Conflicte culturale

conflicte-culturale

Titlu: În necunoștință de cauză

Autor: Amelie Nothomb

Editura Polirom, 2008

Cartea de la care pornesc a fost scrisă pe la începutul anilor ’90. Între timp conflictele culturale s-au mai aplanat, am început să mai învățam unii de la alții și, cel mai important, am învățat să ne înțelegem unii cu alții. O idilă dintre o belgiancă, autoarea însăși, ce vrea să învețe japoneza și un japonez care vrea să învețe franceza (și unde altundeva se poate învața cel mai bine o limbă străină dacă nu în pat?) se transformă într-un fel de duel “demonstrativ” cu regulile și cultura dificile ale uneia din cele mai fascinante țări din istorie. Țară pe care belgianca și-o dorește ca patrie adoptivă, prin urmare mai toate micile conflicte sunt tratate cu înțelegere și blândețe. Dar unele sunt atât de aiuritoare€…de exemplu, elevii și studenții japonezi nu au dreptul să pună întrebări profesorului. Profesorul este tratat cu atâta importanță încât se consideră o impietate să-i pui la îndoială pregătirea (și ce altceva reprezintă o întrebare pusă de un elev, decât că profesorul nu a fost în stare să explice cum trebuie?).

“- Unui sensei nu i se pun întrebări, mă certă profesorul.
– Și dacă nu înțeleg?
– Toată lumea înțelege!”

Te îndrăgostești de un japonez? Foarte bine, atunci japonezul se consideră la un moment dat obligat să te prezinte prietenilor lui. Cum se face lucrul ăsta? Păi îi invită pe toți la masă, el face pe bucătăreasa și tu trebuie să-i întreții€…ei mănâncă și tu trebuie să le vorbești despre una, despre alta. Teoretic, dacă vrei ca totul să iasă ca la carte, trebuie să te interesezi un pic de fiecare în parte și, la masă, ții un monolog care se întinde pe toată durata ospățului. Că nu-ți răspunde nimeni, dar tu trebuie să vorbești!

Într-o perioadă am făcut aikido și am rămas surprins de ordinea și liniștea desăvârșită din sală. Iar în timpul antrenamentului nu aveai voie să vorbești cu nimeni. În cazul în care nu înțelegeai ceva, îl chemai, plin de deferență, pe sensei și îl rugai pe un ton cât se poate de jos să îți explice ce n-ai înțeles.

În 1990 am fost la Paris, prima mea ieșire din țara. Mătușă mea mi-a prezentat colegele de serviciu și…cum să spun?, una din ele făcuse o pasiune pentru mine. Când mi-am întrebat mătușa cu ce am greșit, mi-a răspuns că i-am sărutat mâna. Așa, și?” Pai la noi nu se mai procedează așa de zeci de ani, iar Rebecca (colega în cauză) s-a simțit foarte flatată”. Întâmplarea cu pricina m-a pus într-o situație fără ieșire. Ori de câte ori ne întâlneam, trebuia să îi sărut mână. Și, ori de câte ori o făceam, își dădea ochii pe spate de plăcere de îmi era și teamă să nu cumva să ne surprindă cineva€…

O carte ușurica și simpatică, numai bună pentru sfârșitul vacanței.

Voi€…ați avut probleme cu conflictele culturale?

Un articol de Dragoș FRD

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

51 de comentarii la “Conflicte culturale”

  1. Mie mi-a placut “Biografia foamei” de Nothomb (sper ca am citat corect numele cartii). Are multe amintiri din anii ei din Japonia pe cand tatal era ambasador acolo. Cărţile ei sunt urmare a multor amintiri de genul ăsta (nu ştiu dacă pot spune cărţi, toate la un loc nu ajung la 1/3 din doar o carte a clasicilor rusi sau francezi, spre exemplu).
    Nu am prea avut socuri culturale. Nici conflicte. Am reusit totusi performanta de a injura pe unguri vreo ora intr-un monolog tinut unei sarboaice. Apoi am aflat ca era de etnie maghiara :biggrin:

      1. In engleza, probabil. Oh,da. A inteles, pentru ca nu raspundea nimic. Insa eu tot continuam. Doar am scris ca a fost monolog :biggrin: Nu a fost chiar conflict…doar unul dintre momentele mele penibile :cool:

        1. :lol: :biggrin: Super simpatic. Cred ca o astfel de gafa este dinainte iertata. Nu te poti supara pe om atat timp cat nu-i spui exact cine esti si ce vrei. :biggrin: Ai avut circumstante atenuante.

          Hehe, da, stiu ca ai zis monolog, tocmai de aceea am pus ghilimelele. :silly:

          1. Nu sunt atât de sigur că m-a iertat :w00t: Da, pot să îmi găsesc scuze, însă tot am făcut dialogul praf :biggrin: Am mai păţit o cheştie in Barcelona: era vara, cald rău de tot şi am intrat în magazin să cumpăr apă. Am vorbit în spaniola şi ăia îmi tot răspundeau în catalană. Şi de cald ce îmi era nici nu mi-am dat seama. Pănă când m-am înfoiat şi m-am răstit la ei de la gabaritul meu de român :biggrin: Au dat-o pe spaniola şi mi-au adus apa… eram ca un cocoş înfuriat :tongue:

  2. Dragos, eu nu consider ca daca ii adresezi o intrebare unui profesor inseamna ca el nu ti-a explicat bine lectia. Poate nu ai inteles tu ca ai fost neatent sau “indragostit”. Poate vrei sa afli mai multe si ceri informatii suplimentare. Dar profesorul respectiv nu trebuie sa se simta jignit ca a primit intrebari de la elevii sai. Eu as zice ca ar trebui sa fie fericit si magulit ca acestia il asculta si sunt interesati sa stie cat mai mult. Bine, atat timp cat intrebarea e pertinenta. Sa fim bine intelesi. Si are legatura cu subiectul lectiei. Acolo nu se accepta off-topicul ca pe blogul nostru. :biggrin: Just my opinion.
    Deci nu sunt de acord cu acest obicei japonez. Bine l-ai caracterizat tu ca fiind aiuritor. :biggrin: :ermm: :dizzy:

    Conflicte culturale nu imi aduc aminte sa fi avut. Nu m-au deranjat, in calatoriile mele, pana in momentul de fata, traditiile si obiceiurile altor popoare. Nici nu am intrat in contact cu prea multi localnici. Iar de straini m-am ferit sa ma indragostesc. Am ales romanii…acum nu stiu cat de corect am procedat. :biggrin: :dizzy: :unsure: :ninja:

    1. Parca sunt mai frumoase latino-americancele decat asiaticele, Pato. Ma refer la argentinience, mexicance sau venezuelence. :biggrin: Chiar si braziliencele sunt acceptabile. :biggrin:
      Eu nu m-as indragosti de un japonez sau de un chinez. Cred ca sunt prea multe lucruri care ne despart. Incepand chiar de la obiceiuri si traditii, mentalitati, felul de a privi lumea. Aspectul fizic este de asemenea important, mie imi plac latinii. :tongue: Francezii sunt nice de ex. :biggrin: :blush:

        1. Asa si trebuie, Pato. Asta e atitudinea corecta si sanatoasa. Sa fii deschis si sa nu ai prejudecati…cum am eu de pilda. :silly: :tongue: :blush: :ninja: :dizzy:
          Acum totul e sa si ai ocazia sa intri in contact cu aceste culturi… :ermm: :whistle:

            1. Nu e greu pentru altii, e greu pentru noi, Pato, nu calatorim prea des prin lumea larga(des si pentru mult timp), nu mergem in interes de serviciu in strainatate, nu avem rude care sa ne invite cu lunile afara, nu stam pe mess, skype sau facebook la taclale cu necunoscuti din alte tari. :biggrin:

  3. Personal n-am avut probleme de genul ăsta, dar am constatat de mai multe ori că bariera lingvistică nu poate fi trecută doar cu bunăvoinţă.
    Apropo de cultura asiatică în general, e cu totul diferită de cea europeană. Am citit demult o carte a lui Elio Vittorini, “Peşti roşii”, în care explica în ce constă diferenţele. De exemplu, dacă într-o pictură apare o uşă închisă, pentru asiatici asta înseamnă izolare, claustrare, interiorizare. Pe când în cultura europeană înseamnă posibilitate de eliberare, speranţă, deci total opusul.

  4. N-am avut conflicte culturale, posibil pentru că nici n-am umblat foarte mult prin lumea largă. Acum mă gândesc că în situaţia descrisă, probabil nişte mici scântei ar fi ieşit… :silly: :whistle: Sunt mult prea independent pentru cultura japoneză, citind despre subiect, m-a fascinat, dar n-aş fi niciodată un “bun” nipon (probabil nici nu m-aş strădui prea tare :devil: ) Prea multe diferenţe, poate că pentru un european, indiferent de strădania depusă, i-ar fi totuşi imposibil să se plieze perfect culturii nipone, asiatice în general.
    După rezumatul tău, aş spune că este o carte excelentă pentru un weekend ploios de toamnă :smile:
    Săptămână faină, Dragoş :smile:
    La fel ţi ţie, Nice :wink:

    1. Neata! :happy:
      De acord cu tine, Centurion, nu stiu ce sansa de reusita are o relatie dintre un european si un asiatic, oare ce s-a intamplat cu povestea de dragoste dintre belgianca si japonez? Ramane sa aflam daca citim cartea…ne-ar raspunde Dragos. :lol:

      Multumesc asemenea, imi beau cafeaua si ma pregatesc de munca. Iata ca o fac si pe asta dupa ce la inceputul saptamanii trecute ma pregateam de somaj. :lol:

      1. Bună, Nice :cheerful:
        Presupun, din indiciul dat de Dargoş, “O carte ușurică și simpatică, numai bună pentru sfârșitul vacanței”, că este cu happy end :biggrin: Măcar cărţile să fie aşa, dacă uneori realitatea e cam “unhappy” :silly: :cheerful:

        Deja, până la ora asta, cred că ţi-ai format o primă impresie despre noul serviciu, sper că este una bună :cheerful: :cool: Sper să îţi ofere numai satisfacţii :smile:

        1. Centurion, eu nu mi-l imaginez pe Dragos citind carti usurele cu happy end. :lol: :ninja: :unsure: :devil: Eu cred ca a zis si el asa…”sa-si vanda marfa”. Sau sa faca o gluma buna. :biggrin:

          Multumesc mult de tot, conteaza foarte mult aceste urari pentru mine, am mare nevoie de un strop de noroc anul acesta. E totul foarte complicat, deocamdata nu pot sa-mi dau seama ce si cum, mai trebuie sa treaca timpul. :whistle: Banuiesc ca abia prin octombrie asa imi voi putea face o impresie. :dizzy:

          1. Păi, în cazul ăsta, chiar merită citită. Prefer cărţile ca “sapă” adânc în caracterul/conştiinţa omului, iar dată fiind tema, sunt convins că naraţiunea ar fi deosebită dacă nu se limitează la “a fost odată… şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. :cool: :smile:

            Normal că mai e nevoie de timp până să-ţi formezi o părere completă, eu mă refeream doar la impresia de moment, uneori ceea ce constaţi la prima vedere este crucial pentru viitor (atmosfera, colegii, etc). Luna asta, cu siguranţă îţi vei forma o impresie aprofundată, iar până în octombrie apar şi măcar vreo 2-3 motive de satisfacţie profesională.

            Seară faină, Nice :smile:

            1. :biggrin: Ce optimist esti tu pentru mine, Centurion. Sper sa ai dreptate, imi doresc liniste, nu neaparat satisfactii. Doar o atmosfera calma la munca. :happy: :dizzy: :dizzy: :whistle:

              O seara faina si tie. :cheerful:

  5. Din ce-ai scris, cartea seamănă puțin cu Maitreyi a lui Eliade, cel puțin în ceea ce privește subiectul :)
    Oricum, dacă e adevărată faza cu profesorii, mi-ar place să fiu profesor acolo. Dacă sunt așa respectați bănuiesc că au și un salariu pe măsură. Nu ca la noi…

    1. Normal ca au, dar am inteles ca la ei in invatamant intra doar studentii eminenti, cei cu merite deosebite. In conditiile astea, fiind vazuti ca niste somitati, ca niste capacitati, le e mai greu elevilor sa mai comenteze. :biggrin:

  6. Pare foarte interesanta cartea :smile: . Cu siguranta m-ar tine “captiv” cateva ore ca sa o citesc. :silly:
    Probleme cu conflictele culturale nu am avut :wassat: . Dar nici n-am prea avut ocazia sa testez acest lucru. Insa am eu o idee despre cum ar decurge lucrurile. :whistle: :ninja: :silly:

  7. Desi traiesc printre francezi de 2 ani, n-am avut pana acum probleme. Poate sunt eu mai toleranta de felul meu, poate sunt si francezii mai toleranti in ultma vreme, tinand cont de numarul mare de imigranti din toate colturile lumii. Oricum dincolo de toleranta, mari diferente in ceea ce priveste obiceiurile, traditiile intre noi europenii nu sunt.

    Probabil as avea probleme de adaptare si conflicte culturale, daca m-as duce sa locuiesc intr-o tara total diferita de a mea, o tara araba de exemplu, sau una din Asia.

    1. Cu siguranta ar fi altceva intr-o tara araba, Larisa. Insa conteaza ca pe langa faptul ca esti tu foarte toleranta si intelegatoare, vorbesti si limba franceza. :cool: Oamenii te considera una de-a lor. :cheerful: Mai ales ca sotul tau traieste acolo de mai mult timp(din cate am inteles, sper sa nu ma insel). :dizzy:

      1. Franceza am invatat-o aici, usor-usor si mai mult nevoita. Cand am ajuns nu stiam o boaba. Insa asa este, mie personal adaptarea mi-a fost mai usoara si pentru ca al meu sot locuieste aici de ceva ani. Conteaza mult sa ai pe cineva. Sunt convinsa ca singura mi-ar fi fost mai greu.

        1. :biggrin: Ce surpriza, eu credeam ca stiai bine franceza inca din Romania. Stiu ca se face limba asta in multe scoli/licee. Eu am facut rusa… :angry: :sick: :biggrin: :lol:

          Mi-e teama ca daca nu era cu sotul tau nu ai fi ales o aventura de una singura printr-o tara straina. Mi-e ca si acum lucrai la banca aia de care ne povesteai de curand pe blog. :biggrin: :dizzy:

  8. N-am avut cine stie ce contacte cu persoane de alte nationalitati dar din cat s-a inatmplat pana acum n-am avut nicio problema. Interesanta atitudinea fata de profesori in Japonia. Noua, desigur ca ne pare exagerata. Cat ar fi el profesorul de somitate. Asta sa fie chiar si intr-o scoala elementara? Sau doar de la un anume nivel incolo, sa zicem ceva de genul liceu la noi…? M-a pus pe ganduri…

    1. Da, Elly, si eu sunt curioasa cum sunt relatiile profesor-elev prin alte tari. :ermm: Cert e ca asa cum se povesteste ca ar fi acum in Japonia, era si la noi pe vremea cand eram eu eleva. :biggrin: :ermm:

  9. Am avut si nu putine, la conflicte culturale ma refer. Poate o sa povestesc unele intamplari pe blog. De vreo 8 ani, ma tot plimb prin lume si am intalnit tot felul de oameni. Oamenii, in Anglia sunt foarte diferiti de cei cu care sunt eu obisnuita. Comportamentul e total diferit. Imi si plac (gen pe ei nu-i intereseaza capra vecinului) imi si displac multe chestii (sunt prea reci, rigizi, conservatori, etc).
    O saptamana cat mai frumoasa iti doresc!

    1. Tina, parca asa sunt si nemtii, nu? :dizzy: De fapt germanicii, nordicii in general. Eu cred ca poti si fi aflabil, deschis, vesel, amuzant si prietenos, fara sa te bagi in sufletul omului, fara sa pari barfitor si intrigant. :tongue: :ninja: Mai greu, dar se poate. :biggrin:
      Nici mie nu-mi plac oamenii rigizi, dar parca imi displac mai mult barfitorii. Pe ei chiar nu-i suport. :angry:
      Pai ar fi nice sa ne povestesti astfel de intamplari pe blog. :happy: :biggrin: :cool:
      Multumesc asemenea, o saptamana excelenta si tie. :heart:

  10. Da, in Maroc.
    Una pe care o urasc e cea cu pupatul cand te intalnesti cu o femeie. Unele femei te pupa de 2 ori (europeneste) pe fiecare obraz, dar altele de 3 ori, de 4 ori, de 6 ori, unele ma zmotocesc de 10 ori dar numai pe un obraz. Nu am reusit niciodata sa inteleg cum merg lucrurile si in timp am devenit stresata de fiecare data cand o femeie se apropia de mine!

    1. :biggrin: :dizzy: :cwy: Foarte neplacut, hai o data de doua ori mai merge, dar de 4 sau 6 ori? Se cam exagereaza cu pupaturile. Iar daca le refuzi probabil se simt jignite.
      Si eu as fi stresata, Alice. :lol: :ermm: :dizzy:

  11. imi place ideea cartii, mai ales ca ofera informatii despre modul de perceptie al multor lucruri intr-o tara extrem de diferita de romania. n-am avut ocazia sa am conflicte, relatiile mele cu strainii au fost destul de distante, m-am marginit doar sa-i observ, fara sa interferez.

  12. recunoastem sau nu… aceste conflicte exista… iar noi devenim din ce in ce mai indemantici, nu in a le rezolva… ci in a le masca… sau ocoli…
    exemplu: de ce,un american, pe apas, il numeste, nativ american si nu indian?
    de ce pe tigan sa il numesti rrom si nu tigan? desi din copilarie incepand, stiu ca tiganul este tigan… si atat… iar el nu se supara ca este tigan….
    ma opresc aici… la niste exemple destul de banale si puerile, din domeniul de apelare a oamenilor, in modul considerat politics, acum in prezent si cum era, cu multi ani in urma… tocmai ca sa nu aduc in discutie teme mult mai dureroase…
    cultura, se modifica o data cu trecerea timpului…

  13. Mai mult m-am simtit agasata de cutumele din sat si oamenii din oras care sunt “traditionalisti” decat cu strainii care iti spun fara sa te simti prost, ca pe o informative oarecare starnindu-ti curiozitatea sa stii mai mult.

  14. Mi s-a intamplat cateodata sa raman uimita afland despre obiceiurile altora, insa leam acceptat fara rezerve, asa cum si ei mi-au acceptat obiceiurile. Nu stiu, poate ca sunt eu mai toleranta sau poate ca m-am invartit printre oameni educati, cu un grad mare de toleranta… Cert este ca nu am ajuns niciodata la conflicte.

  15. Daca as spune ca n-am mai citit nimic de vreo patru luni, e de rau? :D Suna ok recomandarea ta, probabil ca o voi avea in plan pentru urmatoarea perioada, asta ca tot intentionez sa revin asupra cititului.

Lasă un răspuns la Pato Basil Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: