Ce vor de fapt oamenii

summerday

O viață fără iubire este ca un an fără vară.”

Oamenii vor întotdeauna mai mult, iar dacă nu le dai pleacă. Spre zări mai albastre.

Intră pe bloguri cu anumite așteptări. Se entuziasmează rapid, își fac speranțe, dar dacă lucrurile nu evoluează în direcţia imaginată de ei, te părăsesc dezamăgiți fără să privească înapoi. Vor transparență totală, vor să cunoască totul despre cel în căsuța căruia poposesc. Oamenii sunt prietenoși și deschiși. Ar vrea să păstreze legătura cu noi și dincolo de blog, să vorbim pe mail, mess, facebook și să ne întâlnim din când în când și în offline la o cafea.

Uneori mă întreb dacă e doar setea de socializare sau pură curiozitate. Curiozitatea oarecum firească de a ști cu cine stau, de fapt, de vorbă. Oare este ceea ce pretinde a fi? Oare ne minte? Deci, și o doză de neîncredere.

Obișnuia să intre pe aici, pe summerday, o doamnă care nu avea la rândul ei blog. Comenta cu multa însufleţire din când în când. Ar fi vrut să ne cunoaștem personal, iar dacă întâlnirea nu s-a concretizat a încetat să mă mai citească. La fel s-a întâmplat și cu alte persoane care comentau înainte pe aici. Au migrat spre alte meleaguri mai calde, mai simpatice, ale unor bloggeri cu care au stabilit legături mai apropiate, cu care se conversează la telefon, pe mess sau chiar se întâlnesc.

Îmi este din ce în ce mai clar că nu vor mai fi discuții agreabile pe acest blog. De fapt nu vor mai fi deloc discuții pentru că nu vor mai fi parteneri de dialog. Și nici eu nu voi mai posta cu frecvența de altădată pentru că am un serviciu ultrasolicitant și obosesc extrem de repede aproape din orice. Iar subiectele abordate nu vor mai suscita interesul de odinioară. Cine are chef să citească despre peripețiile mele la mare sau în Turcia de pildă? Mai nimeni! Oamenii nu vor poze, nu vor discuții pe bloguri, vor prietenii pe facebook, mess sau offline. Vor să se converseze strict cu cei în care au încredere maximă, pe care îi îndrăgesc și îi simt aproape de suflet. Cu cei pe care îi plac cu adevărat și cu care se identifică.

De azi înainte, blogul se va numi summerday. Nu, nu mai avem cappuccino. Avem în schimb un slogan nou, care mă reprezintă foarte bine. Pentru că eu cred în vara (din suflet) și în iubire. Nu neapărat în ordinea asta.

sursa foto: weheartit.com

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

92 de comentarii la “Ce vor de fapt oamenii”

  1. Simt o tristeţe în sufletul tău. Un moment de slăbiciune, garda jos şi un croşeu te-a dat gata. Oare? Nu eşti tu atît de slabă! :cool:

    Recunosc, îmi place mai mult ‘Summerday’, e optimist şi numai eu ştiu cît de mult îmi lipseşte articolul ăsta din garderobă.

    Că nu vor mai fi discuţii? Nu cred. Viaţa însăşi e plină de fluctuaţii; uneori abundă ceva, alteori lipseşte, dar calculul se face pe termen lung, la medie.

    E adevărat că oamenii au început să prefere realitatea virtualului? Nimic nu m-ar bucura mai mult! Sigur, aici (virtualul) e un loc unde se pot crea conexiuni, dar nimic din ce e aici nu respiră, nu trăieşte, nu există. Aici sînt doar cuvinte. Dar nu putem ciocni un pahar la o aniversare, nu ne putem privi în ochi, nu putem rîde împreună la un film de comedie, nu putem cutreiera locurile exotice împreună strigînd unii la alţii “uite ce-am descoperit aici!”…

    Da, de cîte ori am avut ocazia am acceptat o legătură mai strînsă cu persoanele cunoscute în virtual. Am discutat pe messenger cu unii pînă să-mi crape placa de bază, cu alţii vorbesc la telefon cînd ei simt nevoia de-a auzi un glas ori de ceva sfaturi tehnice, cu cîţiva m-am întîlnit în real – fie într-un tren, călătorind, fie au venit la mine acasă… Nu mi se pare ceva ieşit din comun ca oamenii să se cunoască între ei de-adevăratelea, dacă vor asta.

    Dar dacă nu vor sau nu pot, oricare le-ar fi motivele, atunci rămînem aici, nickname-uri oarecare schimbînd gînduri şi idei cînd şi cum avem chef şi posibilitate. Nu există obligaţii de nici un fel, gîndesc. A pierde un cititor, ocazional sau nu, temporar sau definitiv, nu e atît de grav. Mult mai grav e să pierzi un prieten adevărat. Care şi el poate fi – dintr-un anumit punct de vedere – doar un cititor. Nu (numai) de blog, ci de suflete.

    Sper totuşi ca ziua de azi să ţi se transforme într-un zîmbet şi totul să fie bine. :heart:

    1. Dragos, buna :cheerful: , intr-un fel sau altul trebuia sa anunt si sa explic schimbarile de pe blog. Nu voi fi prea prezenta in online pentru ca jobul exercita asupra mea un stres incomensurabil si in timpul saptamanii doar el ma preocupa. Ma oboseste, ma epuizeaza, imi ocupa tot timpul chiar si atunci cand ajung acasa la ora 12. :)) Nu pot sa postez o data la doua sau la trei zile ca in anii precedenti pentru ca sunt din ce in ce mai batrana si mai obosita. :blush: :silly: :ninja: Iar in weekend se intampla ceva care imi da toate planurile (de a scrie un articol nou) peste cap. Am scris aceasta scurta informare pentru putinii cititori-comentatori care au mai ramas alaturi de mine. Din respect pentru ei. Chiar daca sunt mai putini decat degetele de la o mana. Chiar nu stiu daca realmente intereseaza cu adevarat, pe cineva, ce am eu de debitat pe aici. :ermm: :dizzy:

      E normal sa fii trist. E un sfarsit pana la urma. Nu voi inchide blogul pentru ca intentionez sa mai scriu cand am chef. O sa mai trec pe la voi, o sa mai comentez, dar doar cand oboseala nu ma va impiedica. Am ajuns sa cred ca sunt grav bolnava(gen boala incurabila) pentru ca sunt epuizata tot timpul, chiar si cand nu ar trebui sa fiu. :dizzy: :wassat:

      Ma bucur mult ca iti place schimbarea. De nume. :lol: :biggrin:

      Oamenii m-au ajutat sa ajung pana aici, tot ei ma obliga sa spun stop. Bine, ca nu o sa le fac pe plac pana la capat asta e alta treaba. :devil:

      M-am intalnit la un moment dat cu niste bloggeri. Finalul prieteniei a fost unul dezastruos. Apoi cu niste fotografi cunoscuti pe fb. Nici macar un like nu se sinchisesc sa-mi dea la poze. Despre ce vorbim aici? Nu cred in dorinta oamenilor de a ne cunoaste cu adevarat in offline. Am cate ori am incercat am fost dezamagita de ei.
      Poate sunt eu mai ghinionista la capitolul oameni. Sau foarte diferita de ceilalti. De fapt ti-am mai spus. M-am saturat de dezamagiri.

      Nu e vorba de slabiciuni ci de evidente. Pe care nu le pot ignora.

      Azi nu ma simt prea bine. Nici ieri si nici alaltaieri nu am avut o sanatate prea buna. Sper ca macar luni sa fiu mai in forma. Mai ales ca incepe o noua saptamana grea de munca. :lol:

      1. Bonjour de amiază! :smile:

        E de înţeles că relativitatea timpului nu se manifestă atunci cînd dorim noi şi în modul în care o dorim. Dacă eşti ocupată cu ceva mai important (din punctul tău de vedere) atunci e normal să acorzi prioritate acelei activităţi. Blogul e aici, ca un mijloc de relaxare şi comunicare, nu ca un job. Nu ştiu ceilalţi, dar eu am abonament prin mail. Cînd apare articol nou sînt anunţat, vin şi citesc, dacă pot şi simt nevoia mai şi comentez. Dacă nu mi se potriveşte, tac ori bat cîmpii – după cum bine ştii. :lol:

        Oboseala de care vorbeşti cred că o resimţim foarte mulţi, doar că nu toţi o recunosc, în special în mod public. O simt şi eu, de multă vreme, da. Şi ştiu că mai sînt şi alţii care o simt, mai sînt mulţi care pur şi simplu nu mai sînt capabili de a scrie ceva consistent, de valoare. Dovlecei pane?! Fuck me, aşa am ajuns?! Dar da, e ceva care-mi inhibă inspiraţia aceea de odinioară. Oare au murit sentimentele? Au presărat ceva în aer din avioane, au pus ceva în apă? Nu ştiu, dar asta e starea de fapt. Nu ştiu nici pînă cînd va dura. :ermm:

        Aşa că pînă una-alta nu-ţi face probleme, lasă lucrurile să curgă în voia lor. N-ai contract cu blogul, nu poţi face lucrurile forţat, cel puţin nu aici. :wink:

        Cît despre oameni, da, pot apărea şi dezamăgiri, mai ales cînd există expectative. Asta nu înseamnă să sufli în iaurt de fiecare dată cu atîta putere încît să-i sară celuilalt pe faţă. :biggrin: Cît de diferită poţi fi faţă de restul lumii? Uite, deja mă intrigă afirmaţia asta şi mă face să vreau să verific. Dacă nu ar fi costat transportul m-aş fi urcat mintenaş în tren, cap-compas capitala. Dar cum să te găsesc? :angel:

        Sănătatea da, îşi poate pune amprenta pe anumite decizii, ne înfluenţează atît starea fizică cît şi pe cea psihică. Cu atît mai mult nu e indicat să luăm decizii importante atunci cînd nu sîntem în echilibru fizico-psihic. Aşa că ia măsuri să-ţi revii, prin odihnă şi eventual ceva tratamente specifice (ceai de sunătoare pentru ficat, tei pentru calmare etc) şi mai-ştiu-eu-ce ar mai putea recomanda alţii în asemenea situaţii. La mine merge o serie de filme, cîteva pahare de “antibiotic” lichid, eventual o convorbire telefonică amicală :whistle:

        Orice ai alege, să-ţi fie plăcută ziua în continuare! :smile:

        1. Cat de diferita? In primul rand nu suport sa barfesc. Toti cei din jurul meu parca numai asta fac. De aceea m-am si refugiat pe bloguri pentru ca nu vreau sa discut despre oameni. Aici macar propun eu spre dezbatere idei sau evenimente. Si parca tot se mai gaseste cineva cu care sa discut amical si interesant. Din care sa extrag invatamintele necesare. Eu sau altii.
          Cand ii aud pe cei din jur ca se apuca sa barfeasca plec din acel loc. Ma plictiseste teribil. Iar asta ma face sa fiu altfel. Oh, cat urasc barfa! Nu ma intereseaza viata altora, nu o pot diseca la o tigara si o cafea asa cum vad ca se practica peste tot, inclusiv la serviciu. Daca nu barfesti nu esti de gasca. Nu esti fun. :dizzy: :ermm:

          De aceea sunt aici, in blogosfera. Pentru ca vreau sa descopar oameni care pot mai mult decat o simpla barfa gen ce a mai facut sau a spus vecina de la 7. Sunt diferita, poate, ca imi pasa ma mult de viata mea decat de a altora, nu-i judec si nici nu le analizez comportamentul, tinutele, faptele celorlalti.

          Blogul este foarte important pentru mine. Jobul este doar sursa mea de supravietuire. Dar mai presus de orice eu ma hranesc cu frumosul. Indiferent ce inseamna acesta. Tu stii doar ca am mai discutat. Rar cand il gasesc in viata reala. Si in niciun caz la serviciu. :lol: :angry: Poate in vreo excursie… Aolo, am uitat ca trebuie sa va povestesc cum a fost la Bran. :))

          Apropos, asa sunt eu cand vin de la munca, incapabila de a scrie ceva consistent. De valoare nu stiu daca am scris vreodata. :biggrin: :lol: :dizzy: :unsure:

          Mai stii, poate omenii astia care au renuntat la a ma mai citi au gasit valoarea prin alte parti. Si se simt mai “avuti” acolo. :biggrin:

          Mda, ceai pentru ficat, da. Mi s-a intamplat recent ceva ciudat, mi s-a innegrit pielea de la gat din jurul lantisorului de aur. Am cautat explicatii pe net. Unii o pun pe seama unor boli, altii pe seama oboselii ficatului. Trebuie sa fac niste investigatii.

          De fapt nu stiu daca sunt obosita cat mai degraba stresata. Doar in weekend reusesc sa ma destresez putin.

          Si tu esti obosit? Pai da, cred ca te odihnesti foarte putin. Vezi daca stai toata ziua pe mess si la telefon cu prietenii din blogofera. :lol: :silly: :tongue: Joking. :ninja: :angel:

          Seara frumoasa in continuare, Dragos si o saptamana cat mai relaxanta. :happy:

          1. Ce-ai zice să priveşti aşa-zisa bîrfă dintr-un cu totul alt unghi? Chiar dacă se discută despre o anume persoană sau mai multe, esenţa discuţiei rămîne comportamentul uman în situaţii specifice. Oricît am considera noi că sîntem trecuţi prin viaţă, întîlnim uneori situaţii noi, conjuncturi noi şi astfel învăţăm, pentru a ne descurca în alte ocazii sau pentru a învăţa pe alţii cum să se descurce. Din acele “bîrfe” poţi elimina complet factorul personal iar ceea ce rămîne este experienţa situaţiei discutate, care poate fi apoi aplicată (sau evitată, după caz) într-o situaţie similară în care ajungem noi înşine. :cool: Pînă la urmă şi bancurile cu Bulă ar putea fi considerate bîrfe, dacă am înlocui personajele din folclor cu unele cunoscute nouă, aşa că de ce să nu facem exact invers şi să tragem niscai învăţăminte? :biggrin:

            De ce-au plecat oamenii? Întreabă-i. E cel mai simplu mod de a afla. eu n-am de unde să ştiu, iar tu dacă speculezi şi lucrezi din imaginaţie ai putea ajunge la un rezultat complet greşit. :wink:

            Stresul tot oboseală e. Fie fizică, fie psihică, fie combinată, oboseala scade randamentul organismului creînd presiune asupra unor organe care nu mai pot face faţă. Află diagnosticul corect şi repară urgent înainte să se producă daune majore. Doamne fereşte de-o hepatită mecanică sau cum s-o mai chema!

            Eu sînt obosit mai mult psihic şi n-am idee de ce. Fizic nu fac mai nimic, exceptînd rarele ocazii cînd gătesc şi trebuie să stau mult în picioare. Deşi simt şi eu o jenă prin zona ficatului. Prea mult “antibiotic”, poate, deşi nu sînt nici pe departe “campion” precum alţii pe care-i cunosc. Şi să ştii că pe mess n-am mai fost de mult, ieri am intrat două minute de-am răspuns cuiva şi atît. La telefon da, acolo mi s-a întîmplat să mă dea repetat afară Vodafone după alea două ore – maximă tîmpenie, fi-le-ar capu’ al naibii! Hm, şi de la asta o fi ceva, cine ştie cîte milioane de neuroni s-or fi prăjit de la mciroundele alea… Hehehe, de unde naiba atîtea milioane cînd am numai unu’ singur?! :lol:

            Of, uite pînă şi comentatul pe blog mă oboseşte rău. Ia să iau eu un timeout pentru săptămîna asta! :biggrin: Seara bună şi-o săptămînă cu stres minim! :cool:

            1. Neata, Dragos, sper ca ai avut o noapte odinitoare dupa un ditamai commentul lasat! :happy: :cool: :silly:
              Desigur, comportamentul este pus la zid. Al sotului, al pisicii, al copilului lui x, y sau z. Sincer, nu ma intereseaza ce a zis sau ce a facut vecina de la 4. Si nici fiul ei sau amantul ei. Desigur, ai putea specula si concluziona ca sunt prea individualista. Tot ce e posibil, doar ca putin imi pasa de cei cu care am prea putine in comun. Iar barfa scoate tot ce e mai urat din om. In primul rand rautatea, invidia. Tu barfesti? Participi la astfel de “discutii elevate”? :biggrin: :unsure: :dizzy:

              Ah, nu va intrebam pe voi, pentru ca deja stiu raspunsul. Si nici nu e relevant. Tot ce conteaza e ca ati ramas voi, cati ati mai ramas. :w00t: :cool: De cei care m-au parasit nu mai are rost sa discut vreodata. :biggrin:

              Eu chiar nu-mi pot imagina de ce ar trebui sa fie obosit ficatul meu. Ma duc sa investighez pe net pentru ca nu imi este clar cum se ajunge acolo. Nu beau, nu fumez, nu consum anumite produse in exces, oare care sunt cauzele? :ermm:

              1. ‘neaţa de amiază! :smile: Am dormit ca valiza-n gară şi parcă tot degeaba. Simt că nu mă mai odihnesc, indiferent cît de mult/puţin aş dormi şi asta nu e deloc normal. Iar cafeaua – o singură cană pe zi, de care trag cu orele – nu mai are decît efect diuretic, atît. A îmbătrînit materialul, containerul, nu mai duce. :cwy:

                La cît de rar ajung eu să comunic într-un fel sau altul cu alte fiinţe umane – exceptînd blogul – mi-e cam greu să bîrfesc sau să asist la bîrfe. Însă nu mi-am pus niciodată problema în felul ăsta, chiar dacă s-a întîmplat. Am considerat pur şi simplu că aflu alte puncte de vedere, alte raţionamente, moduri de a acţiona în anumite situaţii… Totul abstract, fără să-mi pese că e vorba de un cunoscut sau de cineva de aiurea. Iar dacă a fost vorba de un cunoscut, din toată discuţia am căutat să trag nişte învăţăminte, nişte concluzii cît se poate de obiective dar mai presus de toate am fost mulţumit că am avut ocazia să cunosc mai bine persoanele participante la discuţie şi modul lor de a gîndi faţă de terţi absenţi fizic dar prezenţi ca subiect. După care pot face o proiecţie a comportamentului lor imaginîndu-mă pe mine ca subiect, absent fizic din discuţie – e un exerciţiu interesant. :cool:

                Pe cînd eram copil am aflat de cîte un coleg că a făcut hepatită de la prea multă învăţătură, forţat fiind de către părinţi să obţină rezultate mult mai mari decît posibilităţile lui actuale. Aşadar efortul intelectual susţinut şi poate coroborat cu o dietă necorespunzătoare, o atmosferă toxică şi multe alte griji şi probleme, ar putea contribui la suprasolicitarea ficatului şi/sau altor organe. Nu sînt medic, nu pot spune exact ce şi cum se poate întîmpla, dar în linii mari cam asta se poate întîmpla. Sigur, în cazul tău ar putea fi altceva, nu neapărat ficatul. De aceea ar fi bine să faci analize detaliate şi să începi în primul rînd cu mediul fizic şi psihic, de acasă şi de la job. Cu sănătatea nu-i de glumit – îţi aduci aminte de tipa aia care a murit la job fiindcă muncea mult prea mult, a fost un caz mediatizat şi poate nu unicul. :ermm:

                Azi e luni, abia începe “joaca”. Take it easy! :cool:

                1. :cwy: Aoleu, tocmai vin de pe google si m-am ingrozit de ce scria acolo relationat cu oboseala ficatului. E cazul sa trec la o dieta super light, sa renunt la dulciuri si prajeli si sa ma destresez rapid. :biggrin: :ermm: :dizzy: :alien: Hepatita…uh, sper sa nu fie cazul. :sick:
                  I-am cerut mamei un lant de aur si maine il port la serviciu pe al ei. Daca se repeta istoria si mi se innegreste iar pielea, e clar!

                  Dragos, nu stiu ce sa zic, poate esti tu prea indragostit de oameni. Poate le tolerezi orice. Poate ai chef sa le asculti toate “rationamentele”. Poate esti tu prea deschis, prea ingaduitor si eu exact opusul. Poate le incluzi pe toate la povesti de viata si esti avid de “noutati”. Eu ti-am zis, nu barfesc si nici nu suport sa fiu barfita. Gen criticata, acuzata etc. :tongue: :biggrin: Deja stii. :lol:

                  Hai ca saptamana asta a inceput promitator. Am racit cobza si sunt cu nasul intr-o stacana de ceai! :sick: :angel:

                2. Pînă la urmă, toate sînt poveşti de viaţă. :smile: Ştiu, există şi oameni răi, de-a dreptul. Defect genetic sau ce-o fi, ei simt o plăcere imensă din a distruge pe alţii în orice mod posibil. Dar nu ne putem feri de ei. Şi de multe ori nu putem scăpa nici de defectele noastre inerente, aşa că e mai bine să ni le asumăm, să le recunoaştem, dacă e posibil să le minimalizăm impactul asupra vieţii de zi cu zi. Cei care ne acceptă aşa cum sîntem nu vor fi afectaţi de bîrfe, fiindcă ei deja ne cunosc. Şi dacă avem relaţii întemeiate pe încredere şi deschidere totală, vor veni şi ne vor întreba de cîte ori au un dubiu născut din asemenea bîrfe. E suficient să spunem ‘da’ sau ‘nu’, după caz. Vom afla şi care ne sînt prieteni adevăraţi, cu ocazia asta. Cum spuneam, învăţăm încontinuu cîte ceva… :cool:

                  Sau poate mi se pare mie viaţa prea simplă şi directă, cînd de fapt toţi încearcă s-o complice, să (se) ascundă… Dar minciuna are picioare scurte – aseară vizionam (din nou) ‘The invention of lying’ – şi inevitabil neadevărurile se vor întoarce împotriva celor ce le-au scornit. Mie îmi plac oamenii sinceri şi corecţi, apreciez pe cei ce-şi recunosc greşelile şi iert greşelile oneste. Probabil n-am ce căuta în secolul ăsta! :lol:

                  Probabil în clipa asta n-ai chef de filosofie. Ţi-aş oferi un sfat anume dar mi-e că l-ai interpreta altfel aşa că mă abţin. :angel: Îţi recomand totuşi remediile naturale, fiindcă ultimul lucru de care ai nevoie acum, avînd în vedere tot ce am discutat mai sus, ar fi alte chimicale cu efecte secundare. Aş zice ceapă, usturoi, ardei iute, lămîie/portocală/etc pentru vitamina C. O ţuică fiartă cu piper şi cuişoare ar scoate răceala din tine mintenaş, dar te ţii băţoasă că nu bei. Ei bine, trebuie să ştii cînd să refuzi şi cînd să accepţi! :cool:

                  Orice ai alege, îţi doresc însănătoşire grabnică, pe toate planurile! :smile:

                3. Multumesc de urari si recomandari, Dragos :cool: , le-am urmat intocmai si ma simt ceva mai bine in clipa de fata. :dizzy: :ermm: :unsure: Chef de filosofie am mereu, timp nu prea, tocmai am terminat niste documente pentru la munca si merg sa-mi fac o baita ca maine intru dis-de-dimineata si nu mai am cand.
                  Hm, nu stiu cat ne accepta cei din jur de drag si cat de nevoie. Mai conteaza? :unsure:

                4. Un lucru contează în măsura în care ne afectează. :cool: Nu-i putem plăcea pe toţi şi evident nu toţi ne plac pe noi. De-aia nu mai plouă afară! :biggrin:

                  Hai, fă-te bine mai repede! :smile:

                5. Dragos, pe mine ma afecteaza totul si nimic. Nu as sti sa-ti explic asta. Nici eu insami nu prea inteleg cum vine treaba. Sunt confuza.

                  Asta sper si eu! Inca sunt in convalescenta. Multumesc mult ca te preocupa sanatatea mea precara. :cheerful: :happy:

  2. Cu siguranta mi-ar placea one day sa bem un capuccino, dar distanta nu ne permite :smile: insa asta nu ma impiedica sa beau un capuccino aici pe blogul tau. Nu stiu cine, cum te-a deranjat intr-un fel sau altul,dar am ajuns la concluzia ca cine vrea sa te citeasca te citeste indiferent despre ce scrii si cu ce frecventa. Un schimb de telefoane, o iesire la o cafea deja mi se pare o incalcare a intimitatii pe care nu toata lumea o vrea. Eu ma simt foarte bine asa, daca mai vb cateodata pe fb cu cineva din blogosfera, e foarte bine, insa a iesi la o cafea, poate va f posibil peste ceva ani de cunoastere reciproca sau poate cine stie prin ce conjunctura. NU FI dezamagita! N-ai pentru cine!i

    1. Draga Fairytale, am fost dezamagita de aproape toti cei pe care i-am cunoscut in blogosfera si pe fb si m-am intalnit in realitate. Ce daca ne-am intalnit in parc? S-au facut apoi ca nu ma mai cunosc! Din acea zi nu am mai discutat niciodata cu toate ca la fata locului eu m-am simtit bine, am discutat, am ras, ne-am povestit una alta. In plus, cei mai multi dintre bloggerii care inainte comentau pe aici, au migrat prin alte locuri. Ei sunt in blogosfera doar ca nu mai comenteaza si aici. Ce sa inteleg eu din asta? Ca nu le place cum scriu. Si-au gasit alte locuri in care sa discute. Aici nu le-a mai facut placere.
      Am ramas aproape singura. Desigur, e Dragos, mai esti tu. Pentru voi am scris acest articol, de fapt. :heart:

      Si mie mi se pare o incalcare a intimitatii. Intri pe blog, lasi cateva comentarii si vrei sa ne intalnim. Daca nu, imi parasesti blogul. Ce sa mai cred? :ermm: :dizzy:

      Ce vor oamenii cu adevarat de la noi? Ca daca ii mana doar curiozitatea, atunci da, chiar nu am pentru cine sa ma intristez! :wink:

      1. Inseamna ca acei oameni sunt falsi, fara o coloana vertebrala, cunosc si eu destui. Chiar nu stiu ce vor unii oameni, insa tu stii ce vrei, scrie pentru tine, din suflet ca si pana acum, si crede-ma nu vei fi dezamagita de tine. Unii oameni nu stiu sa fie constanti nici chiar in plan virtual, barem in viata reala. Iar daca nu mai comenteaza, nu e un capat de tara, nu trebuie sa fii dezamagita, am si eu destule articole care de abea au 2 comentarii sau niciunul si inteleg sunt postari mai comerciale de-ale mele, am vazut ca la toate postarile tale, sunt oamenii care te citesc si iti lasa un comentariu, cand nu o sa mai ai niciunul la mai multe articole atunci va trebui sa iti pui un semn de intrebare, pana atunci continua sa scrii.Pupici :kissing:

        1. Neata, Fairy, pai stai sa vezi ca m-am obisnuit cu situatia intre timp. Bine, m-ati ajutat si voi, cei care ati comentat. Nu stiu de ce au plecat si sincer nici nu conteaza. Ma bucur, pana una alta de prezenta voastra consistenta si merg mai departe.
          Imi plac sfaturile tale. :kissing:

  3. E superficialitate şi înşelarea aşteptărilor. Despre asta-i vorba în ceea ce-i priveşte pe cei despre care vorbeşti. Ei îşi făcuseră o anumită imagine (idealizată, probabil) despre tine şi, puşi în faţa realităţii, sunt dezamăgiţi că eşti altfel. Nici mai rea, nici mai bună, ci pur şi simplu altfel. Desigur, tu n-ai nicio vină. Poate numai aceea că vrei să socializezi, fiindcă eşti extravertită şi vrei să împarţi cu ceilalţi bucuriile tale. Atât că ce-ţi place ţie nu-i musai să le placă şi celorlalţi. Ţie îţi place vara, cel puţin la nivel declarativ. Mai sunt încă trei posibilităţi. Iar dacă ne referim la firea omenească, posibilităţile sunt mult mai multe. Nu mai spun că toţi avem toanele noastre. Astăzi suntem entuziaşti şi vrem să ne strigăm bucuria, mâine suntem fără chef de nimeni şi nimic. Sunt lucruri fireşti. Şi apoi, şi noi, la rândul nostru, vrem să categorisim oamenii şi să-i punem frumos într-un compartiment etichetat cumva. Cunoscând mai îndeaproape persoana respectivă, vedem că i-am etichetat greşit şi, fireşte, avem un moment de descumpănire.
    Ştii, prima regulă pe care am învăţat-o în ziaristică a fost aceea de a nu-mi imagina că cititorii au nişte cunoştinţe care nouă ni se par la îndemâna tuturor. Cei mai mulţi, de fapt, nu le au. Aşa şi noi toţi: ne imaginăm ceva despre ceilalţi şi despre fiecare în parte că sunt/este într-un anumit fel, “judecând” oamenii conform experienţei, deprinderilor şi intuiţiei noastre. Dar avem foarte multe şanse să ne înşelăm. Depinde de noi cum primim constatarea asta, că trebuie să reevaluăm situaţia. Zi de vară sună bine, optimist, nu regret ceaşca de cappuccino. A fost bună cât a fost. Bun venit, summerday!

    1. Da, tu ai dreptate, oamenii vor ca ceilalti sa le semene. Eu cred ca asta au patit cei care au dezertat. Nu s-au mai regasit in gandurile mele. Si-au dat seama ca nu avem nimic in comun si au plecat pe bloguri unde se simt mai in largul lor. Oricum eu articolul nu pentru ei l-am scris, ci pentru voi, cei care mi-ati ramas aproape. Pentru ca pentru mine doar voi contati! :happy:
      Chiar daca este toamna sau iarna, voi veti gasi mereu pe summerday caldura verii. :w00t: :cheerful: Eu asta sper. :blush:

  4. E oarecum normal ca atunci cand scrii mai rar si lumea sa intre mai rar pe blog, depinde foarte mult si de modalitatea in care iti urmaresc ei blogul. De exemplu eu am toate blogurile in feed, si vad tot timpul cand apare o postare noua (chiar daca uneori am timp sa citesc doar cu cateva zile intarziere), insa majoritatea oamenilor intra cand isi amintesc sau in urma postarilor pe facebook, si daca incepi sa postezi mai rar, te verifica si ei mai rar.

    Asta mi se intampla si mie de altfel, dar imi asum faptul ca e vina mea ca scriu mai rar, dar nah, la fel ca in cazul tau, jobul si alte activitati imi ocupa timpul. Dar pe noi, astia putini, ne intereseaza ce scrii :happy: Nu te descuraja.

    1. Merci mult, Anda. :heart: De scris voi continua sa scriu, insa poate si mai rar ca pana acum. Desi am foarte multe subiecte in asteptare. :w00t: E de vina jobul, desigur. Si incapacitatea mea de a ma mobiliza in timpul saptamanii. :dizzy: :ermm:

      Eh, ar fi bine sa fie asta motivul. Ca ei m-au uitat pentru ca eu nu actualizez mai des blogul. Insa eu cred ca este o incompatibilitate intre noi. Cei care m-am parasit pur si simplu nu sunt interesati de viata mea, de ce am eu de transmis. Au gasit lucruri mai interesante in alte parti. :biggrin:

  5. Bună, Nice! :smile:
    Curiozitate, spui? Dorinţa de socializare? Asta să fie oare? Poate… N-am de unde să ştiu ce-i în mintea altora. Pe mine nu curiozitatea mă îmbie să citesc diverse bloguri – e drept, puţine la număr – ci mai degrabă plăcerea. Plăcerea de a citi ce vor alţii să facă public, “tablouri” din propria viaţă, gânduri mai mult ori mai puţin fanteziste sau chiar păreri ori idei (pseodo)filosofice succinte despre anumite aspecte ale vieţii. Spune-i dacă vrei, lectură de vacanţă, pentru relaxare… Şi-aşa n-am mai citit de ceva vreme o carte, o dată pentru că am epuizat “stocul” bibliotecii personale, a doua oară, nu prea mă atrage literatura contemporană şi poate nici nu mai am răbdare ori poate starea de spirit necesară pentru a aloca timp unor lecturi, hai să le zicem mai profunde şi mai “voluminoase” decât cele din paginile unor bloguri.
    Socializare, iar n-aş spune asta în ceea ce mă priveşte, fiindcă nu-s tocmai un tip sociabil, de altfel, nici nu înţeleg “definiţia”. :wink: :alien: :whistle:
    Aşadar, pentru mine rămâne doar plăcerea, în sensul pur hedonistic de a face ceva care îmi (satis)face, (o) plăcere, pentru o perioadă determinată de timp, apoi aştept cuminte un alt articol care să se fie în acord cu principiul mai înainte enunţat.

    “Oamenii nu vor poze, nu vor discuții pe bloguri, vor prietenii pe facebook, mess sau offline […]”, spui tu… Nu ştiu, poate nu întotdeauna, nu pot da decât exemplul meu, iar mie îmi plac şi pozele şi discuţiile relaxate şi relaxante de pe bloguri, probabil şi pentru că offline am parte de suficientă încordare (a nervilor, desigur). Interacţiunile online sunt puţin diferite de cele din RL, probabil nici n-ar putea fi altfel, dată fiind conjunctura. Uneori însă apar amiciţii care aproape sfidează “regulile”, e drept, rar, dar aş putea confirma cu vreo două-trei exemple personale.

    Ce să mai zic? Ah, cafeaua băută acasă, preparată la ibirc sau filtru, este oricum mai bună decât aceea de la terase sau de prin baruri, indiferent cât de “fiţoase” ar pretinde respectivele locaţii că sunt. O prefer întotdeauna, chiar dacă asta este în detrimentul prietenilor (foarte puţini) din RL.

    O săptămână cât mai puţin solicitantă să ai.
    Seară faină, Nice! :smile:

    1. Buna, Centurion, sunt placut surprinsa ca esti aici (in blogosfera) cam din aceleasi motive ca si mine. :biggrin: :happy: Sunt bucuroasa, de fapt, ca mai exista cineva care cauta franturi de viata asternute cu sinceritate, pe bloguri, de oameni mai mult sau mai putin talentati.
      Eu chiar asta am dorit sa ofer aici, pe summerday, o lectura relaxanta, de vara. Am esuat lamentabil, insa. E clar, oamenii prefera toamna! :biggrin: :lol: :silly: Sau poate iarna? :unsure:

      De la o vreme prefer si eu cafeaua la filtru preparata in casa. Sa-si spuna oare varsta cuvantul? :lol: :ermm:

      Cum ii spuneam si lui Dragos, mie mi se pare ca in offline lumea prefera sa barfeasca. Sa povesteasca doar despre altii. Sa-i critice pe altii. Eu asta nu suport si blogosfera mi se potriveste parca mai bine. Ma simt mai bine aici, mai pe teritoriul meu. :lol:

      Oh, daca s-ar putea…asta e cea mai mare dorinta a mea. O saptamana scurta si usoara. Fara stres si probleme la munca. Stiu, stiu, visez la imposibil.

      Seara frumoasa si tie, Centurion si o saptamana plina de satisfactii! :happy:

      1. Neah, de unde vârsta? Suntem tineri! Motivul este că acasă îţi prepari cafeaua exact aşa cum îţi place, unde mai pui că o bei în linişte, să-ţi tihnească. :cheerful:

        Eu aş zice că în multe privinţe obiceiurile din RL se răsfrâng şi în virtual, deci nu-i mare diferenţa între cele două lumi. Avantajul virtualului este (poate) faptul că ai locul tău de refugiu, ba chiar îţi poţi alege persoanele cu care interacţionezi, lucru care este deseori utopic în RL, de pildă la serviciu. Cât despre bârfă, una dintre numeroasele tentaţii ale omului în lipsă de altceva mai bun de făcut ori poate cauzată de lenea de a face ceva util pentru sine sau, de ce nu, pentru cei din preajma sa. Am eu nişte “ciorne” pe tema tentaţiilor şi nu numai, dar deşi am şablonul în minte, atunci când îmi propun să pun ideile pe foaia virtuală a blogului, cuvintele refuză să se aranjeze cât de cât asemănător cu ceea ce am în gând. Eh, aştept momentul de ispiraţie (drăcească).

        Am văzut comentariul tău pentru Dragoş, ca şi pe celelalte, doar ştii că citesc tot (pen’că-mi face plăcere, cum ziceam mai înainte).
        “Mai stii, poate omenii astia care au renuntat la a ma mai citi au gasit valoarea prin alte parti. Si se simt mai “avuti” acolo.” Asta mi-a plăcut! Valoarea, de ce noi oamenii căutăm mereu perfecţiunea (am şi despre asta o ciornă în cap, dar nu mi se “leagă” textul). Decât valoarea, eu aş căuta şi evident prefera liniştea, relaxarea – prezentă ,de altfel, şi într-o discuţie amicală şi lejeră între prieteni, nu doar în solitudine. De fapt, ce te face să crezi că într-adevăr cineva ar căuta “valoarea”… Neah, în genere au trecere taman acele “tentaţii” ale RL despre care am vorbit, inclusiv bârfa… Nimic nou sub soare, întrucât lumea virtuală este populată cu persoane din lumea reală. Diferenţa constă în locaţie şi imaterialul relativ din online, metehnele RL rămân aceleaşi aici şi în orice spaţiu dacă numitorul comun este omul.

        Hai, că nu-i chiar imposibil, săptămâna are cinci zile, apoi e weekend… nu-i aşa mult, cât îţi ia să numeri până la cinci? Vezi, gata, a şi trecut… Bine, urmează o altă numărătoare, da’ uite aşa trece timpul sau poate noi trecem prin timp, nu-s sigur pe exprimarea corectă.

        Completez atunci: o săptămână aşa cum ţi-e pe plac!

        1. Neata, Centurion, deci ce am inteles eu din commentul tau? :lol: :biggrin: :tongue: Ca esti exact in situatia mea, adica ai mai multe materiale/subiecte in asteptare si astepti momentul oportun pentru a le lansa in virtual spre deliciul publicului nerabdator de noi productii dracesti. :w00t: Cu mica diferenta ca la mine e oboseala cronica si lipsa de motivatie. Si tendinta spre visare si tradaveala. :whistle: Cu alte cuvinte ma urnesc mai greu ca restul oamenilor. Deh, capricorn. :lol:
          Hai ca glumesc. :lol: Deci tu zici ca ar trebui sa propun subiecte mai neserioase asa, mai usurele? Ca asta vor sa citeasca oamenii(cei cu blog si cei fara blog). Pai au nimerit la fix atunci! Sunt in locul potrivit. :silly:

          Din pacate nu cred ca e asa simplu. Cred ca trebuie mai mult ca omul sa se intoarca pe un blog. Trebuie create legaturi sufletesti. Trebuie sa prezinti interes pentru ceilalti sau sa prezinti lucruri extrem de interesante macar. Adica ori sa ai prieteni adevarati(cu care sa pastrezi legatura si dincolo de blog) ori sa fii foarte bun. :dizzy: :ermm: Daca omul nu intra cu placere pe blog, in timp uita de tine. Cam asta s-a intamplat si pe aici. :biggrin:

          Hai ca prima zi aproape a trecut. Urmeaza greul! :lol: Multumesc asemenea. :happy:

          1. Neaţa, mai de prânz :smile:
            Da, capricorn, cunosc… “Grăbeşte-te încet” este un principiu sănătos. :wink:
            Scuze pentru răspunsul întârziat – n-am avut “net” mai bine de 24 de ore, deh, metehnele RCS&RDS :ermm: :dizzy: Or fi crezut că dacă n-am internet o să stau să privesc campaniile deşănţate ale politrucilor :devil:

            Nu zic că ar trebui neapărat abordate subiecte uşurele. Zic că, dacă scriem o facem pentru că simţim nevoia de a spune ceva – o opinie, o poveste, orice. Avem ceva de “comunicat” restului lumii şi ca să nu ieşim pe stradă vorbind singuri alegem să scriem. Dacă măcar un singur om citeşte respectivul text, înseamnă că ne-am atins obiectivul, am comunicat ne-am spus “oful” sau ne-am exprimat părerea. Nu ştiu cum ar trebui să arate un articol de blog care să prezinte interes – interesul omului este similar gustului, câţi oameni tot atâtea gusturi, interese. Interesul pe care îl stârneşte un text este (mă gândesc eu) relativ la cine îl lecturează, la gusturile atât de diverse. Până la urmă, zic eu, este mai important ca cel care scrie să fie mulţumit să simtă plăcerea că a făcut public un gând al său, o părere sau pur şi simplu o poveste, închipuită ori reală. Cam aşa văd eu blogul, fără să-mi pese mai deloc de definiţiile date de alţii. Dar, desigur cazul meu probabil este atipic, un experiment început acum aproape doi ani şi încheiat după un an. Faptul că, sporadic, mai apare câte un text se datorează obişnuinţei de a vorbi unui auditoriu virtual, scopul este inexistent ori poate a rămas doar plăcerea (de a scrie şi a-mi citi amicii virtuali) despre care îţi spuneam.

            Hei! Puţin optimism, uite, au trecut deja două zile! Miercuri, joi, vineri şi gata! :w00t: :lol: Cheer up, e aproape weekend :silly:

            1. Neata mai de seara spre noapte, Centurion, abia acum am terminat indatoririle de serviciu si imi pot face timp de blog inainte de baie. Ce mi-ar fi placut sa fi putut scrie acum un articol nou, insa nu cred ca mai am putere…

              Total de acord cu tine(again). :biggrin: Recunosc ca eu am pierdut din emotia cu care publicam altadata. Poate e doar obisnuinta, dar inainte simtem o imensa placere si infrigurare cand scriam ceva. Nici acum nu pot sa spun ca scriu mecanic, dar ceva s-a schimbat. Dupa atatia ani zic ca e totusi firesc. Nu stiu daca oamenii simt asta, poate da, poate nu. Bucuria de a scrie nu mai e la intensitate maxima ca la inceput. La inceput adica pe la finalul lui 2010 si inceputul lui 2011. 2011 si 2012 au fost niste ani fantastici. 2014 a reprezentat un dezastru total, un esec pe linie. :lol: In 2015 cred ca inchid taraba. :biggrin: Urmand trendul…

              Evident ca scriu doar cand simt ca am ceva de comunicat. Problema e ca ceilalti nu mai gasesc interesante povestile/ gandurile mele. Cel putin nu ca altadata. :dizzy:
              :biggrin:

              La mine weekendul incepe de joi de la 12. :w00t: :happy: :silly: Mai am doua zile de munca. Cine nu stiu cu ce se mananca jobul meu crede ca am o viata frumoasa. Sa muncesti doar 4 zile pe saptamana…
              Dintr-o data sunt mai optimista. Si tu? :biggrin: :unsure:

              1. Sara bună, Nice! :smile:
                Da, o baie fierbinte face minuni, citisem într-un comenetariu anterior că ai reuşit să încasezi o răceală zdravănă. Ai grijă de tine, nu uita nici de investigaţiile medicale legate de cealaltă problemă care par foarte necesare. Sănătatea nu se prea găseşte prin magazine.

                Cum adică închizi “prăvălia”, după atâţia ani? Păi, nu-i păcat… Tocmai pentru că spui că a scăzut numărul “clienţilor”, înseamnă că a devenit deja un magazin exclusivist, nu intră oricine, doar clientelă selectă. :cheerful: :silly: :wink: :biggrin:

                De la o vreme te depăşesc în lejeritatea programului, merg la serviciu doar când ne anunţă că e ceva de făcut (uneori nu se adună cele patru zile săptămânal), un fel de “somaj tehnic”, cam ceea ce presupuneam eu încă de acu’ vreo doi ani, anume că şandramaua se va dărâma în cele din urmă… Nici nu-i de mirare, n-avem nevoie de industrie constructoare de maşini, se obţin produse cu valoare adăugată mare, iar noi ne mulţumim cu mai puţin. Dar asta-i altă poveste, a dezinteresului acelora care ţin frâiele ori poate tocmai interesului (abscons) de a dezintegra o industrie ce putea fi viabilă…

                Optimistă tu, optimist eu? Ai văzut tu capricorni optimişti? :whistle: Un mic motiv ai avea, poimâine e joi :w00t:

                1. Chiar intentionez sa-mi fac o programare la medicul de familie, dar ce ma fac daca imi gaseste, in urma analizelor, o boala grava sau una incurabila? Daca ma interneaza in spital? Tocmai ce-mi spunea mama sa nu cumva sa ma imbolnavesc ca nu vine la mine la spital. :lol: Nu de alta dar mai are pe cineva din familie de vizitat zilnic… :cwy:

                  Sunt foarte speriata, Centurion. Chiar nu inteleg ce se intampla. :wassat:

                  Oh, ce situatie neplacuta, presupun ca nici salariul nu este prea mare in aceste conditii. In acest caz te inteleg perfect, optimismul e o rara avis. Probabil nici de scris nu mai ai chef cu atatea probleme pe cap… Asta e si motivul pentru care ai inceput sa publici ceva mai rar… Imi pare rau, poate apare o alta oportunitate de job total nou si bine remunerat. :happy:

                2. Hei! Nu pune răul în faţă! Nu este neapărat semnul unei boli, mai curând o atenţionare că s-a depăşit o limită, iar organismul protestează pentru relele “tratamente” la care-l supui. Din câte am priceput eu, serviciul te solicită la modul extrem, ceea ce duce la surmenaj, atât fizic cât mai ales psihic.

                  Aurul pur nu oxideaza, însă bijuteriile sunt din aliaj, întrucât aurul pur este prea moale pentru a fi suficient de rezistent la purtare, ba chiar imposibil de prelucrat fiind sfărâmicios. În general, se adaugă cupru sau argint, ambele fiind metale care oxideaza. Aurul aliat cu cupru este mai roşcat, iar oxizii care se formeaza sunt brun-roşcat, aurul aliat cu argint e galben deschis, iar oxizii sunt de culoare neagra. Uneori, din cauza alimentaţiei sau stresului, transpiraţia devine mai acida, iar procesul de oxidare este mai intens. Asta ar fi o posibilă explicaţie referitoare la urmele lăsate de lănţişoare, inele ori brăţări din aur, nefiind neapărat un semn alarmat referind o afecţiune hepatică.

                  Eh, nici salariul integral nu era cine ştie ce… Nu asta este scuza pentru lipsa de chef ori inspiraţie. Blogul a fost un experiment care s-a încheiat odată ce şi-a atins scopul. Dacă încă “rezistă” o face în virtutea inerţiei, dar şi asta va ajunge odată şi odată la punctul terminus; o lege a fizicii, “mişcarea” există atât timp cât există o forţă care acţionează asupra obiectului, în cazul dat, blogul. Acţiunea forţei a încetat, “mişcarea” de acum se datorează inerţiei, iar aceasta se atenuează datorită altor “forţe” până când se va opri definitiv.
                  Oportunităţi apar întotdeauna, chestia e să nu trecem pe lângă ele fără să le băgăm în seamă, asta se întâmplă cel mai des.

                  Dar să lăsăm asta. Înveseleşte-te puţin. Probabil eşti doar surmenată la maxim, aici trebuie luate măsuri, desigur nişte investigaţii medicale sunt mai mult decât bine venite, chiar obligatorii. Ai grijă de tine, iar weekend-ul să te prindă în formă maximă. :smile:

                3. Hm, explicatia ta are darul de a ma mai calma un pic. Totusi, nivelul de stres e acelasi, iar alimentatia nu s-a schimbat in ultima vreme. Pana acum nu am avut astfel de probleme, am purtat aur intreaga vara si nici urma de semne negre pe gat. De asta m-am panicat pentru ca e totul nou si derutant. :ninja: :alien: :unsure:
                  Chiar glumea azi la munca o colega care imi spunea ca eu nu am alergie la aur ci alergie la serviciu. :lol: :blush: I-am povestit eu ca de cand m-am angajat au inceput problemele. :biggrin: :sick: :silly:

                  Zici tu ca trec oportunitatile pe langa noi si le lasam sa treaca fara sa miscam un deget? :dizzy: :ermm: Sa fim noi atat de pasivi? De lipsiti de curaj? Noi, capricornii? :lol: Nu prea cred!

                  Orice ai decide in privinta blogului e mare pacat sa nu continui. :cwy: Ti-am mai spus de atatea ori ca ai multe lucruri de transmis si esti foarte talentat. :cool:
                  Multumesc mult de grija pe care mi-o porti. Sper sa revin cat de curand cu vesti mai bune. :smile:

                4. Bună, Nice! :cheerful:
                  Bravo! Mă bucur că te-ai mai calmat şi nu mai eşti chiar atât de speriată. Vezi însă ce faci cu surmenajul, se pare că este sursa multor neplăceri. Iar câteva analize nu pot decât să te ajute în găsirea “antidotului”.
                  Da, poate să fie valabilă şi teoria colegei, “alegie la serviciu”, o afecţiune destul de comună… :lol: :silly: Glumă, glumă, dar cine ştie. :smile:

                  Poate nu chiar pasivi şi lipsiţi de curaj, dar posibil ca până noi, capricornii, să finalizăm operaţiunea “despicatul firului în patru” să pierdem “trenul”. Următorul cine ştie când mai vine. :ermm: :dizzy:

                  Merci pentru complimente, nu prea-s obişnuit, de obicei le fac (în diverse conjuncturi), mai rar le primesc. Din partea ta, ţinând cont de vechimea ta în mediul online, înseamnă mult, fiindcă cu siguranţă ai văzut şi cunoşti mult mai mult decât mine din această lume. Până la urmă, nici nu cred că decid eu, ci timpul ori vremurile…

                  Eu deja sunt sigur că vei veni curând şi cu vestea bună. Eh, vezi asta se cheamă optimism. :cool:

                5. Vai Centurion ce surpriza frumoasa mi-ai facut cu noul articol. :w00t: :happy: :cool: :cheerful: Extraordinar, azi nici macar probleme cu aurul nu am mai avut, a fost o zi minunata. :lol: :silly: :blush: Ar fi ca un miracol sa fi scapat de problema care nu ma lasa sa traiesc in pace… Dar oare cum e posibil asa ceva? :ermm: :dizzy:

                  Da, cred ca am gasit explicatia. Optimismul tau e “de vina”. Ai avut tu o presimtire… :biggrin:

                6. :cheerful: Ai văzut! Când e să se întâmple ceva vin toate deodată… de data asta au fost din cele bune, nu întotdeauna se întâmplă aşa.

                  Ufff… Bine că ai dat “vina” pe optimism şi nu ai pomenit de “puterea gândului” atât de lăudată de unii care propovăduiesc scriiturile unor, de obicei americani sau canadieni, aşa-zişi autori de cărţi motivaţionale… mă omorai cu zile :whistle:

                  Totuşi nu uita să faci nişte analize de rutină, chiar dacă acum nu mai ai motiv de alarmare, aşa pentru liniştea ta.

                7. Neata, Centurion, sa stii ca asa e la mine mereu, dar despre asta o sa detaliez curand intr-un articol, articolul vietii mele. La propriu si la figurat. :lol: :biggrin:

                  Nu stiu cand, dar trebuie sa ajung la medicul de familie pentru analize. O colega imi recomanda niste vitamine, cica ea asa se energizeaza… :dizzy:

  6. Hola!
    Draga Nice, oamenii se schimba. Intotdeauna. Ii schimba viata, emotiile, asteptarile. :cheerful: Blogul tau se va schimba impreuna cu tine. Se va intampla si aici asa cum s-a intamplat si se intampla in viata reala. Cand tu te schimbi si evoluezi ai nevoie de altceva si de alti oameni in jurul tau. Unii oameni apar si dispar din viata noastra si e normal sa fie asa cand ce ne-a unit a disparut. La fel se intampla si pe blog :smile:
    Oamenii au nevoie de iubire sub diferitele ei forme complementare: bunatate, atentie, prietenie, dragoste. Avem nevoie de cineva care sa ne asculte, sa ne imbratiseze si sa ne zambeasca. Macar din cand in cand. Avem nevoie sa auzim o vorba buna cand totul ne fuge de sub picioare…

    1. Buna, Marin, din punctul meu de vedere singurul lucru care s-a schimbat e frecventa cu care postez pe blog. Adica o fac mai rar ca niciodata. Felul de a scrie nu cred ca se poate schimba. Mai e nou si faptul ca am fost la mare si in Istanbul. Oare asta i-a speriat pe ceilalti de au dat bir cu figitii? :lol:

      Vezi de ce am schimbat eu sloganul blogului? Ca mai presus de cafele si discutii, oamenii au nevoie de iubire si caldura sufleteasca.

      Si de o vorba buna, un zambet si o incurajare cand totul pare pierdut. Ai dreptate! :happy:

      1. Am citit ce ai scris, cine crezi ca s-a preocupat de sloganul blogului? Sau de nume? Nu conteaza nici una, nici alta, nici numele sub care scrii :smile: Nu eu, nu pentru mine :smile:
        Eu asa simt: acum, mai mult ca oricand, oamenii au nevoie de comunicare, atentie si de iubire. Sa simta ca e cineva care ii intelege, caruia ii pasa de ei…
        Am intalnit doua persoane din cele pe care le-am ”cunoscut” pe blog. S-a nimerit sa fie asa. Am pastrat legatura si mai vorbim din cand in cand. Si pe blog si in afara lui. Mi se pare ca atata vreme cat lucrurile sunt lasate in voia normalului, totul e cat se poate de linistit.

        1. Neata, Marin.
          Da, cred ca asta cauta oamenii. Sa simta ca exista cineva caruia ii pasa. Mai ales pe bloguri unde ne destainuim lumii intregi. :blush:
          Normal ca avem nevoie de atentia celorlalti. Daca latram singuri la luna… :lol: :sick:

  7. Prerea mea! Nici nu trebuie sa fi prezent pe aici decat cand ai timp, placere si nu ai activitati afara! Nu trebuie sa triesti aici, afara trebuie! Sigur ca avem servicii solicitante, si familii si multe alte kucruri de facut! Asa ca…nu -ti bate capul!

    1. Placere am mai mereu pentru blog, putere nu prea. Problema mea e ca ma mobilizez mai greu. Mai greu ca ceilalti. Dar imi fac bine conversatiile cu oameni frumosi ca voi. :heart:

  8. Si eu cred, la fel ca cineva de mai sus, ca toti cei care te citesc cu drag, te vor citi in continuare indiferent despre ce scrii sau cu ce frecventa scrii. Pana la urma daca nici pe blogul personal nu poti scrie ce vrei si cand vrei, unde in alta parte ai putea s-o faci?! :dizzy:
    Despre interactiunea de dincolo de blog, nu prea stiu ce sa zic, nu m-am lovit de problema asta, in cazul meu fiind si o distanta ceva mai mare fata de cei ce ma citesc. Poate ca mi-ar placea sa cunosc o parte din oamenii pe care-i citesc si dincolo de bloguri, dar si daca acest lucru n-o sa se intample vreodata, asta n-ar fi un motiv sa nu-i mai citesc :smile:

    1. Da, corect, cei care ma citesc cu drag. :happy: :cool: :w00t: Se pare ca cei mai multi ma citeau de forma, habar nu am de ce ca au plecat de aici si comenteaza febril prin alte parti. :tongue: Sa fie sanatosi si voiosi ca eu pot sa traiesc si fara ei! :lol:

      Asa zic si eu, cum sa ma supar pe om ca nu vrea sa se intalneasca cu mine in real life. Pai eu de asta il citesc? Doar in speranta ca intr-o buna zi va accepta sa ma vada si in offline? :lol:

        1. Da, este adevarat ca nu prea mai avem timp pentru scris, ca realul ne copleseste. :ermm: Unii se mobilizeaza mai bine, altii isi dedica tot timpul scrisului pentru ca din asta supravietuiesc.

  9. De cei care au plecat si din ce motive, nu stiu si nu am cum sa ma ocup de ei, eu sunt singura constanta si nu ma pot ocupa decat de cei care au ramas. Daca au nelamuriri sa puna intrebari. Legatura cu cititorii e una deschisa, liberi sa plece oricand, dar te bucura cu fiecare comentariu si sedere mai lunga.
    Iti pot atrage atentia cand unii au si ei spatiul lor si dupa ce au obtinut sau nu mai mai e necesar, nu mai revin… asta e viata.
    Ai grija de tine, sanatate! xo

    1. Desigur ca sunt liberi sa plece, doar nu ii tine nimeni cu forta pe bloguri. :biggrin: Asta mai lipsea, ideea e ca pe aici e din ce in ce mai gol si era cazul sa ma regrupez. :biggrin:

      Mda, asta e cea mai mare problema, am descoperit ceva tare neplacut si se impun niste analize. Sper sa nu fie ce cred eu. Merci mult. :kissing:

  10. Eu aș relua ce a zis și Marin… Oamenii apar și dispar, cu atât mai mult în online, cred, unde legăturile nu sunt nici atât de ancorate în concret.
    Poate e și nevoia de nou, știi ? Unii se plimbă mereu dintr-o parte în alta. Eu încă mai am în blogroll oameni care nu au mai scris nimic de peste un an.
    Îi păstrez acolo, nu știu, poate vor mai scrie cândva. Nu degeaba i-am zis blogului Mnemosyne, n-aș vrea să-i uit.

    Pe unii i-am cunoscut și ,,pe viu”, cu alții am mai discutat pe mess / mailuri, cu unii nu mai interacționez deloc pe blog, ci doar înafara lui.
    Oamenii caută, cred, atenție și socializare. Dacă văd în tine un posibil prieten, vor vrea mai mult – e normal. De aici așteptările, de aici dezamăgirile, iar în cele din urmă… plecările.
    Multora, mai ales celor care nu dețin un blog sau nu s-au lovit de situații neplăcute la trecerea din online în real-life, le e greu să înțeleagă de ce tu ții la intimitatea ta, cea de dincolo de blog…
    Cert e că nu datorezi nimănui nici o întâlnire sau explicații. Oamenii vor lua din tine atât cât le oferi și se vor ,,întinde” atât cât vor simți că le permiți.
    Trebuie să învățăm că socializarea e văzută și simțită de fiecare persoană într-un mod ușor diferit. Doar pentru că unii au impresia că dacă discuți cu ei prin facebook, le ești mai aproape, nu înseamnă că trebuie să fie valabil și pentru tine. Tu, dimpotrivă, te deschizi oamenilor mai degrabă aici pe blog. Aici e refugiul tău, nu scena ta. Cine nu înțelege că blogul e cea mai ușoară cale de a te cunoaște, a cam ratat esențialul din articolele tale :smile:

    Așa că nu te îngrijora / întrista. Oamenii vin și pleacă. Unii se întorc, mereu vin alții. Constanta, aici, ești tu, tu stabilești cum te simți la tine acasă… :smile:
    Mie-mi place aici, încă îmi place :smile:

    1. Vai, Iulia ce frumos ai scris! M-am emotionat atat de tare aproape ca mi-au dat lacrimile. Ce important e sa ai in jur oameni care ajung la esenta lucrurilor, care vad dincolo de cuvinte, care INTELEG.
      Banuiesc ca toata lumea vrea sa fie prietena ta. :biggrin: :happy: :cool:

      1. Hm, din păcate simt de multe ori doar invers: că oamenii vor să le fiu prietenă, dar nu să îmi fie și ei prieteni, la rândul lor. Sigur, există și excepții, din fericire… :)
        În altă ordine de idei, mă bucur că te-a emoționat ce-am scris, mă bucur că am înțeles ce era de înțeles. E un fel de recompensă și pentru mine, te citesc totuși de ceva timp, deci îmi pare bine că nu-s total pe lângă… :lol: :silly:

  11. curiozitatea e mare la toata lumea, dra nu intotdeauna trebuie, sau se poate satisface.
    eu cred ca FB a cam luat fata blogului, aici e mult mai multa lume decat pe bloguri, aici e mai accesibil totul, pe blog pui pasine, iti trebuie talent, etc
    eu zic sa nu fii suparata pt ca asa e si in viata reala, oamenii vin si pleaca, uneori isi puna amprenta asupra noastra alteori trec neobservati si cu toate acestea noi evoluam :)
    o cola rece se poate daca capucino nu mai avem? :P

    1. O cola rece, draga Lilly? Acum in toiul iernii? Nu ar cadea mai bine un ceai fierbinte? :lol: :dizzy: :tongue:
      Desi si eu tot cola prefer… :wub:
      Cu mare drag! :kissing:

  12. eu vreau sa fiu fericit, fericirea difera pentru fiecare si chiar pentru un individ in etape diferite ale vietii. in copilarie poate sa te bucure o bomboana, apoi o iubire, o casa, un copil… etc
    depinde de multe :biggrin: Dar imi doresc sa fiu sanatos si fericit, cum urez tuturor cand am ocazia. :D

    1. Eu ziceam de ce vor oamenii de la noi, bloggerii. :biggrin: Sau in contextul blogosferei. :lol:
      Dar in general ai dreptate, toti ne dorim sa fim fericiti. Indiferent cum si cu ce pret. :ninja:

        1. Desigur, bine punctat, doar ca eu ma refeream la ce vor ceilalti(cititorii in speta) de la noi, nu noi de la blogurile noastre pufoase si dragalase. :silly:

  13. Cei care pleaca lasa loc pentru cei ce urmeaza sa vina, unii pleaca, altii vin. Asa este peste tot nu doar aici. Da, unii cititori, bloggeri sau nu, vor relatii mai aprofundate cu autorul blogului, dar nu inseamna ca este neaparat o chestie obligatorie. Fiecare este liber sa isi aleaga daca stabilesc relatii doar in online prin blog sau le duc si la alt nivel, iar cititorul trebuie sa inteleaga asta.
    Eu incep sa intru pe blog din nou cam rarut, dar cand imi fac putin timp aici il petrec, pe blogurile care imi sunt dragi :)

  14. Eu n-am plecat, dar după 3 luni de vacanță…când ajung acasă de la serviciu îmi piere orice chef :) Nici pe propriul blog n-am prea mai avut activitate… decât câte un articol de umplutură să nu zică lumea că-i părăsit :) și cam atât. Încă nu m-am obișnuit cu serviciul plus că mai sunt și alte responsabilități anul ăsta. Tre’ să mă obișnuiesc cu stresul :biggrin: Acolo unde zici că “oamenii nu vor poze”… nu cred că ai dreptate, pozele tale sunt apreciate de mulți de pe aici :cheerful:

    1. Hopa, sa nu-mi spui ca te-ai casatorit si ai si copil? :biggrin: :ermm: :wassat:
      Eu te inteleg perfect cu jobul. :angel: :tongue: Cine crezi ca s-a acomodat cu intoarcerea la munca? :cwy: :sick:

      1. Nuuuuuu… tot la serviciu sunt și responsabilitățile în plus :biggrin: Presimt un an greu (ăsta de vine, 2015 :cheerful: ), mai ales că mi-am propus să iau fotografia mai în serios decât până acum. Deja m-am apucat de teorie :)

        1. :biggrin: Hehe, asa e cand esti titular! Sau nu cumva te-au pus astia director de scoala? :lol: :wassat: :unsure: :ninja:

          Fotografia? Te-ai apucat de cursuri? Sau esti autodidact? Asta se invata cel mai bine pe teren. Prin multa practica. :w00t:

          1. Anul viitor avem niște controale / inspecții pentru acreditare la grădiniță și trebuie să fie toate documentele să fie în ordine… și asta cam e sarcina mea :)
            Cât despre fotografie…. nu sunt cursuri pe la noi, că m-aș fi dus. Am împrumutat niște cărți din colecția Foto Video + ceva manuale de estetica în fotografie; sunt multe lucruri de care habar n-aveam…de ex. până acum, la peisaje n-am ținut niciodată cont de cele trei planuri, de contrastul dintre ele, etc. În puținul timp liber asta fac, mă documentez :biggrin:

  15. Mai,mai,mai.Si pe la mine trec doar o mâna de oameni,daca pana atunci aveam 2 mâini :D. Da’ totul e in valuri,poate revin,poate vin altii….La urma urmei,pentru tine scrii,sau pui poze,sau ce mai faci.Apoi,cred ca prieteniile adevarate is alea reale,si cu cat mai vechi,cu atat mai reale,din experienta mea.Ba pana si cu prietenii reali ai pauze mari uneori,ca e fiecare cu viata lui.
    Nu Summerday se chema blogul tau? N-am inteles ce-i cu numele.
    Relax! :)

  16. Sunt foarte relaxata. :smile: E un articol de luna trecuta…
    Scriu ce am pe inima intr-un anumit moment. L-am depasit demult, nu mai e de actualitate. Viata mea e azi, nu in septembrie. :))

  17. Trebuie sa recunosc ca sunt una din persoanele care nu au mai dat pe aici de ceva vreme, nu comentand, cel putin. Unele articole le-am mai citit, mereu in fuga, mereu cu gandul sa scriu macar un “Buna!”, mereu ratand sansa. De ce?! -stau si ma intreb acuma. Nici eu nu stiu. Nu ca as fi uitat. Din contra. Doar, pur si simplu, nu am gasit starea perfecta pentru a ma angaja in mai mult decat citit.

    Uneori o lalai fara sens, fara destinatie prin blogosfera, citesc, si citesc, frunzaresc blogurile de parca ar fi carti, alteori numai Facebook sau numai filme, nu am chef nici de blogul meu sau al altora, de socializare, vreau ceva in viata reala, o schimbare, o iesire din cotidian. Dar asta e situatia mea. Descopar ca dispozitia mi se schimba asa de repede in cursul unei singure zile incat ma sperii pe mine insami. Parca nu am mai fost eu lunile acestea.

    Poate si de aceea te inteleg: tu ai un serviciu solicitant, dar blogul acesta e ca si copilul tau, a crescut odata cu tine, ai pus suflet si pasiune, picaturi din viata ta in el, ai legat prietenii si apoi nu poti sa nu te intrebi unde a plecat lumea, daca a plecat pentru a se mai intoarce sau a plecat definitv.

    Nu stiu ce sa zic mai mult, sa fiu coerenta, stiu ca nu prea sunt, pentru ca nici eu nu ma inteleg, dar uneori viata, chiar si cea din blogosfera, urmeaza niste tipare, tipare de care poate noi nu ne dam seama decat mult mai tarziu – trebuie sa existe momente/perioade mai linistite pentru a le recunoaste pe cele mai aglomerate/agitate/pline de …. de toate :D

    Mi-as dori sa-ti spun ca voi comenta la orice articol al tau, dar de citit – asta pot sa o fac.:) Doar pentru ca nu comentez nu inseamna ca nu sunt aici, doar ca sunt in umbra. Iti transmit toate urarile de bine si sper sa apuc sa citesc mai multe articole de-ale tale si sa ma minunez in fata mai multor fotografii. O expozitie ceva te-ai gandit?! :*

    1. Alexandra, tu esti foarte nice! :heart: Dar ca sa fiu putin glumeata, la cat de rar scriu eu lately(in ultimele luni, de cand am inceput acest job) poti sa-mi promiti ca o sa si comentezi. :lol: :biggrin: :silly: Tu nu vezi, 4 articole pe luna! :wassat: :face: Da, ai remarcat tu perfect, serviciul este foarte solicitant, dar mai mult decat atat, cand vreau sa ma apuc de un articol nou, intotdeauna intervine altceva care imi dejoaca planurile. :wassat: :alien:

      Uneori nu intru cu saptamanile pe net. Putin pentru serviciu, cateva minute si apoi inchid. Asa ca…macar sa ai ce citi pe aici, cand intri. Adica asta e principala conditie. :lol:

      Ma bucur mult ca-ti plac fotografiile mele. :happy: :kissing: Eu mereu am impresia ca nu ma ridic la nivelul asteptarilor voastre. :biggrin: :dizzy: :cwy:

      1. Cum am scris mai sus, am intrat pe blog, numai ca ceva mai rar si ma uitam la poze, mai citeam ce ami scriai si tu, fara sa comentez, in schimb. Dar imaginile – fotografiile tale – imi plac intotdeauna. Cele cu toamna sunt asa de “emotionale”?! Daca nu apareai si tu in unele dintre ele parca ar denota singuratate, liniste, delasare (nu in sensul rau al cuvantului, ci ceva asa ca o lene emotionala). Iar cele de iarna – Doamne! Palatul de clestar le-am denumit eu ….sau Regatul Iernii! ….Absolut superbe!!!!!

        De curand, am dat peste http://picsart.com/ …si ma minunam de ceea ce pot face oamenii acolo, cu fotografia si arta digitala. Au si concursuri. Ar trebui sa iti inscrii cateva fotografii acolo …uite aici unul pemtru tine http://picsart.com/contests/wapwhite ….eu cu siguranta te-as vota :heart:

      1. Voi reveni, vreau mai multa coerenta din partea mea si ceva mai multa implicare ….Asadar sper sa ma vezi ceva mai des pe blogul tau :kissing:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: