Cel mai frumos mărţişor

cel-mai-frumos-martisor

De câteva zile un coleg de serviciu se tot plânge (pe un ton glumeț) că s-a săturat să vadă cum doamnele din jurul lui primesc cadouri (nu de la el, evident), că n-ar fi rău ca de 8 martie să li se ofere mici atenții și bărbaților, nu doar femeilor. Un alt coleg, cu care mă întâlnesc rar de tot și cu care doar mă salut (și asta nu mereu) mi-a înmânat azi, de cum m-a văzut, un bucheţel de brândușe galbene. Este prima dată în toată cariera activitatea mea când primesc ceva de la un coleg de muncă.

Știu că într-un timp existau prin blogosferă destule voci masculine care renegau sărbătorile de 1 și 8 martie. De Sfântul Valentin nu mai zic. Să nici nu audă. Noi nu suportăm să fim obligați să oferim ceva persoanei iubite, noi vrem să dăruim atunci când avem noi chef, s-o surprindem cu gestul nostru mirific!, își strigau oful, pe unde nimereau, distinșii domni. Ce farmec are să-i oferi un mărțișor (care poate îmbrăca orice formă posibilă, o floare, o broșă, o brățară, o cutie de bomboane, un parfum etc) de 1 martie când primesc toate femeile? Cine a mai inventat și sărbătoarea asta? Și ce mai vor? Să cumpăr ceva și de 8? Tot obligat că e ziua lor? Nu, este contrar principiilor mele de viață. Eu sunt spontan, nu pot fi eu îngrădit, constrâns, silit să fac așa ceva. E revoltător, să dispară din calendar luna martie! Și februarie dacă se poate!

Anul ăsta, răpusă de astenie, nu am mai umblat pe bloguri și nu mai știu care sunt nemulțumirile generale sau dacă ele mai există. Însă refuz să cred că un bărbat aduce un buchet de flori sau orice alt cadou femeii iubite din obligație. Dacă el nu vrea, dacă el nu simte, nu cumpără nimic. Punct. Bărbații care oferă diferite mici (sau mari) atenții o fac pentru că simt asta. O fac, în principal, pentru bucuria/plăcerea de a oferi. Din obligație mergi cu flori la ghișee, la secretare sau la medicul de familie. Dar la soția ta? Față de ea nu ai obligații, ci sentimente.

Pe de altă parte, acești bărbați generoși, supărați pe 1 și 8 martie, trebuie să recunosc, au dreptate într-o privință. Ei au realizat că nu se face primăvară cu o floare. Și au înțeles că femeia de lângă ei are nevoie să fie fericită și să se simtă iubită tot timpul, nu doar de două sau de trei ori pe an. Degeaba ești tu atent pe 1 martie dacă în restul timpului ești rece, indiferent și insensibil. Și, afirm aici răspicat, că cel mai frumos mărțișor se distribuie gratuit tot timpul anului și constă în doze egale de dragoste, înțelegere și respect. Reciproc.

P.S.

Credința mea este că orice femeie ar fi (măcar) un pic dezamăgită dacă nu ar primi nimic de 1 martie. Pentru că, inevitabil, se raportează la zecile și sutele de femei din jurul sau care pășesc fericite spre casă cu brațele pline de flori.

sursa foto:weheartit.com

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

58 de comentarii la “Cel mai frumos mărţişor”

  1. Nice, total in asentiment cu tine. Mai ales partea cu “cel mai frumos mărțișor se distribuie gratuit tot timpul anului și constă în doze egale de dragoste, înțelegere și respect. Reciproc.” Foarte adevarat!

    Barbatii se plang, poate, pentru ca au prea multe femei in viata lor: mama, surori, matusi si bunici, sotie, fiice, prietene, colege de curs, de serviciu, de sport etc. Intr-un fel, e adevarat. Dar nu sunt obligati sa fac cadou tuturor, si nici macar uneia. Multe nu vor decat prezenta, intelegere, respect, atentie. Ca vin ei pe langa toate acestea si cu ceva in plus de martisor, asta e treaba lor. Eu am primit un buchet de ghiocei – prima data, pe 1 intai martie de la sotul meu. Ii am si acuma presati intr-o carte (cadoul de 8 martie).

    Mie imi place sa fac cadouri si mi-ar place sa pot sa daruiesc tuturor cate ceva. Atunci cand material nu e posibil, ma au pe mine ca prietena si sunt alaturi cu orice doresc ei: o imbratisare, o ureche aplecata pentru a-si spune oful, ceva.

    Dar e adevarat ca imi place mai mult cand primesc ceva fara nici o ocazie – semn ca se gandeste la mine si in restul timpului. Inainte ma enervau mesajele lacunare: un singur emoticon, dar am invatat ca atunci cand este atat de ocupat ca nici sa respire cum trebuie nu are timp, faptul ca isi rupe putin acolo pentru a-mi trimite mesaj, fie el si un emoticon cu :heart: , e magnific si zambesc imediat.

    Cred ca incep sa o iau pe aratura. Ma opresc. Cel mai frumos martisor e cel pe care stii ca l-ai primit de la o persoana care se gandeste la tine si iti vrea binele. Pupici, Nice! :kissing: :kissing: :kissing:

    1. Draga Alexandra, lasa-ma sa-ti spun, pentru inceput, ca ai un sot deosebit. :cheerful: :cool: Si afirm asta pentru ca am citit un anumit articol de pe blogul tau(stii tu care) si realmente m-a impresionat. A facut un gest pe care eu il gasesc superb(si mi-a placut si motivatia). :happy: :w00t: Esti o femeie cu adevarat norocoasa si fericita(si spun asta pentru ca am intalnit destui barbati si stiu cum gandesc si cum se comporta).
      Si da, sunt de acord ca acesta este cel mai frumos martisor, cel pe care il primesti de la o persoana care te place sincer si iti vrea binele.
      Nu stiu ce sa zic, eu nu m-am gandit ca trebuie sa cumpere ceva la tot familionul. Chiar se intalneste cu toate aceste rude de 1 martie? Eu i-am auzit revoltati ca trebuie sa cumpere pentru prietene/sotie, nu pentru sora, matusa, colege. Sa fim seriosi, cum ziceam si in articol, eu de la colegi nu am primit niciodata nimic. Nici nu vreau sa primesc. Desigur, m-a surprins in mod placut gestul facut azi de colegul meu care a impartit branduse tuturor colegelor… Habar nu am cum e de fapt tipul, dar pare de treaba. Abia azi, dupa vreo 6-8 luni de zile am incropit o discutie… :dizzy: :biggrin: :lol: Bine, noi nici nu prea avem timp de socializare la munca. :dizzy: :ermm:
      Daca sotul meu s-ar prezenta asa, tam-nesam, fara vreo ocazie speciala, la mine cu un cadou, eu m-as gandi imediat ca a facut vreo boacana si vrea sa il iert. Ca are remuscari&stuff. Nu mi-ar pica prea bine… De aceea prefer dragostea de zi cu zi. :w00t: :tongue: :silly: :blush:
      Seara frumoasa in continuare, Alexandra. :kissing:

      1. Si pe mine m-a surprins gestul lui (a sotului meu :))) ) de 1 martie. Nu stiu ce a gandit el, dar mi-a placut si m-a topit toata.

        Cat despre colegii de serviciu: nu stiu unde lucrezi tu Nice, dar intotdeauna am primit un martisor si ghiocei sau zambile de la baieti :)) Atatea zambete pe fetele tuturor: fetele ca au primit ceva frumos, baietii ca le-au facut fericite pe fete, incat ziua chiar era frumoasa si speciala.

        Ma bucur ca ai primit un martisor asa frumos – inseamna ceva totusi, apreciere, chiar si pentru simplul fapt ca esti femeie ;)

        1. Si eu m-as topi, iti spun sincer, Alexandra. :blush: :silly:
          Da, ai dreptate, ai pus punctul pe i, ziua de 1 martie e chiar speciala. Si eu primesc multe martisoare(mai multe decat as vrea, recunosc) dar nu de la colegi… Unele, e adevarat, imi aduc zambetul pe chip, le pastrez, la port. Si imi plac mult felicitarile cu mesaje nice. :wub: :w00t: :happy:
          Foarte frumos spus, parca din ce in ce mai putini barbati apreciaza acest aspect. :dizzy: :ermm: :biggrin:

  2. Hey, Nice!

    Consider ca tipul ala de barbati de care vorbesti sunt putin cam insensibili sau poate sunt eu prea afectuos, nu stiu.

    Cert e ca de 1 Martie consider ca e un gest frumos sa imparti. macar martisoare fetelor, indiferent ca iti sunt apropiate sau putin mai apropiate. Vezi bucuria aia pe fata lor indiferent de varsta si parca vine primavara mai repede daca nu tinem cont de vremea de afara :)
    Scuze pt greseli. Scriu de pe mobil.

    1. Da, Iulian, ai dreptate! Am privit reactia colegelor mele atunci cand primeau buchetelul de branduse de la acest baiat(un tinerel, cel putin asa mi se pare mie, acum tu stii ca aparentele insala). Toate radiau de fericire si incantare. Nimeni nu se astepta sa primeasca ceva de la el, surpriza a fost uriasa. Cred ca si el a fost fericit cand a vazut ca a facut atatea femei fericite. Cu atat de putin…
      Ma bucur mult ca ai revenit pe blog. Ma rog, ca mi l-ai lasat ca link in nume.
      Fiecare om simte diferit. Eu eram curioasa cum procedati voi, va place sa oferiti sau sa primiti ceva de 1 sau 8 martie? Cand zic voi ma refer la cei care comenteaza pe aici, fete sau baieti. :biggrin: :tongue: Si nu e musai sa dai ceva si de 8, de 1 e suficient. :lol:

      1. Când primești un dar, oricât de mic ar fi ai reacția asta. Femeile nu sunt excepție, și ele sunt oameni…până la un punct. :lol:
        O să revin, chiar acum am în pregătire un articol. :smile:

        1. Da, in principiu, da, dar daca ar fi sa primesti mereu(des zic) pana la urma te-ai obisnui si nu ai mai avea nicio reactie. Surpriza e atunci cand primesti ceva rar. Surpriza frumoasa. :smile:
          Il astept cu drag! :happy:

  3. Holaaa!

    Pai,da…sa fiu sincer si eu m-am cam saturat de toate sarbatorile astea si de toate obligtiile presupuse care vin la pachet…
    Da, sunt de acord ca o femeie ar fi trista daca nu ar primi nimic de la barbatul iubit… :smile:
    Eu prefer sa fac cadouri in cu totul alte zile. Fara niciun motiv, doar aprecierea pentru persoana respectiva.

    1. Marin, buna, eu tocmai asta nu inteleg, de ce va simtiti obligati, voi, barbatii, sa oferiti ceva? :dizzy: :ermm: Daca simtiti ca vreti s-o faceti, o faceti, daca nu, nu! :happy: Nu cred ca exista o femeie care s-ar bucura sa stie ca sotul ei i-a adus o zambila din obligatie pe 1 martie. :biggrin: :lol: Cred ca s-ar si vedea lehamitea pe fata lui. Nu ii oferi ceva cu ocazia venirii primaverii de drag? De placerea de a darui? De a ii vedea zambetul pe chip?
      Intrebarea e, cum prefera celalalt, sa primeasca ceva cand se ofera traditional sau asa, din senin, intr-o zi oarecare? Eu una as intra la banuieli. Iti spun sincer. Daca m-as trezi cu niste flori si cu un parfum scump din senin as crede ca sotul meu vrea sa-ti ceara iertare pentru ceva. As crede ca asta e dovada clara a infidelitatii lui. :lol: :biggrin: :devil: :angel:

      1. Pai, nu, nu ai inteles bine ideea. Eu m-am saturat de consumismul acestor zile; de reclamele de peste tot, de cei care aduc diverse chestii sefelor, de toti barbatii care umbla cu flori si cu ursuleti de plus :biggrin:
        Nu imi place deloc sa avem o zi, doua, trei in care sa sarbatorim femeia. Nu mi se pare ceva nemaipomenit sa ucizi o floare ca sa te plimbi cu ea in brate ca cu un ciomag sa i-o dai unei femei… :biggrin:
        Da, sigur ca se vede lehamitea. Si, da, daca vine barbatul o data sau de doua ori pe an cu flori si parfum, suna ciudat :unsure: :tongue:
        Eu, unul, acum, la 30 de ani, nu fac nimic pentru ca trebuie. Pentru ca scrie in vreun calendar, pentru ca asa e traditia, pentru ca vrea societatea, pentru ca asteapta x sau y. Daca vreau sa spun unei femei cat e de speciala, pun mana pe telefon sau ii scriu un mail in care ii spun asta. Nu cu vreo ocazie, ci atunci cand amintirea ei, ma face sa zambesc. Daca vreau sa ii fac un cadou, fac asta. In cea mai banala zi.

        1. :biggrin: :happy: Ohoho, de consumism m-am saturat si eu, pana peste cap, Bucurestiul s-a transformat peste noapte intr-un imens bazar plin cu kitsch-uri. Care mai de care mai hidoase. Mai bine de francezi, uite mai jos ce povesteste Larisa, ca la ei nu exista povestea asta cu martisorul.
          Tare de tot faza cu ursuletii de plus, nu am vazut astfel de barbati pe strada, dar imi pot imagina si ma bufneste rasul. Ai fost tare haios. :happy: :w00t:
          Chiar discutam cu acest coleg cu brandusele azi la munca, el spunea ca de fapt asta e menirea florilor(crescute special in sere):sa fie vandute cu ocazia unor astfel de sarbatori si sa ne bucure pentru cateva zile. Nu sunt flori rupte din gradini si parcuri, ci flori de sera…
          Marin, daca mergem amandoi la cumparaturi, eu vad un parfum nice care imi place, si el se ofera din senin sa mi-l cumpere, atunci nu e deloc ciudat. E chiar simpatic gestul si il apreciez. Tu nu esti de acord? :biggrin: :ermm: :unsure:

          1. Nu, lasam martisorul, este in traditia noastra romaneasca de milenii. Tocmai de aia ma enerveaza ca ne schimba traditiile cu obiceiurilor lor vestice materialiste…
            Nu, nu sunt de acord nici cu asta. Florile crescute in sere sau oriunde sunt tot flori. Prefer, daca e musai sa se ofere o floare, sa fie in ghiveci, sa poate fi crescuta, sa aduca aminte celui care o primeste de cel care a oferit-o.
            Mda…sa zicem :biggrin: Sa zicem ca e simpatic :tongue:

            1. Globalizarea isi spune cuvantul, Marin, ce sa-i faci? Poti sa te opui? :dizzy: :ermm: Nici macar nu cred ca vrem, cel putin majoritatea. :dizzy: :ermm:
              Si eu sunt de acord cu amintirea…adica cu ghiveciul. Care poate rezista ani buni. Ceea ce e super frumos pana la urma. Udandu-l, ingrijindu-l, zilnic te gandesti la persoana care ti-a daruit “martisorul”. :biggrin: :happy: :silly:
              Si asta poate fi si reciproc, nu doar din partea barbatului! :tongue:

  4. Iti dai seama cat de bine mi-a fost mie timp de 12 ani, cat am lucrat numai intre barbati? Primeam flori, dulciuri si mici atentii la fiecare sarbatoare. Eh, imagineaza-ti cum mi-a fost in primul an de dupa ce nu am mai lucrat cu ei, vazand ca nu primesc nimic. :))))
    Spre norocul meu, am un sot care face din fiecare zi prilej de bucurie, de sarbatoare, chiar daca nu mereu darurile lui sunt palpabile.

    1. Ei da, esti foarte norocoasa, Vienela, sotul tau, clar, te iubeste foarte mult si nu ezita sa-ti demonstreze asta zilnic. Mai rar asa ceva, felicitarile mele domnului! :biggrin: :wink: :cool: :cheerful:

  5. Eu cred ca mai sunt si barbati care ofera din obligatie, chiar si sotiei/prietenei, sau poate nu din obligatie, ci pentru ca “asa se face”. Si pana la urma decat sa mi se ofere ceva din obligatie, mai bine deloc. Tocmai de aceea i-am ocolit pe barbatii astia mai insensibili si-am ales unul caruia ii place sa ofere, chiar si in zilele in care primesc toate femeile :lol: .
    Aici in Franta traditia martisorului nu exista, nu se gasesc martisoare, nu se ofera flori sau alte atentii, insa 8 martie se sarbatoreste. Asa ca astept weekendul :lol:

    1. Da, am observat ca ai un sot foarte atent care te iubeste foarte mult, ceea ce este foarte frumos(in opinia mea). :happy: :cool: :cheerful: Da, ideea e sa-i placa sa ofere, nu doar cand are el chef ci si de sarbatori: de ziua ei de nastere, de onomastica, de 1 martie sau de 8 martie(nu e necesar sa vii si de 1 si de 8) dar nu saraceste nimeni daca vine cu o zambila acasa in prag de primavara.
      Ce bine ca nu exista martisoare in Franta, Romania e plina de niste kitsch-uri incredibile(nu stiu cine le produce in serie), de niste tarabe care au invadat orasele si fac imposibila trecerea pietonilor, e un spectacol deplorabil, abia astept sa treaca perioada asta, nu o mai suport. :lol:
      Da, 8 martie e ziua internationala a femeii. :lol: :biggrin: Esti haioasa. :w00t:

  6. Sotul meu nu e roman insa chiar daca in tara lor nu exista aceste traditii se conformeaza si ii zic din timp ca de 1 si 8 martie trebuie sa cumpere o atentie mamei si bunicii, evident si mie dar nu o zic, il las pe el sa se prinda :)
    In fiecare an am primit un ghiveci cu flori (el merge pe principiul sa nu omoram florile de dragul Sarbatorilor ci sa le luam si sa avem grija de ele tot timpul) si o cutie de ciocolata buna! Insa chiar daca stiu ce e mi-e drag de el ca nu uita niciodata, probabil si cuprins de atmosfera din jur si standurile din oras … e greu sa uiti!

    1. Mda, e nebunie totala si in Bucuresti, nici nu mai ai loc sa treci pe strada de mesele pline cu martisoare sau de tarabele cu flori. Mai ales in centru, in zona Unirii… Abia astept sa se termine toata povestea asta sa ne putem deplasa normal. Si sa putem respira in pace. :biggrin: :lol:
      Interesant ca pana si sotul tau s-a conformat, a inteles traditia de aici si a ales sa va ofere cateva mici atentii nice. Am primit si eu doua ghivece anul asta, sper sa-mi reziste bine floricele(le ador). :lol: :wub:
      Despre flori asa gandeam si eu, ca e pacat sa le rupi si sa se ofileasca dupa doua zile, dar daca sunt flori de sera speciale pentru sarbatori? :ermm: :dizzy:

  7. Sunt de acord cu tine, cu o singură observaţie.
    Gândeşte-te cum se simte un bărbat care îi face un cadou de 8 martie, cu toată dragostea,
    femeii iubite, iar aceasta îl primeşte ca şi cum i s-ar fi cuvenit, cu o mimică de parcă s-ar gândi:
    “Păi dacă nici azi, atunci când?” Pe bărbat l-ar fi bucurat bucuria ei, pe când aşa…

    1. Da, inteleg si sunt total de acord cu ceea ce spui. Daca se intampla asta, a doua oara ii piere tot cheful de oferit ghiocei sau zambile. Si alege sa stea in banca lui sau daca totusi ofera o face fara prea mult entuziasm, ca o obligatie. :cwy: :dizzy: :ermm:

  8. Acest obicei al martisorului este doar in Romania si oricat de drag mi-ar fi martisorul aici sotul meu nu are de unde sa-l cumpere! :biggrin: Nici macar ghiocei sau branduse nu se gasesc in buchete, eventual la ghiveci sau sa-l timit in parc sa fure de pe pajiste! :lol: Cat despre 8 martie ce sa-ti spun….. se spune doar la stiri ca astazi a fost ziua internationala a femell cu povestea de rigoare, dar doar atat! :dizzy: :ermm: In schimb ziua mamei este sarbatorita! Cat despre Ziua Internațională a Bărbatului…. se sarbatoreste pe 19 noiembrie! Asa ca dupa ce ca sunt invidiosi nici macar nu stiu cand le este ziua! :shocked: :lol:
    Daca nu ma crezi cauta cu Wiki. :happy:

    1. Minnie, la noi se face atata caz de martisorul asta incat uneori parca regret sarbatoarea. A devenit obositor totul… Ma rog, cel putin asa il percep eu. Si cred ca si barbatii suparati pe atatea sarbatori dedicate femeilor. Ceea ce ei uita este faptul ca ziua lor e…in fiecare zi. :lol: :biggrin:
      Oficial e pe 19 noiembrie? Ups, asta chiar nu stiam. Se vehicula 9 martie sau o zi din mai, nu mai stiu care. Oricum ce ar vrea ei pe 1 si 8, sa primeasca viorele si brose? :lol: :ermm: :tongue: :silly:

    1. Neata, Dragos :cheerful: , poate am fost usor ambigua, eram doar curioasa daca celor care mai comenteaza pe aici le face placere sa daruiasca (si aici am in vedere barbatii) sau sa primeasca (e cazul doamnelor) martisoare (sub orice forma ar fi ele) in aceasta perioada. Dar stiu ca sunt multi barbati care nu agreeaza ideea de martisor si deci se vor eschiva sa raspunda ceva. :biggrin: Iar doamnele nu vor avea chef sa raspunda ci doar sa citeasca. :))

      1. A nu, nu e vina ta absolut deloc! E doar a mea, că nu mai sînt capabil să văd frumosul din lucrurile (aparent) mici şi neînsemnate, copleşit fiind de obstacolele insurmontabile. De cîte ori am putut, am dăruit, cu drag şi inima deschisă – şi nu mă refer doar la mărţişoare. Am ajuns însă de ceva vreme să nu mai pot, şi-apoi să nu mai am cui. Aşadar, total pe dinafara societăţii şi-a cutumelor sale – bune sau rele. :cwy:

        1. Da, stiu ca esti o persoana generoasa, Dragos, se vede cu ochiul liber din comportamentul tau in blogosfera. :happy: :cool: :cheerful:
          Cu societatea sunt si eu putin certata asa ca te inteleg pe deplin. :dizzy: :cwy:

  9. branduse… ce frumos… le ador… desi ghioceii sunt pe prim plan… si la admirat si la oferit…
    da… martisor zilnic… asa cum spui tu… suna minunat… si sa il primesti…dar si mai si… sa il oferi…
    inca nu sunt sigur… cine este mai fericit… cel ce primeste ori cel care ofera… dar mie imi face mare placere sa ofer… fara sa spun ca nu doresc sa primesc..

    1. Ovi, tu stii de pe acum opinia mea, e bine sa daruiesti doar cand simti. Nu obligat sau fortat, este penibil in primul rand pentru cel care primeste un asemenea dar. Dar eu sunt aproape sigura ca un barbat caruia ii place sa ii faca tot felul de cadouri iubitei sale de-a lungul anului, va oferi un buchetel de ghiocei si de 1 sau de 8 martie(nu neaparat cu ambele ocazii). Mai ales ca vede desfasurarea de forte din oras(la noi, unde te uiti, vezi doar martisoare si flori). :lol: :biggrin: :dizzy: :ermm:

  10. Mmm…exact discutia asta am avut-o si cu baiatul meu, ca i se pare absurda obligatia asta de a oferii martisoare si flori de 1 Martie si 8 Martie. Ca daca vrei cu adevarat le oferi in oricare alta zi, cu multa dragoste si fara a te simti obligat. Si l-am intrebat si eu: ia zi-mi, de cate ori chiar le oferi? Mda..ai dreptate, mi-a raspuns. Comoditatea unei relatii, siguranta ei, ne face sa uitam cata placere poate simtii o femeie cand primeste o floare.
    Sunt putini barbati, chiar foarte putini barbati, si poate sa ma contrazica oricine vrea, care vin din cand in cand acasa cu flori, pentru ca le place sa ofere( nu din motivele specificate de tine :D ). Dar din obligatie sau nu, de 1 si 8 martie, nu au de ales si le ofera, chiar daca numai pentru ca asa se face. Si eu chiar ma bucur cand le primesc, indiferent daca cei care mi le ofera o fac din obligatie sau nu :silly: .
    M-a impresionat foarte tare un coleg, care, de fiecare zi de nastere a copiilor lui, ii cumpara sotiei, cate 11 trandafiri rosii. Intotdeauna spune ca in mare este meritul ei, si trebuie sarbatorita ca atare. Nu-i asa ca este extraordinar gestul lui?
    Apropo de martisor, anul trecut eram pe un proiect cu 2 colegi indieni. Le-a placut atat de tare atmosfera creata de oferirea martisorelor, incat in timpul zilei, au cumparat si ei si ni le-au oferit. Surpriza noastra a fost foarte mare si incantarea reciproca :). Martisorul oferit este o agrafa de par (un fluture rosu), pe care, l-am prins de tulpina unui ficus acasa. Ma face sa zambesc de fiecare data cand il vad.
    Acum cativa ani eram pe proiect la Budapesta si de 8 Martie toate femeile din sediul respectiv au primit cate un trandafir pitic in ghiveci. Eu am primit unul cu flori rosi grena pe care l-a plantat sotul meu in gradina. Este o minunatie si o ciudatenie in acelasi timp, in mai-iunie se umple de flori, apoi i se usuca atat florile cat si frunzele, urmand sa o ia de la capat astfel incat in septembrie este iar plin de flori :).
    Si chiar, unde lucrezi tu Nice de nu ai primit pana acum martisoare si flori de la colegii tai? Mie nu mi s-a intamplat pana acum. Ce-a mai tare experienta de acest fel am avut-o la Sterom Campina (ii spun numele pentru ca mi s-a parut extraordinar). Le acordam suport fetelor la Departamentul Financiar-Contabilitate. Ei, in ziua de 1 martie, parca ziceai ca toti barbatii din fabrica si-au pus in cap sa ofere cate o floare sau cate o ciocolata in ziua aceea. Si chit ca eu nu eram de-a lor, am primite foarte multe flori si ciocolata. Pana si barbatul meu m-a intrebat de unde vin :D

    1. Si eu cred ca din senin nu vine nimeni cu flori acasa. :cwy: De aceea ma deranjeaza ca unii pretind ca lor nu le trebuie o ocazie speciala sa daruiasca, o fac mereu dar in alte zile decat cele de sarbatoare. :wassat: Stiu un tip care marturisea ca ori de cate ori calca stramb venea cu flori la sotia sa. Ingrozitor! Mai ales ca se intampla destul de des… :angry:
      Da, poate sa mergi in oras cu prietena/sotia, sa vada ea ceva nice si el sa se ofere imediat sa-i cumpere. Varianta asta mi se pare mai plauzibila. :biggrin: :tongue:
      Sincer, eu nu vreau cadouri de 1 martie. Am obosit sa le tot primesc… Insa vad ca celelalte femei se entuziasmeaza teribil pentru orice fir de ghiocel sau brosa cu snur alb-rosu. Si imi dau seama ca acest obicei e important pentru ele. Si ca se asteapta sa primeasca ceva. Isi doresc asta cu ocazia zilei de 1 sau 8 martie. Pai daca barbatul considera ca e obligatie, atunci ea nu va fi dezamagita? Acum e ocazia perfecta pentru barbati pentru a demonstra cat de mult isi apreciaza sotiile/prietenele. Doar ca sunt si barbati lipsiti de sensibilitate si sentimente. Asta e credinta mea.
      Si sunt si barbati extraordinari, tot respectul pentru ei. Unul este cel din povestea ta, cel cu trandanfirii rosii. Fantastic gest, nu am mai auzit asa ceva, un suflet mare, plin de iubire! :happy:
      De fapt voiam sa transmit prin acest articol barbatilor sa daruiasca ce au ei mai bun, dragostea lor si respectul lor, tot timpul anului, iar de 1 martie sa nu uite sa vina acasa cu un firav ghiocel. Pentru ca femeia va aprecia asta. :w00t:

  11. Sotul meu a inceput sa-mi daruiasca ghiocei de 1 martie, inca dinainte sa fim impreuna. Eram toti intr-un grup destul de larg de prieteni (prietenia in acest grup a inceput de la colegialitate de camin studentesc), iar fiecare baiat din grup daruiau flori fiecarei fete din grup, martisoare-ghiocei. Ei o faceau din placere. In primul meu an de facultate am ramas uimita sa vad pe masa din camera de camin vreo 6 buchete de flori. Era asa de placut. Cand m-am dus la facultate, intr-o tara straina pentru mine, intr-un oras departe de Acasa si nu cunosteam pe nimeni, acest gest atat de simplu, dar atat de frumos m-a facut sa ma simt o norocoasa. De 8 martie baietii dadeau flori doar iubitelor, iar eu cum nu eram iubita, inca, a nimanui, pastram florile de la 1 martie. Perioada aia de facultate a fost cea mai frumoasa din viata mea de adolescenta, iar acum am o viata minunata de familie.

    Gestul de a darui trebuie sa vina din suflet si chiar daca e cu o anumita ocazie sau intr-o anumita zi, oricum trebuie sa fie primit cu dragoste.
    Ziua de 1 martie ma face mai plina de viata, e o zi romantica, asa o percep eu si e de departe cea mai frumoasa zi sau ar trebui sa fie dedicata primaverii si iubirii.
    Din pacate in Anglia nu se vand ghiocei la florarii, iar prin gradini nu mai sunt, asa ca anul asta am simtit ca viata mea nu e pentru locul asta. Dintr-un simplu buchet de ghiocei (ca alte flori si martisoare nu-mi place sa primesc de 1 martie) am hotarat ca peste un timp (mai putin de 5 ani) o sa revenim sa locuim acasa. Mi-e dor de soare, de florile de acasa, de arsita de vara, de tot ce e acasa. Decizie luata cu ajutorul unui buchet de ghiocei lipsa. Sotul imi face viata frumoasa si fara acel buchet, dar parca traditia asta e mai mult decat o traditie, e un dor nespus sa-mi regasesc echilibrul si radacinile.

    1. Emotionant, chiar ati luat o decizie importanta, dar atat de frumoasa. :cool: :cheerful: Mai rar sa vezi tineri carora sa le fie dor de casa si care sa-si doreasca sa revina definitiv in tara lor. :happy:
      Si eu cred ca 1 martie este cea mai frumoasa zi din an si trebuie sarbatorita in consecinta, iar ghioceii sunt cu adevarat cele mai potrivite martisoare. :wub:
      Eu consider ca e normal, de bun simt, felul cum procedau prietenii tai din facultate. :cool:

  12. Cred ca aceste zile vin sa le reaminteasca barbatiilor ca femeile sunt speciale, si au nevoie de toata atentia lor. Chiar daca toate femeile primesc ceva, eu ma bucur de fiecare martisor, sau floare, pentru ca stiu ca sunt luate din suflet si nu din obligatie. Din pacate anul acesta iubitul meu nu a fost langa mine, insa mereu ma rasfata si cu atat mai mult intr-o zi speciala.Toate vaicarelile barbatiilor cred ca sunt din cauza partii financiare, pentru ca nu toti sunt atat de generosi pentru a rupe di putinul lor si a aduce zambetul femeii pe care o iubeste, sau a colegelor de lucru.

    1. Da, ai pus punctul pe i, eu nu am vrut sa fiu atat de transanta in articol, dar consider ca ai dreptate. Partea financiara conteaza, cu toate ca un buchet de ghiocei costa 1 leu… O bratara-snur este 2 lei in Auchan. Ceva simbolic, nu cred ca se asteapta nimeni la Chanel de 400 de lei…
      Ai explicat foarte frumos si adevarat ziua de 1 martie. Insa sunt si barbati pentru care femeile nu sunt deloc speciale. Poate pentru ca nu le iubesc cu adevarat? :ermm: :unsure: :cwy:
      Apropos, iubitul tau este un barbat extraordinar. Am vazut cum scrie pe blog si am fost impresionata. Te iubeste foarte mult!

  13. Eu cred ca gesturile materiale sunt mai putin importante, eu prefer oricand sa mi se spuna o vorba buna, o impratisare sincera si calda sau un dulce sarut!
    Pe mine acestea ma impresioneaza!

  14. Draga Nice eu am cumparat cu sotul mai multe flori/fire, am vizitat-o pe mama soacra si am lasat acolo flori si pentru alte fete din familie, asa ca un mic gest colorat, vestitor de primavara. Sotul meu insista sa ia martisoare, dar oricat le admir nu pot sa ma gandesc la sertarele care se umplu degeaba si asta pentru ca extreme de putine persoane le-ar purta si in restul anului ca pe o simpla brosa. Nu zic ca traditia si fenomenul sa dispara insa are prea o mare aploare pentru o singura zi, prea multa risipa. Eu port o bratara martisor din alti ani, nu imi place sa fac colectii, nu imi place sa arunc. Acum nici flori nu imi place sa le vad taiate, dar mai fac exceptii si cand pot iau la ghiveci. Mizez mai mult pe ceva consumabil. :D That’s me.
    Weekend frumos! pup

    1. Da, de acord, s-a luat o amploare prea mare, totul a devenit excesiv de mercantil si mi-e teama ca poate disparea si emotia daca se continua in ritmul asta. Mie nu-mi plac cele mai multe martisoare de pe piata. Sincer, le consider niste kitsch-uri. Iar florile sunt frumoase, dar la fel ca si tine, detest sa le vad taiate. Cu toate ca mi-a explicat colegul din articol ca sunt crescute in sere special pentru a fi comenrcializate si a ne bucura si infrumuseta zilele de sarbatoare.
      Bratarile martisor insa imi plac si mie si le port cu placere(incepand cu anul asta). :biggrin:
      De felicitat totusi initiativa sotului tau. Mare lucru ca s-a gandit la toata familia. Mai rar asa ceva. :cool:
      Multumesc asemenea, Mihaela :kissing: , astept cu nerabdare macar o raza de soare. :biggrin: :happy: :whistle:

    1. Buna, Vlad. :cheerful: Mi se pare corect, dar ce le oferi barbatilor de martisor, brose si ghiocei? Eu m-am gandit la varianta asta, ca sa impacam si capra si varza, doar ca nu stiu cat de entuziasmati vor fi barbatii cu snururi-bratara sau cu niste zambile din partea prietenelor si colegelor de munca… :dizzy: :ermm: Tu ce ai dori sa primesti? Any idea? :ermm: :unsure:

  15. Nice, eu sunt putin mai pe dos, ca sa zic asa. Nu ma intereseaza deloc nici martisorul, nici Valentine’s Day, nici 8 martie, desi, cand eram la job primeam o multime de martisoare, flori, ciocolata iar de 8 chiar unele cadouri. Eram intr-o firma unde predominau barbatii, eram singura femeie dintr-un birou de vreo 8-9 insi asa ca oamenii se simteau, saracii. Dar…ca sa fiu sincera ma bucurau doar batoanele sau cutiile de ciocolata. :lol:
    Cadourile nu le prea nimereau niciodata, erau obiecte de imbracaminte sau cosmetice in mare parte nepotrivite.
    Eu cred ca gandesc ca barbatii. Nu-mi prea plac aceste zile. Nu le vad rostul. Prefer un cadou pe care mi-l aleg eu, nu-mi plac acele cadouri-surpriza. Sunt cam pretentioasa, greu sa nimereasca cineva gusturile mele. Mai rau ma dezamageste/intristeaza un astfel de cadou aiurea decat lipsa lui. Cred ca e clar ca prefer lipsa. :smile:

    1. Obiecte de imbracaminte si cosmetice? :biggrin: :wassat: Wou, ce colegi generosi, ai mei nu ofera nici macar un buchetel de ghiocei. :biggrin: :dizzy: :tongue:
      Glumesc, semanam si aici, nici mie nu-mi plac aceste cadouri-surpriza din partea altora ci, asa cum ai spus si tu, cele pe care mi le aleg eu pentru ca si eu sunt foarte pretentioasa. :angel: :blush:
      Daca iti aduci aminte chiar am scris un articol pe tema asta “Doar gestul conteaza”. Ce sa-i faci, oamenilor le place sa daruiasca…
      Eu am ajuns la o saturatie cu martisorul asta. In Bucuresti e o agitatie care imi produce o stare de nervozitate accentuata. Si peste tot vezi numai kitsch-uri, nu obiecte nice, finute, de bun gust.
      In plus mie un fel de jena cand primesc ceva de la straini sau cunoscuti. Categoric imi place sa-mi fac singura cadouri. :lol:

  16. Ai dreptate cu partea aia de final. E ca atunci când de Crăciun copiii care nu au primit cadouri se simt prost față de cei care au primit cadouri. Până la urmă cel mai bine ar fi ca bărbații să ofere tot timpul anului și aici însemnând inclusiv de 14 feb, de 1 și 8 martie :D Și nu ar mai părea ceva de genul: toată lumea sărbătorește azi. Ar fi o zi normală pentru ei, dar una frumoasă :D

    1. Creve, ar fi cel mai bine ca barbatii sa daruiasca ceva din suflet, de placere, nicidecum din obligatie. Eu una nu as vrea sa primesc nimic din obligatie sau pentru ca asa se face. Mai bine se poarta frumos si dragastos tot anul daca nu simte sa-mi aduca un buchet de veseli ghiocei de 1 martie. Dar frumos ar fi s-o faca, pentru ca daca nu el, atunci cine? De la colegii de munca nu vreau chiar nimic. :lol: :biggrin: :w00t: :tongue: :silly:

  17. eu ma gandesc ca si cei mai insensibili barbati atunci cand vad o femeie ca se emotioneaza la un ghiocel sau o floare simt ceva, nu cred ca pot fi asa scortosi si insensibili :d
    ei trebuie doar sa inteleaga ca detaliile fac diferenta si nu putem fi fericite dc ei sunt insensibili :P
    eu mereu am avut in jurul meu barbati sensibili – prieteni, colegi care chiar daca carcoteau la apropierea lunii femeii tot veneau entuziasmati cu un martisor sau o floare.

    1. Foarte norocoasa esti Lilly si foarte frumos din partea acelor barbati. :wink: :cool: Eu nu am avut parte de ei…din pacate. Dar nu pot sa ma plang pentru ca am de la cine primi martisoare de tot felul. :biggrin: :happy: :w00t:
      Eu cred insa ca barbatii vad altfel lucrurile. Pe multi chiar nu ii sensibilizeaza si entuziasmeaza florile si cadourile. Si nici macar bucuria noastra. :dizzy: :ermm:

  18. Eu n-am dat (in acest an) peste barbati care sa se planga de faptul ca trebuie sa cumpere cadouri. Eu cred ca le place si lor sa faca astfel de gesturi frumoase, ca pana la urma noi apreciez, ii pupam, le zambim frumos. :)

    Oricum, vorbeam cu un amic si mi-a povestit ca la ei la firma pe 1 martie s-au serbat baietii – au primit cadouri de la fete, iar pe 8 martie fetele. Si mi s-a parut o idee foarte buna, asa nimeni nu se simte neglijat.

    1. Mihaela, eu am gasit parerile expuse de barbati bloggeri prin blogosfera, toti sustineau sus si tare ca nu au nevoie de o zi anume din an pentru a face cadouri, ca ei ofera doar atunci cand simt, cand au chef. Si fetele bloggerite erau impotriva primirii cadourilor de Sf Valentin (mai ales) sau 1 si 8 martie.
      Ce cadouri au putut primi barbatii-eu asta sunt curioasa? :biggrin: :dizzy: :unsure: :wassat: Martisoare, flori? :dizzy: :tongue: :silly:

  19. multi barbati se feresc de “triunghiul mortii” :biggrin: . nu stiu de ce am impresia ca cei care ofera si-n restul anului, ofera si la zilele astea stabilite.

  20. Nu ai nevoie de o ocazie speciala pentru a-i arata persoanei iubite ce si cat inseamna pentru tine, dar totusi asta nu este o scuza sa ignori ocaziile consacrate :))

  21. Cine a inventat o sărbătoare, oricare ar fi ea, oriunde în lume, a făcut-o pentru a-și mai da un motiv să se bucure. Fiindcă așa suntem noi, oamenii: ne bucurăm numai cu motiv.
    Cine blamează sărbătorile, aducând nu știu câte argumente, se bucură foarte rar și prea puțin de viață, de persoana iubită, de soare, de oameni, de el însuși.
    Românii s-au obișnuit să acuze importul zilei de Sf. Valentin, cum că nu-i autohtonă, că ne pierdem identitatea culturală și bla bla. Dar ei nici Dragobetele nu-l sărbătoresc, habar n-au când este.
    Eu, unul, mă bucur de fiecare sărbătoare în parte și încerc să-i trăiesc mesajul. Bucuria vine de la sine, iar cei care nu știu să se bucure nu mă mai interesează. Fiindcă nici măcar pe ei nu-i interesează că au uitat să se bucure.

Dă-i un răspuns lui Aliceee traveler Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *