La cine ne raportăm?

visatorii

Probabil, ați observat că nu am mai scris nimic nou în ultima vreme. Am o stare de spirit bizară, care mă ține departe de blog, de net în general. Arareori mai deschid calculatorul pentru a-l închide rapid după o jumătate de oră. Și, poate este o imprudență că sunt atât de sinceră și vă dezvălui zbuciumul meu sufletesc.

Ei bine, de vreo două zile am intrat în concediu. E prima mea vară, după mult prea mult timp, în care nu am examene și pot să mă bucur pe deplin de vacanță. În care pot să mă relaxez în voie.

Paradoxal, însă, deși nu am niciun motiv, sunt mai stresată ca niciodată. Sunt foarte demoralizată, sensibilă, nervoasă, iritată și iritabilă. Nimic nu mă mulțumește, mă deranjează totul în jur, începând cu temperaturile tropicale care mă lasă fără vlagă și îmi fură pofta de viață și terminând cu oamenii. Răutăcioșii de exemplu, care se găsesc, din senin, să comenteze ceva la adresa mea. Mă încarcă cu o cantitate imensă de energie negativă de care nu prea pot să mai scap.

Săptămâna trecută m-am lamentat non-stop. Efectiv nu mai suportam să merg la serviciu, să mă trezesc la 5 dimineața, detestam aglomerația și zgmotul orașului, iar frustrările mele au atins apogeul când, într-o “bună” zi, m-am trezit că buldozerele și picamerele au luat din nou cu asalt zona în care locuiesc, în jurul blocului au apărut tranșeele, iar impresia generală era de teatru de război.

M-am chinuit din răsputeri să înțeleg de ce, totuși, anxietatea a pus stăpânire pe mine. De ce nu mă pot calma, de unde provin angoasele astea?

Și revelația m-a pocnit în moalele capului. După o lungă perioadă de meditație în singurătate absolută am înțeles că nu e nimic ciudat cu mine, dimpotrivă, că asta e starea mea naturală. Că așa, nemulțumită și stresată, sunt eu în cea mai mare parte a timpului.

Așa sunt eu construită și nu e nimic de făcut.

Oare?

Îmi dau acum seama că am tot timpul nevoie de ceva pentru care să lupt. Un țel de doborât, un obiectiv, un scop care odată atins să mă împlinească. Am nevoie de ceva grandios care să-mi țină mintea ocupată. Am nevoie ca de aer de o nouă provocare. Lâncezeala și plictiseala din vacanță nu sunt deloc constructive.

Cum vă spuneam mai sus, obișnuiam să mă plâng de tot ce mi se întâmplă, până când, spre finalul săptămânii am dat din întâmplare peste drama unei tinere femei care tocmai se stinsese din viață, răpusă de o boală necruțătoare. Curioasă cum sunt am încercat să găsesc detalii despre acest caz și când am văzut-o pe patul de spital și cu un bandaj la ochi (semn că acesta îi lipsea), am realizat cât de norocoasă sunt că am trăit până la vârsta asta, că sunt încă sănătoasă. Și cât de ridicol este să mă tot lamentez pentru orice fleac. Când, de fapt, ar trebui să fiu fericită, mulțumită și recunoscătoare.

Doar că eu nu m-am raportat niciodată la ceilalți. Cel puțin nu la cei cu care viața nu a fost, să zicem, deloc generoasă. La cei necăjiți și năpăstuiți. Ar fi prea simplu.

Asta nu înseamnă că am stat agățată mereu de gardul vecinului mai înstărit sau mai de succes privind în ograda lui cu pizmă. Ar înseamna sinucidere curată.

Am încercat să mă raportez mereu la dorințele, planurile și visurile mele. De exemplu, am aspirat dintotdeauna la o anumită stabilitate financiară și profesională, prima derivând din cea de-a doua. Dar, mai presus de orice, am încercat să-mi hrănesc sufletul cu frumos. Și cu iubire. Când una din aceste verigi lipsește, lanțul fericirii se rupe.

Voi la cine/ce vă raportați?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

59 de comentarii la “La cine ne raportăm?”

  1. toti trecem prin stari sau situatii grele, sa incercam sa ne bucuram de nimicuri…si aceste nimicuri ne vor darui fericire mare!
    ce vreau sa zic? nu lasa tristetea sa puna stapanire, da-i cu tifla!
    eu de cand am pierdut 2 prieteni, am realizat ca timpul e scurt…

    1. Nu sunt neaparat trista, Coco. Sunt dezamagita de oameni. Foarte putini oameni buni si frumosi mai gasesc zilele astea. Si imi caut ceva care sa-mi umple timpul liber. Sunt debusolata. :dizzy: :ermm:
      Dar tie iti multumesc pentru incurajari! :kissing:

  2. Bine ai revenit, Nice! Chiar ma intrebam ce se intampla de nu mai esti prezenta prin blogosfera. Ti-am mai zis, eu tot sper sa-ti revina cheful si sa scrii des, asa cum o faceai odata. :smile:
    Cat despre intrebare, si eu incerc sa ma raportez tot la mine insami. Daca m-as raporta la cei napastuiti m-as multumi cu prea putin, daca m-as raporta la cei de sus as sfarsi dezamagita. Asa ca imi vad de ale mele, si fac precum zice Coco mai sus, incerc sa ma bucur de toate nimicurile. Timpul este intr-adevar scurt…
    Un sfarsit de saptamana excelent iti doresc si vacanta frumoasa! :smile:

    1. Esti foarte nice, Larisa, si eu tot astept sa-mi revina cheful de altadata. Oare mai e posibil? O sa vedem, acum ca am mai mult timp la dispozitie totul este posibil. Imi caut o noua pasiune care sa ma tina ocupata tot timpul, nu stiu daca scrisul pe blog, in plina vara, este solutia ideala.
      Da, e si asta o reteta a fericirii, sa te bucuri de lucrurile simple, insa eu am nevoie si de ceva mai mult, de ceva cu adevarat entuziasmant, ceva super mobilizator, cum ziceam in articol, ceva spre care sa-mi canalizez intreaga energie, care sa ma determine sa lupt pentru el cu toate fortele. Lucrurile marunte sunt pentru cei care au o viata perfecta. Nu pentru cei care sunt in cautari.
      Multumesc mult, asemenea. :heart:

  3. Tare mult imi place acest articol, Nice! E cumva diferit fata de celelalte, are un mesaj puternic, dezvaluie o parte din tine si da curaj celor ce il citesc. Sunt sigura ca iti vei gasi calea si telul pentru care sa lupti! Primul pas, poate cel mai important, a fost deja facut.

    1. Da, sa speram ca voi gasi ceva care sa-mi bucure intr-un fel existenta searbada zilele astea. :dizzy: :ermm: Pana si exemenele imi lipsesc, deh, obisnuinta e a doua natura. :ninja: Chiar le spuneam colegelor mele care dau exemen ca le invidiez. :lol: M-au privit de parca as fi fost o nebuna. :biggrin:
      Intodeauna un articol este o eliberare. Merci mult, Vienela. :happy:

  4. Bună, Nice! :cheerful:
    Mă aşteptam la ceva mai vesel, parcă (dacă bine-mi amintesc) era vorba despre o vacanţă la Neptun (pe banii angajatorului).
    Oricum, bun venit în club :wink: Ştii, eu am renunţat de multă vreme a mă raporta la ceva sau cineva, iau viaţa pas cu pas, zi după zi. Nu mai aştept nimic, nu-mi doresc nimic, însă paradoxal se întâmplă să mai şi primesc câte ceva. :silly: :whistle: Arareori. N-am să continui cu atât de uzitata “trăieşte clipa”, dar o să-ţi reamintesc o cugetare a lui Da Vinci, “nu spera si nu face lucrurile a căror lipsa bagi de seama că te-ar face să suferi”; iar cu asta cred că am zis totul (sau aproape). :alien: Ar mai rămâne întrebarea: tu din care tabără faci parte, aceea a realiştilor sau a visătorilor? Eu recunosc că cu cât mă încăpăţânez să fiu realist descopăr că sunt un visător incurabil. :w00t: :cool: O fi bine, o fi rău… cui îi pasă. :smile:

    1. Neata, Centurion :happy: , normal ca vistori incurabili, stii cum se spune despre capricorni ca sunt, cu capul in nori si cu picioarele pe pamant. :angel: :lol: Ce poate fi mai frumos decat atat? :biggrin: :dizzy: :w00t:
      Evident ca se intampla din cand in cand sa primesti ceva neasteptat, asta ca o recompensa a vietii pentru momentele de tristete si suferinta indurate pana atunci.
      Desi tu sustii contrariul, eu nu te vad ca pe o persoana resemnata. Dimpotriva, esti un luptator, iar asta este evident cu ochiul liber pentru oricine te cunoaste(chiar si doar din virtual).
      Sincer iti marturisesc, eu militez pentru ca oamenii sa-si faca planuri si sa isi propuna lucruri(mai mult sau mai putin marete) in viata. Eu sunt in cautarea unui nou vis de indeplinit, am nevoie de ceva mobilizator, pentru ca o existenta searbada ma aduce in pragul disperarii, al nemultumirii profunde si al irascibilitatii totale. Observ tot raul din lume, vad doar partea negativa a lucrurilor, imi lipseste optimismul si speranta, risc sa intru in depresie si sa ma afund in ea. Nu mai suport oamenii din jurul meu, ii analizez la sange si imi sar in ochi doar defectele care, fiind prea mari, ma enerveaza la maxim. Sunt in faza in care nu mai tolerez egoismul unora si in ritmul asta risc sa ma izolez de tot mai ales ca in ultima vreme am decis sa elimin din viata mea tot ce-mi face rau, tot ce ma incarca de energie negativa. Si vad ca sunt destul de radicala. :lol: :ninja: :wassat:
      Momentan sunt incapabila sa detectez frumosul si binele din jurul meu, sufletul imi e flamand, nu am cu ce sa-l hranesc si de aici si drama mea. :biggrin: :cwy: :wassat: :blush:
      Despre cugetarea lui Da Vinci chiar nu stiu ce sa spun, m-ai luat prin surprindere, trebuie sa meditez la spusele lui.
      Ehehe, pana la Neptun mai e o vesnicie, abia in august plec si oricum nu e tocmai locul unde eu mi-as petrece singura vara in care sunt libera. Stii ca eu imi doream Viena. Chiar si Budapesta mergea. :cwy: :whistle:
      Ma opresc aici pentru ca daca continui risc sa scriu un adevarat roman. :silly:

      1. He he, eu luptător! :biggrin: Nici nu mai ştiu de când n-am mai luptat cu adevărat pentru ceva, pentru un vis ori un ţel de atins. Prea mare dezamăgirea să constaţi că orice ai face, oricum ai întoarce-o tot un drac e… :whistle: Aşa că aştept, răbdarea, cică, ar fi o virtute. Deh, am şi eu cu ce să mă laud. :w00t:

        Egoismul? Cred că îţi aminteşti “drăcismele” de odinioară referitoare şi la acest aspect. Pe de altă parte, rămâne optimismul şi speranţa, alte “găselniţe” aproape masochiste inventate de om… Dar cum scriam, în trecutele revelaţii drăceşti, omului îi place să se mintă singur, pur şi simplu e o atraţie irezistibilă; cam aşa e şi cu visurile noastre de mai mare ori mai mică mărire. Eu sper şi îţi doresc să găseşti o cale prin care să depăşeşti momentul acesta; cu puţin mai multă voinţă decât am dat eu dovadă ai şanse să reuşeşti. Mai important e însă este să găseşti aşa-zisa “pace interioară”, războieşte-te cu cine vrei, dar nu cu tine.

        Viena? Mie mi-ar plăcea o vacanţa autriacă în care să las deoparte oraşele, să părăsesc traseul “autobahn”-ului şi să “bat” drumurile “judeţene” :alien: (sunt mai practicabile decât autostrăzile noastre); să opresc în fiecare sătuc, să admir natura, să respir aerul curat de munte, să observ tradiţiile şi să mă bucur de delicatesele “Gasthaus”-urilor locale. Casele tradiţionale încântă ochiul, de exemplu, dacă treci prin Göming ai ocazia să guşti preparate tradiţionale la Hellbauer Wirt. Clădirea principală datează de vreo câteva sute de ani, şi a fost pur şi simplu “adusă” dintr-un satuc tocmai fiindcă d.p.d.v. arhitectural (predomină lemnul) reprezintă specificul zonei. Şi e doar un exemplu, sunt multe altele, caută pe net; din păcate, localităţile astea de 1000-2000 de locuitori sunt prea neînsemnate vei găsi referinţe doar în limba germană, nu şi engleză.

        Mă opresc fiindcă risc să scriu un roman cu destinaţii de călătorie în mediul rural austriac. :wink:

        1. Poti sa-l continui pe blog. Cand o veni cheful ala de care vorbeai la tine. :biggrin: Mda, e foarte aiurea sa ai atatea de spus, de transmis oamenilor si sa-ti lipseasca starea de spirit necesara pentru asta. :dizzy: :ermm:
          Centurion, cred ca tu nu iti dai seama ce ai realizat. Ai dat dovada(in opinia mea) de un curaj iesit din comun sa lasi totul in spate si sa te indrepti spre zari mai albastre. Cred si eu ca esti indragostit de ruralul austriac la cat de pitoresc este totul pe acolo. :heart: :wub:
          Cum spuneam mai devreme si pe fb(am postat ceva despre situatia mea actuala) am uitat sa ma mai relaxez. Nu mai stiu cum se face. Dupa atatea examene si probleme de infruntat nu mai pot sa ma deconectez, sa ma bucur de viata in tihna. Nu stiu si nu pot sa ma comport ca un om liber care nu are nimic de facut. E teribil! :lol: :biggrin: :silly:

          E ca si cand as fi fost inchisa trei ani de zile si acum, cand in sfarsit sunt afara, habar nu am ce sa fac cu libertatea mea. E greu sa te adaptezi la bine cand esti obisnuit cu raul. E o situatie noua care iti da frisoane, iti da fiori pe sira spinarii. Stresul in care traiesc nu poate fi masurat sau descris in cuvinte. Pe de alta parte sa stii ca fac eforturi disperate sa invat sa ma relaxez si sa fiu mai toleranta. E adevarat ca nici “civilizatia” din capitala nu prea ma ajuta in sensul asta. Uite, de exemplu, in Praga, desi era de 10 ori mai aglomerat nimeni nu a intrat in mine, nimeni nu m-a atins, lovit, deranjat. Aici, in Bucuresti, asta mi se intampla zilnic. Si am inceput sa cred ca unii o fac intentionat. :angry:

          1. Vezi, tu eşti o luptătoare; dacă n-ai un “război” pe care să-l porţi (te citez: “Îmi dau acum seama că am tot timpul nevoie de ceva pentru care să lupt. Un țel de doborât, un obiectiv, un scop care odată atins să mă împlinească. Am nevoie de ceva grandios care să-mi țină mintea ocupată. Am nevoie ca de aer de o nouă provocare.”), te năpusteşti asupra ta însăţi. E un lucru bun, există posibilitatea de a izbândi. Asemănător cu jocul de loto sau orice alt joc (de noroc sau nu), trebuie să participi ca să ai şanse. Eu am renunţat de ceva vreme să “joc” la ruleta vieţii, doar aştept să treacă vremea.
            Referitor la curajul pe care mi-l atribui, zic doar că nu-i nevoie de prea multă vitejie atunci când nu mai ai ce pierde. :silly:

            În privinţa acelor oameni despre care spui, nu cred c-o fac intenţionat, sunt doar prea ocupaţi cu propriile “războaie”, au mintea prea aglomerată de gânduri deloc roze, fapt care-i împiedică să mai vadă că mai e şi altcineva prin preajmă pe care s-ar putea să-l deranjeze.

            O duminică faină să ai! :smile:

            1. Ce ingaduitor esti tu cu oamenii, Centurion. :biggrin: :lol: :tongue: Cum le gasesti tu imediat scuze… :tongue: :biggrin: :dizzy: :ermm:
              A fost o duminica faina dar doar din perspectiva temperaturilor. In rest sunt teribil de dezamagita de victoria lui Nole… :cwy: :angry: :sick:

  5. Concediu? Indiferent la cine te raportezi, la ce dorințe și vise ai… bucură-te de concediu. Trece repede și se întâmplă doar odată pe an. :biggrin: Eu cel puțin asta fac… după un an foarte dificil. Mi se pare că am prea mult timp liber, dar încerc să-l ocup cu diverse mici hobbyuri. :cheerful: Sunt atâtea lucruri pe care nu le-am putut face în timpul anului din cauza serviciului…

    1. Da, am vazut, norocosule, calatoresti, mergi la concerte, fotografiezi. :happy: :cool: :cheerful: Eu stau acasa si nici nu am mari perspective de distractie. :face: In plus tu ai obiective noi si cunosti photoshop, iti poti exersa talentul de fotograf, cu asta nu te plictisesti niciodata. Eu imi doresc sa vizitez locuri noi(si medievale) si sa am cu ce le fotografia. Dar cum nu am nimci concret… :dizzy: :whistle: In plus, cum scriam si pentru Centurion, sunt in faza in care vad tot raul din jur, imi este imposibil sa reperez ceva bun in lumea in care traim. Iar oamenii nu-mi mai par deloc simpatici ca odinioara. Sa-mi fi pierdut naivitatea de tot? :biggrin: :lol: :wassat: :dizzy: :ermm:

      1. Nu știu dacă o să mă plictisesc sau nu… am trei luni de vacanță… nu știu cu ce am să le “umplu” pe toate. :cheerful: Și eu visez să vizitez niște locuri… mai puțin accesibile. Poate peste câțiva ani… cine știe? :)
        Cât despre oameni… ăsta e un capitol la care nu mă pricep deloc :w00t: :w00t:

        1. Eu incep sa ma pricep si nu imi place deloc ce descopar. :dizzy: Locuri mai putin accesibile? :dizzy: :wassat: Cum ar fi? :ermm: :unsure:

          1. Ar fi… Chichen Itza, Teotihuacan, Palenque.. de fapt cam tot ce înseamnă civilizația Maya și Aztecă… dar o excursie pe acolo e câteva mii de euro, deocamdată mă mulțumesc cu pozele… făcute de alții. A… și ar mai fi Cernobîl :cheerful: că ăsta e mai accesibil. :biggrin:

            1. Ei da, asta este o surpriza, chiar nu ma asteptam sa-mi enumeri aceste destinatii…exotice. :biggrin: Si eu visam in trecut la ele. Chiar ca inaccesibile fara cei cu un buget foarte generos. :cwy: Am renuntat demult… :pouty:

  6. Se vede că singurele tale hobby sunt călătoriile şi pozatul. Cum nu călătoreşti, cel puţin momentan, ai putea găsi un debuşeu pentru angoase prin găsirea unor imagini inedite pe care să le surprinzi în fotografii. Ţi-ar alina sufletul. N-ar strica să practici şi un sport care îţi place, cum ar fi tenisul, având destul timp la dispoziţie.
    Apropo, ţi-am spus de câteva luni că Simona Halep are nevoie de un psihlolog. Mă bucur că, în fine, a tras şi ea concluzia asta. Crezi că-şi va reveni repede? Eu tind să cred că nu…

    1. Si eu tind sa cred ca e pe derdelus. Mai ales de cand si l-a gasit pe Marin… Stiu ca are tot dreptul din lume sa fie fericita, dar cand o jucatoare de top observa ca dragostea ii pericliteaza cariera, eu zic ca se impune un sacrificiu major, asa ca, get rid of him, Simona! :lol:
      A ajuns ea la concluzia ca are nevoie de un psiholog? A marturisit ea public asta? Tot ce am auzit a fost ca la urmatorul turneu o sa revina la jocul ei de altadata, ca nu va mai pune presiune pe ea, balarii din astea pe care le-a tot spus si inainte fara insa a le pune in practica. :cwy:
      Evident ca imi doresc pentru ea sa aiba mult succes in continuare cu tenisul, e tanara, dragostea poate veni si dupa ce-si incheie cariera. Din pacate fetele nu le imbina pe ambele cu succes. Cu mici exceptii, evident, vezi cazul Serena. :biggrin:

      Ce imagini inedite sa surprind daca nu am un obiectiv mai acatari? Sunt super demoralizata ca nu am bani sa-mi cumpar ce vreau eu, mai ales ca tot sunt reduceri la obiective si am nevoie ca de aer de un teleobiectiv.
      Da, as putea sa merg la un bazin de inot, doar ca nu prea mai suport oamenii din jur. Citeste mai sus si o sa intelegi. Sunt intr-o pasa neagra. :ninja: :sick: :biggrin: :lol: :silly:

  7. poate ca voi parea obraznic… dar eu ma raportez la mine… si ca sa ma formez pe mine insumi, am cladit destul de mult pe bibilie…
    oricum… nu cred ca exista pe lumea asta vre-o persoana care a ajuns la maturitate si nu a trecut prin stari mai putin bune, cand plua in suflet a nesfarsita, trista toamna. Viata insa m-a invatat ca trecem de la anotimp la, anotpim, ca dupa vara, vine toamna… si ador asta… la fel ca si fericirea de dupa o stare irascibila…
    ia vacanta in serios si bucura-te din plin de ea… pentru ca va trece extrem de rapid…
    fotografiaza… rasfoieste reviste, mergi la film si mai ales la plimbare… rasfata te cu inghetata si terapie de soare in orele potrivite, mai ales cand picamarele lucreaza din plin in zona ta.
    si daca dupa taote astea nu-ti covine vacanta… apoi… hai sa lucrezi in locul meu… si preiau eu vacanta ta… E bine asa???

  8. Desigur, Ovi, normal ca te raportezi la tine cand ti-ai construit cu migala personalitatea, stii ce vrei in viata si mai ales cum sa obtii asta. Cei fara mari idealuri si teluri in viata obisnuiesc sa se uite la cei napastuiti si sa creada ca o duc bine mersi. Iar sufletele mici, roase de invidie, se uita mereu peste gard la ce mai face vecinul. Ca sa se poate bucura cand ii merge rau, sa aiba ce barfi. Cam asta se petrece in Romania, nu stiu in SUA cum stau lucrurile… :lol: :dizzy:
    Atunci imi doresc sa vina vara cat mai repede. Ca in momentul de fata in sufletul meu e ditamai iarna. :lol: :wassat: :dizzy:
    Sa stii ca m-am rasfatat pana acum cu inghetata, dar pana si de asta mi s-a luat. :lol: La plaja insa nu merg insa, poate in august… :dizzy:
    Ehe, simpatic targul propus de mine, in doua zile te-ai plictisi rapid aici si ai zbura rapid inapoi. :biggrin: :tongue:

    1. de obicei ma simt bine acolo doua saptamani… sincer… abia astept sa vin iara…
      vacanta insa imi place si-mi surade mereu… mereu…
      stii ce ma deranjeaza cand este vorba de privit la altul??? ca sunt destui care accepta sfaturi, atunci cand vor sa faca ceva pentru ei insisi, de la perosene care nu au relaizat nimci in viata… ca sunt destui care isi naruiec visele, tocami pentru ca un neica nimeni le-a zis ca nu vor ajunge niciodata unde isi doresc… ca… facand zilnic acelasi lucru, neschimband nimic in rutina vietii, astepata sa aibe rezultate mai bune…
      dar… asta este…
      mai bine o incercare ratata decat starea pasiva, care pana la urma tot ratare este… si chiar mai dureroasa…

      1. Exact asta era mesajul articolului meu, Ovi, sa luptam pentru visurile si idealurile noastre. Si primul lucru pe care il avem de facut este sa creem aceste visuri. Sa nu stam pasivi ci sa le vizualizam.

  9. pe lumea asta nu exista numai doua tipuri de oameni ci 3!
    realistii sint f putini iar in romania aproape inexistenti, visatorii care sint in general pe la altii deoarece noi avem mioriticii in proportie de 99% din populatie adica un fel de supravisatori. :)
    confirmari cu gramada! :)
    aici pe blog am gasit un articol despre asa numita coruptie care cica s-ar gasi pe la noi. e de tot risul faptul ca romanii se cred cei mai corupti cind de fapt sint niste nepriceputi. :)
    un elvetian ne-a descris in revista forbes din apr. 2010 ca un popor naiv care se crede f destept si smecher. exact!
    imi pot inchipui ca aveti timp sa va plictisiti. romanii in general sint f buni doar in materie de lamentari si in a contesta orice pt ca nu s-a inventat ceva anume care sa le convina. :)

  10. Eu ma raportez la bunica mea materna. Nu am gasit la altcine la cine sa ma raportez. Oricum sunt in urma ei pe mai toate planurile posibile de viata, plus nici nu cred ca e posibil sa o ajung vreodata, dar macar asa ca role model, de atitudine si comportament echilibrat si cuminte, plus si atitudine fata de toate cele…zau, nu am vazut-o niciodata nervoasa, nu s-a vaitat niciodata de oboseala, sau de nimica, mie se pare asa ceva de nivel
    de nedescris, plus si bunicul se uita catre ea ff admirativ asa uman, adica nu lesinat, dar asa cum admiri pe alt om pe care intr-adevar ti-l
    poti lua role model in viata, care incontinuu te
    face sa te simti om totusi perfectibil, capabil
    de a deveni mai bun, mai destoinic. Eu desigur in mod chiar obiectiv, cf parametri totusi reputabili, (dincolo de imaginea asa mai subiectiva fata de mine insumi, care adesea mai fluctueaza in functie de daca sunt obosit sau stressat sau dimpotriva), am nota medie probabil cea mai slaba de nivel general de functiune din toata familia mea, insa daca ma gandesc asa cum ar fi daca bunica ar fi langa mine, atunci niciodata nu simt ca situatia mea e total catastrofala si clar ireparabila, ca altfel cred ca as deveni chiar
    deznadajduit uneori, convins ca nu sunt bun
    de nimica.

    1. P.s. cand aveam sub 30 de ani ma raportam asa mai mult la mine insumi, cam cu a zis Ovi, si asta la mine a durat cam pana in 30-31de ani. Nu a fost o rasturnare spectaculoasa de perspectiva, ca si inainte ma gandeam la bunica insa cred ca asa cam intre 20 si vreo 26 de ani chiar vrei sa iti croiesti cumva destinul, plus eu aveam mai de mult niste planuri cincinale personale de indeplinit, insa cred ca pe masura ce am tranzitionat de la adultul tanar la adult, plus stiind ca ma asteapta asa niste decade bune de varsta adulta, in decursul carora nu ma astept la cine stie ce obiective speciale personale decat sa sper sa raman asa
      sanatos, (ca re obiective sau planuri fata de societate de asemenea eu nu ma astept decat sa continui sa ofer ce am oferit si la varsta adultului tanar de cand mi-am luat primul job, plus/minus sa vad daca mai pot continua sa fac uneori si activitati caritabile legate de un job 2 din cand in cand, desi in esenta asta am facut si cand eram adult mai
      tanar), atunci mie mi se pare oarecum normal ca fiind asa in larg acuma, si asteptandu-ma la un voiaj destul de lung pe ocean sau in spatiu, sa imi fixez alte repere de raportare decat cele pe care le aveam cand inca initial ma departam de coasta, ma strecuram prin naiba stie ce stramtori, sau eram preocupat de programul pe puncte cu checklist de take
      off, etc.

    2. Acea atitudine echilibrata si cuminte provine din educatie, Rudolph. Si este specifica bunicilor nostri. Acelei generatii. Ei au trecut prin multe, inclusiv un razboi mondial. Plus ca la o anumita varsta se instaureaza blandetea si intelepciunea. La cei mai multi dintre noi. :biggrin:
      Nu stiu daca a te compora cu cineva din cu totul alta generatie si intr-o cu totul alta etapa a vietii este o ideea prea buna. Da, ca role model e ok, dar sa te raportezi la el… :dizzy: :ermm:

    1. :biggrin: Alexandra, am urmarit doua saptamani Wimbledonul si cel mai adesea a fost insorit, cu cer mai albastru ca la noi. Cred ca acolo e de mine, daca lipsesc temperaturile tropicale. :happy: :w00t:

  11. Aproximativ aceleasi stari pe care le descrii le-am tot avut de vreo cativa ani incoace (nu am scapat complet de ele) pana acum 3 sapt cand am primit o veste ffff buna (ca tatal meu nu are boala aia nenorocita care incepe cu “C”) si chiar mi-am dat seama ca nu trb sa las orice fleac sa imi strice dispozitia si sa ma demoralizeze. Vreau sa incerc pe cat posibil sa ma bucur de vara, pe care inainte o adoram, dar moralul decazut m-a facut sa o vad in ultimii ani ca pe un oarecare anotimp… Te pup si iti doresc din suflet multa multa buna dispozitie si sa te bucuri de viata! :kissing:

    1. Alexandra, sa stii ca si eu am inceput sa vad vara ca pe un anotimp oarecare si am cam incetat sa ma bucur de ea. Ma straduiesc sa schimb asta ca si tine. :biggrin: :happy: :dizzy:
      Daa, de asta am nevoie, de fapt cu totii avem nevoie, de bunadispozitie. :kissing: De motive care sa ma faca sa rad, sa nu ma mai gandesc la lucrurile rele, la surse de relaxare totala. :biggrin:

  12. Eu nu am timp sa ma raportez la altii fiindca sunt ocupata sa-mi indeplinesc propriile vise, ambitii, dorinte. Daca totusi ajung vreodata in postura de a face comparatii mereu ma gandesc cat sunt de norocoasa ca traiesc in Romania si nu in Africa Centrala, ca avem libertatea de a calatori doar cu buletinul, ca am posibilitatea sa-mi cresc copilul departe de prejudecati si traditii bine inradacinate etc. Cariera e singura ce nu ma multumeste cand ma raportez la altii dar incerc sa ma consolez cu gandul ca nu poti sa ai totul in viata. :)))

    1. :ermm: :dizzy: Oare chiar e adevarata vorba asta, Alice? Ca m-as consola si eu asa. Desi eu tot simt ca am mult prea putin…
      Eu vad in jurul meu multa lume care pare a avea totul. Chiar si in familia mea… :wassat:

        1. Sa ai totul in anumite limite, la asta ma refeream. Nu sa excelezi la toate capitolele. Pentru ca inevitabil la asta se ajunge la un moment dat. Cu cat ai mai mult cu atat vrei mai mult. Si iata cu se nasc premisele nefericirii. Sau ale ambitiei nemasurate. Care poate fi productiva sau nu. :ermm:

  13. Ca si tine, mereu am incercat si eu să mă raportez la dorintele, planurile si visurile mele, incercand să-mi hrănesc sufletul cu frumos.

    Imi pare rau ca esti atat de stresată acum, mai stresata ca niciodata, mai ales ca te afli si in vacanta.
    Gandeste-te doar la lucrurile pozitive din viata ta! Si chiar daca e ceva ce noi nu stim, Domnul sa te ajute sa treci cu bine peste toate, sa-ti gasesti linistea si fericirea!
    Iti doresc ca umbrele problemelor tale sa-ti para cat mai indepartate, iar lumina din sufletul tau sa te faca sa stralucesti iar!

    Vara e scurta, bucura-te de fiecare zi! Te pup si iti doresc in continuare vacanta placuta! :heart:

    1. Buna, Aura, timpul a mai trecut de la ultimele intamplari de la serviciu si din oras si dupa ce am scris aceste randuri parca m-am mai linistit. Pe zi ce trece incep sa uit de stres si sa ma relaxez. Acum mi-am gasit alta preocupare si imi ocupa toate gandurile. :biggrin: E foarte solicitanta activitatea, dar la final sper sa fiu super fericita. :biggrin: :dizzy: :ermm: :w00t: :angel: :blush:
      Multumesc mult, asemenea. :kissing:

  14. Daca zorii zilei te vor gasi pe genunchi, atunci toata ziua vei ramane in picioare.
    Domnul iti va da motive sa ingenunchezi iar in amurg, spre a-i multumi.

    Priveste cerul…
    Dumnezeu, o noua zi ne daruieste,
    Prin ea ne spune iar si iar,
    Ca ne-a iubit… ca ne iubeste…

    Priveste… raze luminoase,
    Iti bat in gean, iti intra-n casa,
    Prin ele Domnul iti vesteste,
    Ca nu te uita… nu te lasa…

    Si prin Cuvantul Sau iti spune:
    “Voi fi cu tine, negresit,
    Pe drumul vietii veghetor,
    Din zori de zi la asfintit”.

    Deci se cuvine pe genunchi,
    S-aducem calda multumire,
    Pentru seninul zilei noi,
    Pentru speranta si iubire!

    Sa ai mult soare in suflet si multa bucurie!
    Domnul ne-a dat si ne da atatea si atatea motive de bucurie, totul este sa le vedem.
    Sa pretuim darurile Lui!

  15. Ma recunosc in starile tale, caci asa mi se intampla si mie, daca nu am un tel, ceva pentru care sa lupt intru intr-o stare haotica. E bine sa ne raportam cateodata si la cei din jurul nostru.Mi se mai intampla sa ma trezesc la realitate, vazand ca si tine cazuri la TV cu oameni care sunt intr-o situatie mult mai grea decat sunt eu, si atunci imi revin. Pupici, cu drag si bucura-te de vacanta cum stii tu mai bine. :happy:

    1. Exact, ne mai revenim, unele cazuri ne fac sa realizam ce conteaza cu adevarat in viata.
      Acum sunt mai bine, scrisul are proprietati tamaduitoare, dupa cum prea bine stii si tu. :w00t: :kissing:

  16. Cred ca e inevitabil, mai ales in perioade aiurea, sa ne intrebam : “Dar de la mine nu poate sa fie la fel de usor ca la X ulescu?” Eu recunosc ca faceam asta destul de des cat am locuit in tara… Acum nu stiu, ceva s a schimbat in mine, ceva ce mi-e greu sa definesc. Cred ca mentalitatea oamenilor astora, m-a schimbat enorm.

    Ce stiu si am stiut mereu e ca incerc, in principiu sa ma raportez la mine. Imi doresc sa cresc, sa fac mereu , usurel cate un pas inainte. Suna banal, stiu, dar imi doresc o viata linistita, ceea ce s ar traduce exact cum ai zis si tu, stabilitate financiara, care poate fi obtinuta doar printr-un job stabil. Is departe de a avea job ul visurilor mele, dar is fericita ca i mai bine ca anul trecut. Deci o bila alba.

    Iar de teluri, ohh da, si eu am nevoie de ele. Anul asta am as visa sa incep scoala de soferi si cursul de receptioner. Evident, suna banal…. insa am invatat sa cred in pasi marunti, sa ma bucur sa fiecare treapta urcata :tongue:

    Hai, te imbratisez cu drag, fata mea draga!!! O sa fie bine, ai sa vezi!! Citind articolul tau, mi-am adus aminte de mine, undeva prin 2010 cand dupa ani de munca non stop, am ramas fara job. Prima saptamana a fost crunta. Nu stiam efectiv ce sa fac..Ma invarteam prin casa, incercand sa gasesc ceva de facut, Mi se parea absolut aiurea sa stau degeaba. Dupa muuult timp am inceput sa ma bucur de asa zisul “dolce far niente”, al italienilor. Acum mi e bine…asa, sa zac fara scop.

    1. :happy: :biggrin: :w00t: Dupa o perioada de zbucium total a venit si mult asteptata perioada de relaxare in care ma bucur la maxim de viata din vacanta. Am reusit sa ma detensionez si sa ma desprind de sursa tuturor lucrurilor care ma incarcau de energie negativa si acum mi-e tare bine.
      Curs de receptioner si carnet de sofer? Imi place cum suna planul tau. Nu cred ca e prea dificil sa-ti indeplinesti aceste doua teluri. Daca nu as fi atat de fricoasa as da si eu pentru carnet. Dar stiu ca e ceva ce nu se va intampla niciodata. Nu ma vad la volan si cred ca nici nu mi se potriveste. :biggrin: :blush:
      Si eu te imbratisez si iti doresc mult succes in cariera si nu numai. :kissing: :happy: :cool:

  17. Hey, Nice!

    Îmi pare rău că treci prin perioada asta. :( Sper să scapi de ea cât mai repede.

    Eu mă raportez la modelele pe care mi le-am ales pe plan profesional. Câțiva oameni din Olanda, pe cineva din UK, cineva din NZ etc. :smile:

    Cu unii dintre ei am avut ocazia să și schimb câteva cuvinte online, lucru ce m-a surprins în mod plăcut. :blush: Sper ca într-o zi să-i și întâlnesc și să stăm de vorbă față-n față, e unul dintre visurile mele. :happy:

    M-a ajutat foarte mult și faptul că cei din afară nu se feresc „să dea din casă” și așa am putut să fur ceva meserie de la profesioniști. :biggrin:

    1. Buna, Iulian, da, perioada cea mai grea a trecut, acum sunt iar relaxata si fericita.
      Dar vad ca tu perseverezi incet si sigur in implinirea marelui vis. Frumos! Stiu ca orice lucru cat de mic conteaza pentru tine. Toate aceste discutii iti pot da speranta si iti pot intari convingerea ca se poate. Ca esti pe drumul bun. :happy: :biggrin:

      1. Conform workflow-ului dintr-o companie olandeză (una la care mi-ar plăcea tare mult să lucrez, din câte știu e cea mai mare de genul ăsta din Europa) făceam 25-50% din chestiile pe care le făceam în mod… greșit. :lol: Mă și miram cum de nu există nicio diferență de volum între power intro și piesa originală în ceea ce fac ei… Măcar acum am aflat și abia aștept să aplic noile tehnici atunci când voi primi piesele de la radio! :biggrin:

        În ultimele luni am avut parte de surprize plăcute, atât din partea olandezilor (mentalitate foarte faină, mi-au răspuns persoane la care chiar nu m-așteptam), dar și din partea românilor (din nou, nu m-așteptam, dar am dat de persoane foarte faine care lucrează în radio în România). :smile:

  18. Draga Nice, :)

    Asemenea tie, nu de putine ori am fost dezamagita de oameni… Observ rautatea lor si nu inteleg de unde vine. Si apoi imi dau seama ca si ei au frustrari, sau pur si simplu sunt grandomani… De cele mai multe ori refuz sa ripostez pentru ca asta ar insemna sa cobor sub demnitatea mea. Probabil gresesc! Poate ca ar trebui sa imi spun parerea, sa tip in gura mare ce nu imi place… dar intotdeauna sper ca bunul simt sa invinga… Din pacate, de cele mai multe ori nu se intampla. Dar au fost si cazuri cand, prin faptul ca nu am raspuns cu o replica acida sau printr-un gest pe masura, lucrurile s-au intors in favoarea mea… Persoana in cauza si-a dat seama ca greseste… Si astfel, de fiecare data incerc sa ma temperez si sa gandesc ca poate nici eu nu sunt perfecta din punctul lor de vedere… poate si eu la randul meu ii dezamagesc… Si mereu le caut scuze… Pana la urma traiesc printre oameni si eu nu as putea trai fara ei :) !!!

    La ce ma raportez? Intotdeauna am urmat o idee: stabileste-ti obiective foarte inalte pentru a obtine cel putin rezultate bune :) !!!

  19. Imi pare rau ca treci prin aceste stari Nice, sper sa te simti mai bine in curand. Si daca stii ca un nou obiectiv te va face sa te simti mai plina de viata, ce te impiedica sa gasesti acel nou obiectiv? :smile: De exemplu, un hobby nou care sa te pasioneze. Sau un job nou? :smile:

  20. Eu intotdeauna am incercat sa ma raportez la mine cea din trecut, la succesurile si esecurile mele. Incerc pe cat posibil sa fiu mai buna decat eu cea de ieri. Nu ma raportez la cei din jur pentru ca suntem diferiti, gandim diferit, simtim diferit si, in speta, evoluam diferit. :biggrin:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: