Formatori de opinie

Contestatari exista peste tot, iar in blogosfera cu atat mai mult. E o pozitie comoda, tragi cu toata munitia din dotare pana iti faci victima praf. Indiferent de ceea ce facem, de cat de bine facem, tot se trezeste cate un ratacit care sa ne judece si ca incerce sa ne bagatelizeze munca. Mi s-a intamplat si mie cu ceva timp in urma. Au fost voci care au sustinut fie ca summerday e un pseudo blog, mai degraba un forum, reducand astfel peste 500 de articole la statutul de intrebari, fie ca eu sunt prea impersonala, ca nu dezvalui suficient de multe lucruri despre mine, ca nu am pareri despre nimic, ca nu-mi impun punctul de vedere, ca nu ma pot numi blogger atat timp cat nu sunt un formator de opinie. Bine, toate acestea nu erau prezentate sub forma unor imputari, ci a unor constatari. Si nu e vorba de hateri, ci de persoane care intrau, citeau si comentau. Dar care, la un moment dat, au rabufnit si au spus ce le rodea. Adevarul, in opinia lor. Si ca dracul sa nu para chiar atat de negru, au concluzionat ca ceea ce fac eu aici nu e neaparat rau, doar ca nu e nici serios, ca blogul meu nu are un aer profi. E asa, ca un bichon maltez pe langa un ciobanesc german.

Dar sa vedem cine sunt acesti formatori de opinie. Sunt persoane care, de la o tribuna reala sau virtuala, jongland cu o usurinta de invidiat cu toate cuvintele din DEX, dispunand de o cultura vasta si o inteligenta rar intalnita, reusesc sa-si sustina si sa-si impuna cu fermitate punctul de vedere in diferite probleme ce framanta omenirea. Cei care-i asculta sau citesc sunt atat de coplesiti de adevarul ce rezida in explicatiile si teoriile emise de acestia, incat nu pot decat sa incuviinteze si sa-si insuseasca cele aflate, exlamand incantati: “cata dreptate are domne omul asta!” Odata castigat publicul de partea sa, formatorului de opinie bine intentionat nu-i mai ramane decat sa inceapa operatiunea sa preferata: manipularea maselor.

In televiziune, poate cel mai celebru exemplu de formator de opinie este Mircea Badea. In blogosfera cunoastesti astfel de exemple? Ii urmariti cu placere, le preluati ideile, aveti incredere deplina in ei? Va considerati, in calitatea de bloggeri, formatori de opinie?

Sunteti persoane influentabile sau de regula preferati sa va formati parerile, sa analizati, judecati si sa decideti de unul singur, fara interventii externe?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

106 comentarii la “Formatori de opinie”

  1. ‘Neata, Nice! Nu prea cunosc multi formatori de opinie. Ori poate eu nu-i percep asa.
    Ei, altfel ar sta lucruruile daca as dispune de o cultura vasta si inteligenta rar intalnita si as putea jongla si eu cu tot DEX-ul! Sigur as fi cel mai tare formator de opinie! :)) Mi-a placut ironia. Ca sa fiu sincera, nici blogger nu ma consider inca…
    Oricum, eu sunt doar o rebela si niciodata n-am mers cu turma. Nu imi sta in fire sa ma inregimentez. Am momente cand, daca intru pe un blog si gasesc deja vreo 5 comentarii ca si trase la xerox…prefer sa tac. Ce rost ar mai avea sa comentez, desi am cu totul alta parere? Deja acolo e formata opinia si n-as face decat sa-mi pun lumea in cap. Am darul asta in viata reala si nu mi-e bine intotdeauna. Iar blogosfera e o realitate paralela…mai periculoasa uneori decat viata reala. Am deja niste experiente. Deloc placute.
    In general, oamenilor nu le place sa le spui ceea ce gandesti cu adevarat, nu vor decat confirmari.
    In orice caz, nu cred ca va veni vreodata ziua aceea cand n-o sa mai gandesc cu capul meu si o sa iau totul de-a gata, nerumegat.

    1. Neata, Elly. :cheerful: Am citit cu zambetul pe buze randurile tale pentru ca ma regasesc in ele in proportie de 100%. Si nu doar ca avem firi asemanatoare, dar culmea ca si eu gasesc blogosfera(sau virtualul) mai periculos decat viata reala. Uneori, e drept.
      Eu nu vreau confirmari si nici nu merg pe alte bloguri sa incuviintez autorul daca nu sunt de acord cu el. Dar de aici pana la rautati si jigniri e cale lunga. Cand cineva mi-a spus ca din punctul lui de vedere aici se desfasoare o activitate forumistica si nu una de blog, nu prea mi-a picat bine, pentru ca am pus mult suflet in articole, chiar daca oamenii nu au fost interesati decat de intrebarea finala si pe acestea le-au sarit(sau le-au uitat imediat).
      Oricum e greu sa comentezi articole in care ti se prezinta adevaruri absolute, convingeri, judecati de valoare. Evident ca sunt utile, ca te pun pe ganduri, dar in niciun caz nu le preiei de-a gata si nici nu prea are rost sa te lupti cu morile de vant… Eu mereu am preferat textele ce prezentau fapte, aspecte din societate, povesti de viata din care puteam eu singura trage cateva concluzii. Mai degraba din astfel de articole aveam de invatat.
      Ideea e ca nu prea citesc formatori de opinie. Sau nu-i percep eu astfel… Dar cine se considera sa ridice manuta sus! :biggrin:

  2. Buna dimineata, @Nice :smile:
    “inteligenta rar intalnita”?… :lol:
    … stii… exista un citat… care suna ceva de genul: “la ce sunt bune toate cartile din lume… daca nu ne invata sa ne iubim aproapele?”. Asa ca minunatele personaje cu “inteligenta rar intalnita” si “cultura vasta” se pare ca-s varza, daca nu-si pot folosi cunostintele pentru a face bine si a deschide mintile “maselor”.
    Strict la obiect, pentru ca ai adus vorba despre cei care si-au dat cu parerea ca blogul tau e asa si pe dincolo… Personaje cu ceva inteligenta si cultura, care sa critice si sa bage zanzanie – sunt destule.
    Nu ma mai uit la TV. Iar Mircea Badea… hmm.
    Insa Badea poate fi considerat un model bun, spre deosebire de Dan Diaconescu, care a hranit prostia din capetele multor romani. Formator de opinie? Conceptul in sine ar trebui combatut, avand in vedere ca fiecare poate gandi pentru sine.
    De urmarit bloguri, da, asta o fac. Insa nu preiau ideile pana nu le “mestec”, iar cu increderea… stau prost – cand vine vorba de oameni pe care nu-i cunosc personal.
    Daca ma consider formator de opinie? Hmm… Am pretentia ca pot sa gandesc singur… insa “formator de opinie” suna cam… pretentios. Nu cred ca am ajuns pana acolo.
    Uneori cred ca ar fi bine sa-i trimiti la dracu pe cei care-ti spun ca blogul tau “nu e asa si asa… si pe dincolo”. Intr-o situatie de genul… raspunsul din partea mea ar fi “Frate… blogul meu e ce vreau eu sa fie. Nu-ti place? Nu mananci. Scurt. Valea!…”
    Big hug :cheerful:

    1. Neata, Sky. :cool: Exact, fiecare poate si trebuie sa gandeasca pentru sine. Aici e cheia articolului meu, tocmai asta am vrut sa sugerez, ma bucur ca ai pus tu punctul pe i. Cata nevoie avem de formatori de opinie? Sunt ei absolut necesari? Sunt astfel de persoane in jurul nostru. Vreau exemple concrete, chiar sunt curioasa pe cine vedeti voi capabil sa influenteze masele.
      Cat de credibili pot fi ei intr-o societate ca a noastra in care sunt in joc atatea interese? Pentru ca sa fim realisti, tocmai oamenii bine intentionati tac, lasandu-i pe ceilalti sa vorbeasca.
      Dar fiecare blogger are sansa sa devina formator de opinie. Cred ca bloggerii A-list sunt astfel priviti, doar ca eu tocmai pe ei nu-i urmaresc.
      Culmea ca ei pretindeau ca le place sa scrie aici pe blog. Asa just for fun, pentru relaxare. :biggrin: Inca o data mi se certifica faptul ca suntem perceputi de ceilalti exact pe dos. Deja am obosit sa dau explicatii, ii las sa creada ce vor.

  3. Pe mine ma faci din ce in ce mai curioasa cand amintesti de criticile care ti s-au adus, pentru ca nu stiu la cine sa ma gandesc.

    1. Off, chiar imi era teama ca lumea se va lega de prima parte pentru a comenta. Era decat o mica introducere, nu conteaza cine erau, oricum nu mai sunt demult pe aici, s-au dus pe bloguri adevarate. :biggrin: :devil:
      Pe mine ma interesa ce formatori de opinie cunoasteti voi, exemple concrete, cum va formati parerile despre lume, viata in general, daca sunteti influentabili, manevrabili. Daca va considerati formatori de opinie voi insiva. Adica restul.
      Cred ca va trebui sa renunt la introduceri de acum inainte. :dizzy: :sad:

      1. Pai aia era partea interesanta, trebuie sa ne aduci informatii ca sa ne intretii aici :lol: . Eu nu-s formator de opinie pentru ca nu am nici o influenta asupra unor grupuri mari de indivizi. De altfel nici nu sunt fanul cuiva, culeg informatii de pe unde le gasesc a fi plauzibile…

        1. Silvia, important e ca ideile tale au consistenta si impact asupra auditoriului. Si esti si foarte ferma cand iti expui punctul de vedere. Ai stofa, zic eu. :wink:

  4. Pe blogul meu scriu despre ceea ce imi place sau nu imi place, despre ceea ce ma framanta. Nu incerc sa schimb nimanui modul in care percepe viata(nici nu cred ca as fi capabila), nu ma deranjeaza daca avem opinii diferite. Dar nici nu las pe altii sa gandeasca in locul meu. Pentu deciziile pe care le iau vreau sa fiu singura care raspunde.

    1. Asadar te consideri ori ba formator de opinie? Poti sa-mi dai exemple de formatori de opinie dintre cei pe care-i urmaresti la tv, in presa sau pe bloguri? Macar unul.
      Avem nevoie de formatori de opinie in jurul noastru, de oameni care sa ne ghideze, sa ne releve marile adevaruri ale vietii?

      1. Nu ma consider formator de opinie si nici nu exista vreunul care sa imi poata schimba parerile, deci nu pot da nume. Multi dintre noi nu i-ar putea intelege, din pacate, chiar daca ar aparea unul cu adevarat bun. Ai nostri vad ca se ghideaza dupa DD si altii ca el. :((

  5. Eu am invatat ca cu cat incerci sa multumesti mai mult pe cineva cu atat cresc sansele sa nu se intample astea.
    si ca, evident, niciodata nu poti fi pe placul tuturor.
    Asa ca, Nice, don`t worry there are more ppl that love u here than those who don`t agree or like u.

    1. Tocmai ca nu am incercat sa-i multumesc pe ceilalti. Nici in real si nici in virtual. Iar asta nu a fost o “strategie” prea buna. :biggrin: Stiu eu ce zic. :lol:
      Nu ma intereseaza sa fiu iubita de lume, Ana. Ma comport intotdeauna natural.

  6. Neata, Nice!

    Eu dau bani pe formatorii de opinie, cum dau pe brocoli :))))) Adica, deloc.
    Eu sunt un personaj aparte. Teoria si vorbele frumoase nu ma inspira. Mi se rupe de incercarile oricui ar vrea sa ma convinga si nu am nicio dorinta de a convinge pe cine de ceva vreodata.
    Da, cunosc formatori de opinie la diferite nivele si unii sunt chiar buni. Doar ca eu sunt sceptic intotdeauna, ma comport ca un Toma Necredinciosul de fiecare data :))))))
    Eu nu-s nici macar blogger, cu atat mai putin formator de opinii in lumea asta nebuna :D
    Nu iti face griji pentru părerile celor exemplificati de tine. Daca ii rodea ceva, inseamna ca sunt bolnavi la cap. Nu medical, doar comportamental.

    1. Neata, Marin. :biggrin: Dar sa stii ca broccoli ala e destul de scump, eu de cand cu criza asta nu m-am mai putut atinge de el. :lol:
      Chiar ca lume nebuna… :dizzy: :ermm:
      Deci exista, le recunosti valoarea, doar ca nu ai incredere in bunele lor intentii. Dar eu cred ca ne dam imediat seama cand cineva incearca sa ne manipuleze.
      Tu cum iti formezi parerile despre viata, Marin? Cartile te inspira? Gasesti acolo tot ce ai nevoie pentru a-ti construi propriile opinii? Pentru ca tu ai multe puncte de vedere deja formate pe diferite subiecte. Cum ai ajuns la ele?
      Nu-i rodea, am ales eu un cuvant pentru a exprima ceva, dar acei oameni au spus ce au vazut ei ca se intampla aici. A fost o introducere, nu asta e subiectul discutiei.
      Poti sa-mi dai exemple de formatori de opinie buni? Macar doua.

      1. Nu toti realizeaza ca sunt manipulati si de multe ori nu ne dam seama decat atunci cand se incearca o manipulare la nivel ridicat. Toti cei care vorbesc pe la emisiuni si comenteaza sunt formatori de opinie. Cei buni sunt cei in gura carora se uita multi. Dan Diaconescu, Robert Turcescu, Dan Puric etc. Nu am nicio apreciere pentru ei, dar oamenii ii urmeaza…
        Eu? Eu stau si meditez despre toate. Prefer sa ascult si sa las totul sa sedimenteze in in mine. Apoi, am ales sa las sufletul meu sa decida ce e bine si ce nu.

        Cu cine tii in seara asta, Nice?

        1. Marin, buna. DD e formator de opinie? Nu il urmaresc constant(asta mi-ar mai lipsi) dar in putinele dati cand l-am vazut la tv mi s-a parut ca nu stie decat sa puna intrebari. Cam ca mine asa. :biggrin: :tongue: :silly: Nu prea l-am auzit exprimandu-si opinii clare, ferme. Dar mna, e posibil sa fi pierdut eu esentialul… :whistle: :dizzy:
          Marin, de multe ori acceptam cu buna stiinta sa fim manipulati. Stii teoria aia cum ca oamenii adora sa fie mintiti. Eu zic ca simtim, dar nu reactionam in niciun fel. Asa suntem noi, ne lipseste initiativa.
          Pai…bine faci! :cool:
          Cu Portugalia, dar cred in victoria Spaniei. Tu ce premonitii ai si cu cine tii? :dizzy: :cheerful:

          1. Yep, din pacate…DD-ul e un mare formator de opinie….a castigat procente bune la ultimele alegeri :D Da, si asta e adevarat…ne placa sa fim mintiti. Bine, in general vorbind; mie, nu-mi place.
            Stiu ca nu-s destept, cu atat mai putin frumos si asa mai departe. Ergo, daca imi zice cineva asa ceva, inseamna ca vrea ceva de la mine :))))

            Si eu tot cu Portocalia tin, dar e un meci urat….ma enerveaza Spania si jocul ei mai mult decat iti poti imagina :)))

            1. Marin, beauty is in the eye oh the beholder. Vezi dara…

              Cum adica te enerveaza jocul Spaniei? Dar ce are? Hehe, ma bucur ca de data asta avem favoriti comuni. :w00t: :happy:

              1. Asa o fi…dar eu sigur nu-s frumos. trust me :P :)))

                Jocul Spaniei? E un fel de antijoc…tin de minge, si-o vâra intre ei si unde e fotbalul? cate suturi au fost pe poarta? cate faze a avut marea spanie sa te faca sa te ridici in picioare de extaz sportiv ? Spania e ca o femeie superba pe care toti barbatii ar duce-o-n pat…dar cand deschide gura, ies broaste :))))))

                1. :biggrin: :lol: Sa stii ca am intalnit si eu femei din astea, un adevarat cosmar cand deschid gura. Pana si eu fugeam mancand pamantul, daramite un barbat…
                  Pai da, a remarat si comentatorul ca semifinala nu e tocmai ce se spera a fi… Deh, asta e stilul Spaniei, stil prin care isi imbarliga adversarii si iese victorioasa. :biggrin: :dizzy: :unsure:

                2. Neata! Daaa….slava domnului ca nu am mai vazut prelungirile si penlty-urile. M-as fi plictisit de moarte :))))
                  Daaa, mi te imaginez fugind :P

  7. In primul rand nu trebuie sa-i iei in seama pe cei care zic ca blogul tau e intr-un fel sau altul. E blogul tau, ai dreptul sa scrii ce vrei despre el. Nu te obliga nimeni sa scrii lucruri personale asa cum nu te poate obliga nimeni sa nu pui zilnic video-uri de pe youtube daca asa iti doresti tu.
    Am dat si eu peste oameni din astia. Nu-ti mai zic ca unul a venit la mine pe blog, a lasat comentariu si dupa ce i l-am acceptat si l-am rugat sa vb mai frumos altfel nu le mai accept, a inceput sa-mi zica ca blogul meu de fapt e si al lui, ca e un fel de spatiu liber, unde fiecare poate sa spuna ce are chef. Ei, nu e chiar asa. Blogul e al meu, platesc gazduire si domeniu pentru el. Si chiar daca n-as plati si as sta pe wordpress, tot al meu ar fi.

    Si acum revenind la intrebarea ta. Eu nu-l suport pe Badea, daca el este formator de opinie (si cred ca e), atunci naspa. Un formator de opinie ar trebui sa fie un model demn de luat in seama…care sa te invete sa fii mai bun, sa te porti cum trebuie in societate, nu cum face el.
    Daca ma consider formator de opinie? Nu cred. Desi am observat ca reusesc sa influentez lumea. Cititori de-ai mei au cumparat produse recomandate de mine, au fost in locuri recomandate, s.a. Insa eu ca blogger simt ca am un cuvant, mie asta imi place. Adica pot spune public ce s-a intamplat si pot fi luata in considerare. De ex…daca la un restaurant esti tratat prost si vorbesti atunci cu managerul si el iti zice, naspa, pleaca si nu-ti oferim nici macar scuze…poti scrie pe blog despre experienta ta si pot afla o multime de oameni. Iar opinia ta va ramane peste ani si ani. Mi s-a intamplat ca dupa astfel de articole sa primesc comentarii de la manageri care sa-si ceara scuze ptr experienta mea. Si mi-a placut asta.

    1. Mihaela, ceea ce povestesti tu ma duce cu gandul la ideea ca in blogosfera, formatorii de opinie sunt bloggerii A-list sau oricum cei cu foarte multi vizitatori, cititori. Si atunci, persoana care mi-a adus la cunostinta ca aici se desfasoara mai degraba o actvitate forumistica decat una bloggeristica, si ca eu nu sunt importanta, ca lumea nu ma asculta si nu ma ia in serios, spunea o realitate. Pentru ca nici nu recomand nimic si nici vizitatori prea multi nu am, de fapt sunt pe zi ce trece tot mai putini.
      Dar este ok asa pentru ca nu sunt interesata sa fiu formator de opinie. Dar de aici pana a elimina definitiv din peisaj cele peste 500 de articole scrise, e cale lunga. Chestia e ca eu chiar scriu lucruri personale, toate articolele sunt inspirate din viata mea, toate articolele au la baza un fapt care mi s-a intamplat la un moment dat. Si tocmai mie mi se imputa ca nu ma implic, ca nu sunt personala. Ma rog, fiecare vede ce vrea.
      Ca sa intelegi mai exact, acea persoana a facut o constatare, nu mi-a reprosat ca nu e bine ce fac, nu mi-a sugerat ca ar trebui sa schimb ceva. Acea persoana era chiar multumita de cum decurgeau treburile pe aici, se simtea bine, in largul ei. Poate prea bine… Si exact ca cititorul tau, mi-a spus ca acesta e blogul ei, nu al meu. Ea devenise stapana in casa mea. Preluase franele cu alte cuvinte. Au fost si voci care au contestat calitatea comentariilor de aici si faptul ca nu sunt personala, ca nu am puncte de vedere. Ei isi doreau cu ardoare mai multa calitate pe summerday. :biggrin: :lol: Ca sa vezi ce chestie. :silly: Dar oamenii uita sa se priveasca in oglinda cand incep sa vorbeasca despre altii…

  8. Io-s Bu-uhuu! Influențez masele ce-mi trec pragul! Îi fac veseli! :lol: Glumesc, m-am lăudat și io, na! :lol: Acum cu trend-ul ăsta, bineînțeles că au apărut blogări ce sunt formatori d eopinie pe anumite teme (sport, politică etc.). În schimb au rămas foarte multe bloguri personale (jurnale personale) unde stăpânu e stăpân, cui nu-i place acel jurnal să-și ia păpucii lovindu-și de dosul, cale bătută s-aibă. Scriu ce-mi place, am jurnal personal, nu e academic ci prietenesc, n-am obligații, punct. Pup pă tătă lumea chiar și pe cei ce-mi fac fețe acre. :lol:

    1. Asa e, Tury, uite acum mi-a venit in minte un alt formator de opinie, celebrul Catalin Tolontan, care are si un blog de notorietate, si care scrie despre sport, dar mai atinge din teme politice, sociale. Si e super respectat si apreciat. Nimeni nu poate pune la indoiala calitatile lui, onestitatea si bunele lui intentii. :biggrin: :dizzy: :unsure: Conteaza enorm sa-ti pastrezi verticalitatea si sa fii impartial pentru ca oamenii sa capete incredere in tine. Zic eu. Poate gresesc. Poate se cauta alte valori acum.
      Dar tu ai dreptate, daca reusesti sa imprimi o anumita stare de spirit, si tu de obicei o faci, eu ti-am mai spus, omul se simte bine pe blogul tau, deja ti-ai castigat cativa adepti care revin cu placere si altadata. Trairea e poate mai importanta decat opinia.
      In cazul meu nu a fost vorba de nu ii placea, ci ca ii placea prea mult, astfel incat devenise ea, persona respectiva, stapana pe blogul meu. :devil: :biggrin:

    1. Pai nu ma stresez decat dintr-un singur motiv. Ma urnesc prea greu, sunt prea comoda si se aduna ideile de articole si nu stiu cu care sa incep mai repede. :lol: :biggrin: :silly:
      Ce ii reprosezi lui Badea? Ce nu iti place la el? :ermm:

      1. Consider că e fals iar umorul său nu prinde cel puțin la mine. Oi fi io mai aiurea, poate.
        Ohoo, e foarte bine că șeti full de idei, începe întodeauna cu ideea cea mai pe plac!

        1. Nu zici tu rau deloc, Tury. Cam ai dreptate… Oricum e doar un show tv, ce asteptari de sinceritate absoluta sa ai?
          Bun sfat, de multe ori le pierd pentru ca nu le notez. :))

  9. Treaba cu formatorii de opinie e o… treaba mare. Adica un rahat pe bat. Eu n-am intanit in viata mea “formatori de opinie” care sa nu fi dat macar o data cu bata-n balta. Tocmai de-aceea, a te bizui exclusiv pe ei pentru a suge cu paiul o idee, o parere mai degraba, e o eroare flagranta si rusinoasa. E OK sa vezi ce zic unul si altul pe o tema data, dar sa-ti asumi cu ochii inchisi punctul lor de vedere si sa-l reproduci ca o placa stricata e doar o dovada de IQ redus. Asa ca nu te nelinisti, discutiile nu dauneaza nimanui, doar ingustimea o face…

    1. Frumos si adevarat spus, Teo. Iar asta cu placa stricata se intampla frecvent. Pentru ca nu suntem in stare sa gandim noi lucrurile, sa emitem noi propriile idei, teorii sau solutii, auzim ceva ce ne place, ce suna interesant si il repetam cui vrea si are chef sa ne asculte ca pe o poezie. :face:

      1. Ba suntem în stare să gândim noi! E nițel mai greu întradevăr da se poate iar propriile idei le avem fiecare, să nu le lăsăm să muceazească, indiferent dacă sunt urât irositoare ori splendid colorate! Să fim noi înșine dragă Nais! Dacă nu s epoate, golim 5 berule și tot iese ceva când scriem! :lol:

        1. Vad ca tu esti sustinatorul originalitatii cu orice pret, Tury. Dar ce te faci ca mai sunt si idei care-ti plac si pe care nu poti sa nu le insusesti? Pentru ca rezoneaza imediat cu sufletul tau, cu ceea ce simti tu.

            1. :lol: E musai sa ne lasam si noi amprenta personala, nu Tury? Da, in general putem adauga, putem schimba pe ici pe colo in punctele esentiale orice a fost deja inventat.

  10. Formatori de opinie? Nu ar trebui sa existe asa ceva. Ar trebui sa existe opinii si atat.
    Ascultandu-le oameni isi pot forma o parere
    :alien: (ce iconita draguta)
    –Cu drag Felicia
    goodgamefelicia [.] wordpress [.] com

    1. Bun venit pe blog, Felicia. Nu stiu daca nu ar trebui sa existe formatori, pe unii dintre ele oamenii ii proclama astfel pentru ca se regasesc in ideile lor, pentru ca le adopta cu aplomb teoriile. Pur si simplu se regasesc in opiniile cuiva, in modul lui de a vedea viata. In plus, poate are si un fel aparte de a se exprima, pe care iar oamenii il gasesc adorabil.

  11. eu contest in primul rand termenul de “formator de opinie”. sunt oameni care sunt prea comozi sa gandeasca folosind propria minte, asa ca urmeaza ce spun altii. nu-s gica contra, dar imi place sa disec un pic, oare chiar asa e cum zic altii sau exista un inteles ascuns? nu-mi doresc ca cei care ma citesc sa-mi urmeze ideile, expun doar ceea ce cred eu, concluzii la care am ajuns gandind cu neuronii din dotare. daca e corect ce concluzionez sau nu, ramane la decizia fiecaruia. nu degeaba se spune “cate capete atatea pareri” :biggrin:

    1. Nu stiu daca sunt prea comozi, dar poate le lipseste incredere in ei insisi. Poate nu sunt siguri pe ceva, nu au certitudinea ca viziunea lor e cea corecta si dau de un astfel de om, foarte hotarat, foarte cultivat, care se mai exprima si frumos, elegant, care pare ca stie ce spune si, regasindu-se in modul acestuia de a gandi, in teoriile si ideile lui, nu pot decat sa-l aprobe, sa-l incuviinteze si eventual sa-l copieze. Si astfel apar formatorii de opinie. Sunt sigura ca asa se intampla si in blogosfera. Cauti un om care sa-ti impartaseasca viziunea asupra vietii, il gasesti, realizezi ca iti place mult felul lui de a pune problema, doar ca nu esti sigurul, omul asta este citit si comentat de inca 5000-10000 ca tine. Acestia sunt in general bloggerii A-list. Daca formatorul recomanda ceva, lumea are incredere in el si merge sa cumpere acel produs, sa citeasca cartea sau sa vizioneze filmul prezentat de formator.

      1. da, gandind din punctul asta de vedere ai dreptate. insa cum spuneam, unul din motivele pt care mi-am facut blogul a fost sa-mi expun propriile pareri (se inmultisera si nu-mi dadeau pace! :biggrin: ) si nu sa urmez o linie deja trasata.
        ai dreptate, din nou, referitor la carti, sunt oameni ale caror gusturi le apreciez si daca aduc in atentie ceva, ma fac curioasa. in rest ma incadrez la categoria “toma necredinciosul” trebuie sa pun degetul ca sa cred ;)

        1. Daca e vorba de un advertorial sau reclama mascata, prezentarile de produse nu ma fac curioasa, daca omul ne recomanda ceva pentru ca a testat si realmente i-a placut acel lucru, poate ma risc. Dar si asa foarte rar.
          Sunt cam multi “necredinciosi” aici pe blog. Si Vacitim marturiseam ieri acelasi lucru. :biggrin: :lol:

  12. fiecare are dreptul si posibilitatea de a nu te citi, dar e misto asta e viata toata lumea vrea schimbari asta nu inseamna ca daca te-ai schimba dupa dorinta lor ar fi mai bine. Gandestete ca tipii astia te citesc acum si vor sa te schimbe, te schimbi si realizeaza ca nu ii pasioneaza subiectele care probabil credeau ei ca le-ar fi cazut bine …fiindca asa se intampla. Tu trebuie sa ramai tu! :happy: asta e parirea mea. Fiecare sa-si vada de ale lui.

    1. Daa, sunt convinsa ca tu nu esti deloc influentabil, faci doar cum si ce iti spune tie constiinta. Pato, tu te consideri formator de opinie? Ravnesti la acest statut? :dizzy:

      1. dupa cum vezi nu! nu-mi pasa sa scriu despre ce cred eu despre politica…, evit subiectele mondene, politice.

        Probabil mai am articole opinii personale pe blog, dar asa nu inseamna ca influientez pe cineva, doar mi-am expus parerea… nici n-ar avea oamenii de ce sa isi puna speranta in parerile unui pusti de 21 de ani care n-are experienta prea mare de viata. Cred ca un formator de opinie trebuie in primul rand sa urmareasca un scop, sa vrea sa faca asta sa fie cum ai zis si tu un bun manipulator…( manipularea cred ca e o chestie negativa chiar daca o folosesti in scopuri care par pozitive) si necesita multa experienta de viata ca sa aiba cuvant la orice, iar eu nu pot sa dau raspunsuri si explicatii decat la ce stiu, cunosc cred ca am niste minime notiuni insa mai mult nu ma bag.

        1. Eh, intr-adevar ocolesti politica si mondenitatile, dar ai multe articole cu opinii ferme, prezinti si unele produse, ai si recenzii de filme, carti, esti urmarit de multa lume…eu zic ca ai potential, depinde mai departe ce faci cu el, cum te dezvolti si ce scopuri iti propui. Da, esti tinerel inca, e nevoie sa capeti experienta, iar asta vine cu timpul. E adevarat ca trebuie sa-ti si placa sa fii mereu informat, la curent cu tot ce misca, ce se intampla prin lume. Si lectura e de un real ajutor…

  13. formator de opinie? eu? clar nu.
    fiecare are propria lui opinie si atata timp cat are argumenete plauzibile e foarte ok.
    eu zic ca mereu am de invatat de la ceilalti, chiar daca eu sustin o anumita idee si ceilalti nu o impartasesc cu atat mai bine, poate aflu si eu ceva nou, poate imi deschid si eu orizonturile.
    sunt deschisa si tin cont de opinia celor din jurul meu,daca doar opinia mea ar conta atunci nu as lasa sa fie comentarii :D eu consider ca sunt inconjurata de oameni de calitate, oameni cu potential, oameni care stiu sa-si sustina opiniile si deasta mi-e drag de toti cei care intra pe blogul meu, deasta comentez si eu pe alte bloguri, altfel as sta in umbra, deasta am blog public pentru ca imi place aceasta interactiune
    niciodata nu am fost un lider si nici nu-mi doresc asta :)

    1. Incredibil cat de mult seamanam cand vine vorba de modul de perceptie al bloggingului. Exact asa consider si eu, ca mereu avem de invatat de la ceilalti, dar trec toate informatiile prin filtrul gandirii mele si procedez in consecinta.
      Ai gasit in blogosfera o persoana in ale carei opinii(despre lume, viata, societate) sa te regasesti aproape in totalitate astfel incat sa exclami: parca as fi scris eu asta?

      1. nu am gasit o asemenea persoana in care sa ma regasesc in totalitate, dar am gasite persoane cu care am foarte multe puncte in comun si persoane de la care pot invata multe si tu faci parte din categoria asta :)

  14. Eu chiar am specificat într-un articol că nu scriu pentru nimeni și nu oblig pe nimeni să-mi citească blogul. Nu cred că ar face asta un formator de opinie. De asemenea, eu nu scriu decât despre ceea ce-mi place sau cu ce mă confrunt, pe când un formator de opinie în mod sigur scrie despre ”ce e la modă”, ce se cere, ce prinde mai tare la public. Așa cum face Badea, al cărui rost în televiziune nu îl înțeleg nici astăzi… :alien:

    1. Exact Ana, ai pus punctul pe i, un formator de opinie discuta despre subiectele fierbinti ale zilei, despre ce se cere, ce prinde la public. Noi, pentru ca la fel ca si tine eu scriu doar ce mi se intampla, nu vom atinge niciodata acest statut. In primul rand nu ne dorim. :wink:

  15. Nu as fi un bun formator de opinie si nici nu-mi doresc
    Caut compania oamenilor care ma incurajeaza sa-mi formez propriile opinii iar la TV nu urmaresc acele showuri expuse cu patima in care oratorul intercaleaza faptele cu propriile impresii si credinte – eventual neargumentate Vreau informatii prezentate impartial ca sa extrag , sa compar, sa inteleg. Nu trebuie sa mi se dea mura in gura rezultatul – vreau ecuatia si atat. Genul de stiri pe care le gasesti tot mai rar :(

    1. Acele show-uri ma dezgusta pur si simplu. Manipularea e pe fata deja, nu exista nici macar acel dram de subtilitate…de bun simt pana la urma. Informatii prezentate impartial? Cam greu daca nu imposibil.
      Eu cred ca ai fi, dar nu-ti doresti. Sau poate esti deja si nu realizezi.

      1. Nu-mi doresc pentru ca nu m-ar stimula intelectual nici pe mine si nici pe cei care mi-ar copia vreo idee sau si-ar insusi-o
        Si apropo, mie nu-mi place deloc Mircea Badea. E un orator bun dar ceea ce spune el are o singura directie. O singura intentie. E setat pe slavirea unui partid si atat. De cand nu mai face showuri cu Teo eu nu-l mai urmaresc – si cu atat mai putin as citi ce scrie :)

          1. Gandesc exact ca tine in legatura cu acest subiebt. Mai ales antena 3 a devenit o statie de emisie fara pic de rusine , un fel de can-can la televizor. Ma bucur ca i-au scos din grila pentru ca NU ai ce invata si nu ai ce sa vezi constructiv pe acel canal
            Mda, canal, asta e………..

  16. Formatori de opinie pe bloguri, my ass! :tongue: . Aia care se considera “formatori de opinie on-line” sunt niste frustrati platiti de diverse partide si institutii din banii nostrii sa le tina partea pe “bloguri profi”. Sunt doar niste postaci. E blogul tau si trebuie sa fi asa cum vrei tu, screw them! :devil: . Cat despre Badea, da, are dreptate in peste 95% in ceea ce zice si ar fi bine sa mai aplece urechea romanii la el.

    1. MT, te referi la jurnalisti sau la bloggerii obisnuiti, care scriu bine si au multi adepti? Pentru ca tocmai asta e diferenta, zic eu, dintre un jurnalist si un blogger, bloggerul poate ramane si echidistant, nu trebuie sa fie in vreun partid sau platit de vreun partid.
      Desigur ca scriu ce vreau si cum vreau, oamenii insa ar vrea mai multe opinii si mai multa fermitate pe summerday. :biggrin: :lol: Cica sunt prea detasata. :dizzy: :ninja: :tongue:

  17. sigur ca sunt un formator de opinie… in senul ca… imi formez singur opiniile…
    de ex… l-am ascultat de cateva ori pe mircea badea… si mi-am format opinia despre el… nu-mi place… este un tip care si-a ratat cariera… mai bine se face model… ca de vorbit… vorbeste plin de mandrie… arogant… si spune gogomanii pe seama ziarelor… care nici alea nu sunt de calitate… ca daca ar fi de calitate… mircea badea le-ar ocoli pentru ca nu le-ar intelege… si pe langa toate astea… numitul mircea abdea mai are si o imperioasa nevoie de sutinera colegilor… invocandu-le aprobarea prin intrebari stupide…
    dar… asta nu este singura opinie… si nici cea mai importanta…
    o alta opinie este… ca din nefericire… sunt prea multi carora le place mircea badea… si ii urmaresc balivernele… in loc sa priveasca la o telenovela… ar fi mai castigati… .de unde… deduc singur… ca nivelul culturii la poporul roman a scazut… altfel… nu erau atat de multi care ii acorda atentie lui mircea badea…
    pacat… mare pacat…
    despre blog… hmm… cui nu-i place… sa nu vina… mi se pare asa de simplu… incat… eu…sincer… nu mai ma uit la mircea badea… sa fie santos…
    dar la tine pe blog… tot vin… ca… imi place… asta e… sa nu cumva sa il incui privat… sau stiu eu ce altceva sa-i faci… ca sa nu mai pot veni… da???

    1. Controversat acest personaj, MB, vizitatorii acestui blog nu ar mai intelege nimic daca ar citi parea ta si pe cea a lui Modern Talking de mai sus…
      No way, cum sa pun blogul pe privat, Ovi, asta nu se va intampla prea curand… :dizzy: :ermm:

  18. Exemple : Cabral , Mister Maruta , din punctul meu de vedere.
    Formator de opinie? Nu sunt si nici nu cred ca vreau sa fiu. E prea multa presiune si nu de asta mi-am facut blog . Am inceput sa scriu pentru ca voiam sa impartasesc idei si povesti de viata. Ca si la tine, multe din articolele mele sunt inspirate din viata personala si dau din casa atat cat vreau eu, ca doar de aia e blogul meu si nu a altcuiva.
    E trist totusi ca unii au ajuns atat de lenesi ( ca prosti nu sunt toti) incat sa preia doar pareri si sugestii, sa le prezinte ca fiind ale lor si apoi sa se mandreasca . Oricine se poate informa si poate sa isi formeze o opinie in urma cautarilor. Daca nici acum nu avem acces la informatie, atunci … Mircea Badea a fost si va fi mereu un personaj controversat , are un stil care nu atrage multa lume si totusi , se pare ca sunt oameni care ii urmaresc emisiunea , chiar daca nu il sustin. Se uita doar din curiozitate, si recunosc m-am uitat si eu de cateva ori , dar nu am reusit sa il urmaresc pana la sfarsit. DD e parintele lor, a strans mai multi adepti decat a strans Acasa cu telenovelele :))))
    E blogul tau , scrii ce vrei cum vrei si cui nu ii place sa nu stea pe aici. Punct. :D
    Mie imi place aici, daca lucrurile stateau altfel nu mai intram .

    1. Hm, pe mine stilul lui Cabral nu m-a prins, stiu ca are un blog, dar nu-l urmaresc, parca e mai simpatic si i se potriveste mai bine emisiunea aia de mondenitati de pe Acasatv. :biggrin:
      Pe Badea nici eu nu pot sa-l urmaresc pana la sfarsit, cand incepe cu subiectul lui preferat, politica, schimb imediat canalul.
      Ma bucur ca mi-ai gasit blogul si te simti bine aici. :cheerful: :cool: Oamenii vin si pleaca, prea putini au ramas de-a lungul timpului. Nu trebuie sa fim dezamagiti, doar sa acceptam ca asta e mersul lucrurilor. :sad: :smile:

  19. In bloggosfera este loc pentru oricine, si pentru formatorii de opinie, care or fi aia, si pentru cei care copiaza stiri si alte chestii de la altii, si pentru cei care vor sa aibe un jurnal, si pentru cei care iubesc scrisul, si pentru toti… Eu sunt blogger, nu pot spune ca nu sunt, chiar daca dupa opinia altora numarul de vizite pe blogul meu nu corespunde anumitor standarde, in fine, .., sunt blogger pentru ca am un blog si imi place sa scriu pe el – atat.
    Formatorii de opinie sunt necesari, zic eu, si asta pentru ca mai mult de jumatate din populatie nu au opinii personale, nu au pentru ca asa au fost educati, sau pentru ca .. Dumnezeu stie de ce..

    1. Sal, Petre, gata, te-ai intros de la tara? :biggrin: :unsure: Esti pregatit sa-ti reiei activitatea favorita? :cheerful: :tongue:
      Numarul de vizite? Hehe, hai sa nu vorbim de lucruri triste in seara asta. Si la mine situatie se prezinta undeva…sub nivelul marii, dar mergem mai departe si dam vina pe canicula. :lol: :ninja: :sick:
      Poti sa-mi dai macar un exemplu de un formator de opinie pe care tu il respecti si il apreciezi? :ermm:

        1. Oh, da, bune exemple, Banciu e un tip cu opinii. Si ce opinii! :biggrin: Desi nu mereu sunt de acord cu el, trebuie sa recunosc ca are un umor savuros, dar e si rautacios, chiar cinic. Si nu stiu daca e mereu obiectiv.

  20. Nu mă las influențat de nimeni, ascult, citesc pe toată lumea, iar la final îmi formez propriile păreri. Da, Mircea Badea are de multe ori dreptate în ceea ce spune și nu pot spune că îmi displace atitudinea lui, dar câteodată exagerează.

  21. Nu-mi place Mircea Badea, câteodată le spune bine dar câteodată taaare exagerează. Ştiu câţiva bloggeri formatori de opinie dar îi urmăresc foarte rar pentru că nu mă atrag articolele lor :smile: Eu una sper că nu sunt :lol:

    Întreb şi de părerea altcuiva şi cum ar proceda el dar în final decid singură :wink:

    1. Hehe, cica nu ma atrag articolele lor. Sa-ti spun un secret, nici pe mine. :biggrin: :devil: Procedezi perfect, e mai bine asa, ca macar nu ai pe cine da vina la sfarsit(decat pe tine insati). :tongue:

  22. Nice, inca de cum am citit reprosurile ce ti s-au adus m-a lovit rasul la cel cu formatorii de opinie, fara sa stiu ca exact asta e si subiectul pe care l-ai dezvoltat tu.
    Si rad fiindca daca e vreun blogger care se mandreste si se crede formator de opinie, atunci omul are o problema de megalomanie. Nu cred ca exista asa ceva in blogosfera, sunt doar orgolii prea umflate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: