The next best thing

In viata, daca nu poti avea acel lucru grandios, perfect, aparent intangibil, la care ai aspirat dintotdeauna, va trebui sa te multumesti cu urmatorul cel mai bun din lista. E ca si cand, in loc de original, primesti copia. Iar in acest caz, e bine sa vedem partea plina a paharului, decat nimic, tot e ceva!

Am visat mereu la “the most beautiful place in the world”, “cea dintai minune a lumii” in viziunea mea, Cascada Iguazu.

Iata ce scriam intr-un articol dedicat ei, din 8 octombrie 2010:

Pentru mine nu exista alte cascade pe Terra. Nu ma impresioneaza nici inaltimea nefireasca a cascadei Angel din inima junglei venezuelene, nici celebritatea Niagarei sau zidul incredibil de apa al Victoriei. Insa, trebuie sa recunosc, ca inima mea a stat pentru cateva secunde cand am vazut imagini cu cascada Plitvice, tinutul lacurilor si cascadelor din Croatia reprezentand deja un vis, care spre deosebire de Iguazu se poate transforma in realitate.

Nici nu-mi imaginam acum doi ani cat de aproape era aceasta realitate.

Mi-am dorit mereu sa ajung sa vizitez Grand Canyon din SUA. Stiu ca nu e acelasi lucru, ca diferenta e de la cer la pamant, dar putin mai la sud de tara noastra, in Muntenegru, Canionul Tara, al doilea ca marime din lume, ma imbie sa-l cuceresc.

Primul parc al lumii, Yellowstone, din Muntii Stancosi, m-a atras din prima clipa cand am citit despre el. Constienta ca posibilitatea de a ajunge acolo e nula, mi-am indreptat atentia spre un alt parc national, cel din Alpii Dinarici, Durmitor.

Spectacolul fiordurilor m-a captivat dintotdeauna, mereu am sperat in taina sa ajung in Norvegia sa vad Sognefjord.  Nici de data asta n-a fost sa fie, asa ca va trebui sa ma multumesc cu cel mai sudic fiord al Europei, Kotor.

Da, e deja o certitudine, plec in Croatia si Muntenegru! Ma asteapta o vacanta de neuitat printre paduri verzi de pin sau brazi, piscuri solitare, cascade cu apa turcoaz, lacuri glaciare adanci, canioane salbatice si fiorduri spectaculoase. Acolo unde natura se intrepatrunde cu istoria, unde marea saruta muntele, acolo unde anticul isi da mana cu medievalul, voi fi eu. Sa le admir, imortalizez, sa cuprind si pastrez in suflet uimitoarea lor bogatie si frumusete. In sfarsit am ocazia sa vizitez trei orase europene inegalabile:

Zagreb

Split

si perla Marii Adriatice, orasul visurilor mele, medievalul Dubrovnik

In opinia voastra, e suficienta si copia sau intotdeauna tintiti catre original? Cu alte cuvinte, totul sau nimic? Va atrag locurile prezentate de mine mai sus? Pe care ati dori sa le vizitati?

sursa poze

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

103 comentarii la “The next best thing”

  1. Buna seara, Nice!

    Frumoase locuri; ma bucur mult ca vei ajunge sa le vezi. Eu zic ca locurile pe care le vei vedea, desi nu-s cele la care visai, sunt la fel de originale. Eu zic ca e bine sa iti doresti sa cunosti lumea asa ca mi-ar placea candva sa ajung sa vad ce ilustrezi pe aici. Insa apropo de the next best thing sunt niste versuri ale lui Eminescu ce spun cam asa: e vinul de ieri mai bun ca cel de azi, amicii mei?/ mai bun ca orice vin baut e cel pe care-l bei :)
    Asa zic si eu :D

    1. Buna, Marin :cheerful: , abia astept sa fotografiez lacurile si cascadele Plitvice, sa simt atmosfera medievala a Dubrovnikului si racoarea lacurilor glaciare din Parcul National Durmitor. :happy:
      Au si ele farmecul lor, desigur, dar cum poti compara vreodata Grand Canyon cu Tara? Sau Yellowstone cu Durmitor? :lol: :dizzy: :ermm:
      Pai cam are dreptate Eminescu(bine, cand nu a avut el dreptate) o sa ma bucur de locurile la care pot sa ajung…
      Visezi si tu in taina la Croatia si Muntenegru? :unsure: :cool: In cazul asta iti doresc sa ajungi acolo one day…soon. :biggrin:

      1. Eu zic ca dupa ce le vei vedea, iti vor placea mai mult deca Grand Canyon si Tara pentru ca pe astea din urma inca nu le-ai vazut :D Eu nu visez sa vad Croatia si Muntenegru in taina sau in mod special, mie imi place sa calatoresc si sunt de parere ca fiecare loc are frumusetea si povestea lui. Multumesc:)

        Partea cu racoarea lacurilor glaciare imi surade si mie :D

        1. Marin, nu te-ai saturat de atata racoare cata ai avut parte luna februarie si chiar si martie? Ca se spune ca a venit primavara, dar e doar un zvon fals… :cwy: E mai frig ca in decembrie. :biggrin: :lol: :wassat:
          Apropos, ce lacuri glaciare ai vazut pana in prezent(din Romania sau din lumea larga)? Ai fost la Balea?
          Stai asa ca nu am inteles prea bine, deci tu spui ca imi va placea mai mult canionul Tara decat Marele Canion tocmai pentru faptul ca l-am vazut?

          1. De dimineata al 7 jumate erau -2 grade in Pitesti :D Racoare…:D
            Nope, n-am vazut niciun lac glaciar, din pacate.
            Da, exact. Iti va placea Tara pt ca l-ai vazut. Cand vei vedea si Marele Canyon o sa iti placa asta din nou cel mai mult :D
            La multi ani frumosi si cu zambet si bucurii tie si tuturor femeilor care iti treg pragul :D Sa fiti iubite si rasfatate si nu numai azi!

            1. Ce urare frumoasa, Marin, iti multumesc pentru gandul bun, asta da surpriza! :cool: :cheerful:
              Interesanta teoria ta, abia astept s-o verific. :tongue: :silly:
              Sa stii ca azi e chiar o zi primavarateca, se cunoaste ca e ziua femeii. :biggrin: :smile: S-a mai incalzit putin, merge de-o plimbare… :ermm:

              1. Cu mare drag!

                Da, acum e mai cald si mai insorit, e buna o primavara, daca esti imbracata bine.

                Da, teoriile e musai sa fie verificate, altfel n-au viata si farmec :D

                1. Pai sa stii ca sunt. :devil: Doar asa am reusit sa trec cu bine de anotimpul geros fara a contacta niciun virus, fara a raci. :cheerful: :happy:
                  Hai mai ca asta nici nu trebuie verificata. :lol: Ai tu dreptate. :cool:

  2. pentru inceput e un pas important, e bine ca ai tras o paralela insa este impropriu sa consideri natura dintr-un loc cu natura din alt loc ca fiind o copie… natura nu copiaza, omul slab, nepriceput, prost pregatit, cu porniri de primata copiaza.
    Iti doresc o vacanta nemaipomenita si cand te intorci de acolo sa apreciezi, acea frumusete unica si sa iti dai seama ca nu poti compara asa ceva. Fireste iti doresc sa vezi si un fiord din tara fiordurilor, dar si acea celebra cascada!

    1. Merci mult pentru urari, Pato. :cheerful: Asa e, fiecare loc de pe Terra e original, unic. Copie era folosit aici mai degraba la figurat, in sensul de a doua optiune, un lucru fermecator si dragut in felul lui, dar de dimeniuni ceva mai mici decat cel la care ai aspirat toata viata. Cu alte cuvinte, in loc de marele vis primesti un vis mai mititel care sa te faca sa uiti cat de cat dezamagirea neimplinirii. Un fel de recompensa a vietii pentru ca tu totusi ai avut curajul de a tinti departe… Ma rog, poate sunt eu prea metaforica azi. :ninja:
      Apropos de paralele, stii cum e sa-ti doresti un anume partener de viata, dar el, din varii motive, sa nu poata fi alaturi de tine. Si atunci apelezi la…the next best thing. :unsure: :dizzy: :ermm:
      Tu in viata vrei totul sau te multumesti si cu putin? :ermm:

            1. Aha, un luptator, imi place atitudinea ta. Sper sa ramai mereu asa, sa nu dai niciodata inapoi, sa nu cedezi, sa mergi pana la capat pe drumul tau. Sigur vei izbandi! :happy:

                1. Pai care ar mai fi farmecul Pato daca am tine-o din succes in succes? Ne-am plictisi de atata bine! :devil: :silly: :lol:

                2. cum ma bucur de fiecare zi… am multe :D sper! :biggrin: nu cauta nod in papura fiindca orice poate fi intors… Nu trebuie sa ne punem probleme trebuie sa lucram in acel sens :whistle: cred eu :lol::lol:

  3. Pingback: mwbplus.com
  4. Dacă aş putea le-aş vizita pe toate. dar în viitorul apropiat sunt şanse minime dar mă gândesc că într-o zi voi ajunge să descopăr cele mai frumoase locuri din lume. Foarte frumoase pozele, sunt chiar superbe şi sunt convinsă că vei avea o vacanţă minunată.

    1. Rux, sa stii ca exact asa gandeam si eu acum cateva zile, ca sunt sanse minime sa ajung in viitorul apropiat in Croatia sa-mi vad orasul de suflet, Dubrovnic si cascadele preferate, Plitvice. Dar iata ca intr-o fractiune de secunda totul se poate schimba radical si visul meu e atat de aproape sa devina realitate. Deci, trebuie sa gandim pozitiv, niciodata nu putem sti de unde sare iepurele. :biggrin:
      Merci mult, sper sa nu fiu dezamagita de ce gasesc acolo. :dizzy:

    1. Si care sunt cele 3 locuri preferate de tine Bucur? :unsure: Pai cum sa fie greu de crezut, daca ajung eu acolo, de ce n-ai ajunge si tu? :ermm: :biggrin:

  5. Fiordurile cu siguranta. Stii doar ca locurile mele tinta sunt Norvegia si Elvetia. Sper sa le gasesc candva dincolo de paginile revistelor ori ale diferitelor site uri. Maine am interviu. Is complet pe din-afara, dar ureaza-mi noroc :lol: . Poate am vreo sansa.

    1. Oho, maine e zi mare, iti tin pumnii, mult succes, sper sa te intorci cu o veste buna. :happy: :cool:
      Si eu ador cele doua tari, dar nu-mi permit sa le vizitez momentan. De aceea am ales ceva mai adecvat buzunarului meu. Pretul este foarte convenabil, iar locurile promitatoare. :dizzy: :unsure: Au si mare si munte, si natura si istorie. Si antic, dar si medieval sau modern. Abia astept sa ajung pe Coasta Dalmata, mereu am spus ca e cel mai spectaculos tarm european. Vreau sa ma conving de asta. :biggrin:

  6. Niciodata nu am sa ma multumesc cu o copie, ci mereu as vrea sa-mi depasesc limitele si iarasi vine vorba despre increderea in sine, unde-s varza :smile:
    Mi-ar placea sa vizitez Anglia, in mintea mea este “tea world”, si din cele enumerate de tine, parcul Yellowstone (nu stiu multe despre el, peisajul din imagine m-a cucerit).

    1. Ah, Laura, ambele imagini sunt din Parcul National Durmitor din Muntenegru(pui cursorul pe poze si afli locatia), nu am pus poze si cu Yellowstone…dar ma bucur mult ca te-au impresionat. :biggrin:
      Da, increderea in sine e un capitol la care trebuie sa lucram constant si sa nu ne dam batuti cand cineva incearca sa ne-o zdruncine. Nu-ti fa probleme, se castiga in timp, dupa multe reusite pe toate planurile! :wink:
      Si mie imi place Anglia, anul asta m-am indragostit iremediabil de Londra. E magnifica, poate cel mai frumos oras din Europa si din lume. :wub:

  7. Superbe locurile, cred ca mereu natura ne va surprinde cu cante un loc minunat. Dintre cele prezentate mai sus, cascadele ma atrag cel mai mult… emana multa energie si prospetime..

    off: Ce s-a intamplat cu formularul de comentarii la articolul precedent? ca mie nu-mi apare…si doar la acela :ninja:

    1. Da, Paul, sunt locuri de care nici nu auzisem cu cativa ani in urma. De Tara si Kotor abia saptamana trecuta am citit prima data… Abia astept sa le vad si mai ales sa le fotografiez. :blush: :silly: :tongue: :wub:
      Cascadele sunt pe primul loc in topul minunilor naturii in opinia mea. Desi unora le provoaca alt gen de sentimente, pentru ca acea cadere imensa de apa poate fi si scary.
      Eh, niste probleme cu blogul, poate va povestesc eu o data intr-un viitor articol.
      Tu ce faci cand nu poti avea originalul? Te multumesti si cu copia? :ermm: :unsure:

      1. Greu mi-o imaginez infricosatoare, cred ca e extrem de relaxanta, iar marimea arata cat de impunatoare e…
        Nu, nu ma multumesc cu copia, lupt sa obtin originalul, insa doar daca merita :happy:

        1. Pai nu se presupune ca originalul merita intotdeauna? Dar, decat nimic, eu zic ca uneori ne multumim in viata si cu copia. Si chiar suntem fericiti ca am obtinut-o si pe aia. :biggrin: :lol:

  8. Niciodată copia, întotdeauna originalul. În cazul pe care l-ai prezentat nu cred că este vorba despre o copie, este tot original, fiecare loc are ceva special.

    1. Le-am numit copii pentru ca nu au faima si grandoarea celorlalte. Cum spuneam si mai sus e un limbaj mai degraba metaforic, eu am visat de fapt la alte obiective, dar reusesc sa ajung la unele asemanatoare, dar mai putin celebre. Iti spun sincer ca pana mai ieri nici nu auzisem de acest Kotor sau de Tara. :alien: Pe cand de Grand Canyon a auzit intrega planeta… Sper ca acum m-am facut mai bine inteleasa. Desigur, aceste locuri pe care le voi vizita eu curand au si ele povestea lor, sunt unice, originale, au un farmec de necontestat, doar ca una e sa spui ca mergi sa vezi parcul Yellowstone si alta e sa spui ca te duci sa vezi Parcul Durmitor. :lol: :biggrin: :tongue:
      Stiu ca am visat prea departe, asa ca ma multumesc cu ce am obtinut, cu un obiectiv mai usor de realizat, o tinta ceva mai usoara.
      Tu esti tentat de aceste locuri? Ti-ar placea sa le vezi in realitate?

      1. Dar nu trebuie să te gândești ca la o raportare la celelalte locuri pe care le preferi. Acum mergi aici, dar visul tău de a vedea alte obiective continuă, poate se va îndeplini pe viitor. Îți doresc să profiți de această ocazie de a vedea lucruri unice și frumoase și să te distrezi cât poți de mult. Așteptăm fotografii :)

        1. Asa e, ma multumesc temporar, dar continui sa visez. Stiu ca visul meu e aproape imposibil de indeplinit, doar gandul la calatoria cu avionul ma inspaimanta(nu stiu exact, cred ca sunt 12 ore pana in SUA)…dar cine stie ce-mi rezerva viitorul.
          Merci mult pentru urari, abia astept sa fotografiez canioane, cladiri medievale si cascade. :silly: :happy:

  9. Felicitari pentru excursie!
    Poate ca nu este exact ceea ce ai visat dar personal cred ca in acest caz: “mai bine si ceva decat nimic” functioneaza perfect.
    Sunt cazuri si cazuri. In unele cazuri ne putem multumi si cu surogate, in altele nu. Astfel e greu de spus daca vreau doar originalul.
    Adevarul este ca in lucrurile pe care nu le consider extrem de importante ma multumesc cu copii, nu sunt obsedat de original. Dar exista si exceptii, desigur.

    1. Merci, Petre. :cheerful: Tu ai visat vreodata la partea asta a Europei, la Croatia, Muntenegru, la Coasta Dalmata? Te tenteaza cascadele, piscurile, lacurile glaciare, padurile, tarmul cu canaluri, fiordurile, canioanele? Genul asta de peisaje iti aprinde imginatia? :ermm:

  10. Un pisc de munte nu foarte inalt dar plin de verdeata din care se revarsa o cascada (nici cea mai mare, nici cea mai zgomotasa), o pestera micuta din care sa izvorasca un rau, la poalele muntelui intr-o parte o padure iar in cealalta parte o zona plata unde cresc tot felul de pomi fructiferi. Si acolo o casuta modesta. – casa mea de vacanta (nu am gasit-o inca)

  11. orice loc are frumusetea lui… fie ca este sau nu vestit…
    pentur mine nu renumele locului ma face sa ma simt bine… ci… compania in care sunt cand vizitez ceva…
    deci da… merg sa vizitez ceva mai mic… neainsemnat… dar daca sunt cu cine imi doresc… nu vrea mai mult…

    1. Ovi, nu e vorba de companie, nu intotdeauna poti merge undeva alaturi de persoana iubita, in acest caz ce faci, nu mai pleci niciodata nicaieri? Nu te mai distrezi? Nu te mai bucuri de acel loc?
      Pe mine ma interesa daca voi sunteti in stare sa faceti totul pentru a va atinge telurile, pentru a va indeplini visurile. Sau daca ramaneti la jumatatea drumului multumindu-va cu putin… Decat nimic, e bun si acel CEVA!??
      In articol nu e vorba neparat de un loc, de o destinatie, ci de un vis. Care poate fi in orice domeniu la vietii noastre. Poate fi chiar si un om, o anumita persoana pe care o dorim enorm langa noi dar n-o putem avea. Ce facem? Renuntam si cautam alta care se aseamana oarecum cu ea sau ramanem singuri?

      1. asa am inteles si eu… exact cum ai explicat
        raspunsul insa… imi este acelasi…
        daca nu ai pe cineva drag alaturi… totul este in van si fara valoare…
        primordial este compania… apoi daca asta este frumoasa… totul devine cu sens… si nu mai conteaza unde ajungi… sau unde te opresti… pentru ca dragostea aduce implinirea in toate domeniile
        daca nu iubeste cineva… eu consider ca a inceput sa moara… si nu mai are sens sa traieasca…
        acum.. evident… poate fi o perioada de neiubire… dupa o cearta… un divort… dar asta se rezolva repede… ignorand cicatricile dobandite… calatoria continua cu o alta iubire… fara sa conteze unde este oaza de liniste… pentru ca mult mai important este ca ea sa fie…

  12. Felicitari pentru calatorie, sper sa te bucuri cat mai mult de ea. Mi-as dori si eu sa ajung in Croatia si in Muntenegru, iar de cand am vazut si pozele puse de tine…nu stiam ca sunt asemenea frumuseti in aceste tari.
    Eu de obicei tind spre original, nu imi amintesc acum momente in care m-am multumit sau nu cu copia. In ceea ce priveste turismul, as prefera sa vad insa originalul. De exemplu este si un turn Eiffel in Las Vegas, bine, facut mai mult de forma, sa atraga turistii…insa pentru mine n-are nici un farmec. Cel de la Paris este “the real one” si singurul care mi-ar satisface curiozitatea. (l-am vazut deja, dar n-as refuza sa-l mai vad de cateva zeci de ori)

    1. Merci mult, Mihaela, iti doresc si tie sa ajungi in Croatia cat mai repede sa imapartasim pareri pe seama calatoriei. :cheerful: :happy: Nici eu nu stiam mai nimic despre Muntenegru si nici despre o serie de orase din Pen. Balcanica. Sunt curioasa de ce o sa gasesc acolo…
      Eu nu inteleg de pilda atractia pe care o exercita Parisul in general si Turnul Eiffel in special asupra indragostitilor in lumea intreaga. :dizzy: :ermm: Banuiesc ca e o atmosfera deosebit de romantica… :unsure:

      1. Mie mi s-a parut un oras chiar romantic dar si teribil de frumos. Si ai atat de multe de vazut acolo, nu este posibil sa te plictisesti. Chiar mi-a placut foarte, foarte mult Parisul si sper sa-l revad cat de curand.

    2. si la paris este o mica statuie a libertatii… desi… mai nimeni nu o apreciaza… si nu e trecuta in listele de obiective turistice…
      si la NY… pe o cladire este un mic turn effel…

  13. waaaa, asta da veste frumoasa, Nice!!! :happy: :biggrin: Ma bucur tare mult pentru tine, consider ca ,,the next best thing” nu ar trebui sa fie privit ca o resemnare si multumire cu ceva mai putin, ci ca pe o experienta care te aduce mai aproape de ceea ce ti-ai dorit in primul rand. E o posibilitate de a profita de fiecare oportunitate si sansa pe care o primesti sau pentru care te-ai zbatut atata timp.
    Faptul ca momentan nu ai resursele necesare pentru Marele Canion si optezi pentru un canion mai micut nu ar trebui sa te opreasca in a visa si a continua sa te lupti pentru cel dintai :smile: Metaforic vorbind, nu ma refer neaparat la canioane :silly:

    La Plitvice imi doresc foarte mult sa ajung :wub: Nu stiu cat de curand se va intampla asta, caci am alte prioritati mai arzatoare, insa daca mergi, ai sarcina de a face o tona de fotografii!! :biggrin: :heart: :happy:

    p.s La Multi Ani, draga Nice! Sa fii fericita si iubita :kissing:

    1. Merci mult pentru urari, Iulia, o zi superba iti doresc si eu, La Multi Ani! :heart: :kissing:
      Asa ma gandeam si eu intial, ca as putea visa in continuare la obiective si mai grandioase, dar apoi am realizat ca exista riscul sa ma multumesc cu putin. Sa ma plafonez… Sa-mi spun, iata, am vazut un canion, e ca si cand le-as fi vazut pe toate. :ermm: :ninja: :unsure: Am vazut un parc national, ce-mi mai trebuie sa vad si altele? Si sa ma opresc aici, la stadiul asta. Si tot metaforic am vorbit si eu…
      Pai cum asa, ca tin minte ca anul trecut dupa ce ai venit din Roma ne-ai anuntat ca pentru la anu iti doresti sa ajungi la Plitvice. :shocked: Te-ai razgandit? :ermm:
      Deja imi fac o multime de griji cu fotografiile astea, iti dai seama daca le ratez ca in Spania? :cwy: Am remarcat ca trebuie sa fac 1000 de poze ca sa-mi iasa una buna, iar aparatul meu, dupa 2 ore de fotografiat, ma anunta ca vrea la incarcat… :sad:

  14. Da, ai dreptate, exista riscul sa te multumesti cu atat. Insa tocmai pentru ca esti constienta de aceasta posibilitate, poti sa fii atenta la atitudinea ta si sa nu te lasi sa devii ,,lenesa” cand vine vorba de vise marete. As privi micul canion ca pe o recompensa intermediara, ceva ce iti poate alimenta sperantele (o dovada a faptul ca se poate sa ajungi unde iti doresti, ca esti pe drumul cel bun) :smile:
    Of, nu m-am razgandit, insa momentan imi doresc altceva.. mai mult. In functie de cum vor evolua lucrurile, voi vedea cum sta treaba si cu Plitvice. Am invatat ca nu le pot avea chiar pe toate si ca e important ca anumite lucruri sa le fac pe rand :smile: Oricum, pana in august se pot intampla multe :happy:

    Cat despre fotografii, sunt convinsa ca vei reusi sa surprinzi cadre frumoase (te va ajuta si natura, decorul din plin). In aer liber, fotografiile ies frumos, in general. Cele din Spania am inteles ca le-ai facut cu un telefon, nu ?
    Incearca sa ai mereu baterii pregatite pt schimb, in caz ca ramai fara.. :ermm:

    1. Ah, am inteles, mereu intervine ceva care ne planurile peste cap. :biggrin: :silly:
      Da, pozele ies frumos in aer liber, acum trebuie sa ma mai ajute si vreme…daca ploua nu am rezolvat nimic. :ninja: :dizzy:
      Cu telefonul mobil, da. :cwy: Din pacate abia cand am ajuns acasa am realizat dezastrul…
      Pai aparatul meu nu e pe baza de baterii, de baterii clasice zic. Are o baterie ca telefonul mobil. :pouty:

    1. Abia astept sa va arat fotografii din Croatia si Muntenegru si voua, celor din grupuletul de fotografie de pe fb. :biggrin: :cheerful: :tongue:

  15. In ideea in care , cumva, astazi de 8 Martie , esti plecata in unul din aceste locuri prezentate, te inteleg foarte bine , de nu o sa imi raspunzi))). Sa ai parte de ce e cel mai bun in viata, chiar daca nu e cascada preferata! Ani frumosi sa iti daruiasca Dumnezeu!

  16. In primul si primul rand, doresc sa-ti doresc un 8 Martie de neuitat ! La Multi Ani ! Fie ca visele tale sa ti se indeplineasca ! Referito la articol, trebuie sa-ti marturisesc, ca m-ai facut foarte curios cu privire la locurile descrise. Dar, in general vorbind, nu sunt de acord cu ideea, ca daca nu ai originalul macar sa ai copia. Sunt unele lucruri, n-am reusit, cel putin eu, sa fac compromisuri. Apropo de locurile prezentate, mi-a captat atentia in mod special Alpii Dinarici, poate candva o sa ajung si eu pe acolo.

    1. Ce barbati draguti pe summerday, chiar nu ma asteptam la atatea urari frumoase azi. :smile: O supriza placuta sa gasesc aceste cuvinte deosebite cu ocazia lui 8 martie. Care da, a fost unul reusit…cel putin pana in momentul de fata. :cool:
      Ce hotarat esti tu Szabi, iti doresc sa ajungi cat de curand pe crestele impadurite ale Alpilor Dinarici, sa savurezi aerul tare si proaspat al inaltimilor. :biggrin:

  17. Oh ce veste minunata! Cadoul perfect de ziua Femii! Eu iti doresc multa iubire, fericire si sa ai parte de o vacanta superba!!!

    Ca sa raspund la intrebare eu momentan sunt la faza in care prefer o copie, din cauza aspectelor financiare dar nu numai! probabil peste cativa ani voi gandi altfel :)

  18. Buna! In primul rand tin sa iti transmit toate gandurile bune pt ziua de azi (8 martie) care sa te insoteasca pe tot anul! :smile:
    Eu imi doresc sa vad toata lumea, cum am mai spus, deci m-as “multumi” cu orice tara. Croatia si Muntenegru suna foarte interesant. Am inteles ca Dubrovnik este un oras istoric medieval foarte bine conservat. Sa imi spui daca asa este cand te intorci. :biggrin:

    1. Oho, ce surpriza placuta, buna M.T. :biggrin: :cheerful: Dragut din partea ta ca ai trecut pe aici tocmai de 8 martie. :smile:
      Despre cel mai bine conservat oras medieval al Europei parerile sunt impartite. Unii ii atribuie acest statut Dubrovnik-ului, altii Bruges-ului. Nu mai inteleg nimic! :lol: :ninja: :wassat: Pe cel de-al doilea l-am vazut, pot confirma ca e fabulos, pe primul urmeaza sa-l vizitez dar de pe acum am mari dubii ca se ridica la nivelul orasului belgian. Pur si simplu nu are cum! In plus eu ador stilul flamand, iar in Dubrovnik nu am cum sa-l intalnesc. :dizzy:
      Ti-ar placea sa mergi chiar si in Uzbekistan sau Afganistan? :shocked:

      1. Mi-ar placea sa merg oriunde, cum am mai spus, daca as avea o “caruta” de bani, in loc de vreo magaoaie de casa si o colectie de masini de ultima generatie as prefera sa vad pe rand (in ordine alfabetica sau oricare alta ordine) toate tarile din lume.

        1. :biggrin: In cazul asta iti doresc sa ajungi sa le vezi pe toate cele 194. :biggrin: Timp ai, dorinta ai, bani iti mai trebuie. Sau niscaiva sponsorizari. :lol: :tongue:

  19. Iti doresc draga mea Nice sa ajungi sa le vizitezi pe toate, sa ne incanti cu frumoasele tale poze si cu viziunile tale unice despre locuri si oameni.
    >:D<
    pentru ca nu am apucat ieri (deh, soacra in vizita :D) sa iti urez la multi ani, o fac acum si iti urez sanatate, iubire si tot ce iti doresti sa se implineasca!
    lots of hugs :smile:

  20. Cascada Iguazu fara indoiala! E magnifica
    Cat despre excursia ta, ma bucur din suflet ca mergi in Croatia! Ai avut in ultimul timp unele comentarii mai tristute si cred ca o vacanta de genul asta te va revigora complet! :)

  21. As vrea sa vad toate locurile pe care le-ai expus, dar stiu ca este foarte greu. Cat despre copie sau original… Dorim mereu originalul, dar copia poate fi foarte reusita si ne-ar putea debusola, am lua-o drept original. Din experienta…, originalul poate fi mai prost decat copia.

  22. Ma bucur pentru tine, Nice, daca o sa ajungi in tarile astea care si pe mine ma atrag si pe care mi-ar placea sa le vizitez intr-o zi. Iti urez sa traiesti niste experiente cat mai frumoase
    Daca nu mi-e accesibila varianta dorita, ma voi multumi cu cea cat mai asemanatoare, care sa ma satisfaca. Daca astfel nu se poate…

  23. Muntenegru ma imbie si pe mine. Mai ales drumul pana acolo. aud ca ai de parcurs un fel de Transfagarasan de vreo cateva sute de kilometri … daca o iei prin Serbia …

  24. Zagreb dar mai ales Split, Dubrovnik cat si parcul natinal Plitvice sunt absolut superbe. gasiti cazare la pensiuni sunt multe in zona Plitvice. atentie. Cand mergeti spre dubrovnik sa aveti pasapoartele pregatite ( uneori mai fac controale, chiar daca sunt doua benzi una fiind pentru Croatia) :-) veti trece pe o distanta de cativa kilometri prin Bosnia si Hertegovina. litoralul Croat nu e chiar ot oricine. e in mare parte pietros si dupa cativa metri apa e deja foarte adanca.

  25. Pentru mine nu sunt suficiente copiile. Cu siguranta as vrea sa vizitez Grand Canyon, nu as putea sa ma multumesc cu Canionul Tara, desi la prima vedere, pare fascinant si acesta. As vizita in lung si in lat America de Nord, insa intre timp as putea sa ma delectez si cu niste copii. In final, totusi, ma astept sa tintesc cat mai sus si anume, USA! Niciodata nu mi-am impus ideea “nu exista nici macar o sansa sa ajungi vreodata in viata ta in America”. Orice este posibil! Si cred cu tarie ca stelele se vor alinia astfel incat eu voi calca pe pamant american in viitorul apropiat :))

Lasă un răspuns la marius Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: