Niciodată nu suntem noi de vină

sentimentul-de-vinovatie

A trecut ceva timp de când n-am mai venit cu nimic nou pe blog. Am dat vina pe astenia de toamnă, pe serviciul stresant, pe blogosfera din ce în ce mai goală și mai nepăsătoare la frământările mele. De fapt, nu am mai avut chef de scris, am lenevit și am așteptat să mi se întâmple ceva demn de a fi relatat într-un articol. Lucru, care, evident, nu s-a întâmplat.

Este foarte greu de trăit cu sentimentul de vinovăție. Te macină neîncetat, te chinuie noaptea, transformându-ți visele în coșmaruri. Până când, sătul de acest soi de tortură, renunți la introspecții și sinceritate și cauți un țap ispășitor.

Găsirea unor vinovaţi, alţii decât noi înșine, pare sport național în România. Niciodata nu suntem noi de vină! Iar consecințele se văd cu ochiul liber. Nu e mai simplu să dăm vina pe contextul politic și economic, pe criză, pe tranziție, pentru sărăcia în care trăim? Pe arbitrii când pierdem un meci? Pe metabolismul leneș când ne îngrășăm? Pe caniculă când ieșim în miezul zilei, la 45 de grade, la plimbare și leșinăm pe stradă? Pe profesori și subiectivismul sau severitatea lor atunci când luăm note mici sau când nu avem chef să învățam? Pe nevoia de bani și disperarea unui job atunci când trenul ne surprinde pe șinele de cale ferată și ne spulberă microbuzul? Pe câinii maidanezi atunci când ne lăsăm copiii nesupravegheați şi se intamplă o tragedie (și nu pot să nu remarc aici că pe un copil de 4 ani îl poate mușca un câine, dar nu-l poate ucide o haită, de mână cu un adult, în parc, în piață sau pe stradă)? Să fie oare neatenţia, laşitatea sau nepăsarea mea? Neştiinţa sau indecizia mea? Lipsa mea de atitudine şi curaj? Incapacitatea de a mă mobiliza şi de a gestiona lucrurile? Să fie de vină teribilismul și inconştienţa mea? Înlaturăm rapid aceste gânduri incontrolabile şi, mai ales, insuportabile.

Acțiunea este menită să ne elibereze din lanțurile apăsătoare ale unei conștiinte sfredelitoare. De îndată ce ai ieșit triumfător din luptă cu adevărul crud și nemilos, începi să pui tunurile pe inamic. Scapi de suferință, de responsabilitate, de coșmaruri. E foarte convenabil pentru psihicul tău. Te relaxezi instant și viața îți pare mai ușoară. Dar te expui unui pericol iminent: acela de a scăpa șansa de a îndrepta vreodată lucrurile. De a învăța din eșec și a evita anumite greșeli. De a realiza ceva trainic și de a te bucura de asta, de a avea succes, de a izbândi, de a fi mândru de tine. De a te autodepăși și de a fi cu adevărat fericit.

Și eu caut, în cele mai multe dintre cazuri, țapi ispășitori în jur. Îmi este mai comod așa. Voi cum procedați de obicei, găsiți alți vinovați pentru nereușitele voastre sau luptați cu sentimentul de vinovăție?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

78 de comentarii la “Niciodată nu suntem noi de vină”

  1. Uneori incerc sa dau vina pe altcineva si nu reusesc. Lupt cu sentimentul de vinovatie, daca ma gandesc mult la o situatie pana la urma ajung la concluzia ca eu as fi putut proceda mai bine, ca pana la urma e vina mea. :(

    1. :biggrin: Mihaela, esti haioasa. :cheerful: :happy: Cum sa nu gasesti tapi ispasitori? :w00t: :unsure: :ermm: Eu ii identific dinainte de a afla ca am gresit, ca am esuat, ca lucrurile nu au mers asa cum mi-as fi dorit. Imi caut mereu scuze, in caz ca nu iese cum vreau eu, sunt pusa la adapost de un eventual sentiment de vinovatie. Pai cum altfel as mai trai linistita? :lol: :unsure: :ermm: :dizzy:
      Sincer, nici nu stiu cum ar putea trai cineva pe termen lung luptand cu astfel de sentimente ravasitoare. Poate doar sa aiba norocul sa dreaga repede ce a gresit… Sau sa se produca o turnura favorbila in acel caz.

      De asta ma mir, ca identific mereu alti vinovati decat eu insami. :blush: :angel: :silly: Si nu ma pot opri. :lol:

      1. Pai desi ajung la concluzia ca macar partial si eu am fost vinovata, ma gandesc ca asta e, n-am cum sa intorc timpul si trec mai departe. Daca am posibilitatea sa dreg acea situatie, incerc, daca nu…asta e, trec peste.

        1. Aha, inteleg, deci tu nu-ti pierzi timpul gandindu-te prea mult la partea ta de vina.
          Eu aveam in minte situatii care iti pot schimba viata, care te afecteaza pe termen lung, ca de ex esecul la un examen. Eu nu suport ideea ca am fost eu de vina, ca nu am invatat cat trebuie si acum sufar la un serviciu nesatisfacator, nu, prefer sa dau vina pe profesorii corectori. Deci, in fiecare zi cand merg la serviciul stresant ma gandesc la faptul ca am fost de vina pentru locul unde am ajuns. E greu! :cwy:

    1. Silvia, nu am scris pentru cineva anume. Am scris un articol. Punct. Ca nu te regasesti in el, ca nu esti de acord, foarte bine, justifica-ti punctul de vedere. Nu e musai sa fiti de acord cu mine mereu. :biggrin:
      Asta ma interesa de fapt, cat de greu va e sa traiti cu sentimentul de vinovatie? Cum treceti peste el, cum il invingeti? Eu aleg sa caut alti vinovati, tu ce faci, concret? :biggrin: :w00t: :unsure: :dizzy: :ermm:

      1. Din contra, il sustin.
        Eu intotdeauna imi vad partea de vina. Cred ca devin vulerabila in fata ei, cand inteleg ca n-am decat mie sa-mi reprosez cea mai mare parte din greseli sau eu stiu…momente.
        Nu pot sa trec peste sentiment decat acceptandu-l. Si-l port cu mine pe mai departe.

        1. E, cred eu, cea mai buna solutie. Dar si cea mai dureroasa. Dar da, acceptarea este solutia, pentru ca este izvorul rezolvarii viitoarelor probleme. Stii ce si unde ai gresit si eviti sa comiti aceeasi greseala. Pe cat posibil. :dizzy: :ermm:

          Dar asta depinde si de gravitatatea greselii facute. Pentru ca daca accepti o vina care nu e a ta, mai rau iti faci. Sau daca greseala e uriasa apoi ai regrete toata viata si nu mai poti sa dormi noaptea.

  2. Cred că datul vinei pe altcineva/altceva funcționează și ca un mecanism de autoapărare. Mă gândesc că nu ai ajunge prea departe dacă te-ai considera mereu răspunzător de toate eșecurile. Dar cum spui și tu, nu e bine nici să te speli pe mîini de toate nereușitele….
    Eu, de cele mai multe ori, mă consider principala vinovată pentru greșelile mele.
    Vreau să cred că sunt cât de cât obiectivă și pot să văd cine-i vinovatul. Cu toate astea, uneori știu foarte bine că eu greșesc dar încerc să găsesc alți țapi ispășitor pentru acele greșeli.

    1. Da, exact, ai sesizat perfect dilema mea, nu e nici asta o solutie, sa dai mereu vina pe tine, cand ceva nu merge, mai ales cand nu esti raspunzator in totalitate sau chiar deloc. Unii procedeaza si asa si ajung la depresii sau acte necugetate. Da, este un mecanism de autoaparare, frumoasa si corecta definitie ai gasit. :smile: :cheerful: :cool:

      Hm, aici, la partea cu obiectivitatea e cel mai greu zic eu, pentru ca prin definitie omul este subiectiv, partinitor. Mai ales cand vine vorba de propria-i persoana. :lol:

  3. Cică succesul îl punem pe seama propriilor noastre posibilități, abilități, iar eșecul este pus în seama factorilor situaționali. Ceva de genul “am luat examenul pentru că am învățat bine” sau “nu am luat examenul pentru că a avut profesorul ceva cu mine”, și se pare că este un fenomen social normal, dar în anumite limite. La noi se exagerează, căutarea de țapi ispășitori a devenit sport național. Întotdeauna e de vină altcineva. :)
    Eu cred că se întâmplă oricui la un moment dat… și eu am pierdut de multe ori trenul “din cauza vremii” nu din cauză că eram prea leneș să merg puțin mai repede :) Totul e să nu devină o obișnuință :)

    1. :)) Haha, foarte adevarat, asta e din psihologia maselor, psiholgia succesului sau al esecului? :lol:
      Nu stiu exact, dar e foarte bine spus, asa se intampla intotdeauna, cel putin la noi romanii, cand avem un succes neasteptat ne batem cu pumnul in piept si strigam cat ne tin plamanii ce am reusit noi, cand inregistram un esec usturator gasim repede pe cineva pe care putem da vina. Nu stiu daca alte natii au acest comportament… :biggrin: :lol: :unsure:

      Da, se exagereaza, cautam senzationalul si tapii ispasitori pentru absolut orice se intampla in tara asta. Cu orice pret. Toate emisiunile tv se deschid cu acest indemn “Haideti sa vedem cine se face vinovat pentru…” :lol:

      Bun sfatul final, trebuie constientizat si urmat! :biggrin:

    1. Da, Pato, asta se aplica la oameni…desi, din cate am inteles, pana si aminalele au constiinta mai nou. :lol: Eu ma refeream strict la fiinte rationale, care diferentiaza raul de bine, care au dileme… Stiu ce vrei sa spui si cred ca mai sunt si astfel de specimene. Din pacate.
      Deci cand gresesti nu te repezi sa cauti tapi ispasitori, cauti sa vezi daca nu cumva a fost vina ta. Partial sau total.
      Pai da, nu e usor sa traiesti cu sentimentul de culpabilitate. Nu e usor deloc… :cwy: :ermm:

        1. M-ai omorat azi, Pato, mai intai la tine pe blog, unde am gasit un articol grozav (chiar daca deprimant) si acum prin aceste cuvinte intelepte. :biggrin: :w00t: :silly: De cand ai devenit filosof? :dizzy: :ermm: :unsure:
          Din pacate sunt si astfel de situatii, cand tu vrei sa faci un bine, dar te trezesti ca esti neinteles si acuzat. :ninja: :sick: Oamenii care procedeaza astfel trebuiesc evitati. Am un nume pentru ei, dar il pastrez pentru mine. :angry:

                1. Hihi, inseamna ca nu prea iti pasa de ele. Sau nu te intereseaza parerea altora despre tine. Asta e o atitudine sanatoasa. :wink: :biggrin: :devil:

  4. E greu sa gasesti calea de mijloc, sa-ti menajezi psihicul, dar sa-ti asumi faptele. :whistle: Nu tin cont doar de ceea ce-mi face altul ci si de greselile mele voite sau nevoite, indiferent de motiv. Daca trecem peste un eveniment nefericit nu e pentru ca neaparat trebuie sa-l iertam pe cel de langa noi ci pentru linistea noastra. A trecut ceva timp ca sa-mi dau seama de asta.
    Mi se intampla sa sap pe loc cautand vinovatul, uneori obsesiv, alteori din dorinta de a nu mai repeat greseala. Suntem oameni.

    1. Da, Mihaela, ai identificat perfect dilema mea, cum impac si capra si varza, adica cum imi menajez psihicul, dar imi asum si faptele.
      Linistea sufleteasca care este poate cel mai important lucru alaturi de sanatatea trupeasca. Intre ele fiind o legatura directa…
      De iertat il mai ierti, dar nu poti intotdeauna. Mai ales daca a comis-o grav de tot. De vinovat zic. Ca nu suntem sfinti. :ermm:

    1. Ah, pai nu vorbeam de a gresi fata de cel de langa noi, ci a gresi chiar fata de tine insati. Normal ca recunosti greseala si mergi mai departe cu lejeritate, mai ales daca esti usor iertata, dar eu ma refeream la lucruri mult mai grave, mai complexe si mai profunde. Si care te pot afecta pe termen lung. Care au impact puternic asupra vietii tale. Si mai ales la situatiile in care nu esti sigur ca tu esti vinovatul unic si principal.

  5. Categoric multe lucruri care ni se intampla sunt o consecinta a deciziilor noastre. Dar eu cred ca mai sunt si altele care nu depind de noi, pentru care exista alti vinovati.
    Eu ma identific foarte bine cu ce a scris Alicee mai sus, imi recunosc greselile si trec mai departe, fara sa ma lupt cu sentimente de vinovatie. Asta este, pana la urma oricine greseste si din greseli se invata. Incerc pe viitor sa nu mai repet aceeasi gresala, sa ma imbunatatesc cumva.

    1. Larisa, nu ma refeream la greseli marunte, iertate cu usurinta de cei din jur. Ci la lucruri mult mai grave, mai profunde, care ne afecteaza intai de toate pe noi insine.
      Probabil ca nici tu si nici Alice nu ati trecut printr-o asemenea situatie. De exemplu sa iei o nota mica la un examen, iar asta sa-ti afecteze viata, cariera. Pe o anumita perioada. Cine e de vina, tu ca nu ai invatat suficient si ai ajuns unde ai ajuns sau profesorul care a pus o nota in mod subiectiv? Cam la astfel de situatii ma refeream, ma rog, am dat si eu primul exemplu care mi-a venit in minte. :biggrin:
      As mai putea vorbi si de cazul baietelului ucis de caini. A cui a fost vina? E simplu sa spui ca a unei haite de caini maidanezi. Sau accidentul teribil de tren cand au murit 11 oameni. Ei au zis ca a fost de vina situatia sociala, ca nu exista joburi in Romania si oamenii plecasera departe de casa la cules de struguri. Cam la situatii de genul asta ma referam, cu impact devastator asupra vietilor noastre. Dar nu toti au avut de-a face, personal, cu astfel de cazuri. Si eu inteleg perfect asta.

  6. Si eu caut tapi ispasitori in prima faza dupa care analizez mai bine situatia si recunosc ca a fost vina mea. Acum depinde si de situatie..daca nu e vorba de ceva grav, bineinteles ca n-a fost vina mea:)

    1. :lol: :biggrin: Deci doar cand nu e ceva grav dai vina pe ceilalti. :silly: Interesant punct de vedere.
      Oricum stii ce se spune, Mihaela, ca vina este mereu impartita. Sau asta este valabil doar in cuplu? :lol: :ermm: :dizzy: :tongue:

  7. Wow! Ți-ai schimbat tema? M-am uitat de două ori la adresă crezând că am intrat pe alt blog :)
    Dacă îmi permiți să-mi dau cu părerea, pot să spun că îmi place dar parcă ție ți se potrivește ceva colorat, cu niște imagini sau nu știu cum să spun (adică toate temele pe care le-ai mai avut ți s-au potrivit, acum parcă ar fi altcineva; asta nu înseamnă că e ceva rău, poate chiar te-ai schimbat sau nu te-am perceput eu bine).
    Sper că nu te-am supărat și nu lua în considerare opinia mea, fă ceea ce își place ție :)

    1. Pai incerc sa vad ce se intampla cu blogul, mi se pare ca se incarca foarte greu. :wassat: Am zis ca o fi tema aia cu lebedele de vina. Si acum tot testez. Dar cred ca e alta problema, nu pot sa spun care, asa ca o sa revin la cea veche, singura care nu are buguri.
      Din pacate, toate cele colorate au cate un bug major. :cwy:

      M-am saturat sa astept 5 minute sa se incarce blogul asta. :angry: :dizzy: :ermm: :sad: Am ajuns la capatul rabdarii… :sick:

  8. Tu vorbești serios? Mie nu mi se încarcă greu blogul tău, e chiar ok. Știu că a fost o perioadă în care se încărca greu pagina, dar de multă vreme nu am mai dat peste problema asta.
    Acum, cum crezi tu că e mai bine, dar eu ca vizitator care intru zilnic pe blogul tău își spun că mie mi se încarcă repede :)

    1. :happy: :cool: :cheerful: Ma bucur ca spui asta, eu am remarcat azi problema, pe seara. Inainte mi se incarca foarte rapid, eram multumita, de cateva ore parca totul a luat-o razna. Si am incercat sa accesez si alte bloguri si site-uri si totul merge ca uns. :dizzy: :ermm:

  9. Mă gândesc poate o fi netul de vină? Eu chiar am fost atentă la timpul de încărcare al blogului tău astăzi pentru că și mie mi s-a părut că mie îmi merge greu blogul meu și l-am comparat (și) cu al tău și pot spune că mie mi se încarcă la fel de repede ca astăzi la ora 12 (blogul tău) :)

    1. :cheerful: :happy: Atunci e bine, parca mi se pare si mie ca s-a rezolvat, acum se incarca intr-un timp decent. :biggrin: Cred ca e de la net… :cwy: :angry:
      Gata, am revenit si la tema mea fara buguri. :lol:

  10. Nu prea caut “ţapi ispăşitori”, dacă e ceva din vina mea, n-am o problemă în a-mi asuma vina. Dacă ceva nu mai depinde de mine, de ce aş căuta vreun “acar Păun”, cu ce m-ar ajuta scotocind până totuşi aş găsi din pământ, din iarbă verde, un “vinovat”…
    E drept omul caută întotdeauna explicaţii la ceea ce se petrece în jurul lui, dar este interesant, cel puţin pentru mine, că o face doar atunci când e vorba de ceva negativ. Rar ai să vezi pe cineva care să caute “vinovatul” pentru o faptă bună, pentru orice lucru pozitiv. Însă când e vorba de ceva negativ se caută aproape cu disperate vinovatul, asta de parcă găsirea unui “ţap ispăşitor” ar atenua în vreun fel efectele nefericite ale unei întâmplări.

    1. Pai am explicat punctul meu de vedere in articol, pentru ca dormi linistit noapte de ex. Ma rog, articolul este scris din punctul meu de vedere, eu pana si pentru faptul ca nu am mai scris pe blog am cautat un vinovat pentru a-mi usura constiinta incarcata. :lol: Imi menajez psihicul. :ninja:
      Ideea acestui articol mi-a venit aseara, cand urmaream declaratiile lui Multescu dupa meciul lui Dinamo cu Pandurii. El dadea vina pe arbitrii, mai precis pe presiunea pe care a exercitat-o echipa gazda, la pauza, asupra acestora. Atunci mi-am spus, iata, in Romania, se cauta pentru orice un tap ispasitor, noi nu suntem niciodata de vina pentru nimic.
      Si nu e vorba de fapte marunte, ci de lucuri grave care ne afecteaza profund, pe termen lung. De ex sfarsitul unei relatii, la despartirea de persoana draga, mai ales cand durerea e mare, niciunul dintre cei doi parteneri implicati parca nu iese in fata si recunoaste ca a fost vina lui.

      Se pare ca bloggerii sunt foarte diferiti de restul romanilor. Eu chiar vad in jurul meu cum oamenii dau vina pe orice mai putin pe ei cand se intampla ceva rau. Am dat si niste exemple in articol.

      Cand totul merge bine, cand ai parte de un succes, o victorie, un lucru bun, nu ai ce sa menajezi. Constiinta ta e impacata. :biggrin: Cum precizam si mai sus, cand castigam e meritul nostru, cand pierdem e vina altora. Ca la romani, dar nu si la bloggeri, pentru ca ei nu cauta niciodata alti vinovati decat ei insisi. :cheerful: :biggrin:

      1. Păi, crezi că după 5-0 mai sunt tentat să caut vinovaţi :biggrin:
        Redevenind serios acum, referitor la teme profunde (cel puţin care mă afectează pe mine), pe cine să arunc vina că nu-mi place deloc, da’ deloc mediul înconjurător… Mă ajută cumva dacă dau vina pe soarta care m-a „plantat” aici… şi nici nu pot să fiu chiar atât de optimist încât să cred că viitorul apropiat va fi altfel, desigur, d.p.m.d.v. nici cel foarte îndepărtat. Aşa că, eventual dacă simt nevoia să înjur pe cineva, încep cu mine, în definitiv sunt principalul vinovat că n-am fost capabil să mă car de aici atunci când se mai putea, acum nu pot face altceva decât să-mi asum consecinţele ireparabile ale unei greşeli (de ce nu, chiar a propriei nepuţinţe ori delăsări) de demult.

        1. Neata, Centurion :cheerful: , uite ca mai in gluma mai in serios ai ridicat o problema interesanta. Pentru acel 5-0 exista vinovati, desigur. Nu, nu e meritul Stelei pentru victorie, ar putea afirma carcotasii, ci “vina” celor de la Sageata care au fost prea slabi. :biggrin: :dizzy: :ermm: Sunt convinsa ca multi adversari asa pun problema…
          Da, in cazul enuntat de tine, omul care nu a plecat si a rezistat cu stoicism e singurul vinovat. Aici chiar nu ai pe cine da vina.
          Insa de obicei avem parte in viata de multe situatii in care vinovatul nu e destul de clar de identificat. Sa zicem ca mergi la un interviu, din punctul tau de vedere te prezinti impecabil, ai toate atuurile pentru a ocupa postul, insa angajatorii nu sunt deloc impresionati si prefera pe altcineva, pe care tu il consideri mai putin pregatit. Cine e de vina aici, tu ca nu ai dat tot ce puteai la interviu si ai ratat jobul sau angajatorii si subiectivismul lor?

          1. Neaţa! :cheerful: (de la ora 17) :lol:
            Eh, uite în cazul interviului, invocat de tine, nici nu ştiu dacă chiar aş putea vorbi despre vreo vină anume (mă rog, exceptând cazul în care eu, solicitantul jobului respectiv, dau cu băţu’ în baltă, tare de tot). Aici, intervine subiectivismul ambelor părţi, în opinia mea, sunt mai bun decât celălalt dar, angajatorul poate avea o părere contrară, iar eu n-am nici un motiv să-l acuz pentru asta… la fel ca şi mine are dreptul la părerea lui (evident subiectivă). Ştii, uneori mă gândesc că obiectivitatea este doar un deziderat spre care unii tind, însă nu-l vor atinge niciodată… :ermm: până la urmă, suntem oameni, avem o doza de subiectivism de care, indiferent ce am face, nu scăpăm.
            Referitor la ipoteticul interviu şi eliminarea oricărui factor care mi-ar fi defavorabil, spre exemplu, eu nu suport ţinuta formală, aşadar, prezentându-mă la “patru ace”, poate aş convinge un angajator care pretinde aşa ceva, dar de ce aş face asta, aş obţine jobul, nu aş avea motiv să dau vina pe mine, căci, nu-i aşa, am respectatat cutumele cerute dar este evident faptul că n-am ce căuta într-un asemenea job. Aşadar, subiectivismul e totuşi bun la ceva, părerea mea :silly: desigur extrem de subiectivă :biggrin:

            1. Ce bine zici tu, Centurion, am stat sa ma gandesc la ce mi-ai scris, raportat si la situatia mea, care m-a tot framantat vara asta si am ajuns sa cred ca ai dreptate. Nu te poti opune subiectivismului, e clar o chestiune de noroc. Pe care il ai sau nu-l ai.
              Eu nu am fost la interviu, dar ceva pe aproape. Sa zicem ca am fost acceptata, insa as fi vrut un post mai lejer. De asta nici nu am mai scris, ma gandesc cu groaza ca nu o sa mai am timp, o sa fiu ingropata in munca. Daca nu era subiectivismul in cauza, eu acum aveam un job mai lejer si poate avem timp si pentru mine. Eu am un job foarte stresant si trebuie sa muncesc mult si acasa, nu doar la serviciu. No extra money.
              :cwy:

              1. Aşadar, încă reuşesc să “citesc printre rânduri”, :tongue: de fapt, m-ai ajutat puţin, lăsând să se întrevadă unele frământări interioare. Tocmai de asta am şi apelat la acel exemplu personal. VEzi, lumea sau viaţa, dacă vrei, e aşa cum e, iar nouă ne este imposibil de a o schimba după bunul plac (de altfel, nici n-ar fi indicat). Personal, sunt atât de încăpăţânat (nu zic că este ceva demn de urmat :cool: da’ aşa sunt eu :alien: ), încât să-mi permit “luxul” idealurilor, chiar dacă asta înseamnă uneori să merg împotriva curentului. Totuşi mă fereşte taman de a găsi în mine însumi pe acel “ţap ispăşitor”, de fapt, iluzia menită să ne convingă şi împace conştiinţa, uneori chiar s-o mintă pentru a putea găsi “pacea interioară”. Desigur, este “antidotul” meu, :alien: nu garantez că are efect pt. toată lumea. :smile:
                Seară faină, Nice :cheerful:

                1. Da, Centurion, fiecare dintre noi trebuie sa gaseasca acel antidot pentru ca pacea interioara e atat de importanta… Fara ea viata e tortura.
                  Merci, o seara excelenta si tie. :cool: :cheerful:

  11. In principiu, imi place sa cred ca pot lupta cu sentimentul de vinovatie. Asta e unul din motivele pentru care nu ‘achiesez’ cu sorosistii care se cred puri, nevinovati si extrem de feciori din Piata Universitatii. De exemplu, la inceputul demonstratiilor, se aratau niste poze cu niste unele (bunaciuni, ce-i drept, pantaloni scurti, par lung, circa 20 de ani) care strângeau chistoace de tigari in urma demonstratiilor ecologice. Din doua, una: ori bunaciunile n-aveau bani de tigari intregi si se alimentau cu ce le era la indeamâna, ori ecologisti erau niste mincinosi patentati, care se simt vexati de Rosia Montana, dar li se rupe de Bucuresti, imputind aerul din jur cu tigarile lor.

    Ideea de baza e urmatoarea: daca te masturbezi, ai macar bunul-simt sa nu critrici pe altii care se masturbeaza!

    1. Mai Dragos, dar ma uimesti cu spiritul tau de observatie. :lol: :biggrin: :tongue: :silly: :devil: Ai remarcat tu bunaciuni in pantaloni scurti si demonstranti fumand? Esti fenomenal! :w00t: :biggrin: Dar stii ca te preocupa detaliile… :ermm: :dizzy:

      :)))))))) Hai ca asta e chiar buna, n-ai sa vezi asa ceva in Ro. La noi, hotii striga hotii. :lol:

    1. :biggrin: Din punctul meu de vedere(si doar al meu, ca daca citesti comentariile de la articol vei vedea ca nimeni de fapt nu procedeaza asa)vikingul tau are dreptate si romanii sunt campioni mondiali la sportul asta. La nivel national nu prea ne aduce beneficii aceasta atitudine. Incercam sa aflu ce impact are la nivel personal. :ermm:

  12. Aici e vorba in mare parte de mentalitatea romaneasca, de care cred ca am auzit cu totii :ermm: . Eu am inceput sa imi asum responsabilitatea pentru tot ceea ce fac sau nu, pentru ceea ce devin sau nu si tot asa, chiar daca de foarte multe ori, sa cauti o scuza este cel mai usor :pinch: :sad: . Nu! De acum (de mai de mult de fapt) vreau sa fie vina mea si numai a mea… Daca o arunc pe altul, se simte si respectiva persoana prost si se indeparteaza de mine, ori se razbuna, si ma injosesc si pe mine (exemplu). :pouty:
    E ceva de lucrat la acest aspect, mai ales cand traim intr-un mediu in care toti fac exact opusul a ceea ce iti propui :unsure: . Uneori poate fi destul de greu, dar au inceput sa-mi placa provocarile :silly: :biggrin: .

    1. :biggrin: Neata, Alex, da, e o provocare al naibii de grea, ai sesizat tu bine. Cum procedezi, sunt curioasa, daca iei la scoala o nota pe care o consideri injusta? A cui e vina, a ta sau a profesorului care a acordat-o? Pentru ca eu, cat am fost in scoala, am considerat ca vina apartine mereu profesorilor cand eu obtineam o nota nedreapta(a se citi o nota cu care eu nu eram de acrod). :biggrin: :lol:

      Un alt exemplu, acum cativa ani aveam o leafa buna, multumitoare. De cand a venit criza, salariul s-a micsorat simtitor, iar joburile sunt foarte greu de gasit, de obtinut. Crezi ca dau vina pe mine pentru asta? Ca nu am plecat din tara? Nu, dau vina pe criza, pe guvern, pe contextul economic actual, pe viata din Romania. Asa fac toti, de unde crezi ca a aparut vorba aia, “traim in Romania si asta ne ocupa tot timpu”? :lol:

      1. Daca ne limitam strict la a spune ca un elev primeste nota mica la scoala, automat el este vinovatul. Oamenii de la catedra n-or da aceste calificative chiar degeaba. Au si ei motivele lor. Poate elevul n-a invatat, nu si-a facut tema, a vorbit urat si pot gasi multe astfel de exemple.
        Dar ma rog, eu nu tin cont de note. Din punctul meu de vedere, nu le consider un factor de diferentiere al inteligente, si nu pot sa cataloghez un copil sau adolescent dupa ele. Ma rog, am o intreaga filozofie despre acest subiect dar nu cred ca e cazul sa discut despre el acum.

        1. Alex, m-ai lasat perplexa! Deci, in ziua de azi, toti elevii alearga dupa note mari. Un 9 poate fi o adevarata tragedie. Toti spun ca notele conteaza enorm…
          Normal ca nu sunt un factor de diferentiere al inteligentei, dar cand stii ca de ele depinde viitorul lor…parca iti pasa de cat de mari sunt, nu?
          In functie de note intri la liceu, la facultate si uneori, de ele depinde si jobul tau. :cwy:
          Dar ce spui tu e perfect adevarat si iti sugerez un post pe propriul blog pe tema asta. :biggrin:

          1. Daca viitorul oamenilor depinde de note, problema lor. De viitorul meu sunt responsabil doar eu. Factorii externi precum notele sunt doar reflexia orelor pierdute muncind sa invat numai prostiile pe care ni le predau profesorii la scoala.
            La un moment, voi deveni independent financiar (si nu numai) si voi trai doar din ceea ce imi place sa fac, iar pentru acest lucru studiez si pun in practica anumite lucruri zilnic ore intregi. Urmez exemplul unor oameni care deja sunt impliniti in viata din toate punctele de vedere. Oameni care au pornit din situatii mai dificile decat ale mele, persoane care erau chiar si sarace si fara puncte de plecare inspre viata, dar totusi au facut-o. Deci se poate. E tot ce ma intereseaza.
            Stiu deja ce vreau sa fac in viata si cum sa-mi castig banii din vocatia mea (si cu siguranta nu fiind angajat nu stiu pe unde, pe un salariu de nimic).

            Deci notele (iar prin note ma refer mai mult la scoala, pentru ca ele sunt rezultatul a ceea ce invatam acolo) nu pot avea o importanta foarte mare pentru mine. Ok, sunt bune pentru a ajunge la facultate (care e un fel de necesitate, pentru a acumula informatii din domeniul care te intereseaza cu adevarat).
            Dar informatiile pe care le acumulez in scoala pentru a putea obtine acele note nu inseamna nimic, pentru ca oricum le uiti si nu te prea ajuta in viata. E destul de complicat sa explic foarte concret ce am in minte. Stii tu, sunt de felul meu introvertit, dar totusi sper ca ai inteles ce doream sa spun.

            1. Da, am inteles prea bine, dar lasa-ma sa te felicit pentru asemenea determinare. Sa stii ce vocatie e, sa stii ce vrei sa faci in viata de la varsta asta e mare lucru. :cool: stiu cati se pot lauda cu asta… :ermm:
              Sa stii ca scrisul pe blog se potriveste perfect introvertitilor. Tu nu-mi pari unul, dar cine sunt eu sa te contrazic? :tongue:

              1. Scrisul este modul in care ma exprim cel mai bine si usor :biggrin: :silly: . Poate de-aia nu par a fi introvertit :wassat: . Daca m-ai cunoaste in realitate, ai observa ca nu vorbesc foarte mult. Prefer sa tac si sa dezbat totul in mintea mea.
                Chiar m-am intalnit ieri cu niste vechi prieteni si unul din ei m-a intrebat de ce sunt asa tacut :blink: . I-am spus ca asa sunt eu de felul meu, mai tacut. Nici nu-mi place sa vorbesc foarte mult. Poate doar atunci cand chiar sunt interesat de o anumita discutie. Bine, acum sa nu intelegi ca toata ziua sunt mut :lol: :happy: . Doar ca… vorba multa, saracia omului. :silly:

                1. :biggrin: :lol: Esti haios, Alex, poate nu iti place tie sa vorbesti mult(si fara rost), dar cu siguranta scrii bine, frumos si cu folos. :cool: :cheerful:

  13. E foarte amplu ceea ce ai dezbatut in aceasta postare insa legat de sentimentul de vinovatie consider ca daca gandesti bine inainte sa faci ceva si pui in balanta nu ar trebui sa ai astfel remuscari sau sa te simti vinovata pentru ceva. Insa exista anumte situatii in care se pot intampla chestii neprevazute si o simpla decizie de moment poate schimba multe. Destul de abstract subiectul!

    1. Da, e un subiect abstract, ai observat tu bine, pe care eu m-am straduit sa-l expun clar si concis. Am dat si niste exemple. Viata e imprevizibila, exact cum ai spus tu si de obicei vina e imapartita. Insa, sunt unele situatii cand dam exclusiv vina pe altii, pe guvern, destin, ploaie si uitam si partea noastra de vina.

  14. Cred ca sunt foarte lucida si stiu perfect cand sunt si cand nu sunt vinovata de ceva. Dar de regula, daca unele lucruri nu-mi ies bine, e clar ca lumina zilei ca macar putin sunt si eu de vina. Asta in afara de cazul cand chiar sunt cu totul de vina. :smile:
    Cum traiesc cu vinovatia? Greu. Foarte greu. Sunt momente cand mi-as dori sa intorc timpul inapoi, sa mai repar cate ceva dar cum nu-i posibil, pe moment ma resemnez. Pe moment doar.
    A doua zi o iau de la capat :wink: Nu, nu glumesc, traiesc cu multe vini personale pentru unele esecuri. Asta este… Problema e ca uneori ma pedepsesc aspru pe mine insami pentru acele vinovatii. Am si scris ceva, prin noiembrie 2012, in care aratam cum m-am autopedepsit pentru o greseala. Era un exemplu din multe altele…de-a lungul timpului.

    1. :dizzy: :ermm: Elly, iti multumesc pentru sinceritate, nici eu nu stiu, mai ales dupa acest articol, cum e mai bine sa procedam, sa ne autopedepsim sau sa tratam lejer greselile, esecurile personale. Pentru ca pana acum ceilalti comentatori au marturisit ca a gresi e omeneste si nu-si fac prea mari mustrari de constiinta, merg mai departe in pas vioi. :biggrin: :dizzy: :unsure: Tu esti mai dura cu tine insati… Uh, cred ca articolul asta mi-a adancit si mai mult dilema. :ermm:

  15. Bineînţeles că noi suntem de vină pentru cele mai multe din neîmplinirile noastre,
    bineînţeles că suntem responsabili pentru prostiile pe care le facem.
    Dar trebuie să fim indulgenţi măcar cu noi înşine…

    1. …daca cu altii nu suntem. :devil: :ninja: Mi-am permis aceasta continuare pentru ca asta se desprindea din commentul tau. :biggrin: Sau cel putin asta am inteles eu. Hm, Elly pare sa nu fie de acord. :ermm: :dizzy:

  16. Seara buna, intresanta tema subiectului din jurul unui capucino :D, eu unul sunt constient ca sunt singurul vinovat si daca imi vine sa dau vine pe altcineva ma gandesc ca era totusi o solutie si as fi rezolvat problema doar ca din comoditate nu am aplicat-o.

    1. Sara buna, Daniel, da, e o tema interesanta, care cel putin mie imi da batai de cap, pentru ca parerile sunt impartite…
      Nu intotdeauna este vina noastra. Sau nu este in totalitate. Ideea era sa nu ne grabim sa dam vina pe altii, gen noroc, ghinion, Univers, societate, Guvern, criza, maidanezi. Cu ce ne ajuta daca persistam cu atitudinea asta? :ermm: :dizzy:

  17. 1.Noroc/ghinion nu stiu ce sa zic depinde de domeniu ca uneori nu prea “cred” in asa ceva.
    2.Univers chiar daca am auzit de la vreo 3-4 persoane despre o lege a Universului nu ma pot pronunta asupra ei.
    3.Societatea e greu de schimbat asa ca mai bine iti formezi un cerc de prieteni sau un cerc de persoane care sa fie pe aceasi unda cu tine in felul acesta nu prea apar probleme.
    4.Guvern vorba vine Romania e un stat deomcratic deci puterea e in mana poporului daca poporul nu ii suporta incepe o revolta/revolutie si ii schimba dar uneori mergem pe principiul las-o ma ca merge asa.
    5.Criza o inventie pentru ai inbogati pe cei bogati, un joc la clasa mondiala ca sa dastrame societatile, un popor dezbinat e mai usor de condus.
    Cam atat despre maidanezi nu zic nimic pentru ca e vina noastra a oamenilor ca doar cainele ala nu o aparut asa peste noapte pe strada.

    1. Daniel, neindoielnic, toti acesti factori, prezentati de tine mai sus ne influenteaza vietile intr-o mai mare sau mai mica masura. Nu mereu, dar de cele mai multe ori. Ti-am mai povestit eu teoria mea cu ghinionul si norocul, care pot fi inclusi, daca ne gandim mai bine, la legile Universului. Guvernul e resposabil pentru masurile care ne afecteaza vietile. Cu criza asa e, tind sa-ti dau dreptate. Mare aiureala…
      E vina noastra daca ii lasam pe strada, clar, locul lor nu e acolo!

  18. Nu stiu cum se face, dar tema ta ma pune pe ganduri. Zilele acestea am dat peste un fragment frumos dintr-o carte … Pacat ca am doar fragmentul, dar iata-l, ca sa vezi despre ce e vorba:

    “Lecția iertării-Tribul Babema

    Există un trib în Africa a cărui perspectivă asupra iertării este atât de completă, încât tradiția lor oferă tuturor o lecţie de smerenie. În tribul Babemba, când cineva din sat încalcă o regulă, o lege sau face ceva incorect din punct de vedere moral – întregul sat se adună pentru participa la repararea acelui rău. Valoarea unei singure inimi umane este atât de mare încât necesită participarea întregii comunităţi.

    Toţi bărbaţii, femeile, copii şi bătrânii îşi lasă deoparte viaţa obişnuită şi formează un cerc uriaş. În centru se află acuzatul. Mai întâi, se povesteşte în detaliu fapta; încălcarea este adusă la lumină în timp ce acuzatul stă în faţa tuturor, expus faţă de gravitatea propriei sale fapte.
    Apoi, unui câte unul, fiecare sătean începe să dezvăluie toate faptele bune şi generoase pe care acuzatul le-a făcut în viaţa lui. Ei descriu în detaliu minunatele calităţi, atribute şi puncte forte ale acuzatului, dând exemple concrete şi relatând acţiunile sale reale. Fiecare faptă bună este reamintită cu o mare iubire şi un profund respect. Uneori ceremonia continuă timp de zile în şir – cât este necesar. Este ca şi cum întregul sat ar spune: „Tu nu ești ceea ce ai făcut. Tu eşti o fiinţă minunată.”

    La sfârşit, cercul se rupe, iar persoana din centru este întâmpinată cu braţele deschise şi reprimită în comunitate. Apoi sărbătoresc.

    Când iertăm, ne conectăm cu adevărul a ceea ce este acea persoană cu adevărat. Recunoaştem că deşi actul încălcării nu este acceptabil, totuşi, în interiorul ei, persoana este un suflet minunat.

    Extras din cartea „Călătoria pentru copii” de Brandon Bays”

    Bun, dupa ce am citit acest fragment, am stat … am stat, am stat si am gandit: oare asa sa fie? fiecare incalcam la un moment dat o regula, o lege morala sau civila, incurcam pe cineva, gresim fata de cineva sau chiar de noi insine … Am vrea sa ne intoarecm in trecut, dar cu cunostintele acumulate pana in prezent … Sigur am face lucrurile altfel … dar ar rezulta o alta insiruire de evenimente. Cine stie ce se poate intampla, schimba in viata noastra?! E adevarat ca parca am devenit prea buni la aruncat vina in curtea vecinului …. unii pot fi experti in asta, pe cand altii sunt atat de constiinciosi incat nu se pot ierta pe ei insisi …Si atunci ce facem? Nu (ne) iertam? Nu mai actionam in nici un fel din frica de a nu comite din nou aceeasi greseala?!

    Nu stiu. Pur si simplu, nu stiu. Sunt o fire analitica …. prea mult mai ales in cazul meu. (Teatrul meu interior: o Alexandra spasita, dornica de a fi iertata si o Alexandra care te sacaie – Puteai face altfel … sigur mai era o cale … prea te repezi) —- Uneori mi se pare mai dureros sa-ti “iei suturi in dos” de la tine, decat de la altcineva.

    Bun … si acu la subiect. Uneori poate fi dificil sa ii iert pe altii. Poate ca o fac … dar nu uit. Nu prea e crestineste, dar ma scuteste de alte dureri (de cap, de inima :P). Simt si eu vinovatia … Si inca cum: ma puteam implica, o vorba nu strica, un mic ajutor, puteam fi mai blanda …. puteam, puteam, puteam …Dar inveti sa te si accepti cum esti, cu bune si rele, nimeni nu-i perfect … iar e kilometric si (cred) total pe alaturi … dar cred ca e greu sa raspunzi si sa fii sigur ca raspunsul tau ce cel bun, cand noi (oamenii) suntem atatia … si atat de diferiti. Noaote buna, draga Nice! (scuze intarzierea :kissing: :heart: )

    1. Neata, Alexandra. :happy: :cheerful: Iti multumesc pentru sinceritatea din commentul elaborat si pentru acea lectie a iertarii. :cheerful: Insa, asa cum spuneai si tu, sunt lucruri care nu pot fi uitate, iar atunci iertarea mi se pare incompleta. Si ma refer la faptele foarte grave…
      Desigur, acum se naste alta discutie, pe cine iertam mai usor, pe noi insine sau pe altii. Pentru fapte semigrave. :biggrin: Nu stiu, fiecare e construit altfel, fiecare simte altfel. Practic, de asta si scriu articole pe teme atat de abstracte(cum zicea cineva mai sus), pentru ca e interesant si util sa vezi cum percep oamenii o anumita problema/situatie.

  19. stiu ca varianta cea mai simpla este sa dau vina pe altii, insa actiunile altora sunt mai greu de manevrat, in vreme ce pe ale mele ar trebui sa fiu stapana mereu. asadar, analizez ce am gresit eu, daca puteam alege alte variante si ce-as putea sa fac mai departe. ma preocupa vina mea in raport cu ceilalti. practica referitoare la matza aruncata mi se pare degradanta. am gresit, sufar, invat, devin mai buna :biggrin:

        1. Desigur, atunci cand stii exact cui sa i-o atribui. Pentru ca sunt si situatii in care nu poti sti cu certitudinea cu ii apartine vina. Si poate iti faci degeaba mustrari de constiinta.

  20. Ce sens are sa caut tapi ispasitori, daca stiu ca am gresit, ca nu m-am mobilizat suficient? Imi asum greselile, sunt ale mele, asta sunt eu, cu bune si rele, cu greseli si cu realizari. Va place de mine? Acceptati sinceritatea mea? Ok, suntem prieteni. Nu va place, nu puteti aprecia faptul ca mi-am recunoscut greseala? Adio si n-am cuvinte! :)
    Sigur ca om fiind, am momente in care stiu sigur ca as putea gasi tapi ispasitori si ca asta mi-ar usura situatia, insa mi se pare franc sa recunosc atunci cand este cazul. Mi-ar fi rusine sa dau vina pe ceva sau pe cineva, apoi sa se descopere ca eu eram singurul vinovat. :)

    1. Pai…aici nu era vorba atat de a recunoaste cu a trai impacat cu fapta ta. Adica cu greseala care, am presupus ei, iti afecteaza intreaga viata intr-o anumita perioada. Cum suportati mustrariile de contiinta, cam asta era idee. Bine, ca sunt unii care nu gresesc niciodata atat de grav se prea poate. Dar cum ziceam, pana si o nota mica obtinuta la un examen iti poate decide viitorul. Si a cui e vina, a ta sau a celui care a pus-o? :dizzy: :ermm:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: