Torden ne povesteste despre oameni si trasatura lor fundamentala: egoismul. Despre cat de putin le pasa de altii, si cum au o singura preocupare in viata, sa le fie lor bine, si o singura placere notabila: sa se auda vorbind chiar si daca aproape tot ce spun e lipsit de insemnatate. Hapi ne marturiseste ca singura persoana capabila sa o asculte mereu si neconditionat este propria-i mama. Silvia striga dupa ajutor, are nevoie de cineva, nu se stie prea bine de cine, de oricine.
Ne simtim din ce in ce mai singuri. Suntem din ce in ce mai singuri, e o realitate. Cei din jur nu mai au timp de noi, sunt prea grabiti, prea ocupati, prea impovarati de propriile griji. Si in acelasi timp, avem mai multa nevoie ca oricand de intelegere. De cineva care sa ne asculte si atat. Sa nu ne judece, sa nu ne critice, sa gaseasca doar un cuvant bun pe care sa-l spuna fara ezitare, sa stim ca e acolo pentru noi cand avem nevoie de alinare, de incurajare, cand ne sufocam de tristete, cand amaraciunea pune stapanire pe sufletul nostru obosit si framantat. Cand suntem debusolati, cand simtim ca pasim pe nisipuri miscatoare, cand necazurile par a ne coplesi. Pentru ca astfel de momente sunt tot mai dese si mai chinuitoare, pentru ca zilele senine sunt relativ putine, iar norii negri de furtuna se aduna maniosi pe cerul iluziilor noastre de mai bine, alungand departe soarele si facand uitate sclipirile de fericire. Pentru ca aproape la fiecare pas pe cararile vietii, aceasta are pregatita pentru noi cate o mica surpriza, pentru ca atunci cand totul pare roz si ne merge bine, are grija sa ne trezeasca brusc la realitate. Sau mai rau, pe ce mai sensibili ii loveste in moalele capului, lasandu-i sa zaca mult timp, fara suflare, pe podeaua rece a sperantelor naruite.
Cine ne ridica in astfel de momente de jos? Cine ne da o mana de ajutor?
O zi neagra, marti, trei ceasuri rele, multe intamplari nefericite inlantuite pareau a ma arunca in abisul deznadejdii. Nu am gasit pe nimeni caruia sa-i impartasesc problemele mele. Nimeni care sa ma asculte. Cei din jur ori tin sa imi prezinte cu lux de amanunte detalii din viata lor, repetand la infinit aceleasi lucruri, ori nu par deloc interesati de ofurile mele, cum incep sa povestesc ceva, cum ii apuca cascatul si schimba rapid vorba. Demoralizata, cu o puternica durere de cap, am intrat pe blog. Si atunci a aparut Paul. M-a intrebat de ce sunt pe net in loc sa ma bucur de soare si vremea frumoasa de afara. I-am spus ca sunt in cautarea unei oaze de liniste si relaxare. Pe summerday am gasit-o intotdeauna. Mereu a fost cineva dispus sa-mi asculte pasul, sa-mi spuna o vorba buna, sa-mi stearga lacrima de pe obraz. Si de data asta am avut noroc. Si norii parca s-au mai risipit.
Cine va intinde o mana de ajutor in clipe grele, cine va ofera o imbratisare sincera, la cine apelati pentru o vorba buna, pentru incurajare si sustinere?
Asa este,greu gasim pe cineva langa noi..La asta ne ajuta blog-ul.Cine ma sprijina? Hmm..cred ca depinde de probleme, majoritatea ma ajuta parintii,iar daca e ceva de natura sentimentala ,prietenii (1-2 care asculta intotdeauna) si voi..Cei de la blog :happy: ..Ma bucur ca am reusit sa risipesc norisorii si sa-ti fac ziua un pic mai buna..Chiar nu ma asteptam la asa un articol si sa ma mentionezi :wub: :blush: …>:D<
Sper ca ti-am facut o surpriza frumoasa, Paul.
E felul meu de a multumi celor care ma ajuta la greu. Celor care sunt alaturi de mine cand am mai mare nevoie, ei nestiind asta. Nu aveam pe nimeni care sa-mi asculte pasul, am fost impresionata ca m-ai intrebat mai multe, ca te-a interesat ce am patit. Eu sunt tare fericita cand gasesc astfel de suflete generoase. 
Nu doar ca ai alungat norisorii, dar mi-ai redat si increderea in oameni.
E bine cand prietenii te asculta in probleme sentimentale, mai conteaza si cum reactioneaza… Ca daca sar cu gura pe tine si incep cu o gramada de sfaturi, care de care mai inutile si mai absurde, mai bine te lasi pagubas.
Si pe mine ma ajuta parintii, dar nu poti mereu sa stai pe capul lor sa te lamentezi cat de grea e viata si ce nefericit esti tu. Unu la mana ca ii intristezi si pe ei, doi la mana poate au altceva mai bun de facut.
Da, mi-ai facut o surpriza foarte frumoasa :happy:
Cu increderea in oameni..nu stiu,la mine e mereu..Nu in cantitate mare,dar stiu ca oricat de rai,nesimtiti sunt unii (majoritatea) , vor fi mereu cateva persoane care sa fie opusul loc..Sufletele bune nu au disparut,sunt doar putine si le gasesti din ce in ce mai rar..dar o sa fie mereu unul in jurul tau..
De prieteni..ssa este,depinde cum reactioneaza..Am noroc pentru ca unii stiu acest lucru si prima data ma asculta apoi incearca sa-mi ridice moralul si apoi dupa zic “si ce te-ai gandit sa faci” si incearca sa ma ajute ..Sunt norocos in privinta aceasta..
Cat despre parinti..asa este.Bine,eu avand o varsta nu prea mare sunt mereu preocupati de mine si isi gasesc oricand timp daca am vreo problema..Sunt fericit ca am o relatie atat de deschisa cu ei..
Se vede ca s-au ocupat de tine si te-au crescut frumos, insuflandu-ti adevaratele valori ale vietii.cEsti norocos sa ai mereu langa tine oameni cu suflet curat si bun, oameni carora sa le pese de tine. Care sa-ti spuna o vorba buna cand ai mai mare nevoie de ea. Probabil de aia reusesti si tu sa imparti dragoste in jur.
Hey :) Trebuie sa iti propui sa zambesti de fiecare data cand ceva e in neregula cu tine, cand esti trista,debusolata, fara idei si fara energie…chiar daca la inceput zambetul e fortat, mai incolo va fi sincer si va veni de la sine.
De obicei eu imi iau din mine propria energie necesare revenirii, dar s-a intamplat de multe ori sa vina cineva spre mine cu u zambet si o vorba buna. Si sa ma ajute sa ies din starea in care eram mult mai devreme decat puteam eu singur.
Am incercat mereu sa imi port singur bataliile interioare. Nu stiu daca am castigat, nu stiu daca am facut bine.
Buna.
Pai cum sa iti propui sa zambesti cand sufletul ti-e trist, te doare cumplit capul, iar pe obraz se rostogolesc lacrimi amare si te ineaca plansul la fiece oftare? :ermm: :cwy: Hai ca acum fac si versuri. :)) Sunt momente cand unica raza de lumina poate veni din exterior, cand ai mai multa nevoie ca oricand de o vorba bune din partea cuiva, care sa mai domoleasca chinul inimii. Ai nevoie sa vorbesti cu cineva, sa te eliberezi cumva, sa te descarci. Si ce faci cand nu e nimeni available? Intri pe blog. :))
Voi barbatii poate sunteti altfel, mai interiorizati, nu aratati lumii intregi ce va macina, eu am nevoie de un prieten bun si cald care sa ma asculte si atat. :dizzy: :happy: Cred ca pot sa ies si eu singura din starea mai proasta in care ma arunca un necaz neasteptat, dar dureaza destul de mult. Poate si zile… De aceea s-au inventat blogurile! :biggrin: :w00t: Special pentru fetele triste ca mine. :angel:
Tu pari mai introvertit si capabil de o lupta lunga si grea cu problemele, dar sunt sigura ca ai nevoie de un umar pe care sa te sprijini. De cineva pe care sa-l simti aproape, pe care te poti baza, care sa te invaluie cu bunatatea sa. Sunt convinsa ca vorbele frumoase si comentariile de apreciere de pe blogul tau sunt o sursa permanenta de energie si alinare.
Orice vorba buna, orice zambet pe care il primeste, orice strangere de mana, indiferent de unde vin sunt surse de energie care te ajuta sa mergi mai departe.
Eu asa am fost mereu…o persoana care nu se prea manifesta atunci cand ceva rau i se intampla. Imi este greu sa spun problemele si nu pentru ca as crede ca mi se stirbeste orgoliul sau ceva de genul acesta, ci pentru ca asa sunt eu: prefer sa nu las tristetea si necazurile sa ma invinga. Refuz, le sfidez :)
Altfel, da, e normal si asa simt si eu: e ideal sa ai o persoana care sa te inteleaga, sa te sprijini, sa stii ca in cele mai negre situatii, pe acea persoana te poti baza neconditionat, sa stii ca e capabila sa mearga alaturi de tine si sa indure orice pentru a invinge cand vei invinge tu sau pentru a cadea cu tine…eu inca nu am gasit persoana aia.
Foarte interesanta filosofia ta de viata, atitudinea ta vis-a-vis de probleme. Nu stiu daca te-ai educat in acest fel sau pur si simplu asa simti tu sa procedezi. Daca le sfidezi, necazurile dispar? Sau le faci fata mai usor?
Marin, tu crezi ca in societatea actuala mai poti gasi o astfel de persoana? Nu e cumva prea idealist sa gandesti asa?
Felul meu de a privi lucrurile tine de cum am fost educat de familie, cum m-a educat viata, cum sunt eu ca om de la natura si cum m-am educat singur. Nu, poate ca necazurile nu dispar, uneori se amplifica, dar nu le voi da niciodata satisfactie, le sfidez sa imi testeze limitele. Si incelasi timp refuz sa fac rabat de la principiile mele de viata. Am invatat cum sunt si lupt sa devin mai bun. Ma rog la Dumnezeu si cu credinta in el astept orice va fi sa vina peste mine.
Da, cred ca mai poti gasi o asemenea persoana pe care sa o intrebi in fiecare zi: ce am facut sa te merit? :)
Credinta ajuta imens.
Cu ea in inima nu poti fi un om rau, nu poti renunta la lupta, nimeni si nimic nu te poate invinge. Sper sa gasesti fata care sa iti semene, care sa se intrebe si ea, la fel ca si tine: ce am facut ca sa te merit. :)
D-aia nu s-au sinucis destui credinciosi/crestini.. ca nimeni si nimic nu i-a invins
Lusio, tu esti sigur ca aceia erau cu adevarat crestini/credinciosi? :unsure:
Nu stiu daca sunt bun sau rau, nu am eu dreptul sa judec. Dar da, credinta ajuta enorm. Ce voi gasi, voi vedea :D Sa fie asa pentru toata lumea.
Fiecare sa gaseasca persoana careia sa ii dedice o astfel de melodie:
http://www.youtube.com/watch?v=1RXkCR57hXQ
Total de acord, iar Chenoa e deosebita, din cate stiu eu cei doi au trait o frumoasa poveste de dragoste. Dar se pare ca dragostea nu e intotdeauna de ajuns…
Adevarat…inca nu e clar cine pe cine a inselat, este cert ca nu au putut sa treaca peste, ea nici atat, toate relatiile ei ulterioare fiind un esec. Au format o pereche frumoasa :)
A, nu stiam dedesubturile “afacerii”. Foarte grav daca s-a ajuns atat de departe… desi, in lumea lor, nu mai mai mira nimic. Deci tu zici ca ea nu a reusit sa-l uite… Cine ar uita un asemenea barbat? :dizzy:
Nu stiu…zau, e un tip fermecator in felul lui :D
Mai multe nu pot sa iti spun despre ei pentru ca ma intereseaza muzica lor, nu viata personala, dar sigur gasesti tone de informatii pe net.
Numai de barfe nu stateam acum, stii ca nu e genul meu. Dar da, el e un artist extraordinar.
Ok, am omis pe cineva…….am o prietena draga careia pot sa ii impartasesc ceea ce in mod normal i-as spune numai mamei mele :)
Iar in rest………nu simt nevoia sa vorbesc cu altii despre chestiile care ma framanta……..chiar nu. Cateodata imi impachetez gandurile frumos si sub forma unei (alte) povesti, le pun pe blog………
Si eu procedez asa…pana la urma nu asta e rolul unui blog?
Asta ma intreb si eu, mai e oare cineva acolo? Nu stiu…ai observat tendinta capricornilor de a se lasa salvati. Din pacate tanjesc dupa o posibilitate care sa imi ofere calea spre salvare.
Trebuie sa o spun, ma simt rau…foarte rau. Nici nu stiu cum as putea sa mai expun asta.
Altfel, nu e nimeni. Eu nu ma mai pot multumi cu prezenta celor din jur pt.ca uneori mi-e si sila sa mai discut despre ce ma apasa, pt.ca stiu ca i-am saturat cu problemele mele si stiu ca orice s-ar intampla am nevoie de fapte, vorbele nu mai pot face nimic pentru mine.
Nu pot sa fac nimic pt. mine nici eu. Pentru asta ma detest, ma detest, ma detest. Sunt teribila, nici nu stiu daca merit sa fiu salvata.
Cred ca stii de unde vine salavarea, stii perfect raspunsul framantarilor tale: un job care sa te satisfaca, care sa te implineasca. Sunt convinsa ca asta ti-ar reda increderea in tine si bucuria de a trai. Si nu trebuie sa te lasi descurajata de rautatile gratuite ale unora.
Ai nevoie sa incepi sa te stimezi, sa te respecti mai mult, si asta o poti obtine doar prin unele reusite profesionale. Normal ca tine de tine, nu de vorbele bune ale semenilor. In acest moment ele nu-ti sunt de mare ajutor.
Imi pare rau ca iar esti trista…atat de trista, am simtit asta cand am intrat la tine pe blog si am vazut tema cea inchisa. :heart:
@Silvia, e doar o etapa -faza cu detestatul, vei trece de ea, sunt sigur de asta – si sunt sigur ca meriti mai mult decat iti inchipui acum. Ai rabdare… cu tine insati. Rezultatele vor veni, ai sa vezi.
Hug
Familia trebuie sa fie stalpul acela care sa sustina pe oricine. Daca in familie iti gasesti acea sustinere de care orice om are nevoie, nu te poate clinti nimic.
Da, in linii mari ai dreptate, dar sunt cazuri in care parintii sau sotul/sotia sunt departe, foarte ocupati sau pur si simplu nu ar intelege natura problemei tale. Sau, poate tocmai ei constituie motivul pentru care esti suparat. Ce faci atunci?
Esti totusi norocoasa! fiindca pe blogul tau oamenii sunt mai aproape de tine!
Eu am nororcul sa am cativa prieteni foarte buni caruia sa le pot spune problemele mele, si ma ajuta si ma sfatuiesc, apoi o am pe mama cu care am o legatura foarte stransa si careia ii pot spune aproape toate problemele! i-as putea spune totul dar uneori imi place sa o feresc de suferinta!
Si nu in ultimul rand il am pe sotul meu cu care impartasesc tot, si bune si rele si pe umerii caruia pot sa imi pun toate grijile si problemele! le poate duce, si m-a ajutat intotdeauna sa scap de ele!
Nu sunt multe persoanele in care ma pot increde insa sunt oameni foarte valorosi pentru mine! si intotdeauna incerc sa ii rasplatesc cum se cuvine si sa le dau si eu o mana de ajutor cand vad ca au nevoie.
Da, cred ca sunt norocoasa ca va am aproape, daca imi permiti sa te includ si pe tine pe lista de oameni pe care ii simt aproape.
Mama si sotul par persoanele ideale carora le putem impartasi din necazuri sau chiar secrete, dar tu ai dreptate, uneori nu vrem sa-i incarcam si pe ei cu problemele noastre. Le au si ei pe ale lor…
E mare lucru sa raspunzi identic dovezilor de afectiune pe care le primesti.
Si eu te simt aproape :)
Ma bucura mult sa aud asta, Aliceee. :heart:
Parca pe blog mereu gasesti pe cineva dispus sa te asculte si sa te ajute, macar cu un sfat sau cu o imbratisare virtuala. Sunt multi care zic ca nu le pasa vizitatorilor blogului de noi, ca degeaba ne asteptam la sustinere, ca ea nu este sincera. Insa gresesc. Eu cred ca desi suntem despartiti de zeci, sute, mii de km, inca putem sa simtim compasiune pentru un prieten blogger. Mie mi-s dragi toti din blogroll (si nu numai) si daca cineva e suparat sau are o problema, chiar imi pasa. Chiar.
Eu am simtit sustinerea ta in problema avuta cu fostul blog. Nu doar ca m-ai ascultat, dar am simtit ca esti langa mine cu sfaturi din suflet. Chiar ajunsesem la limita rabdarii cu manifestarile de ostilitate desfasurate acolo. Totul e bine cand se termina cu bine…proprietarul a renuntat si si-a sters blogul, ba chiar a venit aici si si-a cerut scuze pentru toate suferinta pricinuita. :biggrin: :dizzy: :ermm:
Pe bloguri am intalnit oameni extraordinari, care mi-au fost alaturi la greu. In realitate nu prea.
Wow, super. Nu stiam ca s-a terminat problema si ca si-a sters blogul si ca mai ales, si-a cerut scuze! Ma bucur mult pentru tine!
Da, Mihaela, pai un blog pe care se scrie doar despre alt blog nu poate rezista la infinit. Mai ales cand campania de denigrare esueaza lamentabil. :)) M-am mai linistit pentru moment…
:cheerful:
Ca sa vezi concidenta, in timp ce tu erai la mine eu eram la tine. :)) Cum comentezi, e pentru a nu stiu cata oara cand se intampla asta. :biggrin:
:)) Da…Nu stiu ce sa mai zic, incepe sa nu mai fie o simpla coincidenta. :)
Mie imi dau de gandit serios “coincidentele” astea repetate. :biggrin: :wassat:
Sincer, la nimeni
. Am invatat sa nu mai am incredere in oameni. Mereu m-au dezamagit. Prefer sa ma imbarbatez singura, sa plang, urlu, sa fiu rea, cateva zile, si apoi sa ridic capul si sa merg mai departe. Acum mai vorbesc cu Cristi dar tot singura ma imbarbatez. :happy:
Si nu simti nevoia sa te sprijini pe umarul cuiva, sa primesti o vorba buna de la cineva, chiar si din online? Am vazut ca ai multi prieteni pe blog…nu simti caldura si afectiunea lor? :ermm:
Si te-ai gandit sa-i etichetezi PE TOTI la fel asa-i ?
Sa citam 2 faze pentru Nice:
“Iubirea, e greu s-o impartasesti la randu-ti, iti cauti alt tel.. si-ti spune dupa 2 ani:”Sunteti toti la fel!” – e4t
“”Nu toti sunt porci.. i-ai intalnit tu doar pe aia.. si-i judeci pe toti la fel!..” – creTzu
Ahh, my bad.. pentru Roscata citam atunci..
Interesant asta cu “imbarbatez” si la femei. :ermm:
Cred ca nu degeaba a aparut si faza aia “Fii barbata!”
Da, in momentele grele, femeile isi cam pierd cumpatul, barbatii par mai capabili de a face fata emotiilor, de a le ascunde si a lupta cu ele. Nu lasa problemele sa-i copleseasca, nu se lamenteaza si plang toata ziua, incearca sa fie puternici, sa nu para slabi, neajutorati in fata celorlalti. Nici pe bloguri nu am vazut barbati plagaciosi si deprimati. De aici si indemnul ” Fii barbata” adresat unei femei in momente grele. Dar stii ce, Lusio, eu vreau sa fiu femeie, sa plang, sa ma plang, nu vreau sa tin in mine sentimente care pot dauna.
http://ffffunny.com/funny-images/5002/original/123041853792.jpg?1244895898
:alien: :alien:
So true. :ermm:
Mama mea,iubitul meu si viitoarea socara sunt persoanele pe care pot conta oricand si care imi spun o vorba buna venita din suflet, care stiu sa imi ofere mangaierea cand am nevoie de ea .
E frumos sa ai sustinerea neconditionata a familiei, sa simti ca cei foarte apropiati te inteleg orice ar fi, te ajuta la greu.
Pentru vorbe bune si incurajare ? Simplu: Parinti/frati/prieteni..
Sunt unele persoane in care am mare incredere si le pot spune cu usurinta ce mai am pe suflet.. mai ales cand stiu ca unii MA POT INTELEGE sau macar INCEARCA!
Cat despre imbratisari.. prefer de la iubite mai mult, nu de la prieteni barbati
ca oricum ar parea cam gay 
Baietii cel putin, nu prea se imbratiseaza des, mai degraba ne punem o mana pe umar, zguduim putin si incurajam cu ceva vorbe gen “wake up” (ca rezumat) 
Ce coincidenta frumoasa, Lusio, si eu prefer imbratisari tot de la iubitul meu.
Dar o vorba buna, cand imi este greu si sufletul imi plange, o pot primi de la oricine. Cu mare drag chiar. :cheerful:
Eu am vazut ca barbatii se imbratiseaza mai des decat femeile, mai ales cand se despart dupa o noapte de bautura… :devil: Atunci par tare happy si foarte buni prieteni. :dizzy: Aburii alcoolului isi spun cuvantul decisiv. :))
Eu cred ca persoana iubita trebuie sa-ti ofere si intelegerea necesara. Una reala, nu doar asa, declarativa. Cat de greu e sa il asculti si incurajezi pe cel/cea pe care o iubesti? Easy, I suppose. :biggrin:
Foarte frumos ca ai familia alaturi, ai mei sunt mai mereu departe, iar comunicarea sentimentelor e putin anevoioasa. :ermm:
Eh, la bautura da, ne mai tinem de gat, ne imbratisam, etc
Dar pe unde si cu cine mai umblu eu, n-am vazut gramezi de imbratisari (CAND SUNT “TREZI”) :dizzy:
Iar ca familie, noi tinem legatura oriunde ne aflam :happy: Fiecare se intreseaza in parte de altul sau la gramada.
“În “mediul vitreg” vedeam prea mult negru,
Dar un remediu mi-a fost sediul familial integru
Că-n cele mai grele clipe am primit de la părinţi
Toată afecţiunea lor de oameni încercaţi şi uniţi”
:happy: :happy:
Treji nu am vazut nici eu… :dizzy: :biggrin: Pai normal, in cine putem avea incredere totala daca nu in ei? Eu am ajuns la vorba lui Hapi, cea mai buna prietena e chiar mama.
Daca nu-i o scorpie acea mama, da, e buna
Mai sunt si din alea…dar noi am avut noroc de mame bune si iubitoare. Mama a fost mereu modelul meu in viata, fiinta pe care am admirat-o si respectat-o cel mai mult pentru felul cum a stiut sa se descurce in viata. Pentru puterea ei de munca in special.
Da, noroc la asta am avut CU CARUL :happy:
Asta e un lucru bun. :happy:
De regulă, oamenii rămân lângă tine exact până pleacă. Nimeni nu e perfect, deși toată lumea pretinde a fi. Cred că dacă ne-am accepta unii pe alții cu bune și cu rele, am fi cu toții mai fericiți. Am tot triat prieteni de-a lungul timpului până am ajuns la un număr extrem de mic. But, hey, its ok. :) Ceea ce pot eu, e să îi iubesc pe cei pe care nu îi mai sun chiar și beyond.
Atunci, macar sa stim sa-i pretuim cat raman langa noi. Si, eventual, sa incercam sa-i determinam sa nu plece sau sa stea cat mai mult. Tototdata, cred ca e unul din cele mai grele lucruri, sa-i acceptam pe ceilati asa cum sunt, sa le toleram defectele. Mereu vom cauta oameni perfecti, frumosi, fizic si sufleteste.
Unii merită să fie prețuiți, alții nu. Sau, altfel spus, unii merită să fie prețuiți până la un punct, alții nu merită nici până în punctul ăla. Eu nu am reușit niciodată să urăsc, orice mi-ar fi făcut cineva și oricât m-aș fi enervat pe moment.
Oameni perfect dpdv fizic nu există. Așa cum nu există nici oameni perfecți sufletește. Există doar un miraj, o părere…
Da, pana in punctul in care ne dezamagesc atat de tare incat increderea si respectul dispar definitiv. Nici eu nu cred in perfectiune. Dar faptul ca ai reusit sa iti mentii sufletul departe de sentimente precum ura, spune multe despre tine.
… @Nice… de multe ori n-a fost nimeni langa mine. Familia mi-a lasat un gust amar de cateva ori bune, in plus, pentru familie sunt “prea… eu”, cu tot ce inseamna asta – hotarari, conceptii de viata, stil de viata, etc. A fi tu insuti are un pret, pana la urma. Dintre prieteni… iarasi… o buna parte m-a dezamagit. Eram gata sa ma dau jos la orice ora din pat, pentru cativa oameni, pe care-i credeam “speciali”. La ora asta am redus numarul simtitor. Asta m-a facut sa strang din dinti, sa cred si sa ma bizui mai mult pe mine. De regula nu prea caut companie cand am probleme, prefer singuratatea. La mine functioneaza altfel lucrurile astea. Mai mult ma aprind cand discut despre ce ma doare, decat sa ma descarc. De asta prefer mai mult sa ascult, decat sa vorbesc. Dar… daca se intampla sa simt nevoia puternica de a vorbi, de a fi ascultat… din fericire mai am cativa prieteni in care cred
?
Nu in ultimul rand, @Nice… cand simti nevoia sa comunici cu cineva… poti sa-mi scrii pe mail. Ok
Hug, dear
Dar eu cred ca e imperios necesar sa ne afirmam si sa ne mentinem personalitatea in fata celorlalti, cu orice risc. Da, pentru orice exista in viata un pret, dar asta mi se pare ca e cel mai necesar de platit, cui ii convine sa fie o marioneta, sa faca doar ce zic altii, sa nu aiba pareri si sa se umileasca constat? Cui ii convine sa traiasca doar dupa regulile impuse de ceilalti? Eu am nevoie sa fiu eu, sa am stilul meu de viata, nu imi plac impunerile si conventiile sociale. Asa ca te inteleg perfect. Nu pot sa fiu ce vor altii. :ermm:
Sa stii ca si eu caut deseori singuratatea…dar chiar si asa, imi place mult si sa socializez, de asta mi-am creat si blog. Se pare ca esti prietenul ideal, iti multumesc din inima, hugs back.
cum incep sa povestesc ceva, cum ii apuca cascatul si schimba rapid vorba … Da… :ermm:
Sunt putini oamenii care chiar asculta si vor sa te ajute. Uneori, nici macar nu astepti ajutor sau ceva solutie magica la toate problemele tale, ci doar sa te asculte cineva..
Ca sa iti raspund la intrebare, prietenul meu a acea persoana cu care pot vorbi nestingherita, care ma asculta si ma intelege, care ma incurajeaza cand am nevoie sau imi atrage atentia cand o iau pe un drum gresit. El e singurul caruia ii pot spune TOT, fara sa imi fie teama ca ma va judeca sau ca nu ii pasa, fara sa imi fac griji ,,oare ce crede acum?”
Evident, de-a lungul timpului au fost si altii, uneori mai apar, apoi dispar iar. Prieteni. Oameni care au ocupat/ocupa un loc special la un moment dat in viata mea. Ca un mic exemplu, mai interesant, am un prieten (desi nu am mai vorbit de cateva luni bune, il consider prieten) cu care vorbeam (eu cu el, el cu mine) doar cand aveam ceva probleme, necazuri. Pur si simplu, atunci apelam unul la celalalt, atunci ne cautam. Poate e ciudat, caci mereu se zice ca ai prieteni cand esti vesel, ei bine, noi am fost ,,prieteni in suferinta” :silly: :angel:
Nice, tu apelezi la vreo persoana anume din viata ta, in momente mai dificile ?
E suficient sa ne asculte, tu ai dreptate, dar cand te uiti in ochii interlocutorului si-i vezi straini si goi parca iti piere cheful de tot. :dizzy: Thanks but no thanks de asa prieteni/amici.
Prietenul tau te iubeste foarte mult, aveti o relatie frumoasa, pe care si-ar dori-o oricine. Sincer, si eu visez la asa ceva, un baiat bun si intelegator. :ermm: Si, cu putin noroc, visele mele se vor transforma in realitate. :biggrin:
Da, dar depinde foarte mult de natura problemei ivite. Daca e sentimentala nu prea discut cu ceilalti. Doar sa fie cineva care ma intelege foarte bine si, mai ales, nu ma judeca. Si exista, da. Dar nu din familie…In rest sunt mai deschisa… Pentru probleme sentimentale, dar nu mereu, exista si blogul. :biggrin: :ninja:
O, ma refeream la o ascultare activa… Cu niste ochi straini si goi, cum spui tu, de multe ori nici nu are sens sa incepi sa vorbesti.
Il vei gasi Nice, sau el te va gasi pe tine :happy:
Hihi, problemele sentimentale sunt cel mai greu de abordat si intr-adevar e greu sa gasesti pe cineva nu neaparat dispus sa te asculte si sa te ajute, dar cu care sa fii pe aceeasi lungime de unda si sa inteleaga. Cand vine vorba de sentimente, trairi, emotii… e important sa vorbesti aceeasi ,,limba” cu interlocutorul.. Observ ca pentru tine blogul e o adevarata sursa de terapie si optimism :happy: Adevarul e ca si eu ma simt mai bine dupa ce ma plimb pe ici-colo, mai citesc una-alta, mai scriu cate ceva, mai descopar cate ceva despre voi..
Eu sper ca ne-am gasit reciproc. Imi doresc sa fie totul (mai) bine de acum incolo. :ermm:
Da, blogul e foarte important pentru mine, ma simt bine cu voi, insa sunt tare dezamagita de ceea ce am descoperit azi in blogosfera. Eu as fi tentata sa scriu despre asta, insa sunt convinsa ca cititorii mei nu sunt interesati de subiect.
Va fi bine, doar trebuie sa va sustineti reciproc si sa comunicati, muuuult mult mult
:w00t: Acum m-ai facut curioasa, Nice! Sunt ca un matzuc uneori, ai aruncat ghemul, acum trebuie sa il am
Intr-un ton mai serios, poate cititorii tai sunt interesati de subiect, sau poate nu, doar ca nu ai de unde sa stii cu siguranta decat daca testezi. In rest, tu stii :tongue: daca iti doresti sa scrii despre asta sau daca nu..
Si totusi, ce te-a dezamagit asa tare ? :ermm:
Am navigat putin mai departe prin colturi nebanuite ale blogosferei si am gasit o lume putreda, mica, meschina, in care domneste ipocrizia. O lume macinata de orgolii, de dorinta de marire, de putere. Totul pentru un amarat de trafic, pentru iluzia ca esti cel mai bun…
Cum e posibil de exemplu sa ii spui unuia care are numai texte copiate(cu sursa la vedere) ca scrie exceptional? Cum e posibil ca astfel de oameni sa fie in fruntea unor ierarhii, sa fie considerati crema blogosferei? Eh, e o gasca mare care face si desface… Se comenteaza reciproc, isi lasa zilnic ping-uri si se bat in piep ca sunt cei mai buni. Nimic nu se mai face dezinteresat in lumea asta, daca vrei sa ajungi undeva trebuie sa faci compromisuri inimaginabile. In fine, blogul meu nu e unul care sa reliefeze astfel de tare ale societatii…
Sunt putin socata, imi revin repede insa. :)) Asa imi trebuie daca ma pune naiba sa investighez.
Cred ca m-am mai impiedicat si eu de cateva ori de lumea respectiva… Insa am plecat repejor, negasind nimic pe placul meu… Ipocrizia razbate si in mediul virtual, Nice, era culmea sa ramana fix ea deoparte. Pe mine nu ma deranjeaza insa, caci asa poti face comparatii si diferentieri intre cei care scriu din suflet si real si cei care urmaresc traficul si atat.
Astfel de oameni sunt ,,fruntasi” pentru ca asta cere si asa este probabil si majoritatea. Iar cand clasamentele se fac in functie de trafic, e clar ca nu iti asigura nimeni si calitatea. Desi, nu stiu, tine de bun simt ca, daca tot esti acolo pe primele pozitii, sa iti dai macar silinta sa si scrii ceva de calitate. Se presupune ca au experienta si bla bla.
Eu ma simt norocoasa, caci mediul in care navighez e unul frumos, cu oameni inteligenti, capabili sa gandeasca singuri, si sinceri, cred eu, atat cat virtualul le permite. :happy:
Clasamentele se fac in functie de cate pinguri primesti, implicit in functie de cati prieteni ai, cat de activ esti. Aici e vorba de popularitate. Daca faci parte din gasca de care iti spuneam, ai succesul asigurat, nu conteaza ce scrii. Marturisea cineva recent: eu am muncit mult sa ajung aici. Aha, si cum ai muncit? Te-ai dat bine pe langa cine trebuia… :wink: Si ai pus poeziile/textele altora pe blog… Bine, daca tonul era mai moderat nu ziceam, dar sa vezi ce se complimenteaza reciproc, sa vezi cum isi ridica osanale, cum isi lauda articolele sau pozele care nu le apartin, asta ma cam uimeste si ingrozeste. Pentru un ping, un comment sau o amarata de pozitie in zelist sa te cobori atat? Sa te umilesti in asemenea hal? :ermm: :alien: :wassat:
De multe ori prefer să nu împărtăşesc celor din jur toate lucrurile care mă macină, indiferent că sufăr sau doar mă preocupă. Dar de multe ori o fac, iar atunci apelez în primul rând la mama şi la o prietenă bună. Depinde de natura “problemei”, unele lucruri găsesc ecou mai degrabă în mintea şi sufletul mamei, altele – în ale prietenei. Sunt lucruri pe care le pot spune şi altor prietene, dar şi lucruri pe care nu le pot discuta decât cu mine, iar în multe cazuri le scriu fie pe blog (într-o formă coafată), fie într-un document pe care îl ţin pentru mine (of, de când cu tastatura, n-am mai scris în niciun fel de jurnal pe hârtie), ca să mă descarc într-un fel :D
Oricum, cred că e foarte important să comunicăm cu ceilalţi, poate să ne ajute mai mult decât ne închipuim. Dar la fel de bine cred că sunt momente în care e mai ok să fim doar noi cu noi :unsure:
Exact, Ioana, depinde mult de natura problemei. Nu mereu gasesti in jur interlocutorul potrivit pentru a te destanui. Si atunci…scrii un articol si apar prietenii cu o vorba buna. :biggrin: :happy:
Ce slabani astia de la Dinamo.. 2-0 cu niste amatori (vorba comentatorilor) si acum e 2-2
Colapsu ii asteapta.. ca asa zicea Giovanni in caz ca nu ajung in grupe.
Lusio, spune si mie pe ce post e transmis meciul lui Dinamo. :biggrin: Dar in ce minut s-a ajuns de e deja 2-2?
pai le dadu 2 goluri in 3 minute in prima repriza.. asa “buna” e dinamo
Digi 1
Rateaza penalty dinamo.. PRAF
A, gata, am deschis si eu tv-ul. Comentatorul zice ca e ultima parte a meciului. :ermm: Auzeam mai devreme pe nu stiu ce post ca Dinamo nu a facut niciun transfer vara asta. Bine a ca transferat Steaua numai ratati ca de obicei. :getlost:
Daca e lipsa de bani….
N-ai cu cine.
Apelez destul de rar la cineva. De cele mai multe ori tin problemele pentru mine. Cand e sa apelezs la cineva, apelz in general la Victor. Fostul iubit, actualul cel mai bun prieten. E singura persoana in care pot avea incredere deplina si care stiu ca nu ma judeca si ma asculta cu atentie si-mi da sfaturi bune. :)
Buna, Andria, bine ai revenit, long time no see.
:cheerful: Ce bine ca ati reusit sa ramaneti in relatii atat de bune, felicitari. 
Buna Nice si bine v-am regasit. Stiu ca nu am mai intrat de muuulta vreme… sau intru doar pe fuga … dar caldura asta m-a transformat intr-o mare puturoasa. :D
Multumesc. Si eu ma bucur ca am ramas prieteni, si chiar foarte buni. :)
Eh, se anunta ploi, racoriri. Abia le astept si eu, nu prea suport canicula. Poate devii si tu mai activa, mi-ar placea sa te am aproape mai des.
da, ploi, cu tunete si fulgere, sa ma dea pe mine afara de pe net :(( Fir-ar…
Oricum, o seară buna!
O seara buna si tie, dar cine te-a suparat, dear? :dizzy: :ermm: Cine te-a dat afara de pe net? :wassat:
furtuna :biggrin:
Furtuna asta umbla libera pe toate strazile din tara. Mai putin pe cele din cartierul meu. Pai e frumos?
:cwy:
Bine, daca intemperiile s-au soldat cu victime(chiar si in domeniul tehnologiei) atunci constituie prilej de ingrijorare si chiar suparare. :ermm: :alien:
Da, de asta mă tem. Victimele tehnologice…
Normal, cui ii convine sa ramana fara net? :angry:
Hm, tristă postare… Toată lumea e tristă în ultimele zile…
Sunt sceptică, sunt introvertită, mă las greu alinată, nu am încredere să-mi pun sentimentele pe tavă. Și pentru că am tot fost păcălită, dar și pentru că, uneori, știu că e peste puterile omenești să simți și durerea celorlalți. Însă am găsit persoane care mă susțin chiar fără să le fi cerut.. Cel puțin nu direct…
Oricum, încerc să fiu optimistă. Nu sunt singură, niciodată nu am fost, chiar dacă am refuzat în nenumărate rânduri ajutorul…
Eh, mai sunt si astfel de zile, cand parca totul e impotriva ta, cand ti se ineaca toate corabiile si raman undeva pe fundul oceanului. :pouty:
De ce sa refuzi ajutorul ce ti se ofera? :ermm:
hm… încă nu știu…
Cand eram acasa, mama si prietenele mele erau sprijinul nr. 1. De un an incoace, lucrurile s-au schimbat vizibil. Mama e plecata, o vad o data la cateva luni. Prietenele mele au si ele multe pe cap, de unele m-am indepartat. Atunci a intrat in scena iubitul meu care, desi e o singura persoana, se descurca de minune!
Este extraordinar ca ai un astfel de iubit dispus sa te inteleaga si asculte indiferent de problema aparuta.