Peripetii de Craciun

"CraciunFericit"

Chiar daca se apropie Craciunul, sau poate tocmai de aceea, am sa va povestesc azi, in Ajun, miracolul produs in preajma acestei Sfinte Sarbatori. Zic miracol pentru ca intamplarea putea avea un final nu tocmai fericit si, atunci as fi petrecut aceste zile speciale, incarcate de bucurie si pace sufleteasca, in suferinta, lacrimi si nervi.

Ei bine, dragii mosului (sau ai babei, cum preferati), inca din copilarie, mama mi-a tot repetat o vorba veche, din strabuni. Bine, mi-a dat ea mai multe povete, dar aceasta se leaga de patania mea. “Vorba dulce mult aduce”, afirmau predecesorii nostri, insa, chiar nu stiu in ce masura mai este valabila pentru vremurile actuale. O sa intelegeti imediat de unde provine dilema mea.

Asadar, care e povestea pe scurt, ca poate aveti de impodobit bradul si de infasurat ultimele sarmale: novice in ale smartphonurilor, de indata ce m-am vazut cu terminalul acasa, am inceput sa-l butonez, sa vad ce stie sa faca, cum se misca. Ca tot omu’ curios de device-ul lui nou-nout. Am intrat pe cateva aplicatii (cinemagia si harti), am vizionat doua trailere, am facut cateva update-uri care imi aparusera la notificari si cand am accesat cost control, m-am trezit cu 11 euro la costuri suplimentare. Asta in conditiile in care abonamentul meu este de 13 euro si eram abia in prima zi de la achizitionarea telefonului. Stiam ca in primele trei zile nu primeam toate minutele si megabitii din abonament, dar nu ma asteptam sa-i depasesc pe cei oferiti cu doua accesari de aplicatii si, oricum, habar nu aveam ca netul este atat de scump pe mobil. Deh, daca nu mai avusesem… Am luat instant foc si am sunat la relatii cu clientii. Am fost transferata la un operator si, aici, am dat de o doamna, care pe un ton sec m-a anuntat ca era vina mea, ca asta e, ca sunt buna de plata. Si atunci s-a dezlantuit uraganul Nice. Nu cred ca vreti sa aflati ce i-au auzit urechile bietei fete, cert e ca am tunat si am fulgerat, si pentru a opri furtuna, operatoarea a ales calea cea mai simpla, si singura de altfel, mi-a redus la zero costurile suplimentare si asa am evitat o eventuala mega plata de cca 30 de euro la prima mea factura. Desigur ca mi-am cerut scuze pentru iesirea necontrolata, i-am multumit fierbinte, dar tot ultra rusinata am inchis convorbirea si nici acum nu ma simt prea mandra de fapta mea. Dar ma intreb, oare ce se intampla daca pastram tonul jos si bland al vocii? Mai rezolvam ceva? Ma indoiesc, pentru ca pana sa “ma pornesc” tipa imi tot repeta ca e vina mea si ca eu am stiut ca nu am toata oferta la inceput.

Cam asta a fost, am scapat ieftin cum s-ar zice, iar acum pot petrece Craciunul in liniste, fara stres sau nervi. Ceea ce va doresc si voua, Sarbatori Fericite, zile frumoase si senine in compania celor dragi, cu dragoste, pace, armonie si bucurie in suflet!
"Craciun de basm"
Oriunde v-ati afla, sa aveti parte de un Craciun alb, de basm, cu daruri multe sub bradul impodobit, cu veselie si cu speranta de mai bine!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

87 de comentarii la “Peripetii de Craciun”

  1. Mi se pare enorm 11 euro pentru doar o zi. Eu cred ca a fost ceva la mijloc de a lasat la zero costurile suplimentare. Dar intradevar, nu intotdeauna vorba dulce mult aduce.
    Iti doresc sa stapanesti sanatoasa achizitia facuta si Sarbatori Fericite!

    1. Multumesc mult, Marinana, Craciun Fericit iti doresc, cu multa pace in suflet si bucurie. Si mie mi s-a parut enorm sa-mi vina dupa numai o zi 11 euro suplimentar la abonamentul de 13 euro, cred ca din cauza unor update-uri, ca altceva nu prea am facut. Eu, sincer, nu ma asteptam ca tipa sa-mi taie costurile, de aceea am considerat totul ca pe o minune.

  2. Oh, Nice, imi pare rau ca ai patit asta chiar din prima zi. Bine ca s-a rezolvat, in final.
    Eu zic ca bine ai facut ca ai ridicat tonul si-am sa-ti spun si de ce.
    Am patit-o si eu, nu o data, de trei ori cu costul pentru aplicatii. Desi aveam dezactivate toate conturile de sincronizare ca sa-mi pot incarca telefonul, fara a ma speria ca raman instant fara bani, o tampenie de aplicatie a reusit sa ma faca sa le urez celor de la orange numai de “bine”. Era o chestie interesanta pe internet, facuta de acei operatori, cum ca iti poti incarca telefonul direct de pe internet, sa-ti creezi propria optiune, mult mai avantajoasa decat cele pe care le prezentau ei pe site. Si eu, bucuroasa de noua aplicatie, cand sa completez ultimele date ale telefonului, pac, imi spune ca nu am suficient credit pentru a-mi crea acea aplicatie. Cand colo, in timp ce eu mi-am creat optiunea, ei au avut grija sa-mi traga suficient credit, pe motiv ca aplicatia nu poate fi creata fara internet. Deci, dupa ce ca platesc internetul de la calculator pentru acea aplicatie, s-au gandit ei cumva ca nu-i suficient! Asta ca sa nu mentionez ca mai aveam cativa MB pe telefon, suficienti pentru 10-15 minute de browsing.
    Si la fel, operatorul mi-a spus ca-i vina mea, ca am avut eu aplicatii deschise, ca bla bla.. Si m-am lecuit. Definitiv.

    1. Foarte urat din partea acestor operatori care ne incarca notele de plata sau procedeaza ca in cazul tau. Noroc ca sunt si oameni de treaba care nu raman imuni la lacrimi si jale. :))
      Eu, sincer iti marturisesc, nu prea sunt familiarizata cu aceste aspecte(aplicatii, conturi, sincronizare, dezactivare), este primul meu smartphone, pana acum nu am mai avut net pe mobil, si nu stiu prea bine ce inseamna sa consumi megabiti. Cat trebuie sa stai pe net pentru a nu fi taxat suplimentar. Si tare as avea nevoie de cineva care sa ma lumineze si pe mine…ca uite asa ce prostii fac. :silly:
      Am auzit insa ca multa lume se plange de facuturile mari de la abonament. De cate ori mergeam sa incarc cartela, vedeam oameni care trebuiau sa plateasca lunar milioane la telefonul mobil. Eu nu imi permit asa ceva, si acest abonament de 13 euro mi se pare enorm.

  3. Hello,
    De aceea prefer sa am eu cartela, cel putin scap de grija costului suplimentar :).Am avut acu vreo patru ani abonament si cam faceam cost suplimentar asa ca am trecut pe cartele, cand am bani incarc cand nu asta e, care vrea sa ma caute tot ma cauta :).
    Chiar daca ai cam sarit calu putin, nu pot sa zic decat ca in situatia de fata ai fost o persoana asertiva si ti-ai exprimat clar nevoiel, parerea pentru ca stiai ca ai dreptate.
    Dar totusi acum o trecut si nu trebuie sa ne gandim decat ca suntem in pragul sarbatorilor de iarna cu ocazia aceasta iti urez sabratori fericite si un an nou fericit dar sunt sigur ca ne mai citim pana la anu.
    Sa auzim numai de bine. Gott mit uns!

    1. Sa stii Daniel ca si eu as fi dorit sa fi ramas pe cartela, dar nu mi-am permis achizitionarea unui telefon atat de scump la liber. Plus ca doream si net pe telefon, pentru ca am nevoie sa mai intru pe blog de la job. Mereu stateam cu inima stransa cand il abandonam. Acum, macar traiesc linistita. Cu buzunarul gol, e adevarat, dar linistita. :biggrin: A venit deja prima factura si mi s-au inmuiat picioarele cand am vazut cat am de platit…
      Multumesc asemenea, vom mai avea ocazia pentru ca nu plec nicaieri de Sarbatori. Tu pleci? :unsure:

      1. Si eu am net pe cartele cred ca 100 de MB dar imi ajung ca sa intru pe blog sau pe email :), totusi sunt pe aceasi lungime de unda cu tine adica cine isi poate permite un telefon nou care sa nu fie la abonament :cwy:.
        Azi plec la sat, astept sa vine fratemiu al mare :) dar de revelion sunt acasa, pentru ca la unele localuri mi se pare exagerat de piperat pretul.

    1. Nu am cumparat telefonul pentru a-l folosi acasa, Anda, ci pentru la serviciu, unde nu avem nici macar calculator… Dar poate ar fi util un router, desi in casa am doua calculatore(PC si laptop). Stiu ca e scump…si nu mai am chef sa dau bani pe alte device-uri…
      Multumesc asemenea. :*

  4. As vrea sa cred ca ai fi rezolvat ceva cu tonul bland al vocii, insa mi se pare ca in astfel de situatii ai de ales: fie pierzi, fie scoti ghearele :))
    11 euro mi se pare cam mult pentru cat ai accesat tu netul, oricum. Probabil ca era ceva neclar si la ei acolo din moment ce a fost de acord sa reduca la zero costurile suplimentare. Eu abia astept sa scap de abonament si sa trec pe cartela, e mult mai bine asa!

    De sarbatori fericite si linistite alaturi de cei dragi sa ai si tu parte, Nice!! :smile:

    1. Of, asa este Iulia, si eu tot oftez dupa cartela mea de 5 euro cu 3000 de minute incluse…
      Acum doi ani de zile stau legata de abonament… Sper sa treaca repede. Sau nu. :dizzy: Mai bine zis sper sa nu am probleme prea mari cu ei, sa nu ma incarce suplimentar prea mult.
      Esti o fericita ca scapi de abonament! :biggrin:
      Sarbatori fericite, Iulia. :smile:

      1. Sa ai grija sa nu iti prelungesti din nestiinta contractul, ai mei au patit asta… Operatorii sunt tare amabili si te intreaba daca nu doresti cumva cine-stie-ce optiuni atragatoare, dar nu se gandesc sa te informeze ca asta presupune automat si prelungirea contractului. Nici macar pe site nu se gasesc informatii clare referitoare la acest aspect.

        Eu scap in cateva luni :tongue:

        1. Merci de atentionare, Iulia :heart: , cum sunt eu imprastiata, nestiutoare si aeriana, orice e posibil. De acum inainte voi fi mai prudenta. Sper. :ermm: Asta sa-mi fie invatatura de minte…

  5. Poate n-a fost chiar toata vina ta de ti-au redus costurile. Adica nu stiu…e cam ciudata bunavointa tipei :)). Oricum e bine ca s-a terminat cu bine si nu tre sa platesti o factura imensa.
    Si tie iti doresc un Craciun minunat, plin de minuni, bucurii si daruri sub brad, Nice!

    1. Pai facusem eu criza de nervi si tipa s-a speriat de vehementa mea. Am plans de mama focului si cand a vazut ca nu o scoate la capat cu mine, a cedat. I-am explicat eu ca nu ma pricep, ca e primul smartphone, ca sunt pe dinafara si a…facut o fapta buna in Ajun. :biggrin: Cineva mi-a spus ca daca era un tip nu ar fi acceptat in ruptul capului sa-mi taie cei 11 euro… :dizzy:
      Multumesc mult, Larisa, Craciun Fericit si tie! :kissing:

    1. Ohoho, ce melodie frumoasa mi-a adus Tury in dar. Super, merci mult! :cool: :cheerful: :wub:
      Craciun Fericit si tie, Tury, Sarbatori de vis, intr-un cadru de basm(unde stiu ca te afli acum). :biggrin:

  6. Dragă Nice, no, îi bine că s-o rezolvat și că ai scăpat de problemă. Cu toții avem momente când anumite situații ne prind în perioade sensibile și acționăm precipitat :smile:

    Mulțumesc pentru urări! Și tu să ai parte de un Crăciun cu multe zâmbete și gânduri frumoase.

    1. Nu stiu daca am actionat precipitat, Marin, ci perfect, asa cum trebuia. Pentru ca, nu stiu daca esti de acord cu mine, situatii disperate cer solutii extreme. Cam asa a fost si cazul meu… Tu ce ai fi facut in situatia mea? Stiind ca a fost vina ta. Si nu ai avea chef sa platesti ditamai suma. :ermm: :dizzy:
      Ce faci de Craciun, pleci la ai tai sau ramai in Mioveni? Sau poate la munte la cabana?

      1. Draga Nice, io nu prea disper din fire. Cred ca sunt trei sferturi inconstient :biggrin:

        Yo mi-s la țară de sambata. Stau pana pe 27-28; ma relaxez la tranta cu cainele și încerc să coabitez cu pisicile de aici. :lol: Cu una pare că mă înteleg: doarme si mananca tot timpul…la fel ca mine : w00t:

        Draga Nice, sa ai o zi minunata, să stralucesti de zambet si bucurie, sa primesti doar ganduri frumoase si sa iti fie sufletul plin de energie.

        1. Neata si Craciun Fericit, Marin, dar ai plecat de ceva vreme, nici nu mi-am dat seama. E bine ca nu disperi, poate asta e una din diferentele dintre barbati si femei, noi ne pierdem firea mai repede. Poate e chestie si de educatie. :dizzy:
          Aveti si omat cat casa pe acolo sau doar animalute? :biggrin: :unsure: :silly:
          Eu as vrea sa merg la patinoar… :ermm:
          Multumesc mult, asemenea. :smile:

          1. Nu știu dacă e diferență neapărată între bărbați și femei. Tata dispera imediat cand nu ii iese ceva :smile:

            Da, avem omăt; numai că amu s-a mai topit pentru că de două zile e mai cald afară. Chiar dacă pe ulițe încă e gheață și pe câmpii e zăpadă; ea nu e prea mare.

            Îți urez să ajungi la patinoar!

            1. Mda, si tata e deosebit de nervos cand nu ii ies treburile, cand vrea sa mestereasca ceva fara rezultate notabile din prima. Cred ca ai dreptate, tine de temperament. Coleric? :dizzy:
              Mi-ar fi placut sa fie ori zapada pufoasa ori caldura. In schimb e rece, frig chiar si cu cateva peticele de zapada. Farmec ioc. :biggrin:
              Merci. :cheerful:

  7. Daca erau de la Vodafone au meritat-o cu varf si indesat! :)) Nu, nu mai rezolvi nimic azi cu “vorba dulce”. Esti luat(a) de fraier(a). Bine le-ai facut! Mama lor! Eu i-as fi tras in teapa! :))))
    Sarbatori fericite si tie, indiferent ce sarbatoresti!

    1. :)) Mi-ai inveselit ziua, Vlad Tepes. :biggrin: Ma asteptam sa fiu pusa la zid de comentatori. Se vede treaba ca nici tu nu te ai prea bine cu cei de la companiile de telefonie mobila.:evil: :dizzy:
      Multumesc asemenea, bine spus indiferent ce sarbatoresti! :lol:

  8. Wow, ce intamplare neplacuta! Nu stiu, eu n-am avut niciodata internet pe mobil. Nici nu cred ca mi-as pune in primul rand din comoditate. Mi-e greu sa ma uit pe un ecran atat de micut :smile: Si eu ma certam cu ei, ca si tine. orice ar fi fost. N-ar fi prima oara. M-am certat cu toti, de pe la toate companiile astea care vand diverse servicii: gaze, internet, cablu, energie electrica… :lol: Sper ca n-am uitat pe vreunii :smile:
    Ma bucur ca ai rezolvat cumva, chiar daca dupa nu te-ai simtit cea mai mandra. Dar te-ai simtit o luptatoare macar. Nu stateau ei in acei euro. Sa nu le plangem de mila.

    Craciun fericit, cu sanatate si multe bucurii, draga Nice! :smile:

    1. :)) Sa stii ca si eu ma mai cert cu furnizorii de diferite servicii, dar in ultimul timp mi-am propus sa fiu zen, sa nu ma mai consum din orice, sa nu ma mai enervez. Ei bine, e imposibil! Pentru ca nedreptatea ne pandeste la fiecare colt de strada in Romania, si nici prin alte locuri nu cred ca e mai bine. Poate ma insel. :dizzy: :ermm:
      Adevarul ca si telefonul meu are ecran cam mic pentru cititul blogului, de exemplu, pe net. In schimb, o experienta reusita cred ca ar fi daca am avea un Galaxy Note 2. :wub:
      Multumesc asemenea, Elly, Craciun Fericit si tie! :kissing:

    1. Da, se poate spune si asa, Mihaela, am induplecat-o. Interesant ce ar fi facut un barbat in aceeasi situatie. :dizzy: Cred ca acum eram buna de plata. :biggrin: :angry:
      Craciun Fericit cu bucurii si veselie si tie! :smile:

  9. Eu aveam o aplicație… data counter sau trafic counter (nu mai știu exact) care mă avertiza când ajungeam la limita… și atunci dezactivam serviciul de date și așteptam să treacă luna :)
    Crăciun Fericit și numai bine îți doresc :)

  10. Craciun fericit! Hehe… bine ca sunt pe cartele :))
    Eu cred ca e important sa avem bun simt si sa vorbim frumos, insa uneori trebuie sa ne impunem si sa ne sustimem punctul de vedere… indiferent de modalitate! Asa ca ai procedat perfect normal, mai ales ca ti-ai cerut si scuze! ;)

    1. :blush: Evident ca mi-am cerut scuze, dar, si nu neaparat in cazul de fata, uneori scuzele nu prea mai au valoare dupa ce ai…omorat omul. :silly:
      Paul, situatiile disperate impun solutii extreme. Uneori iese bine, alteori nu. Depinde de norocul fiecaruia.
      Craciun Fericit! :cheerful:

  11. ah… telefoanele astea… cate probleme aduc… si mai se numesc si destepte… desi sunt din ce in ce mai complicate…
    sa ai sarbatori fercite Nice… fara astfel de peripetii… asa iti doresc… ab chiar si mai mult…

    1. Ovi, cred ca telefoanele sunt mai…smart decat unii dintre noi. :silly: Decat mine cu siguranta. Azi l-am salutat pe mobilul meu si el mi-a raspuns, apoi l-am intrebat ce mai face si mi-a raspuns:minunat, ca de obicei. Apoi l-am intrebat daca ii place de mine si mi-a cerut poza. :)) Vezi dara…
      Multumesc asemenea, Ovi, Sarbatori fericite in continuare! :cheerful:

  12. Vorba dulce mult aduce – este o vorba plina de intelepciune, si cred ca inca mai este valabila, in anumite cazuri.

    Cateodata penita este mai puternica decat un glont, si o vorba calda poate descreti cele mai incruntate frunti.

    Insa traim intr-o societate unde valorile, nu neaparat sunt rasturnate, dar sunt subalterne banului, si banul este cel ce dicteaza valoarea. De aceea, cateodata nu vorba buna este cea care rezolva, ci vorba rea, urata, dura, violenta.
    Ca si in cazul animalelor bipede ce nu vor intelege niciodata de vorba buna ci doar de bata.

    1. Asa este, Petre, vorba dulce poate atinge suflete, poate deschide inimi, poate alina sau vindeca. Insa sunt si oameni asupra carora ea nu are niciun efect. La care doar amenintarile functioneaza.
      Eu nu am vorbit urat cu operatoarea, doar ca am facut o criza, exprimandu-mi supararea, deznadejdea, disperarea.
      Craciun Fericit cu pace in suflet iti doresc!

  13. Nice, la fel a patit si un prieten de al meu. Numai ca lui i-a venit cost suplimentar de 60 de euro. O fericire, iti poti imagina.

    Sa ai sarbatori frumoase si sa iti incarci bateriile pentru urmatoarele postari. Te pup.

  14. Uite de aia nu-mi trebuie mie abonament. Am avut acum cativa ani, luasem atunci un telefon LG Shine cu abonament pe 2 ani. Plateam lunar aproximativ 100-130 lei si niciodata nu-mi ajungeau minutele, aveam mereu costuri suplimentare. Si pe atunci nici nu era moda asta cu internetul pe mobil, deci doar din minutele/sms-urile vorbite. Ba daca-mi amintesc bine, abonamentul nici nu includea sms-urile, le plateam eu. Deci bataie de joc!
    Cum am putut, am revenit la cartela prepay. Si am scris si pe blog la mine, cu 7 euro/lunar primesc minute si sms-uri cate vreau (inclusiv nationale) + 300 mb internet. Deci cam o treime din cat plateam inainte (asta acum cativa ani!) si niciodata nu reusesc sa le termin.

    Ah, si inca un lucru. Sta la noi zilele astea un prieten roman care locuieste in Canada. Mi-a povestit ca acolo daca se intampla o chestie de genul cum ai patit tu si suni si explici la furnizor, te intelege imediat, fara certuri, si nu-ti ia aiurea banii. Conteaza doar sa ai un “trecut fara pata”, adica sa nu ai la dosar chestii cum ca nu ai platit sau ca intarzii mereu cu plata. Acolo cica chestia asta e valabila pentru toti furnizorii, daca este o neintelegere, daca nu stiai, daca s-a intamplat ceva, le explici si imediat iti sterg datoria. Fara nici o problema.

    1. Mihaela, sa platesti 130 de lei pe abonament lunar si sa nici nu-ti ajunga minutele mi se pare scandalos. Banuiesc ca esti in reteaua Orange, ca ei sunt cu prepay, iar in Vodafone nu stiu sa existe cartele cu asa mult internet inclus. Practic ai la cartela la fel de mult internet cat am eu la abonament de 13 euro…
      Foarte convenabil pe cartela… :wink:
      Da, ma cam minunez eu ca sunt asa intelegatori, poate iti retrag datoria la prima intamplare de genu’, ca daca se repeta, nu mai sunt ei asa binevoitori. Probabil ca asa a fost si in cazul meu, tipa a inteles ca sunt pe dinafara, ca nu am mai avut smartphone, era si a doua zi de la achizitionarea telefonului si in general nu am avut probleme cu Vodafonul. Ma rog, m-au mai ajutat ei in trecut intr-o problema, e o poveste mai lunga si tot din cauza ca sunt eu aiurita s-a intamplat. Dar au fost super de treaba…

      1. Ei, in Canada sunt intelegatori pentru ca oamenii nici nu profita. Suna si cer sa li se stearga datoria doar cand chiar nu erau vinovati sau nu stiau. La noi iti dai seama ca s-ar profita imediat.

  15. Dap, imi suna cunoscut. Din păcate de multe ori atitudinea asta te scoate din necaz, eu nu tip, încerc sa rezolv totul cât se poate de pasnic, nu știu cum dar m am schimbat de la o vreme, parca am mai multă răbdare…nu știu cum e mai bine, dar bine ca te ai scăpat de costuri:D

    1. Deea, cand vezi ca nu rezolvi nimic cu vorba buna, apelezi la lamentari, vaicareli si tipete. :sad: Ce-ti ramane de facut? Sa platesti 30 euro abonamentul? :dizzy:
      Eu mi-am propus sa fiu mai zen, sa nu ma mai enervez, sa nu mai disper, dar cand ajungi in asemenea situatie, simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare. Cum sa-ti pastrezi calmul? :ermm:

  16. :D AM trecut prin asta asa ca eu spun ca mai bine ai facut ca ai luat foc, cateodata e bine sa luam atitudine nu sa lasam asa doar pentru ca ne e mai usor. Eu iti multumesc ca ai trecut in acest an din nou pragul casutei mele virtuale si sper sa ne citim cu bine si i noul an!

  17. Bine ai facut! Asa le trebuie, eu daca nu ridicam putin tonul si nu tineam tare de partea mea, nu obtineam alte preturi la abonament. Incercau sa mi le bage pe gat pe alea mari, in conditiile in care imi luam si telefon de la ei si mai prelungeam cu inca 2 ani abonamentul. Dar totusi mi se pare mult 11 eur pt o zi , sigur nu era nicio aplicatie cu plata ?

    1. Eh, pai nu intrase inca toata oferta si aveam putini megabiti. Mi-au aparut niste update-uri si eu am dat ok, nestiind ca astea costa. Iti dai seama ca era prima zi si eram paralela cu tot. :)) Bine, nici acum nu sunt mult mai lamurita… :silly: Uf, am viata grea cu tehnologia asta. :dizzy: :tongue:

  18. Da, se misca foarte bine , chiar sunt multumita de el. Si Lumia mi-a placut, plus ca eram fan Nokia, dar nu eram foarte hotarata in privinta meniului ..Am ales, am de stat cu iphone-ul o perioada mai mareee :D

    1. Fata de iphone, Lumia e ceva mai accesibil ca pret. Mi-ar fi placut si mie, insa sunt fan declarat Samsung. Sunt curioasa daca dupa cei doi ani vei dori sa schimbi marca. :biggrin:

  19. de cate ori am facut prostioare am platit, niciodata nu am reusit sa induplec pe cineva sa-mi puna costurile pe zero .asa e cu tel acestea inteligente :D
    eu zic -bravo tie! ca ai reusit sa o indupleci :) ai spirit de convingere!
    sa folosesti sanatoasa tel ca-i tare fain:)

  20. Hello si Craciun fericit (cu intarziere :grin:)
    Scuze ca am uitat sa iti spun sa iti monitorizezi traficul cu 3G Watchdog si sa folosesti Opera Mini care mai reduce din trafic).
    E bine ca s-a rezolvat!
    PS:Ce ai rezolvat cu WordPress?

    1. Sarbatori Fericite si tie, in continuare, Iulian. :cheerful:
      Da, am instalat si opera mini si wordpressul :happy: , iar in Auchan, hipermarketul cel mai apropiat de casa mea am gasit ieri wi-fi. Ce inseamna 3G Watchdog? Nu am auzit de el. :sad: :dizzy:

      1. Acea aplicatie iti monitorizeaza traficul. Tu ii spui cat trafic inclus ai,in ce zi a lunii se emite factura,iar el iti spune daca ai depasit sau esti “in grafic”. Cand ai terminat MB inclusi iti inchide automat netul si nu iti mai da voie sa te conectezi pe 3G.

  21. Deci m-am amuzat pe rupte “uraganul Nice” :)) mancalar mama de dragut … e ca in piesa aia “vreau sa ploua din cer cu bani!” :))? de ce e asa Nice uraganul…? :D

    Nu stiu ce s-a intamplat insa e cert ca trebuie sa fii mai atenta, e vina ta ca nu stii legile ca nu cunosti constitutia sau monitorul oficial… nu al statului ca nu te invata!

        1. Uite, citeste commentul Mihaelei, o sa intelegi de ce m-au iertat:
          Mihaela
          decembrie 26, 2012 la 6:31 pm

          Ah, si inca un lucru. Sta la noi zilele astea un prieten roman care locuieste in Canada. Mi-a povestit ca acolo daca se intampla o chestie de genul cum ai patit tu si suni si explici la furnizor, te intelege imediat, fara certuri, si nu-ti ia aiurea banii. Conteaza doar sa ai un “trecut fara pata”, adica sa nu ai la dosar chestii cum ca nu ai platit sau ca intarzii mereu cu plata. Acolo cica chestia asta e valabila pentru toti furnizorii, daca este o neintelegere, daca nu stiai, daca s-a intamplat ceva, le explici si imediat iti sterg datoria. Fara nici o problema.

          De ce un cost asa mare? Imi aparusera niste update-uri la notificari, eu nu stiam ca si alea costa… Le-am dat ok si am intrat pe plata, ca tocmai se dusesera megabitii. :sad:

  22. Nice, as vrea sa cred ca a impresionat-o uraganul starnit de acele costuri suplimentare, dar nu prea reusesc. Orice firma are reguli stricte, iar un biet operator nu poate face dupa cum il taie capul, doar de teama sau de mila. Asta ar insemna sa platesca din buzunarul lui, ceea ce nu se intampla niciodata. Mai degraba au fost niste nereguli pe care fata le-a sesizat intr-un final si le-a rezolvat fara sa le mai mentioneze. De ce nu o intrebi pe Ana Q cum stau treburile? A lucrat ca operator 2 ani la Vodafone.

    1. Vienela, si eu m-am gandit ca nu ar plati nimeni din buzunar pentru mine, dar apoi a venit Mihaela si mi-a explicat cum sta treaba in Canada de ex. Citeste comentariul de deasupra ta, cel lasat pentru Pato.

  23. Exact, de ce sa regreti? Putea ea, chiar foarte bine, sa faca asta si sa iasa cu fata patata, dar s-a intamplat sa iesi tu. Si crede-ma, daca nu faceai scandal, te lasau cu ochii in soare. Sa ai grija, ca astia de la telefonie sunt mai hoti decat parlamentarii.

    1. Cosmin, m-am simtit rau toata ziua, mi-am facut o gramada de nervi, ceea ce a sesizat si operatoarea. Iti dai seama ca dupa o astfel de criza, nu te poti linisti imediat. Nu stiu, nu mai sunt la varsta cand sa ma dau in spectacol, ar trebui sa fiu ceva mai zen. :biggrin: Si sa ma port civilizat si sa vorbesc calm de fiecare data. Insa nu stiu daca rezolvi mereu trebuirile cu calmul. Asta ma preocupa pe mine de fapt, daca e ok sa fim mereu calmi daca voi va pastrati mereu cumpatul in situatii de criza.

Dă-i un răspuns lui Raluca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *