Mersul pe carbuni aprinsi

Motto:  Reporter: „How did you find America, John?”

John: „Turn left at Greenland”

Un articol „3 in 1”

  1. Explicatia motto-ului.

Dialogul cu pricina l-am auzit pentru prima data reprodus de Florian Pittis la „Poezia muzicii tinere”, in urma cu multi ani. Când componentii grupului Beatles au ajuns prima data in America, in 1964, au fost perceputi de reporterii locali ca niste pustani si, intr-un acces paternalist, reporterii cu pricina au simtit nevoia sa ii mângâie usor pe crestet (cum ar veni) si sa le puna intrebari tâmpite. Numai ca nu stiau cu cine au de-a face….Si ceilalti (Paul, Ringo, George) au dat raspunsuri ironice, dar ne indepartam de subiect. Raspunsul din motto apartine lui John Lennon si pentru mine are doua semnificatii. Prima e apropiata de sintagma „oul lui Columb” si inseamna sa faci un lucru pe care oricine il poate face, dar exista un numar infim de oameni carora le trece prin cap asa ceva. Sau care au curaj pentru asa ceva. Iar a doua – cum sa dai un raspuns ironic, scurt si spumos unei intrebari care se vrea smechera. In cazul acestui articol ne vom ocupa de prima semnificatie – „just do it”.

2. Preambul

Acum ceva vreme eram la un party in casa unei prietene, Ofelia. Motivul teoretic era ziua sotului ei, dar la Ofelia nu era nevoie de motive; tot timpul era câte un party, mereu avea tot felul de prieteni in jurul ei. La un moment dat se deschide usa si apare un grup mai aparte: 3 baieti si o fata. Era vara. Fata era blonda, imbracata in niste pantaloni strâmti albi (cred ca de in) si o bluza alba. Purta sandale. Iar ochii….multa vreme mi-a fost greu sa-i uit, desi atunci i-am vazut prima si ultima data. Un cenusiu-albastru metalic, de obersturmbannführer  SS. Efectiv simteai ca-ti ard retina daca-i priveai in mod direct, ba chiar iti aparea din senin un gust metalic. S-au asezat discret intr-un colt si au inceput sa povesteasca de-ale lor. La un moment dat, intâmplator, m-am asezat lânga ei. Grupul dadea dovada de o coeziune interna foarte puternica, dar de nedefinit. Nimeni nu parea sa aiba in mod clar vreo legatura diferita, intre ei domnea o buna intelegere omogena si ingrozitor de nefireasca. Iar fata…fata nu parea sa apartina vreunuia din ei in mod cert. Era una de-a lor si o tratau ca atare. Erau practicanti de sporturi pe care le-am putea cataloga ciudate, faceau parasutism, diving….nu e asa simplu. Si n-o faceau din când in când, asta era modul lor de viata. Ea era singura dintre ei care mai avea o experienta in plus la activ: mersese cu picioarele goale pe carbuni incinsi. Firma la care lucra pregatise un fel de team building care includea si aceasta proba iar ea, impreuna cu foarte putini colegi, se oferisera sa faca acest act de curaj. Restul colegilor, oripilati, n-au facut altceva decât sa priveasca de la minimum 10 metri distanta. Instantaneu m-am uitat la picioarele ei. Imi era cu neputinta sa cred ca niste picioare atât de mici, delicate si perfecte, cu unghiile pictate de natura intr-un roz atât de copilaresc, au putut fi supuse unui asemenea supliciu fara nicio urma vizibila. La un moment dat a inceput un blues. Reusind sa-mi depasesc timiditatea, am invitat-o la dans. A acceptat. Nicio tensiune. Se misca perfect. Am intrebat-o daca e adevarat ce a povestit, daca a mers pe carbuni aprinsi. Da, desigur, dar nu e nicio filozofie, „just do it”. Bine, dar…a facut vreo pregatire psihologica inainte? A alergat pe carbuni sau s-a deplasat lent? Erau chiar incandescenti carbunii? Uite ce, mi-a spus, in felul asta n-ai sa reusesti niciodata. Pui prea multe intrebari. Evident, observatia cu pricina mi-a turnat plumb in picioare. Vezi ca nu esti pe ritm, m-a taxat la un moment dat, ceea ce m-a derutat si mai mult; nici nu stiam ca trebuie sa am un ritm, era un blues! Sau nu era blues?!?!? Am asteptat finalul izbavitor cu o dorinta mai mare decât a unui boxer in corzi.

La fel de nebagat in seama cum venise, grupul a plecat dupa putina vreme. Am intrebat-o pe Ofelia cine sunt. A!, niste prieteni de-ai mei. Niste ciudati, stii cum sunt toti prietenii mei…Stiam. Ca doar si eu eram un prieten de-al Ofeliei….

Vremea a trecut. La un moment dat insa mi-am amintit de ideea cu carbunii aprinsi. Am intrebat-o pe Ofelia pe unde mai sunt prietenii ei. Nu puteau fi contactati. Faceau alpinism pe undeva prin Africa….Dupa inca o perioada, toate contactele disparusera. Nu mai puteau fi gasiti.

3. Si ca sa fim totusi on-topic,

Ei bine, pâna in acest moment n-am reusit sa merg pe carbuni aprinsi. Dar am incercat sa contactez persoane care au facut-o si n-am reusit nici asta. Parca au intrat cu totii in pamânt.

Intr-un articol precedent imi manifestasem incântarea pe care am avut-o atunci când am observat ca, interesat fiind de un subiect, Universul „comploteaza” sa-ti aduca informatiile.

Nu si de data asta.

Omul se naste de la mama natura cu doua frici, mari si late: frica de inaltime si frica de zgomot. Celelalte frici, printre care si frica de foc, sunt induse fie prin experienta directa, fie prin mesajele repetate ale parintilor care reusesc sa-ti patrunda in subconstient. Dar in majoritatea covârsitoare a cazurilor e vorba de experienta directa, pentru ca imi e greu sa cred ca exista vreo persoana care sa nu se fi ars intr-un mod mai mult sau mai putin neplacut.

Cu toate ca fricile initiale „se vindeca” destul de repede (mai putin cazurile relativ patologice), una din cele mai acerbe frici ramâne cea legata de foc. Si totusi exista oameni care forteaza limitele si in acest caz. De la incercari (sa le zicem) soft precum cele de la team-building, pâna la experienta „hard” a calugarului budist Thich Quang, anumiti indivizi vor sa demonstreze ca si aceasta frica poate fi invinsa. Ce-i impinge oare sa faca acest lucru (evident, vorbim aici de experiente autoimpuse)? Si cum se explica ceea ce se intâmpla atunci când mergi pe carbuni incinsi? E vorba de mult laudata si neinteleasa „gândire pozitiva” sau e vorba de o explicatie 100% stiintifica? De ce unii din „temerari” se ard si altii nu? E ceva care are legatura cu modul de gândire sau exista o explicatie de natura fizica?

Trebuie sa mentionez ca n-am gasit o opinie „asa si-asa”. Taberele ori se ignora reciproc, ori se persifleaza.

Sa dam cuvântul unora din cei care au studiat problema. Si incercam sa luam exemple din ambele parti, pentru o mai justa judecata.

In „Biologia credintei”, Bruce Lipton e convins: energia gândurilor sta la baza faptului ca poti merge pe carbuni incinsi fara sa te arzi. „Gândurile – energia mintii – influenteaza direct modul in care creierul fizic controleaza fiziologia corpului”. Cei care isi directioneaza gândurile in mod corect nu se ard, iar „ezitantii’ se ard. Bruce da si un citat relevant din Henry Ford: „Daca crezi ca poti, sau daca crezi ca nu poti….ai dreptate”.

Intreaga carte a lui Bruce, perfect argumentata in mod logic, converge catre suprematia energiei (deci a gândului) asupra materiei (deci a corpului). Mecanismele de semnalizare energetica – zice el – sunt de o suta de ori mai eficiente in transmiterea informatiei din mediu decât semnalele fizice, cum ar fi neurotransmitatorii.  In plus…daca stii cum sa gândesti, atunci se formeaza un strat energetic protector intre corp si mediu care te fereste de riscul arsurilor.

Bruce Lipton nu vorbeste din proprie experienta in legatura cu mersul pe carbuni incinsi, ci din a altora.

„Aiureli!”, sare Michael Shermer din „De ce cred oamenii in bazaconii”. Gândurile n-au nicio treaba, e vorba de un fenomen pur fizic si destul de simplu (am observat in mai multe rânduri asta, se tot accentueaza faptul ca toate explicatiile sunt „simple”, pentru a lua cât mai mult in derâdere „adversarul”, pe principiul „pai astia nu sunt in stare nici macar sa inteleaga chestii elementare, ce pretentii sa mai avem de la ei?”). In seara zilei de 16 mai 1996 el chiar a facut-o, a calcat cu picioarele goale pe carbuni incinsi in cadrul unei emisiuni. Inainte de asta primise insa asigurari de la Bernard Leikind, specialist in fizica plasmei (care si el a mers cu picioarele goale pe carbuni incinsi) ca nu are ce sa i se intâmple, chiar daca temperatura in mijlocul carbunilor e de 400 de grade Celsius (dar se poate ajunge si la 1.000 grade Celsius). De ce? Carbunii au o conductivitate termica relativ scazuta si, daca parcurgi distanta suficient de repede (el a parcurs-o in 3 secunde), nu patesti nimic. De când incepi si pâna la final trebuie sa fii in permanenta miscare. E ca si in cazul unei prajituri in forma de metal abia scoasa din cuptor – daca atingi prajitura, care are conductivitate scazuta, nu te arzi; daca atingi forma de metal insa….

O alta explicatie stiintifica are la baza stratul izolator dintre corp si carbune produs de efectul Leidenfrost (mai multe aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Leidenfrost_effect). Apoi, trebuie avut grija cum e facut „patul de carbuni”. In principiu, inainte de experiment, carbunii sunt acoperiti cu cenusa (iar cenusa e un izolator termic). In plus, carbunii au forma neregulata, contactul cu talpa facându-se pe o suprafata mica.

Deci Michael a facut-o fara sa psalmodieze, fara sa mediteze si fara alte chestii de genul acesta intrucât, zice el si o tot repeta, mersul pe carbuni incinsi n-are legatura cu puterea mintii.

„Just do it”

DAR – ma intreb si va intreb – faptul ca reusesti sa depasesti o asemenea bariera psihologica si risti sa-ti infrunti una din cele mai grozave temeri, nu e suficient sa se numeasca „gândire pozitiva”? Adica de ce trebuie persiflat un asemenea act de vointa doar pentru ca poate fi explicat, eventual, prin „fizica simpla”? De ce trebuie ironizat cineva doar pentru ca abordeaza aceeasi problema pe alta cale? Ce a facut Bernard cu Michael nu e tot un fel de „pregatire psihologica”, asa cum fac instructorii cu elevii lor atunci când le vorbesc de puterea gândirii pozitive? Ar mai fi mers Michael pe carbuni incinsi daca Bernard nu i-ar fi explicat „pe limba lui” cum stau lucrurile? Ma indoiesc!

Sa-l lasam pe Michael Shermer sa ne explice el cum e cu fachirii si team-building-urile. O experienta insa ca a lui Thich Quang n-are cum s-o explice prin niciun fel de fizica, fie ea simpla sau complicata.

0 Concluzii

Dupa cum vedeti, acest articol e compus din mai multe parti, astfel incât sa vorbiti on-topic aproape indiferent de subiect. Despre muzica. Despre petreceri. Despre sporturi extreme. Adica despre orice sport, având in vedere ca, in lumea de azi, trecerea pe zebra, pe verde, a ajuns un fel de sport extrem. Sau….puteti sa alegeti sa nu vorbiti deloc.

Dar mi-ar placea sa stiu daca a existat in viata voastra un anume eveniment care v-a marcat. Ceva ce erati convinsi ca nu puteti face si pâna la urma ati facut.

Fire Walk with Me (Questions In a World of Blue)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zCV_kTjuguQ]

Autor: Dragos

Share

Mania lui Hefaistos

Eruptia vulcanilor proiecteaza in stratosfera dioxid de sulf, iar gazul se transforma ulterior in picaturi minuscule, cunoscute sub numele de aerosoli, de acid sulfuric, care reflecta lumina solara. De-a lungul istoriei, eruptiile vulcanice masive au declansat perioade de racire globala, iar climatologii spun ca acest lucru ar putea sa se intample si acum, daca Eyjafjallajokull va continua sa erupa.

 

Vulcanul Eyjafjallajökull din Islanda nu este iesit din comun, dar alte eruptii din trecut au avut efecte mult mai devastatoare decat cele inregistrate in prezent. In 1815, vulcanul Tambora din Indonezia a erupt vreme de trei luni si a aruncat 100 de kilometri cubi de magma, cenusa si roca si a omorat zeci de mii de oameni. Anul urmator, 1816 a ramas in istorie drept anul fara vara din cauza racirii climei, cu ninsori in luna iunie si 80.000 de morti in Europa.

 

In 1991, vulcanul Pinatubo din Filipine a erupt, iar norul vulcanic s-a raspandit in ambele emisfere, acoperind jumatate din suprafata planetei si determinand scaderea temperaturii medii cu circa un grad Celsius, timp de aproape trei ani. La fel de nefaste au fost şi urmarile eruptiilor vulcanice din Kamceatca sau New Britain din septembrie 1994.

 

In perioada cunoscuta sub numele de “Mica Era Glaciara“, cu varful in perioada 1645 – 1715, a crescut frecventa eruptiilor vulcanice puternice, care au corespuns cu cei mai reci ani din aceasta perioada, multi cercetatori considerand ca racirea climei in aceasta perioada se datoreaza în principal eruptiilor masive din Islanda.

Dar cea mai puternica eruptie din timpurile moderne este aceea a vulcanului insula Krakatoa. Acesta este situat in Stramtoarea Sondelor care desparte insulele indoneziene Jawa si Sumatera si leaga Oceanul Pacific de Indian. Eruptia a avut loc in 1883, ducand la distrugerea a mai mult de 50% din insula si la formarea unui tsunami urias care a ucis 36.000 de oameni. Cenusa si pulberea s-au ridicat la peste 50 de kilometri altitudine si norii negri s-au rotit de-a lungul ecuatorului timp de 13 zile; din aceeasi cauza, lumina de la rasaritul soarelui din zonele nordice ale planetei a avut o tenta albastruie; straturile infernale de cenusa si pulbere au filtrat atat de mult radiatia solara, incat temperatura globala a Terrei a scazut in anul urmator cu 1,2 grade Celsius, revenind la normal abia in 1888, adica dupa cinci ani de la cataclism.

 

Cenusa vulcanica este alcatuita din particule foarte mici de roci vulcanice. Are o culoare gri spre negru si poate fi la fel de fina ca pudra de talc.

Persoanele aflate în apropierea unui vulcan care erupe pot inhala aceste particule, fapt care duce la iritatii la nivelul plamanilor chiar si în cazul indivizilor sanatosi. Cei aflati la o departare considerabila sunt insa in afara oricarui pericol, sustin expertii.

Vulcanul care a erupt miercuri in Islanda a improscat in aer un nor urias de particule microscopice de bazalt, care pluteste la o inaltime de aproximativ 6.000 de metri si nu poate fi vazut de la sol.

Nu toate particulele sunt la fel “, a declarat profesorul Ken Donaldson de la Universitatea Edinburgh, adaugand ca, în linii mari, cenusa vulcanica nu are efecte negative asupra oamenilor. Donaldson a spus ca  majoritatea europenilor care vor intra in contact cu cenusa vulcanica sunt in afara oricarui pericol. Doar islandezii care locuiesc in apropierea vulcanului ar putea fi afectati. “Odata ce particulele ajung in stratosfera, ele se amesteca cu alte particule inofensive, astfel că norul se dilueaza“, a precizat Donaldson. In plus, datorita faptului ca vulcanul Eyjafjallajokull este inconjurat de ghetari, eruptia nu a generat o cantitate foarte mare de cenusa vulcanica, a declarat Mike Burton, vulcanolog la Institutul National Italian de Geofizica si Vulcanologie. Din fericire pentru Romania, vulcanul Eyjafjallajokull (aflat la 125 de kilometri de capitala Reykjavik) este asezat la latitudine nordica, ca urmare efectele sale aproape că nu se vor simti, cel putin nu zilele acestea. Cu totul altfel ar fi fost daca ar fi erupt un vulcan aflat intr-o zona tropicala. Cu cat eruptia este mai puternica si cu cat vulcanul este mai apropiat de Ecuator, cu atat efectul sau e mai mare  asupra temperaturii medii globale. Asta pentru că in zona ecuatoriala exista, datorita circulatiei generale a atmosferei, regiuni caracterizate de miscari ascensionale puternice. Acestea favorizeaza injectarea pulberilor provenite din eruptii in stratosfera, acolo unde pot persista mai mult decat in zona foarte turbulenta a atmosferei de mai joasa inaltime (acolo unde si precipitatiile ajuta la indepartarea pulberilor din atmosfera).

Share

Could it eventually affect the world’s climate?

 

 

 

 

Vulcanul islandez Eyjafjallajokull a inceput sa erupa cu cca o luna in urma, insa a captat atentia lumii intregi abia miercuri, cand a improscat in aer un nor de cenusa care a paralizat traficul aerian in Europa. De asemenea, eruptia  vulcanului ar putea dura cateva luni, ba chiar un an intreg. Ultima eruptie, din 1821, a durat doi ani, astfel ca expertii au inceput sa analizeze efectele pe care fenomenul le va avea asupra climei terestre.

Temperatura medie pe Glog poate scadea cu 0,5 grade, spun specialistii, asta din cauza ca, odata ajunse in stratosfera particulele din nor pot duce la scaderea radiatiei solare directe.

Norul nu ar raci prea mult atmosfera, caci persistenta pulberilor in aer nu e foarte mare“, spune sefa sectiei de Climatologie de la ANMH. Situarea vulcanului islandez la latitudini inalte, acolo unde circulatia generala a atmosferei nu favorizeaza injectia pulberilor in stratosfera, face ca persistenta pulberilor actuale sa nu fie deosebit de mare si astfel efectul sa nu fie deosebit de puternic.

Eruptia vulcanului de sub ghetarul Eyjafjallajokull nu va avea un impact grav asupra climei Pamantului, deoarece praful nu a atins straturile superioare ale stratosferei” a declarat si un meteorolog rus.  “Acum, norul de praf provenind din vulcanul islandez tocmai a atins primul strat atmosferic, troposfera”. Sunt perturbate zborurile avioanelor, dar nu are nicio influenta asupra climei si va ajunge pe pamant odata cu ploaia in cateva zile. Daca ar fi ajuns in stratosfera ar fi putut ramane acolo 2 ani, reflectand anumite radiatii solare, ceea ce ar fi provocat schimbari climatice, a spus omul de stiinta Alexei Kokorin. Teza acestuia contrazice o declaratie a sefului programului de clima al World Wildlife Fund, care a declarat anterior ca praful vulcanic ar putea incetini inclazirea globala pentru cativa ani. Ambii cercetatori au estimat ca cenusa va ramane in atmosfera timp de doua saptamani.

Actualmente, circulatia aerului se realizeaza dinspre NV, dinspre Islanda catre Europa, ceea ce favorizeaza avansul norului de cenusa indeosebi catre vestul, centru si nordul continentului. Printre efectele catastrofale ale unei eruptii vulcanice de amploare, perturbarea traficului aerian este cea mai putin importanta. Mai importante sunt ploile abundente – multe dintre ele acide – cauzate de cenusa ale carei particule foarte fine actioneaza ca nuclee de condensare pentru umezeala din atmosfera. Totodata, depozitele de materiale vulcanice duc la defertilizarea pamanturilor, distrugerea recoltelor, foamete, moartea animalelor.

 

 

 

Se pare ca vazut din spatiu, vulcanul Eyjafjallajakull cu cele trei cratere ale sale prin care scuipa foc are aspectul unui craniu.

 

Scary, isn’t it?

Share