Provincie vs Bucuresti

Cand eram mica observam destul de des urmatoarea realitate: bucurestenii ii priveau cu un aer de superioritate pe locuitorii zonelor rurale, apelativul “tarani” fiind considerat chiar jignitor de acestia. Mai tarziu, cand am mers la facultate, m-am trezit ca in grupa mea s-au format doua tabere: pe de o parte, studentii proveniti din orasele, comunele si satele din Campia Romana(majoritari) si pe de alta parte, studentii bucuresteni, practic o mana de oameni. Contactele dintre cele doua parti erau rare spre inexistente. Probabil, suspectandu-ne de infatuare, colegii din alte zone ale tarii nu au dorit sa relationeze sub nicio forma cu noi, bucurestenii. Cel putin eu m-am simtit respinsa inca din start, cand am incercat sa ma apropii de cateva fete cu origini in sudul tarii, am fost complet ignorata. In timp s-au dezvoltat puternice animozitati si au izbucnit conflicte aparent de nesolutionat cu unele colege, insa, spre final, marile  dusmanii s-au transformat in amicitii si chiar prietenii de durata.

Astfel de prejudecati am intalnit si mai tarziu la locul de munca si chiar pe primele bloguri pe care am activat. La serviciu tot cei veniti din provincie erau majoritari si imediat au creat intre ei stranse legaturi, iar pe blogurile sportive am descoperit o incrancenare fara limite a sustinatorilor echipelor din alte orase fata de Bucuresti si locuitorii sai. Mereu m-am intrebat, oare situatia e generalizata, oare toti clujenii, oradenii, baimarenii, brasovenii, timisorenii, sibienii, pitestenii, galatenii, constantenii, iesenii etc denumesc capitala tarii “Bucale” si o considera un oras prafuit, zgomotos, mizer, plin de pitipoance si cocalari? Oare toti ceilalti arata cu degetul spre bucuresteni numindu-i mitici si caracterizandu-i ca fiind aroganti, parsivi, indolenti, agresivi, vulgari, irascibili?

A ajuns in prezent situatia exact invers decat in copilaria mea? Dispretuieste provincia capitala si pe locuitorii ei?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

84 de comentarii la “Provincie vs Bucuresti”

  1. Ai abordat un subiect sensibil. :)
    In primul rand nu consider Bucurestiul un oras murdar si urat, ba chiar mi se pare foarte frumos, foarte glamorous si mi se pare a fi plin de sanse si oportunitati pentru toti romanii. Recunosc ca la un moment dat am facut o asociere intre bucurestence si pitzipoance, cand am cunoscut 2 exemplare cu adevarat incredibile, prostute, materialiste, cu care nu aveai ce discuta. Nu intalnisem in Iasi astfel de fete. Ele erau si primele bucurestence cu care intraseram vreodata in contact. Dar apoi am vazut pe bloguri multe bucurestence super, asa cum esti si tu, si am realizat ca nu este nici o legatura intre pitzipoance si bucurestence. Pana la urma pitzipoancele din Bucuresti pot fi din orice oras din tara.
    Nu dispretuiesc pe nimeni, atat timp cat nici eu nu sunt dispretuita la randul meu.

    1. Da, stiu ca e un subiect delicat, dar poate v-ati saturat si voi de temele usurele, de vara, propuse de mine lately. :lol: :ninja: :angel: Eu nu am posibilitatea sa calatoresc prin marile orase ale tarii, insa voi sunteti atat de aproape de mine, printr-un simplu click puteti sa va spuneti opinia, cat mai sincer, despre dilema asta care ma macina de ceva timp.
      Am intrebat si colegii la job, dar toti s-au ferit sa discute asa ceva…singura speranta erati voi, cei din blogroll, cei din blogosfera in general. Iti multumesc pentru curajul de a-ti expune punctul de vedere.
      Tot sincer iti marturisesc si eu un lucru: eu nu am in anturaj pitipoance, nu stiu ce sunt astea… :dizzy: :wassat: Justa concluzia finala. :wink:

  2. Buna seara!

    Uite, eu iti spun sincer ce cred din propria experienta si o sa incerc sa fiu scurt: nu bucurestenii get-beget dispretuiesc provincia si cei din provincie nu ii dispretuiesc pe cei get-beget bucuresteni. Problema este cu cei din provincie care ajung in capitala si apoi au impresia ca dintr-o data sunt mai destepti si mai frumosi. Si atunci ei ne iau pe noi provincialii peste picior si vice versa.

    Cam aici e problema. In rest, ca orice capitala, Bucuresti ofera mult mai multe oportunitati decat celelalte orase ale tarii.

    Eu am foarte multi prieteni bucuresteni si nu exista nicio animozitatea capitala-provincie. Nici macar in gluma. Totul tine de prostia omeneasca. Cu totii suntem oameni.

    1. Neata, Marin. Situatia descrisa de tine, cu provincialii care se cred mai buni decat alti provinciali, nu imi este cunoscuta. Nu despre asa ceva era vorba in articol, daca o sa citesti commentul lui Mihai Motrescu o sa vezi ca am dreptate. Este vorba de locuitorii actuali ai marilor orase(indeosebi din centru si vestul tarii) care dispretuiesc bucurestetenii si ii numesc in fel si chip(mitici de cele mai multe ori). Care se considera superiori noua doar pentru faptul ca sunt nascuti mai aproape de vestul Europei(si poate exista si alte motive, necunoscute mie), crede-ma, am fost multi ani jignita doar pentru faptul ca sunt bucuresteanca si tin cu Steaua. Situatia era intalnita pe site-urile de sport, vroiam sa aflu daca ideea e impartasita de toti cetatenii, nu doar de suporterii inflacarati si pe undeva frustrati de rezultatele Stelei.
      Ma bucur sincer ca tu vezi problema astfel, ca nu ai prejudecati. Te felicit! :cool: :cheerful:

      1. Buna dimineata, Nice! Te asigur ca eu am descris cauza :) Ca unii generalizeaza, asta e dovada ca prostia e fara margini.

        Si inca un lucru: desi pare paradoxal sunt indivizi din orase gen Cluj-Napoca, Iasi,Timisoara care consider pe cei din orasele mici de pe langa provinciali. Totul tine de mintea ingusta a unora. Atat pot ei.

        Multumesc, dar nu merit felicitarile tale. Nu fac decat sa ma comport normal…ei sunt anormalii:D

          1. Iti multumesc mult de tot pentru compliment. Crede-ma! Si eu sper sa te inseli :) Si din fericire, pot sa te asigur ca asa este. Sunt multi oameni care gandesc ca mine. Din pacate, asa cum se intampla in Romania de multi ani, cei care ar trebui sa vorbeasca tac si cei care ar trebui sa taca, vorbesc.

  3. Eu am multi prieteni online din Bucuresti care nu seamana deloc cu bucurestenii de care ma lovesc eu cand sunt acolo ( d-na de la caserie, taximetristul, babele din autobuz, rechinii din gara de Nord, chelnerul de la Mc Donald ) sincer astia nu mi-au placut. Niciodata. Nu imi place cand vorbesc rapid, cand se enerveaza din orice si apoi vb cu mine dispretuitor sau chiar tipa la mine fiindca am indraznit sa intreb de doua ori ceva (exemplu). Nu imi plac fetele prea piti din principiu, ca sunt la Bucuresti, Oradea, Cluj, Paris tot aceasi impresie o am.
    In general nu am de ce sa mint, nu imi place Bucurestiul, mi se pare ca ofera foarte putin (incepand cu faptul ca nu avem un parc de distractii, o gradina in stil peisagist ca in alte tari) apoi cladirile darapanate de peste tot unde stau tigani chiar in centru, mizerie, gropi, nu nu imi place! Preturi mari la cafenele si restaurante pe Victoria cred era cu 12-15 lei o prajitura, serios! e exagerat!

    Dar nu am nimic cu cei din sud, sau cu alte parti ale tarii, pana acum 5 ani Constanta era orasul meu favorit din tara!

    1. Aliceee, buna. :smile: Oamenii mentionati de tine se poarta urat si cu mine. Nu doar imi vorbesc urat, ci ma si imping si ma lovesc pe strada si in mijloacele de transport in comun, mai ca nu ma injura. Eu sunt calma, merg si vorbesc civilizat, decent si politicos, si sunt pur si simplu agresata de cetateni care nu se uita pe unde merg. Dar nu am nicio garantie ca sunt bucuresteni get beget sau sunt locuitori din alte parti veniti si stabiliti aici cu ceva timp in urma. Practic, tot ce vezi in jurul tau in materie de maniere si comportament in Bucuresti este doar efectul unui oras care s-a trezit luat cu asalt peste noapte de oameni veniti din toate colturile tarii(ardeleni, dobrogeni, moldoveni, munteni). A fost proiectat Bucurestiul pentru 4 milioane de locuitori cati banuiesc ca traiesc acum in el? Ce s-ar intampla daca Clujul, Timsoara, Brasovul sau Iasiul(perlele Romaniei)ar fi invadate de hoarde intregi de tigani si tarani, cum ar arata ele? Presiunea Bucurestiului poate fi ucigatoare pentru cei care nu sunt invatati cu stilul ametitor de viata de aici. Multi s-au adaptat si au adoptat atitudinea nepasatoare, indiferenta, blazarea.S-au integrat in peisaj.
      Banuiesc ca toate cafenelele si barurile de fitze din marile orase ale Europei practica preturi ceva mai ridicate… Eu nu-mi permit astfel de iesiri, nu merg niciodata acolo. Sunt locuri pentru o anumita categorie de oameni…
      Ca si aspect capitala lasa mult de dorit, e chiar deprimanta…oare de ce crezi tu ca visez eu non stop la alte meleaguri paradisiace?

      1. Sa-ti raspund pe scurt! Eu am fost la Roma si Paris (cred ca nu sunt orase in Europa mai asaltate de emigranti, si nu de tarani (care macar sunt muncitori) ci de romani fara scoala, arabi, negrii din Sudul Africii! Dar eu acolo am vazut oameni draguti, linistiti, simpatici, in Tratevere localnicii ne ghidau pe unde sa mergem ca eram ca in labirint, in Paris lumea e mai distanta dar nu grosolana ca la Bucuresti! Barcelona e formata 80% din emigranti!!! un domn spaniol m-a dus de manuta 4 strazi ca sa ajung la muzeul de ciocolata in timp ce mi-a povestit despre cum arata Barcelona inainte sa fie invadata, inainte sa se ridice cladiri de 5-8 etaje, cand erau parcuri si spatii verzi in loc de blocuri peste blocuri! dar intr-un mod grijuliu, cu tristete, nu cu ura fata de cei veniti sa caute un trai mai bun! cu respect fata de mine turistul si cu foarteee multa generozitate! Pe Rambla e horror, emigrantii fura (chiar eu am vazut romani facand asta) te pacalesc etcc, dar localnicii pe care i-am intalnit la spectacolul de flamengo erau bucurosi ca sunt romanca, am dansat cu ei, am baut impreuna, a doua oara cand m-au vazut au strigat dupa mine pe strada ca sa ma duc la ei, sa ne pupam, de zici ca eram prieteni!
        Eu nu cred ca faptul ca orasul e asaltat de oameni i-a facut pe bucuresteni asa agitati si rautaciosi! La urma urmei, Bucurestiul e invadat de romani, deci nici macar nu vad aversiunea!

        Apoi arhitectura haotica e din cauza urbanistilor care dau acordul pe orice numai banii sa iasa! Blocuri langa case, banci, autogara, who care’s???
        Apoi Victoria, niste blocuri griiiii inalte, serios, nu mi se pare nimic de fite acolo! Mai mult deprimant si de periferie chiar daca e in centru! O cofetarie cu scaune si prajituri normale! nu au de ce sa puna preturi ca la Paris! deci 15 ron (3-4 euro) sunt prajiturile la Paris intr-o altfel de atmosfera si altfel de decor! la Cluj cea mai scumpa prajitura e 6 ron la cofetariile grecesti, care sunt intradevar mai deosebite si ca si consistenta si ca si decor!
        nu vreau sa ne contrazicem ca imi esti draga, si nu am treaba cu bucurestenii in general, dar am ramas dezamagita de fiecare data cand am fost acolo :(((

        1. Pai nici nu avem de ce sa ne contrazicem, eu am recunoscut tarele Bucurestiului, insa nu sunt motive suficiente pentru ca cei din provincie sa se creda superiori doar pentru ca ei s-au nascut in vest si noi in sud.

  4. Geniala observatia lui vacitim….as usual….

    “…si o considera un oras prafuit, zgomotos, mizer, plin de pitipoance si cocalari? Oare toti ceilalti arata cu degetul spre bucuresteni numandu-i mitici si caracterizandu-i ca fiind aroganti, parsivi, indolenti, agresivi, vulgari, irascibili?” – asa il consider si eu, desi sunt bucurestean.

    Da, si eu am avut colegi din provincie la facultate, dar nu exista niciun fel de animozitate. Ba din contra, ‘provincialele’ erau mai mereu disponibile….

    1. Da, Dragos, tu de asta ai si parasit Bucurestiul, pentru ca simti ca nu te mai reprezinta, ca nu mai e orasul de altadata, curatel, frumusel, linistit. Simti ca nu mai ai aer, ca nu mai poti respira. Te inteleg perfect! Dar e vina noastra? Cum de s-a ajuns asa departe?
      Pai oare de ce crezi tu ca erau disponibile? :)) Pentru ca erau instruite de mame de acasa sa mearga in capitala si sa agate repejor un tanar bucurestean, sa aiba unde sa stea si de ce nu, sa se marite cu el. :pouty: Animozitatile existau doar intre noi, fetele, intre bucurestence si provinciale. Cele din urma credeau ca suntem infumurate, ca le desconsideram, venisera cu zeci de prejudecati si complexe de acasa. :sad:

      1. Nice….eu am copilarit pe Av. Sanatescu, la 8 minute de Herastrau. Pe vremea aia era un parc aproape salbatic, azi….sâmbetele le petreceam prin parc, nu era nici dracu’, nici n-aveai nevoie sa pleci mai departe. ma intorceam apoi pe stradura mea plina de tei uriasi si casute linistite. Acum, Herastraul e plin de tot felul de cafenele, berarii, restaurante, parcari, ce mai, seara iti piere tot cheful sa te mai duci, ca sa nu mai spun de sâmbata sau duminica. Iar pe straduta, din fostii arbori au ramas numai trunchiuri slutite. casutele au lasat loc bloculetelor de 5-6-7-8 etaje si practic nu poti merge decât pe mijlocul strazii, la intrecere cu masinile – pe stânga si dreapta sunt parcate masini. Bucurestiul n-a fost niciodata prea curat, dar aveam si eu oaza mea de liniste si frumusete relativa.

        :-) Fetele din provincie stateau la camin sau in gazda sau, cel mai fain, aveau inchiriata câte o garsoniera. Nu erau ‘tinute in lesa’ precum bucurestencele….in plus aveau mereu câte o tuiculita….

  5. Cred că fiecare zonă are farmecul ei și diferențele nu vin decât din faptul că unii sunt născuți au ba în acele locuri.

    De exemplu, eu sunt născută într-un oraș, trăită în alt oraș și cu rădăcini în altul. Ca să nu uit să menționez că vorbim despre regiuni diferite ale României.

    Da, dacă ar fi să aleg unde să mă mut mâine, ar fi probabil Cluj sau Brașov…

  6. Vai Nice cu ce-ai venit asa pe inceput de weekend :biggrin: .

    Exista o veche problema, oamenii eticheteaza si judeca de cand se stiu. E de prisos sa mai adaug ceva :biggrin: . Cine are ochi sa vada, vede, cine stie sa simta, simte. NU poti sa pui la un loc toti banatenii asa cum nu poti s-o faci cu bucurestenii, oltenii, etc.
    Este exact ceea ce ne fac noua francezii, nemtii si asa mai departe.

    Eu am avut colegi bucuresteni cu care m-am inteles foarte bine si colegi bucuresteni de un caracter foarte urat si in acest ultim caz cred ca faptul ca eram cea mai buna din grupa si printre primii din serie, a avut o oarecare importanta. :lol:

    Trebuie sa recunosc ca eram aroganta si tacanita, dar unii dintre colegi (indiferent de zona din care proveneau) se pare ca mi-au supravietuit si mai suntem si acum prieteni. Oricum cei din capitala erau putini la numar, majoritatea o forma mereu provincia.

    Imi amintesc ca in ziua de inscriere la Univ.Bucuresti, o doamna mi-a zis in fata ca am venit noi astia din tara ca sa le luam locurile bucurestenilor si fiica sa era cu putin mai desteapta ca o tomata :lol: daca intelegi ce vreau sa spun.

    Iar in Timisoara la examenul de master a fost invers, m-au discriminat ca sunt sudista, bucuresteanca, oricum pt.ei tot aia. Pur si simplu mi-au adresat un : CE CAUTI AICI?

    Altfel, la scoala cred ca mai urat si mai dificil a fost aici. Nu m-am integrat deloc, oamenii erau deja grupati si foarte in garda desi nu-i ataca nimeni :lol: . Eu mai sunt si rautacioasa dar numai daca mi se deschide lupta.
    In schimb in exterior, ma inteleg f bine cu cei de aici. Unii sunt banateni de prin zona, altii sunt ardeleni,moldoveni, olteni. Oameni sa fie dom`le! :biggrin:

    1. Ma bucur mult ca mi-ai dezvaluit aceste lucruri, Silvia. :wink: Deci in Timisoara te-ai simtit discriminata si ai fost numita sudista, nu ai reusit sa te integrezi. Eu cred ca bucurestenii sunt mai toleranti cu cineva din provincie ajuns aici, insa atunci cand un bucurestean merge acolo, este marginalizat. Cei din vestul tarii, in special, ne numesc mitici, deci cine eticheteaza? Cine generalizeaza? Acum am confirmarea ca lucrurile stau exact asa cum le credeam eu. In timp de in alte parti ale tarii oamenii sunt mai putini si foarte uniti, aici suntem multi, amestecati si foarte dezbinati.
      Am facut special acest articol pentru ca oamenii sa isi spuna parerea sincer despre cum vad ei situatia. Pentru ca pe summerday intra multi clujeni si timisoreni…acum au ocazia sa spuna exact ce simt fata de Bucuresti si bucuresteni, si mai ales de ce simt asta.
      Pe de alta parte trebuie sa recunosc ca nici bucurestenii nu sunt teribil de incantati cand vad ca locurile din facultati si mai ales din institutii si corporatii sunt pline de locuitori veniti din alte orase. Doar ca, parca avem un grad mai mare de toleranta. Dar sunt foarte multi someri si in Bucuresti. Oportunitatile de serviciu sunt din ce in ce mai putine… Eu insami am de suferit pentru aceasta situatie.

  7. @ Nice
    Si eu am avut colegi (cu unii inca mai sunt la master) la aceeasi facultate si nu a fost niciodata discutii de genul asta, Ba mai mult, grupul nostru de prieteni de la facultate era foarte eterogem in ceea ce priveste orasele din care erau cei din provincie.

  8. Îți spun ca provincială ce sunt :lol: Uneori se simte diferența asta. Pentru că unii bucureșteni pleacă cu ideea că ei sunt orășeni, iar restul, indiferent de unde, sunt „țărani”, cum zici tu. Am rude care au plecat de la țară, dar… țară pe bune. În sensul de „coada vacii” și apă de la fântâna din marginea satului. Și au ajuns la București, au uitat de unde au plecat, au pretenții de orășeni Iar eu, care stau în oraș de când mă știu și sunt mai manierată decât ei, sunt tot „provinciala”.
    Din punctul meu de vedere, diferența asta e cumva motivată, deși nu se poate să-i bagi pe toți în aceeași oală. Eu, una, sunt reticentă când vine vorba de bucureșteni… Pentru că eu sunt eu și știu că sunt mult mai „om” ca mulți și nu voi accepta cine știu ce insulte doar că m-am născut la poalele munților :D

    1. Ada, in niciun caz nu vei fi jignita de un bucurestean get beget, eu am pierdut de exemplu sirul generatiilor din partea tatalui cel putin, din partea mamei stiu ca sunt trei. Oricum, ambele mele bunici sunt nascute aici, in Bucuresti. Acum, tu cred ca faci o mare greseala daca privesti cu suspiciune bucurestenii si te consideri mai “om” decat ei. Crede-ma, suntem oameni de toata isprava, educati, saritori, cu mult bun simt, cinstiti, corecti, sinceri. Ma rog, acum mi-am descris mai mult familia mea. :biggrin: :lol: Mie sincer nu imi pace cuvantul provincial, nici nu il folosesc in vorbirea curenta, a trebuit insa sa il scriu in articol, pentru a nu ma repeta. Suntem multi care nu facem discriminari in capitala, cei de care vorbesti tu, nu stiu daca merita numiti bucuresteni. Eu nu am cunoscut astfel de cazuri, deci nu ma pot pronunta. Doar ce am descris in articol, pe cei veniti la facultate din provincie cu gramezi de prejudecati si complexe.

            1. Momentan, la cata rigiditate si limitare vad in jur, mi-e teama ca dezideratul nostru e imposibil de atins, Ada. Poate in viitorul indepartat lucrurile sa se mai schimbe. :unsure: :ermm:

    2. Depinde. Sunt oameni si oameni. Asa cum zicea si Nice, sunt destul de multi provinciali care dispretuiesc bucurestenii nu din invidie, ci dintr-un fals sentiment de superioritate. Ma gandesc la unii ardeleni si banateni, cu care am interactionat recent. Respectivii, doar pentru faptul ca provinciile lor natale au facut parte pana acum 100 de ani din imperiul Austro-Ungar, au ajuns sa ii considere pe “regateni” niste amarati, nedemni sa stea de vorba cu ei. Sa fim seriosi, marlani exista in toate zonele tarii, asa ca eu incerc, de cele mai multe ori, sa tratez cu omul, nu cu zona de unde provine. :biggrin:

  9. Eu nu am facut niciodata diferente. I-am privit pe toti la fel. Dar, recunosc, imi displac personele din provincie care vin cu fel de fel de aere. Suntem toti oameni si ar trebui sa ne purtam ca atare. Nu ar trebui sa se faca diferente, unii sa se considere inferiori, altii superiori.

  10. Sa stii ca in cluj am observat ca majoritatea au o aversiune fata de bucuresteni…probabil ca asta e ca si o reactie la atitudinea de superioritate pe care o aveau bucurestenii candva,acasa in Bucovina insa nu am observat vreun dispret fata de bucuresteni, dealtfel eu consider ca bucovinenii sunt cei mai toleranti si cei mai putini xenofobi dintre toti romanii

    1. Crede-ma ca eu nu l-am numit niciodata asa. Si nici alti bucurestenii nascuti si crescuti aici dintotdeauna nu cred ca uziteaza acesta denumire…poate cei veniti din alte parti si stabiliti TEMPORAR aici. Acestia sunt printre cei mai mari detractori ai orasului.

  11. … eu unul consider Bucurestiul un oras zgomotos. De murdar… hmmm… asta cred ca era valabil acum multi ani. Daca e plin de pitipoance si cocalari? Pai?… DA. Am fost intrebat de multe ori de ce nu ma duc in Bucuresti sa muncesc… la care am raspuns simplu “nu-mi place orasul”.
    Nu toti bucurestenii sunt nasoi. Am cunoscut la munte, prin ’94 un grup de oameni care mi-a facut o impresie foarte buna :biggrin: . Si pe vremea aia credeam ca-s toti la fel. Ei bine, nu e asa :smile:
    Iar tu esti bucuresteanca, nu :biggrin: ? Hugs :smile:

    1. Cristian, eu nu cunosc pitipoance si cocalari, in mediul in care ma invart nu exista asa ceva. Nu sunt de acord cu termenul, cu etichetarile in general si nici nu il folosesc. Bucurestiul este mizerabil si aglomerat, asta este o realitate, o consecinta fireasca a faptului ca foarte multi insa vin aici sa se stabileasca definitiv sau doar pentru studii. Multi dintre bucurestenii get beget sunt acum afara. Ghici cine a mai ramas? :pouty:
      Nu iti place Bucurestiul si locuitorii sai, accept lucrul asta, dar te consideri superior noua?

      1. Nu imi place orasul… cat despre locuitori… aici e discutabil… de la om la om. Dupa cum spuneam, am intalnit bucuresteni de gasca :cheerful:
        Daca ma consider superior?… doar unora… nu pot sa-i bag pe toti bucurestenii in aceeasi oala, nu? :smile: Exista acele fite “de Bucale”… iar pe oamenii care le au ii privesc cu dispret. Cu cei care se comporta normal… toate bune si frumoase :smile: .

  12. Presupun ca depinde si ce fel de oameni cunosti, sau vezi, zilnic.
    Am stat o perioada relativ scurta in Buc dar oamenii mi s’au parut rautaciosi, de parca ei ar fi de vita nobila iar ceilalti sclavi, pacat! Nu numai in Buc sunt astfel de persoane ci peste tot in tara, tocmai de asta nu prea as vrea sa ma intorc in tara :pouty: .
    Daca vezi cat de zambitori si amabili si oameni pot fi persoanele din alte tari nu te mai trage inima sa te intorci la nesimtire si rautate.

    1. Nu stiu daca romanii sunt mai buni sau mai rai decat cei din alte tari, insa cu siguranta mai tristi, mai posaci, mai stresati si mai putin civilizati. Grija zilei de maine isi spune cuvantul si asupra atitudinii si comportamentului nostru. Ma bucur mult ca traiesti intr-o tara atat de frumoasa, plina cu oameni calzi si zambitori. Sper ca sunt asa si cu strainii, nu doar intre ei.

    1. Ganguritu, cred ca ai gresit blogul, aici esti summerday! :happy: Noi nu avem treaba nici cu octombrie, nici cu pisicile. :pouty: Mai degraba cu razboiul declansat de provicie capitalei.
      Daca esti dragut, poti fi ontopic!?

  13. sunt născută în moldova, crescută în maramureş şi stabilită în cluj de aproape un deceniu, deeeci, majoritar mă consider un soi de clujeancă de împrumut. logic şi cronologic luând-o, sunt foarte interesată de tot ce se numeşte fotbal (sau eram), iar încă de mică, fără influenţe sau indicaţii, am susţinut rapidul. ca şi idee, nu suport cfr cluj şi mi se pare o stupizenie să mi se spună, now root for them, că doar aici locuieşti. mhmmm. dincolo de asta însă, am petrecut sporadic timp şi în bucureşti. nu îl numesc bucale. nu cred că e mai plin de fiţe decât alte zone ale ţării. nu cred că e mai mizerabil decât, iarăşi, alte oraşe. însă da, există o aversiune subliminală contra acelei faţete bucureştene care se numeşte umanitate. toţi oamenii care au locuit/lucrat acolo şi vin aici sunt copleşiţi de cât de caldă şi politicoasă e lumea; toţi şi-au avut micile traume de capitală, au fost trataţi urât, de sus, cu superficialitate etc. eu cred că bucureştenii sunt prea închişi fiecare în propria-i celulă pentru a încerca să scoată capul afară şi să fie deschişi cu cineva. e doar o teorie. personal, lunile petrecute acolo mi-au fost ok şi am avut ghizi buni, provinciali stabiliţi în bucureşti :p

    1. Bun venit pe blog, Jules. :smile: Interesant traseul tau, esti decisa sa ramai in Cluj?
      Deci tu spui ca in Bucuresti te-ai apropiat mai degraba de cei stabiliti aici din provincie, iar adevaratii bucurestenti sunt capul rautatilor. Eu sunt bucuresteanca din tata-n fiu, daca imi este permisa exprimarea, si de mica am fost suportera a echipei Steaua. De-a lungul timpului am avut prietene din Bucuresti, din Piatra Neamt, Botosani sau Braila.
      Cea mai recenta prietenie am legat-o cu o fata proaspat venita in capitala din Targoviste(care a facut facultatea in Iasi si a muncit in Sibiu). In 7 ani de zile nu s-a pus niciodata problema ca ea e dintr-un oras de provincie, nu a avut niciodata complexe, prejudecati sau resentimente, niciodata nu am privit-o de sus, am fost prima ei prietena de aici, din Bucuresti. In timp s-a imprietenit si cu alte bucurestence…la locul de munca.
      E adevarat ca nici eu nu simt bunatatea si caldura celor din jur, dimpotriva. Chiar am scris recent despre asta:

      http://www.summerday.ro/2011/09/09/say-something-nice/
      Insa, bazandu-ne si pe declaratia Silviei, tu crezi ca daca eu as veni in Cluj, daca m-as angaja la o societate acolo, as fi primita cu paine si sare? Ma repet, in timp ce voi, acolo, sunteti putini si uniti, noi, aici, suntem multi, pestriti si foarte dezbinati. Amestecatura asta si mai ales aglomeratia capitalei nu creaza premisele necesare pentru “umanitate”.

      1. mulţumesc!

        deocamdată îmi doresc să rămân aici, din mai multe raţiuni, şi mai ales fiind legată destul de trainic de oraş şi oameni. singura posibilitate ar fi retragerea “la ţară”, însă nu-mi permit, sau “în altă ţară”, unde voi ajunge, poate, tot dintr-un imbold financiar.

        hehe, suntem rivale :D

        e un punct de vedere şi întrebarea ta. e foarte posibil să fi privită bizar de mare parte a oamenilor care au trăit veci-pururi cu aceste concepte anti-capital…iste. există şi suficienţi cărora nu le pasă de asemenea rigori şi norme, însă… nu pot băga mâna în foc pentru ei.

        cât despre motivul pentru care nu se simte omenia în bucureşti, nu m-am gândit până acum la el. ce-i drept, e greu, chiar şi într-un oraş mare cum e clujul, să nu te găseşti cam la orice oră om cu om.

        1. Cu mare placere, esti oricand binevenita pe summerday. :cool: :cheerful:
          Da, se pare ca suntem. :biggrin: Eu m-am cam lasat de fotbal, nu mai sunt asa impatimita ca odinioara…mai degraba dezamagita. :sad:
          Deci daca voi v-ati uita la mine cel putin ciudat, de ce ar trebui eu sa-i primesc pe cei care vin din alte orase cu bratele deschise? Si cu toate astea eu nu am prejudecati, consider ca, pana la proba contrarie, toti suntem oameni, nu am judecat niciodata prin prisma originii, a locului de nastere. Mi se pare o mare prostie. Asa cum o considera, dupa cum se vede, si altii de pe blog.

  14. Cred ca este un sentiment reciproc… dar cel mai hazliu e sa vezi cum se cearta un bucurestean cu un iesean, pe motiv ca ieseanul e moldovean( si a inceput sa ii aduca jigniri)… la care eu am ras si am spus asta in Bucuresti sunt mai multi Ieseni decat bucuresteni veritabili, de ce esti asa frustrat? Esti cumva un iesean “adoptat”/stramutat?

    Ma rog rivalitati din astea dobitocesti sunt si la mine la facultate brailenii si Galatenii si chiar si tulcenii cu brailenii nu se inghit :)). Eu sincer ma am mai bine cu galatenii, o parte fireste… decat cu brailenii, pe unii tulceni nici eu nu-i sufar, nu stiu de ce dar mi se par din aia care ti-ar da in cap sa le fie lor mai bine( poate ma insel dar vreo cativa ce reprezinta majoritatea asa ii simt), n-am nimic cu nimeni atata timp cat nu sunt atacat la persoana… eu chiar ma amuz cand se cearta astia si incep sa isi dea seama ca eu rad desi aia ii spurca pe braileni, sincer nu ma simt!
    Eu n-am nimic cu moldovenii, ba chiar mi se par mai ok ca oameni decat altii, nu stiu fiecare cum simte.

    La Bucale se duc toti astia ai patriei care nu le-a mai ajuns provincia… cu asta sper sa nu jignesc pe nimeni, dar mie imi place in provincie! E mai liniste. :tongue:

    1. Stai asa ca m-ai pierdut, deci tu esti brailean si studiezi la facultate in Galati, cum e posibil sa te intelegi mai bine cu galatenii decat cu proprii tai concitadini? :shocked:
      Da, in Bucuresti sunt foarte multi moldoveni…
      Pai atunci ramai in acolo, nu stiu insa cat va mai fi liniste, ca vad ca exodul spre provincie, spre zonele rurale in mod deosebit(uite si cazul lui Dragos) a luat amploare.

      1. da, ei bine concetatenii mei ii vad ca sunt foarte porniti pe moldoveni… plus ca sincer nu prea sunt genul de oameni cu care sa ma impac, pe cand cei cu care m-am intovarasit…sunt mai spre firea mea de a fi, se zice ca cine se aseamana se aduna.

          1. pai chiar nu inteleg… adica bine daca imi face ceva ok, am sa-l tin minte si tin cont, dar ei au asa ceva preconceput, eu cred sincer ca se simt slabi si ataca… astia care se “tatoneaza” pe subiecte din astea. :whistle: cel putin asa cred

  15. Depinde de situatie, adica mie mi s-a intamplat ca atunci cand am vrut sa interactionez cu colegii sa fiu respins de catre unii, acestia facand misto de orasul din care provin . Adica , eu m-am mutat din Calarasi in Bucuresti la sf. clasei a 8-a si m-am inscris la un liceu in Bucuresti, in prima zi de scoala, m-am simtit ca un om care nu avea ce cauta in clasa, adica toti comunicau, iar eu daca incercam sa reactionez cu cineva eram luat in gluma , deoarece sunt diverse caractere care s-au format alintate de parinti si crescute in puf .
    Cu timpul s-au acomodat cu mine si eu cu ei .
    Si venind din “provincie” in Bucuresti, timp de 3 ani am vazut un lucru, ca bucurestenii sunt foarte agitati si cauta relaxarea departe de propriul oras .

  16. Delicat subiect, Nice. E unul dintre subiectele pe care le evit, de obicei, tocmai pentru ca nu imi plac generalizarile. Vreau totusi sa fiu sincera, cu mentiunea ca vorbesc din experienta mea, subiectiva, proprie si nicidecum nu pretind ca asa ar sta lucrurile.

    Eu am foarte multi vecini veniti din sud (inclusiv Bucuresti), iar in decursul ultimilor ani mi-am format o parere tare proasta despre ei, in mod particular. Problema e ca mintea omului, pentru a economisi timp si resurse, tinde sa generalizeze. Si cu toate ca imi monitorizez binisor gandurile, nu o data mi-am surprins ganduri/remarci fugare precum ,,Asta e din sud/oltenia/Bucuresti” – cu exasperarea de rigoare. De ce exasperare ? Pentru ca imi par mult mai agitati, mai obositori, mai guralivi (a se citi certareti), mai vulgari decat media cu care eram eu obisnuita. De asemenea, mi se pare ca unele cuvinte lipsesc cu desavarsire din vocabularul lor (,,multumesc”, ,,TE ROG”), repet, comparand cu media unei majoritati pe care o stiam eu inainte de a locui printre ei.
    Cu toate acestea, colegii de facultate sunt ok, ma inteleg bine cu ei, nu se fac diferentieri in functie de orasul/satul de provenienta, cel putin nu le sesizez eu.

    De ce apar prejudecatile de acest tip…? Pentru ca, la un moment dat, in trecut, probabil era valabil faptul ca bucurestenii se credeau mai cu motz decat cei din provincie. S-a creat un complex de inferioritate, care, in timp a condus la ,,razvratire”, hihi. Iti dau un exemplu la scala mai micuta. Eu am crescut la bunici pana pe la 5 ani, apoi mergeam in fiecare vacanta la ei. Alaturi de prietenii din copilarie, vreo 5-6 maxim, ma simteam in largul meu, foarte bine. In schimb, observam ca ceilalti copii care nu ma stiau atat de bine, manifestau un fel de retinere in ceea ce ma priveste, doar eram ,,fata de oras” si candva, in trecut, orasenii erau mai presus decat taranii, nu ? (prejudecata). Observand retinerile lor, si mai introvertita de felu’ meu, nici nu am incercat sa socializez cu ei prea mult sau sa ma imprietenesc. Chestie pe care ei foarte probabil sa o fi descifrat ca aroganta si sa le fi confirmat faptul ca eu nu vreau sa am de-a face cu ei, tarani fiind. E un fel de cerc penibil. Eu nu ma simteam integrata in colectivul lor, iar ei ma suspectau probabil de faptul ca m-as considera superioara (din motive stupide).
    Mi se pare ca aceeasi e si situatia de acum, dintre ,,mitici” (hihi, nu am auzit adresarea asta vizavi de bucuresteni) si provinciali. Cei din urma considera, bazandu-se pe experienta trecuta, ca bucurestenii se cred superiori sau nu vor sa se coboare la nivelul provinciei, iar bucurestenii, probabil, nu vor sa ,,intre cu forta” in relatiile sociale si devin mai reci, indiferenti, sunt vazuti ca fiind aroganti si ingamfati, si tot asa.

    In timp nu cred ca va mai conta acest aspect, caci oamenii migreaza tot mai mult dintr-un oras in altul, de la sat la oras, de la oras la sat. Incet, incet, astfel de bariere autoimpuse si nejustificate, vor disparea, cred eu :happy:

    1. Da, incerc sa inteleg, e posibil ca voi, cei nascuti in Ardeal sa fiti ceva mai linistiti, cu un temperament asemanator vesticilor(germanilor, austriecilor) pe cand noi, cei din sud, suntem mai latini, desi unii ne fac balcanici.Cand ai spus de certareti si agitati m-am gandit instant la italieni, care sincer mi se par cam mahalagii. Probabil asa ne priviti si voi pe noi. Eu recunosc ca in societate sunt foarte calma si politicoasa cu toata lumea…pana in momentul cand cineva ma jigneste sau savarseste o nedreptate la adresa mea. Atunci iau foc instant. :lol: :devil: :silly: Eu sunt bucureasteanca, dar nu sunt nici agitata nici vorbareata nici nepoliticoasa. Bine, nu adopt nici o atitudine umila, sa nu se inteleaga asta. Dar e adevarat, stau in expectativa pana face celalalt primul pas, si asta de multe ori a facut sa fiu etichetata drept aroganta. E un cerc vicios, dar tu esti mai optimista decat mine, eu nu vad o rezolvare si o rupere a barierelor, ci o accentuare a fenomenului.

  17. Ufff este un subiect tare sensibil… Eu sunt de parere ca fiecare oras are “specimenele” lui: aroganti, ingamfati, de un egoism extrem, rai pur si simplu. Nu tine de zona si nu se poate face o generalizare. Sunt oameni si oameni. Nu s-au strans toti arogantii intr-un oras si-i gata. Problema e ca multa lume nu intelege asta.
    In ceea ce ma priveste, n-am luat niciodata orasul sau zona de provenienta a unui om ca si criteriu de selectie a prietenilor. Mi se pare absurd. Toti oamenii sunt egali pana incep sa vorbeasca… :)

  18. eu cred ca sentimentul este reciproc, si exista pretutindeni, la o scara mai mica …
    am simtit pe pielea mea aspectul asta la aproape orice vizita facuta in Ardeal …
    spune multe despre felul nostru de a fi, pentru caracterul nostru, ca natie …

    daca nu ne suportam noi, cum ar putea sa ne suporte altii ?

  19. Eu-s în București de prea puțin timp ca să am o părere formată despre cum suntem tratați noi, provincialii, aici, dar încă lupt împotriva prejudecăților. E drept că în funcție de zona în care au crescut, oamenii sunt predispuși la un anumit comportament, dar nu-mi place să generalizez. Eu nu zic “Aaa, ăsta-i moldovean, că face aia, ăsta-i oltean că vorbește mult…” sau așa. Eu îmi dau seama numai după accent, atât :biggrin:
    Poate îmi schimb părerea după mai multă experiență, dar sper să nu. Momentan, am vreo două colege de grupă din București pe care le-am cunoscut ieri și-s foarte de treabă, nu ne privesc în niciun fel de sus. Adică, așa cum e normal, ne oferă șansa să le arătăm cine suntem înainte să pună etichete.
    Eh, cum ziceam, sper să nu-mi schimb părerea în timp, dar revin și-ți spun dacă se întâmplă :lol:

  20. Uau! Ce multe comentarii a starnit subiectul acesta, cu adevarat sensibil…

    Eu sunt in tabara celor veniti din provincie, care au legat foarte usor prietenii in facultate cu multa lume, insa mai ales cu cei din provincie. Aveam senzatia mereu insa ca fetele din Bucuresti nu vor sa relationeze cu noi :).

    Acum am 14 ani de Bucuresti. M-am obisnuit cu orasul, cu presiunea lui… Nu m-am obisnuit cu comportamentul unora dintre oameni, dar e alta poveste.

    In plus, acum am un blog, care se cheama BlogdeBucuresti. Si am senzatia descrisa de tine: ca o parte din oameni resping blogul sau ideea de a relationa cu mine, din cauza denumirii si implicit a apartenentei declarate din start :).

    1. Bun venit pe blog, Iulia. Fata de alte subiecte propuse pot aprecia ca lumea nu s-a inghesuit sa-si spuna opinia…
      Mie mi-e greu sa cred ca in Bucuresti sunt oameni rai, iar in celelalte orase oameni cu un comportament ireprosabili. Nici eu nu as fi bine primita in alt oras mare al tarii, sunt convinsa, as fi privita cu suspiciune si marginalizata.
      Doar din simplul fapt ca lumea numeste topicul ca fiind sensibil, se deduce ca exista probleme de acceptare intre locuitorii diferitelor regiuni ale tarii. Stai linistita, nu am fi nici primii nici ultimii din lume…cu asemenea prejudecati si resentimente.

  21. Nu cred in existența asa-zisului “complex de provincie”. Pana la urma România este formata din orase si sate, iar mun. Bucuresti reprezentă doar 9% din populația țării. Cred ca pretutindeni in țară exista vârfuri si, locuri de parcare libere..

  22. Bucurestiul este plin de zgomot, de graba, de stres, dar poate si al naibii de frumos pentru oamenii care si-l doresc! Sunt de parere ca doar oamenii invidiosi care nu isi permit psihic sa locuiasca aici spun ca Bucurestiul este plin de fite si de prostii.

  23. Buna! Cum te cheama ca nu stiu, dar imi pare bine de cunostinta oricum te-ar chema! :D
    Sincer, ma bucur ca am dat peste site-ul tau, mai ales pe un subiect sensibil, dar care ma intereseaza. Am tot citit pe diverse blog-uri aceasta problema dintre Provincie vs. Capitala si din ce am observat, este ca mentalitatea de turma spune doar de rau despre Bucuresti, iar cei mai putini(printre care ma aflu si eu) spun de bine, dar asta nu inseamna ca nu vad si “ranile” orasului. Un detaliu important pe care l-am observat este ca cei care spun ca Bucurestiul e urat in totalitate(dar in totalitate, fara exceptie, tot orasul e un ghetou infect si nimic mai mult), nici nu l-au explorat de fapt(daca ai ajuns pana-n gara de nord si te-ai plimbat de doua ori cu metroul si ai fost o data la Unirii, asta nu inseamna ca ai vazut tot Bucurestiul). Ignoranta naste indiferenta si invers! Personal, de 4 ani de cand locuiesc in Bucuresti si ma simt norocos deoarece a fost un vis mai vechi de-al meu sa ma mut aici si mi s-a indeplinit, ba chiar si intr-o zona care-mi place foarte mult(sectorul 3, Titan – Piata Trapezului), nu m-am confruntat cu probleme de genul celor expuse mai sus de catre tine, singurul lucru care m-a deranjat este ca am intalnit cativa bucuresteni care-i considera moldoveni pe braileni(eu fiind brailean de origine), evident cuvantul “moldovean” fiind folosit cu sens peiorativ. Bucurestiul e un oras al contrastelor, un oras pt oameni puternici psihic, nu e pt oricine. Cei care vorbesc orasul de rau si vad doar partea rea a lui, le recomand sa nu mai vina aici la facultate sau la munca, n-are rost sa te supui unui sado-masochism de care esti constient ca-l induri zilnic. Cam atat am avut de spus si ma bucur ca exista destula lume care iubeste Capitala, cu atat mai placut cand intalnesc o bucuresteanca care-si iubeste orasul. :) Daca ti-l iubesti, inseamna ca-l cunosti. :)
    PS: scris de catre un provincial care iubeste acest oras! :)

  24. Interesanta abordare! Eu locuiesc in cluj de 7 ani si de foarte multe ori am fost intrigata de preconceptiile avute de cei din ardeal-indiferent de educatie, clasa sociala, vis-a-vis de bucuresteni. Parintii meu au terminat facultatea la buc, in copilarie am avut ocazia pentru putin timp sa stau la o matusa ce era studenta acolo, iar acum, in studentie, mi am mai petrecut cateva zile de pomina prin centrul vechi. Zic intrigata pentru ca eu…sunt fascinata de bucuresti. Iar ardelenii (chit ca sunt si unii ce n au calcat vreodata in capitala) ma privesc cu neincredere. De ce? Deoarece, bucurestenii sunt “tigani, inseluitori, hoti, rautaciosi, ingamfati, needucati, grabiti, individualisti”. Mai…personal, cred ca fiecare padure are frunzele sale uscate. Putin cat am fost prin bucuresti in ultimii 2 ani-vreo 2 saptamani adunate, oamenii mi au parut deosebit de amabili, saritori, deschisi, iar cei cu care am ajuns la aceeasi masa faceau orice sa ma simt in largul meu. Am fost…impresionata! Asadar, va anunt, dosarul in bucuresti la master mi l am depus! Am emotii pe masura, mai ales din pricina preconceptiilor altora, bucurestiul mai ca nu il cunosc, dar sunt convinsa ca atunci cand mergi undeva ca sa fi primit ca atare inima si mintea trebuie sa iti fie deschise! Iar preconceptiile si etichetarile sunt doar pete negre ale unei societati bolnavicioase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *