Anunturi matrimoniale

Berbec

Veşnic tânăr, caut o persoană care să nu obosească, nici măcar când o alerg prin casă. Nu am prejudecăţi şi am obiceiul de a fi direct, fără ocolişuri. Mă aprind repede, nu stau pe gânduri ca nehotărâţii aia din Balanţă si nu pierd vremea cu un preludiu interminabil ca Racii.
Avantajul este că ştiu ce vreau şi acţionez ca atare. Dacă mă iei cu nu ştiu câte crize interioare ce te împiedică să fii fericit, uită-te la Peşti că s-ar putea să fie mai receptivi. Eu îţi aduc optimismul, încrederea în forţele proprii şi multă distracţie în dormitor. Am menţionat dormitor, dar poate fi la fel de bine un lift, iarba din parc, un copac sau maşina. Sunt generos şi săritor la nevoie, nu mă prefac că plouă atunci când ţi s-a stricat maşina sau ai rămas fără medicamente. Te susţin în tot ce întreprinzi fiindcă nu-mi place să tai frunza la câini şi să mă plâng de un destin eşuat lamentabil. Nu garantez însă fidelitatea mea, nu am ce face, sunt cea mai aprinsă creatură din univers.
Am uneori reputaţia de scandalagiu, dar eu nu ţin furia ca ranchiunoşii aia de Scorpioni, aşa ca mai bine scurt şi intens, decât epuizant şi pe termen lung. Îmi place să fiu cocoloşit ca un copil uneori, aşa că nu fi rece… dar nici prea caldă, pentru că îmi place să cuceresc, să fiu provocat, să fac surprize, nu să mă culc pe o ureche şi să mă bucur de cămin ca plictisitorii ăia de Tauri. Ador excursiile, munţii, grădina zoologică, provocările şi toate jocurile cu suspans. Dacă vrei intensitate,caută-mă!

Taur

Da, am citit anunţul de mai sus al Berbecului… obositoare fiinţă! Nu stă locului, deloc. Eu sunt un om serios şi ştiu că o relaţie se formează în timp, cu pricepere şi răbdare. Nu ard până la scrum ca Berbecul şi nu scriu poezii de vrăjeală ca Gemenii. La mine durează până iau hotărâri, dar sunt pe termen lung sau definitive. Apreciez o masă gustoasă, o atmosferă romantică, mângâierile, nu sunt genul de “una scurtă pe coridor” ca bezmeticii de Săgetători. Trebuie să îţi spun că am tabieturi, nu mă deranjează rutina şi nu îmi plac prea mult schimbările de orice fel. Asta e de bine, cu mine nu te trezeşti în situaţii imprevizibile sau obositoare de genul ieşirilor în club la 2 noaptea sau exerciţii de yoga la 5 dimineaţa. Cum mă găseşti azi, sunt şi mâine.. Nu încerca idei abracadabrante de genul “libertate fără frontiere”, eu înţeleg prin cuplu o viaţă în comun, cu bune sau cu rele, cu ieşiri în parc, vizite, bunici, rate, copii, nu fiecare cu lumea lui şi să filozofam despre spiritul neîngrădit. Mă enervez greu.. Eu nu sar ca ars precum Berbecul şi nu vorbesc fără minte ca Săgetătorul. Aşa că, dacă ai nevoie de o persoană calmă, de încredere şi naturală, eu sunt aceea. Recunosc, nu prea spun direct ce mă nemulţumeşte,trebuie să mai lucrez la acest capitol. Îmi place arta, mă plimb cu drag prin pădure, culegem floricele şi ascultăm muzică lentă. Dacă vrei stabilitate, caută-mă!

Gemeni

Sunt un fluture viu colorat şi cu mine te vei simţi cea mai iubită făptură. Mergem peste tot, zburăm pretutindeni. Nu garantez că ajungem undeva, dar eu sunt adeptul zicalei “trăieşte clipa”, nu sunt rigid precum Taurul. Nu am reţineri ca scorţoşii aia de Capricorni, eu râd cu tine, vorbesc, te sun, dar trebuie să fii o persoană activă social, cu simţul umorului şi fără prea multe complexe. Dacă eşti inteligentă, mă cucereşti, însă încearcă să nu mă eclipsezi, altfel îmi iei ce am eu mai de preţ, informaţiile multe şi diverse pe care le folosesc în momentele-cheie.. Eu îţi declar iubirea nebună, nu aştept ca Taurul până îţi cade părul de nervi şi nici nu mă retrag ca Racul la primul semn de duritate. Ei bine, cred în libertatea emoţiilor şi a sentimentelor, de aceea te voi înţelege dacă a doua zi nu mă mai iubeşti, doar aşa pot fi şi eu câteodată. Solicitările de orice fel mă sâcâie, mai ales daca sunt prea multe… şi nu te ţin legată de piciorul patului ca Taurul! Excesele emoţionale mă ţin doar zece minute, prin urmare dacă eşti în căutarea unei povesti romantice fă-le cu mâna Racilor sau Peştilor. Sunt spontan, amuzant şi irezistibil. În pat am imaginaţie. Ştiu valoarea unei surprize. Caut pe cineva care să mergă la teatru, la bibliotecă şi în discoteci. Dacă doreşti varietate, caută-mă!

Rac

Nu aş merge cu un Geamăn nicio clipă, nu are profunzime şi nu ştie ce este aceea trăire interioară. Dacă vrei aventură, du-te spre Lei sau spre Săgetători. Nu te iau ca să te las şi nu te împart cu nimeni. Eu te ocrotesc, sunt grijuliu, atent şi îţi intuiesc stările de spirit. Nu mă uit prin tine ca Geamănul, ci la tine, la expresivitatea ochilor tăi. Nu ştiu dacă tu cauţi un om sensibil, dar mi-ar plăcea să mă suporţi aşa cum sunt, am uneori capricii şi mă supăr ca un copil. Vrei să fii din când în când mama mea? Pun suflet şi nu mi-e deloc indiferent ce se petrece în lumea pe care noi o construim. Dacă vrei siguranţă şi intimitate, dacă “acasă” are greutate pentru tine, eu sunt omul potrivit. Nu te dezbrac precum apucatul de Berbec şi nici nu fac din amor un experiment ca Geamănul. Eu aduc lumânări, încui uşile, trag perdeaua şi ador preludiul îndelungat. Mă deschid cam greu, sunt uşor timid, dar ştiu să iau iniţiativă când trebuie.
Dacă şi tu cauţi pe cineva care să nu fie prea independent, dacă ţi se pare normal să ieşi în oraş cu iubitul, nu cu prietenii, sunt aici. Eu nu “dau papucii” uşor ca cei din Gemeni sau Vărsător, dar am nevoie de tandreţe, răbdare şi multa înţelegere. Prefer să mergem la mare, să contemplăm apusul, să creştem căţei sau pisici şi să luăm din când în când cina cu mamele noastre. Daca vrei siguranţă, caută-mă!

Leu

Lăsaţi-l pe Rac cu emoţiile lui adânci cu tot! Viaţa este aici, acum şi trebuie trăită din plin. În plus, este prea econom, pe când eu sunt generos, te duc la cel mai select restaurant, îţi iau cel mai scump parfum, iar dacă totuşi nu îmi permit (deh, i se mai petrece şi Leului) promit să ai măcar senzaţia că din clipă în clipă urmează să te îmbogăţeşti. Eu nu stau între patru pereţi ca Racul sau ca Fecioara, eu îţi arăt viaţa de noapte, ultimele noutăţi în oraş şi te prezint ca pe o regină cercului meu de prieteni. Or fi Gemenii jucăuşi, dar eu sunt şi jucăuş şi hotărât, nu sunt instabil ca ei. Dacă vrei un îndrăgostit palid şi cuminte, ia o Fecioară, eu sunt romantic până în vârful urechilor şi apreciez poezia, serenadele sub clar de lună, mesajele pe telefon bombastice. Da, nu îmi place să îmi tai elanul vorbindu-mi despre datorii, facturi sau să mă compari cu nu ştiu cine, ar fi bine să mă lauzi măcar din când în când. Nu caut o femeie care să mă pună la colţ, să mă educe, să mă cheme acasă ţipând. Eu sunt până la urmă şeful şi îmi place să mi se dea atenţia cuvenită. Sunt optimist, am voie bună, omenos şi pot purta cu tine orice fel de conversaţie. Nu spun minciuni ca Geamănul şi nu sunt evaziv ca Peştele. Eu merg direct la ţintă şi dau dovadă de corectitudine.. Îmi plac petrecerile, jocurile de noroc, filmele, spectacolele şi tot ce presupune umor şi creativitate. Dacă doreşti romantism, caută-mă!

Fecioara

Cu impulsurile de moment ale arogantului de Leu, nu ajungem nicăieri. Viaţa nu este un haos, ci un proiect planificat raţional. Sunt un om cumpătat, dar dacă ai răbdare şi nu zâmbeşti ca o păpuşă Barbie în faţa glumelor nesărate ale Geamănului, vei vedea că am destule fantezii. Eu nu le risipesc pe oricine. Mi-aş dori să fii elegantă şi să nu vorbeşti indecent, fiindcă nici eu nu apar la întâlnire cu părul vâlvoi ca Vărsătorul. Sunt atent la igienă şi la impresia pe care o fac, nu te primesc la mine acasă, invitându-te să te aşezi pe un pat plin cu rufe şi cărţi ca dezordonatul de Săgetător. Nu sunt superficial, nu renunţ imediat, tocmai fiindcă eu îmi analizez bine sentimentele şi mă implic după ce sunt sigur că relaţia este potrivită. Ştiu că o viaţă conjugală presupune şi datorii sau responsabilităţi, mă laşi pe mine să ţin evidenţa cheltuielilor, să organizez mese festive sau altele de gen, eu nu dau buzna pe uşă ca iresponsabilii de Săgetători sau Vărsători.
Sunt fidel, grijuliu cu sănătatea şi viaţa ta casnică. Nu mă abţin să nu critic, dar sfaturile mele îţi pot fi de un real folos. Amorul spontan nu mă atrage prea mult. În schimb, am răbdare şi tehnicile mele se îmbunătăţesc, nu fac ca Gemenii sau Săgetătorii, să dau tot ce am mai bun şi apoi să stau pe margine. Mă atrage tot ce ţine de sănătate, natură, animale, alimentaţie. Dacă doreşti seriozitate, caută-mă!

Balanţa

Cum poate cineva să rămână alături de un om atât de riguros ca Fecioara? Eu nu sunt nici egoist ca Berbecul, nici lipsit de tact ca Săgetătorul. Eu ştiu să îţi înţeleg punctul de vedere, aceasta este cheia armoniei într-un cuplu, nu? Ce înseamnă aia să baţi cu pumnul în masă, să fugi pe uşă sau să jigneşti ca la uşa cortului? Ce-i drept, mă decid cam greu, sunt destul de pretenţios. Nu stau foarte bine la capitolul fidelitate, dar uită-te şi tu la Julio Iglesias , cum ar fi putut o astfel de Balanţă să fie bărbatul unei singure femei?
Sunt galant şi mă îmbrac cu stil. Nimeni nu se pricepe mai bine ca mine să creeze o atmosferă erotică. Aşa că pregăteşte-te să fii curtată cu rafinament! Ce-i drept,uneori spun “nu te vreau, dar n-ai voie să mai fii cu nimeni!”, asta pentru sunt indecis, ba aş fi cu tine, ba nu, ba te iubesc, ba mi se pare. Dar cel puţin, nu iau decizii pripite ca Berbecii sau Leii.
Sunt maestru în conversaţii, nu sunt impulsiv, ci diplomat şi echilibrat. Ştiu ce înseamnă să dăruieşti, să împarţi şi să nu îl împovărezi pe celalalt. Îmi plac discuţiile deschise, manifestările artistice, o vestimentaţie cu gust, dansul şi tot ce înseamnă tandreţe. Dacă doreşti echilibru, caută-mă!

Scorpion

Eu nu mă joc, ci fac strategii, eu nu flirtez, ci fac obsesii. Iubirea înseamnă furtună, emoţii intense, coborâre în infern şi extaz în paradis.Daca nu eşti o natură erotică, nu mă căuta, eu nu vorbesc despre amor ca Geamănul, ci trec la fapte. Sunt discret şi pun mare preţ pe încredere, nu mă apuc să spun altora toate poveştile tale intime şi nici nu doresc să mi se facă acest lucru. Eu nu scriu pagini întregi, ca Gemenii sau Săgetătorii despre ceea ce simt pentru tine, dar în interior fierb ca un vulcan. Vreau o fuzionare magică, mistică, nu o aprindere de paie. Sunt loial şi merg până la capăt într-o relaţie indiferent de obstacole. Nu mă răni, nu mă dezamăgi, fiindcă nu îmi trece ca la Berbec ,nu uit ca Geamănul şi nu sunt dispus la prea multe dialoguri ca Balanţa. Am viata mea secretă şi mi se pare normal, trebuie să rămână mereu ceva enigmatic în fiinţa noastră.
Dacă îţi place să discuţi despre natura umană, mistere, ocultism, istorie, sunt omul potrivit. Nu mă tem de pericol, de pasiunea extremă, nu dau cinci paşi înapoi când mă aştepţi în dormitor cu jucării erotice necunoscute. Dar nu mă înşela, umili sau trata cu indiferenţă, te voi părăsi sau te voi chinui fiindcă am o natura făcută pentru totul sau nimic. Dacă doreşti pasiune, caută-mă!

Săgetător

Dacă vrei să o iei razna, da, duceţi-vă la Scorpion ! Hai să fim serioşi, şi eu sunt romantic şi sensibil, dar nu fac o criză din orice dezamăgire şi nu intru în turnuri de fildeş pentru orice sentiment neîmpărtăşit. În viaţă trebuie să te simţi liber, amorul este o plăcere, iubirea o trăire spirituală. Eu sunt amuzant, energic, comunicativ, fire sportivă, vreau o iubită cu care să explorez lumea, nu să mă încui în casă ca Racul. Dacă vrei un ritual de cucerire prelungit, ia-l pe răbdătorul de Capricorn, eu caut o persoană la fel de lipsită de pudoare şi de false prejudecăţi. Eu te ciupesc de funduleţ pe ringul de dans şi te întreb direct: “La mine sau la tine?” Cu mine, nu ţi se vor lungi urechile aşteptând, fiindcă eu nu am chestionare de evaluare ca Fecioara şi nu mă întreb unde va duce totul ca un Capricorn. Nu îmi plac discuţiile grave, ia-l pe Scorpion, eu vreau să ne minunam de natură, să ne uitam la meciuri sau documentare despre OZN-uri, să organizam petreceri. Eu nu sunt posesiv ca Taurul, nu vreau să te ştiu acasă ca Scorpionul, îţi respect independenţa şi mă bucur când râzi şi treci prin viaţă cu fruntea sus.Nu agreez rutina, nu îmi place să mă obligi să fac ceva, dar mă pricep să îţi demonstrez că nu trebuie să te gândeşti cu încrâncenare la ziua de mâine. Dacă visezi să călătoreşti, dacă râzi la bancuri fără să devii superficială făcându-le, sunt persoana potrivită. Daca vrei aventură, caută-mă!

Capricorn

Eu nu intru în relaţii dacă nu sunt sigur de faptul că avem planuri comune. Nu îmi plac excesele emoţionale, mă derutează, iar eu am nevoie de linişte să muncesc, Am o carieră de construit. Pentru capricii de copil, duceţi-vă la Rac , eu sunt un om matur şi ofer siguranţă şi protecţie.
Nu mă pricep la declaraţii siropoase ca Leul sau Peştele, dar eu demonstrez prin fapte, nu prin vorbe. Când ei îţi vor spune că eşti “steaua de pe cer”, eu îţi voi plăti rata la frigider care îţi stătea ca un ghimpe în minte.
Dacă vrei aventuri de o noapte, ai greşit omul. Dar ador să fac dragoste, sunt pasional şi senzual. Iau angajamentele în serios, dar devin ca un sloi de gheaţă când mă faci de râs în public, îmi desconsideri părerile, iar dacă mă înşeli, dormim în paturi separate până la divorţ.
Sunt sincer, corect şi nu îmi place să păcălesc sau să fac jocuri duble. Nu risipesc banii ca nesocotitul de Săgetător, nu pierd nopţile la jocuri de noroc ca Leul, nu inventez poveşti să îmi ascund viciile ca Gemenii. Îmi place tot ce este vechi (clădiri, obiecte), muzica clasică, bibliotecile, spaţiile unde poţi medita în voie, potecile de munte. Dacă vrei protecţie, caută-mă!

Vărsător

La mine găseşti fantezie, trăiri şi emoţii libere ca pasărea cerului. Nu am nevoie de o contopire emoţională totală ca Racii sau Peştii şi nu te controlez ca un Scorpion sau un Capricorn. Eu cred că o relaţie de iubire porneşte în primul rând de la o prietenie sinceră şi se bazează pe respectarea libertăţii celuilalt. Sunt inteligent, distractiv, curios şi îmi place tot ce este neobişnuit şi exotic. Prin urmare, dacă vrei o viaţă domestică şi blândă, nu sunt eu cel potrivit. Nu ştiu ce sunt inhibiţiile sau tabuurile, aşa că vei petrece cu mine clipe magice… nu ţi se pare cotidianul sufocant?! Am alergie faţă de tot ce înseamnă obligaţii şi emoţii violente, dar cu mine te vei simţi relaxată, neîngrădită şi vei avea parte de sex fierbinte.
Înţeleg nevoia ta de a relaţiona cu alţii, fiindcă şi eu ies des cu amicii, vorbesc mult la telefon şi îi susţin atunci când au nevoie. Am simţul umorului şi ştiu să te surprind cu fel de fel de momente plăcute şi incitante.
Îmi place aventura, să stăm de vorbă ceasuri întregi şi să plecăm în excursii pline de neprevăzut. Daca vrei nonconformism, caută-mă!

Peşti

Eu sunt altruist, sensibil şi ştiu că iertarea are două mari case, în biserică şi într-o iubire puternică. La mine nimic nu este simplu, nu planific, nu promit solemn, nu te părăsesc, dar nici nu garantez stabilitate. În schimb, creez atmosferă de poveste, conversaţii şoptite, lumină difuză, cine romantice. Ştiu să mângâi tandru şi îţi înţeleg orice stare de spirit. Dacă nu eşti visătoare, nu te uita la mine, eu mă sufoc în lumea asta materială şi cred că sentimentul se naşte din poezia sufletului nostru… dacă vrei un tip practic şi ambiţios, ia-l pe Capricorn, eu înţeleg cel mai bine lumea emoţiilor. Se spune că am trăiri înşelătoare, dar nu te voi plictisi ca Fecioara şi nici nu te voi brusca precum Leul. Nu suport răceala, indiferenţa sau cruzimea, pe mine nu mă vei vedea râzând cinic precum Geamănul, trântindu-ţi telefonul în nas ca Berbecul sau tratându-ţi raţional şi ironic trăirile complexe precum Vărsătorul. Pot fi curajos când ai nevoie şi mă sacrific pentru orice ideal în care tu crezi. Îmi place marea, ador poezia, muzica lui Chopin, pictura, baletul şi amorul plin de imaginaţie. Dacă doreşti emoţie, caută-mă!

Care din cei 12 barbati v-a convins? Pe care il veti cauta?

text via mail. Multumesc QED, multumesc Dragos.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

137 de comentarii la “Anunturi matrimoniale”

    1. Asa-i, cunosc destul de bine zodiile, cu calitati si defecte, si am fost surprinsa cand am vazut cat de bine se potriveste la toata lumea, femei si barbati deopotriva. Iar nota comica in care sunt redactate anunturile face toti banii. Bun venit pe blog! :smile:

  1. nu imi place articolul asta, sincer! :angry: :cwy: :dizzy: :sad: :pouty: :unsure: :sleeping: :alien:

    Ma caraterizeaza preaaaaaaaaaaaaaaa bineeeeeeeeeeeeeeeeeee =))) :biggrin: :devil: :cheerful: :blush: :tongue: :w00t: :whistle: :silly:

      1. :blush: :tongue: :biggrin:
        Chiar te rog, anunta-ma cand ma mut la tine =)))))))
        Bai, stai asa, eu sunt un om serios, intai trebuie sa imi trimiti cv-ul, o poza si o scrisoare de intentie :P

                1. Vacitim, pai cum ai putea sa castigi tu? Domnul C. o cunoaste cel mai bine pe Nice, nu? Vorba lui nea Imi, via Lusio “Sa nu ne facem iluzii, ca sa nu avem deziluzii” :biggrin: :w00t: :devil:

                2. Dupa cum se comporta n-as zice. Da, ma cunoaste fizic, dar din alte puncte de vedere ma indoiesc. Si asta ma doare cel mai tare. :sad: :pouty:
                  Incerc cu disperare sa fiu cunoscuta si perceputa si altfel, nu doar din punct de vedere fizic. Asta am vrut si cu acest blog. :face:

                3. Nice, de ce nu ii spui tu domnului C. ca administrezi acest blog interesant? Eu cred ca, in momentul cand va citi articolele si comentariile de aici, va descoperi si latura ta emotiv/spirituala; mai mult, observand cati barbati se invart pe aici si te apreciaza foarte mult, cred ca va fi impulsionat – gelos – si va realiza ce femeie deosebita i se ofera. Domnu’ C., deschide bine ochii, caci sunt multi care stau la panda – de exemplu, Vacitim :devil: 0 ai grija sa nu ti-o fure si sa nu ramai fara ea! :biggrin: :wub: :w00t:

                4. Ce amuzant esti azi, Julien. :lol: :tongue: Domnul C. cunoaste toate aspectele problemei, inca de pe cand eram pe celalat blog. Si nu doar ca nu are chef sa vada ce se petrece aici, dar nici macar nu vrea sa acceseze blogul. Cica e plictisitor sa citeasca ce scriu atatia oameni. :biggrin: E inginer, deh. Sa zicem ca prefera actiunea. :wub: :heart: :silly:
                  Tu crezi ca mai scriam eu asa linistita daca el citea? Oricum, de frica lui am si parolat niste articole. :w00t: Preventiv. :ermm:

                5. Mhhh……….doar azi sunt amuzant?……… :cwy: Sunt amuzant atunci cand trebuie, cand sunt chestii serioase, sunt serios, etc. Nu vrei sa ma considere lumea un bufon, nu? :biggrin: Dragos este si el inginer, dar asta nu il impiedica sa fie foarte volubil si comunicativ! “De frica lui” ahahaha, cum vine asta, nu ziceai tu ca “faci ce vrei, dar stii ce faci”? :tongue: Ok, inteleg ca il plictisesc comentariile, dar articolele nu ii suscita niciun interes? Macar cele care iti apartin! :biggrin: :w00t:

                6. Lol, cum adica nu vrei sa afle cat de mult il iubesti?! Pai ce dragoste mai e aia…eu credeam ca esti genul care face declaratii de dragoste dimineata, la pranz si seara! :biggrin: :w00t:

                7. Nuuu, cum crezi? Ma port super frumos, il fac sa se simta un rege, dar nu ii spun ca il iubesc. Daca e istet se prinde si singur. :w00t:

  2. Sa traiasca berbecimeaaaaaaaaaaa! :biggrin: :biggrin: :biggrin: Hai, toate fetele sa apeleze la mine, urgent! Lasati femeile sa vina la mine! :devil: Recunosc, este cea mai aproape de adevar caracterizare care mi s-a facut pana acum! Felicitari autorului! “Îmi place să fiu cocoloşit ca un copil uneori, aşa că nu fi rece… dar nici prea caldă, pentru că îmi place să cuceresc, să fiu provocat, să fac surprize, nu să mă culc pe o ureche şi să mă bucur de cămin ca plictisitorii ăia de Tauri. Ador excursiile, munţii, grădina zoologică, provocările şi toate jocurile cu suspans”. Adevarul adevarat!

    1. “Nu am prejudecăţi şi am obiceiul de a fi direct, fără ocolişuri.” Asta da, ti se potriveste. :biggrin: Dar ce ne facem cu fidelitatea, Julien, am aflat ca esti cea mai aprinsa persoana din Univers, unii vor sa traiasca in pace si liniste, nu sa arda in flacara mistuitoare a pasiunii. Cu tine, fetele nu au nicio garantie… :ermm:

      1. Nice, am zis ca descrierea aceasta este cea ami apropiata de adevar, nu ca este pe deplin conforma cu realitatea! :biggrin: EU suntfidel si familist convins, ti-am mai spus! :biggrin:

            1. Si eu tot capricorn. Bine te-am gasit! :w00t: Dar de ce nu se poate posta pe blogul tau? Am lasat 3 comentarii si nimic. Pur si simplu nu apar. :dizzy: :pouty: :ermm:

              1. Nice, nu apar pentru ca toate sunt sub moderare. Chiar daca ai dat deja un comentariu pe care l-am acceptat. Am preferat metoda asta pentru ca s-a intamplat sa fie comentarii pe care le acceptam urmate de comentarii cu injuraturi. Prefer sa le accept eu manual pe toate. :)
                Ce bine ca esti si tu capricorn. :) Pe cat esti nascuta mai exact?

          1. nu vorbesc in numele tuturor capricornilor:)), dar dragostea nu tine de foame=)), eu nu-s un visator din ala cu capul in nori… eu stau bine mersi cu picioarele pe pamant… si ma uit catre un reper inalt sa-l cuceresc asemeni unui alpinist!

  3. va rog frumos nu-mi faceti asta :sad: dupa ce am cunoscut bine fenomenul FECIOARA ,zodia despre care se spunea ca este impreuna cu capricornul perechea raiului si m-a dezamagit incredibil…nu mai stiu cine m-ar putea suporta si invers :lol:

    ma gandisem ,cunoscand oamenii din jurul meu ,ca dupa ce scrie mai sus nu te poti decide cu adevarat, la posibilitatea BERBEC,PESTI,SCORPION ca potentiale victime :biggrin: .
    Asta desi cu prima nu-s compatibila decat la nivel de amicitie iar cu urmatoarele doua exista o compatibilitate mai maricica apa-pamant.

    vorba unei fecioare “whatever”

    1. Silvia, daca ai esuat cu o Fecioara, de ce nu incerci cu un Taur? Sau cum zici tu, cu un Peste. :w00t: Eu deja m-am decis, vreau protectie, iar Vacitim e gata sa mi-o ofere! :w00t: :dizzy: :happy: :silly:

      1. nu cu tauri…prea multa falsitate…astia se leaga de tine si ajung sa te venereze fara sa fie insa obiectivi,urasc asta in ciuda faptului ca dupa fecioara e a doua zodie compatibila cu capricornul.

        apropos am lamurit misterul Lusio =))

    1. Dupa ce ti-am citit articolele, nu ma surprinde. La cat de des calatoresti prin toate locurile frumoase ale planetei, cred si eu ca optezi pentru varietate. :biggrin:

      1. Lusio, maine, cand deschizi acest blog, sa fii asezat bine pe scaun, caci am sa iti/ va dau o veste mare, o informatie despre mine care te/va va lasa cu gura cascata; sunt convins ca nu te-ai fi asteptat la asa ceva! :biggrin: :w00t: :ninja: Nice, corpul textului va fi suficient de mare, incat sa vada toata lumea clar si limpede? :tongue:

  4. “Mă deschid cam greu, sunt uşor timid, dar ştiu să iau iniţiativă când trebuie.” – Story of my life.. Rac nenorocit :angry:

    “dar am nevoie de tandreţe, răbdare şi multa înţelegere.” again :cwy:

  5. eu nu pot sa raspund la intrebarea ” pe cine as alege?” si cu atat mai mult la intrebarea “cine m-ar alege?” :((((((((((((((((((((((((
    sunt fecioara asta-i singurul meu defect :))))))))))))))))))))

    1. Nu ti-a facut cu ochiul niciuna din tipologiile de barbati prezentate in articol? :lol: Hai mai, ca si-au facut o reclama grozava, chiar cu riscul de a lovi putin in imaginea rivalilor. :devil:

  6. Mie nu mi se potriveste. Adica nu stiu pentru ca se potriveste doar domnilor. Sau este scris pentru ei. Oricum, eu stiu cum sunt si n-am nevoie de horoscop sa-mi spuna. :)) Glumesc. Cateodata mi s-au potrivit manusa predictiile astrale.

  7. Apreciez tonul amuzat al articolului… :) Asa cum am mai zis de multe ori: nu cred in zodii, nu au nicio relevanta reala in viata de zi cu zi, caracteristicile fiecaruia fiind date de mediul familial, social, si economic in care traieste, si nu am inteles niciodata de ce oanenii pun pret pe “chestii scrise in stele verzi pe pereti”…Daca stau sa analizez cu atentie am cate putin din fiecare “zodie”…

  8. Am o carieră de construit. Nu mă pricep la declaraţii siropoase ca Leul sau Peştele. Când ei îţi vor spune că eşti “steaua de pe cer”, eu îţi voi plăti rata la frigider care îţi stătea ca un ghimpe în minte.

      1. Nu..Daca as avea multi bani i-as cheltui, evident, ca de-aia ii ai, ca sa ii cheltui, nu doar de dragul de a-i avea..I-as cheltui pe excursii si calatorii, pe carti, si pe cadouri pt EA…Numai sa fie o “EA”.

  9. Eu nu cred în fazele astea cu zodiacele…

    Dar din femeile și bărbații din zodia mea (Fecioară) nu cunosc pe niemni care ar scrie vreodată vreuna nunț la matrimoniale sau care ar încerca să cunoască pe cineva pe net. :tongue:

    Ca să nu zic altele, că deja mi-a atras lumea atenția că prea eu sunt mereu sucită și contra. :lol:

  10. Parca se potriveste si la partea feminina :))
    Nu m-a convins unul in special, insa cate putin din fiecare :D
    Si trebuie sa recunosc ca leul are farmecul lui aparte.

  11. Eu nu știu cum se poate alege din anunțurile astea. :lol:
    Toate sună bine la anumite puncte dar au un mare „dar” prin alte puncte.

    Dacă m-aș lua după descrierile astea, nu pot să refuz categoric decât Leii, Balanțele, Săgetătorii, Capricornii, Vărsătorii și Peștii. :lol:
    Jumi-juma. :tongue:

          1. Pai nu pentru oameni am pus-o, ia uita-te tu in josul paginii principale sa vezi niste sandalute foarte dragute(la tipa bruneta) . Pentru ele am ales-o. :lol: :wub: :w00t: :cool:

  12. Daca ar fi sa aleg un barbat ca partener, as alege barbatul TAUR. Sunt romantici (guvernati de planeta Venus), realisti, hard-working, stabili -pentru un “ametit” de Scorpion :))))

Dă-i un răspuns lui Nice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *