Unele animale isi izgonesc puii de indata ce ii aduc pe lume, altele ii mananca chiar. Americanii aleg independenta inca de la varste fragede, pleaca de acasa in cautarea libertatii mult dorite de la 16-17 ani, incercand sa se realizeze prin forte proprii. La noi, in Romania, tinerii, protejati si rasfatati excesiv de parinti, sunt obisnuiti sa stea cat mai mult timp langa aceastia, sa fie ajutati si chiar intretinuti.
Eu mi-am dorit sa raman in tara mea, de felul meu nu sunt o aventuriera, nu m-a animat curajul de a lasa totul in urma si a pleca peste mari si tari, nici curiozitatea de a incerca un alt stil de viata, dorinta de a reusi pe cont propriu nu m-a mistuit. Iubesc mai mult ca orice confortul si stabilitatea, necunoscutul ma ingrozeste, noul ma infioara. Sunt conservatoare pana in maduva oaselor si extrem de atasata de casuta mea. Cand parintii mei au realizat ca eu nu intentionez sa ma mut undeva singura sau sa ma marit si sa-mi insotesc barbatul la casa acestuia, au decis sa plece ei. Pentru o secunda m-am speriat si am crezut ca nu ma voi descurca cu toate responsabilitatile intretinerii unui apartament pe cap. Dar s-a dovedit a fi mai simplu decat imi imaginasem. Am platit toate facturile la timp, mi-am facut singura cumparaturile si mi-am gatit mancaruri usoare, la aburi. Nu am simtit niciodata singuratatea atat de pregnant incat sa ma deprime, sa ma intristeze, insa casa imi parea uneori sinistru de goala, imi lipseau caldura si confortul unui camin, atentia si dragostea parinteasca.
Nu ma plang insa, independenta aceasta are partile ei bune, fac ce vreau si cand vreau, am baia doar pentru mine, pot sa spal vasele cand am chef, nu ma cearta nimeni ca am lasat dezordine in casa, vorbesc si rad cat de tare vreau la telefon, primesc in vizita pe cine consider de cuviinta si la ce ora vreau fara intreabari, fara discutii si parlamentari. Dar cel mai important lucru mi se pare faptul ca in sfarsit am parte de liniste. Se stie foarte bine, intr-o familie certurile din nimicuri sunt la ordinea zilei. Am sansa in felul asta sa-mi menajez psihicul, nervii. Sentimentul de libertate e omniprezent si revigorant, a inceput sa-mi placa sa-mi asum responsabilitati, m-am maturizat. Inca nu reusesc sa-mi dramuiesc economiile cum se cuvine, nu am invatat sa fiu mai chibzuita, e un capitol la care mai am mult de lucrat.
Mai mult de jumatate din an locuiesc singura, restul cu parintii. Acum sunt cu ei si imi fac toate poftele, eu nu mai am nicio grija pe cap. Ma simt iar copil. Imi plac ambele ipostaze, sigurul lucru pe care-l mai am de aflat e cum este atunci cand locuiesti cu partenerul.
Deci, cum e mai bine din punctul vostru de vedere, singur sau cu parintii? Ati locuit vreodata singuri, visati la asta?
mdea,buna….am plecat din romania tocmai din aceasta cauza,departarea de parinti si socrii au facut un viitor familiar foarte fericit,aici e buba la citatul tau “Se stie foarte bine, intr-o familie certurile din nimicuri sunt la ordinea zilei. “pai asta e cand ai parintii aproape care se cred foarte “ocrotitori” care tot timpul vad greselile partenerului copilului lor si incearca sa corecteze,distanta de parinti la inceput a fost dureroasa,dar cumparand aici un apartament,si locuind cu familia mea compusa din mamy ,eu si alexandra,mi’am data seama ca asta e adevarata fericire si implinire a mea si a noastra,suntem de 12 ani aici,de 10 ani au venit si ele,dar zau nu imi aduc aminte sa mai fi avut nici cel mai mic conflict,desi am trecut prin momente dificile,timp de 7 ani am lucrat numai Eu,dar eram fericiti ca nu se mai amesteca nimeni in relatia noastra si ca putem lua 100% deciziile ce ne convin……eu spun ca logica si creierul nostru lucreaza mult mai liber ,deciziile le luam doar noi nu si “ceilalti” am descoperit lucruri noi si anume ,adevarata iubire si fericire….bafta
Buna, Mario :cheerful: , ma bucur mult ca esti fericit alaturi de familia ta in Spania si mai ales ca ne-ai impartasit si noua experienta ta. De-a lungul timpului am observat ca multe cupluri se despart din cauza intervenitiei prietenilor “binevoitori” sau parintilor unuia dintre parteneri. De aceea tind sa-ti dau dreptate, doi indragostiti, deveniti, mai tarziu, sot si sotie, trebuie sa locuiasca singuri.
:ninja: :angel: :blush: :silly:
Eu am fost intotdeauna independenta si parintii mei nu mi-ai interzis niciodata nimic, nu mi-au impus niciodata nimic, nu au intervenit in niciun fel in relatiile mele cu baietii/barbatii. Mereu am facut ce-am vrut. :devil:
totul e bine pana cand apare “momentul” casatoriei,apropo,dragos e unchiul meu :d si ti’am trimis invitatie pe yahoo,daca vrei sa imi dai add mersic duminica placuta ;)
Dragos e unchiul tau? :wassat: Pe bune? :shocked: Eu stiam ca el are rude in Burriana, dar la coincidenta asta chiar nu ma asteptam. Sau tu nu ai intrat intamplator pe blog? :ninja:
Iti dau add, desigur, mai intai sa intru pe mess. :biggrin:
In legatura cu momentul casatoriei nu ma pronunt, nu am ajuns pana acum intr-un stadiu atat de inaintat intr-o relatie. :dizzy: :ermm:
am intrat intamplator ,am avut si eu un blog si l’am sters,am facut altul…si l’am sters,”umblu” sau “cirsul” mult pe net ,acum de 1 an lucrez din nou si nu am mai avut timp de blog,da e greu in spania si eu am stat acasa 2 ani si jumatate,dar am incasat somajul 1200 euro pe luna nu am de ce sa ma plang acum nu mai exista criza pt noi lucram amandoi si pot sa spun ca intra destul de multi bani in casa NOASTRA .. :whistle: :biggrin: :ninja: APROPO cam de la 17 ani nu mai depind financiar de ai mei,pot sa spun ca totul a fost invers,de aici puterea de a incepe din nou si nu mie frica sa incep din nouin nici o tara de pe planeta asta,totul e sa curaj…poooop
A, deci nu de la Dragos stii de blog? :wassat: Somajul e 1200 de euro pe luna? Pfai, asta da viata, sa tot traiesti cu banii astia la un nivel chiar bunicel. :biggrin:
:cheerful:
Cu siguranta optez pentru independenta :happy: . E cel mai bun, frumos si placut mod de a trai.
Imi place sa fac totul singura, desi imi place viata in 2 eu sunt cea care se ocupa de bani si de toate cheltuielile. :biggrin:
Acum visez la o casuta a mea, a noastra… :blush:
Nu m’as mai putea intoarce sa locuiesc cu parintii, as prefera orice altceva :whistle:
Da, Ana, tu ai avut motive intemeiate sa-ti cauti indepedenta, sa-ti faci un rost al tau departe de casa parinteasca. Practic, din punctul meu de vedere, nu aveai alta solutie… :ermm: :dizzy:
Tu esti o tanara curajoasa care a reusit prin propriile forte, desi cred ca nu ti-a fost deloc usor. Sa stii ca vestile care ajung la noi din Spania nu sunt deloc imbucuratoare, se spune ca aceasta tara este lovita de o criza cumplita si situatia e foarte grava. :unsure: Poti sa-mi confirmi ca lucurile s-au inrautatit in ultimul timp acolo?
Hehe, deci si tie iti place sentimentul de libertate, independenta, zic eu, nimic nu se poate compara cu ceea ce simti atunci cand te stii o femeie puternica, pe picioarele ei. :biggrin:
Da si merge din rau in mai rau, din pacate. Nu se gaseste nici un loc de munca iar cei care muncesc muncesc putin din cauza lipsei cererii de prooduse.
Eu deja iau mai putini bani, Cristi nu mai munceste… deja incepem sa ne axam pe alta tara :blink:
Am invatat sa fiu asa :happy:
Deja te gandesti sa parasesti Spania? Off, inseamna ca situatia e mai rea decat credeam eu.
Normal ca nu se mai cer produsele spaniole, cele chinezesti au invadat toata planeta… Si turcismele la fel, tocmai ieri mi-am achizitionat un parfum ieftin(ca unul scump nu-mi permiteam) made in Turkey. :biggrin: :pouty: :sick:
Phiuu , eu inca nu am locuit singura , dar clar ca mi-am creat o dependenta fata de ei si imi va fi greu sa fac pasul cu mutatul. Dar, sunt sigura insa si ca voi depasi cu bine momentul si ma voi descurca. Cred ca toti avem nevoie sa ne rupem de cuib la un moment dat, ajuta in procesul de maturizare :)
Mary, nu locuiesti cu prietenul tau? Eu asa imi imaginam… Da, te vei descurca cu siguranta, poate afectiv vei avea de suferit, dar asta se rezolva prin vizite. :biggrin:
Inca locuiesc cu ai mei , Marius sta la un minut distanta si pratic suntem impreuna mereu .Urmeaza din ianuarie sa ne mutam impreuna.. ghici ..cautam un loc aproape de actualele locuinte :)) :blush:
Eu zic ca singur e cel mai bine. Nu e comod deloc, nu iti mai face nimeni de mancare, nu iti face curatenie si oridine, nu iti spala hainele si nu le gasesti gata aranjate in dulap dar … ai mai multa libertate, esti mai responsabil, mai calculat, realizezi ce e viata. Cand stai sub aripa protectoare esti in lumea ta, in afara realitatii de cele mai multe despre ce inseamana o gospodarie, o luna de cheltuieli etccc.
Eu am stat cu parintii pana sa ma duc la facultate. Era atat de comod si frumos. Parintii mei imi ofereau cata libertate vroiam, mergeam cu prietenii, veneam, eram ca la un 5 star hotel and non-stop restaurant! Ma uitam la filme, radeam cu mama, ma distram cu vecina, veneau prietenele la mine sa doarma, apoi mergeam eu la el, o data pe luna faceam chef cu cate 40 de persoane si terorizam vecinii cu niste boxe cat frigiderele. My parent’s was cool!
La facultate am invatat prima data sa ma descurc cu banii, sa invat sa gatesc, am stat in camin cu cate 5-6 fete in camera (eu cea care aveam o camera imensa doar pt mine) dar a fost much fun! aveam prietenele non-stop cu mine! Iar serile cand ieseam in oras toate era o nebunie, farduri, make up peste tot, dulapul intors pe 10 fete sa ne alegem hainele, stylist cuafor si ne faceam una pe alta, iar diminetile ne rasfatam cu masaje si dusuri reci :))).
Au fost parti bune si rele, dar eu prefer libertatea!
Hm, din ce ai descris tu, mi se pare ca ai avut libertate deplina si cu parintii. :)) Asta e super!
:w00t: Dar probabil ca doreai mai mult decat atat, sa te simti puternica, independenta, pe picioarele tale, iar locuind cu familia, intr-un “hotel de cinci stele”, asa cum bine spui, asta era practic imposibil. Tu ai cautat sa-ti croiesti drumul tau in viata cat mai repede, sa te maturizezi, sa intemeiezi chiar o familie a ta. Ceea ce s-a si intamplat. Unde ai facut facultatea, in ce oras?
La Cluj
Banuiam eu ceva…
in primul rand, imi cer scuze!
Tata ma ameninta de la varsta de 14 ani ca daca nu invat la 18 ani, nu va mai fi nevoit sa ma tina si va trebui sa ma descurc singur… nu stiu de ce, fiindca am invatat de cand ma stiu… si am invatat bine!
Fireste ca visez sa am casa mea, sa nu depind de nimeni… sa am o familie, copii. Singur nu mi-ar placea sa stau, nu-mi place sa mananc singur la masa ce sa mai zic sa locuiesc singur. Probabil ca in lipsa de altceva m-as obisnui, dar nu cred ca mi-ar fi tocmai bine.
Momentan doar daca castig la loto o sa-mi permit sa ma mut singur…
Pato, sper ca am clarificat lucrurile, deci nu e cazul sa-ti ceri scuze.
Eu mai intai intreb, si in functie de raspunsul primit, decid daca ma supar sau nu. Pe tine nu prea am cum… :cheerful:
Pai in cazul asta, daca nu iti place sa stai singur(asa credeam si eu la inceput, dar imediat m-am obisnuit) eu zic ai o singura solutie: dupa terminarea facultatii, te muti cu iubita/sotia intr-o casuta, doar voi doi. :biggrin:
pai tu ti-ai gasit iubitul/sotul? :biggrin: aici e poate mai greu decat obtinerea casei… sa gasesti sufletul ala pereche care sa-l iubesti si sa te iubeasca dezinteresat.
Depinde de norocul fiecaruia, Pato, unii il gasesc din prima, chiar in generala sau liceu, altii il asteapta toata viata in zadar. :cwy: Eu cred insa ca mutatul impreuna te face sa realizezi si cat de bine te intelegi, pentru ca de multe ori exista iubire, dar cand locuiesti cu o persoana apar mai repede nepotrivirile de caracter (in opinia mea, o neintelegere a modului in care iubirea este exprimata de partener).
nu stiu ca n-am avut ocazia sa :) ma mut cu partenera de viata :) probabil ai dreptate :angel:
Pai normal, abia sunteti la inceput, stai sa mai treaca timpul, si oricum, momentan sunteti studenti…
care suntem? nu mai exista ce a fost…
Imi pare rau, Pato, nu stiam… :cwy:
mie nu, nu a fost sa fie defapt nu era ce cautam ma indragostisem de ceea ce nu era adevarat… imi facusem eu o imagine, probabil care-mi placea! :blush:
Asta se intampla foarte des, Pato, tutusi e bine ca tu te-ai trezit la timp, uneori, daca povestea continua mai mult, ruptura poate provoca multa suferinta. E adevarat, totodata, ca unii dintre noi ne iluzionam foarte usor, avem tendinta de a idealiza persoane care ni se par noua mai deosebite, iar altii se joaca nepasatori cu sentimentele noastre, creandu-si o imagine falsa, departe de realitate.
apple-ul ala e al tau? :tongue:
In my dreams. :devil: :whistle:
Golden…
Vreau sa indeplinesc vise, :blush: !
Il vreau chiar pe cel din imagine, Pato. :devil: :silly:
:angel:
trebuie sa-mi imbunatatesc skilurile, intai trebuie sa-mi iau un macbook dupa ce ies la salariu :) asta daca voi considera ca am nevoie de el.
e mai bine solo cu parinti,in acest moment eu si sotia stam separati de parinti dar in aceiasi curte cu ei.Adica separati dar impreuna :))
Bun venit pe blog, Bucur.
Separati, dar impreuna? Eu zic ca e situatia ideala, desi si asa parintii va mai pot controla si interveni in vietile voastre. Se pot declansa unele conflicte… :ninja:
Nu am inteles prima propozitie, ce ai vrut sa spui acolo “e mai bine solo cu parinti”? :unsure: :dizzy:
Încă-s prea mică ca să fiu pe cont propriu conform legi :biggrin: dar îmi doresc să stau şi fără ai mei. :blush: Însă nu mă grăbesc că o să am timp
Deocamdată mai vreau să fiu puţin cocoloşită de tata :blush:
Banuiesc ca o sa afli cat de curand cum e cu independenta, de la anu mergi la facultate, nu? :biggrin:
Da dar nu-s hotărâtă dacă să rămân la Suceava sau să merg la Cluj :cwy: asta în condiţiile dacă reuşesc să iau BAC-ul la mate. :sick:
Aha, exista posibilitatea sa faci facultatea si in Suceava? Pai daca nu iti place matematica si nu esti sigura ca te vei descurca, e mai bine sa nu dai bacul la aceasta materie, opteaza pentru altceva. Stiu ca multi elevi au probleme cu matematica :sick: , din fericire eu am facut umanul.
:cheerful:
Dacă aş putea să schimb aş face-o. Dar din păcate sistemul românesc nu mă lasă. :angry: Eu Urăsc matematica. N-am iubit-o niciodată şi nici n-am să o fac. :face:
Si eu am detestat-o, Catalina, ziua cand am terminat liceul a fost cea mai fericita din viata mea, pentru ca stiam ca am scapat pe viata de aceasta materie imposibila.
:cwy:
Am citit randurile tale putin inmarmurita gandindu-ma ca..sa locuiesc singura, este probabil cel mai urat lucru care mi s-ar putea intampla. Daca ar fi sa mi se intample asta, desi putin probabil, m-as muta la o prietena sau as ruga-o pe ea sa se mute la mine. Sunt dependenta psihico-sufleteste de oamenii f. apropiati mie, asa ca ma bucur pana si de colegele de camera. Pentru ca ar fi suficient ca macar una dintre ele sa nu-mi placa, si ar fi ptr mine o adevarata “trauma”. :biggrin: Tu ai crescut singura la parinti, poate de aceea iti este mai usor.
Nu doar ca fost copil unic la parinti, dar eu nu ma tem de singuratate, mai mult, chiar uneori am nevoie disperata de ea, am nevoie de liniste… Cum parintii mei se tot intorc acasa, nu-mi pot lua o prietena cu mine, iar prietenul poate ramane temporar.
Deci tu excluzi categoric ideea de a trai singura, dar cu iubitul, ti-ar placea sa locuiesti?
Si mie imi place cand raman singura, chiar ma bucura acele momente! Dar sa nu ramana permanente! Am fost acuzata in repetate randuri ca sunt o persoana rece, ca nu`s lipicioasa (de mama si matusa mea) dar nu-stiu-cum-sa-spun… sufletul meu “atarna” doar de cateva persoane.
Am locuit 1 an cu cineva. A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viata mea.
Mda, si eu par mai rece, nu prea stiu sa-mi manifest afectiunea si atasamentul de membrii familiei. :ermm: :dizzy:
Nu, nu, nu. Nu cred ca par rece, stiu sa-mi manifest intotdeauna afectiunea exact asa cum trebuie, cu persoanele la care tin, doar ca …nu cu.. ORICINE. De expemplu, daca nu imi place o persoana anume, nu vorbesc cu acea persoana (decat daca e necesar)-e simplu de observat- si nici nu ii zambesc. Si sunt multe astfel de persoane…. :blush:
Otilia, de ce nu-ti plac anumite persoane, ai un motiv anume, ti-au facut ceva, te-au suparat sau te-au jignit cu ceva sau pur si simplu e ceva la ele, ceva ce nu poti defini exact, care te face sa mentii distanta?
Cum ar trebui sa ma comport atunci cu persoanele superficiale, ipocrite, lingusitoare, barfitoare si fudule?
Ah, deci sunt persoane pe care le cunosti destul de bine, atunci e normala reactia ta.
Eu am la serviciu persoane cu care nu am vorbit niciodata, vad ca ma ignora, ca se uita suspect la mine(urat e prea mult spus), dar nu prea inteleg de ce, adica mi-e greu sa cred ca le-am fost antipatica din prima, asa.
Nu mai e demult perioada in care ma puteam simti suparata sau jignita. Doar ca..cand stau “in noroi” , refuz sa ma identific cu el.
Iti inteleg perfect pozitia. :wink:
Cand merg in vizita e foarte frumos ca mai iau si eu o pauza si are cine sa-mi faca poftele. Cu toate va ma cam intristeaza, atatia ani n-am apreciat cat de greu era ceea ce facea mama pt.mine.
Ti-ar placea sa ai o situatie asemanatoare, sa stai singura, fara iubit? :shocked: Banuiesc ca scopul tau e independenta financiara, problema e ca viata in ziua de azi e foarte scumpa, foarte grea. Trebuie sa ai un salariu maricel ca sa-ti faci toate poftele.
Da sa stii ca nu sunt pretentioasa, dar e adevarat ca intr-un salariu la cum sunt astea de la noi…mi-ar fi imposibil. Aici chiriile sunt mai mici, desi nu ne descurcam deloc grozav…offf. Asta-i viata…
Pai si singura ce are mai? Ca e asa de bine…
Offf, Silvia, eu inainte de criza imi faceam toate poftele, acum sa ma vezi ce modesta am devenit, ma rezum la strictul necesar. :pouty:
Eu singura nu am stat deloc, ori cu parintii, ori cu iubitul. CU iubitul e de 1000 de ori mai bine pentru ca maica-mea e genul sacaitor si insistent :D.
Daca exista intelegere, iubire si armonie, da, e mai bine cu iubitul.
singuratatea nu este solutia ideala… cred asta din toata inima…
vine insa o vreme… cand frumos este, ca orice copil sa se detaseze de parinti… sa se formeze intre ei un alt fel de relatie…
independenta eroant inteleasa, conduce la esecuri dezastroase… pentru copii este benefic sa asculte sfaturile parintilor… chiar si cand ajung ei insisi la a doua tinerete… sa le rationalizeze si sa le aplice, daca este posibil, la noile conditii…
cumva… am plecat de langa parinti imediat ce am terminat clasa a opta… si tot m-am indepartat pana cand, acum, ne desparte un intreg ocean… dar legaturile intre noi nu sunt rupte… ci sunt pastrate si intretinute cu dragoste…
este adevarat ca… parintii nu ni-i alegem… si ca… uneori nu sunt ce ar trebui sa fie… dar… daca ei nu sunt… sa fim noi… sa nu ne scuzam cu atitudinea lor… ci sa o avem pe a noastra… asa cum ne-am fi dorit sa fi fost a lor…
oricat de invechit ar suna… spun ca… familia este baza societatii… si ca de ea depinde viitorul omenirii… deci… sa nu fugim de familie… ci sa ne-o forma frumoasa si benefica pentru toata lumea…
Ovi, sunt total de acord cu tine, insa eu ziceam de o independenta care te ajuta sa te maturizezi, sa evoluezi, sa intelegi mai bine viata, sa lupti mai usor cu greutatile, cu obstacolele, nu una care conduce la dezastre, cred ca stii expresia aia: fac ce vreau, dar stiu ce fac. :biggrin:
da… stiu foarte bine expresia… si imi place…
cred insa ca… se poate ajunge la maturitate si locuind impreuna… nu este obligatorie plecarea…
plecarea… in opinia mea… este determinata de alti factori… cum ar fi… spatiul locativ care nu mai este suficiint, din varius motive… casatoria… cred ca dupa casatorie noul camin este potrivit sa aibe propriul spatiu intim… si altele de genul acesta…
nu consider ca… omul, ca fiinta umana… are nevoie sa fie impins din cuib ca sa zboare… asa cum am inteles, volturii procedeaza cu puii…
cred ca… un tanar… care este in procesul de maturizare… va fi scutit de multe cucuie in cap… daca ar fi mai apropiat de parinti si ar fi dispus sa invete de la ei… (de prisos sa spun ca, ma refer la un tanar inteligent… care stie ce sa faca cu prezenta parintilor… si nu la tinerii de bani gata… care doar toaca bani si fac accidente cu bolzii primiti cadou la 18 ani…)
Ovi, probabil ca tinerii sunt mai rebeli si chiar au nevoie sa se dea cu capul de pragul de sus pentru a acumula ceva experienta de viata. Isi doresc mai mult ca orice independenta, si nu pentru ca nu sunt atasati de parinti, dar pentru ca vine o vreme cand simti ca trebuie sa faci totul singur, sa faci propriile tale greseli, sa le repeti de mii de ori, iar in final sa inveti cate ceva din ele. Probabil ca acele cucuie de care amintesti tu se numara printre dezideratele lor. Doar cei teribil de intelepti invata din greselile altora si le asculta sfaturile, dar cum intelepciunea nu e o caracteristica a tineretii, majoritatea se avanta in valtoarea vietii si-si spun: fie ce-o fi!
Din totdeauna am locuit cu parintii in aceiasi curte, dar in alta casa.
De regula nu sunt om de casa, adica mai mult la munca sau prin tara, acasa fiind mai degraba oaspete. :)
Pot spune insa ca desi pana sa ma casatoresc era OK sa fac ce vreau, cand vreau, viata de familie este una de dorit. Acum, cand am si 2 copii, ma gandesc ca viata mea ar fi fost pustie fara ei.
Consider ca desi pare frumos sa fii solo, totusi omul este o fiinta sociabila, si nu ar putea fi fericit singur, chiar daca mai apar si certuri.
Pai solo pana iti gasesti sufletul pereche, evident. Apoi, te muti cu acesta si intemeiezi o frumoasa familie, exact asa cum ai reusit tu. Sa-ti traiasca copilasii, ce varsta au?
Erik are 5 ani si Dany 4.
Ce nume dragute le-ati dat, sunt inca micuti, perioada cea mai frumoasa pentru un parinte.
cu ceva timp in urma am scris si eu 2 posturi cu avantajele si dezavantajele singuratatii
pot spune ca imi place ca sunt pe cont propriu, ca nu depind de nimeni dar uneori toate astea devin dezavantaje :D
e bine si placut sa fi rasfatat de parinti si familie ;)
si cand nu mai sunt EI? ce vei face?……dezavantaje de ce?viata e o lupta continua pt fiecare individ,intotdeauna cand gasesti si sti ca ai o poarta de salvare(parinti,rude,prieteni)nu vei face nimic riscant din care sa capeti experienta,nu vei lupta niciodata sau nu vei avea orgolii,sau cel putin sa povestesti sau sa iti aduci aminte candva cu trecerea anilor de ceea ce ai facut TU nu ALTII , pooop
Da, Lilly, imi aduc aminte articolele tale
, evident ca sunt si dezavantaje, nu stiu sa existe situatii perfecte. De dorit este sa aflam cat mai repede ce ni se potriveste cel mai bine.
Singura nu am stat pana acum, desi mi-am dorit acest lucru. Uneori ma gandesc la faptul ca atunci cand esti singur ai mai multa liniste, nu mai ai cu cine sa te certi, faci ce crezi de cuviinta fara sa te gandesti ca mama/tata/fratele/sora s-ar putea supara. Am locuit o buna bucata de timp cu partenerul. Acum locuiesc cu parintii. Se bucura sa o aiba pe Eva printre ei.
Iar tu poti merge linistita la serviciu.
Exact. :P
Si eu locuiesc in continuare cu parintii (bine, doar cu mama), sper ca asta sa nu ma scada in ochii tai. Poate ca si independenta are partile ei bune
Tia-ai dorit vreodata sa locuiesti singur, Danny?
Iti eram dator cu un raspuns: N-am luat inca in calcul aceasta posibilitate, dar o sa vina si acea clipa. Nu cred ca mi-ar placea solitudinea, imi place ideea de a locui cu cineva.
Cred ca e cel mai sanatos de la o varsta sa stai singur,totusi daca ar mai veni in vizita parinti nu ar fi o tragedie ( asta daca anunta din timp).
:)) Mi-a placut paranteza finala. :biggrin:
Clar locuitul singura. :)
“Iubesc mai mult ca orice confortul si stabilitatea, necunoscutul ma ingrozeste, noul ma infioara. Sunt conservatoare pana in maduva oaselor si extrem de atasata de casuta mea.” – sunt exact ca tine. Nu am avut nici curiozitatea si nici puterea sa merg sa studiez in strainatate, sa plec cu vreo bursa, sa plec sa fac un curs. Mi-e teama de mor, eu vreau sa stau in casa mea, cu iubitul meu. :) Stiu ca nu e bine, ca ratez sanse…dar asta imi doresc.
M-am mutat singura in primul an de facultate, deci acum vreo 5 ani. M-au ajutat parintii un timp, imi duceam rufele la mama, imi faceau mancare, dar apoi, pe parcurs, m-am obisnuit sa fac eu totul singura. Si e foarte bine asa, am parte de tot ce ai spus tu, mai ales de acea liniste. La mine in casa eu nu suport certuri si tipete, noi 2 ne intelegem f bine, suntem amandoi linistiti, am parte de relaxare cand ajung acasa, exact asa cum trebuie.
E minunat cand exista iubire si intelegere, Mihaela, se pare ca ti-ai gasit sufletul pereche.
De o saptamana stau singur. Pe de o parte e fain dar am multa treaba : vase, rufe, curatenie, cumparaturi, datorii, pe langa ce mai am eu de facut. Ce sa zic, e liniste. Fac ce vreau, cand vreau. Practic nici o diferenta. :))
Te-ai mutat din Brasov? :dizzy: :shocked:
Da :(. Sper totusi sa ma intorc cand o sa-mi rezolv anumite probleme. Pana atunci : Singur, atat de singur :))).
Neataaaa….tarzie!
Eu am locuit si cu parinti si cu socrii si apoi cativa ani si singur. Cel mai bine e sa locuiesti singur sau cu jumatatea ta, daca o ai. In rest, mereu vor fi discutii si comentarii
Se accepta si cu intarziere… decat niciodata…
Dimineata sau statul singur…sau jumatatea fiecaruia…sau toate?
Neata, evident. Atat timp cat este pe articolul curent, orice comment e binevenit, chiar si cu intarziere. Dar ce bizi esti tu, Marin. :biggrin: Te distrezi, nu gluma. :silly: :cheerful:
Da de unde stii ca sunt bizi? :tongue: sau ca ma distrez? :ermm: :dizzy: :devil: :w00t:
Ti-am observat lipsa din blogosfera, iar summerday ti-a dus dorul… :ermm: :blush:
Am banuit ca trebuie sa fii la distractie…doar era duminica. :ninja: :w00t: :cheerful:
Ei, mai imi fac si eu de cap din cand in cand. dar dupa ma intorc la cele dragi :cheerful:
Sa stii Marin ca o evadare din blogosfera, chiar si numai pentru o zi, e tare utila. Sper ca ai fost la munte. :biggrin:
Aveti munti in Bucuresti si eu nu stiu? :tongue:
Hopa, cineva a fost in capitala. Si cred ca stiu si motivul. :cheerful: :silly:
:biggrin: :unsure:
Mie îmi place mai mult să fiu pe cont propriu. Sunt multe momente în care simt nevoia de a fi singur, de a lucra fără să mă bată nimeni la cap.
Da, Glappy, artistii au mare nevoie de un mediu in care pot lucra linistiti, majoritatea sunt mai degraba introvertiti, iubitori de singuratate, tacere, introspectie. Ma bucur ca te revad
, si tu ai foast tare bizi. :biggrin:
De multe ori stăteam noaptea să lucrez, tocmai pentru că era o liniște deplină și nu intervenea nici „un factor extern”(părinții) :)) . Da, am fost cam ocupat, facultate,muncă, muncă și tot așa în fiecare zi. Acum am ceva mai mult timp liber, sper să-mi fac timp să citesc cel puțin blogurile din blogroll.
Pai atunci spor la treaba, ai ceva de recuperat, sa inteleg ca recent te-ai mutat in Bucuresti…si locuiesti singur? :shocked:
Da, sunt în București.Am stat singur din iunie până în octombrie și a fost foarte bine, dar din păcate acum stau la cămin, e mai ieftin.
Deci am banuit bine… :cheerful:
Mi-a facut placere sa citesc comentariile, iti poti da seama asa cum fiecare, din perspectiva propriei experiente si a modului de a fi, prefera fie sa locuiasca singuri, fie cu parintii..
Eu am o situatie mai neclara. De aprox. 5 ani locuiesc cu o fata (are 15 ani ea). Insa parintii nostri (si ai mei, si ai ei) locuiesc si ei in ,,apropiere”, in acelasi bloc, mai exact. Deci, pe cont propriu oarecum, insa cu parintii aproape (ma rog, mama).
Personal, cel mai mult imi doresc sa ma pot muta cu prietenul meu. Dar cum eu nu am un loc de munca stabil, si deci, nici o sursa de venit bine definita (variaza mult), si in conditiile in care vreau sa ma tin de facultate… nu stiu cand vom reusi asta..
Apropo de subiectul articolului precedent, cred ca la ora actuala acesta e cel mai mare ,,de-abia astept sa…” al meu.
In mod normal, probabil as vrea sa locuiesc singura. Imi place sa am spatiul meu si libertate deplina in ceea ce priveste timpul MEU. Dar ma incanta ideea ca din acest punct de vedere ma aseaman cu prietenul meu. Si el are nevoie de spatiul si timpul lui. Iar astea sunt doua chestii pe care ni le respectam si ni le vom respecta si pe viitor.
Nu cred ca as suporta sa locuiesc iar cu parintii, imi e suficient cat interactionez cu ei. Cred ca e o distanta/apropiere buna, ii vad si vorbesc cu ei atat cat sa imi satisfac nevoia de afectiune, de apropiere, dar cat sa evit (cat se poate) certurile alea marunte si stupide.
Foarte interesant aranjamentul asta, Iulia, cred ca orice tanar si l-ar dori…au gandit bine parintii, sunt in permanenta cu ochii pe voi, dar, va ofera si libertatea de care aveti atata nevoie. Cat despre relatia si mutatul cu prietenul tau, trebuie sa recunosc ca mi se pare destul de complicata situatia, pentru ca pe de o parte vreti sa fiti impreuna, dar pe de alta parca va e bine si pe cont propriu, fiecare cu spatiul sau intim. :dizzy: :unsure:
Da, e oarecum complicat. Insa ideea ca amandoi stim cat de important e pentru celalalt spatiul intim (empatizam 100% aici :happy: ), face ca lucrurile sa fie mai simple. Problema e financiara mai mult…
Sper ca in urmatorii 2 ani, maxim, sa ne mutam impreuna – dar in conditiile in care nu mai depindem de parinti, deloc, altfel nu vad sensul. Am prieteni care s-au mutat de acasa, in chirie, insa parintii inca le dau bani pentru intretinere… Probabil ca ar fi si asta un pas intermediar, nu stiu.
Iulia, uneori, fara ajutorul lor e imposibil. Macar sa te imprumute, daca nu altfel. :ermm: Si criza asta care se prelungeste la infinit… :wassat:
Conteaza foarte mult sa-ti gasesti un job bine platit. :cwy:
Pai Nice, cum sa ma imprumute cand abia se descurca ei… Anul asta, i-am imprumutat eu bani mamei mele de mai multe ori decat invers. Nici nu imi permit sa ii cer ceva, cand stiu ca se descurca greu.. Au fost cateva evenimente in familie care i-au afectat si financiar (nunti, un deces…). Si da, situatia generala din tara nu ajuta prea mult (chiar deloc).
Foarte frumos gestul tau, Iulia, mama ta trebuie sa fie tare mandra de tine…
Imi doresc din toata inimioara si din toata pipotica mea sa locuiesc doar cu Miresu’. Ma consolez cu gandul ca o veni ea, si vremea aia. Totusi… sunt muuulte treburi, multe chichite, multe mici aspecte care schimba totul. De-aia incerc sa vad doar partea buna de a locui si cu mama si fratele meu. Nu pierd din vedere visul de a locui singuri, dar nici nu vreau sa-l accentuez atat de tare incat sa-mi iau campii. :)) Cam asa ceva…
Saptamana cu soare sa ai! :)
Da, asta e un vis care trebuie sa vi se indeplineasca cat mai curand posibil, aveti nevoie de un loc numai si numai al vostru, trebuie sa existe o cale…
, am inteles ca de maine se mai incalzeste? :whistle: :unsure:
Merci asemenea, Andera
Hmmm… Parca mi se pare din ce in ce mai frig, dar pe de alta parte, eu sunt friguroasa de fel si mi se pare mereu ca e mai frig decat este de fapt. :))
Deci, cum e mai bine din punctul vostru de vedere, singur sau cu parintii? Ati locuit vreodata singuri, visati la asta?
M-as descurca de minune. Stiu sa gatesc chiar bine (dupa cum vezi… n-am murit pana acum 
), de spalat spala masina, curat nu e greu de facut, daca bagi o muzica buna (muzica merge si la gatit, btw)… asa ca as fi in elementul meu :biggrin:
.
Hmm… daca n-ar fi fost un divort/partaj la mijloc (parinti)… plecam de la 20 si ceva de ani. Eh… n-am facut-o la 20, am facut-o la 30, si chiar daca nu mi-e usor (gatit, spalat, curat, etc), prefer asta. Locul unui barbat nu e langa mama. De fapt… nu e langa parinti. E acceptabil in cazul unui baiat, dar nu in cel al unui barbat. Cel putin, asa vad eu lucrurile.
Locuiesc cu gazda, deci nu pot spune ca locuiesc singur, dar… exista si zile in care raman singur acasa. Uh… si ce bine ma simt!
Daca imi doresc sa locuiesc singur? You bet!
E unul dintre lucrurile pe care mi le doresc foarte mult. Sa locuiesc singur :whistle: … si sa trantesc usa, daca am chef, sa-mi chem prietenii la un ceai/vin/gin/ whatever, la orice ora, si in orice numar, si sa stam tolaniti pe jos, cu tigari in bot :devil: . Sa umblu gol pusca prin casa, in slow motion
Sa-mi transform sufrageria in atelier de sculptura/service IT sau studio muzical.
Ehee…
Dream on, white boy…
Neata, Cristian
, se pare ca asta e una din dorintele tale cele mai fierbinti, sper sa ti se implineasca cat mai curand 
, din fericire nu a trebuit niciodata sa locuiesc in gazda, nu cred ca m-as simti in largul meu… :ermm:
multumesc pentru gand, @Nice
Always. :cheerful:
Încă stau cu ai mei – mă rog, jumătate de „ai mei” :biggrin: Am avut grijă de casă două săptămâni. Tot ce înseamnă asta: mâncare, facturi, cumpărături, curățenie, rufe, vase, copilu’ (adică sorumea care, deși e destul de mare, are momentele ei de copilăreală). Plus școală și tot ce mai fac eu în general în timpul liber. M-am simțit bine, în sensul că era măgulitor cumva să am o astfel de responsabilitate. Dar e la fel de obositor, mai ales când nu-ți ies socotelile :getlost:
Vreau să plec de acasă, cât mai curând, dar nu din cauza dorinței de independență, pe care o am oricum, în limitele… vârstei! Și nu-s așa drăgălită de mama. Da, nu gătesc constant și nu sunt eu responsabilă de curățenie, dar știu să le fac și s-a dovedit că pot :happy: Vai, ce modestă sunt!
Singurul lucru care mă sperie la ideea de a fi departe de casă e că nu voi mai avea atâta timp de petrecut cu ale mele fete dragi. E un fel de atașament pe care nu l-am mai văzut la nicio prietenă de-a mea.
Știi că mie mi se face dor să fug, o zi, cât stă soarele de veghe. Să mă plimb, fără țintă, fără program :happy: Și, știu că uneori familiile se ceată des, dar am petrecut câteva weekend-uri într-o familie cu mulți frați,veri, nași, copii, prieteni… Și e așa plăcută atmosfera veselă, deși obositoare, când se râde mult, fiecare stă pe unde apucă… Sunt așa ordonată în viața de zi cu zi încât mi-e dor de… nereguli.
Pupici! Oh, da, și te aștept la Gaudeamus! Să ne vedem! Sâmbătă, pe 26, la ora 18 :biggrin:
Merci mult de invitatie, Ada. :kissing: Cat despre plecatul de acasa, se va intampla si asta, curand vine facultatea. :biggrin: Probabil la Bucuresti.
Aș fi vrut în altă parte dar… am mai multe ajutoare pe acolo.
O sa te obisnuiesti, si la un moment dat chiar o sa-ti placa…
de pe la 16 ani incolo cred ca am mai stat cu parintii doar vreo doi ani, in transe … a fost misto. desi singuratatea asta a venit si cu o groaza de responsabilitati.
cred ca este bine sa o iei pe picioarele tale cat mai repede. prea multa dependenta strica.
Eu nu-mi permit sa ma mut singura.
Hmm…cred ca ambele variante au multe avantaje si dezavantaje…Dar cum imi place sa fac doar ce vreau, cand vreau…cred ca singur…Si ca argumen principal pun si eu linistea! :happy: ..O apreciez foarte mult…Dar bineintelesca si inconjurat de familie este bine…Si cred si eu ca idealul e cu iubita…dar mai e pana atunci
:happy:
Mda, dar depinde si de partener… E foarte importanta intelegerea. :ermm: :dizzy:
Normal ca depinde…dar oricum de asta iti dai seama inainte..ca doar nu te muti cu cineva cand inca esti nesigur de persoana respectiva.. :ermm:
Pai eu stiu, unii se mai grabesc… :dizzy: :ermm:
Nice, Mario e genul de om multitasking – se descurcă în orice condiţii. Dacă îl trimiţi în Sahara va reuşi să vândă nisip berberilor, dacă îl trimiţi în Alaska va vinde zăpadă indigenilor şi dacă îl trimiţi în Siberia într-o luna îşi face o casa cu tot confortul. Aşa….în legătură cu mine – n-am prea avut ocazia să stau singur dar, în condiţiile în care mai ai părinti, o zona-tampon bine definită cred ca e OK. Tu cu treaba ta, ei cu treaba lor.
Dragooooos, neataaaaaaaa, de unde ne scrii? :dizzy: Din Tauti? :biggrin:
:cheerful:
Da! Gata, mi-am pus internet la Tauti!
Yupiiiiiiiiiii, dar cum ai reusit sa-l instalezi atat de rapid? :biggrin: :dizzy: Cum te simti la noua resedinta? Te-ai acomodat, te-ai adaptat? :ermm:
Pai internet se gaseste in ziua de azi peste tot….apa nu se prea gaseste….
Deocamdata n-am prea avut timp sa ma …. simt. Ne-am mutat, dupa care am inceput sa ne aranjam cât de cât, am taiat lemne, am pornit centrala, am pierdut apa, am oprit centrala….ma rog, peripetii.
De adaptat nu e problema. Sunt deja adaptat de când mi-am pus in cap sa ma mut aici :-)
Ia vezi tu Dragos, poate faci un articol pe tema asta(cu peripetiile). :tongue: :cheerful: Sounds like fun. :biggrin:
Am sa fac dar….mai ai un articol de-al meu in stand-by….
Interesant articol. Eu zic ca depinde de situatie. In diferite etape am experimentat de toate si fiecare situatie a avut avantaje sau dezavantaje. As mai vrea sa mai stau cu mama sa ma rasfete. Dar mama nu s-a bagat niciodata intre noi decat eventual sa ne ajute, a fost o fiinta cu adevarat unica.
Dar sa nu fiu nerecunoscatoare. Acum e bine la casuta construita prin munca noastra, doar noi 3. Culmea e ca fiica-mea sustine ca nu se va muta curand, ea tot cu noi ramane pentru ca eu trebuie sa-i gatesc si candva tarziu sa-i ingrijesc copilul :biggrin: I-am spus ca am sa o inregistrez si o sa-i pun asta cand o va lovi dragostea!
Diana, dar tu cum preferi, sa o ai cat mai mult langa tine sau sa-si gaseasca propriul drum in viata, departe de casa parinteasca, cat mai curand?
Greu de raspuns. E un amalgam interesant. E un caracter foarte independent, dar in acelasi timp depinde afectiv foarte mult de mine. Ii doresc sa si gaseasca propriul drum in viata. Sa si ia deciziile bune sau rele singura. Iar eu o voi sprijini mereu atat cat pot. Dar sa stii ca nu e usor sa-ti privesti copilul “lovindu-se” de viata si tu doar sa privesti…
Sunt sigura ca o vei ajuta de cate ori vei avea ocazia, vei fi mereu langa ea la greu. Asa o simt si eu pe mama si e mai mult decat suficient. :cheerful:
Singur / cu iubita, evident, cu părinţii ai destule limite, e casa lor, se aşteaptă să te comporţi altfel decât atunci când ai stabili tu regulile casei.
cred ca oricine la un moment dat isi doreste independenta. Depinde la ce varsta, pentru ca unii sunt foarte atasati de parinti si le e greu ….
Nu spun ca in casa alor mei a fost rau, dar incepand de la 18 ani stau cu prietenele mele in Bucuresti. Pe acasa trec o data pe luna, vreo 2 zile. Si cred ca e mai bine asa. Am invatat multe de cand am plecat de langa parintii mei. Eram oricum obisnuita sa ma confrunt singura cu unele probleme, dar acum am fost capabila sa stau pe propriile mele picioare si sa-mi fac un rost in Bucuresti. Nu as revoca decizia asta pentru nimic in lume!
Eu locuiesc cu ai mei. Din pricine materiale nici nu se intrevede vreo schimbare in viitorul de lunga durata, n-as avea din ce=mi plati si o chirie si o intretinere.
Am mai stat in gazda, ba chiar o perioada n-am avut nici teve, nici computer, nimic. Dar ma simteam bine, aveam timp sa citesc, nu ma deranja gazda decat cand isi amintea sa-mi povesteasca din tineretea ei.
Eu sunt in ipostaza in care mi-as dori sa am libertatea de care vorbesti tu, de a-mi primi prietenii prin vizite (imi plac mult oamenii care au casa deschisa pentru prieteni mereu) si mai ales mi-ar placea sa nu mai aud certurile alor mei.
Si mi-ar mai placea ceva : cateodata sunt prea obosita ca sa mai raspund chiar si la banala “cum a fost azi?”. Si cateodata vreau sa nu mai insiste, sa inteleaga ca nu mi-e rau, ca nu-i tratez cu indiferenta, doar vreau ceva tacere.
Cred ca asa suntem mereu : are cine sa ne intrebe de noi – vrem tacere, n-are cine sa ne vorbeasca, atunci am rupe in jumatate totul numai sa avem pe cineva prin preajma.
Eu sunt o fire mai “salbaticuta”, ma inteleg bine cu mine insami, nu ma sperie sau plictiseste singuratatea. Deci cred ca te inteleg, Nice, chiar daca nu din perspectiva temerii de nou.
Hehe, iar observ unele similitudini, nu poate decat sa ma bucure.
Doamne, sunt secole de când n-am mai trecut pe-aici:P Totuși, articolul m-a captivat și trebuie să răspund.
După cum bine știi, eu locuiesc cu ai mei, încă. E bine că mi se gătește de cele mai multe ori, și pur și simplu ajung acasă și știu că e acasă și nu sunt singură, însă deseori aș vrea să locuiesc singură, pentru că mă omoară faptul că trebuie să cer voie și că nu mă pot întoarce acasă la ce oră îmi trece mie prin cap …
Eu sunt o fire foarte independentă și de-asta mi-e greu … însă știu că va veni momentul în care voi locui singură sau mă rog, măcar cu partenerul, doar noi doi :)
Neata, Misce, exact, pare ca in vremurile bune…
Multe s-au schimbat intre timp… :cwy: :dizzy: 