24


Nu voi scrie despre celebrul serial şi nici despre numărul de ore al unei zile! Acum exact 24 de primăveri s-a născut un om. Ei, şi ce dacă?! Mi s-a spus că, atunci când am fost evacuat cu forţa din domiciliul care îmi fusese repartizat în pântecul mamei, medicii au râs. De plânsul meu! În acea zi însorită de 17 aprilie 1987 un nou luptător a intrat în arena vieţii. Primul cântec de leagăn mi-a fost glasul roţilor de tren. Oficial, eram un proaspăt cetăţean al Republicii Socialiste România, afişând un zâmbet tâmp şi o privire pierdută în spaţiu. Fireşte, aceste detalii nu îmi erau cunoscute atunci!

Evenimentele din decembrie ‘89 m-au surprins departe de lumea dezlănţuită, într-un sătuc din Mehedinţi, unde învăţam să vorbesc şi să fac năzbâtii. Îi mulţumesc bunicii din partea tatălui pentru primul aspect, pentru cel de-al doilea mă felicit, căci am fost autodidact!

Au trecut anii şi a venit şi năpasta! Am fost, din nou, evacuat din universul cu care abia mă obişnuisem şi readus în tumultosul oraş, acum capitalist, liber şi democrat (?) Îmi amintesc bine prima zi de şcoală, de puştiul blond şi stingher, care păşea timid printre străini. Îmi amintesc chipul blând al învăţătoarei, abecedarul albastru şi cartonat şi floarea, da, floarea proaspăt culeasă pe care, din păcate, aveam să o pierd. Am înţeles târziu că ea reprezenta un simbol şi că, o dată cu pierderea ei, mi-am pierdut şi inocenta de copil.

Puştiul a crescut, a urmat un liceu, a absolvit o facultate, a cunoscut fiorii dragostei şi acum îşi plimbă încet degetele pe taste căutând, printre lacrimi, cuvinte. Sunt lacrimi amare şi dulci, fericite şi triste, optimiste şi pesimiste. În minte îmi răsună cântecul de leagăn şi mă îmbie să urc în tren. Închid ochii şi accept, întrebându-mă: quo vadis?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

84 de comentarii la “24”

  1. Iti urez si eu La Multi Ani, Julien! Sper ca ai ramas tot un luptator :smile: Din putinele mele cunostinte despre tine, lucruri deduse citindu-ti randurile si discutiile purtate fie cu Nice, fie cu Dragos, fie cu alti cititori ai blogului, te-as contrazice nitel. Ma indoiesc ca aveai un zambet tamp si o privire pierduta in spatiu :smile:

  2. La Multi Ani, Lucian! :heart: Drumul vietii sa-ti fie drept, frumos, presarat cu impliniri in dragoste si realizari in cariera, cu succese mii pe toate planurile. Sa ai norocul drept cel mai bun tovaras, sa nu te abandoneze niciodata speranta, sa mergi mai departe indiferent de obstacolele ivite in cale, sa gasesti forta necesara pentru a nu renunta la visuri, sa-ti pastrezi credinta in suflet, iar curajul de a lupta cu destinul sa te anime tot timpul. Fii fericit, sanatos si iubit! Intotdeauna cu capul sus. :smile:
    Raspunsul la intrebarea din final il vei gasi intotdeauna in inima ta. Urmeaz-o, ea nu te va trada niciodata.

  3. Va multumesc tuturor pentru urari, incerc sa privesc optimist viitorul, desi e greu….. Narcisa, iti dai seama ca voi fi mereu legat de locul unde mi-am petrecut primii 7 ani din viata… :wub: :heart:

    1. De ce, dear, sa-ti fie greu? :dizzy: :unsure: Ai doua maini, doua picioare, esti tanar, inteligent…ce-ti lipseste? Nu inteleg, de unde provine acest pesimism al tau? :ermm:

  4. La multi ani!
    Foarte frumoasă postare :smile:
    „degetele pe taste căutând, printre lacrimi, cuvinte. Sunt lacrimi amare şi dulci, fericite şi triste, optimiste şi pesimiste.” Hm… Lacrimile se pare că le-ai simțit. Dar cuvintele?

        1. Tu ai dreptate, dar in ultimele trei saptamani a fost mai degraba trist si melancolic decat vesel si optimist. Ca doar nu e in fiecare zi 17 aprilie. :ermm: :cwy: :tongue:

    1. Mna, ca m-ai facut sa lacrimez, mi-ai adus aminte de copilarie, offf, ce bine era atunci, nu stiam ce e greul in viata… atunci imi doream sa fiu mare, acum imi doresc sa fiu iar mic,….

        1. Da, suntem copii pentru parintii nostri, asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne maturizam, sa ne asumam responsabilitati, sa incercam sa fim pe picioarele noastre. Si nici in ochii celorlalti nu mai suntem copii. :dizzy: :ninja:

                1. Oh, nu se poate, nu ai ieist la iarba verde cu parintii?! Niciun mic, nicio berica, niciun pahar de vin?!

                2. Cu parintii la iarba verde? :)) Dar ce, mai am 5 ani? Parintii tocmai s-au intors de la mare…si pleaca in curand…la munte. :w00t: :cool: :ninja:

                3. De la marea noastra?! Pai ce au facut acolo, presupun ca nu au inotat si nici nu au stat la soare! :P

                4. Pai da, ca vremea nu a fost tocmai prietenoasa, asa ca s-au plimbat prin Constanta. Au fost acolo la invitatia unor prieteni…cu treburi.

  5. Tare fain ai scris….Lacrimile sunt bune, curata ochii (pe lânga amare si dulci, sa nu uitam totusi ca lacrimile sunt mai ales sarate).

    “Primul cântec de leagăn mi-a fost glasul roţilor de tren”. Aoleu….te pomenesti ca esti rapidist….

    1. Dragos, m-am nascut la maternitatea Giulesti…..puteam sa devin si dinamovist infocat, tot glasul rotillor de tren ar fi fost primul sunet auzit! :))

        1. Asa e, pe linie paterna, simpatizez Stiinta ptc tata e nascut si crescut in Mehedinti, iar Rapidul ptc, pe aceasi linie paterna, incepand cu strabunicul, toti barbatii din familie au lucrat la CFR! :P

                1. Sportul rege? o fi din cauza numărului de suporteri… însă ce crează el mi se pare mizerabil. Galerii care se bat, mizerii după meciuri, ura datorită competiţiei dintre formaţiile favorite…
                  I se dă prea multă atenţie.

                  Prefer baschetul, voleyul, handball-ul sau snooker-ul, în special trick shots-urile :biggrin:

                2. Unii ti-ar spune ca ce scrii tu Artificiality e ceva pro pt flower power si alte cele.

                  Sunt sporturi de barbati pana la urma.. si vorba cuiva:”E mai misto sa vezi pe unu cand ii pune altuia mana-n gat, decat sa tooot vezi ca pe la tenis cum se imbratiseaza 2 barbati si isi ureaza de bine la finalul partidei” :silly:

                  Tu poate ca judeci si dupa ce vezi pe la noi, dar de te-ai plimba pe niste stadioane nemtesti, n-ai mai fi chiar asa dur in afirmatii. De exemplu prin Spania sunt MULTI care se duc la meci mai ceva ca la teatru, fara a fi violenti si ce mai zici tu.

                3. Artificialty, nu peste tot e asa………ai vazut ce frumos s-au potolit in Anglia…totul se rezuma la aplicarea legii!

          1. :-))))))))))))))))))))))) Eu lucrez la Gallup si mai demult am facut un sondaj. Pe vremea aia (2006 parca) 60% dintre suporteri erau stelisti, DAR asta pentru ca erau ‘stelisti’ la urmatorul mod: “eu tin cu Steaua, dar când joaca cu Otelul tin cu Otelul, ca sunt de fapt din Galati”. Asta in timp ce dinamovistii erau doar dinamovisti si atât :-)

            1. Tin sa te contrazic, toti suporterii barbati sunt duali, uite, de ex, cunosc o multime de dinamovisti care simpatizeaza si cu o a doua echipa, cum ar fi Liverpool. :biggrin: Vrei exemple? Ba mai mult, Lusio are trei echipe de suflet: Craiova, Steaua si AC Milan. :wassat:
              Doar femeile reusesc sa ramana fidele unei singure echipe, nu au si alte simpatii. Vrei exemple? :ninja:

              1. Raman pe naiba.. stiu o stelista care ne-a tradat din cauza lu`gagicu’so care era dinamovist si s-a facut si ea dinamovista :lol:

                Dar a fost de scurta durata caci pana la urma s-au despartit si acum (re)detesta Dinamo :lol:

                Cat despre AC Milan.. hurey, de ieri avem 6 puncte avans fatza de locul 2 :cool:
                Mai ramane Steaua sa prinda macar locul 2 pt UCL si tacamu-i complet :cool: :w00t:

                1. Lusio, ce exemplu haios ai gasit… Mai sunt si fete din astea :cwy: , eu ma refeream la mine, care toata viata am iubit o singura iubita: Steaua. :biggrin: :heart: :cool:
                  Am trait sa vad si minunea asta, Milan campioana Italiei… :biggrin: Cat despre Steaua in UCL nu sunt mari speranta, eu vad asa podiumul: 1 Timisoara, 2 Galati, 3 Vaslui.
                  OMG, dar ce e asta?
                  http://www.gsp.ro/sporturi/tenis/lebada-neagra-d-serena-williams-danseaza-pe-plaja-236771.html
                  :cwy: :dizzy: :sad: :pouty: :pinch:

                2. E femeia-barbat dar e o “barbata” mai obeza asa :lol:

                  Eu vreau Vaslui pe primul loc.. in mare parte pt ce ofera domnul Porumboiu.. adica: Salarii mari (mai mari decat multe altele din Romania, parca. Eu considerand ca n-ai ce dracu sa cauti cu N pretentii prin Champions League avand salarii amarate gen 120.000 euro/an ca la Steaua, dar deh), vrea sa modernizeze si stadionul de acolo in caz de cupe europene. E o echipa cu mai mult potential decat sarantocii de la Otelul sau decat Timisoara la care se mai arunca zvonuri gen:”Jabba Iancu urmareste mai mult banii din CL si dupa e chiar si-o ocazie sa se care, vezi cazul Bucsaru de la Urziceni).. deci eu as dori un Vaslui campioana si Steaua pe 2 (care inca s-ar mentine cap de serie prin extrageri deci sanse MULT mai mari de inca o calificare iar de-ar cadea alta echipa pe 2, nu va fi cap de serie si ciao pt 2 echipe in CL)

                3. Lusio, nu e suficient sa vrem noi, suporterii, trebuie sa-si doreasca si ei, jucatorii. Ai idee ce echipa are programul cel mai lejer in ultimele etapte ale returului?

  6. Julien, Julien… La Multi Ani! ..Sau la multe primaveri? :w00t: Daca nu erai tu nu as fi descoperit nici pana acum blogul asta . Nu stiu daca as putea sa-ti multumesc vreodata suficient.
    Multa fericire!

          1. Eu cred in Dumnezeu, in rest cu Soarta…..nu stiu…..cateodata parca simt ca sunt atras intr-o directie sau alta, sau ca prea putin pot sa fac sa schimb o situatie…..sau cateodata simt calea pe care o voi lua. Chir nu stiu………trebuie sa ma gandesc mai serios :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *