La dolce vita

“Munca este refugiul oamenilor care nu au ceva mai bun de facut.” Oscar Wilde

Profesia mi-a fost dintotdeauna pasiunea vietii. De mica am stiut ce vreau sa devin, nu a existat niciodata nici cel mai mic dubiu. Poate prin liceu si facultate, dar in ultimul an al celei din urma, am realizat ca sunt facuta pentru aceasta meserie. Practica mi-a dezvaluit evidenta. A fost dragoste la prima vedere, entuziasmul a fost urias, asteptarile pe masura. In timp, rutina si-a spus cuvantul si m-am plictisit de ea. Dar, de fiecare data cand intrebam pe cineva care ar fi lucrul pe care si-l doreste cel mai mult in viata, si imi raspundea sec: sa castig o suma fabuloasa la loto sau sa primesc o mostenire, sa devin miliardar si sa nu trebuiasca sa mai muncesc niciodata, ramaneam siderata si intrebam contrariata, cum sa vrei sa stai degeaba, sa fii un trantor, sa nu ai tu un scop in viata, sa nu te simti util societatii? In plus, in viziunea mea era rusinos sa nu ai un job, era ca si cum nu ai exista, ca si cum nu ai avea o identitate. Iar societatea imediat te taxeaza, a nu munci echivaleaza cu stigmatizarea sociala. Dar ei imi zambeau cu subinteles, facandu-ma sa ma simt o biata naiva picata de pe alta planeta.

Toate astea pana intr-o buna zi, cand am descoperit pe propria piele dulcele farmec al statului degeaba. Nu am simtit nicio clipa dorul de profesie, impulsul de a munci, dorinta de a fi inconjurata de colegi, nu m-am plictisit absolut deloc, timpul trecea parca mai repede ca de obicei, si imi gasisem activitati mult mai amuzante si relaxante decat mersul zilnic la job. M-am bucurat de fiecare moment de libertate, de parca era ultimul. Toata aceasta experienta m-a facut sa reflectez si sa realizez ca nu mi-ar displacea sa am atat de multi bani incat sa nu trebuiasca sa muncesc pentru o perioada mai lunga de timp. In primul rand as calatori prin lumea larga, as fotografia, iar in timpul cat as ramane acasa, as face diferite cursuri, as merge la spa, inot, fitness si as scrie mai mult pe blog. Cred ca m-as descurca onorabil. :biggrin: Pentru voi ce inseamna “la dolce vita”? Reprezinta a munci ratiunea vietii voastre?

Articol scris sub efectul sindromului post-vacanta. Nu ma pot impaca sub nicio forma cu ideea ca am inceput (iar) munca! Sufletul meu a ramas in vacanta. :blush:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

70 de comentarii la “La dolce vita”

  1. Nu cred ca m-as descurca prea bine daca n-as avea ceva de muncit sau invatat. Ceva care sa ma ajute in cariera, sa castig bani de pe urma lui, sa ma simt buna la ceva, sa stiu ca realizez ceva, construiesc. Ajut pe cineva. Sa ma simt mandra de mine.
    Am avut perioade in care mai mult am stat, mi-am vazut de shopping, de mers la saloane de infrumusetare si scris pe blog. Nu m-am simtit implinita. Cel mai bine ma simt cand mi se spune la job ca am facut ceva f bine, cand iau note mari la facultate, cand realizez ceva. Cand desi ma simt obosita, stiu ca pot fi mandra de mine.

    1. Mihaela, exact asa gandeam si eu la 25 de ani… :biggrin: Bine, nu neg ca si acum ma simt bine cand obtin o nota mare… :w00t: :tongue: E o satisfactie uriasa, imposibil de descris in cuvinte bucuria aferenta.
      Insa in timp…si a trecut ceva timp de cand nu mai am 25 de ani, lucrurile s-au mai schimbat. Radical as aprecia. Nu mai am chef de munca si de exercitarea pasiunilor mele pentru care nu mi-a mai ramas timp deloc. Serviciul asta ma omoara(fizic si mental). Deh, sunt si plictisita de vesnica si interminabila asta rutina. Tu nu esti putin nostalgica dupa vacanta? Dupa Tenerife? :ermm:

      1. Cred ca te simti asa si pentru ca job-ul nu este chiar asa cum ti l-ai dori. Daca nu mergi cu drag la munca, daca nu te motiveaza seful, daca nu esti platit corespunzator…normal ca nu mai lucrezi cu drag.
        In schimb, cand te duci fara frica, cand stii ca in rest te simti ok, ca nu ai mari griji, atunci e mai bine. Te poti concentra mai bine, poti lucra mai bine.
        Sunt nostalgica, bineinteles…si mi-as dori sa mai fiu in vacanta inca mult timp, dar de saptamana viitoare incep un program haotic. Stii tu de ce. Imi fac curaj si sper sa rezist. Ma alina faptul ca vara viitoare este programata luna de miere. Sau toamna, depinde cand ne hotaram sa mergem. Si vreau sa fie cel putin la fel de frumoasa ca excursia in Tenerife.

        1. Da, poate ai si tu dreptate, asta e unul din motive, nu prea ma duc cu placere la job. Dar chiar daca ma duceam, cred ca simteam ca-mi mananca prea mult timp pe care as fi putut sa-l dedic altor activitati mai apropiate de suflet.
          Demult am incetat sa mai cred ca munca e ratiunea vietii mele, asa cum simteam si credeam intr-un timp. Probabil ca ma simt (cu adevarat ) implinita facand alte lucruri, si acum am realizat asta… :dizzy:
          Mihaela, chiar sunt curioasa cum te vei descurca cu noul program… Eu una iti doresc sa reusesti sa le imbini pe toate cu succes, sa ai energia necesara… :cheerful: A mai ramas atat de putin… :ermm:
          Hehe, tot cu gandul la vacanta esti si tu. :w00t: :wub:

          1. Depinde mult de job…cat de mult iti place. Am cunostinte care au un program mai greu ca al meu, adica lucreaza de la 9 pana pe la 6-7 seara + sambata. Nu mi-ar placea sa lucrez si sambata, daca tot lucrez atata in timpul saptamanii.
            Dar bine, e greu sa obtinem chiar ceea ce ne place. Cred ca daca continui cu meseria asta pe care mi-am propus sa o invat de anul acesta, voi munci dublu fata de cat am muncit acum. :)
            Si multumesc! Sper sa reusesc. Dar daca nu, asta e, macar stiu ca am incercat sa-mi indeplinesc visul. Nu raman cu regrete.

            1. Asta ne-ar mai lipsi sa lucram si sambata. Eu una, iti marturisesc ca am pana si vinerea libera. :w00t: Abia astept weekendul, e cel mai frumos moment din saptamana. :lol: Sunt si persoane workaholice, chiar eram curioasa daca exista cineva prin blogosfera de genul asta… :dizzy: :unsure:
              Da, e foarte bine ca incerci, eu zic ca o sa si reusesti! Prea iti doresti mult… :cool: :cheerful:

  2. Ha ha…. Nice draga! :biggrin:
    Cu cat înaintezi mai mult în varsta cu atat simti nevoia de mai mult timp liber, cu atat mai mult sufletul ramane în vacanta! :tongue: Te întrebi, de ce oare trebuie sa muncesc non stop si sa nu vad lumea! :unsure:
    Iti doresc draga mea sa poti sa mergi si sa vizitezi cat mai mult din lumea asta mare… :smile:

    1. Minnie, nu stiu daca asta se intampla cu toata lumea, incerc sa aflu prin intermediul acestui articol daca mai sunt si altii in situatia mea. Da, asta simt momentan, ca vreau si am nevoie de mai mult timp liber pentru sufletul meu, pentru a fi cu adevarat libera…
      Am in cap numai excursii, numai asta visez cat e ziua de lunga de cand m-am intors din Croatia. Fac planuri si caut destinatii ceva mai putin costisitoare…
      Merci mult, Minnie. :cheerful:

  3. Cand aveam vreo 20 si un pic de ani imi doream cariera. Imi doream sa fiu una din femeile alea de succes imbracate business care lucreaza in coropratii. Imi doream cursuri, specializari, masterate…. Dupa 5 ani de munca intr-o multinationala viziunea mea s-a schimbat complet. Nu numai ca nu mai vreau sa aud de cariere in ceea ce ma priveste, dar au incept sa ma enerveze si oamenii care vorbesc cu atat patima despre asta :)).
    Poate exista viata frumoasa, foarte frumoasa chiar si fara munca! De-ar putea exista si venituri fara munca ar fi bine :))! Ideea este sa existe un echilibru intre job si viata personala, familie, hobby-uri, micile lucruri care ne plac si ne fac fericiti. Iti poti gasi ocupatii, eu nu cred ca daca nu lucrezi tre’ sa te simti neaprat inutil. Nu zic ca nu trebuie sa muncim, dar sa vezi munca scopul principal in viata nu mi se (mai) pare ok.
    La fel cred ca este important sa muncesti ceea ce iti place, desi cum spui si tu exista si posibilitatea ca astazi sa-ti placa si dupa un timp sa te plictisesti..nu stiu, e complicata viata :tongue:

    1. Pai cred ca exista venituri fara munca, uite, din imobiliare sa traieste decent, cred, daca ai vreo 2 apartamente(case) pe care le inchiriezi nici ca mai trebuie sa muncesti. O familie bogata, o mostenire ceva, e tot ce ai nevoie pentru a-ti vedea linistit de pasiuni. :biggrin: Si de o viata fara griji si fara (prea mult) stres. :unsure:
      Ma bucur ca esti de acord cu mine ca exista viata frumoasa si fara munca. Se gasesc destule domenii care sa te faca sa te simti implinita si fericita. Si utila…
      Da, ca la inceput totul e nou, iar entuziasmul e mare, crezi ca poti muta muntii din loc si ca tot ce zboara se mananca, apoi, cand patrunzi in esenta lucrurilor, dintr-o data nu mai e totul la fel de roz…

  4. :tongue: ti se potriveste citatul asta ca o manusa

    The thing I love most about going on vacation is that I get to leave behind any kind of schedule. My entire life is scheduled from morning to night, and when I’m on vacation, there is no schedule.
    Kelly Clarkson

    :heart:

  5. Bună dimineața, Nice!

    La dolce vita? Un anumit zâmbet, o întâlnire cu prietenii dragi, lectura unei cărți, un meci bun de fotbal, gatitul unui fel de mancare preferat, aducerile aminte ale unor evenimente dragi. As putea insira si mai multe. La dolce vita pentru mine reprezinta ideea de a te bucura de fiecare clipa care iti este data. Eu m-am descoperit pe mine pe parcursul vietii si fac asta in continuare.

    In ultimii 5 ani de zile nu am avut niciodata, chiar daca am lucrat intr-un fel sau altul, obligatia de merge la serviciu intre anumite ore :biggrin: Nu știu dacă e bine sau dacă e rău. Nici mie nu mi-ar părea rău dacă aș obține niște bani mulți pe o cale licita fara safac un efort pentru ei. Insa, dincolo de toate astea, chiar daca uneori tanjesc dupa cateva momente de liniste si pace, sunt o persoana activa. Trebuie sa ma implic in ceva…orice.

    1. Buna, Marin, da, cam asta inseamna la dolce vita, o viata tihnita, lipsita de grija zilei de maine, cu zambetul pe buze, bucurandu-te de fiecare lucru pe care-l faci. :biggrin: :happy: :cool: Dar evident ca esti activ, insa tot ce faci faci din pasiune, nu din obligatie, pentru a castiga niste bani.
      Eu sunt sigura ca tu ai citi foarte mult, nu te-ai plictisi o clipa… :cheerful:

      1. Daaaaaaa…..daca m-ar interesa vreun pic cum va arata mormantul meu, as vrea sa fie un mausoleu in forma de carte :tongue:
        Ador cartile, lectura; si uneori imi place si sa scriu :smile: Da, as citi mereu, ai perfecta dreptate.

        Sa nu uiti ca la 21:30 Steaua joaca in cupa pe digisport 1 :cool:

                1. Sunt curioasa ce-o sa facem maine cu Petrolul…
                  Marin, ai idee daca s-au terminat tururile cicliste ale tarilor? Ca am plecat in vacanta chiar cand a inceput turul MB si de atunci sunt in aer. :lol: :ninja: :unsure:

                2. Batem la scor, ce altceva sa facem? :cheerful:
                  Din cate stiu, cred ca mai e o cursa mai importanta, nu stiu insa cand si daca va fi transmisa. O sa te anunt :smile:

                3. :w00t: Iar esti optimist! :cheerful: :biggrin:
                  Mai e vreo tare de tranzitat? Chiar te rog, mi-ar placea turul Belgiei sau al Olandei… De al Croatiei nu mai spun. :wub: :whistle:

  6. eu am nevoie de un job, de mersul undeva care sa-mi dea un rost. sufar inca o vreme dupa vacanta, dar si asta isi are rostul ei. cu siguranta ca m-as plictisi sa calatoresc mereu, am nevoie de stabilitate, de un program monoton o vreme, ca sa simt cu adevarat deliciul evadarii.
    daca ar fi craciun tot anul, unde ar mai fi farmecul? :biggrin:

    1. Nici eu nu as putea sa calatoresc non stop, de trei ori pe an ar fi suficient. :biggrin: :dizzy: In rest m-as ocupa de activitatile insirate in articol. Eu am fost in somaj acum cativa ani si nu m-am plictisit o secunda. Eram la inceput cu blogul si am avut timp de el… :happy: A fost cel mai fericit an din viata mea. In plus, am putut sa merg si in Spania, apoi am avut timp sa ma pregatesc cum se cuvine pentru…noul serviciu. Si eu am nevoie de stabilitate, dar mai presus de asta, am nevoie de lucrurile care ma fac fericita. Iar o data pe an sau la 2 ani parca e prea putin…
      Momentan ma dedic exclusiv serviciului si somnului, nici de blog nu mai am timp… :face:

      1. daca ar fi dupa mine as evada in fiecare we undeva in afara orasului, iar cate o vacanta micuta de cateva ori pe an, macar la 2luni ar fi absolut perfecta! eh…macar sa visam :biggrin:

  7. Am mai avut o perioada in viata in care nu aveam serviciu si aproape cazusem in depresie, ma simteam inutila, ma plictiseam de moarte, ma simteam abandonata de societate, exclusa. Dar acum, desi nu am servici, ma simt bine asa, imi ocup timpul cu activitati care imi fac placere, care ma destind.

  8. O daaa, cand am citit am zis ca mi-ai umblat prin sertarasele mintii. In ultima vreme simt din ce in ce mai mult nevoia de timp liber. Sa fac tot felul de chestii pentru sufletelul meu, sa ma bucur, sa fiu libera , asa cum ai spus si tu . Pe la inceputul facultatii , cand deja aveam un job, imi cautam tot felul de activitati si imi umpleam orarul de ziceai ca nu mai exista ziua de maine. De fiecare data cand ma intorc dintr-o vacanta sunt nostalgica, dar recunosc : munca ma face sa fiu mai responsabila si ma organizeaza. Totusi, cred ca m-as descurca sa imi fac un program si daca nu ar trebui sa muncesc. Mi-as oferi cateva saptamani de relaxare, de rasfatare si apoi as incepe sa imi programez viata asa cum imi doresc.
    “La dolce vita ” – sa fac ce vreau eu, cand vreau eu ..sa zambesc , sa fiu fericita si sa nu trebuiasca sa ma gandesc de la luna la luna cum ma descurc in ceea ce priveste stabilitatea materiala. Sa ma plimb, sa conduc pe stradute superbe cu muzicuta mea preferata, sa cant, sa dansez pe camp, sa alerg prin padure…ah sunt atatea lucruri. As face toate astea si mi-as face si un program , m-as implica intr-o activitate, clar , nu pot sa stau asa degeaba :biggrin:

    1. Exact, Marmotica, sa facem lucruri pentru sufletul nostru, simtim nevoia de asa ceva tot mai mult, parca, nu? :dizzy: :happy:
      Toti ne-am descurca fara sa muncim, mai ales daca avem ceva pasiuni, eu recunosc ca as vrea sa ma ocup mai mult de mine, in prezent nu am timp de sport si de o alimentatie sanatoasa, de calatorii sau de blog.
      La dolce vita e viata la care toti visam, dar prea putini o traim. :cwy: In primul rand e viata aceea fara grija zilei de maine, pe care o petrecem cu zambetul pe buze… :smile:

  9. Eu nu stiu ce inseamna sa ai un job cu program riguros, fiindca lucrez pe proiecte, extrem de flexibile si imi place! imi place de mor! chiar daca venitul e considerabil mai mic si primesc bani exact cat lucrez, simt ca ma pot bucura de viata in fiecare zi! Si din draga inima iti doresc si tie asta! un dolce vita, usor platit!

    1. Eh, da, mi-ar placea, dar tu ai parte de viata asta pentru ca esti mai descurcareata decat mine. Adica mai curajoasa, cu mai multa initiativa. Eu sunt ceva mai conservatoare, deh, aici si varsta isi spune cuvantul, dar nu numai. :biggrin: :cwy: :tongue:

  10. Pentru mine, La Dolce Vita înseamnă să fac ceea ce-mi place şi să-mi placă ceea ce fac. Iar eu tocmai asta încep să fac :happy: Nu cred că aş rezista să stau fără să fac nimic, m-aş prosti şi m-aş plictisi rău de tot. Mi se pare groaznic că pentru unii “meseria” de trântor e cea mai mare aspiraţie în viaţă.

    1. Exact, Oana, inseamna sa facem ce ne place. Dar cred ca nu s-a inteles din articol ca imi doresc o viata de trantor, caci am enumerat suficiente activitati care, cred eu, ocupa destul timp… Dar, poate cel mai mult imi doresc siguranta zilei de maine si o viata ceva mai diversificata, caci, acum, serviciul ma extenueaza si nu-mi lasa timp de nimic altceva.

    2. Nici nu m-am gândit că s-a înţeles aşa ceva, îmi cer scuze dacă asta a reieşit din comentariul meu. Mă gândeam la diverşi cunoscuţi de-ai mei care nu ştiu cum să trăiască ca să se simtă bine, că pentru ei a sta înseamnă bucuria supremă.

  11. Tot am cautat prin articolele tale ce anume lucrezi, si nu reusesc sa descopar :lol:

    Eu pot sa-ti dau un raspuns concret la intrebare pentru ca tocmai am experimentat. Situatia mea e asa: intotdeauna am considerat ca trebuie sa-mi fac o cariera, ca asta e pe primul plan, ca nu o sa depind niciodata de altcineva… am lucrat ca un an si jumatate intr-un loc de cosmar. Nu intru in detalii ca n-are rost, insa e putin spus ca ma trezeam cu groza sa ma duc la lucru, existau dimineti in care dadeam o tura de plans inainte sa plec (atat de groaza imi era). Am ramas asa mult acolo din mai multe motive, in primul rand pentru experienta, in al doilea rand pentru ca imi era pur si simplu rusine sa ma intretina sotul… sa merg la interviuri chiar n-aveam cum. Cred ca am avut un mare noroc cu sotul meu, care m-a batut la cap sa-mi dau demisia, asigurandu-ma ca ne descurcam noi pana imi gasesc altceva. Si asa am facut.

    Am mai avut apoi un job, dar destul de scurt ca s-a vandut firma si s-a desfiintat postul pe care lucram si destul de irelevant pentru povestirea noastra.

    Trebuie sa precizez ca mi-a luat ceva sa-mi revin psihic dupa jobul respectiv. Si in ziua de azi, desi au trecut deja 9 luni de cand mi-am dat demisia, mai am inca cosmaruri despre el. In prima luna dupa demisie, nici nu ma recunosteam in oglinda. Mi se parea ca devenisem o persoana stearsa din cauza serviciului acela, nu mai aveam timp de nici o pasiune, renuntasem la scris, zambeam rar, eram tot timpul stresata, nu imi mai pasa cum ma imbracam, nu mai aveam chef de nimic. Pentru mine jumatatea asta de an in care am stat acasa a insemnat o recuperare intensiva si o redescoperire de sine. Mi-am refacut blogul (tot cu ajutorul sotului meu, care m-a cam batut la cap sa fac asta), am reinceput sa descopar lucruri care sa imi faca placere, am devenit ma relaxata, am inceput sa ma ingrijesc mai mult, mi-am castigat ceva incredere in mine.

    O vreme nici nu mi-am cautat de lucru, e adevarat ca a fost si nunta, apoi luna de miere, apoi am inceput sa-mi caut, dar oarecum pregatita cu gandul ca nu-mi voi gasi curand. Cred ca in 90% din timp m-am bucurat de timpul asta. Au fost si perioade dificile din punct de vedere financiar, nu-i usor pentru doi oameni sa traiasca dintr-un salariu. Dar am reusit sa trecem cu bine de perioada asta fara nici o datorie si chiar cu niste economii, si cred ca asta e cel mai important.

    Abia prin august am inceput sa ma ingrijorez putin. In primul rand din cauza ca incepusem sa ma plictisesc un pic acasa, apoi pentru ca simteam nevoia unui colectiv. Nu mai zic de faptul ca mi-era pur si simplu jena sa-mi iau chestii pentru mine cand doar sotul muncea, chiar daca el nu a zis niciodata nimic, insa ma simteam eu prost. Si chiar daca imi place sa gatesc de exemplu, nu cred ca-s facuta sa fiu casnica. Si un alt lucru care nu-mi placea, inevitabil aparea o data la doua saptamani intrebarea “cu ce te ocupi?” si nu stiam ce sa raspund…

    Apoi a urmat o faza a fricii. In timpul verii am gasit groaznic de putine joburi disponibile la care sa aplic. Am fost cred la un singur interviu, pe care nu l-am luat. Cred ca ti-am mai zis ca ma hotarasem sa fiu si eu mai pretentioasa (in special din cauza experientei mele anterioare, prin care chiar nu voiam sa ma trec) si incepuse sa mi se faca frica ca voi ajunge sa fac iar cine stie ce compromis doar ca sa nu mai stau acasa. Mi-era frica ca voi ajunge sa fac ceva ce nu-mi place.

    Si apoi a venit toamna cu vesti bune ca sa zic asa, si in decurs de 2 saptamani am primit 4 oferte de joburi. Nu interviuri, oferte propriu-zise. M-am trezit cu adevarat in postura celui care alege :biggrin: Ok, una din ofertele astea venea de la fostul meu sef, deci nu se pune :getlost: El chiar isi inchipuia ca ma voi mai intoarce eternitatea asta acolo? :wassat: Insa celelalte 3 firme erau de luat in considerare: o companie mare din Cluj, cam cea mai mare pe domeniul ei, o multinationala si o firma locala cu 20 de angajati. Nu stiu daca mi-ai citit articolul ala in care ziceam ca imi doresc sa lucrez la o multinationala sau macar la o firma cat mai mare. Ei bine, din astea 3, tot pe aia mai micuta am ales-o :lol: La prima firma nu-mi convenea jobul in sine, nu era ceva ce mi se potrivea. Cand m-am dus la firma unde lucrez acum sa-mi explice despre ce-i vorba, am avut un fel de epifanie. Cred ca daca trebuia sa-mi inventez singura un job, nu reuseam sa-l fac mai potrivit mie.

    Nu lucrez de mult, am inceput abia de o saptamana, insa in fiecare dimineata ma trezesc cu entuziasm. Imi place foarte mult ceea ce fac, imi place mult atmosfera de la lucru, colegii, sefii, conditiile, absolut totul e perfect. Perfect pentru mine vreau sa zic. Acuma sper sa se mentina asa si sa nu fie impresia mea de o saptamana :lol: In fix momentul asta, daca mi s-ar oferi un salariu egal doar ca sa stau acasa, nu l-as accepta.

    Scuze ca m-am intins asa cu povestea vietii mele, azi n-am scris nimic pe blog ca nu mi-am gasit subiect si cred ca m-am simtit mai inspirata de tine :biggrin: Ideea e ca depinde de locul de munca. Daca te duci cu placere sau cu groaza.

    1. Mi-a facut placere sa o citesc, eu iti multumesc ca ai adus-o aici, pe blog. Povestea ta e una cu happy end si ma bucur mult pentru tine, e frumos sa citesti despre oameni fericiti. :cool: :happy: :smile:
      Nu am scris nicaieri ce job am pentru ca mi-am deschis blog tocmai pentru a uita de el. :lol: :silly: Si pentru ca oamenii ii critica si ii judeca mult (si) pe bloguri pe cei care practica profesia aleasa de mine, vorbesc urat de noi, ne pun la zid. Oamenii nu inteleg munca mea, nici nu ma astept, dar ma enerveaza si ma supara foarte tare cand suntem condamnati si aratati cu degetul aiurea. Foarte multi din cei care intra aici procedeaza astfel fara sa stie ca ma critica inclusiv pe mine… Fara niciun temei. La tv lucrurile sunt prezentate eronat, sunt niste manipulari incredibile, niste minciuni sfuntate, iar eu nu am chef sa dau zilnic explicatii pentru ce fac eu sau colegii mei.
      Oricum blogul meu e unul mai relaxant, mai de vacanta, nu e cazul sa-mi amintesc si aici de job. Pur si simplu consider ca nu am de ce sa dezvalui jobul, oricum am dat multe indicii. :biggrin:
      Aoleu, nu stiu ce o sa intelegi tu, dar jobul meu e ultradecent. Nu-ti imagina cine stie ce grozavii… :lol: :angel: Dar asa sunt oamenii, prefera sa dea vina pe altul sau sunt influentati de ceea ce aud la tv sau prin targ.
      Nu merg la serviciun cu groaza, dar nici cu mare placere. Cel mai tare ma deranjeaza ca ma oboseste peste masura si nu-mi mai ramane timp pentru alte activitati care realmente ma pasioneaza. Altceva era sa fi avut acum un venit constant care sa-mi permita sa calatoresc si sa ma ocup de alte pasiuni…

  12. Ce as face daca as avea bani multi? Ce ai scris ca ai face tu (partea cu bold), ma descrie asa de bine :biggrin: (mai putin partea cu inotul si spa-ul) :lol:

    1. Eh, iti dai seama ca spa-ul e asa de relaxare, de cateva ori pe an… La inot as merge mai des. Ca acum as vrea dar nu am timp deloc. Oricum m-as ocupa mai mult de mine, de sufletul si de fizicul meu, as avea timp pentru sport si o alimentatie sanatoasa, corecta(aici ar trebui sa spun mai degraba bani decat timp). As citi si as merge la diferite cursuri. Ce e rau in asta? :lol: :biggrin: :happy: :silly: Evident nu mi-as neglija deloc blogul… :w00t:

  13. Ma aflu in situatie de somaj. Nu simt prea mult lipsa serviciului pentru ca deja acolo era un stres ingrozitor de vreo 3 ani. In ultimul an chiar se depasise orice limita. Pana la urma, parca mi-au facut un bine ca m-au pus pe lista de disponibilizari. Sigur, din punct de vedere al banilor e rau. Dar de linistita, de ce sa ma plang? Sunt mult mai linistita. Fac curand 3 luni de pauza si as mai sta putin desi, trebuie totusi sa gasesc ceva. Sunt in cautari, sper sa si gasesc. Daca am avea resurse de trai sigur ca ar fi frumos sa putem sa facem ce dorim. Cui nu i-ar placea? :tongue:

    1. Pai uite ca sunt si oameni care vor sa munceasca, sa aiba un job. Cu orice pret. Perspectiva unui trai linistit, in care sa faci doar ce vrei si ce-ti place, ii ingrozeste. :lol: :wassat: :ermm:
      Elly, uneori avem nevoie de aceste pauze. Eu am avut una in 2009 si mi-a prins tare bine. A fost cel mai fericit an din viata mea… Am stat in somaj si m-am ocupat de MINE. :happy: :cheerful: :cool:

  14. Am invatat in timp ca jobul (oferta de munca) e o chestie, pasiunea, talentul, preocuparea de a lasa ceva in urma… cu totul altceva. Cand cele doua coincid te poti considera norocos. Din pacate, jobul este astazi mai mult un mijloc de subzistenta… pentru cei mai multi. Stiu ca nu ti-am raspuns la intrebare. Sau ti-am raspuns? :blush:

    1. Dana, eu sunt exact acolo, in categoria enuntata de tine, a celor pentru care jobul este un mijloc de subzistenta. Nu prea poti fi fericit in aceste conditii. Sau macar multumit.

  15. Daca as avea multi bani si nu mi-ar trebui un job, mi-as inventa unul, dar l-as concepe exact pe placul meu. Si cred ca stii ce-as face, am mai spus-o cu diverse ocazii, iar in perioada asta chiar mi-ar trebui enorm de multi bani sa refac clubul din cenusa…
    Am fost in situatia in care de pe o zi pe alta mi-am pierdut si mama si job-ul. Din fericire am reusit cu ajutorul familiei sa trec peste toate si pot spune ca e ok. Eu cred ca e important sa treci peste tot cu fruntea sus. Restul depinde de fiecare.
    In descrierea te de la inceput o recunosc pe fie-mea care tocmai a inceput facultatea…

    1. Ce facultate a ales fiica ta? E in primul an?
      Cred ca toti cei care au multi bani isi inventeaza un job pe placul lor. Doar ca asta nu iti garanteaza ca jobul respectiv va functiona si il vei avea toata viata. Sunt multi factori de luat in considerare, inclusiv norocul.

    2. Medicina. Da, primul an.
      Nu, dar al meu ar fi in marea mea pasiune si macar de aia mi-ar aduce satisfactie. Sigur ca da, fara noroc, sorry poti fi oricat de bun sau sarguincios.
      Dar vorba ta, nu m-as plictisi niciodata, exista ata de multe lucruri frumoase de facut.

    1. Minnie, ficare are propria viziune despre “la dolce vita”. De asta e si interesant sa citesti comentatiile unui asemenea articol. Unii includ chiar si jobul aici, deci exista si oameni mulltumiti cu felul in care e organizata societatea noastra.
      Merci asemenea :heart: , tocmai am aflat o veste groaznica, incerc sa ma adun…

        1. Un control pe nepusa masa la job. Ceva teribil pentru ca va trebui sa muncesc foarte mult in perioada asta… Numai de musafiri nepoftiti nu aveam eu chef. Si cusurgii pe deasupra. Of, asta asa ca sa nu traim linistiti… Va urma o perioada foarte stresanta pentru mine, exact ce nu aveam chef sa patesc. :face:

  16. Neata lume,
    Pot sa spun ca imi place subiectul de discutie si as vrea sa spun ca omul a devenit un mic robot care lucreaza pentru un pumn de fise:)) ca sa se poata intretine si sa isi asigure o viata decenta cu vacante si toate cele care ne fac pe noi fericiti.
    Viata perfecta ar fi o viata nomada si daca s-ar putea exclude banii din calcul ar fi chiar ok as prefera trocul sau munca in locul unui produs, totusi cea mai mare bogatie a omului ramane informatia si cultura lui generala.

    1. Neata, Daniel, si eu m-am gandit deseori cum ar fi viata fara existenta banilor, cat de mult depindem de ei, cat de mult ne influenteaza actiunile… Am ajuns sa fim sclavii lor, sa facem aproape orice pentru a-i avea. Si da, ne-am transformat in robotei, unii fara sa vrem, altii cu buna stiinta, caci tare le mai place unora postura asta.
      Ce inseamna in viziunea ta viata nomada? Poti sa-mi explici pe scurt conceptul?

      1. Pai ar fi o viata simpla, un rucsac in spate cu toate cele necesare ar fi destul si ar fi perfect de pornit la drum vara un nomad ar putea sa mearga la munte sau de ce nu prin tarile din N unde ii putin mai racoare.
        Pentru a face rost de mancare se poate munci la ferme ecologice care ofera si cazare(in Suedia in special dar exista si in Italia astfel de ferme), o viata nomada are multe avantaje vezi ce locuri vrei tu fara sa fi tinut in loc de un program daca vrei la ora 00:00 sa pleci din loc poti sa pleci.
        Iarna multi “Hipioti” se indreapta spre Spania sau chiar Maroc pentru ca acolo ii cald si bine dupa trecerea anotimpului rece isi reiau calatoria prin Europa.
        Cate lucruri am putea invata, cate culturi am putea vedea, ar fi o viata plina de aventura si de socializare unde in fiecare zi iti faci cel putin 2 prieteni noi de la care ai avea ce sa inveti, asa am putea auzi mai multe teori despre viata si despre anumite lucruri care ne framanta.

  17. In fiecare duminica in care jucam la loto, cand sa ne uitam pe rezultate, sotul meu zicea “hai sa vedem daca ma mai duc maine la munca”. Eu ziceam mereu ca indiferent de rezultat eu tot o sa ma duc maine la munca. Acum insa nu mai sunt asa sigura. Am intrat intr-o mare rutina la locul de munca si abia abia daca mai reusesc sa mai scot capul din hartii sa respir, sa mai invat ceva nou…nu-i vreme. Asa ca mi-as dori un timp sa invat, sa vad, sa-mi deschid orizonturile, mintea sa vizitez, sa calatoresc, sa cunosc oameni. Ne place sau nu ne place, banii sunt deschizatori de drumuri in multe. Sigur ca-mi place si sa muncesc, sa iasa ceva din mana mea, sa am colegi, sa lucrez in echipa, sa castig niste bani din truda mea. Dar o pauza de dolce vita nu cred ca ar face rau nimanui.

    1. Nu stiu cum e la firme, dar imi imaginez ca aveti prea multe de facut, sunt multe proiecte, multe responsabilitati si nu-ti mai vezi capul de treburi, nu mai ai timp nici sa respiri. La inceput e frumos, dar apoi se transforma totul in rutina… Chiar daca vin si satisfactiile, pana la urma iti doresti si putin timp pentru tine, pentru sufletul tau. :dizzy:

  18. Pai asta e adevarat doar in conditiile in care munca e corvoada. Si exista o arie larga de activitati pe care cel ce “munceste” nu le gaseste in asa fel.

  19. nu m-am gandit inca la asta, dolce vita… viata frumoasa, cred ca am deja una nu e perfecta insa e frumoasa si incerc sa nu ratez oportunitati de a o infrumuseta cu fiecare zi ce trece.
    Uneori se intampla sa vina si perioade mai gri, dar asta e viata… plictiseala apare oricum uneori. De lene nu mai zic. :whistle:

Dă-i un răspuns lui Nice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *