Anunturi matrimoniale

Berbec

Veşnic tânăr, caut o persoană care să nu obosească, nici măcar când o alerg prin casă. Nu am prejudecăţi şi am obiceiul de a fi direct, fără ocolişuri. Mă aprind repede, nu stau pe gânduri ca nehotărâţii aia din Balanţă si nu pierd vremea cu un preludiu interminabil ca Racii.
Avantajul este că ştiu ce vreau şi acţionez ca atare. Dacă mă iei cu nu ştiu câte crize interioare ce te împiedică să fii fericit, uită-te la Peşti că s-ar putea să fie mai receptivi. Eu îţi aduc optimismul, încrederea în forţele proprii şi multă distracţie în dormitor. Am menţionat dormitor, dar poate fi la fel de bine un lift, iarba din parc, un copac sau maşina. Sunt generos şi săritor la nevoie, nu mă prefac că plouă atunci când ţi s-a stricat maşina sau ai rămas fără medicamente. Te susţin în tot ce întreprinzi fiindcă nu-mi place să tai frunza la câini şi să mă plâng de un destin eşuat lamentabil. Nu garantez însă fidelitatea mea, nu am ce face, sunt cea mai aprinsă creatură din univers.
Am uneori reputaţia de scandalagiu, dar eu nu ţin furia ca ranchiunoşii aia de Scorpioni, aşa ca mai bine scurt şi intens, decât epuizant şi pe termen lung. Îmi place să fiu cocoloşit ca un copil uneori, aşa că nu fi rece… dar nici prea caldă, pentru că îmi place să cuceresc, să fiu provocat, să fac surprize, nu să mă culc pe o ureche şi să mă bucur de cămin ca plictisitorii ăia de Tauri. Ador excursiile, munţii, grădina zoologică, provocările şi toate jocurile cu suspans. Dacă vrei intensitate,caută-mă!

Taur

Da, am citit anunţul de mai sus al Berbecului… obositoare fiinţă! Continuă să citești Anunturi matrimoniale

Share

Nunta muta. Funeralii fericite!

Ce legatura poate fi intre un film care n-a fost carte si o carte care, cel putin pâna acum, n-a fost film? Pai in primul rând Adrian Lustig. A colaborat la scenariul filmului “Nunta muta” impreuna cu Horatiu Malaele si a scris cartea “Funeralii fercite!”. Apoi, din nefericire, in “Nunta muta” este vorba despre o petrecere care se termina cu….Eh, stiti cum e un film despre comunisti facut dupa 1990 (si nu in regia lui Sergiu Nicolaescu). Se termina intotdeauna prost.

“Nunta muta” face parte din categoria acelor filme românesti care se vor de arta. Adica multa mizerie, barbati nerasi si betivi, urlete, injuraturi, ma rog, tot tacâmul. Si neaparat niste scene de sex ca deh!, acum e libertate si Continuă să citești Nunta muta. Funeralii fericite!

Share

Un weekend de tot rasul(II)

“Umorul nu este o stare de spirit ci un fel de a privi lumea” Ludwig Wittgenstein

Este o certitudine, ne place umorul si adoram sa  radem. Poate pentru ca in acele clipe simtim ca traim cu adevarat.  Sau pentru ca in astfel de momente suntem capabili sa vedem viata cu alti ochi, capatam incredere in noi insine si devenim mai optimisti. Simtul umorului a devenit o trasatura de caracter in functie de care etichetam oamenii si tragem anumite concluzii. Cautam sa ne inconjuram de persoane care il poseda, mai ales in conditiile in care noua ne cam lipseste.  Studiile de psihologie au demonstrat ca oamenilor cu simtul umorului le este mult mai usor sa socializeze.  Folosit in doze moderate, fara exagerare, ironie sau sarcasm,  umorul face minuni, destinzand o atmosfera incarcata si ajutandu-ne sa ne relaxam. Tot prin umor ne  putem dovedi superioritatea fata de celalalt fara sa jignim sau putem stinge un conflict.

Va place sa faceti  glume sau sa va tachinati prietenii? V-ati gandit vreodata ce tip de umor aveti?  Eu recunosc ca nu(pana ieri), de aceea am cautat principalele tipuri  de umor Continuă să citești Un weekend de tot rasul(II)

Share

Cum sa ai intotdeauna dreptate

Motto: Eternitatea este intervalul de timp care-ti este necesar pentru a invata in mod corect limba germana (proverb „austriac”)


Cum sa ai intotdeauna dreptate (sau inutilitatea orgoliului intr-o disputa – nota mea)

Hannes Stein

Editura Nemira, 2009

Cine zicea ca nemtii n-au umor? Da, stiu ce vreti sa spuneti….ca Hannes nu e chiar neamt, el crescând in Salzburg, chiar daca s-a nascut in Munchen….Iar austriecii nu sunt nemti, asa cum bine mi-au dat de inteles niste prieteni nemti când a fost vorba de … austrieci. Oricum ar fi, Hannes da dovada nu numai de un umor irezistibil, ci si de o atitudine general impaciuitoare careia te predai neconditionat: gata cu certurile! De-acum incolo avem un ghid care ne invata cum sa avem intotdeauna dreptate, indiferent de care parte a baricadei ne situam, indiferent de domeniu (ma rog, aproape – are si cartea limitele ei).

Ca un mare fan al luptelor de guerilla gen  „a fost ofsaid clar!” / „nici urma de ofsaid”, pur si simplu am devorat aceasta lucrare.

E buna o dieta care sa inglobeze carnea? E perfecta! Dar, daca nu suntem de acord, intoarcem pagina si avem argumente imbatabile in favoarea unei diete vegetariene.

Totul se duce de râpa? Pe dracu’! Lucrurile stau din ce in ce mai bine!, ambele variante explicate foarte competent. Continuă să citești Cum sa ai intotdeauna dreptate

Share

Leapsa- episodul 3297

Am primit-o de la dragii de KirstDay, Invatatorul, Loryloo si NightOn. Iata serialele mele preferate:
1. Seinfeld – arta umorului din nimic; l-am tot revazut si de fiecare data descopar câte o replica interesanta si care-mi scapase.
2. Columbo – sau cum se face un serial politist non-violent, dupa toate regulile artelor martiale. In functie de circumstante trebuie sa fii: imaterial ca spatiul (la inceputul anchetei), usor curgator ca apa (in timpul anchetei, când Columbo abia incepe sa-si piseze suspectii cu intrebari care par, la prima vedere, benigne – si toata lumea crede ca e usor de dus cu presul), flexibil ca o salcie (nu raspunde la jigniri, nu se lasa provocat), tare ca diamantul (la final, când urmeaza o demonstratie care te goleste de energie si o concluzie implacabila).
3. MASH – sau cum poti gasi umorul si ironia de buna calitate intr-o lume a terorii.
4. Friends – imi da o stare de bine. Replici faine. Actori simpatici.
5. Law & Order – disecarea modului in care se analizeaza o crima / faradelege, incepând cu faza initiala a anchetei si pâna la stadiul in care dosarul ajunge la judecatorie (inclusiv judecarea, de cele mai multe ori). Foarte bine realizat, aproape ca reusesti sa simti realitatea. Nimic fortat. Trebuie sa recunosc faptul ca, din punctul meu de vedere, cea mai buna serie a fost prima, urmând ulterior un fel de “apa lunga”. Dar tot m-am uitat.
6. Desperate housewives – am descoperit o anumita filozofie de viata din partea unei “decedate”. Si in acest caz seria initiala a fost cea mai buna. Ulterior au inceput sa faca pe “corectii politic” si s-a cam dus naibii, ultimile serii n-au mai fost in atentia mea. Dar serialul merita mentionat pentru prima lui parte.
7. Twin Peaks – sau cum poti descoperi magia chiar si intr-o crima oribila. Situatii ciudate. Replici dragute. Privelisti extraordinare (tare as fi vrut sa traiesc acolo, pur si simplu simti mirosul de aer proaspat). Fete frumoase. O actiune cu totul deosebita. Pur si simplu nu intelegi ce cauta raul cel mai profund intr-un peisaj paradisiac. Angelo Badalamenti! Muzica o ascult si acum cu o placere sfioasa.
Va urma :P
Merge mai departe la cine doreste s-o preia.
Share

Legi ciudate, inapoi la lume date

Vorbeam deunazi cu cineva despre tot felul de legi ciudate si mi s-a deschis apetitul, asa ca am dat o raita pe internet de curiozitate. Hmmmm…multele site-uri pe care le-am colindat par sa se inspire unul din altul si e destul de greu de ajuns la sursa primara. Cum am avut o mica divergenta cu KirstDay pe tema canalelor pe care iti vine informatia, am intrebat un bun prieten la care apelez ori de câte ori am probleme existentiale. Iar el mi-a spus ca entropia sursei este gradul de necunoscut din informatia generata si ca atunci când gradul de necunoscut este foarte mare in sistem, ei bine, orice informatie provenita de acolo e foarte importanta. Auzi, entropie…Cu alte cuvinte i-a dat dreptate lui KirstDay, care zicea ca „si până la urmă falsitatea sau valoarea de adevăr a unei afirmaţii nu constă neapărat în canalul de comunicare prin care ţi-e furnizat mesajul”.

Ma rog. Sa trecem mai departe. Prin urmare cititi, sa va amuzati, credeti si nu cercetati. Ca sursa nu conteaza!

1. Exista unele legi care interzic anumite lucruri pe care si noi constientizam ca, poate, sunt gresite, dar pedeapsa e cam mare (cel putin dupa parerea mea).

In Indonezia, pedeapsa pentru masturbare e decapitarea.

Iar in Hong Kong o femeie inselata are voie sa-si omoare sotul infidel, DAR doar cu mâinile goale.

In Anglia exista o lege (intre timp a fost abrogata) prin care erai condamnat la moarte prin spânzurare daca incercai sa te sinucizi.

In Bangladesh e interzis chiulitul de la scoala. In caz ca esti prins chiulind, ajungi direct la inchisoare.

2. Apoi exista legi care interzic lucruri suficient de gresite pentru a fi interzise, dar curios este ca unii s-au gândit sa le interzica in mod explicit.

In Bolivia (Santa Cruz) barbatii nu au voie sa faca sex in acelasi timp cu mama si fiica ei.

In Florida nu ai voie sa faci sex cu un porc spinos.

In Connecticut nu ai voie sa treci strada in mâini.

In Nebraska nu ai voie sa pilotezi un avion daca esti beat.

3. Unele legi poate ca le dorim aplicate si la noi. Acestea interzic lucruri care noua ni se par cât se poate de normale.

In Franta e ilegal sarutul in metrou.

In Israel e ilegal sa mergi pe bicicleta pe drumurile publice, daca nu ai licenta speciala.

In Elvetia e interzisa trântirea portierelor (ce obsedati!).

In New Mexico idiotii nu pot vota (asta da lege!). Dar, probabil, au voie sa candideze….

Daca in spatele tuturor acestor legi banuim o oarecare logica, chiar daca deplasata uneori, ei bine, exista legi (si aceasta e cea mai interesanta categorie) care interzic tot felul de nimicuri stupide. Oricât am incercat, n-am reusit sa-mi dau seama cum de intâmplari minore au declansat asemenea probleme majore incât legislatorii s-au simtit obligati sa le interzica.

4. Legi cu totul si cu totul ciudate.

In Arizona n-ai voie sa vânezi camile.

In Miami (Florida) e interzis sa imiti animale. Iar in Nebraska n-ai voie sa vânezi balene!

In Hawaii n-ai voie sa-ti pui monede in urechi.

In Idaho nu ai voie sa pescuiesti stând pe spatele unei camile.

In Illinois e interzis sa oferi tigari aprinse pisicilor, câinilor sau altor animale domesticite (adica animalelor salbatice ai voie!).

In Iowa le e interzis barbatilor care poarta mustata sa sarute o femeie in public.

In Indiana e interzis scaldatul pe timp de iarna.

In Iowa un sarut nu are voie sa dureze mai mult de 5 minute.

In Kansas nu ai voie sa impusti soareci dintr-o barca cu motor.

In Louisiana e interzis sa impusti casierul bancii pe care o jefuiesti cu un pistol cu apa.

Tot in Louisiana se considera ca, daca musti pe cineva cu dintii tai adevarati, e „atac simplu”. Dar, daca o faci cu dinti falsi, e „atac cu circumstante agravante”….

Si tot in Louisiana n-ai voie sa faci gargara intr-un loc public.

In Florida le e interzis femeilor nemaritate sa sara cu parasuta in zi de duminica.

In Maryland nu ai voie sa cresti scaieti in gradina.

In Massachusetts, daca esti in doliu, iti e interzis sa manânci mai mult de 3 sandwichuri in cadrul priveghiului.

In Minnesota nu ai voie sa treci granita statului daca porti o rata pe cap.

In New Mexico le e interzis femeilor sa apara neepilate in public (hmmmmm, legea asta nu e chiar asa rea; bine ca nu se pomeneste nimic de machiaj).

In Montana le e interzis femeilor maritate sa pescuiasca duminica, iar femeile nemaritate nu au voie sa pescuiasca decât daca sunt insotite.

In Carolina de Nord le e interzis câinilor si pisicilor sa se bata (câini cu pisici sau câini cu câini si pisici cu pisici?).

In California animalele nu au voie sa se imperecheze lânga taverne, scoli sau lacasuri de cult.

Si tot asa….

Mai sunt unele legi ciudate, dar uneori acestea iti vin in ajutor când ai nevoie mai mare. In Anglia barbatii pot urina in public, cu doua conditii: sa se usureze pe roata din spate a masinii personale si sa tina mâna dreapta pe automobil. Si o femeie poate sa urineze in public, dar doar daca e gravida. Ca bonus, legea ii da dreptul sa o faca inclusiv in cascheta unui politist, daca tine neaparat.

Bine bine, veti zice, dar la noi exista legi stupide? Exista, bineinteles. Dam cu nasul de ele zi de zi si ceas de ceas. Sunt totusi prea prezente si ne privesc prea direct pentru a le mentiona intr-un articol care se vrea, la urma urmei, un pic mai vesel. Dar, pentru a incheia cu ceva de pe la noi, cititi cum era redactata o lege cu ceva vreme in urma:

„Celui care va fi prins cu stromeleagul invârtosat primprejurul partilor fatatoare ale muierii i se va taia scârbavnicul madular intru vesnica lui nefolosinta” (text de lege care sanctiona violul in timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat).

Share

In loc de about

Introvertit, incapatanat si suspicios, Capricornul are multe complexe, dar le ascunde cu diplomatie.

Ce “PASARELE” are?

Obsesia lui primordiala este aceea de a detine controlul. De-asta e mereu in garda si se straduieste continuu, incarcandu-se cu atatea responsabilitati. Toate actiunile lui au un scop. Iar scopul, oricare ar fi, e menit sa-i asigure controlul asupra  oamenilor si situatiilor. Convins ca are mereu dreptate, se considera dator sa dea sfaturi si indrumari.

Daca nu e ascultat, poate recurge la strategii subtile si chiar la manipulare pentru a te aduce acolo unde vrea. Mult-trambitata lui modestie e o baliverna – in realitate, Capricornul este extrem de ambitios si de orgolios. Totusi, alaturi de Scorpion, este una din “piesele de rezistenta” care misca lumea inainte si care merita atentie si consideratie.

Cand face urat?

Daca il jignesti sau ii strici planurile nu uita si nu iarta. Nu are simtul umorului si nu e maleabil.

Share