Cand se dezlantuie uraganul

Ma deranjeaza teribil sa ma insel in privinta oamenilor. De cate ori mi se pare ca o persoana e draguta si prietenoasa la inceput, am si o strangere de inima pentru ca stiu de pe acum, din experienta, ca mai tarziu voi descoperi ca lucrurile nu stau tocmai asa, ca aparentele insala de fiecare data. Dar, tot eu nutresc speranta ca cine stie, poate-poate, ca de data asta va fi altfel. Ma entuziasmez imediat ce intru in contact cu oameni calzi, cu zambetul pe buze. Imi zic “iata ce oameni buni” neasteptand ca timpul sa-mi dezvaluie ce se ascunde dincolo de amabilitatea initiala. Poate sunt eu prea naiva, poate ei prea prefacuti sau, poate, pur si simplu ma grabesc cu verdictele, nu am rabdare sa treaca testul timpului si sa-si dea arama pe fata.

Asa se intampla si acum o luna cand mi-am cunoscut actualii sefi, doua persoane extrem de intelegatoare si binevoitoare la prima vedere. Chiar ma bucuram in sinea mea ca atmosfera la lucru e una calma, cordiala, detensionata. Pana zilele trecute cand parca a coborat iadul pe pamant, iar cei doi au inceput sa tune si sa fulgere de fiecare data cand ceva nu le convenea. Urlau efectiv ca disperatii la angajati, provocandu-le acestora, la inceput uluirea si, mai apoi amuzamentul, pentru ca in definitiv e haios sa vezi cum isi ies din minti niste indivizi cu pretentii de oameni mari (la propriu si la figurat), din niste motive absolut puerile. Apoi comportamentul acesta iti lasa un gust amar, iar dezamagirea e uriasa. Chiar vorbeam ieri cu o colega care imi povestea ca anul trecut a fost supusa la un tratament asemanator, seful tipase atat de tare la ea incat era sa faca atac de cord. Si mi-a marturisit un lucru, pe care il gandisem si eu in momentele de dupa incident, prefer sa mi se taie din salariu decat sa se urle la mine. Mi se pare umilitor si pentru angajat, dar mai ales pentru angajator sa se dea in stamba in halul asta. Hai ca daca comiteam cine stie ce eroare, daca se scufunda planeta din cauza noastra, mai intelegeam sa fim mustruluiti, dar asa?

Pana la acest serviciu nu mi se intamplase niciodata ca seful meu sa-si piarda efectiv cumpatul si sa se dezlantuie ca un uragan la adresa mea. Nici eu nu am dat ocazia, dar niciunul nu s-a dat in spectacol in fata mea. Dar incerc sa le caut scuze si singurul lucru care-mi vine in minte e ca sunt prea stresati de functia detinuta. Cred ca noi, oamenii, suntem prea incordati, prea luam totul in serios, chiar in tragic. Avem prea multe pretentii de la ceilalti, de la noi insine. Vream ca totul sa fie asa cum credem noi de cuviinta, perfect, fara cusur. Cand asta nu se intampla, caci practic este imposibil, vedem negru in fata ochilor si ne descarcam furia pe prima persoana intalnita in cale, de obicei nevinovata. E timpul sa invatam sa ne relaxam, ca viata e prea scurta, iar noi suntem cea mai mare parte a timpului incruntati, suparati, ingandurati si nemultumiti. Dar oare e posibil?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

68 de comentarii la “Cand se dezlantuie uraganul”

  1. Nice, cu parere de rau trebuie sa recunosc ca si eu am momente (detul de rare, dar exista) in care imi descarc furia acumulata asupra celor din jurul meu. Poate nu este prea frumos, dar este sanatos. Rabufneti, iti spui oful si trece. Nu cred ca este bine sa tii in tine prea multe, se acumuleaza si atunci chiar capata forta unui uragan care striveste totul in cale.

    1. Vienela, astfel de rabufniri sunt frecvente in familie, de obicei iti pare rau, regreti, iti ceri scuze. Dar la serviciu? Cum e posibil ca un director sa urle ca apucatul din nimic? Imi pare rau dar omul respectiv e labil psihic, alta expicatie nu am, ca director trebuie sa ai o anumita conduita, o prestanta, nu poti sa ai accese de furie din 20 in 20 de minute, sa te manifesti din orice. Eu am avut atatia directori pana acum, dar niciunul nu s-a comportat ca un isteric. :angry: :wassat: :sick:

  2. Am avut si eu sefi din astia :))…nici nu vreau sa imi amintesc. N-am inteles niciodata genul asta de atitudine, sa iti impui punctul de vedere cu urlete, in loc sa o faci frumos, civilizat…Da, probabil fiecare dintre noi are momente cand se enerveaza si isi descarca nervii tipand, dar nu trebuie sa devina un obicei, mai ales la locul de munca si mai ales cu colegii, subalternii etc. Sper sa se linisteasca apele la tine la serviciu Nice, :smile: si sefii tai sa fie calmi ca la inceput. E nasol sa muncesti in stres !!!

    1. Exact, ma bucur ca ma intelegi Larisa, am constatat cu stupoare ca am doi directori(sefi) isterici. Eu nu sunt obisnuita sa se tipe la mine si nici nu accept asa ceva. Noi suntem oameni maturi si se poate vorbi civilizat cu noi, nu este necesar sa apelezi la urlete.
      Iti multumesc mult :smile: , dar cred ca asa sunt ei, iar abia acum si-au dat arama pe fata. Adica destul de repede ca abia m-am angajat. :biggrin: :lol: Mi se pare grotesc si comic in acelasi timp, ca nu eram obisnuita cu asemenea manifestari din partea sefilor. Sunt uluita, de aceea am si scris acest articol, eram curioasa cum reactionati voi cand cineva se da in spectacol in fata voastra. Eu chiar nu stiu ce atitudine sa adopt, sa-mi fie mila de ei sau sa ma supar pe ei. Da, sunt demni de toata mila…

  3. Avantajul de a lucra acasa e asta! Problemele iti sunt comunicate prin e-mail :)))
    Poti sa iti dai seama de gravitatea problemei in functie de cum sunt scrise cuvintele dar oricum stresul e mult mai mic! nu mi s-a intamplat niciodata sa vad astfel de scene, nici ca-mi doresc! cu crize si isterii nu se rezolva nimic doar se declanseaza o atmosfera tensionata, un mediu de lucru nesanatos! iti doresc pace si zile cu soare la servici!

    1. Da, e ideal prin mail, macar nu auzi urletele si nu simti furia omului care se manifesta ca un apucat. Exact, cu isteriile nu rezolvi nimic, doar poate sa te faci de ras, eram curioasa cum reactionati voi in fata unui comportament de genu’, ce simtiti in acele momente, emotie, amuzament, frica, uimire. Vad ca tu nu ai trecut prin asa ceva, nici nu-ti doresc!
      Multumesc mult, sper sa se mai calmeze apele, desi intuiesc problemele oamenilor, care sunt de natura psihica! :devil: Iar asta se rezolva la psiholog. Sau cu o demisie. :biggrin:

  4. Ma cosider un om norocos! La mine nu au tipat sefii :devil: , de fapt aici nu au voie sa tipe, nici nu stiu cum sa îti explic! Existra stres, exista graba dar nu se tipa…. Sorry, încep sa ma simt vinovata ca scriu! Sper sa gasesti alt servici mai linistit si fara stres si sa nu mai ramai dezamagita în oameni! :kissing:

    1. Pai de ce sa te simti vinovata, pentru ca tu expui o situatie normala, Minnie. Nici la mine nu s-a tipat pana acum, dar directorii actuali nu doar ca urla, dar au accese repetate de furie, parca sunt apucati. Mi-am dat seama ca au niste probleme psihice, cred ca sunt usori labili, e o tensiune foarte mare intre ei si stiu de unde provine. De la lupta pentru putere. Fiecare vrea sa se impuna in fata celuilalt si in fata colectivului, cred ca sunt nesiguri pe ei…
      Nu voi ramane prea mult la acest loc de munca, doar pana la vara… :dizzy:

  5. Oamenii perfectionisti tind sa devina insuportabili pentru cei din jurul lor. La fel si oamenii care se tem prea mult pentru scaunul lor… Dar, oricum ar fi, eu cred ca urletele barbare se datoreaza in primul rand unei proaste educatii si slab auto-control. Nu cred ca poti sa te dai in stamba, sa lasi stresul si furiile sa te domine atat de tare decat daca esti marlan in strafundul tau, oricate randuri de poleieli ti-ai asternut tu peste.

    1. Exact, Dana, aici e vorba de nesiguranta, fiecare il banuieste pe celalalt ca vrea sa-i ia locul, e o mare mancatorie intre ei… Sunt grave problemele lor si de aici si reactiile dezvoltate in fata noastra, a angajatilor. Si mai e, asa cum tu bine ai precizat, lipsa unui auto-control. Ei isi imagineaza ca ne pot domina prin aceste urlete isterice. Uneori ma si bufneste rasul. :biggrin: :lol:

  6. După ani de muncă am avut parte de tot felul de manifestări ale şefilor, ale colegilor sau în familie. La primul meu serviciu – cam la două săptămâni de la angajare şeful meu a ţipat la mine urât şi după ce a continuat timp de 5 minute a plecat. Eu am rămas fără cuvinte şi nu ştiam ce mi-a spus pentru că eu nu reacţionez cât se urlă la mine. Am mers la baie, a plâns una bună şi după ce m-am liniştit m-am întors, am mers la şeful meu, care între timp era tot numai un zâmbet şi îi trecuse furia aparentă (sau aparent furia – cum vrei s-o iei). I-am spus calm să-mi spună cu glas normal ce trebuie să fac că eu nu aud când se ţipă şi deci nu ştiu ce anume vrea de la mine. Pe de altă parte i-am spus că dacă tot are de gând să mă facă cu ou şi oţet să mă cheme la el în birou, nu s-o facă de faţă cu colegii şi cu publicul (lucram ca grefieră la registratură, unde era tot mereu lume). Şeful nu s-a supărat, altfel era un om bun, deşi aşa alegea el să se manifeste aproape zilnic faţă de noi. El nu s-a schimbat faţă de restul lumii, dar mie, când avea ceva să-mi zică, mă chema în birou :) Mă gândesc că dacă toţi ar fi avut curajul să-i spună că-i deranjează, ar fi fost alta situaţia. Eu am plecat de acolo după un an de zile. El a avansat, ajungând la Tribunalul Suprem, pentru o perioadă, înainte de pensionare. Mă bucur însă să îl văd, era, dacă stau să mă gândesc un personaj pitoresc, pe care dacă la 20 de ani nu l-a înţeles, acum o fac mai bine. Oricum nu îmi plăcea serviciul de acolo, dar nu din cauza ţipetelor constante, ci atmosfera generală. Regret întâmplarea ta. Poate să fie ceva trecător deşi nu cred, dacă colegii au spus că s-a mai întâmplat. Poţi să te adaptezi – sau poţi să te gândeşti la un alt serviciu, dacă asta te deranjează atât de mult. Poţi să alegi să le spui că tu preferi să nu se ţipe, ci să te penalizeze. Îţi ţin pumnii.

    1. Foarte tare patania ta, Roxana, ai facut foarte bine ca i-ai spus ce te deranja, eu nu am acest curaj insa… Si eu am mers pe acest principiu, daca cineva are sa-ti reproseze ceva sa o faca in privat, nu in public. Acolo, intre patru pereti, treaba sta altfel. Insa directorul asta, pe langa ca e labil psihic, e si un om fara caracter. Pentru ca atunci cand am avut nevoie sa ma ajute, a considerat de cuviinta sa ma infunde, a vorbit urat de tot despre mine in fata unui superior(de-al lui). Mi-am dat seama ce fel de om e si consider ca un an nu mor daca il suport. Oricum nu ne intersectam drumurile prea des. :happy:
      Nu ar avea de ce sa ma penalizeze pentru ca nu am gresit cu nimic. Ca daca greseam, nu mai scriam articolul. Tocmai asta m-a mirat, ca a tipat fara motiv intemeiat.
      Iti multumesc pentru gandul bun. :cheerful:

  7. Draga Nice, de data asta iti dau dreptate in totalitate. O singura data un bou a ridicat vocea la mine. Directorul de la scoala la care am predat un an de zile. Si cand mi-a tipat: iesi afara, am zis: nu, acum tip eu. Am inchis usa, i-am zis cat de tare mi-a iesit ce parere am despre el si despre ce a zis. Si cand am terminat am spus: Eu am terminat ce aveam de spus, sa aveti o zi buna. Am zambit si am iesit pe usa. L-am potolit definitiv :w00t: La mine nu tipa nimeni :biggrin:

    1. Wou! De fapt de doua ori wou! A tipat la tine sa iesi afara din birou? Ce ticalos! :biggrin: :angry: Cine i-a numit pe astia in functii de directori? :lol: O testare psihiatrica ceva poate se impunea. Dar serioasa, nu asa de florile marului, sa fie acolo… Ori li s-a urcat puterea la cap, ori se simt nesiguri si vor sa demonstreze ceva, vor sa ne domine cu orice pret, sa-si impuna punctul de vedere. Dar au ales metoda gresita, pentru ca noi intelegem si de vorba buna, nu este necesar sa se isterizeze in fata noastra…
      Eu cred pana la urma ca atitudinea lor e rusinoasa, demna de toata mila. Nici nu stiu daca sa ma supar sau sa-i compatimensc. De aceea am si scris articolul, eram curioasa cum reactionati voi cand cineva urla la voi fara motiv.
      Ce curajos esti tu! Eu nu as putea sa urlu la un sef sau la un coleg. :wassat:

      1. Draga Nice, pe cat de linistit si de civilizat ma stii de păe blog, pe atat de nesimtit si de violent pot fi daca dau peste oameni care uita de bunul simt cand discuta cu mine :biggrin:
        Iar daca se intampla sa nici nu fiu vinovat de ceva, sa-l ajute cineva pe cel din fata mea :smile:

        Individul cu pricina era unul numit in functie de partid: pd-ul, actualul pdl- nu mai stiu cum se numea atunci :cheerful: La cateva luni de la plecarea mea, l-au schimbat din functie pentru ca majoritatea profesorilor au fost uniti imporiva lui :cool:

        1. Marin, dar eu nu te cunosc in afara blogului, insa te cred pe cuvant. :biggrin: Unul ca tine ar trebui multiplicat si adus in fiecare instutitie, loc de munca, fabrica, uzina, acolo unde seful isi umileste angajatii. :cool: :happy: :ninja: Din pacate, vezi tu, noi nu suntem in stare sa replicam ceva in momentul in care se tipa la noi, eu una raman perpelexa intial, apoi ma incearca sentimente confuze, nici macar nu stiu ce sa spun, sa ma dezvinovatesc… Nu stiu daca are rost s-o fac sau imi bat gura degeaba.
          Pai da, cum sunt numiti cam toti acolo, politic!
          Felicitari pentru atitudine, dar noi femeile nu ne permitem. :dizzy:

  8. Ar fi bine sa fie asa cum zici tu. Nu am fost martorul unor astfel de scene si nu pot sa judec angajatorii, dar poate ca, intr-adevar, aceia care isi pierd cumpatul mai repede ori sunt perfectionisti, ori poate sunt apasati de responsabilitatile pe care le au. Iar aceste episoade au urmari si asupra psihicului angajatilor, unii dintre ei ar putea incepe sa se teama la orice gest si relatia de munca ar suferi.

    1. Danny, cred ca in cazul meu, cel expus in articol, sunt apasati de responsabilitati, functia e prea mare pentru ei. Se tem pentru scaunul lor, sunt nesiguri, nu stiu cum sa se impuna, cum sa ne domine, cum sa ne umileasca mai mult. Ferice de tine, nici sa nu treci prin asa ceva!

  9. Morgen!
    Eu momentan nu am un sef pentru ca nu lucrez dar sunt dezamagit de unele persoane din jur care pur si simplu isi vad de porpriul interes si dau de pamant cu asa zisa prietenie care exista ultima dezamagire de acest gen care am patit-o recent este cu o prietene in care aveam incredere si o consideram una dintre prietenii mei apropiati, marul discordiei dintre mine si ea o inceput de la o suma de bani pe care eu i-am dat-o acum o luna de zile cu gandul de ai face un bine tinand cont ca banii ii foloseau sa urmeze unele cursuri.
    Se pare ca de bani a cam uitat si de prietenie nici ca ii pasa… Cred ca am deraiat putin de la subiect dar sa revin la el spunand ca eu unul pot sa fiu cea mai calma persoana de pe Pamant dar ca uneori ma enervez din niste lucruri marunte sa zic asa cum ar fi sa mi se spuna de mai multe ori un lucru sau sa mi se puna intrebari stupide doua lucruri care le urasc.
    Ziceai undeva prin articol ca aparentele inseala si iti dau dreptate am un vecin la sat care pare mai golan mai smecheras dar ii una dintre cele mai culte persoane pe care le-am vazut si nu credeam ca ii intresat de studiul Bibliei :blink:.

    1. Neata. :biggrin: Nu ai deraiat deloc, Daniel, e un caz foarte bun, cel expus in comment. Tu ai avut incredere in acea prietena si ea ti-a insela asteptarile. Am patit-o si eu, am imprumutat cu bani un asa zis prieten si nici acum, dupa 5 ani de zile, nu i-am mai vazut. Mi se pare cel mai josnic lucru din lume sa profiti de bunatatea unui om! Din pacate exista prea putini oameni in jurul nostru pe care ne putem baza cu adevarat, e un mare regret al meu, iti inteleg perfect dezamagirea. :ermm:
      Da, fiecare dintre noi avem punctele noastre sensibile, dar de la un sef ai pretentii. In primul rand eu credeam ca respectul este reciproc, nu doar din partea angajatului… Se pare ca m-am inselat din nou.
      Golanas interesat de Biblie? Hm, destul de ciudat, da, nu ai zice…

      1. Si nu numai de studiul Bibliei :ninja: are o cultura generala impresionanta poti sa vorbesti cu el despre orice, ii place matematica, stie multe despre chimie mai ales despre medicamente si nu in ultimul rand am vorbit cu el despre istorie si cam tot ce ma intresa pur si simplu o devenit una dintre persoanele care imi sunt apropiate si la care apelez cand am nevoie de un sfat:)

    2. Daniel, fii linistit, aici nu exsta deraiere de la subiect :-)

      In legatura cu banii imprumutati…am cunoscut o persoana cu care nu eram chiar prieten, dar ne intelegeam. El era de meserie … camatar. Imprumuta bani cu dobânda. Mare. Dar nu forta pe nimeni sa vina la e (totdeauna el era cel cautat)l si, in cazul in care cineva avea nevoie de bani, ii spunea franc, din capul locului, care sunt conditiile. Ei bine…la un moment dat am avut si eu nevoie de bani. Asa ca ne-am intâlnit ‘la o bere’ si i-am spus ce probleme am. El s-a uitat blând la mine (ceea ce era o onoare….avea doi metri si 150 de kile) si mi-a zis asa: Dragos….tin prea mult la tine ca sa-ti dau bani.

      Vezi dara……

  10. Depinde cum te prinde. Ca lucrurile sa escaladeze trebuie ca nervii sa fie pe aceeasi lungime de unda, ca sa zic asa. Daca nervii sefului te prind tâfnos, e foarte posibil sa iasa scântei. Daca nu, nu. Pe vremea când eram licean am avut la … geografie (ca sa vezi!) un tip tare ciudat. Cum am intrat in clasa (pe vremea aia uneori mergeau elevii in cabinetele de lucru, nu venea profesorul in clasa elevilor), individul a inceput sa urle si sa-si descarce niste nervi de care, pur si simplu, nu puteai face decât misto. Treceau efectiv pe lânga tine. Stresul lui era prea mare, nu se putea lega de lungimea mea (de fapt, a noastra, ca nimeni nu i-a bagat in seama isteriile) de unda. Nervii lui au ricosat, n-au reusit sa intimideze pe nimeni, s-a facut singur de râs. La urma urmei, n-avea niciun motiv sa se repeada la noi. Probabil ca a incercat sa ne intimideze. N-a reusit!

    Alteori ‘masurile’ luate de sefi sunt atât de idioate incât iti dispare instant cheful de cearta. De exemplu, la un moment dat, seful pentru care lucram la vremea aceea ne-a spus ca trebuie sa intrebam mai intâi ce contine faxul pe care-l primim, ca sa nu se faca prea multa risipa de cerneala. Daca vom considera ca se consuma prea mult, sa rugam clientul sa ne trimita un e-mail.
    Cum dracului sa-i spui clientului asa ceva?????? Si, pe de alta parte, ce-i poti raspunde sefului in urma unei asemenea decizii?

    1. Da, Dragos, ai dreptate, nu a reusit nici pe mine sa ma intimideze directorul(de fapt ambii au urlat ca posedatii), dar mi-au provocat niste sentimente confuze, pe de o parte o profunda dezamagire si pe de alta o oarecare mila, pentru ca, consider eu, nu asa trebuie sa te porti cu angajatii pe care-i numesti colegi. Daca eram doar eu mai ziceam, dar tocmai am aflat ca a patit-o si o alta colega, care atat de tare s-a speriat incat mai avea putin si facea infarct. Eram curioasa cum reactionati voi cand cineva urla la voi fara motiv, daca va speriati, va suparati sau va bufneste rasul? :biggrin: :lol:
      Acel profesor e de inteles, se trezise cu fata la cearceaf! :w00t: :devil: :tongue: Trebuia si el sa se descarce cumva… :lol:
      Din categoria asta e si seful nostru, sa nu cumva sa ne puna internet in institutie ca pierdem timpul la el. Ce copil! :sick:
      Dragos, ce pretentii sa ai de la astfel de indivizi cu minte ingusta? Cand ii vezi asa te apuca lehamitea. :whistle:

      1. Sincer sa fiu, nu de astia care urla mi-a fost teama. Mi s-a intâmplat insa sa am si sefi care vorbeau calm si atât de explicit ca te treceau toate frisoanele. Aia erau mult mai periculosi!

  11. Mi-e un pic greu sa scriu despre asta si nici n-o prea pot face pe blogul meu, dar cu postul asta imi dai ocazia perfecta sa o fac pe al tau :tongue: Mi-e greu sa vorbesc despre asta pentru ca fostul meu sef a murit ieri. Avea probleme cu inima, si chiar nu-i de mirare.

    Am fost destul de socata cand am aflat vesta, insa sunt putin in cumpana despre cum ar trebui sa ma simt. Asta pentru ca era exact asa cum ai descris… prima impresie a fost ok, dar era de fapt doar un om care promitea multe… multa vreme l-am considerat un monstru, pentru lucrurile pe care le facea angajatilor. Urlete, injurii, jigniri… niciodata n-am putut intelege de ce proceda asa. Toti eram tineri si fara alta experienta inainte de a ne angaja la el si a profitat de toata inocenta noastra ca sa zic asa. Am incercat si eu de multe ori sa-l inteleg, am incercat sa-l scuz, insa cu timpul devine din ce in ce mai greu si ajungi sa crezi ca pur si simplu asa e el.

    Am vorbit zilele astea cu fostii mei colegi si desi cu totii am fost luati prin surprindere de moartea lui, niciunul nu mi s-a parut a fi din cale-afara de afectat. Desi n-am crezut niciodata ca o sa urasc pe cineva si chiar daca nu i-am dorit raul sau ceva, mi-am dat seama ca trebuie sa-l fi ura foarte tare sa ma lase asa rece vestea mortii lui. Scuze ca-s asa macabra, dar sunt surprinsa pur si simplu de atitudinea mea, pentru ca am plans si la moartea unui om cu care am schimbat odata cateva propozitii pe internet, nici nu stiam cum arata. Iar la un om cu care am impartasit aproape fiecare zi timp de aproape doi ani, am ridicat din umeri.

    Si uite asa omul s-a imbolnavit singur de inima si a murit, cu toate urletele lui cu tot, iar angajatii sai au rasuflat usurati (nu eu, ci colegii care ramasera acolo).

    1. Uh, ce coincidenta, a picat la fix articolul meu, se pare. Dumnezeu sa-l Odihneasca, stii cum se spune, despre morti numai de bine…
      Anda, imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva, stiu ca mai povesteai tu, acum inteleg perfect. Nimeni nu are dreptul sa urle la noi, chit ca suntem patroni si angajati, sefi si angajati. Mai ales ca vorbim toti aceeasi limba…daca vorbeam chineza mai intelegeam.
      Eu una sunt surprinsa, nu stiu ce atitudine sa adopt, ce sa mai cred, ce sa mai spun. Stiu doar ca omul(seful meu) are probleme si incerc sa nu pun la suflet iesirile lui in decor.

  12. nu stiu daca a scapat cineva de asemenea sefi :D
    eu am incercat sa inteleg acest comportament, aceste pesoane extrem de impulsive si colerice care se descarca de energie negativa prin tipete si urlete. o astfel de persoana mi-a spus odata ca daca nu ar urla si nu s-ar manifesta asa ar face infarct…e vorba de lucruri minore nu care zguduie universul
    desigur ca e greu de inteles un asemenea comportament si nu are nici o explicatie logica, in plus creaza un disconfort emotional pentru toata lumea, chiar daca nu ti se adreseaza tie, tensiunea tot exista, frustrarea si disconfortul se rasfrage la cei din jur
    din pacate de putine ori putem fi zen, relaxati total, mai mult suntem nervosi si frustrati decat calmi si relaxati

    1. Aoleu, inseamna ca o astfel de persoana, care se descarca de energie negativa prin urlete, e si seful meu. Desi eu credeam ca motivele lui sunt cu totul altele… El simte ca trebuie sa se impuna cumva in fata noastra, vrea sa para autoritar si nu stie cum. Nu vrea sa scape fraiele din mana…
      Eu nu am intalnit pana acum asemenea specimene, Lilly. Acum insa mi s-a infundat. :ninja: :biggrin: :cwy:
      Eu in general sunt foarte relaxata, pana ajung la munca cand primesc din toate partile motive de enervare. :angry:

  13. Nu mi s-a intamplat mie dar am auzit de multe persoane care au trecut prin chestia asta, cu seful tipand la ei. Ca facusera sau nu ceva gresit, si mie mi s-a parut aiurea ca se recurge la asa ceva. Inteleg, esti nervos, dar ai o functie de conducere, trebuie sa fi diplomat si sa stii cum sa te porti cu angajatul. Daca tipi la el nu rezolvi nimic. Mai degraba cum spuneai si tu…scade din salariu, da-i un avertisment sau chiar da-l afara daca face greseli atat de mari incat simti nevoia sa tipi la el non stop.

    1. Cred ca unii n-au auzit in viata lor de diplomatie(despre subiectul asta tot ma chinui sa scriu de cca o luna). Nu stiu ce cauta in pozitii asa de inalte… Mihaela, eu sunt surprinsa pentru ca nu am avut de-a face pana acum cu asemenea sefi isterici, mi-am permis sa scriu acest articol sub protectia anonimatului. Iti dai seama ca daca adresa blogului reprezenta numele meu real si intreg, niciodata nu as fi putut sa public asa ceva. Stiu sigur ca sefii mei nu-mi citesc blogul si chiar ma bucur. Desi, ar intra in pamant de rusine daca ar face-o. Si m-ar demite in secunda 2. Sau nu? :lol: :tongue: :silly:

  14. Cam toti am avut parte de asa ceva. Si directorul meu era tot asa. Urla sau incerca sa-i incaiere pe toti, ori sa-i instige unii contra altora. Apucaturi de om ciudat, care se credea cel mai destept din firma. Avea impresia ca stie tot, se baga in detalii in activitatea tuturor departamentelor si serviciilor. Majoritatea il urau, eu il compatimeam. Am avut mereu meciuri cu el, nu prea ma avea la inima. Cu toate astea, culmea e ca am fost concediati deodata :smile: Si eu, si el, si altii, desigur. La un moment dat, acum vreo 6 ani, intr-o zi cand se credea mai destept si incepuse sa tipe la mine, i-am spus in fata celor care mai erau acolo ca poate tipa cat doreste, ca mie nu imi este frica de el. A inlemnit, n-a mai zis nimic. :tongue:
    Si sefi am avut doi de acest fel. Am si scris doua articole, unul in care vorbeam despre spaima pe care o aveau colegii mei in fata directorului si altul despre sef(i)…o sinteza a sefilor pe care i-am cunoscut.

    1. :biggrin: Cand i-ai spus, dupa ce s-a potolit sau in timp ce zbiera? Ca al meu tipa asa tare si un timp atat de indelungat(imi face morala) ca nu pot sa intervin peste el in “discutie”. :silly: :biggrin: :lol: Ii ies ochii din orbite, parca e apucat. Si urla, si urla si nu se mai opreste… Mi se pare atat de penibil incat mi-e si lehamite sa mai zic ceva la sfarsit… Mi se pare o totala lipsa de respect.
      Spre deosebire de tine eu am noroc ca nu prea imi intersectez drumurile cu sefii. Rar cand ne vedem. Dar aici e si problema mancatoriei dintre ei, luptei pentru putere, sunt oameni parsivi, exact cum spuneai si tu la inceputul commentului. Mai bine te feresti, stai departe de o asemenea cloaca…

  15. Eu am avut isterici, chiar ultimul job a fost unul nasol. Lucram direct cu seful cel mare si era un om foarte dificil. Daca nu ii convenea ceva tipa . Nu mi se pare normal sa aiba acest gen de comportament. Inteleg : esti stresat, esti responsabil de multe lucruri , dar omul ala care lucreaza cu tine , daca nu greseste cu nimic sau daca nu greseste prea rau nu merita un asemenea tratament. Consider ca un bun sef trebuie sa stie cum sa iti explice ca ai gresit, sa te indrume si daca nu reuseste, atunci poate sa tipe un pic :)))) :w00t:

    1. Foarte corect, de acord cu tine in proportie de 100%. E si el om pana la urma! :biggrin: Dar sa tipi fara motiv intemeiat? Sa faci crize in fata angajatilor? :angry: :wassat:

        1. Eh, pana la urma vrea sa faca si el pe importantul ca si azi s-a dat in petec cu o noua iesire in decor. Nu l-am suparat eu, ci altii, dar am asistat si stiu care a fost reactia oamenilor dupa ce el a plecat. :biggrin: :lol:
          Da, Marmotica, chiar functioneaza sfatul meu, am vazut ce mi-ai scris pe fb… :tongue: :cheerful:

  16. Buna,

    Am voie sa ma laud cu cel mai tare sef pe care l-am avut pana acum? Si e seful cel mare, sa se inteleaga. Il cunosc de 3 ani, de cand lucrez la Radio HIT si pot sa spun ca este unul dintre cei mai echilibrati si sufletisti oameni pe care i-am intalnit. Nu l-am auzit niciodata ridicand tonul la angajati. Si referitor la angajati: noi nu suntem angajati pentru el. Suntem un fel de prieteni care il facem sa rada in fiecare zi. Si cea mai mare bucurie al lui e cand mergem la Craciun si-l colindam. Cred ca as putea sa vb despre el mult. E un om mare si ma bucur ca l-am cunoscut.

    1. Buna, Iulia si bine ai venit pe blog. :cheerful: :cool: Cred ca tocmai ai descris seful ideal. Sa stii ca asa mi-a marturisit si mie directorul in prima zi cand am facut cunostinta, ca el este colegul nostru, nu seful nostru… :whistle:

      1. Culmea, cand l-am intalnit prima data nu mi s-a parut seful ideal. Mi s-a parut un om foarte bine infipt in business si atat. Daca dupa 3 ani ajung sa spun ca omul asta e fenomenal inseamna ca nu am insel.

        Mi-as dori sa am parte de sefi de genul asta toata viata. Si cine spune ca un sef trebuie sa stea cu biciul pe angajati ca in caz contrar ei nu-si fac treaba, se inseala. Un mediu placut si tonic la locul de munca te face sa crezi ca maine chiar va fi mai bine.

        1. Si eu sunt de acceasi parere, din pacate nu asa gandeste si seful meu care are impresia ca doar daca e zbir noi ne facem treaba. Pe principiul “cand pisica nu-i acasa, soarecii joaca pe masa”. Oricum problemele mele nu sunt cu directiunea, articolul asta l-am facut mai mult sa cunosc felul cum reactionati voi la urlete si crize de isterie din partea sefilor si nu numai.

  17. Eu sunt asemenea unui kinder cu surprize sau o bomba cu ceas, mai degraba. :devil:
    Nimeni n-ar zice pentru ca de obicei imi pastrez cumpatul si sunt extraordinar de calma. Nu sunt mereu cu zambetul pe buze dar nici nu afisez mereu nemultumire si indignare. Dar atunci cand mi se umple paharu (nu foarte des, ce-i drept) ma dezlantui urat. Dar! Dar! nu asupra oamenilor din jurul meu ci prin urlete innabusite cu capul in perna, lacrimi de crocodil. Prefr sa ma abtin in preajma celorlalti pentru ca nimeni nu e responsabil de nereusitele si de nervii mei. De asta, asa cum ai zis si tu, ar trebui sa tratam totul cu mai mult calm si mai multa detasare.
    imi pare rau pentru cele intamplate cu sefii tai si sper sa se rezolve cat de curand situatia si totul sa revina la normal.

    1. Ana, daca toata lumea ar reactiona ca tine, the world would be a better place! :biggrin: :cheerful: :whistle: Din pacate, ne este mult mai usor sa ne varsam nervii pe ceilalti si sa ne dam in spectacol in fata lor.
      Merci mult, singura cale ar fi sa nu ne mai incrucisam pasii prin institutie. Ceea ce nu e foarte greu de realizat. :biggrin: :tongue:

  18. S-a tipat si la mine o data doar – pentru ca nu am stiut sa citesc un nume in maghiara (erau vreo 3 cuvinte, dar chiar nu stiam cum se pronunta). Mentionez ca nu era in atributiile mele sa stiu limba maghiara la nici un nivel, dar s-a ivit spontan o situatie, mi s-a plantat un microfon in mana (desi nici pentru asta nu eram platita si am o problema cu vorbitul in public) si trebuia sa fac ,,strigarile”. E clar ca o a doua colaborare nu am mai facut cu stimata doamna care sub presiunea momentului s-a gandit sa isi urle frustrarile.

    Eu sunt impulsiva atunci cand mi se ating niste puncte sensibile. Si sunt multe punctele alea, insa in relatiile sociale care tin de profesie, serviciu, medii formale totuuuusi, astfel de reactii impulsive nu-si au locul, pur si simplu. Cu atat mai putin daca te afli intr-o postura de conducere.
    Nici macar in cadrul relatiilor informale, cu familia, prietenii, nu gasesc ca e in regula sa te manifesti emotional cum iti trazneste tie in momentul ala, dar atunci ai macar o justificare: in astfel de relatii e normal si de asteptat sa te implici emotional. Si asta vine si cu bune si cu rele.

    Imi pare rau ca ai dat peste astfel de sefi. Insa nu e ok sa se manifeste asa. Voi, angajatii de acolo, nu sunteti sacul lor de box in care sa isi verse ei frustrarile. Nu e normal sa fie asa si poate ar trebui ca la nivel de colectiv sa le transmiteti mesajul acesta, intr-un mod cat mai frumos posibil, dar si cat mai clar. Pot sa fie niste sefi foarte duri, severi si cum vor ei si fara sa urle la voi.

    1. “Eu sunt impulsiva atunci cand mi se ating niste puncte sensibile. Si sunt multe punctele alea…” :sad: Of, Iulia, ce bine ne asemanam aici…
      Tu ai mare dreptate si este cu atat mai interesant punctul de vedere cu cat vine din partea cuiva care studiaza psihologia. Deci nu este normal nici in familie… Iata! :cwy: Poate si unde suntem noi, latinii, ceva mai colerici…
      Ai mei sunt si severi si mai si urla. Azi la job mi-a marturisit seful ca m-a visat azi noapte. Rau! :alien: Iti dai seama. :wassat: :silly:
      Merci, Iulia, pentru gandul bun. :cool: :cheerful:

  19. cu vreo 20 de ani in urma… a fost un uragan la ny… care a produs pagube material destul de importane…
    ei bine… cand era in toi.. am ales sa merg sa vad cum este plaja oceanului… este de prisos sa spun ca… plaja disparuse total in apele invoburate… dar… ce vreau sa spun acum este faptul ca, instinctual, m-am intors cu spatele in directia vantului…
    fa la fel… in situatia oricarui uragan… spatele… ignora… uraganul va trece… soarele este mereu biruitor…

  20. ah. am invatat sa trec peste asta, daca nu umbla la salariu iti stupi urechile, valul trece, noi reluam activitatea. n-as vrea nici sa fiu in locul lor, cu atata stres pe cap, cu bani de salarii, cu termene depasite si beneficiari nemultumiti. nu-i scuz, insa trebuie cantarit omul din mai multe puncte de vedere. da. si-a pierdut cumpatul si-a urlat, dar are si parti bune? firma merge? iti iei salarul la timp? cand ai o problema gasesti intelegere?

    1. Hm, eu nu lucrez la patron, nu ma plateste el, din buzunarul lui. Iar intelegator nu prea e… Ma rog, cand am vrut sa plec in excursie nu a zis nimic, dar celalalt sef a facut urat de tot. Deci per total nu am de ce sa fiu entuziasmata de ei.

  21. Un asemenea comportament din partea sefilor este intolerabil.
    Pozitia de lider (sef) aduce cu ea si avantaje si dezavantaje. Cine nu poate face stresului nu merita sa fie sef.
    Atat angajatul cat si angajatorul trebuie sa mentina o linie a decentei si respectului. In momentul in care un angajator (sau sef) nu respecta subalternii (sau angajatii) – functionarea (productivitatea) va fi slaba.
    Eu am lucrat si sub un singur sef, si sub zeci de sefi, si solo. Am realizat ca in Romania sefii buni sunt ceva rar, pe cale de disparitie. Si daca totusi gasesti un sef bun, insa si el la randul sau are un sef mai mare – problema! De regula sefii mai mici sunt instruiti de cei mari sa fie duri cu angajatii: ca nu cumva angajatii sa prinda “coarne”.
    Oricum, ar fi multe de zis, insa cel mai bine, daca se poate este sa lucrezi fara sefi – parerea mea.

    1. Exact, Petre, de asta urla si seful nostru la noi…ii este frica ca nu cumva sa ne scape din mana.
      Normal ca e bine, e ideal. Dar e ceva mai greu si nu intotdeauna esti facut pentru un astfel de job.
      Tu ce mai faci, cand te intorci pe blog? :unsure: :dizzy:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: