De unde ne inspirăm în alegerea destinației de vacanță

destinatii-de-vacanta

Cred că nu e bucurie mai mare pentru cineva care își povestește, în cuvinte și imagini, călătoriile pe blog, să afle că a reușit să inspire și alte persoane în alegerea viitoarelor destinații de vacanță.

Desigur, există destinații clasice precum Roma, Paris sau Londra de care știi dintotdeauna. Cine nu a visat încă din copilărie să ajungă să descopere chiar la fața locului misterele piramidelor egiptene, ale cetății pierdute a incașilor, Machu Picchu sau să descifreze mesajele ascunse din operele nemuritoare ale lui Michelangelo? Câți dintre cei care citeau cu nesaț aventurile personajelor lui Al. Dumas nu și-au imaginat că într-o bună zi vor avea privilegiul să se plimbe prin camerele și coridoarele încărcate de povești intense, intrigi și trădare ale palatelor Louvre sau Versailles?

Dar există o multitudine de locuri frumoase care nu sunt la fel de cunoscute și de promovate: diferite insule, orășele, sate, stațiuni turistice, care nu se bucură încă de o faimă planetară, de care nu auzi peste tot și pe care nu ai cum să le descoperi decât dacă cineva le laudă în mod convingător.

Sau chiar dacă ai auzit în treacăt menționându-se numele lor, nu-ți vor trezi niciodată interesul dacă nu vezi și câteva imagini relevante care să conțină acel wow factor alături de o descriere savuroasă.

Chiar și mie, care nu am blog de călătorie, dar scriu ocazional despre escapadele mele turistice (le numesc așa pentru că vacanțe e exagerat spus), mi-ar plăcea să știu că am reușit să conving oamenii să viziteze locurile prezentate în articole.

Pentru că și eu la rândul meu, în ultimul timp, mă inspir din experiențelor altor bloggeri. De la ei am aflat despre Veliko Tarnovo, Parga sau, zilele trecute, de Colibița un sat fantastic din România. Deja mă gândesc la posibilitatea petrecerii unui weekend în miez de toamnă (prin octombrie) pe meleaguri transilvănene.

Desigur, blogosfera, internetul în general, nu este singura sursă de inspirație. Dacă un prieten, o rudă sau un coleg îmi recomandă călduros o zonă care deține toate ingredientele pe care mi le doresc eu să le conțină destinația perfectă, iau în calcul o viitoare vacanță acolo.

La fel de utile sunt, consider eu, enciclopediile, cărțile și ghidurile de călătorie, chiar de curând am primit două exemplare foarte interesante, “Călătorii pentru viață, 500 de locuri unice” (spre exemplu de aici am aflat despre orașul-cetate Avila din Spania) și “Descoperiți minunile lumii”, ghidul celor mai spectaculoase peisaje care mi-a descris piramidele coafate de la Ritten (nordul Italiei) aceste coloane de lut colorat, încrustate cu pietricele care poartă în vârf niște bolovani asemenea unor pălării, adevărate minuni ale naturii.

Și nu în ultimul rând, dorința de a călători mai des, trebuie să recunosc, mi-a fost insuflată de emisiunea “House Hunters International”, prezentă zilnic pe Travel Channel.

Așadar, care este în cazul vostru principala sursă de inspirație pentru alegerea vacanțelor/concediilor, road-tripurilor, city break-urilor, excursiilor?

P.S.

Să nu uit să menționez, o altă sursă importantă de selectare a destinațiilor turistice o constituie ofertele last-minute (cele realmente de nerefuzat) găsite pe site-urile agențiilor de voiaj, în mail, pe facebook etc.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

20 de comentarii la “De unde ne inspirăm în alegerea destinației de vacanță”

  1. Depinde, mie in general imi place sa fiu informata asupra tuturor destinatiilor posibile, deci cand vine vremea alegerii unei vacante deja am o idee incontro vreau sa ma indrept. Oricum, de cele mai multe ori depinde de buget. Dar si din bloguri mai descopar unele destinatii, sau de la prieteni si colegi (majoritatea colegelor mele le place sa calatoreasca, asa ca tot facem schimb de idei si destinatii).
    Destinatia de vara asta a fost mai simpla. Am luat harta, m-am intrebat cum pot ajunge mai usor la mare, am comparat niste preturi si am ales.

    1. Ce simplu poate fi uneori, luam harta, ne uitam si gata. Ideea e ca tu ai ales o destinatie cu adevarat de vis. Abia astept povestile pe larg. :oops: 8) :-)

    1. Pai tocmai asta era intrebarea, cum stii? De unde stii? Mergi doar in locuri clasice, in locuri ceva mai necunoscute, mai noi, nu te aventurezi niciodata?

  2. În cazul meu, nu trebuie să-mi sugereze altcineva destinațiile de vacanță. M-aș bucura cu orice altceva decât betoanele bucureștene. N-aș strâmba din nas pentru nimic altceva. Și apoi, ce e extraordinar pentru unii, pentru alții e gunoi. Ceea ce e similar cu un spectacol sau un film pe care ți-l recomandă cineva și ai niște așteptări mai mari decât era cazul, iar respectivul spectacol mă lasă rece, tocmai fiindcă ridicasem șteacheta prea sus în mintea mea, iar realitatea era prea terestră pentru mine.
    Apropo de blog de călătorii: în cazul tău n-ar fi nimic exagerat. Gâdește-te că mai toate postările tale, cel puțin cele din ultima vreme, se referă la călătorii.

    1. Cristian, ai fi surprins cat de frumos e orasul nostru(cred ca si tu esti bucurestean, nu?) in miez de vara, gol-golut, depopulat, linistit, verde si curat. Azi la apus l-am vazut intr-o alta lumina si nu arata rau deloc. Cred totusi ca oamenii il strica…
      Pai daca doar asta fac in ultima vreme! Calatoresc si cam atat. Ce as putea sa va mai povestesc? By the way, plec iar. Dar tot asa o mica escapada de weekend, nimic important. :P :oops:
      In plus am atatea fotografii din vacante destul de ok ca parca as vrea sa le arat si celor care intra pe blog… :oops:

  3. Am fost si la Louvre si la Versailles. Ce sa zic?, sunt inginer….nu pot spune ca am fost impresionat decât de tinerele spanioloaice, care veneau pe acolo in pantaloni scurti, foarte scurti, si in slapi. Aveau parul lung, lung, asa de lung incât le acoperea fesele mai bine decât o faceau pantalonii.
    Eu nu pot spune ca am o sursa de inspiratie certa. ‘Hai in Spania, ca ne-a chemat Marius pe la el’. ‘Hai in Franta, ca ne-a invitat Cornelia’. ‘Hai in Turcia, ca sa traim senzatii extreme, am inteles ca fiecarui turist i se da, in cadrul sejurului, si doua luni de inchisoare, gratis’ Etc etc etc.

    1. Eh, Dragos, tu esti un norocos ca ai asemenea prieteni buni raspanditi pe tot mapamondul. Chiar te invidiez ca tot te cheama la ei in vacante. :P 8) :-) :D

      Si fetele sunt atractii turistice la o adica. Daca pe tine ele te-au impresionat cel mai mult eu ce mai pot spune… :P

      Doau luni de inchisoare la all inclusive. :lol:

  4. de obicei… imi aleg destinatia in functie de cate zile libere am de la servici… vad pe unde pot merge ca sa ma incadrez in timp…
    inforamtii… hmmm… am atatea destinatii pe lista implinirilor viitoare… ca nu trebuie sa fac prea multe sapaturi in sensul acesta… abia dupa ce am stabilit destinatia… caut sa vad ce este cel mai cel frumos si interesanta colo… ce se poate face si altele de felul acesta… sursa fiind cel mai adesea interentul…

    1. Aha, deci tu ai deja lista cu destinatii facuta. Sa stii ca uneori mie imi apare in fata ochilor o destinatie total necunoscuta, asa cum a fost si cu cazul Pargai, si daca ma convinge, mut si muntii din loc ca sa ajung acolo. :P Recunosc, am vazut pentru prima data poze cu Parga pe un articol al carui link fusese postat pe un grup de travel de pe fb. :lol:

  5. La House Hunters International ma uit si eu innebunita si chiar iti porneste pofta de calatorie. De cele mai multe ori mergem dupa recomandarile prietenilor, insa in ultima vreme de cand am devenit nitel mai activa in sfera blogurilor am inceput sa ma inspir si din calatoriile bloggerilor.
    Acum mai am nevoie doar de bani si sunt gata de plecare :lol:

    1. Ce mult ma bucur sa aflu ca si tu esti fana emisiunii care mi-a deschis mie apetitul pentru escapade turistice. Le spun asa pentru ca mie vacanta imi suna asa ca o calatorie din aia de 12 zile pana la 3 luni pe care o fac cei plini de bani care vor sa se relaxeze la un resort super scump (gel all inclusive) dupa un an istovitor de munca. :P :oops: :lol: :D
      Ce fac eu , turism din asta cu buget limitat, prin jur pe aici pe langa casa, vreo 3-4 zile nu prea se numeste vacanta. :D :P :lol: Adica eu o pot numi, dar nu stiu daca si ceilalti ar fi de acord cu mine. In vacanta pleci asa cu buzunarele doldora de euro si doar in destinatii exotice unde arunci cu banii si esti rasfatat de dimineata pana seara. :roll: :P :D

      Sa stii ca daca nu era HHI eu ieseam din tara o data la cinci ani. :lol: Si eu ma inspir in ultima vreme din bloguri, mai ales din cele cu poze frumoase si expresive. 8O :-)

      Sunt curioasa ce destinatie alegi anul asta! 8)

  6. Ce frumos, gand la gand cu bucurie! De cativa ani imi doresc si eu sa ajung la Balcic sa vad Gradina Botania. Sper ca maine sa mi se indeplineasca visul. Sunt super emotionata! :oops: :roll: :-)
    Balcic fusese destinatia initiala de vacanta pentru vara asta. Dar a aparut super oferta cu Parga si nu am putut s-o refuz. Asa ca am pastrat pentru Balcic doar cateva zile…
    Toata lumea lauda Balcicul, sper din suflet sa nu ma dezamageasca. :roll: :P

  7. Principala mea sursa de inspiratie este internetul, mai ales blogurile. De unele locuri am aflat de pe Facebook, din pozele prietenilor mei. De Colibita de pe Facebook am aflat. :) La fel si de Zakynthos. N-am fost inca acolo, dar mi-a ramas in minte (si in wishlist) de cand am vazut pozele unei prietene.

    Multumesc pentru mentionarea blogului. :P

    1. Cu mare drag, Mihaela, ma bucur ca ne-ai spus de vizita ta la Colibita, mi-a ramas gandul la acest loc minunat din tara noastra. Sper sa ajung si eu candva…
      Of, da, Zakynthos, eu imi gasisem si vila perfecta pe facebook : Villa Levante(sa o cauti si tu macar din curiozitate, o sa-ti placa).

  8. Eu mă plimb mult prin țară, după cum poate ai observat :) Sunt foarte curioasă din fire și eram aproape sigură de faptul că poți găsi locuri frumoase și neștiute de mai nimeni aproape la tot pasul, iar în concediul din anul acesta chiar mi-am dovedit chestia asta :D

    Îmi e relativ greu să răspund la întrebare, deoarece foarte rar îmi aleg o destinație de vacanță, în sensul clasic.
    Eu ador călătoriile mai degrabă, adică pentru mine drumul în sine e „destinația”, dacă are sens. Și atunci îmi planific escapade cărora le gândesc un traseu, iar pe traseu găsesc zeci de destinații :)
    Dar ca să las și un răspuns concret, hihi, prietenul meu cel mai bun când vine vorba de căutat informații rămâne Google, iar în cazul de față Google Maps :P

    1. Ce dragut, google maps e un prieten de nadejde. Probabil ca si eu calatoream mai mult prin agentii inainte pentru ca nu era el(sau nu-l descoperisem inca). La cat mai multe calatorii frumoase iti doresc Iulia. Am vazut ca tot colinzi, e super ca ai timp si prieteni buni care sa-ti impartaseasca pasiunea. 8)

Dă-i un răspuns lui Cristian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *