Cel mai frumos lucru din lume

beautiful-prague

…este, în opinia mea, să descoperi locuri minunate care să te fascineze, să te entuziasmeze, să-ți facă sufletul să vibreze, să te îndemne la visare, să te facă să nu mai vrei să te întorci acasă și să te încarce cu energie pozitivă. Și, oricât de obosit ai fi, să vrei în continuare să vezi și să afli mai multe despre ele.

Pe toată durata excursiei am anchilozat, m-a durut îngrozitor capul, iar de picioare nu mai zic. Am ignorat orice tip de suferință fizică, am strâns din dinți și am mers mai departe. Cam 8 ore pe zi și tot nu a fost suficient să mă bucur de tot ce avea Praga de oferit. Aristocratică, elegantă, romantică și misterioasă, Praga lasă turistul însetat de artă, istorie și cultură bulversat, copleșit, îmbătat de atâta frumusețe. În Orașul celor 100 de turle toate casele sunt desăvârșite. Toate sunt adevărate palate somptuoase cu picturi și sculpturi pe care nu te mai saturi să le admiri. Toate clădirile sunt excelent conservate, una nu am găsit în paragină. Orașul de aur, dacă denumirea este la figurat, își merită cu prisosință numele. Pentru că Praga, sau cel puțin centrul ei, care oricum este imens, este o bijuterie care strălucește în soare mai ceva ca cel mai prețios diamant. Praga, o poveste fără sfârșit…

Îmi plânge inima că s-a terminat vacanța. Una pregătită în detaliu și care s-a dovedit a fi un real succes.

Pentru că uneori dorințele ni se îndeplinesc exact așa cum ni le-am pus. Și planurile nu ne sunt date peste cap de nimeni și de nimic, nu există surprize neplăcute, ci doar realizări. Așa am pățit eu cu Praga, totul a mers șnur de la început până la sfârșit. Așa cum am planificat așa a ieșit. Cazarea ireproșabilă, transportul perfect, orașul de vis. De vreme ce să mai spun? Au căzut trei stropi de ploaie luni, când a fost și cam mohorât, în rest am avut parte de soare și cer senin. Și multe grade în termometru astfel încât cele mai multe adolescente au schimbat gecile și blugii cu tricourile și pantalonii (foarte) scurți.

Am călătorit prin Praga preț de trei luni cu google maps. Și tare bine mi-a prins pentru că la fața locului, odată ajunsă, m-am simțit ca acasă. Evident că nu am avut nevoie de hartă pentru a mă orienta, cunoșteam deja toate străduțele, toate piețele, clădirile și stațiile de metrou. Praga îmi era un oraș familiar și m-am descurcat acolo mai bine decât în Bucureștiul meu natal.

Mi-au rămas multe de văzut și visez la o reîntâlnire cu Praga în culorile magnifice ale toamnei. Deși primăvara are farmecul ei incontestabil, iar clădirile vechi, medievale, fabulos decorate și pictate, încadrate de cireșii și magnolii înfloriți, accentuau romantismul și aprindeau imaginația turiștilor îndrăgostiți de frumos. Nici că puteam nimeri într-o perioadă mai bună.

Și pentru că oferta a fost atât de bogată, am avut de unde alege și mi-am găsit și câteva lucruri favorite. De pildă mi-am ales străduța favorită, cartierul preferat, obiectivul de suflet, băutura și mâncarea preferate.

Dar să le luăm pe rând (atenție, acesta este un articol introductiv, ca să vă trezesc interesul, vor mai urma și altele destinate călătoriei mele pe tărâmuri pragheze).

Piața preferată: Old Town Square – un adevărat muzeu în aer liber

cladirile-din-centrul-vechi-praga

arhitectura-praga

Biserica-sf-fecioare-din-tyn-si-turnul-cu-ceas-pragaStrăduța preferata. De fapt au fost 3 (și poate nu întâmplător toate din Mala Strana). Thunovska – datorită arcului decorat în stil sgraffito

Thunovska-street-lesser TownUvoz – o străduță îngustă, pietruită, în pantă care se continuă cu alta și mai și, Nerudova

Uvoz-street-prague

stradute-pietruite-mala-stranaNerudova – pentru pitorescul ei. Numită astfel după Jan Neruda, un celebru poet ceh, care a trăit în casa de la numărul 47 (“At the Two Suns”)

casa-lui-Neruda-pragaClădirile de aici sunt cunoscute pentru simbolistica lor: Vulturul Roșu, Potcoava aurie, Homarul verde sau Lebăda albă.

Homarul-verde Tot aici găsim și câteva palate construite în stil baroc (care găzduiesc două importante ambasade, a României și Italiei), multe magazinele cu suveniruri și restaurante îmbietoare cu mâncare tradițională.

Nerudova-Street-Lesser-Town

arhitectura-Mala-Strana

Podul preferat: Podul Carol – singurul, de altfel, străbătut pe jos.

Podul-Carol

croaziera-pe-valtavaPodul Carol văzut din Tower Bridge

Charles-Bridge-Prague  Priveliștea favorită: cea de pe scările Castelului

panorama-asupra-Pragai

scarile-castelului-praga

Obiectivul turistic favorit: Hradcany – cel mai vast complex medieval din lume. Printre palate, grădini, muzee, turnuri, catedrale și ziduri străvechi parcă pășeam în altă lume. Una în care domnește pacea și armonia. Pentru că aici nu e neapărat vorba despre ce vezi ci despre atmosferă, despre cum te simți.

HradcanyCatedrala Sf Vitus

Catedrala-sf-Vitus

panorama-praga

Castelul-PragaCartierul favorit: Mala Strana (Lesser Town) – datorită bogăției arhitecturale, pitorescului fără seamăn. Amprenta germană își spune cuvântul și o face cu mare stil.

Lesser-Town-Prague

Dealul-Petrin-panorama-mala-strana

magnolii-pragheze

stradutele-pietruite-ale-pragai

imagini-praga

poze-mala-strana

Lesser-Town-Prague-streetsCel mai simpatic restaurant întâlnit în cale (nu am intrat însă)

restaurante-praga

praga aprilie 2015 1195Cea mai gustoasă mâncare încercată în Praga: gulaș (de vită și porc) cu găluște de cartofi. Berea e de decor, nu am putut s-o beau.

gulas-pragaBăutura preferată în Praga (descoperită aici de fapt): cidru de mere – dulce și răcoritor, ca un suc.

cidru-de-mere

bauturi-praga Locul preferat din Praga, cel care mi-a plăcut cel mai mult, favoritul absolut, de unde nu am mai vrut să plec, aș fi rămas acolo toată ziua este…

Dar despre acest loc vă voi povesti în articolul viitor. Despre el și despre multe altele (mai ales că am și câteva recomandări pentru cei care vor să viziteze capitala Cehiei într-o bună zi). Cum vă spuneam, despre Praga putem discuta la infinit…

Și apropos de acest loc, cine îl ghicește primește de la mine un magnet de frigider foarte nice din Praga.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

48 de comentarii la “Cel mai frumos lucru din lume”

  1. Sincer ma asteptam sa fie mai lung, dar a fost ok articolul destul de colorat, chiar daca nu am gasit poze cu cehoaicele, maybe next time ^_^ . In privinta locului preferat e cam greu de ghicit, sa fie vrba despre Manastirea Loreta ( unde ai semnat condica) sau poate ai gasit o banca nice langa acel magnoliu din curtea ambasadei Poloneze.. Ce sa fie oare?!

    Una peste alta, Praga e superba, ma gandesc care e urmatoarea ta destinatie turistica?! Parca spuneai ca vrei la mare asa ca ti’as recomanda Budva daca nu ai fost, cica e tare frumos si cred ca e fix pe gustul tau.

    Eu inca ma chinui sa ajung le Beograd dar in vara asta o sa fac Beograd si Budapesta sunt printre obiective, deoarece mai am si cateva pe plan intern gen Cazanele Dunarii si Orsova, Cheile Nerei, Maramuresul. :angel:

  2. Buna si aici, draga Daniel. Sa stii ca eu ma uit dupa cladiri, mai putin(spre deloc) dupa femei. :lol: :biggrin: :silly: Dar imi apareau ele in cadru, ce sa fac? Acum serios vorbind, am incercat sa evit pe cat s-a putut sa introduc oameni in fotografiile mele artistice. Ca tocmai in perioada asta au dat navala turistii in Praga, eu ce sa fac acum? Erau in special tineri si chinezi. In grupuri mari, cate 50-100 de oameni. Elevii erau probabil in vacanta, dar chinezii? Cu astia am avut eu de furca pentru ca erau foarte multi si foarte galagiosi. Foarte obositori adica. Apareau din neant si se revarsau pe stradutele inguste ale orasului. Si gata, pozele erau compromise.

    Hm, da, as mai fi vrut sa scriu, dar cum ziceam este un articol introductiv si nici sa va plictisesc cu tone de informatii tehnice parca nu as vrea. Loreta este de vis, mi-a placut mult de tot, dar a fost un alt loc unde as fi ramas intreaga zi. :w00t: Oricum ai fost foarte aproape, se vede ca ma cunosti destul de bine din articole. :cool:

    Mi-ar placea sa ajung la mare. O insula ceva cu multa istorie, vegetatie luxurianta si peisaje care sa-ti taie rasuflarea. :wub: Adica nu vreau doar natura, vreau si arhitectura frumoasa, deosebita. Ceva care sa le imbine pe cele doua. Budva, Muntenegru? :unsure: Nu am fost in Budva, dar am fost in Muntenegru si da, este, frumos, e pe gustul meu. Sa stii ca si Belgradul si Budapesta imi fac cu ochiul. :wub: Nici tu nu ai gusturi rele. Si apropos, sarboaicele sunt mai frumoase decat cehoaicele. Parerea mea. :biggrin:
    Pai ce e de chinuiala cu Cazanele si Cheile Nerei ca sunt la o aruncatura de bat de casa ta???!!! :biggrin: :dizzy: :ermm:

  3. Ce frumos si colorat e orasul, abia astept sa ajung si eu in el. Nu pot sa-ti ghicesc locul preferat pentru ca n-am fost acolo si nu le stiu :))

    Cidru de mere (si de pere) am incercat si eu in Dublin, imi place extrem de mult. Si desi nu-s un fan al berii, sunt foarte curioasa de berea verde la care se face reclama pe usa restaurantului caruia i-ai facut poza.

    1. Ma bucur ca iti place orasul din fotografiile mele. :cool: :happy: Si cand ti-ai propus sa mergi in Praga? :cheerful: :w00t: Cu siguranta nu vei fi dezamagita, mai ales daca prinzi vreme buna. Nu iti recomand sub nicio forma de ajungi la sfarsit de toamna si iarna. Ideal e primavara si toamna(in octombrie).
      Hm, oare gasim cidru din asta delicios si la noi in tara? Ca mi-ar placea sa mai beau.

      Haha, acum am observat chestia asta. Tare de tot, bere verde! :sick: Imi pare rau (acum) ca n-am intrat s-o incerc. Maybe next time. :lol:

      1. Ar trebui sa fie Strongbow, dar sincer n-am cautat in mod special, nu stiu in ce magazine exista.

        Inca n-am planuri concrete pentru Praga. Daca mai reusesc sa merg undeva anul asta, as prefera sa vad o mare, ca mi-e dor :))

        1. Strongbow? Hm, tu te pricepi la bauturi, mie nu-mi spune nimic numele asta. :)))
          Si eu vreau la mare. Desigur, abia te-ai intors din Barcelona…cum sa mai ai chef de inca un oras? :lol: :dizzy:

  4. Cu chinezii nu stiu de ce ai avut tu probleme pentru ca sunt mici de statura si nu cred ca ar fi aparut in cadru mai ales ca au 1.60 cu mainile ridicate :)) :lol: :silly: :angel: . Tineri cred si eu ca erau in vacanta si de ce sa nu profite si ei de vremea superba de afara.

    O sa mai ma gandesc eu la ce loc ti’a furat inima nu de alta dar am o colectie de magnete de frigider, dar nu prea am noroc la concursuri nu cred ca o sa castig.

    Sunti sigur ca Budva ar fi o alegere potrivita pentru tine, mai ales ca e combinatia perfecta, mare, munte, istorie si o insula chiar ^_^, as putea sa zic ca e fratele mai mic al Drubovnikului.
    Beograd o sa fie pe lista si unul dintre motive e ca vreau sa vad frumusetea sarboaicelor dar Nice cum zicea o prietena nici cu sarbii nu imi e rusine deci e o destinatie si pentru sexul feminin.

    Cazanele si Cheile Nerei o sa urmeze tot in vara aceasta maybe with a new blog :blush: :whistle:

    1. Asa este, chinezii sunt foarte scunzi. Insa sunt ca furnicile, peste tot si foarte galagiosi, rad non stop, vorbesc non stop. Tinerii erau deopotriva foarte multi si aveam impresia ca ma sufoc cu atata lume in jur. Dar o sa mai avem timp sa discutam pe tema asta. :biggrin: :dizzy:

      Da, sarbii sunt aratosi foc. M-au impresionat in cel mai placut mod cu putinta. De indata ce stabilesc o noua destinatie de vacanta te anunt. :lol: :biggrin: :happy:

      A new blog? Wow, asta e cea mai buna veste pe ziua de azi!!! :w00t:

  5. Să nu bei bere în Cehia e o anomalie, un sacrilegiu chiar, din moment ce băştinaşii sunt cei mai mari băutori de bere din lume. Dar dacă în Praga te-ai simţit ca acasă, e normal ca în Bucureşti să te simţi ca în Praga! :) Aşa că bucură-te. Pozele sunt superbe.

    1. :lol: Haha, asta a fost gluma serii. :biggrin: :happy: :cheerful: :cool: Chiar a zilei. Sau a anului. As vrea eu sa ma simt ca in Praga in Bucuresti. Din pacate e cale lunga…de la cer la pamant.
      Am incercat tot soiul de beri (autohtone) gen Staropramen, Budvar si Urquell, doar ca nu prea m-au incantat. :dizzy: :ermm: :cwy: :sick: Dar pe subiectul asta vom mai avea timp sa discutam. :biggrin:

  6. Foarte frumos acest prim articol despre Praga. Eu sunt curioasa in special despre hotel fiindca stiu ca ti-a luat mult timp sa-l alegi, ma intreb daca a fost la nivelul asteptarilor.
    Cat despre loc, nu stiu daca as putea ghici avand in vedere ca nu am fost in Praga si nu stiu locurile, dar despre castel nu am auzit nimic si ma gandesc ca poate despre asta e vb. Privelistile de acolo le-am vazut pe FB deci stiu ca ai fost …

    1. Ma bucur mult ca ti-a placut Alicee. Castelul nu e un castel ci mai multe. Vreo 20-30 cam asa. :lol: E un complex medieval(unii spun ca antic), un oras in miniatura. E imens, ai nevoie de o saptamana sa-l cunosti doar pe el. :w00t: In Praga nu ai o clipa sa te plictisesti. Totul e de vazut pentru ca totul e la superlativ.
      Cazarea a fost peste asteptari, totul a fost perfect, o sa va povestesc cu lux de amanunte ce am ales si de ce am ales astfel. :biggrin:

  7. Pe mine m-ai convins… cu prima ocazie care se ivește… Praga este una dintre priorități. :) Nu de alta, dar nu pot să-mi scot din cap Old Town Square :cheerful: de o jumătate de oră tot mă uit la imagini cu Old Town Square pe google :)

    1. Iti doresc sa ajungi acolo cat mai curand. Ma bucur mult ca ti-a placut Centrul Vechi al orasului. Chiar e fabulos. Si ai si ce fotografia. :biggrin:

  8. Foarte frumoasa Praga vazuta prin ochii tai! Chiar m-ai facut s-o urc pe lista prioritatilor cu fotografiile tale :smile: . Sunt superbe!
    Strazile sunt foarte ingrijite, iar cladirile par restaurate recent. Nu mai vorbesc de culorile calde, sunt o splendoare. Primavara este un anotimp numai bun pentru calatorit, mai ales daca ai noroc de vreme calduta asa cum ai avut tu.
    Abia astept si restul povestilor! :smile:

    1. Cu siguranta ca iti va placea mult Praga, mai ales ca si tu esti indragostita de medieval, de frumos si de arhitectura. Aici toate sunt la superlativ. Un oras cu adevarat incantator. Iar fotografiile mele nu reflecta nici pe jumatate frumusetea locurilor.
      Multumesc mult, Larisa. :heart:

  9. Cat de frumoooos! Am calatorit si a treia oara prin ochii tai. Mi-ai trezit atatea amintiri frumoase si m-am regasit in toate pozele tale. Nici nu stii cat de mult ma bucur ca ti-a placut acest oras si ca ai avut vreme buna si ca toate au mers super bine. Happy, happy , happy ( zici ca e orasul meu asa de tare ma bucur :biggrin:
    p.s. Nu ai baut faimoasa bere pragheza??? Pfaaai. Noi am cautat o berarie si ne-am petrecut cateva ore bune acolo, a fost tare funny , bere buna covrigei si mai buni – am creat amintiri faine.
    Astept cu interes urmatoarele articole ! :w00t:

    1. Pai cum asa, voi ati fost de doua ori la Praga? :dizzy: :biggrin: :happy: Hm, uite ca acest amanunt imi scapase. :cwy:
      Mi-a placut la nebunie Praga, mi-a intrecut toate asteptarile, mai ales, recunosc, ca am avut si vreme frumoasa. :wub: Poate ca daca ploua ma intoarceam dezamagita. Uff, nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi fost.
      Bere am baut, dar foarte putina. :dizzy: Am incercat cateva sortimente autohtone gen Budvar, Staropramen si Urquell si niciunul nu m-a dat pe spate. :ninja: Asa ca m-am orientat catre cidru. :lol:
      Covrigei? Bavarezi? Ca eu pe aia i-am incercat si chiar m-am indragostit de gustul lor. :biggrin: :wub:
      Vor veni cu siguranta, nu scapati asa usor de povestile mele pragheze. :cool: :lol: :tongue: :silly:

      1. Da, de doua ori . Prima data in vara am fost cu un grup de studenti si am plecat fara consort si a doua oara -( primavara ) am mers cu niste prieteni si am prins vreme mai ploioasa.

        1. Ehe, tu esti chiar norocoasa. :cool: Vreau si eu sa ma intorc la toamna. :happy: :w00t: :dizzy: In octombrie de preferinta. Stiu ca e cam indraznet gandul dar nu imposibil. :blush:

  10. Cat e de frumos acolo.Super…te lasa fara cuvinte. Praga este unul dintre orasele mele din wish list, sper one day sa ajung si eu. Sunt cam pe fuga, dar te imbratisez cu drag.Bine ai revenit. :heart:

    1. Bine te-am gasit, draga Fairy. :kissing: Da, e foarte nice Praga, dar trebuie s-o vezi live, ca fotografiile mele nu-i reflecta nici pe sfert adevarata frumusete. Si nu stiu cu sa zic, dar cand esti acolo ii simti un fel de vraja cu care invaluie turistul. Cred ca atmosfera medievala e de vina. :happy: :w00t: :cheerful: :cool:

  11. În primul rând mă bucur nespus de mult că ai avut parte de o vreme superbă. Iar în al doilea rând îţi mulţumesc pentru plimbare. A fost o reală plăcere să redescopăr acest oraş minunat alături de tine. Felicitări şi pentru superbele fotografii! :smile:

    1. :lol: Tot cu gandul la ea esti? Nici acum nu ai ajuns? Nu, Elvetia e prea scumpa, de data asta a fost Praga. Si a fost cea mai buna alegere. Cred ca e mai frumoasa ca orice oras din Elvetia. Si, posibil, si din intreaga Europa. :biggrin: :wub:

  12. Wow, ce frumos! Praga pare un oraș de vis! :biggrin: Hmmm, cred că o să-l adaug pe lista viitoarelor destinații de vacanță (mă rog, locuri în care aș vrea să merg), pe lângă vreo 3-4 (poate mai multe :lol: ) orașe din Olanda. :tongue:

    1. :biggrin: Ma bucur mult ca iti place ce vezi in fotografiile mele, Iulian. :happy: Deci pana la urma te-ai decis pentru Olanda. Mai ai timp sa te razgandesti. :lol: :tongue: :silly:

          1. Și și. :smile: Îmi place muzica lor, deci asta intră la artă. :biggrin: Îmi place și cultura poporului olandez, îmi plac obiceiurile lor care pe moment mi se par stranii (gen calendarul aniversărilor). :tongue:

  13. imi place sa calatoresc… chiar foarte mult…
    in opinia mea… cel mai frumos pe lume… este sa iubesti… apoi iara sa iubesti… abia dupa… celelate urmeaza…
    ma bucura faptul ca te-ai simtit minunat in caltoria ta… imi amintesc, ani in urma… am vizitat si eu Praga… si mi-a placut mult…

    1. Sa iubesti, da, corect. :w00t: :cool: :cheerful: Buna remarca ta, Ovi. Dar doar atunci cand iti aduce satifactie, adica atunci cand iubirea e impartasita. :ermm: Ca daca e doar o eterna suferinta…chiar nu mai stiu cat de frumos e. :wassat: :unsure: :whistle:

      Ma bucur mult ca si tu ai fost placut impresionat de orasul de pe Valtava. :wub:

  14. este drept ca iubirea aduce uneori suferinta…
    dar pe termen lung este singura motivatia a noastra de a exsita… si evindet ca este benefica…
    prefer o viata ciu iubire si suferinta decat i viata fara iubire si fara suferinta…

  15. Draga mea, sunt sigura ca esti un om bun si de aceea Dumnezeu te-a binecuvantat dandu-ti ocazia sa traiesti clipe atat de minunate!
    Nu pot sa-ti spun decat ca mi-ai imbatat sufletul cu atata frumusete! Ma simt deja in alta lume. Te pup si ma bucur mult pentru fericirea pe care ai simtit-o!

    1. Sa stii ca ai dreptate, acum ca am citit parerea ta, chiar ca am trait clipe minunate si am fost pe deplin fericita la Praga. Iti doresc sa ajungi si tu in acest oras(daca nu ai fost deja), o sa-ti placa foarte mult. :wub:

      Praga, in ciuda aglomeratiei, e un oras prietenos, il simti aproape de suflet, nu e un loc simandicos, nu e pretentios, e asa…ca acasa. :biggrin: :happy: :w00t:

  16. Nice, superbe imaginile; am simtit din textul tau cat si din postarile de pe o retea de socializare ca ti-a placut enorm orasul; intr-adevar … e fermecator; si eu l-am indragit si abia astept sa-l revad candva… ca si tine, am si eu locuri preferate acolo… in ultimii ani (poate gresesc) am avut senzatia ca Praga e deja mult mai aglomerata decat Viena..tocmai m-am intors dintr-o calatorie scurta de trei zile din Budapesta…pe care ti-o recomand cu mare drag…

    1. Sa stii ca si eu m-am gandit la Budapesta, dar am mai fost acolo(e adevarat ca doar pentru o zi) si as vrea ceva complet nou. Ceva super medieval gen Cracovia. :wub:
      Merci mult.

      Hm, Viena. Cred ca trebuie sa fie si ea frumoasa. Dar alaturi de Paris si Londra face parte din destinatiile clasice de care eu nu sunt atrasa momentan. :biggrin: :ermm: :dizzy:

Dă-i un răspuns lui Nice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *