In cautarea ratiunii de a fi

Mi-e frig şi realizez că nu mă pot mişca. Conştinţa începe să îmi fie invadată de gânduri ciudate şi încerc să înţeleg unde mă aflu. Reuşesc să îmi ridic puţin capul şi observ că sunt gol şi imobilizat pe un câmp de iarbă. Vreau să văd cât mai departe, dar verdele care mă înconjoară devine obositor şi  renunţ să mai scrutez orizontul. Oare am murit? Am ajuns în Rai? Refuz să cred că Paradisul este verde şi…atât. Nu se poate, nimic nu poate fi adevărat. Este realitate sau coşmar?

Închid ochii şi sper să mă trezesc în cotidianul nemilos, pe care îl cunosc, care este viu.Totul este acum alb. Orbitor. Vreau verdele înapoi şi parcă cineva îmi aude dorinţa. Simt o atingere uşoară şi rece. Cineva, o voce feminină, îmi şopteşte numele rar şi apăsat. Mă încurajez, nu sunt singur. Mă întreb unde este ea, simt că este aproape dar, totuşi, nicăieri. Îmi dau seama că se îndepărtează şi acum pot să mă mişc. Privesc în jur şi văd o siluetă îmbrăcată în alb. Decid să plec în urmărirea ei, dar aleargă prea repede şi nu pot să ţin pasul cu ea. Mă împiedic de ceva şi mă prăbuşesc. Contactul cu solul este dur, îl resimt în tot corpul. Mi se taie respiraţia pentru câteva momente, dar îmi revin când ea se apropie din nou de mine. Îmi întinde mâna şi mă ajută să mă ridic, dar îşi întoarce privirea de la mine, împiedicându-mă să îi văd chipul. Încerc să îi spun ceva, dar uit cuvintele înainte să le rostesc.

Începe din nou să fugă, mai rapid decât prima dată. Încurajat de atingerea ei, reuşesc să o urmez până la marginea unei păduri, unde dispare printre vegetaţia abundenţă. Cad în genunchi şi încep să plâng de ciudă, izbind iarba cu pumnii. Cred că am pierdut-o şi nu o voi mai vedea niciodată, enigma ei îmi va bântui întreaga viaţă! De pe culmile disperării, mi se relevă din nou. Mă simt iarăşi om şi decid să repornesc în căutarea ei.Acum sunt sigur, ştiu, este ea, este fericirea mea!

Voi cum definiţi fericirea? Este ea raţiunea pentru care trăim?  

 

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

90 de comentarii la “In cautarea ratiunii de a fi”

  1. eu invat, subliniez, invat sa-mi construiesc fericirea din lucruri marunte, sa ma bucur de ceea ce am, nu de ceea ce poate nu o sa am niciodata :D este ratiunea pentru care traim, toti luptam pentru ea :) ma bucur sa te recitesc Julien!

    1. Multumesc pentru raspuns, Lilly! Ma bucur si eu ca am revenit, prea mult am stat in umbra! :tongue: Sa inteleg ca tu vezi fericirea precum un puzzle? :w00t:

  2. Ai definit foarte bine fericirea, Julien. Exact asta si e, o Fata Morgana, acum e aici, in clipa urmatoare dispare. Practic e doar o iluzie.
    Definitia mea: wanting what you have, having what you want.
    In prezent aproape ca mi-e si frica de fericire. Am realizat ca nu mai stiu sa ma bucur de ea. Ma copleseste sentimentul de deznadejde care se instaleaza in clipa in care euforia dispare. Iar aceasta tine fix 3 secunde…

      1. Same here . . .
        fiecare dintre noi face pe scorţosul şi într-o fază a vieţii lui spune că poate trăi singur, străin, departe de tot şi de toate, dar într-un final, cu toţii tânjim după un strop de iubire ( pe care tu în post ai definit-o fericire ) , de acceptare, de înţelegere. ne ghidăm viaţa în funcţie de iubire, trăim o viaţă numai şi numai pentru ea , iar în viaţa de acum , fiecare e în căutarea disperată a iubirii sale. din păcate însă , doar unii sunt norocoşi, în vreme ce alţii se trezesc şi-n viaţa viitoare căutând, căutând . . .
        fericirea noastră, a tuturor, ar trebui să se cuantifice , cum a zis şi Lily, în lucruri mărunte, poate şi-n cele mai banale chestii care ne înconjoară, iar pe urmă vine iubirea, acea stare înălţătoare ce ne inundă în momentul în care luăm contact spiritual cu acele chiţibuşuri mărunte numite ” stropi de fericire”. :silly:

        1. De fapt, eu am incercat sa personific cumva fericirea, concentrand-o in persoana unei tipe. Desigur, pentru tipe persoana respectva poate fi un barbat! Hehe

            1. Cred ca am fost un pic ambiguu, nu am vrut sa identific fericirea cu iubirea, am incercat o metafora, comparand fericirea cu o persoana fara chip, necunoscuta, dupa care tot alergam in viata si pe care o scapam printre degete de fiecare data cand ne apopiem de ea, scuze pentru confuzie. Ma bucur ca esti fericita :smile:

        1. Wou, ce de lume sustine acest lucru pe blog, ma bucur sa stiu ca lumea mai crede inca in iubire, ca lumea isi doreste iubirea, ca am oameni atat de romantici pe blog care traiesc pentru iubire. :wub:

    1. Eu cred ca iubirea este o componenta a fericirii, nu crezi? Nu stiu, ma gandesc ca nu prea poti fi fericit daca iubesti si esti muritor de foame, nu? Asa-i ca ai fi mai fericit stiindu-te iubit si avand si o situatie materiala buna? :biggrin:

  3. Eu sunt fericita in fiecare zi si nu cred ca fericirea dispare ci isi pierde din intensitate! Una din zilele fericite a fost ieri, si va fi azi (desi e marti 13 ) si va fi maine! Pentru mine fericirea inseamana sa fiu cu familia mea, sa fiu sanatoasa, sa mananc o mancare gustoasa, sa am cititori pe blog, sa am timp pentru fiul meu, sa il fac macar o data sa rada cu hohote (pe zi) sa ma intelesc cu prietenele o data pe saptamana, sa port discutii interesante cu mama mea, sa fac cumparaturi, sa calatoresc (macar cu gandul) ……

      1. Julien l-am vazut chiar cand a aparut la cinematograf, cu sotul meu, era pe vremurile cand visam si eu la un copil asa, acum asta e cea mai mare implinire a mea, ca il am! Si o familie mai fericita decat cei 3 protagonistit. Oricum filmul e foarte trist si dupa ce il vezi cu siguranta vei vedea si viata ta roz, sau macar un rosu mai palid :)

  4. Ce-aveti cu viata mea? :lol: cu posturile astea… aaaaaa

    Fericirea e nesiguranta, pasiune, tumult, e ca un anevrism cerebral care zvacneste, amenintand sa dea pe din-afara. :silly:

    Fericirea nu se poate reduce la un singur lucru, ori la un singur om…

  5. „Încerc să îi spun ceva, dar uit cuvintele înainte să le rostesc.” Mi-a plăcut asta :) Fericirea e… capacitatea noastră de a ne bucura de orice lucru care ni se întâmplă. Un cuvânt frumos, o privire zâmbitoare, un buchet de flori… Încerc să mă bucur de fericire mereu, conștientă că nu pot sta mereu tristă doar pentru că viața nu e roz. Nu știu dacă trăim pentru fericire… Eu cred că trăim și luptăm pentru a fi împăcați cu sine…
    Frumos text! Am spus și la postarea anterioară, e un lucru nu în ultima vreme -un text de la Julien :biggrin:

  6. Salutare, Julien!

    Exista in principiu trepte ale unei vieti normale si pline de satisfactii: multumirea, linistea sufleteasca si fericirea.

    Multumirea e de baza, o poti obtine oricum. De obicei si atunci cand faci ceva ce iti place. Linistea sufleteasca poate continua multumirea dar nu oricum. Esti linistit doar atunci ai actionat conform cu felul tau de a fi. O viata calma, o familie si un job stabil, prieteni buni…toate sunt motive ok pentru multumire si liniste sufleteasca.

    Fericirea este insa un mod de viata. Presupune sa faci intotdeauna ceea ce sufletul tau iti spune. Sa ai putearea sa zambesti mereu si sa iti urmezi visurile. Fericirea nu este o stare care se obtine din afara. Ea se obtine numai din interior. Fericirea presupune sa descoperi lumina din tine si sa o lasi sa te reprezinte.

    Bine ai revenit!

        1. Marin, pai daca nu ai zis nimic, oricum, mai bine mai tarziu decat niciodata. Stai, stiu ce iti place asa mult la ea, faptul ca in partea stanga sus are o…cescuta de cafea. :silly: Pare black. :biggrin: :lol: :tongue:

    1. Pato, normal ca e subiectiva de la persoana la persoana, Julien intreba cum vezi tu fericirea, ce intelegi tu prin fericire, care e ratiunea pentru care traiesti tu. :dizzy:

  7. Bine ai revenit, Julien!

    Foarte frumos ai descris starile prin care noi, oamenii, trecem in anumite momente ale vietii (daca nu chiar tot timpul, e un cerc vicios, simtim atata fericire doar cat sa ne ridicam si sa ne continuam fuga)

    Insa, mie fericirea imi pare a fi o cale de a-ti trai viata, nu o destinatie. Sau cum spunea Vacitim mai sus, un mod de viata. Dincolo de ridicarea ei la rang de ,,scop in viata”, ea este un sentiment, precum tristetea, ura, entuziasmul, uimirea. Din pacate, tristetea si fericirea nu se afla intr-un echilibru perfect in vietile noastre, mai mult, balanta inclina spre tristete si alte sentimente negative, probabil de aici si punerea fericirii pe un piedestal atat de inalt incat ajungem sa credem ca nu vom ajunge la el niciodata.
    Dar tocmai… nu trebuie sa o ,,ajungem”, sa o ,,gasim”, sa o descoperim. Nu e ceva concret, e un sentiment, e un mod de a te raporta la ceea ce ai, vezi, faci, traiesti pe parcursul vietii.

    Putem castiga la loto, si in loc de fericire, sa simtim disperare si agitatie. Putem sa ne cumparam casa mult visata, situata intr-un mic colt de rai, sa iubim si sa fim iubiti, sa avem acei copii pe care ni i-am dorit dintotdeauna, putem sa avem TOT, si sa ne simtim fericiti sau sa simtim presiune, griji, responsabilitati prea mari.

    Putem fi fericiti zi de zi, daca descoperim acele lucruri banale, marunte care ne fac sa ne simtim bine si incercam sa le facem loc in viata noastra cotidiana. Mi se pare ca e un cliseu sa crezi ca daca ti se intampla ceva maret si important maine, vei fi fericit, din acel moment incolo. Fericirea care are nevoie de stimuli externi, e trecatoare, ca tot discutam de simturi – e la fel ca senzatiile provocate de stimulii vizuali, olfactivi etc, odata ce te-ai acomodat cu noul ,,bine”, trece si fericirea (senzatia)

    Cea care are baze interioare, in adancurile fiintei si sufletului tau, si nu are nevoie de ceva extern neaparat, e cea care rezista.

    1. Iulia, nu ti se pare ca fericirea care are baze interne, in adancurile fiintei noastre, e mai greu de atins decat cea de scurta durata bazata pe stimuli externi? In primul rand presupune dobandirea unei anumite intelepciuni si a impacarii cu sine si cu lumea intreaga, a unui echilibru interior(care de obicei e extrem de fragil)…cati dintre noi putem obtine asta in anii tineretii sau chiar la maturitate?

      1. Cred ca depinde de la om la om… M-am pacalit mult timp cu fericirea de scurta durata, bazata pe stimuli externi, caci intr-adevar pare mai usor de atins, tot ce trebuie sa faci e sa te supui actiunii unui stimul. Dar uita-te in jur si vezi cati oameni sunt cu adevarat fericiti (dintre cei care alearga dupa stimuli)? Cati dintre cei care au tot ce si-ar putea dori sunt fericiti ?

        Nu stiu daca are legatura cu varsta. Sunt si copii care au acest echilibru interior si pace sufleteasca, fara sa fie intelepti si fara sa aiba experienta vietii.

        Mi se pare ca atat timp cat nu gasim fericirea in interiorul nostru, toti stimulii din lume nu ar putea sa ne-o ofere. O vom simti cateva secunde, iar apoi vom alerga dupa urmatorul stimul, alte cateva momente, apoi iar alergam… Exista riscul sa obosim… :ermm:

    2. Tu explici foarte clar ce simti in legatura cu fericirea, dar eu cred ca sunt mereu pe fuga, caut acel ceva si cred ca daca m-as opri dina ceasta cautare, nu stiu, probabil ca ar insemna sfaristul pentru mine.

      1. Asa-i, Julien, sunt atatea fericiri cati oameni…
        ,,Acel ceva” pe care il cauti tu, nu e tocmai scopul vietii tale, pe care poate inca nu l-ai gasit ? Poate fericirea nu e ratiunea de a fi, ci tocmai gasindu-ne fiecare acea ratiune de a fi – ne vom simti si fericiti, impliniti si impacati cu noi insine…

          1. Sunt(em) multi in aceeasi situatie din pacate, cred ca frustrant e sa ajungi la o varsta inaintata si sa nu stii pentru ce traiesti.. :ermm: (asta daca constientizezi acest fapt, daca nu… ignorance is bliss :tongue: )

  8. Fericirea e sa fim toti sanatosi. Asta am constata-o mai recent. E in lucruri mici descrise de fiecare de pe aici. Pentru mine cea mai mare posibila este zambetul curat al copilului meu.

  9. Fericirea e când stau berile lângă mine, în dupamiezile de duminică-nsorite, în cameră la telvizor după ce-s ghiftuit cu șnițele! Absolut! Asta e fericirea! Și să fie un film fain sci-fi! Noa așe! Ma zâs! :heart: :heart:

  10. Am scris despre asta acum ceva timp, şi am definit-o ca o stare trecătoare. Aş îndrăzni s-o denumesc şi accidentală, pentru că depinde foarte mult de alţii. De cei dragi sau de cei de care avem nevoie.

    Şi un om cu adevărat fericit nu are nevoie de nimic… dar există aşa ceva? eu nu prea cred să fie posibil…

  11. superba descriere…
    mereu fericirea este mai inaintea noastra… fara sa o atingem, doar tanjim dupa ea, mereu alargand…
    sa-mi fie cu iertare… ma revolt… nu vreau o astfel de fercire… care sa-mi fie mereu departe… straina… vreau una care sa-mi fie aproape… mereu cu mine… mereu in mine…
    ratiune de a fi… nu… nu este fercirea… sau nu ar trebui sa fie… in opinia mea… este si ramane, facerea de bine… sa aduci dezinteresat, cel putin un zambet in privirea unui alt om, in fiecare zi… prin diferete metode… fie ca ii spui o vorba buna, o apreciere, sau ii cumperi un covrig nenorocitului din coltul strazi, sau ii speli fereastra vecinei imbatrainite, care deja nu mai poate sa faca asta…
    ce este fericirea??? este totul… in asa fel, incat fiecare i-am face o alta descriere… eu vad fercirea prin ochii altuia… pentru ca privita doar prin ai mei… este ca in descrierea de mai sus.. mereu departe, mereu straina de neatins…

  12. Fericirea mi se pare ceva relativ, ea poate imbraca diferite forme pentru fiecare dintre noi. Nu exista o definitie a ei asa cum nu cred ca exista o reteta a fericirii. E o problema de perceptie.
    Pentru mine inseamna sa fiu sanatos, sa fiu alaturi de persoanele apropiate, sa ne intelegem bine, sa am un minim de confort. Lucruri simple, in principiu.
    Uneori ajungem sa ne dam seama ca ne trebuie mai putin decat credem pentru a fi fericiti.

  13. Nu trebuie sa o cauti (pe ea), ci sa o astepti. E legea lui Murphy, care spune ca intotdeauna gasesti usor ceea ce nu cauti. Iar ceea ce cauti gasesti abia in ultimul loc in care poti cauta. Cautarea in sine inseamna descurajare (dezamagire).
    Oricum, dragut text. Se vede ca ai un suflet de artist. :-) Ma bucur ca ai revenit. :smile:

    1. Otilia, uitasem ca tu poti da raspunsuri, hmm, inspirate din stiinta! :biggrin: Ma bucur si eu ca am revenit, disparusem subit si fara sa spun nimic.. :cwy:

  14. Fericirea nu ar trebui sa fie un scop in sine ci o recompensa
    In general eu o ating cand ajut neconditionat cand sunt corecta cu cei din jurul meu si cand imi ascult (si recunosc)glasul interior

  15. Da, cu siguranta fericirea este scopul tuturor oamenilor, indiferent ce forme ar imbraca ea: bani, masini, cariera, familie, cluburi etc. Fericirea se construieste bucata cu bucata, niciodata nu vine ambalata cu ditamai funda rosie. Ah, si mai trebuie s-o si meritam. Nu o primim cadou de botez din partea nasilor ( ar fi mai usor asa, este? :biggrin: ). Cel putin asta am inteles eu in cei aproape 20 de ani ai mei…

  16. inlantuirea momentelor de incercari cu faramele de straduinte validate de juriile vietuirii.
    caci ce poate fi mai frumos decat a nu te simti altfel decat implinit atunci cand incerci si actionezi sa indeplinesti ce-ti propui sa realizezi fara a te raporta in vreun fel ostil la cei cu care vietuiesti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: