Tăcerea nu este o soluţie

lalele-galbene
Cel puțin nu întotdeauna. Și nu, poate nu aveam intenția să dezbat acum această temă dacă nu mă stârnea Lilly…

Noi, românii, am fost încă de mici învățați de părinți că tăcerea e de aur. Desigur, sunt și momente când e preferabil să-ți vezi de treaba ta, atunci când nu ai nimic interesant sau inteligent de spus, când nu te simți stăpân pe subiect sau când presimți că orice ai rosti se poate întoarce împotriva ta este înțelept să taci.

Și uite așa, ne-am obișnuit noi să închidem ochii și să nu reacționăm. Vedem că cineva aruncă o hârtie pe stradă, trecem mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, suntem oripilați când fete tinere înjură de mama focului și vorbesc vulgar, dar ne facem că nu am auzit nimic, observăm cum un cumpărător încearcă cu mâna toate chiflele dintr-un magazin și întoarcem privirea, nu îi atragem atenția că e greșit. Acestea sunt cazurile în care nu mai trebuie să tăcem, ci să luăm atitudine.

Joi, în drum spre serviciu, o tinerică rupea de zor liliac, devastând un biet arbust. Rămăsese aplecat fără nicio floare. M-a remarcat și a iuţit pasul. Până să-i spun eu ceva, a și dispărut din raza mea vizuală. Absolut revoltător!

Altă dată, la cumpărături în Auchan fiind, am observat indignată cum, la raionul de semințe, condimente și dulciuri vrac, un tip cotrobăia prin lada cu fursecuri fără a utiliza mănușa necesară unei astfel de operațiuni. Le lua pe toate, le verifica, le punea la loc, cu mâna goală, probabil murdară. L-am atenționat că există mănuși speciale și a ridicat din umeri semn că merge și așa.

Luni am ieșit în parc la fotografiat. Cum mă concentram pe un câmp de lalele, aud de undeva dinspre alee, din spatele meu, o voce care mă anunța că nu am voie să pozez florile. M-am întors, era un grup de adolescenți. Evident că am ripostat și o femeie de pe bancă mi-a reproșat că am intervenit. Lăsați-i în pace, doamnă! Da, perfectă atitudine, hai să-i lăsăm în pace, hai să tăcem, să rămânem umili, indiferenți, iar ei să continue să facă mișto de noi, să ne batjocorească, să distrugă și să murdărească totul în jur!

Poate, dacă le atragem atenția ori de câte ori asistăm la ieșiri în decor, ei se învață minte și nu le mai repetă. Poate. În România este necesar să-i civilizăm pe cei care dovedesc mari carențe capitolul educație, bun simț. Dacă nu ne implicăm, dacă nu luăm atitudine, dacă nu le spunem că nu e bine ce fac, ei vor continua să se comporte la fel. Desigur, nimănui nu-i convine să se încarce cu energie negativă, nimeni nu are chef de un posibil conflict, mai ales în plină stradă, autobuz sau în magazin, dar este, poate, singura soluție.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

54 de comentarii la “Tăcerea nu este o soluţie”

  1. Hola, dragă Nice!

    Adevărul este că şi eu m-am întrebat ce pui tu în discuţie pe blog. Şi, ca în orice lucru făcut în viaţă, contează echilibrul. Nu e bine să reacţionezi mereu, în special, atunci când constaţi că e posibil să fii rănit fizic. Atunci, e bine să îţi vezi de treaba ta. De fapt, nu e bine, însă e sănătos :biggrin:
    Altfel, eu zic că ai dreptate, e cazul să mai şi atragem atenţia când e multă nesimţire în jur :smile: Nu mai trebuie sa acceptam totul. Te servesc cu o negresa in juma de ora :smile:

    1. Hola, Marin :cheerful: , sa nu-mi spui ca te-am scos din bucatarie cu acest articol?! :lol: :biggrin:
      Sa mai zica cineva ca barbatii nu sunt cei mai priceputi bucatari! :biggrin: :dizzy:
      Adevarul e ca ce sa faci pe ploaia asta decat…prajituri? :ermm: :cwy: :w00t:

      Desigur, tu ai dreptate, nu intotdeauna e intelept sa incerci sa-ti civilizezi semenii. Mai ales atunci cand acestia sunt mai multi si mai inchisi la ten decat tine. :ninja: Si cu cutitele la brau. :lol: Nu, chiar nu ma refeream la astfel de situatii. :silly:

      Cum e vremea in Arges? :cwy: :dizzy: :unsure:

      1. Pe acolo, pe acolo,…de fapt, asteptam sa iasa din cuptor :biggrin: Nu cred că sunt nici măcar bucătar, doar gătesc din când în când. De nevoie, mai mult. :cheerful: Dacă aş avea pentru cine, aş găti şi cu plăcere :biggrin:
        Pe ploaia asta, de la 10 la 13, noi am plantat în gradina unei scoli. Eu si patru prieteni :smile:
        E frig acum în Argeş, nu mai ploua de vreo 2-3 ore.
        Da, analizezi situatia. E cert insa ca uneori e cazul sa mai si spui. Nu atat ca sa civilizezi sau sa schimbi pe cineva, ci macar sa atragi atentia. Sa spui cand e ceva care nu iti este pe plac. Pentru simplul motiv ca impartim aceeasi natura…

        1. Marin, eu nu stiu ce suflet poate avea o persoana care rupe o floare sau un arbust. Tipa rupsese tot liliacul din acea tufa si parea foarte incantata de fapta ei. Probabil se gandea ca acel copac a inflorit doar pentru ea. Proabil ca nu gandea…
          In timp ce tu protejezi natura, o ajuti sa renasca an de an, altii o distrug. E revoltator!
          Mi-a parut atat de rau pentru acel arbust, mi s-a pus un nod in gat, aproape sa plang de tristete… Nu suport sa vad asemenea faze.
          Cu totii avem dreptul sa ne bucuram de frumusetea naturii. Dar doar s-o admiram!
          Stii de ce s-a ajuns aici? Pentru ca nimeni nu atrage atentia. Pentru ca nu ne pasa. Pentru ca cei mai multi considera ca romanii nu pot fi educati. Dar se insala, pot fi!

          Eu zic ca numai cand gatesti de placere, cu sufletul, iese mancarea gustoasa. :biggrin:

          1. De acord, doar ca mie niciodata nu imi vine să gătesc pentru mine. Dacă e pentru cineva drag, de obicei îmi iese gustoasă :cheerful:
            Da, de acord cu tine, foarte mulţi nu se gândesc la munca depusă de alţi oameni ca să planteze şi să îngrijeze plantele. Nu îşi dau seama că sunt vii şi că rupându-le le ucid.
            Cei care spun că românii nu pot fi educaţi se folosesc de idee ca să îşi ascundă propria delăsare în a se schimba.

            1. Te inteleg perfect, Marin si aici ne asemanam, nici mie nu-mi vine sa gatesc pentru mine. In schimb, pentru altul…se schimba situatia. Mai ales sa stiu ca respectiva persoana isi doreste mancare gatita de mine. :biggrin:
              Cam asta este cuvantul ce se caracterizeaza pe multi:delasarea. :dizzy: :ermm:

                1. Hehe, corect, romanii sunt si descurcareti, istoria ne-a invatat sa devenim asa(tu stii mai bine), mereu gasim cate o solutie care ne scoate din incurcatura. :biggrin: :lol: :w00t: Si ne avantajeaza. :biggrin:
                  Cam letargici, bine spus, Marin. :dizzy: :ermm:

                2. Da. asa e… :cool: Le-am strans pe toate, si rele si bune :smile: Eh, uite, incep eu, poti sa alegi tu ce vrei sa gatesc. vezi ca suntem in post :tongue:
                  Apai, cred ca suntem tare datori la capitolul implicare. Si jumatatea de veac de comunism cred ca si-a spus din plin cuvantul.

                3. Marin, eu vad ca multe rele s-au nascut acum, in democratie. :sick: In comunism nu eram nici teribilisti, nici necivilizati. :ermm: Si parca mult mai respectuosi!
                  Pai aleg negresa, dar ai facut-o de post?
                  Oricum eu nu tin post. Decat in unele zile. :biggrin: :dizzy: :blush:

                4. Neaţaa!

                  Da. e de post, însă poţi să o mânânci cu lapte, un soi de mic dejun sau desert. Nici eu nu prea ţin post clasic. Nu prea mânânc carne, în schimb. :smile:
                  Ştii bine că nu sunt eu omul care să judece şi să eticheteze sisteme politice, spuneam ca aparatul de represiune din comunism i-a făcut pe oameni să fie temători în a spune ce gândesc. Şi a rămas în mentalul colectiv, din păcate… :smile:

                  Să ai zi frumoasă!

                5. Neata, Marin, azi e dezlegare la peste, tie iti place pestele, mananci? :dizzy: :unsure:
                  Eh, e timpul sa incepem sa ne debarasam de tarele comunismului. Si sa vorbim. Sa spunem ce avem pe inima. Eu am multe de spus, dar m-am ferit s-o fac pe blog pentru ca oamenii(si se vede si din reactiile la acest articol) nu agreeaza aceasta forma de comunicare.
                  Sunt convinsa ca cei care au citit au fost pur si simplu oripilati de propunerea mea si de felul cum vad eu lucrurile. Unii au comentat la toate articolele mai putin la asta. :happy: :biggrin: :lol:
                  Deci, hai sa scriu in continuare articole cuminiti, deloc revolutionare. :biggrin:
                  Sau nu! :cool: :devil:
                  Merci mult, o zi excelenta si tie. :happy:

                6. Depinde ce vrei, dragă Nice! Scrie după cum simţi, ştii că eu citesc şi comentez. Am comentat eu şi la articolele despre cosmetice, deşi nu înţelegeam mare lucru :cool:
                  Da, îmi place peştele, acuş mă apuc de el şi de mămăligă. Te aştept :tongue:
                  Sunt în asentimentul tău, şi eu am început să le cam zic :biggrin:

                7. Pai in general vreau dialog. Ca pentru asta am deschis blogul, daca nu am cu cine ma conversa, nu are sens pastrarea lui, nu isi indeplineste scopul. Iar cum lumea prefera tacerea… :ermm: :biggrin:
                  Oho, peste cu mamaliga, perfect meniul de azi! Ce peste ai? :tongue: :silly:

                8. Dialog să fie, dialoghez eu cât pentru mai mulţi, dacă e musai :tongue:
                  Păi..am luat merluciu pentru că aşa sunt sigur că îl mănânc singur astăzi, restul erau la pachete prea mari pentru stomacul meu într-o singură zi :biggrin:

                9. :))) Da, eu sunt multumita si asa, dar am marea rugaminte sa-ti lasi si link-ul la blog in nume, sa pot sa vad si eu cand mai postezi ceva si cand imi raspunzi la comentarii. :w00t: :cool:
                  Este excelent merluciul :wub: , mie imi place mult pestele, dar acum avem la masa niste chestii micute, din alea care se mananca cu oase cu tot. Nu sunt chiar incantata sa zicem. :ermm:

                10. Gata, l-am pus…mi-era lene să îl adaug :smile: Mda, poate o sa pun chestii mai des….
                  Deh, eu ţi-am spus să vii la mine la masă :cheerful: Da, a fost bun, acum lenevesc cu ochii la ciclism :biggrin:

                11. Asa vezi, acum pot ajunge mai des si mai rapid in vizita la tine. :w00t: :silly:
                  Merci de invitatie, cu proxima ocazie, am servit si eu niste mici cu salata verde. :happy:

  2. greu se pot educa oamenii atunci cand au obiceiuri gresite :d multi considera ca nu sunt murdari daca jegul nu-i de un deget pe mana lor, microbii nu se vad dar se simt, si macar daca i-ar simti ei dar tot noi ceilalti avem de suferit :(

    1. Obiceiurile se pot schimba, Lilly. Noi avem datoria sa incercam asta, cred cu convingere ca romanii se pot indrepta. Romanii care o comit, evident. Daca i se atrage atentia ori de cate ori greseste, pana la urma omul invata, se corecteaza. :biggrin:

    1. Da, Tury, aici e buba, prea putini luam atitudine. Se creeaza terenul propice pentru dezvoltarea unor metehne extrem de daunatoare. Eu una nu tac. De aceea am si scris articolul, sa afle toata lumea cum procedez. Si sa-mi urmeze exemplul. :biggrin: :ermm: :alien:

  3. Da, cu siguranţă, ai dreptate. Dar spune-mi ce ai fi făcut tu în locul meu, dacă ai fi văzut o femeie de proastă factură, care împingea un cărucior, cum curăţă o banană şi aruncă pe jos coaja, cu o nonşalanţă care te-ar fi determinat să te gândeşti că aşa face de obicei? Primul meu impuls a fost s-o apostrofez, după care mi-am dat seama ce ar fi urmat: femeia, cu mâna în şold, ar fi început să mă bălăcărească fiindcă mă bag unde nu-mi fierbe oala. Eu ce aş mai fi făcut? S-o iau la înjurături, să-i trag un picior în trei litere, cum ar fi meritat? Ei, aş! Nu m-aş coborî atât de jos. Nu mai spun că n-aş lovi o femeie…
    Urmarea: mi-am văzut de drum, iar femeia aceea necivilizată va proceda în continuare la fel.

    1. Poate ar fi facut scandal, poate nu. :unsure: Dar chiar daca ar fi zis ceva de moment, cu siguranta ar fi tinut minte si a doua oara nu ar mai fi repetat gestul. :wink: Oricum mi-e greu sa cred ca ar fi avut tupeu sa-ti spuna tie ceva… :ermm: Chit ca era de prasta factura… :dizzy:

  4. imi amintesc si de alta zicere… care spune cam asa…
    “un cuvnat bun, spus la vreme potrivita, este ca niste mere de aur, intr-un cosulet de argint”
    deci… in acest context… nu tacerea este de aur… ci vorba buna… spuse cu intelpciune… la momentul potrivit…
    nu sunt pentru tacere… in forma descrisa de tine… desi… recunosc, foarte rar vorbesc… sunt un timid din fire…
    oricum… nu am auzit pana acum, ca ar fi interzis fotografiatul florilor in parc… mai degraba cred ca… tinerilor le-a placut de tine… si au vrut sa vorbeasca cu tine… negasind forma de introducere potivita…
    chiar sugerez sa refaci sedinta foto… doar pe acest motiv… pentru ca, altfel… poza cu florile… este incatatoare… ca de obicei…

    1. :biggrin: Neata, Ovi, desigur, putem sa atragem atentia omului ca a gresit si cu zambetul pe buze, cat sa nu para ca-l certam ci il invatam de bine. Vorba dulce mult aduce, mai e o recomandare din batrani. :happy:
      Normal ca nu e interzis fotografiatul, toata lumea merge sa pozeze florile, iar cea care a facut acea remarca rautacioasa era o fata, nu un tanar. Avea chef de bascalie, iar eu nu suport sa fiu bataia de joc a nimanui. Plus ca era intesat de gardieni.
      Evident ca nu te duci sa faci observatie atunci cand esti singur unor persoane care par periculoase. Dar sa dai o povata cuiva nu e greu. Si nici de condamnat.
      Si eu sunt timida, dar nu-mi convine cand vad persoane care pun mana goala pe toate chiflele din magazin… Sau pe toate prajiturile. :sick: :dizzy: :wassat:

      1. ah…
        m-am prins…
        deci iti doreai sa fi fost un tanar… si abia faptul ca era o tanra a fost problema…
        poate ca fata te placea….
        glumesc Nice… nu te supara… m-am trezit cu buna dispozitie in dimineata asta…d eh… priamvara…
        florii… astazi…
        la multi ani…

  5. Inainte de toate – La multi ani!
    Dupa aia, sincer sa fiu, mie nu-mi (mai) pasa de ce fac cei din jur. E drept ca, pe unii, eu i-as bate pentru ce fac, dar asta a ramas si ramane doar la nivel de dorinta :) Pentru ca unora le-am zis ceva mi-am luat-o cu varf si indesat. Si, probabil ca, nici eu, nu-s mai “alb” ca cei care au ajuns acum in subiectul tau. Nu stiu. Asa numita civilizatie vine prin educatie. Dar pentru Romania mai sunt cateva sute de ani pana la civilizare. Sau poate nu se va civiliza niciodata. Cel mai deranjant mi se pare ca toata lumea distruge natura si ca nu stim sa avem grija de tara asta care totusi cred ca e cea mai frumoasa din Europa.. Pacat ca e locuita.. Si-am vazut multe alte tari ca sa pot spune asta. Of, cred ca asta ar fi un subiect de discutie fara de sfarsit, ca acela despre religie.. :blink:

    1. Multumesc mult, de unde ai stiut ca azi e ziua mea? :happy: :unsure: Ne cunoastem? In orice caz eu iti urez bun venit pe blog!

      Draga trecatorule, nici eu nu sunt mai breaza. Si nu am fost. Dar a avut cine sa ma atentioneze la timpul potrivit si acum incerc sa nu mai gresesc. Nu mai arunc hartii pe jos(si o faceam) nu mai omor florile(si in copilarie le mai rupeam), nu imi bag mainile pana la coate in mancarea din magazine. :sick:
      Nu suntem sfinti, dar macar ne putem indrepta cat de cat conduita. Toate astea se invata, se educa in timp. Unde vezi ca nu ai cu cine, mergi mai departe, unde iti este teama sa vorbesti, nu te bagi, dar daca nimanui nu-i pasa ce o sa se aleaga de tara asta? :cwy: :wassat:
      Da, este un subiect ofertant, tocmai de aia nu se baga (mai) nimeni. :biggrin: :lol:

      Eu iti multumesc ca ai avut curajul de a-ti spune parerea. Te mai astept. :cool: :cheerful:

      Da, sunt(sute de ani pana la civilizare). Poate asta ne e firea. Poate ne lasam greu educati. Poate nu vom ajunge niciodata precum strainii. La nivelul lor. Dar merita sa incercam.

      Eu sunt mai revolutionara de felul meu, pacat ca nu ma pot manifesta aici pe blog. Ce sa fac, sa vorbesc singura? :ermm:

    1. Dragos, imi iau masuri de precautie, doar cand sunt inconjurata de gardieni si sunt insotita de cineva imi permit sa atrag atentia. Si am inceput s-o fac pe un ton bland. :lol:
      Tu cum procedezi, observi si iti vezi de treaba ta? Nu te implici? :dizzy:

      1. La mine a fost mai simplu, m-am mutat cu totul!

        Nu ma implic decât in cazuri speciale, am auns la concluzia ca nu are sens sa ma pun la mintea tuturor idiotilor. Exista militie, exista gardieni, exista altii care sunt platiti ca sa aplice legea. Aici zona e mai linistita. Chiar ma mira ca unii din colegii mei au tupeul, de exemplu (dar deviez un pic de la subiect), sa critice modul in care se lucreaza in fabrica. Le-am spus de nu stiu câte ori ca, daca au chef de experiente horror, sa se duca in Bucuresti si sa incerce 2-3 zile sa lucreze cu olteni, cu moldoveni sau cu tigani din Ferentari, din Tei, din Giulesti sau de prin imprejurimi.

        Pai aici am avut curaj sa-mi las masina, asa rapciugoasa cum e, mecanicului auto. Omul a reparat ce era de reparat si mi-a dat-o inapoi faa sa fure din ea nimic. Si nici n-a vrut sa ia spaga, mi-a dat restul pâna la ultimul ban!

        Pai daca ma duc la Penny cu bicicleta sunt singurul sonat care si-o leaga, restul bicicletelor sunt asezate fara sa fie legate si nu dispare niciuna. Ia sa incerce careva sa-si lase bicicleta nesupravegheata si nelegata mai mult de un minut in fata oricarui magazin din Bucuresti….

        Si exemple ar mai fi. La restaurant (sau la orice alt magazin) ti se da restul pâna la ultimul ban si nu face nimeni crize daca nu lasi pesches. Iar cu frizerita a trebuit sa duc munca de lamurire sa-i las 3 lei in plus, ca nu voia sa-i primeasca, si numai in urma ‘amenintarii’ ca n-am sa mai trec pe acolo i-a primit. Dar am cam exagerat, as mai fi trecut, ca e tare faina :-)

        1. Sa inteleg ca traiesti in alta lume acum, o lume corecta, perfecta, ideala. Da, in cazul asta nici nu ai de ce sa atragi atentia cuiva.
          Nici eu nu interveneam sa civilizez lumea pana cand nu am fost eu la randul meu civilizata de altii. Si am vazut ca se poate.
          Pe de alta parte cum sa observi chiar langa tine cum un individ isi baga mana pana la cot in fursecuri, le intoarce pe toate partile, le pipaie si apoi le pune la loc. Am gresit ca i-am spus ca are langa el o pereche de manusi cu care poate sa faca operatiunea asta?
          Ce putea sa-mi faca in Auchan, in plus el statea aplecat, eu in picioare si erau si angajatii pe acolo. In plus camerele de luat vederi…
          Nu, barbatul nu a facut urat, nu a ripostat, doar a dat din umeri. Doar nu iti imaginezi ca a sarit la bataie. Si nu era tuciuriu, de aia nu ma leg, ca sunt chiar periculosi.
          Sau sunt ladite din alea cu chifle. Sunt multi care le tot aleg cu mana goala, le pipaie sa vada care e mai propaspata. Desi au manusi si clesti. Esti langa ei, ii vezi ce fac, rezisti sa nu le spui ca nu e bine? Cum sa-si imagineze ca sunt curati cand carucioarele alea sunt in topul obiectelor murdare din jurul nostru alaturi de tastaturi si capacul de la wc?

          Eu, dupa ce i-am atras omului atentia m-am dus sa le spun si angajatilor ce se intampla. Din pacate nu pareau prea interesati, a aparut si un barbat care nu stiu ce hram purta si mi-a raspuns ca nu trebuie sa acuz barbatii ca si femeile procedeaza la fel. Unde dai si unde crapa! :cwy: :angry:

          1. Nu e chiar o lume perfecta, pentru ca mereu exista motive de nemultumire. Si, daca nu ar fi motive de nemultumire, le-am inventa! As dori un oras-padure, prin care sa ma plimb cu bicicleta pe carari asfaltate care traverseaza paduri, fara teama de câini vagabonzi agresivi, fara sa ma piste tântarii si fara sa-mi fie teama sa ma asez pe iarba din cauza capuselor. Si, macar o data pe kilometru, sa gasesc câte o printesa a padurii. Goala, bineinteles :-) :-)

            Erau angajati si camere de luat vederi? Pai de ce nu au intervenit angajatii? Nu era mai firesc sa le spui angajatilor ca exista un mitocan care-si baga labele in fursecuri?

            “Sau sunt ladite din alea cu chifle. Sunt multi care le tot aleg cu mana goala, le pipaie sa vada care e mai propaspata” – ce sa zic, asa-ti trebuie daca manânci chifle proaspete :-) :-) (care, by the way, sunt extrem de nocive – lasa-l sa si le aleaga pe alea mai proaspete, cu atât mai rau pentru sanatatea lui!)

            Asa ti s-a raspuns? Fa o plângere la Protectia Consumatorului, scrie-ti pe facebook experienta si nu mai calca niciodata la Auchan! Sau te pomenesti ca nu ai de unde alege?!?!?!?

            1. De caini vagabonzi agresivi si de capuse mi-a fost si mie teama la tara, deci te inteleg perfect. :cwy: Printese goale? Ah, asta da nemultumire, s-ar putea sa nu ai niciodata parte de o asemenea priveliste prin zona aia… :cwy: :biggrin:
              Dar daca te duci la plaja la Mamaia se schimba treaba… :lol:
              Cum spunem, angajatii au dat si ei din umeri cam nepasatori. O tipa m-a asigurat ca ea le spune mereu dar nu poate sa fie atenta chiar la toti si nu are ce sa le faca…
              E clar, nu ii intereseaza! Doar nu merg ei cu marfa aia acasa. Ci tot noi.
              Pai eu nu cumpar dulciuri la vrac. Ideea in sine ma deranjeaza. La Auchan merg, dar cumpar doar produse ambalate. :tongue:

  6. Buna dimineata! :heart:
    Poate ca nu este bine sa-ti ti gura dar ai mari sanse sa se iveasca si probleme, eu daca “am spate” nu pot sa tac, si cand spun asta ma refer la faptul ca singura nu am curajul sa fac observatie cuiva, mai ales in Ro! :ninja: :blink:

    1. Minnie, neata :kissing: , nici prin cap nu-mi trece ca tu ai intalni astfel de cazuri in Olanda.
      Nu-ti imagina ca fac observatie unor persoane tuciurii sau cand sunt singura si neprotejata. Si nu, nu-mi obosesc gura chiar cu toti, ci cu cei cu care consider eu ca ar putea fi dati pe brazda.
      Nici eu nu am fost sfanta, doar civilizata de altii.

      1. Aici am curajul sa vorbesc si sa fac observatie cuiva desi în ultima vreme “nu mai este ce a fost” cum zic batranii…….
        In ’89 era curatenie “bec” pe strada, masinile erau lasate deschise cand erai la cumparaturi si nu îti era frica ca intra cineva pe geam noaptea in miezul verii! Astazi situatia sa schimbat, mai ales în orasele mari ! Asa cum spun astia, “ne-au napadit esticii” si asta nu ar fi o problema, dar si-au luat cu ei si naravurile urate! Batranii sunt foarte des victimele lor, si nu ar fi vorba numai de furt dar este vorba si de abuz, de toate felurile….. o tragedie!

        1. :wassat: :ermm: :dizzy: Minnie, nu pot sa cred ca ce descrii tu aici se intampla intr-o tara precum Olanda. Dar da, orasele mari sunt mai expuse in general… :cwy:

  7. Sunt de acord cu tine Nice, unor astfel de oameni trebuie sa le fie atrasa atentia ca ceea ce fac nu fac bine, desi multi sunt atat de limitati incat nu invata nimic, dimpotriva, se incapataneaza si fac mai rau. Cu toate astea de cele mai multe ori si eu tac din gura pentru a evita problemele. Nu stii niciodata cum reactioneaza omul respectiv, iar daca mai sunt si singura, mai bine tac.
    PS: La multi ani de Florii, multa sanatate si bucurii! :wink:

    1. Larisa, eu nu militez pentru actiuni necugetate, pentru a risca aiurea sa fim loviti, atacati, batuti. Nu, doar nu-mi racesc gura pe cine stiu clar ca nu va invata in veci nimic. :ermm: Dar cand observ ca omul are potential si nu risc nimic, de ce sa tac? :biggrin:
      Nu-ti imagina ca ma iau la cearta cu niste tuciurii in tramvai. :lol:
      Multumesc mult. :heart:

  8. Tacerea nu e o solutie, trebuie luata atitudine, ne-am invatat sa plecam capul, sa grabim pasul si sa nu ne pese de neregulile din viata noastra. Am ajuns un popor care cred si-a pierdut din demnitatea pe care stramosii nostri o aveau. Bine ca ai spus aceste lucruri aici, citind poate vor ajunge aceste ganduri la multi oameni si nu vom mai tacea.Sa ai o saptamana minunata!

    1. Foarte frumos ai prins esenta articolului, a celor transmise de mine, cred ca ai dreptate, ne-am cam pierdut demnitatea. :ermm: :dizzy: Si conditiile istorice si sociale au fost si sunt de asa natura incat ne imping spre asta. :cwy:

      Nu stiu daca am reusit sa conving pe cineva sa vorbeasca. :whistle: Unora care mai comentau pe aici am reusit sa le inchid gura. :face: Efect invers garantat au aceste articole mai revolutionare ale mele. :lol:
      O saptamana reusita si tie, draga mea. :happy:

  9. Eu mai iau atitudine cateodata dar sunt sigura ca cel mai adesea e energie si nervi consumati degeaba. Eu sunt revoltata in special pe batranii ce isi scot cainele in parc si ii lasa sa-si faca treaba in nisipul de joaca al copiilor. Cu ei m-am certat de mai multe ori dar cred ca degeaba, maxim ma ocolesc daca ma vad acolo dar nu se sinchisesc sa isi tina cainele in lesa!

  10. Stii, mai este si vorba aceea: Daca taceai, filozof ramaneai.

    Nu zic ca uneori nu e bine sa taci. Ba din contra. De foarte multe ori, tacerea e o arma mai buna decat ori vorba. Dar sunt si cazuri in care pur si simplu nu se mai poate. Trebuie sa zici ceva, sa remediezi ce s-a stricat. Macat sa atentionezi.

    Am vazut o mama, in parc, cu 2 copii. Unul de mana cu ea, celalalt in carucior. Ce m-a uimit pe mine nu a fost momentul in care celui mic ii scapase din mana punga cu pufuleti, nu!, ci momentul in care fratele mai mare a luat punga si a dus-o la cel mkai apropiat container, a strans toti pufuletii cazuti pe jos si i-a facut gramada si i-a explicat celui mic “mancare pentru pasalele” – mama i-a zambit frumos si i-a zis “Bravo!”. Pentru ca, la cativa metri mai incolo, pe o banca, niste adolescenti sa manance seminte si sa arunce cojile pe jos, un alt copil sa arunce ambalajul la vreo nebunie de snacks-uri de fata cu mama si bunica lui si tot asa.

    Tacerea nu e de aur. Si ea trebuie folosita in functie de situatie. Uneori e mai bine sa actionezi, sa vorbesti, decat sa taci, sa devii complice la nerusinarea altora.

    1. Exact, foarte bine punctat, cand tacem devenim complici la nerusinarea altora. Ai mare dreptate, din pacate va mai trece mult timp pana ne vom trezi.

      Da, emotionanta povestire, uite ca sunt si romani care isi educa frumos copiii. Extraordinar, nici nu am mai auzit asa ceva! Ma intreb, cui ii place sa vada mizerie in jur? Cui ii place sa traiasca intr-un mediu nesanatos, poluat? Cui ii convine sa se imbolnaveasca? :dizzy: :ermm:

  11. In ziua de astazi trebuie sa ai tupeul si curajul sa ripostezi pentru ca altfel vei fi luat mereu de fraier si vei ajunge tinta multor glume proaste. Cand vezi ca ceva nu e ok, spune-o! Nu ii lasa sa continue pentru ca si tacerea este o aprobare daca stam sa ne gandim bine, nu?

    1. Exact, tacerea este nu doar o aprobabare, ci chiar o incurajare a unor comportamente gresite care nu aduc nimic bun. Si ai mare dreptate cand spui ca atunci cand nu ripostezi esti luat de fraier. Acum depinde si cat de mult iti pasa. Multor romani nu prea le pasa de ce se intampla in jurul lor si de cum sunt perceputi. :angry:

Dă-i un răspuns lui Nice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *