipsesc :( si am negociat cu mama de laptopul acela micut si s-a cam rezolvat, de acuma sper sa nu mai intervina nimic ;)) si ce dotata esti tu may Nice si 2 IP-uri…pe tine cam greu te prinde cineva ne(dodata) sau pe picior gresit. Imi place asa sa fi in continuare :*

    1. :))) Pai…mie mi se strica calcul din 6 in 6 luni, ma trezeam ca pierdem tot din el, era jale mare prin casa, doliu in toata regula. Plangeam non stop de crapau si pietrele de mila. Ai mei erau disperati cand ma vedeau, nu stiam ce sa mai faca… si nici nu prea imi intelegeau diperarea. :( Toate ca toate, dar calcul e esential la casa omului, nu se poate fara el.
      Aha, deci ai luat si tu masuri… ;) Felicitari!

      1. Tot asa si la mine din 6 in 6 luni se strica ba sursa (cel mai des), ba cate o placa…fie ea de baza, de retea sau altele…;))
        Asa ca au necesitat masuri de urgenta…:))

  15. Felicitări și la cât mai multe astfel de reușite!

    Mama e genul de persoană care își laudă copii la orice mică reușită. :lol:
    Prietenii nu mă laudă. Ci îmi spun fraze de genul „Cum să nu poți tu?”. Uneori chiar mă deranjează că ei cred că am numai reușite și le fac pe toate bine și chiar încrederea lor mare mă face să îmi fie frică de eșec.
    Mda… și profesorii mereu mă laudau că sunt cuminte. Și că învăț bine (asta numai profesorii de matematică, fizică și informatică). Oricum, am trăit un moment emoționant în facultate când un profesor, la o reușită, i-a pus pe toți colegii să mă aplaude.
    Și pe plan profesional mă laudă lumea că mereu sunt punctuală cu termenele limită.
    Mie când îmi place ceea ce fac, dau totul și nu mă las până nu iese bine. Și de asta vreau să fac numai ce îmi place profesional, chiar dacă trebuie să mă mulțumesc din alte privințe cu mai puțin.
    Și cred că aprecierea din partea celorlalți vine tocmai din cauza pasiunii mele pentru ceea ce fac.
    Cineva care să ne conteste va exista mereu. Pe mine una chiar mă motivează pentru că oamenii care te contestă dau în punctele mele slabe și mă ajută uneori să le conștientizez.
    Bineînțeles, unii o fac din răutate, nu neapărat să îți arate că greșești…

    Eu însă nu știu să primesc prea bine laudele. :lol: Adică reacționez sec, zic ceva gen „bine” și gata.

    1. Multumesc mult, imi doresc mai mult liniste si siguranta decat reusite in plan profesional. Si salarii decente!!! :( :( :(
      Apropos de facultate, am si eu o amintire frumoasa, cand un prof pe care eu il cam placeam m-a laudat in fata tuturor pentru felul cum ma pregatisem pentru acel examen. A contat enrom pentru ca invatasem asiduu si as fi fost dezamagita sa nu-mi fie remarcat si recompensat efortul.
      A, sa nu uit, nu eram o persoana foarte studioasa in general… :mrgreen:
      Da, si eu am nevoie de contestatari, si de cele mai multe ori tin cont de critici si incerc sa remediez punctele slabe.

  16. Pentru mine conteaza foarte mult aprecierile celorlalti…chiar saptamana trecuta am lucrat intens pentru un proiect la teoria comunicarii si azi cand l-am prezentat mi-a iesit foarte bine…E placut sa zambesti oamenilor cand primesti laude, e un sentiment foarte aparte :)

  17. uneori cand asteptarea e prea lunga, intradevar, se pierde ceva pe undeva din gustul reusitei… dar oricum e bine cand iti reuseste ceva in viata, ceva care ti-ai dorit, pentru care ai depus efort… si sigur e placut cand esti apreciat, drept ca lauda in exces ma stanjeneste si pe mine, chiar de e binemeritata ;) ma bucur pentru reusita ta :)

    1. Ne simtim stanjeniti ori pentru ca nu stim daca este facuta din inima, fara un scop ascuns, ori pentru ca nu suntem obisnuiti cu un asemenea tratament. :)
      Multumesc mult! :)

  18. of, Nice, ce mă fac eu cu tine? Ce să te învăț pe tine, dacă și eu reacționez la fel? Ar trebui să zâmbim mai mult și, cum îmi spunea cineva, mai bine să fii fericită o zi și să suferi trei decât să nu suferi, dar nici fericită să nu fii. Dar am impresia că orice zic e zadarnic…
    O duminică însorită să ai

  19. @ Nice, iti raspund aici:

    Yup, si asa se poate interpreta citatul lui Marquez, numai ca ideea este aceeași: faptul ca alaturi de o anumita persoana esti cu adevarat tu. Ne plac, fizic, foarte multi oameni, dar sufleteste ne apropiem de mult, mult mai putini. De ce? Pentru ca acestia din urma sunt cei care ne accepta asa cum suntem :d….si sentimentul de eliberare pe care il simtim cand suntem impreuna cu ei este plin de bucurie si fericire….de aici ideea ca te iubesc nu pt ceea ce esti ci pt ceea ce ma faci sa simt cand sunt cu tine….asta pentru ca dragostea ne elibereaza din lacatul pe care ni-l impune lumea din jur si uneori noi. dar dragostea adevarata=sincera, pura si indelung rabdatoare.

    1. Da, pe ei ii iubim cu adevarat, pe oamenii care ne accepta asa cum suntem, langa care putem fi noi insine, fara sa purtam masti, fara frica de a fi judecati, jigniti, neintelesi, persecutati.
      Suberb commentul, ca de obicei sunt de acord cu tine. :P :D

      1. Hehe :d.

        Problema este unde gasim acea persoana. Mie mi s-a intamplat, spre exemplu si un fel de revers interesant. sa imi placa de cineva si sa nu stiu exact cum sa ma comport, asta si pt ca reactiile ei erau neclare :)
        Insa o singura data in viata pana acum am simtit cele scrise mai sus :d

        1. Daca reactiile ei erau neclare, cum te simteai in largul tau cu ea? Si eu tot o singura data… :P
          Si cand intalnesti omul potrivit stii lucrul asta din prima clipa, pentru ca totul e atat de natural si de firesc inca de la inceput: conversatia, gesturile, dorintele. Simti ca-l cunosti de-o viata, ca poti vorbi orice cu el, ca poti avea incredere ca nu incearca doar sa profite de tine, ca iti este alaturi pentru simplul fapt ca te place.

Dă-i un răspuns lui Maria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *