Prince Charming

indragostiti-in-parc-prin-ploaie

L-a așteptat aproape toată viața. A visat la el întreaga copilărie, era prințul său, eroul neînfricat care o salva din Palatul de Cleștar unde zmeul cel viclean o ferecase. Spera că vine să o elibereze și să-i ofere toată dragostea și fericirea din lume. Pentru eternitate.

Dar anii treceau chinuitor și singurătatea, temerile și dezamăgirile erodau încrederea că minunea se va înfăptui vreodată. Cu sufletul măcinat de îndoieli privea la fereastra din turnul pustiu cum timpul se scurgea nemilos și nimic nu se întâmpla.

Într-o zi de vară, când lacrimile și suspinele nesfârșitei tristeți îi invadaseră iar chipul și inima, văzduhul se umplu de tropote sacadate și o siluetă pe un cal alb apăru la orizont. Oare? Să fie posibil? Era el!?

Era el!? Bărbatul la care visase și pe care și-l dorise dintotdeauna. Și povestea de dragoste înfiripată între ei îi depășea cu mult imaginația. El era mult mai bun decât spera, decât își închipuia că poate fi. Mai atrăgător, mai afectuos, mai înțelegător și mai cuviincios. Și îl iubea mai presus decât orice, mai mult decât credea că poate iubi.

În brațele lui s-a simțit pentru prima dată femeie, a fost iubită așa cum își dorea:pasional, sincer, curat. Se potriveau perfect, totul era minunat, iar viața avea pentru prima dată culoare, farmec, sens.

Doar că era prea frumos ca să fie adevărat. Prințul cel fantastic o anunță într-o “bună” zi că el va deveni rege. Pentru că și-a găsit regina. Prea bulversată ca să mai înțeleagă ceva, renunță de îndată la el și încercă să-l uite, chiar dacă părea misiune imposibilă. Doar era dragostea vieții ei! Ocazional, mai stăteau de vorbă și seducătorul (de acum) rege îi mărturisea cum a căzut (iar) în mrejele unei (alte) vrăjitoare, de care s-a lăsat ispitit până când s-a îndrăgostit. Cam nestatornic (în aparență) prințul din povestea noastră.

Până la urmă, ca să evadăm în realitate, acesta nu este un prinț, ci un bărbat obișnuit, devotat soției sale, dar care, din când în când, își permite luxul unor escapade amoroase mai lungi sau mai scurte, mai mult sau mai puțin intense. Așa e el construit, nu poate să fie fidel! Atât de simplu, de banal, de dureros pentru toți cei implicați. Sau nu! Mi-e greu să cred, chit că el se dă și peste cap ca ea să nu afle, că soția nu bănuiește nimic.

Întrebarea mea e una clară și concisă: ar trebui ca orice femeie din lume să fie mulțumită când/că bărbatul ei se intoarce totuși acasă? Este aceasta, de fapt, marea ei victorie (în general și asupra celorlalte rivale)? Pentru că, reversul medaliei este femeia nefericită, singură, din turnul părăsit.

Iar întrebarea persistă de ceva timp, de când am văzut la Minnie, frapată, de ce să nu recunosc, videoclipul de mai jos. Vă rog să-l urmăriți până la final, ultima scenă explică mai bine ideea articolului. Am pus mâna pe el, restul nu mai contează, parcă ar spune expresia feţei miresii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

74 de comentarii la “Prince Charming”

  1. Eu mă gândesc că nici soția, la care el se întoarce mereu, nu este mai fericită decât amanta. Bănuiesc că cel mai fericit din toți trei este el, soțul și amantul. El le are pe amândoua, dar nici una nu-l are pe el în totalitate.

    1. Pai sa presupunem ca sotia are doar niste vagi banuieli. Nu are certitudini, a avut el grija de asta, barbatii au o abilitate deosebita cand vine vorba de minciuni, tradare, inselaciune. Intrebarea mea e, ei ii pasa? Realmente ii pasa ca se mai duce la altele atata timp cat el revine mereu la ea? Cand stie ca el e al ei pentru eternitate? Ca practic a castigat razboiul? Ca nu are de ce sa-si faca griji? Poate nici nu-l mai iubeste, poate nici nu o mai intereseaza din punct de vedere sexual(stiu cazuri)…

  2. Holaaa!

    Hmm…cred că fiecare femeie trebuie să răspundă la întrebarea asta. Eu zic că e una individuală. Depinde ce își dorește :smile: Unele împart, iartă și uită, altele renunță, altele luptă pentru a fi singurele femei din viața lui.

    -http://www.youtube.com/watch?v=En8EoL80rMA

    1. Da, Marin, doar ca nu stiu cate vor raspunde la provocarea mea. Cam incomoda stiu… Dar e un risc asumat. :)) Eu asta caut, raspunsuri individuale, pentru ca am auzit niste pareri la colegele mele de serviciu care m-au cam bulversat.
      Pentru ca nu-i asa, cum spune si melodia ta, dragostea mai si moare. Si e inlocuita cu obisnuita. Care e, poate, mai grea. :))
      Eu, sincer, nu as vrea langa mine un aventurier. Pentru mine nu el ar fi Prince Charming. Ar fi doar o conventie sociala.

      1. Cred și eu,spuneai bine mai sus, că atunci când te obișnuiști cu un aventurier, e un fel de amestec între autoamăgire și convenție socială. Cred că atunci când dragostea moare, dispare etc., când drumurile celor doi nu mai sunt compatibile, ele se pot despărți. Vorba glumei: în poveștile noastre românești se scrie că au trăit fericiți până la adânci batrâneți. Nu scrie însă că au trăit și împreună :devil:

        1. :lol: Haha, asta e tare, nu stiu ce sa zic, Marin, nu intotdeauna dragostea ii tine pe oameni impreuna. Sunt interese mai mari, mai solide. Si sunt si barbati lasi sau prea delasatori, nepasatori. Multi nu dau nici doi bani pe dragoste. Si aici ma refer si la barbati si la femei.
          Cat despre faptul ca e el este aventurier…pai ea nici nu trebuie sa afle. Are el grija de asta. :devil:

  3. Nice, eu nu sunt de acord, fidelitatea mi se pare unul dintre cele mai importante lucruri intr-o relatie. Mai bine singura si (nu neaparat) nefericita :lol: . Desigur, fiecare femeie stie cum ii este mai bine, dar eu cred ca niciuna nu este fericita chiar si stiind ca tot la ea se intoarce.

    1. Nu stiu, sincer, ce isi poate imagina o femeie, o sotie, cand sotului ei ii suna telefonul la 6 dimineata(era amanta care ii spunea cat de mult il iubeste). Nu stiu ce a inventat el…cred ca i-a spus ca era un coleg de serviciu. :)) Daca vrea sa creada…e libera s-o faca.
      Ideea a pornit de la clipul lui Minnie, de fapt a lui Julio. Si de la colegele mele de serviciu care sunt toate extrem de plictisite si dezamagite de barbatii de acasa. Unele au marturisit deschis ca nu mai sunt interesate decat de copii, iar sotul e bun atat timp cat aduce bani. Cele mai multe nici nu vor sa mai ajunga acasa, isi petrec timpul mai mult pe la serviciu… Sunt satule de ei! Pai in conditiile astea, le mai pasa oare daca respectivii mai calca stramb?
      Ma bucur mult ca si tu pui accent pe fidelitate. :happy: :cheerful: :cool:

    1. Stai linistita draga Minnie. :cheerful: Doar ca pe mine ma tot obsedeaza ideea din clipul tau. Dumnezeule, ce expresie are mireasa aia cand vede batista patata de ruj! Eu nu as fi reactionat niciodata astfel, ce ipocrita! :angry:
      Noapte buna. :kissing:

  4. Nu ar trebui să se mulțumească cu asta. Eu nu m-aș mulțumi să știu că ea mă înșeală dar totuși mă alege pe mine. Eu vreau ca ea să-mi fie loială, devotată și să fie sinceră așa cum și eu sunt gata să fiu pentru ea. Eu nu aș putea să înșel într-o relație. Martor mi-e Dumnezeu că în toate relațiile mele am fost sincer și nu am înșelat niciodată. Când am știut că nu este viitor am pus punct civilizat și nu am mințit. Să nu mai spus că în multe relații nu am intrat știind că nu va fi ce trebuie să fie.

    Nimeni nu trebuie să se mulțumească cu jumătăți de măsură la capitolul dragoste. Mai bine nimic decât jumătate. O să suferi mai puțin dacă nu e deloc decât să împarți partenerul cu altcineva…

    1. Eu te felicit pentru sinceritate si atitudine, Creve. Din pacate nu toti barbatii procedeaza ca tine. Bine, nici sa-i judec prea aspru nu pot cand tentatiile sunt la tot drumul, cand stiu perfect cum se atarna femeile de gatul lor.
      Nu stiu daca le mai pasa unora dintre ele. Dragostea dintre parteneri oricum moare la un moment dat. Articolul asta are la baza atat clipul de mai sus cat si parerile colegelor mele de serviciu care se aratau oripilate ca eu mai vreau inca iubire si fidelitate. M-au intrebat daca nu cumva sunt la inceputul relatiei ca o sa vad eu mai incolo cum sta treaba… Una dintre ele mi-a marturisit ca e plictisita de moarte de sotul ei si il tine pentru ca e de casa si plateste facturile. Ea isi dedica viata exclusiv copiilor. Cand m-au auzit ce grozavii debitam, ca imi doresc si cred inca in iubire s-au uitat la mine ca la un OZN. Pe scurt eram o fraiera pentru ca nu ma interesau exclusiv banii lui. Ce mai faci cu dragostea in ziua de azi, ce iti tine ea de foame, m-au intrebat ele si rapid m-au catalogat ca fiind o naiva. Cica sa mai vorbesti cu colegii, mai bine taci, inregistrezi si apoi scrii articole. :)))

      1. E problema fiecaruia cum își alege viitoruul. Cum îți așterni așa dormi spune o vorbă. Dacă ele așa gândesc e problema lor. Personal vreau să fie doar a mea, iar eu nu o să o înșel. Să știi că e și vină bărbaților dacă le lasă pe femei să stea de gâtul lor știind că au pe cineva. Pot foarte frumos să le spună ”nu te supăra dar am pe cineva acasă”. Sau măcar să se eschiveze finuț. Exisă multe metode prin care poți să respingi pe cineva subtil. Legat de ce cred colegele tale, arată încă odată că nu au caracter.

        1. Pai, Creve, mi se pare destul de greu sa respingi pe cineva de care esti super atras! Iar in general barbatii sunt atrasi de femei. :)) Mai ales cand in jurul lor roiesc atatea femei ravisante, splendide, desavarsite.
          Foarte foarte frumos felul cum gandesti tu, tot respectul, mai rar! :cool:

            1. :)) De unde atata caracter? Iar aia cu animalul nu e departe de adevar. :biggrin: Macar in anumite momente ies la iveala anumite instincte primare. :biggrin: :tongue: :silly:

              1. Caracterul se mai și formează. Știu că sună a idealism ce spun eu, dar cred cu putere în fiecare cuvânt pe care îl spun :P Omul nu e animal deși unii tind să mă contrazică prin modul lor de viață :D

                1. Se formeaza pana la o anumita varsta…apoi ramane neschimbat toata viata. Cel putin asa consider eu. Iar mostenirea genetica isi spune si ea cuvantul. Unele trasaturi ereditare nu se pot schimba, oricat ai incerca.

  5. Dacă se întorc amîndoi acasă la aceeaşi oră, ar putea fi totul în regulă. :whistle:

    De ce nu pui şi întrebarea-oglindă: ar trebui el să fie mulţumit că ea totuşi mai găteşte şi mai deretică prin casă după ce vine tîrziu de la […]? :sad:

    Problema cred că rezidă în faptul că mai mereu fetele cuminţi sînt atrase de băieţii răi şi invers. În mod inerent apare ruptura, la un moment dat şi evident diferenţa de concepţii le face viaţa grea amîndurora.

    1. Hm, Dragos, nici eu nu cred in durabilitatea relatiei intre o fata cuminte si un barbat rau. :dizzy: Invers…chiar nu stiu ce sa zic, exista si asa ceva? :biggrin: :lol:
      Printul din povestea de mai sus nu e deloc un baiat rau, e, mai degraba un baiat bun. (Poate prea bun, dar oricum nepotrivit pentru ceea ce imi doresc eu de ex. ) Dar care are si el momentele lui de…slabiciune (sa le numim asa). Si da, e posibil sa ajunga acasa uneori mai devreme decat nevasta-sa. :lol: :biggrin:

      1. Da, există şi invers – de ce crezi că fii-mea a crescut cu taţi de împrumut? :sad:

        Dacă s-ar administra serul adevărului întregului popor, ai fi uimită cîte ai afla. Fidelitatea e de fapt ceva foarte rar întîlnit, numai că de cele mai multe ori se păstrează aparenţele. Eu unul sînt convins că omul nu a fost creat monogam, însă teama de a nu se înmulţi incontrolabil (şi poate multe alte motive) au condus la emiterea legilor corespunzătoare.

        Din păcate şi eu sînt una dintre excepţiile care ar prefera o relaţie simplă, în doi, uneia complicate. Însă deja e prea tîrziu ca să mă mai intereseze aşa ceva.

        Dacă “prinţul” din povestea ta se duce doar să se descarce şi nu se comportă ca un imbecil la întoarcere, cred că poate fi considerat un compromis acceptabil, pentru cineva dispus la compromisuri.

        1. Dragos, daca ai citi raspunsurile celor care au comentat la acest articol(persoane foarte curajoase, tot respectul de altfel) ai constata ca de fapt omul este monogam prin excelenta. :lol: :biggrin: :silly:
          Eu, poate o sa ma crezi putin(mai mult)naiva, nu inteleg aceste descarcari in afara caminului conjugal. Care e problema pana la urma cu unii dintre oameni? S-au saturat de parteneri? S-au plictisit? Vor ceva nou? Un astfel de derapaj ii face sa se intoarca mai fericiti si mai indragostiti acasa? Cum e posibil asa ceva? Ciudati rau(din punctul meu de vedere) cei care procedeaza astfel.
          Ai prefera o relatie in doi din comoditate sau pentru ca asa esti tu construit, asa functionezi tu? Sa stii ca pe multi i-am auzit ca au renuntat la amante din cauza ca era prea dificil, prea obositor, prea stresant, prea epuizant. Pe principiul:” De ce sa ma leg la cap daca nu ma doare?” De fapt multi barbati refuza din start ideea unui amantlac din acest considerent, e prea mult pentru ei, nu fac fata. O amanta trebuie intretinuta, nu oricine isi permite. :biggrin: :lol: :silly: :ermm: :dizzy:

          1. […] daca ai citi raspunsurile […] ai constata ca de fapt […]

            Dacă aş crede tot ce citesc… :whistle: Hai să fim serioşi: cine ar recunoaşte în public aşa ceva, mai ales unde există riscul ca terţe persoane din anturajul comun să le afle secretele?! Toţi sînt “copii cuminţi” pînă la proba contrarie. :devil:

            Motivele pot fi multiple şi diverse. N-am să mă apuc să analizez comportamentul adulter aici. Cît despre mine, probabil că aşa e aranjamentul meu genetic, pe lîngă faptul că nu sînt atrăgător nici fizic şi nici ca sursă de venituri, pentru a-mi permite “alternative”.

            1. Neata, Dragos, eu nu pot sa cred ca cineva ar comenta pe un asemenea articol si la un asemenea subiect delicat ca sa scrie minciuni. Sunt absolut convinsa ca cei curajosi care au scris aici sunt sinceri. Daca ai ceva de ascuns, daca nu vrei sa recunosti un lucru, atunci taci. Eu niciodata nu m-am dus sa comentez miniciuni pe bloguri, am fost excesiv de sincera pentru ca asta este si scopul, sa-ti spui parerile, sa le sustii, sa le strigi lumii intregi, ca nu te obliga nimeni sa marturisesti ceea ce nu vrei.
              Pe blog, aici, oamenii comenteaza doar daca subiectul ii atinge. Daca le place foarte mult acesta sau daca au ceva de zis.
              In rest, tu ce mai faci, ai depasit faza aceea?

  6. Depinde de femeie și de personalitatea ei. O femeie cu o personalitate puternică n-ar accepta asta niciodată. Doar o persoană slabă, care are temeri și care se mulțumește cu puțin ar accepta situația asta (să fie înșelată la nesfârșit și să-l ierte de fiecare dată). Nu, n-ar fi fericită, chestia aia cu “până la urmă tot la mine se întoarce, că mă iubește” (pe care am auzit-o la unele persoane) e doar o amăgire. Cel puțin asta este părerea mea. Și e valabilă și pentru bărbați, nu numai pentru femei. :biggrin:

    1. Sa spunem ca ar avea doar unele vagi banuieli, ca nu ar avea certitudini. Orice femeie ar face scandal daca ar afla, chiar si o femeie mai permisiva, mai fara personalitate. Oricum el nu ar avea interes s-o faca sa sufere…ar face orice sa nu se stie ce mestereste.
      Daca ea afla, hai ca-l iarta o data, dar a doua oara? Nu divorteaza? Ce e asta, casnicie sau bataie de joc? E grav daca o insala la nesfarsit si ea mai si afla. Mna, nici chiar asa. :lol:
      Ah, chiar mi-am adus aminte de o colega de facultate care se casatorise si isi insela praspatul sot cu noul sef. Imi povestea prietena ei cea mai buna, care era, intamplator, si prietena mea cea mai buna(pe atunci). Am intrebat-o daca sotul tipei stia si mi-a raspuns ca o iubea atat de mult incat nu-i pasa daca era inselat, vroia doar sa ramana cu el(cica fusese prima lui femeie). :lol:

      1. Eu mă refeream la situația în care unul din parteneri înșală și continuă să înșele, iar celălalt partener acceptă situația asta. Fix ca în bancul ăsta:

        Un cuplu (sot si sotie) iau cina intr-un restaurant de lux. La un moment dat se apropie de masa lor o femeie atragatoare si mai tanara decit sotia. Necunoscuta se apleaca si-l saruta pe barbat cu un gest plin de familiaritate si tandrete. Sotia revoltata intreaba `Cine e fufa asta?` la care sotul raspunde calm: `E amanta mea!`. Sotia riposteaza pe un ton ridicat: `Divortezzz!!! Ma mut inapoi la mama!`.
        Sotul nu-si pierde calmul si-i raspunde: `Bine, daca tu crezi ca iti va fi mai bine asa. Dar nu uita ca dupa divort se vor termina vacantele in strainatate, shopping-ul de Craciun la Paris, vacantele de schi in Alpi si asa mai departe. Eu nu tin neaparat sa divortez dar nu iti voi sta in cale.` Minute de tacere in clinchet de tacamuri.

        Deodata se deschide usa si intra cel mai bun amic al cuplului la brat cu o femeie tanara si atragatoare. Sotia intreaba consternata: `Cine-i tipa care a intrat cu M.?` Sotul raspunde fara vreo modificare in tonul vocii: `Este I., amanta lui.` Dupa alte cateva secunde de tacere se aude vocea sotiei spunand: `A noastra-i mai frumoasa!`

        :biggrin:

        1. Da, bancul tau rezuma de fapt ceea ce eu voiam sa transmit. Conteaza bunastarea materiala, conteaza faptul ca te afisezi in societate la bratul cuiva, conteaza ca nu esti singur, iubirea conteaza cel mai putin. Deloc, de fapt.

          1. Pentru unele persoane da, contează mai mult aparențele. Însă eu cred că astfel de persoane sunt puține, foarte puține, și că majoritatea persoanelor sunt în stare să treacă de aparențe, de superficialitate, reușind să pună sentimentele pe primul loc. Mă rog, nu știu dacă chiar așa este, da’ așa vreau eu să cred :)

  7. intoarcerea… in astfel de cazuri… mi se pare jalnica… la fel ca si primirea…indiferent ca, el se intoarce, sau, ea…
    este doar un mit faptul ca sotii insela mai mult, decat sotiile… cred ca ambii partenri sunt egali in inselatarie ca proportie vorbind… dar si in fidelitate…
    mi se pare de plans faptul ca rata divortului, prim multe locuri ale planetei. este mai mare decat a casatoriilor…
    mi se pare normal ca, atunci cand in relatie apre o probleme, de orice natura ar fi, sa se discute in sensul rezolvarii ei… si daca nu se poate rezolva, dar, doar daca nu se poate rezolva, repet insistent, numai daca este imposibil sa se rezolve, atunci sa se apeleze la divort.
    mi se pare de neexplicat cum, sot si sotie se desprat dintr-un nimic, si apoi spera sa se recasatoreasca si sa aibe o viata frumoasa in a doua casatorie… pai… daca nu au fost capabili sa rezolve un nimic, in prima ocazie, cum se gandesc sa rezolve o problema dupa???
    revenind la inselat… in opinia mea… ca de obicei naiv, fiind… ar trebuis ca in sentimentele de casatorie sa nu exista zona gri… deci este exclus total inselatul…
    nu iti mai convine, si nu vrei sa rezolvi problema… divorteaza, dar nu insela… pentru ca nu partenerul il inseli, ci pe tine insuti…
    cu ce este mai bu,n cel care primeste innapoi.. decat cel care vine innapoi, de la o aventura? cu ce este mai presus cel ce vine, decat cel ce primeste???
    societatea in general, rateaza asa de multa bogatie de fericire pe termen lung… pentru o clipa de placere pe care demulte ori o regreta…
    gandeste la consecinte, inainte de a actiona si asta este valabil in orice imprejurare inorice domeniu al vietii….

    1. Ovi, imi place mult pozitia ta. Esti foarte ferm in privinta inselatului si asta ma bucura. De fapt toti barbatii care si-au exprimat opinia aici au adoptat aceasta pozitie. Sincera sa fiu eu, in realitate, nu am intalnit prea multe cazuri de barbati atat de transanti in legatura cu subiectul acesta spinos. Desigur, au fost cativa, dar ma intreb daca lor li se oferea ocazia ce faceau, refuzau? Pe de alta parte sunt barbati care nu insala din comoditate. Nu au chef sa se complice, sa se lege la cap daca nu ii doare.
      Iar partenerul nu trebuie sa afle. Iar ca sa calci stramb nu trebuie neaparat ca, gata, nu te mai intelegi cu partenerul, ci ca ai nevoie ca de aer de altceva. Pentru o noapte. Ai nevoie de o gura de aer proaspat pentru a te intoarce mai fericit in bratele partenerului oficial. Cel putin asa explica cei care insala…asa isi motiveaza ei, spasiti, gestul. In plus, e in natura barbatilor sa infidelitatea. Stii povestea aia cu vanatorii si cu femeile care stateau acasa sa-si creasca copiii. Ce crezi ca s-au schimbat prea multe de atunci? :dizzy: :biggrin: :lol: :unsure:

      1. consider fidelitatea un principiu de viata… si asta in primul rand, pentru respectul personal si abia apoi pentru respectul partenerului…
        deci… nu conteaza de ocazii care se ivesc, ori nu… nu conteaza de nimic altceva… este pur si implu o alegere, un stil de viata… si atat…
        este ca si cum… nu vreau sa beau verde de paris, pentru ca stiu sigur ca nu este bun si ma va omori… tot asa… aleg sa nu insel, (sau mai bine zis, sa nu ma insel) pentru ca infidelitatea, stiu sigur, ca imi va ucide sentimentele nobile… ma va transforma si nu spre bine, ci spre rau…
        cine considera altfel… respectos ii invit sa reanalizeze acum, exeprintele sale sau ale altora, si refaca analiza peste un an… doi… si se vor convinge…

  8. Foarte interesant articolul, iar videoclipul parca arata o situatie care se intampla atat de des in viata reala. Pe mine nu m-ar incalzi ideea ca e al meu cu acte, si ca din cand in cand calca stramb si se intoarce la mine. Pai ce sunt eu? Eu sunt mai posesiva si geloasa, ori e al meu, ori nu mai e, nu as putea accepta compromisuri. Iar atunci cand unul dintre cei doi calca stramb e clar ca ceva nu mai merge cum trebuie, iar ciorba reincalzita clar nu mai are acelasi gust. o ZI FRUMOASA SA AI! :happy:

    1. Da, cam despre asta era vorba, despre cat de departe am merge cu compromisurile… Cat de mult inchidem ochii la derapajele celuilalt. Uneori insa nu aflam ca suntem inselati. Pentru ca el, partenerul are grija de asta. Dar putem banui.
      O zi frumoasa si tie, draga Fairy. :kissing: Multumesc mult pentru raspunsul sincer! :wink: :cool: :cheerful:

      1. Salutare, nu am mai avut timp sa intru, dar vad ca articolul a facut ceva valuri. Uneori nu aflam ca partenerul ne inseala, dar tind sa cred ca noi femeile avem un al ,,enspelea” simt cand vine vorba de asta. Mai sunt si barbati care stiu sa disimuleze totul foarte bine, insa mai rar. Oricum ar sta lucrurile un adulter e un adulter, eu nu as accepta, pentru ca m-as minti pe mine ca totul e bine, cand de fapt nu e. Seara faina! :happy:

  9. ai pus prea simplu intrebarea. in realitate sunt o multime de nuante care fac diferenta si din pacate aflam doar cand suntem in situatia data, cate compromisuri putem face si cat de mult putem inchide ochii sau resuscita o relatie ce din exterior pare moarta demult.
    fiecare caz e unic, fiecare femeie isi doreste altceva de la viata sau pur si simplu isi prioritizeaza dorintele. uneori e greu s-o iei de la zero, cu traista goala…

    1. Pai eu voiam sa stiu daca cea mai mare reusita a unei femei este ca a gasit un barbat care a luat-o de sotie. Iar apoi, Dumnezeu cu mila. Conteaza ca in fata societatii e femeie la casa ei, dar ce se intampla in casa, numai ea stie. Sau nu…
      Desigur, voiam parerea ta personala, nu generalizari. Vrei iubire, vrei respect, vrei totul sau te multumesti cu numele lui pe o hartie si eventual cu banii lui?

  10. Eu nu consider o victorie asupra rivalei, faptul ca el se intoarce la tine. Se poate intoarce la tine nu pentru ca ii esti draga, se poate intoarce din obligatie, comoditate si frica schimbarii, iar asta nu e nicidecum o victorie ci o infrangere si trebuie sa-ti accepti infrangerea cu mandrie, cu capul sus. Eu n-as accepta sa fiu inselata si sa ma mai si bucur ca a facut-o, dar s-a intors la mine. E ca si cum si-ar schimba ciorapii, dar revine la aceeasi pereche pentru ca ii sunt mai comozi si mai calzi. Cunosc destule cazuri in care sotia a acceptat situatia, dar n-a fost deloc mai fericita, dimpotriva. Si cunosc situatii in care sotia a pus piciorul in prag, a divortat chiar daca avea doi copii si mai tarziu si-a gasit barbatul care o face fericita.
    Fericire nu inseamna doar sa stii ca cel de langa tine este al tau in acte, fericirea trebuie traita in doi. Daca accepti sa stai langa un barbat doar din motive financiare, ajungi mai rau decat femeia singuratica din turn, te privezi pe tine de sansa de a fi fericita.

  11. Mie mi se pare ca e prea usor folosita vorba asta cu “asa-s barbatii, nu pot fi fideli”. Personal nu mi se pare corect, pentru ca daca e pana acolo si femeile isi permit sa nu fie fidele si barbatilor nu le convine. Nu mi se pare cel mai de admirat lucru ca cineva “se intoarce la tine”, cand n-ar trebui sa plece in primul rand.

    Ce-i drept e greu sa spui multe atunci cand nu esti in situatia aia, si chiar daca acum mi se pare ca daca sotul meu m-ar insela as divorta imediat, nu se stie niciodata, poate l-as ierta. Ce pot totusi sa spun e ca o astfel de relatie in care unul a inselat o data nu o sa mai fie niciodata la fel, si in nici un caz nu as simti mandrie ca s-a intors la mine, ci as simti rusine ca am fost prea slaba ca sa-l dau afara din casa.

    Parerea mea e ca atunci cand iubesti pe cineva nu-l inseli. Chiar daca e impotriva naturii tale sa fii monogam, e o chestie care tine de vointa.

    1. Pai nu se vehiculeaza prin targ ca dragostea tine doar 3 ani? Dupa, cand se instaleaza rutina, obisnuinta, ai calea deschisa spre noi iubiri…
      Iar, de obicei, barbatii sunt unsi cu toate alifiile si sotiile nu afla niciodata ca au fost inselate. In stil mare, nu oricum. Poate doar banuiesc.
      Desigur e valabil si reciproca, si femeile insala, dar nu era subiectul acestui articol. Eu intrebam doar daca voi va multumiti cu statutul de sotie sau vreti mai mult:dragoste vesnica, repsect etc.

      1. Pai nu cred ca o sa-ti raspunda nimeni ca vrea sa fie doar sotie :)))

        Uite, eu intamplator cunosc un caz in care doi oameni au o relatie, fiecare fiind casatorit cu altcineva. Eu o cunosc pe ea, deci pe femeia care inseala. Stii de cand a inceput relatia cu amantul? Dupa o luna de la nunta. Parerea mea e ca daca e sa inseli, se poate intampla oricand, si de obicei e din cauza ca ceva nu merge in relatia oficiala. Si parerea mea e ca daca ceva nu merge, decat sa treci prin drame de astea, mai bine te desparti sau daca nu, iti repari relatia.

        1. Anda, nu, dar ma intrebam cine se va eschiva sa raspunda la un asemenea subiect. :lol: :biggrin:
          Da, in general se intampla asta cand ceva nu merge bine, dar in unele cazuri se intampla tocmai pentru ca totul merge prea bine. :biggrin: Intervine monotonia si ai dat orice sa iesi cumva din ea. La barbati zic, ca la femei mi-e greu sa cred ca asta poate fi un motiv. Desi… :dizzy:

  12. doar cand te afli in situatia expusa de tine poti da adevaratul raspuns, mereu am zis ” in situatii diferite reactionam diferit”.
    daca tu ca sotie nu banuiesti nimic, nu stii ca partenerul tau te insala, nu poti suferi si nici sa fii mandra, ce nu stii nu te poate afecta.
    daca tu ca sotie stii si vezi ca te inseala si ii accepti acest comportament inseamna ca ai un motiv- poate casatoria cu el iti ofera un anumit confort, nu te intereseaza ca el isi descarca hormonii in bratele alteia, te intereseaza ca tie ti-e bine si ai ce iti doresti.
    daca tu ca sotie stii de eventurile lui si asta te face sa suferi consider ca ideea ” asa-i el nu poate fii fidel ” e rasuflata. adulterul nu poate fii tolerat de nici un partener.
    ce e mai frumos decat fidelitatea si increderea intr-o relatie?

    1. O anumita situatie materiala? Numele? Statutul in societate? Si acum iti raspundeam la ultima intrebare. :biggrin:
      Si de ce ma rog frumos sa-si descarce hormonii cu alta? Cu altele? Ca sunt barbati care au mai multe amante? De ce si-a luat respectivul sotie? Nu doar ca sa se aseze la casa lui in ochii lumii?
      Asta era mesajul meu, facem totul de ochii lumii sau facem doar ce consideram ca ne alina sufletul? Ma rog, sa speram ca am fost destul de clara.
      Frumos commentul tau, Lilly. Hai sa-ti spun ceva, de cele mai multe ori femeia nu stie cu precizie ca este inselata. Dar are ea un simt care o avertizeaza ca ceva nu e tocmai in regula(macar uneori). In clip mireasa deja stie ca sotul e infidel si nici ca-i pasa! Deci? :wassat:

      1. e un subiect care poate fi intors pe toate partile, putem discuta mult pe marginea lui :)
        am intalnit pers care spuneau ca nu ar sta cu un barbat care le insala si care totusi in momentul in care au fost puse in fata acestui fapt au ramas langa ei, au incercat sa salveze ce aveau si cu siguranta fiecare a avut ratiunea ei :)
        nu mi se pare normal sa inseli sau sa fii inselata, barbatii nu tb sa-si cultive aceasta latura de infideli, ei pot fi fideli dar na depinde de ei si apoi de femeile care le stau in jur :P
        in clip probabil cele doua au fost rivale, s-au batut pt el si dupa cum se vede il impart chiar si in momentul in care el s-a insurat, ei fiecare cu ce isi alege, dragostea trece peste principii, ratiuni, sau…. pt mireasa din clip e chiar o victorie pt ca ea stie ca o saruta pe cealalta dar in fata tuturor o prezinta pe ea ca fiind jumatatea ei. ti-am zis mult de vorbit :P

  13. Oamenii, prin natura lor, nu sunt ‘programati’ sa fie monogami (cel putin asta a ‘demonstrat’ stiinta), dar eu zic sa facem apel la valorile individuale – respectul, in primul rand – si sa lasam partea animalica deoparte sau sa ne punem in pozitia partenerului, mergand pe premiza ‘ce tie nu-ti place altuia nu-i face’. Cu un act de vointa, cred ca e posibil sa trecem de ‘dorinta carnala’. In ceea ce priveste acceptarea si intelegerea calcatului stramb, parerea mea este ca duce catre patetic. Nu ma consider o persoana geloasa, dar posesiva da si nu ma multumesc cu ‘jumatati de masura’. De asemenea, daca mie mi s-ar parea, dintr-o data, ca ‘iarba vecinului e mai verde’ :wink: si irezistibila, nu cred ca m-as complica sa ‘lupt’ pe doua fronturi (ptr. ca e destul de complicat, nu?!) :silly: :unsure: … Am auzit de foarte multe ori ca, daca o casnicie duce la divort sau adulter, este vina amandurora si partial sunt de acord, dar fiecare situatie are particularitatile ei si nu putem generaliza. Eu am fost ferita de aceasta situatie pana acum, dar trebuie sa recunosc ca e ‘the worse case scenario’ ptr. mine … :shocked:

    1. Frumos spus si multumesc mult pentru parerea pertinenta, transanta, sincera. Asta voiam si speram sa aflu de la voi! Ca nu va multumiti cu putini, ca vreti totul!
      Si eu sunt posesiva si incerc sa ma vindec. :biggrin: :lol:
      Nu stiu insa ce sa zic acolo la dorinta carnala. Uneori inseli pentru ca iubesti, nu pentru ca ai nevoie de sex sau “de altceva”, de ceva nou, proaspat, diferit. Iubesti dar nu indraznesti sa te rupi de relatia calduta pe care o ai acasa. Sunt insa si barbati celebri care si-au parasit sotiile pentru amante. In general mai tinere cu 20 de ani decat ei… :biggrin:

  14. Văleu, ce torent de comentarii pentru lucru atât de simplu!
    Văd că aici se pune problema că numai bărbatul înşală, femeile, vezi bine, sunt obligate de convenienţe sau copii să-l accepte aşa cum e. Amantele preferă bărbaţii însuraţi fiindcă nici nu vor o relaţie durabilă, cu angajamente de ambele părţi.Şi apoi, e mai probabil să fie mai fără boli decât burlacii care zboară din floare în floare. Se poate pune problema şi invers: ea îl înşală pe el. Nu te mira că femeile de la serviciu au mărturisit că sunt sătule bărbaţii lor. În majoritatea cazurilor aşa e. Uneori se ajunge la înţelegere tacită: ne înşelăm unul pe celălalt, ne facem că nu ştim şi acceptăm compromisul, având copii de crescut. De obicei, fiecare are ce caută. Dacă el e infidel, ea de ce i-ar fi credincioasă?

    1. Nu am afirmat nicaieri ca doar barbatii insala. Normal ca o fac si femeile, dar nu asta era tema articolului. Pe mine ma intereseaza daca ne pasa si facem totul de gura lumii, ca asa da bine in societate sau vrem ceva mai mult decat atat, ceva pentru sufletul nostru.
      De ce i-ar fi ea credincioasa? Acum nici razbunarea sau platitul cu aceeasi moneda nu e o solutie. In plus am auzit femei care dupa ce am nascut nu le-a mai pasat de sex, de iubirea pentru sot. Au revarsat intreaga lor afectiune asupra copilului(sau copiilor). Viata lor se rezuma la copii, de restul nu le mai pasa. Nici nu vor sa mai auda de barbatul de langa, el sa faca piata, sa aduca bani acasa, sa plateasca facturile… Oameni si oameni. Fiecare isi doreste altceva, pe mine ma interesa ce va doriti voi. Iubire sau statut social?

  15. Ca barbat spun nu, nu ar trebui sa se multumeasca cu atat. Eu deseori cand trebuie sa iau niste decizii de pe urma carora stiu ca va exista o influenta asupra iubitei mele, ma opresc si ma pun in locul ei, indiferent ca ceea ce nu stie nu o va afecta. de ce sa risc sa dau cu piciorul la ceva ce probabil putini oameni gasesc. Femeia este intruchiparea frumusetii si izvorul fericirii pentru orice barbat heterosexual. Asadar fiecare femeie trebuie sa-si impuna niste standarde si sa i se ofere respect, dar deseori profita de acest respect, iar standardele ajung la subiecte precum pozitie sociala si financiara cand vine vorba de barbati.

  16. Au fost momente si poate ca vor mai fi cand ideea in sine nu mi s-a parut rea, mi-am spus ca orice ar fi, o greseala se iarta, raman aici pe pozitii, mentin temelia relatiei, daca se ajunge la dragoste(el ptr o alta), rog sa imi spuna sau sper sa am eu mintea si intelepciunea sa inteleg si sa il las sa plece, dar pana atunci, l-as primi inapoi. Daca greseala se repeta, atunci e o alta poveste, imi fac mai mult rau sa raman in locul ala, asa ca fac tot posibilul si plec din relatie.
    Insa, da, in prima faza, l-as primi acasa .

  17. De peste trei ore, cred, am intrat pe blog cu intentia de a citi. N-am reusit findca agenda familiei mele nu e aceeasi cu a mea. In fine…
    Nimic nu e doar in alb si negru. Sunt atat de multe situatii incat nu pot fi incadrate intr-un tipar, nici macar in cateva.
    Eu am si scris despre un barbat din asta care vine mereu acasa, fiind si primit inapoi. Motivele femeii respective, adica de ce ramane in acea casatorie, sunt unul singur: in principal sunt ca il iubeste. Clar nu e adevarat. Iubirea aia a murit cu mult timp in urma. Motivul real e faptul ca nu poate recunoaste ca a dat gres si se pedepsesc impreuna. Viata lor e un iad.
    Alte cazuri: cand ambii au viata lor si doar aparentele conteaza.
    Sunt si situatii in care omenii se respecta si nu inseala dar nu-s in discutie si cazurile sunt destul de rare.
    Stiu si cazuri in care ea, afland, s-a revoltat si a divortat. Sau el :lol:
    Sunt si altii care chiar daca aud vreun zvon, nu au certitudini sau chiar nu afla niciodata ca au fost inselati. Barbati sau femei, fara discriminare. Astia sunt cei mai fericiti :lol:
    Dar sunt si cazuri de oameni care se iubesc sau macar inca se respecta dar mai calca si stramb cand si cand. Cate unul din ei sau ambii.
    A mai spus cineva aici ca putini oameni recunosc ca au si inselat. Asa este, foarte multi inseala in relatii din motive unele incredibile, care pana si lor li se par asa si prefera sa uite ca au facut-o. Pot fi intamplari izolate sau care se repeta ciclic. Uneori se petrec aproape fara voie, la o betie sau mai stiu eu cum.
    Eu nu tin cu nimeni. Desigur, nimanui nu-i place sa fie inselat insa reactiile celor inselati sunt, in general, cu mult mai civilizate decat se poate crede. Adica se impaca repede cu ideea mai ales daca la mijloc sunt copii, averi, pozitie, ambitia de a demonstra ca au casnicii solide. Altfel ar trebui sa-si recunoasca esecul si putini oameni sunt dispusi s-o faca. De multe ori cei care divorteaza o fac din alte motive, nu din pricina tradarilor.
    Iar ca sa stiu eu ce-ar dori, ce-ar prefera femeile din intreaga lume…n-am cum. :smile:
    La fel de bine m-as putea intreba daca barbatilor le convine sa fie inselati si sa tot ierte. Ca si unii dintre ei sunt inselati la greu :devil:
    Dar poate ca daca iubesti cu adevarat pe cineva, il iubesti cu bune si cu rele, fara sa-ti pese prea mult de gura lumii. Eu asa cred. :wink:

    1. Draga Elly, referitor la ultima ta afirmatie, sunt de acord pana la un punct. Desigur ca il iubesti, dar cand tot greseste, intervine dezamagirea si moare si dragostea. Inevitabil, zic eu. De fapt, dragostea moare oricum. Asa imi spunea cineva de curand. Si cred ca vorbea din proprie experienta, prea sigur era pe el… Si daca e asa e trist. Pentru ca iti dai seama ca obisnuinta e mai puternica decat orice pe lumea asta. Si nu poti trece la un alt capitol din cauza ei. Ramai ancorat intr-un singur port desi lumea iti este deschisa. Ma rog, se poate extinde si spre alte laturi ale existentei noastre(pasiuni, job, tara, prieteni).
      Frumoasa analiza ta, iti multumesc. :heart:

  18. Singurele relatii in care cred sunt cele sincere si deschise. Indiferent de ce ar insemna adevarul.

    Pentru infidelitate mi-am dat ,,acordul” in trecut si iubirea s-a pastrat intacta – doar cu orgoliile si temerile individuale a fost putin de lucru.

    Insa minciuna nu as putea sa o iert niciodata. Pentru mine asta inseamna a insela – sa minti, sa ii tradezi celuilalt increderea.
    Un act sexual? N. are o curiozitate activa in toate domeniile si o nevoie de diversitate acuta, la modul general. De ce i-as suprima omului pe care il iubesc niste lucruri pe care le simte in mod instictual si natural? A, ca orgolii. Ca vai, complexe si frustrari. Get over it! (mi-am zis mie, nu ma adresez tie – sa nu se inteleaga gresit :tongue: ).
    Nu pot sa concep cum fericirea, fie ea si de moment, a persoanei dragi mie ar trebui sa intre in contradictie cu mine. Daca pe el il bucura, fie doar si la nivel fizic, sa fie cu altcineva pentru cateva ore, sa fie. La fel cum daca il bucura sa stea 5 ore sa se joace nu stiu ce joc online cu un prieten, sa o faca. Pentru mine, cam intra in aceeasi categorie.

    Dar ca sa raspund in mod direct intrebarii… Nu, nu cred ca ar trebui sa fie multumita, marea victorie nu e ca barbatul ala se intoarce acasa. Marea victorie ar sta in motivele pentru care o face, daca ele sunt demne de ceva apreciere. Si e o victorie doar daca adevarul e clar pentru toata lumea.
    Caci cum spuneam, desconsider crunt toate relatiile care se scalda in minciuna (sau in omiterea adevarului). Si aici intra cam 95% dintre toate relatiile pe care le vad in jurul meu, din pacate… :ermm:

    Ai atins un subiect sensibil oricum :tongue: :happy:

    1. Draga Iulia, commentul tau m-a bulversat total, cred ca mi-ar trebui o saptamana sa analizez implicatiile celor afirmate de tine. Nu de alta dar vine in contradictie cu cele spune mai sus, raspicat, de alti comentatori:daca iubesti cu adevarat nu ai nevoie sa inseli. Nici nu se pune problema s-o faci, iti respecti partenera si punct. Care e adevarul pana la urma? Cum e corect sa procedam?
      Pe tine te raneste minciuna, pe cei mai multi, adevarul. Tu vrei sa stii, ceilalti nu. Cei mai multi dintre cei care insala se dau si peste cap ca sa nu se afle ce fac, in ideea sa nu-si raneasca, sa nu-si supere partenerul.
      Ma gandesc ce as face eu daca m-as indragosti de cineva si respectivul mi-ar marturisi din prima clipa ca are nevoie de diversitate. Cred ca as fugi unde vad cu ochii, cat ma tin picioarele. Desigur, acum vine intrebarea, e firesc sa fug sau sa stau si sa-l apreciez pe om ca mi-a spus din start adevarul? Oricum nu am certitudinea ca el se va intoarce mereu la mine.
      Nu stiu cat de coerenta sunt, cred ca mai deloc, dar, crede-ma, cu toate ca imi amintesc ca ai scris si un articol pe tema asta, chiar nu mai stiu ce e bine si ce e rau in lumea asta in clipa de fata. Si cine stabileste ce e corect si ce e gresit.
      Si eu am nevoie de diversitate, si eu sunt curioasa, dar nu in dragoste, nu cand sunt intr-o relatie serioasa, deci nu as putea sa insel persoana iubita. Nu, daca o iubesc nu as avea de ce. Nu as putea, nu as vrea, nu s-ar pune problema. Bine, eu nu sunt nici cel mai bun exemplu de vreme ce visul meu era sa fiu femeia unui singur barbat(toata viata). :lol:

      Da, e un subiect sensibil, ma bucur ca au fost si curajosi care au acceptat provocarea. Stiu ca unii au inchis imediat blogul, iesind rapid, nedorind sa discute pe asemenea tema. Dar tu ai fost foarte personala si totodata ferma si ti-ai expus punctul de vedere si nu pot decat sa fiu fericita ca am si asemenea oameni alaturi. :heart:

  19. Din ce citesc eu aici, toţi ne dorim a avea relaţii ideale indiferent că sunt solitare, în urma verticalităţii firii noastre neiertătoare, fie pline de iubire, respect şi fidelitate. Doar că realitatea geme de exemple ciudate care te face să te ascunzi de orice relaţie, fie ea pasageră sau trainică. Parcă am sta toate cu gândul că e musai să ne înşele, doar pentru că ei sunt astfel programaţi genetic. Nu ştiu care e realitatea. Ştiu că am trecut în timp, în anii mei de pendulări, prin multe situaţii. M-am trezit chiar şi amantă, deşi mă credeam singura, dar n-am simţit decât o mare uşurare în momentul în care relaţia se sfârşea. Depinde de noi câtă putere avem asupra noastră. Eu cred că ne pierdem speranţa în timp şi aşa cum noi femeile suntem puse în aceiaşi oală în discuţiile bărbatului şi noi generalizăm, iar când dăm peste omul perfect, loial şi drăguţ…avem tendinţa să ne uităm în spate, ca şi când ceva, ceva, tot ne va lovi în moalele capului, de undeva dintr-un ungher nelăsat la vedere. Cunosc oameni care cu probele pe faţă nu îşi recunoşteau greşelile dorind să păstreze două lucruri care îi făceau fericiţi: confortul de acasă şi minciuna dulce aducătoare de plăcere pasageră. Nu mi se pare că poţi trăi pe termen lung în astfel de poveşti. Asta e concluzia mea simplă. Doar că acest subiect e prea amplu şi mie imi vine să vorbesc tot din experienţe şi zău, dacă aş face prea bine. Ştiu doar că e al naibii de bine să ai parte de fidelitate reciprocă şi că din afară multe lucruri par de netrăit. O seară bună, Nice.

    1. Adriana, eu spun ca e perfect ca ai tendinta de a vorbi din proprie experienta. Mie astfel de pareri imi plac, dupa ele tanjesc. Iar daca esti intr-o astfel de relatie, unde fidelitatea este reciproca, si stiu sigur ca esti, atunci esti o norocoasa. :happy: :cool:

  20. In relatia sot-sotie-amant/amanta si pentru ca ai scris cuvantul rival, acum mi-a venit in minte ca doar cel care insala e singurul dusman, persoana aceea cea care a decis prin actiunile sale sa aiba o viata dubla e dusmanul fericirii noastre. Nu conteaza cum a inceput, ca a fost ispitit sau a ispitit.
    Nu sunt de acord cu astfel de practici, nu stiu ce imi va oferi viata, dar pana acum nu am descoperit ca am fost inselata in toate relatiile de pana in prezent si am incredere in sotul meu.

    Acum cativa ani m-am indragostit la prima vedere de un baiat, eram la mare si sentimentul a fost reciproc, am incercat sa fim impreuna insa fiind dn orase diferite, plus alte detalii nu am reusit sa consolidam relatia de la distanta. Cand am simtit ca sentimentele schimba macazul pentru o alta persoana nu am mai raspuns la telefonul baiatului ce-mi furase inima in Euforie Nord. Si nici el nu a mai insistat. Dar nu imi place sa mint pe nimeni, inclusiv pe mine.

  21. Doamne, sa fiu sotia inselata …. sa descopar ca o singura data s-a intamplat si nimic mai mult (si descoperi, pentru ca sunt semne, zic eu, daca nu sunt binevoitori care sa rada de necazul tau) si s-a terminat! Complet si irevocabil! Cu mine nu e vorba de jumatati de masura sau felul al doilea. Prefer singura. Chiar daca e vorba si de copii. Doar ramane in continuare, tatal lor, numai ca nu si sotul meu.

    Este parerea mea, dar cred ca atat timp cat exista banuieli nu prea se face nimic. Ar trebui o confruntare sau dovezi ca asa s-a intamplat. Apoi aruncate dovezile in fata lui si plecat sa fie! Din casa ei, din viata ei. Sunt categorica in aceasta privinta, dar nu le inteleg pe acele femei care tac si suporta sau se complac in astfel de relatii absurde.

    Ca ce-o zice lumea, dar mai sunt si copiii, stai linisitita, draga, ca si eu am relatiile mele. Nu suport asa ceva. Lumea poate sa zica ce o vrea, eu fac cum vreau eu; copiilor le va fi mai bine intr-o casa linistita, fara tensiune si disensiuni, fara certuri si plansete, nu intr-un simulacru de familie; iar la faptul ca si sotul si sotia au relatii extra-conjugale…. pentru ce mai sunt impreuna?! Din obisnuinta, din lasitate?! Nu, nu, nu, nu!!!!!!!!!!!

    Prefer sa fiu sincera, cu toti din jurul meu dar mai ales cu mine insami. Daca mie imi e bine, asa le va fi si copiilor mei. Daca sotului meu ii va fi bine alaturi de noi, atunci toti vom fi bine ca o familie unita. Nu zic ca nu vom trece prin greutati. Ispite exista de ambele parti, greutatile curg garla, dar impreuna, atata timp cat exista iubire, comunicare, respect si prietenie se poate trece peste tot. Mai putin inselatul! Categoric nu!

    1. O opinie ferma, ma bucur ca ti-ai expus punctul de vedere, Alexandra, chiar ma interesa cum ganditi voi cand vine vorba de subiectul asta spinos.
      Pentru ca noi oamenii suntem atat de diferiti si reactionam si privim viata altfel. Pana la urma e corect cum ne e noua bine. Eu la concluzia asta am ajuns. Pentru ca uite si tu cate opinii distincte.
      Iar daca exista iubire nu pot exista si ispite. Eu nu concep teoria asta. Eu cand iubesc ma dedic total partenerului, nu am ochi decat pentru el. Doar el exista pentru mine. Dar acum se pune problema cat dureaza dragostea si cand intervine obisnuinta. Si ce simti atunci. Eu aici nu am ajuns inca. :dizzy: :ermm:

      1. Ispite exista oriunde, chiar si un sfant are parte de ele. Numai ca iubirea ar trebui sa fie mai puternica, iubirea fata de sot/sotie/familie. Pareri diferite vor exista intotdeauna. Eu am scris doar pentru ce as face eu in cazul in care as trece prin asa ceva. Nu zic ca e o solutie sau ca e o parere buna/rea; nu prea ai cum sa le valorifici asa, dar cred ca asta as face. Totusi, uneori stau si gandesc si din prisma amantei/amantului: ce simte? ce gandeste? cum vede toata treaba aceasta cu impartitul intre partener si aceasta asa zisa iubire? …. e greu… nu inteleg, in schimb, pe cei care inseala dar totusi afirma ca isi iubesc partenerii de viata, ca nu a fost nimic, ca a fost trecator…. asta chiar nu inteleg deloc

Lasă un răspuns la Drugwash Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: