Gustul sau aspectul?

arta

Simplu, practic, rapid și delicios! Aceasta este deviza mea când vine vorba de gătit. Nu am răbdarea și nici pasiunea necesară pentru a-mi petrece prea mult timp în bucătărie. Dar, atunci când trebuie (sunt singură și nu am bani pentru a mânca în oraș, sunt sătulă de răcituri, am niște invitați mai speciali pe care vreau să-i dau gata cu aptitudinile mele nemaivăzute și nemaiîntâlnite) sau când apare la orizont o nouă descoperire a științei și tehnicii, sunt pe baricade, la datorie.

Iar curiozitatea te determină uneori să faci lucruri nebănuite. De exemplu, pe mine m-a pus pe jar apariția printre cratițele și oalele din cămară a unei tigăi deosebite de ceea ce dețineam până atunci, miraculoasa tigaie de ceramică. “Era la ofertă”, mi-a mărturisit mama, “și nu am rezistat tentației de a o cumpăra”. Iar eu de a o pune la treabă și de a află ce știe să facă. Cât este de bună.

Dar ce rețetă să încerc pentru prima experiență la ceramica neaderentă? Cum ce rețetă, cea mai ușoară și gustoasă din lume, pui cu legume!

Pentru care am avut nevoie de următoarele ingrediente:

  • piept de pui
  • o ceapă mare
  • 3-4 ardei grași de diferite culori (verde, galben, portocaliu, roșu)
  • un ardei iute (opțional)
  • un dovlecel
  • 300 grame  ciuperci
  • 100 grame măsline
  • sare, piper, ulei de masline

Mod de preparare:

În puțin ulei de măsline am pus fâșiile de pui la rumenit, apoi ceapa și am amestecat ușor. Când s-a înmuiat am adăugat ardeii grași tăiați julien și ardeiul iute tăiat foarte fîn. Am preferat să pun doar jumătate de ardei ca să nu fie excesiv de picant.

tigaie-ceramica

pui-cu-legume-reteta

Am amestecat ușor și am adăugat dovlecelul tăiat rondele. Am lăsat totul la foc mic până s-au pătruns ingredientele.

retete-pentru-tigaia-ceramica

ardei-grasi

Apoi a fost rândul ciupercilor să intre în scenă

pui-cu-ciuperci

Iar spre final totul a căpătat și mai multă culoare datorită măslinelor

pui-cu-masline

Am adăugat condimentele, sarea și piperul, și am lăsat la foc mic cu un capac deasupra. Din când în când am amestecat prin clătinare.

retete-savuroase

Totul a fost gata în aproximativ 30 de minute. O explozie de arome și culori care încantă atât papilele gustative, dar și privirea.

mancaruri-la-tigaia-de-ceramica

Și tot la acest vas cu înveliș ceramic am încercat să pregătesc paella cu pui și fructe de mare. Și dacă în alte rânduri am avut mari probleme și chiar renunțasem la a mai îmi cumpăra din hipermarket pungile congelate, de data asta am pus produsul pe foc și în trei minute, fără se mai lipească de fundul tigăii, aveam mâncarea aburindă în farfurie.

paella-cu-fructe-de-mare

În opinia voastră, mâncarea trebuie să fie întâi de toate aspectuoasă sau doar savuroasă? Sunteți adeptul rețetelor complicate, sofisticate sau a celor simple, rapide, ușor de realizat?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

51 de comentarii la “Gustul sau aspectul?”

  1. Cand gatesc eu ma intereseaza doar sa fie buna, daca mi-o comand la un restaurant, atunci am pretentia sa si arate bine. Mananci si cu ochii pana la urma.

    In general prefer sa mananc chestii mai complicate, dar pentru ca eu gatesc foarte incet, de obicei ma limitez la retete mai simple pentru ca mi-e groaza sa stau atata in bucatarie. Doar la dulciuri se mai intampla sa aloc mai mult timp.

    1. Anda, dar ce parere ai cand la restaurant primesti o portie microscopica, vezi doamne arta pura, ceva ca in prima poza postata de mine? :dizzy: Iar pretul platit e unul piperat. :angry: Te incanta ideea? :unsure: Te saturi doar “cu ochii”? Sau preferi portiile consistente? :dizzy:

      1. Depinde, sunt anumite preparate care nu-s create sa te saturi, ci sa le gusti. De exemplu amuse bouche-urile, care sunt facute astfel incat sa iti incante papilele gustative dintr-o singura inghititura. Si de obicei se servesc ca si aperitiv, nu ca preparat principal.

        Portiile de marimea asta la anumite restaurante sunt asa pentru ca se presupune ca iti iei mai multe feluri de mancare, nu doar unul. De exemplu am mancat odata la un restaurant mai fancy asa la un hotel de 5 stele (cina era inclusa in pretul sejurului) si am primit nu mai putin de 6 portii de mancare (!!!): aperitivul (ceva gen bruschete), supa, salata, un anti-pasto – risotto sau paste – (asta era un restaurant italienesc), felul principal care chiar venea in portie mare, de te-ai fi saturat de la el singur si bineinteles desertul. Crede-ma ca m-am saturat de n-am putut sa merg si nici n-am reusit sa mananc tot, daca erau portii normale ce ma faceam? :lol:

        Acuma noah, pretul ca pretul, adevarul e ca nu ma pot astepta sa mananc homar la acelasi pret la care ai comanda o pizza. Depinde si de ce imi doresc in acel moment. Daca singurul meu scop e sa ma satur, mai bine imi iau direct un burger sau un steak. Daca vreau sa degust ceva nou, atunci nu ma deranjeaza portiile mici.

        1. Vreau sa mai adaug ca prima poza din articol pare a fi de la un tasting menu, care e un fel de degustare, nu cred ca sunt preparatele normale ale unui restaurant.

          1. Eu asa credeam, ca astea sunt portii normale in restaurantele de lux din Franta(de ex.). :dizzy: :blush: Daca e doar pentru degustare si nu la un pret astronomic, e ok. :biggrin:

        2. Uh, m-am lamurit acum cum sta treaba cu portiile astea mici. :biggrin: Si ce trebuie sa faci daca vrei sa te saturi. :lol: Merci mult pentru explicatia exhaustiva, Anda. :cool:
          Parca ai povestit peripetia de la acel restaurant fancy, in care ai primit multe feluri de mancare, si la tine pe blog. Eu asa imi amintesc. :cool: :ermm:

  2. Arata foarte bine ceea ce ai preparat:) Si clar pentru mine conteaza gustul, degeaba arata bine daca nu are gust, nu? Asta e logica mea :)) Daca se lasa cineva pe mana mea cu bucataria…ramane nemancat :)) Imi plac si retetele simple si cele complexe, dar sa le faca altcineva si eu eventual doar sa stau pe langa si sa fac lucrurile marunte..nu prea am avut tangente cu bucatarie, recunosc :))

    1. :biggrin: Mi se pare normal, esti foarte tanara! Dar ce vei face acum, ca esti singura, vei manca doar in oras sau vei invata sa gatesti de nevoie? :dizzy: :ermm: :lol:

      1. Primesc pachet saptamanal de acasa si incalzesc la microunde :)) De o saptamana jumatate de cand sunt aici, ca nu m-am dus acasa in weekend, am mancat o singura data in oras si nu prea a fost masa, adica am fost la McDonald’s :))

        1. Ah, ce norocoasa esti. :biggrin: Deci mamica are grija sa nu-ti lipseasca nimic. :smile: Te-ai scos! :happy:

          Dumnezeule, dupa atata propaganda anti fast-food, restaurantele McDonald’s sunt inca luate cu asalt de romani ca in prima zi de la deschidere. Am luat si eu masa recent acolo si am constatat acest lucru oarecum derutant. Romanii nu mananca bio, sanatos, raw vegan? :biggrin: :lol: :ninja:

  3. Si mie imi place acest gen de mancare, cu multe legume, si carne. Daca o mancare e delicioasa, nici nu mai conteaza cum arata. Cred ca din experimente ies cele mai bune mancaruri, de multe ori nici eu nu am timp sa gatesc, asa ca incropesc ceva repede caci Bubu meu nu prea mananca aceeasi mancare 2 zile la rand, asa ca m-am obisnuit sa gatesc putin si des.Eu nu prea gasesc sofran pt paella, dar paella e delicioasa, in orice combinatie. Arata foarte bine ce ai gatit tu!

    1. Multumesc mult, Fairy. :kissing: Iti impartasesc parerea, si pentru mine conteaza in proportie covarsitoare gustul, dar si obiceiul lui Bubu. Am noroc ca acum e mama acasa si gateste zilnic altceva.
      Mie mi se pare paella o mancare foarte complicat de gatit in propria bucatarie, sofran nu gasesc nici eu, de aceea aleg s-o degust doar la aceste pungi congelate, cumparate de-a gata din magazin sau de la restaurant. De preferinta in Spania. :biggrin: :whistle:

  4. Ca sa gust din ceva pentru prima oara si mai ales sa nu-mi dau seama cu ce ingrediente e facuta, trebuie sa arate si sa miroase bine. Fac asocieri in minte si daca combinatia mi se pare gustoasa abia o incerc si eu.
    Am mancat si piure de mazare cu porc tras la tigaie, piure verde nu e atractiv pentru toata lumea, cum mie imi place culoarea verde, spanacul si alte verzeturi nu am o problema cu aspectul. Sunt mai multe unghiuri din care poate fi privita problema.
    Imi place cum arata puiul tau la tigaie, “paella” din aceea am incercat si eu, dar nu cred ca se compara cu una adevarata care are vin si alte minuni adevarate… nu coloranti. Nu m-a incantat orezul ala excesiv de galben. :smile:

    1. Galbenul intens e de la programul de editare a pozelor. :lol: :biggrin: :blush: Iti dai seama ca am mai umblat pe ici pe colo, nu le-am pus pe blog asa cum au iesit din aparat. Nu stiu daca ei pun coloranti, e-uri sau mai stiu eu ce chimicale in pungile astea congelate cu paella pe care le mai cumpar eu din magazine, cert e ca ele nu sunt trecute pe eticheta. M-am uitat cu mare atentie si apar doar ingredientele naturale(orezul, fructele de mare, puiul) si atat fara alte adaosuri.

      Wow, daca nu pot spune(nu-mi dau seama) cu ce ingrediente e facuta o mancare e putin probabil sa o incerc! :lol:

        1. Da, inevitabil iti pui intrebari. Cine vrea sa manance chestii pline de chimicale in ziua de azi, cand toti tindem spre cat mai sanatos, natural, bio! :biggrin: :dizzy:

  5. Ambele :tongue: si gustoase si aspectuase daca se poate :lol:
    Nice, mie imi place mult sa mananc dar nu la fel de mult sa gatesc. In plus, nici nu cred ca sunt prea talentata in bucatarie :angry: Daca ar fi sa-mi permit un ajutor in casa, categoric acela ar fi un bucatar :lol: Gatesc si nu nu zic nu, ca vorba aia, trebuie sa mancam. Uneori mai ma chinuie talentul la chestii complicate, retete internationale, care adesea nu-mi ies si ajung la gunoi.
    Ciorbele imi ies cel mai bine, trebuie sa recunosc :lol:

    Foarte bine arata ce ai gatit si sunt convinsa ca a fost delicios.

    1. Multumesc mult, Larisa, chiar a fost super delicios, nu aveam altfel cum la ce ingrediente am folosit. :biggrin: Am incerca ceva clasic ca nu cumva sa dau gres. :biggrin: :lol:

      Ciorbe? :dizzy: Deci nu ati renuntat la mancarea traditionala romaneasca! :lol: Credeam ca ati trecut la meniul frantuzesc de acum… :tongue:

      Pe mine ma descurajeaza foarte tare sa nu-mi iasa o mancare. Nu ma mai prinzi vreo 2 ani prin bucatarie… :biggrin: :silly: :ninja:

      Din ce am citit eu pe blogul tau credeam ca iti place mult sa gatesti. Dar se pare ca ne asemanam si aici. :biggrin: :blush:

  6. Îţi voi răspunde ca orice gospodină serioasă: şi aspectul, şi gustul contează.
    O mâncare care dă bine în farfurie, dar nu are gustul pe măsura aşteptărilorm nu va fi mâncată.
    Similar, degeaba mâncarea are un gust divin, dacă înfăţuşarea ei nu te determină să mănânci.

    1. Ce pretentios sunteti domnule! :lol: :biggrin: Sa stii ca eu pot sa renunt la aspect atat timp cat gustul este savuros. Mai ales daca mor de foame. Stii cum se spune, in asemenea situatii mananci si pietre. :lol: :dizzy: :tongue:

      1. Referitor la asta, o să-ţi povestesc ceva. Prietena mea gătise sarmale şi se culcase. A trebuit s-o trezesc, ca să luăm prânzul. Am făcut o mămăliguţă, am încălzit sarmalele, i-am pus în farfurie şi am făcut ceea ce văzusem că face întotdeauna: i-am tăiat sarmalele în bucăţi mai mici, ca să se răcească mai repede, după care am chemat-o la masă. Când a văzut ce are în farfurie, a exclamat că ea nu mănâncă mâncare pentru porci! I-am luat farfuruia din faţă şi i-am dat-o pe a mea, care avea sarmalele întregi. Desigur, a procedat ca întotdeauna: le-a tăiat în bucăţele mai mici şi a mâncat…

        1. :wassat: Soc! Ai facut tu mamaliguta? Hai ca asta e super tare! Felicitarile mele domnule! Esti plin de surprize! :biggrin:
          Da, cu talc intamplarea ta. Si cu haz. :biggrin: :lol:

  7. Si una si alta! Eu sunt gurmanda de felul meu, sunt tauroaica, ce vrei?:)
    In ultimii ani, o prietena mi -a schimbat gusturile, am inceput sa virez spre gourmet, am pretentii, fitze dupa unii :)

    1. Hehe, uite ca nu m-am gandit, dar acum ca ai mentionat chiar ai dreptate, taurii sunt gurmanzi. Dar cred si bucatari priceputi, desavarsitit. Si, de asemenea, extrem de pretentiosi. Gen masterchef. :biggrin:
      Eu ma multumesc si cu un ghiveci. Dupa cum se vede mai sus. :lol: :angel: :blush:

  8. Aspectul şi mirosul. Abia dacă preparatul culinar trece de aceste două “probe” mă încumet să-l gust şi (evident) acest ultim aspect poate ruina întreaga “(capod)operă”, fiindcă, nu-i aşa, finis coronat opus :wink: Da, mereu în căutarea perfecţiunii. :lol:
    Am chiar momente în care (dacă alţii nu se-ndură) creez perfecţiunea cu propriile-mi mâini. :silly: :cool: :biggrin:

    1. Hopa, Centurion, tu in bucatarie? :dizzy: N-as fi crezut asta in veci! :tongue: Dar ce preocupari diverse ai tu, mai rar barbati care recunosc ca se baga la treburi specifice femeilor. :ermm: Da, bine zis, uite un alt domeniu in care putem foarte usor atinge perfectiunea. :happy:
      Si aspectul si mirosul si gustul. Pretentios ca un capricorn veritabil. :biggrin:
      Sunt curioasa care a fost ultima opera de arta creata de tine!? :ninja:

      1. Întocmai, precum un brav centurion, nu poţi merge la război flămând :cool: Da, preocupări diverse, aş zice că-s polivalent, da’ mă opreşte modestia. :lol: :w00t: :whistle: Totuşi, de ce te miri, oare nu toate marile restaurante au “masterchef” masculin? :tongue: Suntem şi noi (bărbaţii) buni la bucătărie (dar nu exclusiv), desigur dacă scopul este suficient de puternic, ori dacă vrem neapărat să demonstrăm ceva, aşa doar din orgoliu tipic masculin. :tongue: :biggrin: Ca să vezi, mie nu-mi vine să cred, încă reuşesc să surprind pe cineva… Deci nu-ţi închipuiai centurioni la cratiţă… ete că se poate :w00t: :cheerful: :cool: :lol:
        Dar se pare că nici ţie nu-ţi e tocmai străin atributul pretenţios, desigur, tot capricorn :smile:

        Dacă spui că eşti curioasă cred că ar fi bine să-ţi dezvălui câte ceva, ca să poţi dormi liniştită, fără să te foieşti în pat tot gândindu-te la ce oare am fost capabil să “bucătăresc”. Chiar şi azi am “bucătărit” (de nevoie, că-s singur pe front, până vineri spre sâmbătă noaptea), dar nefiind ceva excepţional, o să mă “dau rotund” cu una dintre creaţiile mai vechi. Paste (deh, chemarea originilor) cu sos pe care doar experţii sunt capabili a-l prepara à la carte. Prea lungă reţeta, pentru a fi scrisă aici, îţi dau doar un amănunt deloc neglijabil, conţine vin. Desigur, vinul se foloseşte şi ca atare în timpul şi după savurarea “capodoperei” culinare. :smile: Pe de altă parte, toată operaţiunea durează mai mult de o jumătate de oră, deci dacă nu stai bine la capitolul răbdare în bucătărie, mai bine nu te-apuci :tongue:

        1. Sunteti buni si la gatit si la croit! :tongue: :biggrin: :cool: Cei mai faimosi designeri vestimentari sunt barbati, nu? :unsure: Si la sofat, daca stau bine sa ma gandesc. Insa voi ridicati aceste ocupatii/activitati banale atunci cand sunt realizate de femei la rang de arta. Nu poti sa-mi explic de ce, nu cred ca e vorba de rabdare, poate de talentul in exces cu care sunt inzestrati unii dintre voi.

          Ador pastele, chiar si azi am mancat unele delicioase. Nu insa cu vin. Deci te bagi si la lucruri mai complicate, la fineturi. :happy: :cool: Sunt convinsa ca iti ies perfecte. :biggrin:

          Daca i-ai asculta pe cei din jur ai crede ca sunt cea mai pretentionasa fiinta din lume, ca nimic nu-mi convine, ca sunt o cusurgioaica fara seaman. Dar intotdeauna se poate si mai rau! :blush: :angel: Viata mi-a demonstrat asta.

          Seara frumoasa in continuare, Centurion! :smile:

          1. Neaţa!

            Că bine mai grăieşti. Artă, în tot ceea ce facem noi, bărbaţii, se regăseşte un strop de artă, iar arta nu se face pocnind din degete, cum îşi închipuie urmaşele Evei. “Cum nu-i încă gata, n-ai terminat, aşa mult îţi trebuie…” Admonestări tipic feminine, le auzim la tot pasul, de parcă arta ne-ar sta la degetul mic, creaţia are nevoie de timp, de inspraţie, chiar şi atunci când dai cu aspiratorul ori faci mai ştiu eu ce “nimicuri” casnice. :whistle: :wink: :angel:

            Paste fără vin? :ermm: :dizzy: Parcă n-ar mai respecta tradiţia locului unde au fost inventate… O operă de artă incompletă. :lol:

            Weekend minunat aşa cum ţi-l doreşti (pentru că spuneai că la tine începe de joi la ora 12:00). :smile:

            1. Neata, Centurion, ce matinal esti! :cheerful: :lol: :ninja: :dizzy:
              Hehe, cred ca femeile nu au rabdare si de cele mai multe ori prefera sa faca ele totul foarte rapid decat sa stea sa astepte dupa barbati. Si tare rau le mai pare lor! :lol:

              Vezi daca nu ma pricep la arta…italiana. Habar nu aveam ca in reteta originala se pune si vin. Musai sa incerc…in Venetia?!? :ermm: :biggrin: :silly: :unsure: :whistle:

              Multumesc mult, a inceput weekendul azi la 11, dar sunt groaznic de trista. Laptopul meu e, cred, in moarte clinica. De cate ori incerc sa-l deschid imi apare ecranul negru… :ninja: :cwy: :sad: :pouty:

              1. :smile: Da, matinal, aşa s-ar zice dacă în dreptul orei din dreptul comentariului ar fi “a.m.” :silly: :tongue:

                Normal că ne pare rău, noi nu vrem decât să ne facem utili, mare-i dezamăgirea când nu suntem lăsaţi. :wink: :lol: :whistle:

                Neapărat nordul Italiei, Veneţia sau ce-o fi, din câte am înţeles “sudiştii” au o bucătărie mai “slăbuţă”, dar ţie, fiind amatoare de fructe de mare, s-ar putea să-ţi placă.

                Ah, m-am liniştit, oarecum. Mă alarmasem după ce am citit comentariul tău la mine. Alt rău să nu fie, nu prea mă pricep la partea de hardware, dar din câte ştiu ar trebui să se audă o serie de piuituri (beep-uri) după un anume şablon. Un specialist poate identifica în acest mod de unde provine problema. Dă un search pe google folosind cheia de căutare: semnale sonore bios, poate te dumireşti cam ce-ar putea fi.

                O seară aşa cum ţi-o doreşti şi desigur un weekend relaxant, iar dacă se poate, plăcut deopotrivă. :cheerful:

                1. Neata, Centurion, da, sunt mare amatoare de orice preparat bine facut, care sa-mi placa la gust. :biggrin: Asa si cu fructele de mare… Nu am mancat decat in paella, simple sau in alte combinatii nu, asa ca nu sunt mare cunoscatoare. Dar cred ca prefer puiul pana la urma si tot ce e mai clasic, mai traditional, gen reteta de mai sus. Dar sunt deschisa la diferite experiente (cu unele limite evident).
                  Nu am auzit piuiturile respective, dar nici specialista nu sunt. Cel putin nu in domeniul asta(din pacate). :biggrin: :dizzy: :cwy: :angry:
                  Vad doar negru in fata ochilor de la un timp. La propriu si la figurat. :ninja: :sick: :angry: :sad: :tongue: :silly:

                  Sunt in cautare de laptopuri la oferta mai nou. Poate mai tarziu merg si prin niste magazine fizice, pana acum am cautat doar in cele virtuale. Ca parca nu aveam pe ce da banii. :dizzy: :ermm:

                  Merci mult, am avut o seara perfecta, m-a luat somnul si am adormit odata cu gainile. :lol: :silly: Weekend relaxant si tie. :cool:

  9. eu cred ca mancarea intai trebuie gustata cu ochii sapoi savurata :)
    daca gatesc eu nu conteaza neaparat cum arata dar dc sunt invitata sa gust ceva musai trebuie sa arate apetisant si sa-mi placa mirosul altfel nu-i sigur ca o sa gust :P
    eu gatesc simplu, traditional :P
    am si eu vreo 4 tigai ceramice si sunt foarte multumita de ele :) sunt grele dar bune :)

    1. Corect, ai pus punctul pe i, Lilly. Atunci cand gatim noi ne convine totul, nu suntem asa pretentiosi. Mai ales daca ne e foame. Cand ajungem in vizita sau pe la restaurante, aspectul e primordial. Daca nu arata bine, nici nu ne atingem de respectivul preparat. :sick: Sau daca nu ne impresioneaza pe noi. :dizzy:
      Patru ai luat? Dar ce faci cu asa multe? Poate pui si tu pe blog niste retete pentru ele! :biggrin: :happy:

  10. Dupa parerea mea, orice mancare trebuie sa aiba culoare pentru a te imbia, dar si gust pentru a fi savurata fiecare bucatica. :tongue: Preferate pentru mine sunt retele simple si rapide. :smile:

  11. Hola!
    Frumoasa detaliere gastronomica :cheerful: Buna tigaia. Daca ar face singura si restul partii mancarii, ce bine ar fi :cool: :tongue: Aspectul creste apetitul. mirosul te ia pe sus si te face sa iti vina apa-n gura, iar gustul e delicios. Asta cand toate merg bine. Si la macare si la femei :w00t:

    1. :lol: :biggrin: Hai ca asta a fost tare de tot. :happy: Mi-a placut mult faza cu femeile. Ce asocieri faci tu, Marin. :cool: :silly: Corecte, nu zic nu, doar ca sunt putin invidioasa ca mie nu mi-a trecut ideea prin minte. Poate pentru ca nu sunt barbat? :ermm: :blush:
      Hola! :w00t: :cheerful: Ma bucur ca-ti plac detalierile mele. :angel:

      1. Neata, Nice! Stii ca eu sunt pretios ca un diamant :biggrin: Nimeni nu spune prostiile si nebuniile pe care le spune eu. Iar cand e vorba de comparatii, sunt maestru :cool: :cheerful:
        Nu fi invidioasa, iti cedez toate drepturile, daca ma mitui cu o bunatate culinara din asta. Din cele fara carne :smile: :biggrin:

        1. Neata, Marin, chiar ca esti diamantul blogosferei daca detii asemenea calitati. :w00t: :cheerful: :cool: Aici se pune mare pret pe cuvinte sclipitoare si idei geniale. :silly:
          Cum fara carne, esti vegetarian mai nou? :dizzy: :ermm:

          1. Eu as fi multumit si daca as fi diamantul de pe blogul tau. N-am pretentii de universalitate :biggrin:
            Nu sunt chiar vegetarian, inca mai mananc lactate, chiar daca doar de cateva ori pe luna. :smile:
            Eu nu prea am mancat carne, in ultimii ani, iar din iunie nu mai mananc deloc. Nu beau cafea, nu fumez, nu mananc carne, nu beau alcool :tongue: :w00t:

            1. Te mai indoiesti? :dizzy: :biggrin: :cool:
              Marin, nu esti diamant doar pe blog ci si la casa omului. :w00t: M-ai depasit chiar si pe mine… :dizzy: :ermm: :biggrin: :lol:
              Sincer, eu nici nu am auzit asa ceva. Prea multe calitati intr-o singura persoana. :happy: :wassat:

Dă-i un răspuns lui Nice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *