Suveniruri si peripetii de vacanta

De cand m-am intors din vacanta dorm intruna. Poate ca si vremea ploioasa ma imbie la somn, probabil si oboseala acumulata in circuit isi spune cuvantul. Ieri am venit de la noul serviciu in jur de ora 18, iar la 19 eram deja in pat. M-am trezit abia azi pe la ora 6:30. Acesta este si motivul pentru care nu am scris aseara nimic, desi tare imi doream sa va prezint Dubrovnikul asa cum l-am vazut eu.

O calatorie fara peripetii nu e o calatorie memorabila, daca nu se intampla ceva deosebit, de care sa-ti aduci aminte toata viata, parca lipseste ceva. De data asta nu m-am mai imbolnavit si nici nu m-am ratacit. In schimb, am cazut.

Ne aflam intr-o zona spectaculoasa, in Defileul Dunarii din Serbia.

Cum nu puteam rata peisajul de vis ce se desfasura in fata ochilor, am decis sa ma postez la usa din spate a autocarului, chiar pe prima scara, de unde se putea fotografia destul de bine. Desi stiam ca nu voi reusi poze artistice avand geamul in fata, m-am incapatanat sa raman acolo si sa surprind fiecare decor al Cazanelor Mari si Mici. Concentrata pe ce aveam de facut si cuprinsa de farmecul locurilor, am ignorat serpentinele pe care masina gonea nebuneste, iar la o curba mi-am pierdut echilibrul si pentru a nu cadea de tot, mi-am sprijinit bratul de un maner de otel de la usa. In acea clipa am simtit o durere atroce si pentru o buna bucata de timp nu m-am putut misca. Asta se intampla luni, in prima zi a excursiei, iar miercuri dimineata, intr-o bluzita cu maneca scurta fiind, intreg vasul de croaziera putea “admira” o uriasa vanataie neagra, putin mai jos de subrat. Eu nici macar nu o observasem pana in clipa in care o doamna de pe vaporas m-a intrebat daca am probleme cu sangele. Acum cateva minute am controlat in oglinda si din negreala aceea urata au mai ramas doar cateva firisoare rosii, aproape imperceptibile. Nu mi-am imaginat ca se va vindeca atat de repede!

Nu fara legatura cu ceea ce v-am povestit mai sus, vreau sa va arat suvenirurile achizitionate din vacanta. Asa cum bine stiti, sunt o pasionata colectionara de magneti, brelocuri si pixuri din zonele vizitate.

In stanga sus se poate observa o agenda cu vederi din insulele Croatiei cumparata din Split, iar in partea de jos biletul de intrare in Parcul National Plitvice (pastrat ca amintire). Mai jos sunt suvenirurile din Dubrovnik: un pix, doi magneti de frigider si un breloc

Mai jos aveti suvenirurile din Muntenegru, de la Canionul Tara:

Tot suveniruri:

Iar cine imi povesteste o peripetie de vacanta (vesela, trista, amuzanta, interesanta) va primi unul suvenirurile expuse mai sus. Daca vor fi mai multe intamplari, voi alege una dintre ele pentru a fi premiata.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

95 de comentarii la “Suveniruri si peripetii de vacanta”

  1. Salutare, Nice! No, trebuie sa aratat tare bine ca soferul sa te lase sa faci poze pe geam stand in picioare pe acele drumuri :cool: :cheerful:
    Evident ca acele imagini mi-au placut si mie :biggrin: Daca deja a trecut, inseamna ca sistemul tau imunitar e ok; probabil si somnul contribuind la asa ceva :)
    Apropo de poveste, zi-mi daca pe blogul tau am povestit furatul bagajelor mele in Spania? Daca am povestit, ma gandesc la altceva :w00t:

    1. Buna, Marin, zi repede pana nu adorm!!! :tongue: :lol: :silly: Zilele astea sunt ametita rau si dorm intruna, nici nu stiu pe ce planeta sunt, nu mi-am povestit nicio peripetie din vacanta pentru ca nu am mai discutat pe tema asta.
      Da, se pare ca nu am nicio boala de sange, din moment ce m-am vindecat in cateva zile. Era neagra vanataia si imensa, initial am crezut ca voi ramane cu ea pe viata. :biggrin: :blush: :angel: :silly:
      Ti-au placut imaginile mele din Defileul Dunarii? :ermm: Eh, pai nu cred ca obturam vederea soferului, ca daca era ceva imi zicea el mie… :dizzy:

      1. Eram in Spania…concediu…vara lui 2009..cred :w00t: Plecam de la Madrid la Valencia într-o rută care mergea spre Barcelona apoi Zaragoza ca sa revina din nou in Madrid. In autogara, pe peronul respectiv am pus bagajul la locul lui. Persoana cu care eram atunci in concediu a urcat in masina, eu am stat pe peron. Nu la o tigara, nu am fumat deloc pana acum. Ci sa ma uit după femei, masini si sa supraveghez si bagajul. :w00t:
        Plecarea era la 10:00. La fara un minut, ma urc in autobuz, ma asez pe scaun, imi leg centura si imi iau cartea pe care o citeam…nu mai tin minte care era. Eeee și cum ma asezasem eu bine pipaind cate ceva prin prejurulmeu :devil: vad ca urca un individ suspect :alien: Am uitat sa va zic ca stateam mai fata in autocar. Ei, si pe muzica din twin peaks ma holbez la aparitie. Un tip de peste 40 de ani, par negru valvoi, mustata neagra, deasa. Privire de amator de tuica. Zic in mintea mea: tuiii, asta e roman (parca seamana cu tata, daca tata ar fi fost alcolist :cheerful: ). Zicea el pe acolo ca merge si el in masina ca are bilet. Ei, da nu zicea in spaniola, ci intr-un amestec neclar. Soferul ii spune sa mearga in masina cealalta ca nu avea pe nicaieri evidenta lui (plecam doua autocare in ac directie la ac ora). Asta se da jos, dar revine dupa 1 minut si zice ca a plecat celalat autocar si ca el nu mai are cu ce sa mearga. Ametit bine de amestecul de limbi si de gesturi soferul ii spune sa urce pentru ca ambele autocare erau obligate sa opreasca pentru un popas la jumatatea drumului in acelasi loc, evident cam in acelasi timp. Asa ca individul urma sa se urce acolo in masina care trebuie. Si, gata :tongue: Tagadam, tagadam…mai cu ochii pe geam, mai cu ochii pe carte am ajuns la popas. Lumea coboara sa ia o cafea, o gustarica, un ceai etc. IO, mai de la tara, zic: bă, eu ma duc pe la bagaj, sa vedem daca mai e :silly: Ma dau jos, ma intind, respir si ma dau pe latura autocarului. Cand sa vad bagajul, draci :blink: :shocked: Era ca grija femeii: maxim inainte de casatorie, pe minus dupa :biggrin: Nema, ciuciu, canci bagaj :ermm: Mă ridic de șale, mă indrept catre partenera de calatorie si de viata de atunci si zambind ca tampitu ii zic: draga, tu cata soferul ca sa ne cate bagajul :w00t: Eu ma duc sa il caut pe celalat sofer de autocar. Amandoi am priceput ce s-a intamplat. I-am adus pe cei doi soferi, ei nu aveau habar ca eram romani, vorbeam doar in spaniola cu ei :cool: Concluzia: romanasul respectiv la popas i-a zis soferului ca inainte sa schimbe autocarul trebuie sa isi ia si bagajul. si cand l-a vazut pe al nostru pentru ca era rosu si mare a zis ca ala e al lui. Si l-a luat si mutat in celalalt autocar. L-au luat pe ala l-a intrebari si strigate. Ala nem tudom :tongue: Lumea a venit apoi in jurul nostru ca la circ. Eu aveam atunci in minte toate injuraturile auzite vreodata in romana. Si, ma indrept spre ala cu gandul: Dumnezeul mamii tale :devil: Să vezi ce/ți fac acum. Tu de la mine vrei să furi :angry: Iau bagajul, descui lacatul care avea cifru si arat tuturor daca mai erau dubii ca era bagajul nostru. Oamenii au inceput sa intrebe ce s-a intamplat. Cand sa-l injur pe individ, aud pe sofer in spaniola: Ce sa fie domnisoara? Un nenorocit de roman a furat bagajul domnilor. Credeti-ma , am vrut sa intru in pamant si sa-l iau pe ala cu mine :sad: :sad:
        Pe peron, erau niste agenti care-l asteptau pe tip. Nu mai stiu ce s-a intamplat, imi era prea rusine ca sa mai ma intereseze. Insa, norocul celor din autocar a fost ca ala a nimerit sa fure de la un roman. Noi, prevazatori, verificam bagajele mereu. Niciun spaniol nu face asta. Daca nimerea o valiza a unui spaniol, acela o pierdea definitiv.

        Cam asta povestea, draga Nice :cheerful:

        1. Hm, complicata treaba, zici ca daca nu verificati ala pleca cu bagajul vostru… Dar tipu nu se prinsese ca tu esti roman?
          Ati dat tocmai peste un roman plecat la furat in Spania? :biggrin: :cwy: :dizzy: :wassat:

            1. Daaaaaa, merita un premiu peripetia ta, Marin, dar inca nu-mi vine sa cred ce ai patit! Aha, deci de aia nu s-a prins tipul, ca tu ai vorbit in spaniola… Am mai auzit eu de romani plecati la furat in Spania care s-au intors in Romania si si-au construit hoteluri… :cwy: :dizzy: :ermm: :wassat:

              1. Ei, am povestit pentru blogul tau, nu pentru a primi vreun premiu. Intotdeauna vorbesti amuzant despre peripetiile trecutului :biggrin: :dizzy:
                Da, așa-i…da’ nu din bagajul meu :tongue: :tongue:

                1. Neața, draga Nice! Nu, nu eram prima data in Spania, nu aveam suveniruri…eram cu o femeie :cwy: deci, aveam creme,pantene si alte asemenea :silly: asta pe langa haine :whistle:

                2. Buna seara, draga Nice! Sa stii ca nu esti departe de adevar :cool:
                  In weekendurile de la munte, in deplasarile facute din vara lui 2010 incoace am avut un bagaj mai mult decat invizibil :tongue:

                3. Buna, Marin, sa stii de la mine ca cel mai greu cantaresc cosmeticalele. :w00t: :devil: :silly: Iar tu tocmai de astea ai scapat. :happy:

                4. Ohh, așa e, știu prea bine :cool: De altfel, pe vremea aia, cred că știam 95% din tipurile de cosmetice pe care le folosesc femeile, cu particularitati in functie de marca :silly: Acum am mai uitat din ele :tongue:

                5. Evident că nu mă pot abține să nu tachinez putin, dar gingaș :devil:
                  Nici nu pot spune că le pricep cu adevărat rostul, insa nu am probleme in a le accepta.
                  Un barbat care se manifesta zgomotos in privinta lor, insa caruia ii place sa puna mana pe o piele catifelata, placut mirositoare deja este putin ipocrit.

  2. Păi o peripeție scurtă din astă scurtă vacanță, chiar la mine-n blog am scris, în ultimul articol, faza cum era să ling în loc de înghețată, o frunză de toamnă pe glob picată! Hahahahaaha

  3. Cand ma gandesc la vacante, primul lucru care imi vine in minte este groaza pe care am simtit-o cand mi-am vazut prietena alunecand in prapastie, in Bucegi. Era cald, soare si dintr-o data a inceput sa ninga, noi nu eram echipate corespunzator si o clipa de neatentie era sa o coste viata. Norocul a facut ca unul dintre baietii cu care eram sa o prinda de mana. Incepuse si el sa alunece pe pamantul umed, trecuse de buza prapastiei. Un alt prieten l-a prins de picior, fetele s-au prins de acest baiat si incet, incet am reusit sa ii scoatem de acolo.
    Bine ca nu te-ai lovit mai rau, ca nu reuseai sa te mai distrezi si sa faci poze.
    Imi place mult chestia pe care scrie Tara. ;)

    1. Ce noroc a avut prietena ta, o peripetie cu final fericit! E periculos muntele, dar nici cu marea nu mi-e rusine. Uh, vacanta inseamna distractie, dar trebuie sa avem si putin grija de noi. Multumesc, s-a notat! :wink: :biggrin:

  4. Vacanta la cort, plaja pustie. Penultima zi, ploaie torentiala, vant destul, un pic de grindina, crize, oleaca de tornade pe mare. Se sfarseste cu balamucul si prietenul meu, ca sa ma mai anime, imi propune sa mergem pe plaja sa ne plimbam un pic. Aveam corturile puse la cativa zeci de metri de apa, intr-o zona mai putin nisipoasa.
    Nici n-am pasit de patru ori ca am si picat cu totul intr-o balta de apa si noroi. :biggrin: Miiiiiiiinunat! Am picat cu partea posterioara :lol: , am luat o cazatura buna si ca sa fie totul in regula, nici nu mai aveam haine de schimb. Am imprumutat de pe la cineva si uite-asa pornit-am inca 2 zile spre delta. Imi amintesc cu mult drag …

  5. Hmmm, peripetii, nu stiu cred ca cea mai nasoala intamplare a fost cand am pierdut avionul spre Barcelona si am ramas singura in Italia! :) acum zic ca a fost o intamplare din care am invatat multe dar atunci varsam rauri de lacrimi :)

  6. Bine ca ti-a trecut repede vanataia si bine ca a fost doar atat! Peripetii nu stiu acum..de fapt nici nu cred ca am avut ceva demn de povestit….Pozele tale sunt superbe, Cazanele Dunarii sunt extraordinare!!

    1. Sa stii, Larisa, ca daca nu era o zona atat de frumoasa, nu ma ridicam de pe scaun s-o fotografiez. Intotdeauna mi-am placut si am considerat Defileul Dunarii printre cele mai spectaculoase destinatii turistice din tara noastra. Da, pai putea sa cad si sa lovesc aparatul de fotografiat chiar din prima zi, si atunci adio poze. :))

  7. Nu-mi amintesc acum nici o patanie din vacanta…dar daca-mi amintesc, revin. :)
    Frumoase suvenirurile tale! Si eu am cumparat o multime…un calendar de birou ptr 2013 (cu poze din Tenerife bineinteles), magneti de frigider (nu am putut alege doar unul, mi-am pastrat vreo 3-4), vederi, o cana. Mi-as fi luat chiar si mai multe, desi stiu ca in mare sunt chinezarii, dar erau scumpe tare. Calendarul de birou era vreo 8 euro, magnetii in anumite locuri erau chiar si 5 euro/bucata…Bine, la final am gasit si magneti la 1.5 euro. Brelocurile erau peste 3 euro…Mi-ar mai fi placut un album cu poze si informatii din Tenerife, dar era si acela peste 7 euro si mi s-a parut scump, deja dadusem vreo 40 euro pe suveniruri ptr noi si pentru cei dragi si am zis ca ajunge.

    1. Un calendar de birou mi-ar fi placut si mie, dar chiar nu am avut timp sa caut suveniruri dragute si interesante, in circuit e altceva, nu ai timp nici macar sa mananci, pana si de poze e limitat. In Parcul Pltivice am alergat nu m-am plimbat de ex. Cani mi-a fost frica sa cumpar, sa nu se sparga pentru ca la modul cum tranteam bagajele prin autocar…
      Si in Croatia sunt suvenirurile scumpe, dar cu 1,5 chiar nu am gasit… Cel mai ieftin cred ca era 2 euro. Abia astept sa vad suvenirurile tale, Mihaela. :cheerful: :cool:
      Cartile cu infiormatii deste Croatia sau diferite orase costau aici 8-9 euro, evident ca nu mi-am permis, eu am plecat doar cu 100 de euro la mine si cei mai multi i-am dat pe intrari la obiective si croaziere… Dar eu cred ca aceste carti sunt cele mai utile…daca le gasesti in romana, ca in alta limba nu-mi plac foarte tare. :biggrin: :blush: :devil:

  8. Ai fost la Split. Vorba este pe Grgur Ninski l-ai vizitat? Sa stii ca legenda despre el e adevarata. Eu am testat-o, la sfatul unui prieten belgian. Sper ca si tu!… Daca nu, o sa imi para rau ca nu am aruncat o vorba in sensul asta mai demult (am mai trecut pe-aici si stiam ca pleci in vilegiatura :biggrin: dar m-am gandit ca nu e cazul sa imi bag nasul).

    Cat priveste peripetiile de vacanta… :biggrin: Nu stiu cum fac ca de fiecare data cand ajung in afara tarii, reusesc sa atrag atentia localnicilor si ii stimulez la vorba. Si nu oricum: ei, in postura de solicitanti de informatii, eu, in postura de ghid turistic. N-am habar cum ma aleg, desi mi-ar prinde bine sa stiu (singura explicatie care sta cat de cat in picioare ar fi aceea ca am ceva gene de cameleon in codul genetic si iau instantaneu… culoarea locala). Nu conteaza ca sunt pentru prima data in locul respectiv; de cele mai multe ori abia m-am departat de mijlocul de transport care m-a adus de la aeroport sau de la gara sau abia m-am indepartat nitel de hotel. Aproape intotdeauna se gaseste unul care sa ma opreasca si sa ma intrebe cum poate el sa ajunga la o adresa oarecare. Acum, eu nu sunt tocmai contra dorintei lor de comunicare sau de culturalizare… geografica, dar ei vorbesc in atatea limbi, iar eu doar in cateva!

    Acum trei ani ma aflam in Brno si incercam de zor sa dau de cineva care sa ma poata indruma catre o anume adresa, unde aveam o intalnire. Situatia nu era prea buna, fiindca eram in intarziere si am bagat de seama ca ma cam invarteam in cerc. Ei, si la un moment dat m-au oprit doua tinere care au inceput sa turuie pe limba lor. Si ele cautau o adresa. Erau simpatice, asa ca le-am ascultat fara sa le intrerup. Dadeau frumos si din maini si din cand in cand aratau in directia castelului… De fapt cele doua tentative ale mele, cam nehotarate ce-i drept, de a le intrerupe, au fost interpretate ca nelamuriri. Mi-au fost oferite prompt detalii, asa ca am renuntat sa mai incerc sa le intrerup si le-am ascultat pana la capat, adica pret de vreo 2-3 minute.

    Imi place limba ceha si nu pierd nici o ocazie de a o asculta. Imi place cum suna; intotdeauna mi-a placut. La vremea respectiva insa nici pomeneala sa o pot si vorbi! Stiam doar cateva cuvinte. Mult prea putine pentru a face fata potopului care se revarsa dinspre cele doua… “interlocutoare” :biggrin: Cand mi-am dat eu seama ca in sfarsit am auzit si ultima intrebare, le-am spus candid: “Please say it again in English oder bitte sprechen Sie deutsch!” (nu mi-am mai incercat si repertoriul de limbi romanice, parea inutil). Au inceput sa rada. Si eu cu ele. Nu vorbeau altceva decat ceha. Am ras fiecare pe limba lui, dar ne-am inteles perfect de data asta. :lol:

    1. Mai bine nu imi spuneai acum, habar nu aveam de legenda, ghidul nu ne-a zis nimic si nu i-am atins degetul piciorului, doar i-am facut zeci de poze statuii… Acum am citit pe net si regret teribil ca nu am stiut dinainte ce am de facut. Acum faptul e consumat… :cwy: :sad:
      Of, vezi ce important e ca in momentele cand trebuie sa spui ceva, sa o faci, sa nu taci!? :ermm: Era cazul sa-ti bagi nasul… :biggrin: :cwy:
      Foarte tare peripetia ta, iti multumesc pentru ca ne-ai povestit-o si noua, bun venit pe blog! :cheerful: :cool:

      1. Îmi cer scuze că am vorbit cu întârziere! Adevărul e că nu prea îmi mai vine să vorbesc. Am fost tot în contratimp în ultima vreme: am “vorbit” când trebuia să tac şi am tăcut când trebuia “să vorbesc”, iar în final comentariile mele au fost interpretate ca arogante (cel puţin!). Acum nu prea mai am tragere de inimă nici măcar să mă apăr în faţa celor care au făcut interpretările respective, pentru că până şi “apărarea” mi-a ieşit anapoda (tentativele, de fapt)…
        Pe de-o parte, n-am ştiut că şi Split era pe harta ta, iar, pe de alta, şi dacă aş fi ştiut, ţinând cont de cele de mai sus, nu garantez că aş fi riscat un comentariu – am devenit mult mai prudentă. Aşa, ca să îţi faci o idee cam cât de prudentă, să zicem că nu mai vizitez nici un blog în mod constant şi în nici un caz nu mai las comentarii decât foarte rar. (Dacă stau bine şi mă gândesc, singurul lucru pentru care mă pot felicita este că nu am lăsat niciodata nici un link web pe nicăieri, fiindca nu am vrut să profit de traficul nimănui. Ca atare însă, nici nu pot fi bănuită că “am vrut să irit” :shocked: pe careva pentru publicitate…) Si, da, as fi putut sa îţi propun şi eu un top al oraşelor europene care ar merita vizitate – ăla a fost primul post pe care l-am citit pe blog la voi – şi, da, am revenit de câteva ori la el, dar până la urmă m-am stăpânit şi n-am “mâzgălit” ecranul cu “preţioasele”-mi sugestii. :smile: M-am cuminţit rău! Aproape de tot! (pe principiul “cine nu comentează, nu greşeşte”) :smile:

        Acum să ştii că într-adevăr îmi pare rău că n-am zis nimic de Grgur Ninski! :sad: :sad: Mă mir totuşi şi de ghid!… Ştii, nici unul dintre ăia 3 prieteni ai mei nu e ghid, dar…
        Mulţumesc pentru apreciere şi încă şi mai mult pentru urare! E prima dată când mi se întâmplă. :smile: Cum s-ar zice, Nice is nice!

        1. Sa inteleg ca ai si tu blog? Pai si de ce nu ne lasi link-ul de la el, nu cred ca se pune problema de trafic, ci de a ne vizita reciproc, cum sa ajung altfel la tine? :ermm:
          Eu te sfatuiesc sa ramai prin preajma ca intentionez sa scriu un articol pe tema asta(cu degetul norocos). :biggrin:

  9. Chiar asa peripetiile ne aduc aminte cel mai bine de locurile in care am fost!
    Noi am fost acum un an la Budapesta si iata cum povesteam cea mai amuzanta faza la cateva zile dupa ce am ajuns acasa:
    Am iesit in prima zi la plimbare prin Budapesta si cum ne indreptam spre Podul Margareta si Insula Margareta pe un important bulevard am fost acostati (eu si iubitul meu) de o tanara domisoara care faceam reclama la Hop ON Hop OFF, acel “autobuz” cu doua etaje care te plimba prin tot orasul pe mai multe trasee si care prin intermediul castilor existente pe spatele scaunelor din fata ta iti prezinta toate cladirile importante pe langa care treci. Dupa cateva cuvinte, entuziasmata vreau sa imi cumpar bilet iar iubitul meu cedeaza la bucuria mea si el. Ne cumapram biletele care erau valabile pe 3 trasee inclusiv la o plimbare cu vaporasul pe Dunare si plecam. Ajungem in prima statie si asteptam autobuzul…apare unul portocaliu, ii aratam biletul si zice ca trebuie sa mai asteptam. Pesemne erau mai multe firme. Intre timp iubitul meu ajunge la concluzia ca un oras trebuie descoperit la pas, nu e necesar sa ne urcam intr-un autobuz sa facem turul orasului pentru a-l descoperi. Deci trebuie sa mergem mai departe pe jos… Mergem pe insula Margareta, ne intoarcem inapoi, vedem Parlamentul si imi aduc aminte iar d bilete…Daca tot le-am cumparat hai sa facem o plimbare si cu autobuzul…Iubitul meu zice ca e de acord pentru mine si ca in ce sens vom merge eu va trebui sa aleg. Aleg sensul, deschidem pliantul cu statiile din care putem pleca, gasim statia cea mai apropiata pe harta si ora la care ajunge urmatorul autobuz. Mai erau 10 minute si statia era pe aproape dar nu stiam pe unde…incerc sa o reperez dar nu ma pot orienta. Timpul trece si iubitul meu rade ca nu ma pot orienta. Eu cum ma agit f repede incep sa plang cand il vada ca el se amuza. Intr-un sfarsit incearca sa ma ajute si trecand pe langa noi un autobuz… alergam dupa el si ajungem odata cu el in statie. Ne urcam relaxati in el, si dupa cateva sute d metri vine o domnisoara care cu parere de rau ne spune ca la urmatoarea statie trebuie sa coboram si sa il luam pe urmatorul deoarece acesta se retragea la garaj. Facem asa cum primim indicatiile, coboram si ne urcam in altul si asa facem un tur de oras. Si asta a fost toata plimbarea cu ” hop on – hop off-ul”. Noroc ca unul din trasee era pe Dunare si ne-am cam scos banii care i-am dat pe bilete asta si datorita faptului ca daca iti cumparai un bilet a doua zi era gratis. Acum ne amuzam cand ne aducem aminte aceea zi…

    1. Super peripetie, eu ador busul turistic, nu am mers cu el decat in Bucuresti, desi aveam ocazia sa-l folosesc si prin Barcelona si prin Bruxelles. Acum imi pare rau ca am considerat biletul prea scump, chiar se merita. Am facut si eu croaziera pe Dunare cu vaporasul, chiar vinerea trecuta. Impresionanta Budapesta noaptea.

  10. Pozele sunt superbe, dar efortul depus din ce zici a fost prea mare! :biggrin:

    Acuma sa-ti povestesc si eu niste peripetii (ti le-am mai povestit mai demult, nu stiu daca mai tii mnte, dar pe oameni ii amuza teribil cand le povestesc). Acum trei ani pe vremea asta eram student in anul II la licenta si trebuia sa imi aleg o tema pentru lucrarea de licenta. M-am gandit sa scriu va pe potential turistic (ca doar eram la Turism). Si ma gandisem sa iau o tema pe Bucuresti (profu: nuuuu! a fost “facut si rasfacut.” Brasov? “Nu, a fost facut si rasfacut!”. OK: Podisul Hartibaciului profu: “OK . E bine”). Vazusem eu o harta turistica intr-un atlas de-al meu de Geografia a Romaniei, ca sunt o puzderie de cetati si biserici fortificate si citisem undeva ceva vag despre ele si mi se parusera “misto” si m-am gandit ca am ce sa scriu. In vara lui 2010 plecam la un drum de cateva zile care avea sa devina practica de spcialitate a lucrarii de licenta cu titlul “Potentialul turistic cultural si valorificarea lui in Podisul Hartibaciului”. Aveam un drum lung de parcurs asa ca am decis sa meraga tata cu mine ca sa conduca el asa ca am luat-o si pe mama. Ei “in vacanta”, eu “cu treaba”. Ma uitasem pe hatam vazusem in mare “drumuri comunale” pe bucata de harta cu pricina, dar am zis ca nu poate fi asa de rau,
    Ziua I (nu dirmisem niciunul mai deloc): ora 08:00 (Bucuresti-Pitesti-Ramnicu Valcea – Valea Oltului – Talmaciu – Carta ) Ora 13:00. Oprire Carta – drumul pavat, foarte bun pentru “drumul comunal” de pe harta, manastirea Cistericana (ce a mai ramas din ea, dar se tine bine dupa sute de ani). Intram, vorbim cu preotul, fac poze, urc in turn, mai fac niste poze imi da preotul (foarte de treaba) un pliant informativ, numarul lui de telefon in caz ca mai am intrebari, plecam mega-multumiti mai departe. Iesim din Carta, trecem de baraj inspre Sasaus. Se termina pavajul – drum prafuit de tara cu gropi, dealuri multe. Pe stanga nimic, pe dreapta stalpii de telefon. Mergem mjai departe…Pe stanga nimic, pe drepata nimic (se terminasera stalpii de telefon), pe stanga padure, pe dreapta nimic, pe stanga padure, pe dreapa padrue, inainte “codrul de pe vremea haiducilor” :lol: Tata” “Bai, unde dracu’ m-ai adus?”. Mai ma uit o data pe harta, drumul era bun asa ca am dat tot inainte, iesim din cdru, ajungem in Sasaus. Biserica nu era una mare si fortificata ci una simpla si “nefortificata” pe un mic deal, cu un turn al clopotnitei “mai ceva” ca ala din Pisa :lol: . Si inca un detaliu: era inchisa. Mai departe, catre Chirpar. Drum la fel de prost, dar fara padure. Ajungem in Chirpar, vad biserica pe un deal: mare, impozanta, fortificata…inchisa :lol: vis-avis de drum: PRIMARIA CHIRPAR – ok, poate am noroc, ma duc acolo, intreb daca se poate vizita biserica: Pai parintele are cheia si vine doar o datala 3 saptmani ca sa tine slujba ca mai sunt putini evanghelici in sat. Dar o lasa la un om in sat (in gandul meu “ok, omul cu cheia”). Numai ca “omul cu cheia” care locuia destul de aproape de biserica era la camp nu acasa. Asa ca plecam mai departe: Ajungem in Agnita, orasul din “inima podisului”. Gri, prafuit, pustiu. Biserica fortificata se distingea usor printre alte cladiri mai mici. Biserica fortificata, cu ceas functional: ora 16:00 fix pe ceasul bisericii care rasuna. In fata bisericii, langa curtea scolii doi pusti de generala bateau mingea. Ii intrebamdaca e deschisa biserica, ei spun ca nu stiu, sa ne ducem sa ne uitam. Un ditamai lacatul pe usa. “Oare au si aici omu’ cu cheia?”. N-aveam timp sa cautam “omu’ cu cheia”ca trebui sa ajugem in Sibiu pan la lasarea serii ca sa apucam sa ne cazam undeva. Urma pe lista Altana. Iesim din Agnita (in uras drumurile erau desrul de bune) dispare pavajul dar nu apare nici drum de atar cu gropi in loc ci o combinatie de gropi pietre si pietricele (pesemne ca drumul era in lucrare, dar era in lucrare de mult timp) asa ca atrebuit sa mai reducem din viteza (care oricum nu era una mare). Ajungem la Altana – pe deal o bijuterie de bisrtica fortificata recent renovata, cu “tunel” de acces, cu turn cu ceas functional si cu un mare lacat pe poarta.:lol Din fericire punctul de informare turistica din localitate era deschis. Am zis decshis? :”DA, DA ERA IN SFARSIT CEVA DESCHIS” :w00t: . Am cumparat o carte de acolo care mi-a fost foarte utila. Incredibil! In satul ala uitat de timp! Biserica nu au putut sa mi-o deschida, totusi. Nu aveam cheia Am tras o poza la repezeala (uitandu-ma acasa pe poze, dupa e m-am intors din periplu am realizat ca era cea mai buna poza de arhitectura din toate) :biggrin: . Trecem pe langa Nocrich stiind ca acolo e doar o biserica simpla la fel ca la Sasaus si ne continuam drumul catre Hosman. In drum vedem un indicator turistic: Fofeldea – Biserica Fortifocata – 6 kilometri, drumul parea bun, chiar da era nepavat. Ne facem curaj cu faptul ca am gasi deschis puntul de informare turistica din Altana asa ca de acum incolo avea sa “fie mai bine”. Dupa cateva sute de metri, drumuil derene indredibil de prost, gropi, pietre, pietricele. Hmmmm…..O.K. “Poate cu alta ocazie!”. Ne intoarcem si revenim pe drumul spre Hosmana, jungem la Hosman, vedem bisrica pe deal cu niste fortificatii foarte pronuntate, nu mai vazusem la alta biserica depan acum asa fortificatii,o poarta mare si impozanta a cetatii de fier (exact ca in filmele cu cetati medievale, la intrarea in cetate), mare, impozanta si…inchisa…foarte inchisa. Ajungem intr-un final la Sibiu, aproape de seara. Abia daca gasim o camera intr-o pensiune. Dam o scurta plimbare prin centrul vechi si ne intoarcem la pensiune. Avem nenorocul sa fie la soseaua principala si totodatasa picam acolo fix cu cateva luni inainte de deschiderea mult asteptatei centuri a orasului. Toata noaptea au trecut numai tiruri pe la fereastra noastra, eu unul nu am dormit deloc.
    Ziua a II-a (cum Sibiul nu intra in zona ma de licenta – fiind situat in Depresiunea Sibiului – si cum oricum il vazusem cu doua luni inainte in practica de varape anul al II-lea alaturi de Media si Sighisoara, ultimele doua insa intrau darle vazusem, stiam ce rebuiasa stiu, aveam doar sa le tranzitez), dis de dimineata schimbam planul. Aveam in plan sa bifam cele patru moneumente apartinand mostenirii U.N.E.S.C.O. (Valea Viilor, Biertan, Saschiz si Viscri) si tot ce putea fi vazut pe soseaua care delimiteaza Podisul Hartibaciului de celelte zone, fara sa ne mai afundam in “inima” lui ca i ziua precedenta. Zis si facut! Prima oprire: Slimnic: Cetatea Medievala Stolzenburg – In prezent o ruina. A fost atacata, asediata, invadata, vandalizata (si cemai vreti voi in sensul asta :lol: ) de curuti in secolul al XVII-lea si abandonata curand dupa aceea. Lasam masina mai jos, urcam impozantul deal pe car se afla si ne uitam pe afisul de la poarta: “Intrati pe propria raspundere!” . Incercam poarta. era inchisa. Dar observam u afis cu un nma de telefon. Sunam. Raspunde cineva: “Alo, sunteu la Poarta?” “Da”. Si se deschide poarta (Incredibil, nu-i asa? :lol: ). Am facut o gramada de poze si ampleca catre urmatoarea destinatie: Axente Sever! (fusesem in practica, asa ca aici n-am avut parte de nicio surpriza). Biserica fortificata a beneficiat de o donatie a unui om de afaceri din Olanda, afost restaurata complet si beneficiaza chiar si de un mic muzeu intr-una din anexe. Doamna care administreaza biseria s-a dovedit a fi un ghid excelent care ofera informatii detaliate despre istoricul localitatii, a biserii si viata medievala a sasilor. :cool: (Iti recomand sa vezi biserica daca te aflii in drum intre Sibiu si Medias, este chiar la marginea soselei, n-ai cum sa o ratezi :biggrin: ). Mergans spre urmatoare destinatie: Valea Viilor (monument UNESCO) care atunci implinea frumoasa varsta de 705 ani (anul asta pe vremea asta facea 707 :biggrin:). Ne ducem la intrarea in cetate batem la poarta, deschide un paznic ceva mai turmentat deca cetateanul omonim din piesa lui Caragiale si spune”Iiiiiiieste pauza! Nu se fac vizite in timpul pauzie, ce program e pe usa?” {Stati un pic ca am o lucrare de licenta de scris pe tema asta, venimi tocmai de la Bucuresti” ” De la Bucuresti? Apai daca veniti de la Bucuresti, intrati!”. Mis-a parut la fel de frumoasa pe interior ca si pe exterior, dar au va probleme cu infiltratiile de apa. Drumul e bu spre Valea Viilor, deci daca treci pe la Axente poti sa treci si aici doar sa nu nimeresti in pauz! :biggrin: (nici acum nu stiu care e programul :lol: ). Mai departe ne-am intors pe drumul catre Biertan, am trecut prin Medias fara sa ne opri (fusesem acolo), am oprit la Brateiu, biserica era deschisa, prin fata ei perinzandu-se cativa pui de “minoritari: are cerea una-alta (pe astia din sateke astea ii inteleg, astia chiar n-au dar din pacate nu prea aveam ce sale dam). Am intrat, am facut poze, am plecat. “Veni vidi , vici!” :biggrin: . Am ajuns in sfsrsit la drumul care duce spre Biertan, drum foarte bune. Am oprit ma intai la Saros pe Tranave (multi opresc aici crezand ca asta e biserica de la Biertan – teapa! :lol: Insa noi stia exat unde oprim. O mica reuniune a catorva sai avea loc in biserica. O ocazie numai buna pentru noi si pentru inca o familie care venise in vacanta (Logan rosu cu numar de Calarsi, comparativ cu Loganul meu bleu-petrol cu numar de Bucuresti) cat si pentru puii de minoritari sa stea la poarta si sa ceara una-alta. Unul din ei cerea tuturor celor care se perindau pe la poarta cate un leu. “Nenea, da si mie un leu!” ii spune el tipului care coborase din Loganul rosu cu numar de Calarasi. Tipul, evident ca nu il baga il baga (lucru pe care l-am facut si eu). Puradelu, vazand ca e ignorat spune cu tupeu: “Nenea aici se plateste cu bani, nenea!”(ebident ca n-avea el nicio responsabilitate de strans bani sau vandut bilete), la care tipul ii raspunde: “Bine ca nu se plateste in natura!” :lol: :lol: :lol: (Prea tare, nici mie nu cred ca mi-ar fi venit replica asa de repede in minte! Am intrat, am acut poze, am luat date, am plecatmai departe: Biertan: Perla Coroanei! Monument UNESCO din anul 1991 care a avut timp de mai bne e 300 de ani rolul de sediu al Episcopiei Evanghelice a Transilvaniei. Cetatea dispune de un punct de informare turisica, o librarie, un parc in fata cetatii si Pensiunea si Restaurantul Unglerus. Mancare bunam puzderie de turisti strani: maghiari, germani, francezi, englezi, austrieci, polonezi. WOW! :w00t: :cool: . Imi cumpar un teanc de carti de la librarie si plec extrem de fericit mai departe catre Saschiz, a teria biserica monument UNESCO din Podisul Hartibaciului dupa Valea Viilor si Biertan. Cu o mica pauza la Sighisoara pentru doua-trei poze pe podul d peste Tranava Mare mergem mai departe spre Saschiz. Ajungm la Saschiz. Din pacte biserica era inchisa pentru renovare :cwy: . Trag o serie de poze bisericii tip hala si a turnului foarte asemanator cu cel de la Sighisoara si ma duc sa cer pliante de la centrul de informare turistica. Numai aveau niciunul in romana sau engleza doar in maghiara si germana, “limbile mele preferate” :cwy: . Bad Luck! Intreband daca au idee daca este deschisa biserica de la Viscri (urmatoaea noasra destinatie, ultima dintre bisericile fortificate monument UNESCO din zona mea de licenta). Mi se spune ca da, dar pana la 17:00 era 16:50. Harta mea indica un drum comunal ce mai probabil extrem de prost. Nici daca zburam pana acolo nu am fi ajuns in 10 minute, daramite sa o mai si vizitam. Suntem nevoiti sa renuntam la ea :cwy: (Mi-am propus musai sa ma intorc intr-o zi si sa le vad pe cele doua, Saschiz si Viscri. Intr-o zi o voi face). Asa ca iesim di zona mea del icenta pe langa Cetatea Rupei (si pentru vizitarea ei era deja prea tarziu din pacate :sad: ), cu directia Brasov- Moeciu de Sus (pentru a ne caza la Moeciu unde mergem de obicei la munte, deoparece ar fi fost o nebunie sa continuam drumul catre Bucuresti dupa atata efort depus in ziua respectiva). Dupa o oprire din cauz unei ploi torentiale in Muntii Persani, trecand de Brsov, am ajuns intr-un final la Moeciu, ne-am cazat si am dormit bustean pana tarziu a doua zi. :biggrin: . Am mai stat 5 zile la Moeciu timp in care am mai facut plimbari in zona cu ai mei, inclusiv una la Brasov (mai vazusem orasul si cu alta ocazie dar numa pot plictisi niciodata de el).

    Concluzii

    1) Lucrurile nu sunt ceea par a fi la prima vedere, ca mai apoi sa fie ceea ce pareau a fi la prima vedere. :biggrin:
    2) Iti recomand cu multa incredere sa vezi Axente Sever, Valea Viilor, Biertan, Saschiz si Viscri daca esti in zona (pe langa “clasicele” deja Sibiu, Sighisiara, Medias;
    3) Am facut o lucrare de licenta buna notata cu 10. Cu examenul scris a fost alta poveste :ermm: (a fost un pic sub ce as fi vrut eu, nu cu mult, dar cu suficient incat sa nu fie cu am vrut eu);
    4) Loganul e masina off-road, poate sa imi spuna oricine orice altceva, l-am testat :lol:

    P.S.: Lucrarea de dizertatie care va fi in curand “in pregatire” va avea ca subietct “posibilitati si strategii de dezvoltare durabila a turismului in Podisul Hartibaciului” :biggrin: :lol: . Cum nu prea am bani momentan de inca o deplasare din asta (si nici nu ar fi urgenta, stiu cam tot ce ar trebui sa stiu), probabil nu va aparea u “Peripetii prin Podisul Hartibaciului 2”, dar nu se stie niciodata :lol:

    1. Nu tin neaparat sa iau vreun premiu (am luat suficiente in generala si dupa aia mi s-a luat de ele:biggrin: ) am pus-o pentru divertisment pe blogul tau, mai ales ca am povestit-o si acum 2 ani cand m-am intors, dar cu mult mai putin detalii. :biggrin: (Ma plictiseam prea tare la ora asta de dimineata :biggrin: )

    2. Eu ti-as fi dat 10 numai si pentru comentariul asta, cred ca a iesit o lucrare de licenta pe cinste. :biggrin: :wink: Super peripetiile tale, nu imi aduc aminte sa mi le fi povestit… :unsure: :dizzy:
      N-am ajuns prin zona, dar chiar m-ai facut curioasa acum! :w00t:

  11. Peisajul Dunarii e magnific! Adica m-a cam lasat fara cuvinte, culorile sunt extraordinar de frumoase si cred ca atunci, acolo, totul trebuie sa fi fost cu mult mai frumos daca ai patit ceea ce spui ca ai patit, preocupata fiind sa capturezi acea frumusete. Ma bucur ca n-au ramas urmari. Sau ca nu a fost ceva mai grav, Doamne fereste!
    Eu nu-mi amintesc sa fi avut vreodata cine stie ce peripetii prin vacante, si, mai ales, care sa-mi fi si ramas in mine. Chestii marunte, probabil ca da…dar care asa de neimportante au fost incat se pare ca le-am si uitat :smile:
    M-ai amuzat cu starea de continua somnolenta pe care o simti. Te inteleg perfect, stiu cum este. Ti-am spus, de aceea mie mi-ar fi frica de un circuit, doar din cauza marii oboseli, pentru ca nu e doar mersul cu autocarul, pozitia in sezut o zi intreaga X cate zile dureaza fiind de luat in seama, dar mai este si stresul continuu si starea de alerta permanenta pe care o traiesti (la modul general) intr-o excursie. Stii la ce ma refer. De-aia nu as experimenta dar, cum ti-am zis, te admir ca ai reusit sa faci acest efort. Inca 3-4 zile si iti vei reveni complet :smile:

    1. Elly, nu stiu de ce ai intrat la moderare, imi pare tare rau, te-am scos imediat ce am ajuns acasa. :dizzy: :wassat: Sa stii ca si in aceste momente mor de somn, abia astept sa mai trag un pui de somn. Bine, si jobul meu cel nou e extenuant…
      Da, pozele mele nu reusesc sa redea frumusetea Dunarii la Cazane. Intotdeauna, live, sentimentul e altul. Incomparabil…

  12. Buna dimineataaaaa!
    Cea mai tare peripetie a fost acum cativa ani, cand ne-am dus in Cluj si intr-una din seri am fost intr-un club . Ne distram noi acolo ( s-a adunat gasca de la munca) si la un moment dat m-am urcat pe o masuta din aia mai joasa si dansam. La nici 20 de minute de cand ma urcasem , simt cum cineva trage masa, cad pe spate si peste mine o tipa la vreo 90 de kg asa ..am cazut intre canapea si masuta. Am simtit o usoara durere in spate si am zis, eh m-am lovit un pic. Am dus mana la gura si eram plina de sange. Panicata m-am dus la baie si cand am vazut in oglinda ce taietura de toata frumusetea aveam mi s-a facut rau. M-a bufnit plansul, dl marmot a incercat sa ma imbarbateze, dar i s-a facut si lui rau ( sper sa nu citeasca, ma bate daca vede ca am scris asta, stii tu barbatii si orgoliile :))) ) Nu stiu cum am ajuns la urgente, dar imi aduc aminte ca stateam pe un scaun si un domn doctor tare dragut incerca sa ma lniisteasca, eu radeam si plangeam si ii povesteam ca si eu sunt ardeleanca si ca imi place tare mult in Cluj si ca o sa mai vin :)))) Prietenii mei erau intr-o alta sala si ii vedeam de la departare : cand vorbeam cu doctorul radeam , cand ii zaream pe ei plangeam :)))) Superba seara!
    A doua zi m-am trezit cu o vanataie de toata frumusetea, eu nu puteam sa vad bine, dar mi-a facut o poza dl marmot si cand le-a aratat celorlalti au ramas fara cuvinte. In schimb cand am intrat eu in camera au incercat toti sa ma imbarbateze.
    Asta e una din multele, poate o sa scriu pe blog de peripetii. Chiar mi-ai dat o idee. :)

    1. OMG, imi pare tare rau, ce peripetie dureroasa. :cwy: Si ma mai vaitam eu cu vanataia mea… :blush: Mi s-a facut si mie rau dupa ce am citit, darminte voua, acolo! :shocked: :sad: :pouty:

  13. Pingback: Pato Basil
  14. Pe vremea cand erau granite peste tot si peste tot trebuia sa opresti daca erai cu masina, copii mei erau si ei mici.
    Si uite asa cu trei copii pe bancheta din spate si cu o papusa destul de mare de-a lui fiimea în brate oprim la granita, cred ca la unguri dinspre partea Austriaca. Observam ca vamesul se tot uita înspre masina si apoi rasfoia pasapoartele.:w00t: Deja începuse sa fie iritant… pana ne-a cazut fisa! Papusa de la mine din brate o vedea ca pe un bebelusi si nu îl gasea în pasaport! :wub:

    1. :lol: Da, ungurii sunt ceva mai stricti, am avut parte de un tratament mai special la un hotel de-al lor (nici nu vreau sa-mi amintesc cum s-au purtat cu noi), in schimb sarbii, muntenegrenii si croatii sunt mai relaxati, mai ok. Oricum, cei din urma ne-au facut o vacanta minunanta! :wub:

      1. Nice, noi nu aveam pasapoarte romanesti! Despre croati si sarbi nici nu vreau sa aud :dizzy: dar asta nu o comentez pe blog si nici altfel. Este o parere de a mea si cu asta gata! :biggrin:

  15. hmm..noul serviciu?
    te-ai reangajat?tot la stat? sau de data asta in mediul privat?
    mult succes!
    foarte frumoase pozele…
    si suvenirurile imi plac mult. eu am 2 lucruri fara de care nu plec dintr-un loc nou: rama foto si magnet de frigider/ :heart:

    1. Merci mult, tot la stat, cum as putea oare sa ma angajez la privat? Doar tu ai descris intr-un articol recent cat de dificil e… Nu am nicio sansa la o firma unde sunt depuse mii de CV-uri.
      Asa la stat e mai simplu, cel putin pentru mine, dau concurs si iau post. :biggrin: :w00t: Mie imi convine pana la urma modalitatea asta de angajare, pentru ca e pe bune, simt ca am si eu o sansa. La privat ce sansa am? :ermm:

  16. Frumoase suvenirurile :)

    Sa povestesc si eu o intamplare amuzanta din ultima noastra vacanta. Eram in Lisabona, iar sotul meu ma tot batea la cap sa vizitam un prieten de-al lui portughez, care era barman. Din pacate stiam doar numele locatiei, nu aveam si adresa la noi. O cautasem pe Google Maps la plecare, sotul si-a notat-o pe telefon, insa in momentul in care ne-am decis sa mergem el nu-si luase telefonul cu el. Ne aminteam vag cu ce litera incepe si numarul. Si dam noi la un moment dat de o harta de aia imensa pe strada. Si cum inspectam noi harta, sotul pune mana pe o strada si zice
    “asta e! imi amintesc!”
    “esti sigur? 100% sigur?”
    “da, sunt sigur”

    Noah bun, ne uitam noi unde vine strada respectiva, ne uitam pe harta mijloacelor de transport in comun pe care o aveam la noi, treaba era destul de dificil, in sensul ca era in partea opusa a orasului de unde ne aflam noi si trebuia sa luam un metrou si ceva autobuz obscur care circula odata la 20 de minute. Dar facem efortul asta. Ne coboram si cautam iar strada cu harta… vantul batea tare, harta era deja semi-rupta, ne-am invartit pe loc vreo 15 minute, eu care in general am un simt al orientarii decent nu mai intelegeam nimic… pana la urma reusim cu greu sa gasim strada. Ne uitam dupa numere, ajungem la numarul care trebuie si… localul nicaieri. Sotul s-a albit la fata, eu deja imi faceam scenarii de tortura.
    Ne plimbam noi asa pe strada fara nici un scop, ca sincer nu stiam ce sa facem si am inceput sa cautam wi-fi… care parea a fi necunoscut portughezilor. Pana la urma am gasit ceva cofetarie care avea wi-fi, dar cu parola. Ne punem jos, ne comandam cate o cola, o chelnerita pe role care nu stia engleza, ii facem semn sa ne dea parola de la wi-fi, ne explica greoi ca o s-o ceara bucatarului. Dupa muuuult timp si vreo 2 cola de caciula primim parola. Intru pe Google Maps si caut localul… bineinteles, nu era pe strada aia… era pe o alta strada ce incepea cu aceeasi litera :lol:

    Caut adresa si era gen la 2 minute de locul unde pornisem, atunci cand ne uitasem initial pe harta aia mare :getlost: Din fericire am descoperit si ca aveam un tramvai direct pana acolo. Pe care l-am asteptat vreo 45 de minute.

    Si ajungem noi IN SFARSIT la localul cu pricina, intram, mergem la bar, intrebam de Bruno si ni se spune ca… nu e la munca. :cwy: Din fericire dupa ce i-am mai chestionat un pic, cu o engleza stalcita ne-au raspuns ca avea sa se intoarca mai tarziu, dar nici ei nu stiu la cat. Asa ca ne-am intors la hotel, am facut un dus, ne-am imbracat ceva mai gros si ne-am intors si am dat in sfarsit de saracul Bruno, care ne-a dat vreo 3 cocktailuri, 2 shot-uri si o bere pe gratis :lol:

    Si cam asta a fost aventura noastra.

  17. Am o multime de peripetii adunate de-a lungul timpului, dar altceva am vrut sa spun. Ai povestit atat de bine incidentul, incat m-a luat ameteala, uitandu-ma la fotografiile cu Dunarea si am avut senzatia ca o sa cad si eu din autocarul virtual, c-o sa ma prabusesc pe stanci pana la apa… :D Nu esti numai tu “de vina”, e si raul eu de inaltime… :)

          1. No, eu mi-l tratez: săruturi in lifturi exterioare din sticla care cad in gol :cheerful: , urcat pe scari, mers la inaltime etc.
            Insa, da, am rau de inaltime, chiar daca il ignor si il sfidez :biggrin:

  18. Frumoase poze – ştii cum este – sacrificiul făcut le face mai preţioase, că frumoase sunt oricum. Iar amintirea, acum după ce-a trecut, rămâne mai vie. Dacă nu te loveai – nu ţineai minte atât de viu tot traseul. Aşa, de câte ori o să te învineţeşti, o să te gândeşti involuntar la vânătaia din autocar şi implicit la vacanta asta care pare să fi fost frumoasă. Mă bucur că te-ai întors. Cred că ai o perioadă ce scrie – peripeţii sau doar poveşti, abia aştept! Cât despre poveşti de vacanţa – cred că s-au spus foarte frumoase şi ar merita premiate toate.

    1. Ai intuit corect, Roxana, tocmai povesti intentionez sa scriu, pana acum nu am publicat nimic pentru ca am tot…dormit! :w00t: :silly: :tongue: :blush: Sper sa-ti placa ce va urma! :happy:

  19. Hahah :lol: Asta da. Bine macar ca ti s-a vindecat repejor, e minunat corpul uman :lol:
    Defileul Dunarii e absolut supeeeeerb! :wub: Iar fotografiile au iesit tare bine! Ce dor de duca ma cuprinde, nici nu stii :happy:

    Poate cea mai plina de adrenalina, amestecata cu teama si emotii, peripetie de vacanta a fost anul trecut, la Roma. Fascinati de oras, am pierdut notiunea timpului, am intrat destul de tarziu la metrou doar ca sa aflam ca linia de care aveam noi nevoie, era inchisa. Cu alte zeci de turisti am pornit prin ,,subteran” spre o statie de autobuz, care urma sa ne duca unde aveam nevoie. Calatoria asta a durat vreo 40 de minute :lol: Deja oamenii se speriau ca nu mai ajungem odata la suprafata :tongue:

    In cele din urma am ajuns, am gasit si statia de autobuz, am ajuns si la periferia Romei, de unde noi trebuia sa luam un autobuz spre Pomezia. Doar ca era preaaaa tarziu. Deja se intunecase bine. Noi nu stiam sa vorbim italiana, soferul ultimului autobuz nu stia engleza, ne-am inteles prea putin. L-am intrebat daca are statie in Pomezia, el a zis ca opreste in ,,Stazzia de la Pomezia” :lol:

    Si ne-am urcat. Si am tot mers vreo ora si ceva cu el. La un moment dat a oprit si a zis ca sa mergem cu colegul lui, ca ne indruma inspre statie. A oprit intr-un fel de pustietate, ca sa intelegi drama :lol: Si eram doar noi doi si un necunoscut, care in cele din urma ne-a condus intr-o parcare si de-acolo ne-a dat de inteles ca ne duce cu masina :ninja: Eu deja ma panicam :lol: L-am sunat pe tata si a vorbit el cu italianul, si a aflat si prin ce pustietate eram si ne-a zis sa mergem cu omu’ ca apoi vine el si ne culege de pe drum.

    Eram de fapt la vreo 8 km de Pomezia, in gara aferenta micului orasel. Cu masina am mers doar vreo 5min, dar in parcarea aia isi lasau soferii masinile, pe care le luau seara cand mergeau apoi spre casa cu ele :smile: :alien:

    Iti spun sincer ca m-am speriat atunci. Adica era clar ca era intr-adevar sofer si omu’ tocmai iesise de la servici si se oferea sa ne ajute, dar na, paranoia :smile:

    Apoi am stat in gara aia pustie pana a venit tata dupa noi. Si ne-a certat :lol:

    1. Asta da peripetie, nu o s-o uiti toata viata, foarta faina mi se pare mie, ca o citesc acum. :lol: :biggrin: Dar daca eram in locul vostru cu siguranta ma panicam. :dizzy: :wassat: :biggrin:
      Uh, tare greu cu voi, toate peripetiile sunt de premiat si eu nu am decat un singur suvenir de dat! Ce ma fac? :w00t: :lol: :ermm:

      1. Cu siguranta nu o voi uita. Cred ca toate filmele si stirile si documentarele cu privire la traficul de carne vie mi s-au perindat atunci prin cap in mai putin de 5 minute :lol:
        Dar bine ca a trecut cu bine :smile:

        Hihi, nu te stresa Nice! Poti oferi premii simbolice. Eu ma voi servi cu cate-o fotografie :happy: :wub: :tongue:

        1. Iulia, nu am ce face, trebuie sa trag la sorti! Imi pare rau, stiu ca multi nu sunt de acord cu sistemul, dar asta e. Asa fotografii va pot oferi la toti, dar suvenir? :unsure: :cwy:

  20. Foarte frumos, ma bucur ca te-ai intors cu bine, draga Nice. In sfarsit citesc si eu ceva personal pe aici, ca nu mai aveam cui comenta, sincer. Ma bucur ca ti-a placut in Croatia, nu stiam ce minunatii ascunde ea, dar sunt usor amuzat de denumirea monedei lor nationale. :silly:

    1. Da, am revenit cu bine, ma bucur ca v-am gasit sanatosi, Cosmin. Cred ca o sa-ti placa mult in Croatia daca vei merge, dar sa ai multe kune la tine ca totul e super scump acolo. :dizzy: :biggrin: :cwy:

  21. Peripetii prin excursii am multe. Am gresit traseul prin Fagaras si m-am trezit intr-o unitate militara, am vrut sa urc un varf de munte desi eram un pantofi si am alunecat cateva zeci de metri, m-am ratacit printre stanci si nu mai stiam incotro sa o iau, etc – nici nu imi mai amintesc toate peripetiile, insa pana la urma cu astea ramanem, cu amintirile.

Dă-i un răspuns lui Nice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *