Canionul Tara

Parcul Durmitor-panorama

La inceput de toamna, cand inca peisajul mai pastreaza ceva din coloritul si prospetimea verii, am purces la cules de nestemate din vestita comora muntenegreana bine ascunsa in Alpii Dinarici, cladita din calcare, impodobita cu brazi si pini negri si oglindita in ape repezi, turcoaz, Parcul National Durmitor. Cautam cel mai pretios si mai stralucitor diamant al sau, sculptat de milenii de un rau salbatic si tenace, Canionul Tara. Desi pe tot drumul vremea fusese insorita, cum am “debarcat” in defileu, supranumit si “Lacrima Europei”, cerul s-a innegurat brusc, astfel, diminuandu-se mult vizibilitatea in zona.

Tara serpuind prin vaile din canion

"Canionul Tara"

De ce este Canionul Tara deosebit?

In primul rand pentru ca este cel mai mare din Europa (cel mal lung si cel mai adanc) si al doilea din lume dupa mult mai celebrul Grand Canyon din SUA. Are o lungime de 82 de km si o adancime maxima de 1300 de metri si este de o frumusete uluitoare avand pe traseu numeroase cascade, fiind marginit de pereti abrupti ce adapostesc 80 de pesteri si traversat de poduri uimitoare precum si locul de belvedere clasic, pe care am oprit si noi, Durdevica.

Loc de popas, Podul Durdevica

"Podul Durdevica"

 Cu cei 365 de metri si cinci arcade superbe, in 1940 cand a fost terminata constructia sa, podul din beton era cel mai lung din Europa. Are o istorie interesanta pentru ca la un moment dat, in anul 1943, a fost dinamitat de catre partizanii sarbi intr-o lupta impotriva trupelor fasciste si apoi refacut (in 1946). Constructorul sau a fost capturat si executat de catre italieni.

Podul de pe Tara in toata splendoarea sa. Aici se organizeaza bungee jumping.

"Langa Pod"

Canionul Tara in amonte de Podul Durdevica

"Panorama Canionului Tara"

Pe podul Durdevica

"Pe podul Durdevica"

Ne aflam la o inaltime de 172 de metri deasupra apelor turcoaz ale Tarei. Privelistea e spectaculoasa si ne uitam cu grija sa nu ne ia ameteala. :silly:

"ape turcoaz"

Ce activitati putem desfasura, in afara de bungee, in canion?

Tara este celebra pentru ca pe apele sale se pot face sporturi extreme precum canoe si rafting. Nu si acum, caci nivelul raului este extrem de scazut. De asemenea se poate explora zona cu jeep-ul sau se practica echitatia.

Preturi cazare si sporturi extreme pe Tara. Destul de rezonabile, nu?

Cazare in zona

"Vile Muntenegru"

Canionul Tara de-a lungul timpului

Oameni intreprinzatori, muntenegrenii si-au deschis mici magazinele cu suveniruri in zona, de unde ne-am “aprovizionat” si noi.

Platouri presarate cu casute pitoresti

Ne luam ramas bun de la Canionul Tara. Pornim la drum sa descoperim si alte minuni ale Parcului National Durmitor: 18 lacuri glaciare, 5 canioane, varfuri semete de peste 2200 de metri, inclusiv cel mai inalt din Muntenegru, vf. Bobotov Kuk de 2522 de metri, paduri virgine, izvoare, endemisme, peisaje de vis adica toate elementele care au dus la includerea sa, in anul 1980, in Patrimoniul UNESCO.

 Sunteti amatori de aventura si adrenalina? Va tenteaza o vacanta plina de senzatii tari in Canionul Tara si Parcul National Durmitor?

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

66 de comentarii la “Canionul Tara”

  1. Wow! Foarte faina zona, nu auzisem pana acum de Canionul Tara….Interesant! :smile: Sporturile extreme in general pe mine nu ma tenteaza (poate cu o mica exceptie, alpinismul/escalada, dar si astea cu o limita, nu m-as aventura asa aiurea) dar as face niste drumetii cu rucsacul in spate pe muntii aceia :biggrin: !! A fost primul gand cand am descis articolul tau si-am vazut pozele. Sunt minunate! :smile:

    1. Da, se practica si alpinismul si drumetiile, nu le-am mai amintit pentru ca se subinteleg. :biggrin:
      Poate o sa ajungi one day, Larisa, si nu cred ca vei fi dezamagita, zona e foarte spectaculoasa, cu nimic mai prejos decat altele mult mai celebre… Muntenegru e inca la inceput cu turismul, ar trebui sa-si promoveze mai bine frumusetile. Ca si noi de altfel.
      Pentru ei, cea mai de pret comoara e Parcul Durmitor, pentru mine e Fiordul Kotor. :wub: :biggrin: :cool:

      1. Sa stii ca am vazut ceva fotografii in ultima vreme pe la cunoscuti si pe bloguri din Muntenegru si am auzit si povesti cum ca ar fi o tara minunata. Sincer, chiar imi doresc sa merg intr-o zi acolo. Pare o tara foarte faina.

        1. Da, stiu ca romanii au luat cu asalt aceasta destinatie, stiu ca prin blogosfera au aparut articole despre obiectivele din Muntenegru, stiu ca vizitezi bloguri care au scris despre Tara si Kotor, dar fiecare le vede in felul lui, le descrie in felul lui. Imi plac mult peisajele si arhitectura din Muntenegru, e o tara unde clar mi-as petrece o vacanta de 7 zile. Mi-ar placea mult Budva, e foarte frumoasa statiunea. :cool:

  2. Asta este dovada clara ca nu trebuie sa mergi in locuri foarte indepartate pentru a gasi frumusetea naturii. Nu stiam nimic despre acest loc fascinant, nici macar de existenta lui nu auzisem pana la tine.
    Dar nu as refuza o excursie pe acolo. Sigur as incerca tot ce as gasi. Doar vremea sa tina cu mine.

    1. Asa e, Vienela, buna observatie! :wink: :cool: Paradisul la o aruncatura de bat. :cheerful: Nici eu nu stiam mai nimic despre Croatia si Muntenegru, tarile astea din Pen. Balcanica au fost cam vitregite pana acum de reclama, toata lumea vorbeste doar de Italia, Franta si Spania. Dar acum, ca romanii au inceput sa le decopere, le-au luat cu asalt. Se vorbeste chiar de un nou centru de interes, Albania. :biggrin: :dizzy: :whistle: Vremea tine cu cei care merg in zona la sfarsitul primaverii si in lunile de vara. In rest, risti sa ai parte de surprize neplacute.

    1. Mihaela, bunjee nu as face nici eu, nici sa ma platesti, sa ma ingropi in aur, dar canoe sau rafting(cu vesta din aia pe mine) parca suna tentant… Nici cu jeep-ul n-ar fi prea rau… :w00t:

  3. Superb! podul imi va ramane mult timp in memorie
    Ca sa raspund la intrebare nu! nu sunt fan adrenalina, aventura, senzatii tari! cea mai mare aventura pentru mine si vis de gen e Desertul! (pe camila??!!) mi se pare suficient :)
    Nu as sari in gol de la inaltime, nici nu m-as lupta cu valurile! sunt genul de activitati ce imi dau fiori nicidecum fluturasi de fericire :)

    1. Si mie mi-a placut podul, mai ales sa-l traversez…era atat de lung, nu stiu daca se vede bine din poze acest aspect. Sa stii Alice ca in desert mi-ar placea si mie sa ajung…acolo aventura! :w00t:

    1. Ai sa razi, Dragos, dar le-am vazut, am fost acolo in urma cu multi ani, dar tu ai fost la Detunate? :unsure: :whistle: Ai urcat pe ele, le-ai atins? Dar la Ruginoasa ai fost? :biggrin: :ermm:

        1. Pai ce mai astepti? Du-te, imprumuta si un aparat foto mai calumea sa punem un articolas pe blog. Du-te la ambele intr-o excursie… :biggrin: :wink: :w00t: O sa-ti placa mult, garantat! :ninja:

  4. Frumos Canionul Tara:) in privinta aventurii as avea cateva lucruri care vreau sa le fac in viata unul dintre ele ii sa pilotez un avion biplan :wub: chiar daca am oarecum frica de inaltime cred ca atunci cand esti acolo sus printre nori cam uiti de inaltime si de frica si ar fi un lucru care m-ar scapa de frica de inaltime. :devil:

    1. Nu e cam periculos pilotatul asta, Daniel? Mie imi este foarte frica de zbor…nu ma simt comfortabil deloc in avion. Sper sa-ti indeplinesti visul… :cheerful: :unsure:

          1. Ai incercat sa joci prinsa cu bicicletele era un exercitiu foarte important pentru pilotii de avion in timpul marelui razboi si se pare ca acest exercitiu se foloseste si azi:)

  5. Aflu abia acum despre acest canion. E intr-adevar superb, impresionant. Imaginile pe care le-ai capturat sunt absolut minunate. Nu m-ar tenta deloc nicio chestie de-asta extrema. Lasa, sa fie la altii! :tongue:
    Despre Croatia stiu ca este o destinatie turistica foarte importanta dar despre Muntenegru mai putin. Dar se pare ca vine tare din urma.
    Felicitari pentru fotografii! Pentru mine sunt o adevarata incantare. :smile:

    1. Da, Elly, din ce in ce mai multi romani merg in vacanta in Muntenegru. E mai ieftin ca in Croatia si, poate, la fel de frumos. Muntenegru are trei locuri(din ce stiu eu) interesante: PN Durmitor, Fiordul Kotor inconjurat de orasele de vis si Budva, o statiune extraordinara. metropola turismului din aceasta tara.
      Merci mult :heart: , ma bucur ca ti-au placut, din pacate vremea nu a tinut cu mine… :cwy:

  6. Salutare, Nice! Eu merg incet cu sporturile extreme :cheerful: Nu de altceva, dar dupa 25 de ani nu se mai refac oasele prea repede :devil:
    Defect profesionale deja: n-am prea vazut taieri de paduri in pozele de mai sus :smile:
    E frumos ce au unii, insa e si mai frumos ce avem noi :cheerful: Probabil ca nu imi voi dori niciodata sa vad canionul asta :smile:

    1. :lol: Neata, Marin, ca buna nu prea e… :biggrin: :sad: :sick: :angry: Nici macar rafting? Sau jeep-tour?
      Inseamna ca te multumesti cu muntii nostri? :biggrin: Eu as vrea sa vad toate zonele spectaculoase de pe Glob, pana si Trei Defilee din China… :tongue: :silly:
      Eu ma plictisesc sa merg mereu in acelasi loc, am vazut Busteniul de cel putin 10 ori si nu mai vreau sa ajung acolo niciodata. :biggrin: :devil:
      Incerc sa-mi aduc aminte daca am vazut paduri taiate pe traseu, hm, momentan nu reusesc, sunt :dizzy:

      1. Pai, 10 Tare la un loc nu sunt mai frumoase ca zona Rucar-Dambovicioara din Arges :cheerful:
        Jeep-tour se poate spune ca am facut ieri :devil:
        Eu nu prea merg in acelasi loc, cu toate ca am unele in care prefer sa merg, atunci cand am nevoie sa relaxez :smile:

        1. Zici de Cheile Dambovicioarei? Hm, eu aici nu v-am aratat decat 1% din canion(are 82 de km). Iar pozele nu sunt foarte reusite pentru ca vremea era inchisa, iar Canonul meu exceleaza doar pe timp insorit, adica la lumina buna.
          Nici nu am vrut sa-l incarc prea tare, trust me, zona e de senzatie. Nu avem noi in tara al doilea canion din lume…

          1. Nu zic de nicio cheie :cheerful: Am zis zona Rucar-Dambovicioara. Ma refer la partea aia de nord a judetului Arges care are culoarul Rucar-Bran care se continua si in sudul judetului Brasov. Si avem muntii Fagaras intr-o parte si icisa langa ei muntii Piatra Craiului. Insa pot continua la nesfarsit. La cativa km mai sus de cele pomenite de mine, tot in Brasov sunt padurile de la Sinca, paduri virgine de secole asupra carora omul nu stim sa fi intervenit.

            Prin urmare, imi place canionul muntenegrean si ma bucur pentru momentele traite de tine si de articolul tau. Insa, iertare daca imi place mai mult tara in care traiesc :biggrin:

            1. Marin, inteleg pasiunea ta pentru Romania, dar articolul acesta nu era o comparatie cu tara noastra. Nu am pomenit pe nicaieri cuvantul Romania.
              Eu nu zic ca nu avem zone frumoase in tara, dar unii dintre noi poate vor sa mai vada si altceva. Sa nu se rezume doar la ea. Eu sunt fericita cand calatoresc prin tari straine si asta e tot ce conteaza. Imi place mult si ce vad…
              Multi barbati sunt ca tine, imi aduc aminte de un prof de istorie care isi construise o casa intr-o zona de deal din Ro si ne-a marturisit ca de acum inainte isi va petrece toate vacantele acolo, ca nici nu vrea sa auda de alta tara. Eu, desi nu il aprob, incerc sa-l inteleg. Deh, e iubirea de glie.
              Aveam eu un iubit, el nu vroia sa mearga nicaieri niciodata decat la mama lui la tara. Cica acolo se simtea el bine… Intr-un weekend e ok sa mergi la tara, dar si concediile sa le petreci tot acolo? Cand i-am marturisit ca vreau sa vizitez Barcelona m-a intrebat: dar ce iti trebuie tie Barcelona? Era clar ca nu ne potriveam… :cwy: :alien:

    1. Neata, Minnie :kissing: , foarte corecta observatia ta, oricum drumul prin Parcul National Durmitor a fost mai mult in autocar, rare au fost momentele cand am coborat, iar Podul Durdevica e unul dintre ele. Dar am vazut imagini pe net cu rafting pe Tara si chiar mi-a placut, nu pare prea primejdios. Merita sa incerci aventura asta o data in viata. :biggrin: :dizzy: :ermm: :w00t:

  7. ai reusit sa mergi iarasi in excursie? ce frumos! :)
    foarte frumoase locuri ne-ai prezentat, superbe as spune :)
    mie nu-mi place adrenalina asa ca nu am tenteaza absolut deloc sporturile extreme :P

    1. Nu, Lilly, am inceput seria de reportaje din circuit. Ma bucur ca iti place acest loc din Muntenegru, e chiar o tara frumoasa care merita atentia noastra. Si nu multa lume a auzit de Canionul Tara sau de PN Durmitor…
      Nici eu nu iubesc adrenalina…

  8. Hehe, foarte frumos! Recunosc ca nu stau foarte bine la capitolul geografie asa ca acum aflu si eu pt prima oara de canion si parc.
    Si da, suna foarte interesant si m-ar tenta sa le vizitez intr-o zi. :biggrin:

    1. Nici eu nu auzisem de el pana sa achit excursia in Croatia-Muntenegru, nu e un loc foarte popularizat, iar Muntenegru e o tara recenta pe harta Europei, sunt si ei la inceput cu turismul, abia acum incep sa se dezvolte. Dar merita vazute cateva locuri mai deosebite printre care si acest Canion. :biggrin:

  9. Minunata zona, Nice!! As sta cu orele pe podul respectiv pentru a privi in jur…
    Nu stiu preturile pentru rafting si kayaking, insa cazarea si echitatia sunt rezonabile, avand in vedere ca e zona turistica :smile:

    Cred ca asta as face, m-as plimba cu un calut pe-acolo. Nici cu jeepul n-ar fi rau :tongue: Si un jumpee bunging suna chiar bine :happy:
    Imi place adrenalina, caut sa o declansez, uneori in mod special. Mi se pare ca, cel putin senzorial, ma face sa traiesc cu adevarat..

    1. Wou, Iulia, esti o persoana foarte curajoasa, nu stiam ca iti place adrenalina si ca ai vrea sa faci bungee. :cheerful: :cool: Dar ai dreptate, in acele momente, cand ea e declansata, simtim ca traim cu adevarat. Eu am avut portia mea de aventura in viata si acum caut mai mult linistea, viata fara prea multe evenimente. N-as mai suporta sa traiesc acum senzatii tari. :lol: :ninja: :blush:

  10. absolut! mi-ar place categoric o vacanta acolo, mai ales dupa ce am vizionat pozele tale si am citit cate minunatii se ascund prin padure! frumos loc, multumesc de plimbare!

  11. Buna! Spectaculoasa descriere :) Eu activez in cadrul unei agentii de turism locala, in Budva :) Am facut rafting pe Tara numai de 29 de ori vara trecuta :) Dat fiind faptul ca in Montenegro nu prea sunt persoane vorbitoare de limba romana, si daca as putea sa ajut pe cineva cu un sfat sau in organizarea unei excursii , cu mare drag :) Adresa mea de e-mail este: stella.ciobanu@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *