Lucrurile despre care nu vorbim niciodata

quotes-about-danger

Imagini terifiante din Canionul Moraca se succed inca de luni dimineata pe toate posturile de stiri. Iar eu le privesc inmarmurita, lipita de micul ecran, de la Realitatea trec pe Antena 3, apoi pe RomaniaTv si inapoi. Cred ca in ultimele doua zile m-am uitat la televizor cat nu am facut-o in ultimii sase ani de cand blogul m-a acaparat intr-o asemenea masura incat am uitat de toti si de toate.

Sunt detalii pe care rar indraznim sa le dezvaluim, chiar si aici, in jurnalul nostru virtual, care, se presupune, tocmai in acest scop a fost creat. Sunt lucruri atat de intime, atat de personale, incat ne este teama sau jena sa le rostim cu voce tare chiar si in preajma familiei sau prietenilor. Sunt ganduri sau emotii pe care le traim la intensitate maxima, care ne macina ani in sir, dar preferam sa le pastram doar pentru noi, sa nu le marturisim nimanui niciodata. De ce alegem sa procedam astfel? Pentru ca ne imaginam ca cei din jur nu le-ar intelege sau pentru ca nu dorim sa ne expunem pe tava, celorlalti, slabiciunile.

Insa, neverosimilul se produce si simti ca a venit momentul sa rupi tacerea.

Privind dimensiunile tragediei din Muntenegru, imi amintesc aproape non-stop clipele petrecute in cele doua canioane importante ale tarii, Tara, dar mai ales in Moraca. Flashuri cu tunelurile care presarau drumul interminabil, ingust, serpuit, flancat de pereti abrupti de stanca mi se desfasoara acum prin fata retinei. Explicatiile ghidului care ne lauda insufletit farmecul si maretia zonei imi revin constant in minte. Stateam in autocar pe randul din dreapta, langa geam, de unde nu se prea putea admira nimic din peisajul ofertant de pe partea stanga, dezamagita din cauza cerului mohorat, a vremii nefavorabile pentru fotografiat.

Dar cel mai mult ma gandesc la sentimentul trait pe toata durata circuitului din toamna trecuta. Si la momentul culminant, la acea clipa sublima de bucurie si emotie absoluta pe care nu am incercat-o nici pe zidurile Dubrovnik-ului, nici la Cascadele Plitvice sau in croaziera pe Kotor. La clipa in care autocarul a ajuns cu bine in zona Garii de Nord, iar noi am coborat perfect sanatosi din el. Atunci am simtit o imensa usurare si o recunostinta uriasa pentru cei care ne-au adus in siguranta acasa. Pentru ca dincolo de nemultumirile zilnice legate de vreme, dincolo de fericirea care ma cuprindea ori de cate ori vizitam un oras medieval sau fotografiam un peisaj de vis, teama ca nu cumva sa se intample ceva cu autocarul, care, se vedea cu ochiul liber, strabatea zone pe cat de spectaculoase pe atat de periculoase, insumand cca 4000 de km, se cuibarise adanc in sufletul meu si nu a fost chip s-o alung de acolo. Da, recunosc, am stat cu frica-n san tot drumul.

Poate parea exagerat comportamentul meu, dar dupa cele intamplate in canionul raului Moraca, temerea mea nu este oarecum intemeiata? V-a impresionat si pe voi la fel de mult ca si pe mine accidentul cumplit din Muntenegru? Va uitati si voi non-stop la televizor cu tristete nespusa si consternare sau mi se intampla doar mie pentru ca am trecut (relativ) recent prin zona?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Thanks for passing by:↓
Nice Marmotica Mihaela Pato Basil Lilly trofo javra Fairytale ella elly weiss vacitim Mariana mihaela pojogu Silvia Sonia Larisa Anda Ana Centurion Mâzgălica SinChronic Antonela Daniel C. Vienela cotos aA Alex Stan Danny Vlad Tepes Tina Laurentiu Tury Bucur Colorbliss Creve

Share
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.
93 Responses
  1. Mihaela says:

    Da, m-a impresionat accidentul, mai ales stiind ca si eu am fost cu autocarul, poate nu in Muntenegru, dar in alte locuri cu prapastii la fel de adanci. Si imi amintesc cum ma uitam pe geam, cum imi era frica, dar cu toate acestea eram sigura ca nu o sa se intample nimic, ca frica mea e nefondata. Dar uite ca se poate intampla…

    • Nice says:

      Asa ma incurajam si eu, Mihaela. Ca o sa fie bine, ca imi fac griji degeaba. Iar daca asemenea dezastru s-a intamplat, macar sa invatam ceva din el. Si in primul rand ma refer la soferii iresponsabili care conduc cu viteza… Lectia prudentei si a atentiei este principala lectie pe care ar trebui sa si-o insuseasca. Si a marii responsabilitati pe care o au.

  2. Marmotica says:

    Helou! ZIlele astea daca te uiti la tv, nu prea ai cum sa ratezi tragicul eveniment. Ma uit, ma interesez si chiar daca ma intristeaza sunt mandra de felul in care Raed Arafat a gestionat situatia. Iti inteleg starea, e si normal sa te gandesti la drumul pe care l-ai facut tu si la faptul ca ai trecut tocmai pe acolo . Deci nu mi se pare exagerat comportamentul tau :smile:

    • Nice says:

      Cornelia, pe mine, sincer, m-a uimit reactia prompta a muntenegrenilor. Incredibil ce oameni saritori mi-am spus. Tu ai vazut in ce prapastie a cazut autocarul? Mi s-a parut extraordinar ca s-au incumetat sa coboare pana acolo si sa caute sa salveze vietile oamenilor. Multi traiesc azi datorita lor. Din cate am inteles era o echipa de alpinisti antrenati in acest sens care a trecut pe acolo exact dupa accident. Chestia asta ar trebui sa ne dea de gandit…cine a avut zile, a supravietuit.

      • Marmotica says:

        Si pe mine m-a uimit reactia lor,insa din fericire relatia noastra cu ei era destul de ok. Si apropo de ce zice si Lilly mai jos : cine ar putea sa ramana indiferent la aceasta tragedie? Eh uite exact despre asta discutam ieri cu o prietena si ea imi spunea ca nu crede ca daca s-ar fi intamplat in Ro, oamenii nostri ar fi sarit in ajutor asa si nu crede ca s-ar fi mobilizat la fel. Si eu tind sa cred ca ar fi fost oameni saritori, dar nu cred ca erau chiar asa. Impresionanta desfasurare de forte, s-au dus sa doneze sange, s-au interesat . Jos palaria si vorba lui Andi Moisescu : ma inclin !

        • Nice says:

          Cum cine ar putea sa ramana indiferent? Cativa dintre cei care au comentat la acest articol. Si fac pariu ca nu sunt singurii. Unii nu au vazut nicio tragedie romaneasca in Muntenegru ci doar un simplu accident de rutina. Ca vorba aia, tot trebuie sa murim la un moment dat. Mai conteaza cum si cand?
          Mi se pare o lectie de omenie predata perfect de muntenegreni romanilor. Poate se prinde ceva si de noi. :dizzy:

  3. Lilly says:

    cine poate ramane indiferent la aceasta tragedie? :(( e un miracol ca sunt si supravietuitori avand in vedere gravitatea accidentului
    comportamentul tau nu e exagerat, dai dovada de multa empatie
    din pacate cateodata se intampla lucruri pe care nu le putem explica

    • Nice says:

      Pai tocmai ca ar trebui sa existe o explicatie, Lilly, trebuie sa aflam de ce s-a produs accidentul asta infiorator. Cum a fost posibila aceasta tragedie… Eu sunt curioasa cine conducea cu adevarat dintre cei doi si cu ce viteza conducea. Dar da, faptul ca au supravietuit e uluitor, fantastic. Iar unii au scapat doar cu cateva contuzii. Ce mai poti sa spui? Ca e mana destinului? Ca au avut zile? Ca au avut noroc? Cum sa vorbesti de noroc sau ghinion aici. Cum sa nu vorbesti tocmai despree acesti termeni?! Greu de interpretat o asemenea situatie. Greu de comentat. :face:

      • Lilly says:

        eu cred ca nimic nu-i intamplator si cred si in destin, nu stiu dc e bine sau nu dar asa-s eu :)
        eu ma gandesc ce ar tb sa invat din aceasta tragedie? am vazut solidaritate, am vazut omenie, credinta, empatie dar ma gandesc ce mesaj a vrut sa transmita aceasta tragedie?
        explicatiile logice ne ajuta sa intelegem ce s-a intamplat si poate dc intelegem putem trece mai usor peste

        • Nice says:

          Draga Lilly, mesajul o sa vina si el, dar poate e prea devreme pentru asta. O sa-l inteleaga fiecare la momentul potrivit. Dar mai ales exista un mesaj pentru cei implicati direct in tragedie. Poate nu e nationala, dar cu siguranta e umana.

  4. javra says:

    Nu sunt deloc neîntemeiate temerile tale.
    Părerea mea e că şoselele din toată lumea călătoria este un risc.
    Cu autocarul cu atât mai mult, pentru că şoferul lui ştie că nu poate
    păţi nimic decât dacă se întâlneşte cu o maşină la fel de grea.
    Asta înseamnă că-şi poate permite să nu fie foarte concentrat la drum.
    De asemenea, mai toţi şoferii riscă necalculat, bazându-se pe reflexe.

    • Nice says:

      Da, corect, la asta m-am gandit si eu si sper ca daca se dovedeste ca soferul a fost imprudent, a condus cu viteza si s-a bazat pe reflexe, pe experienta lui de-o viata, pe intuitia lui, pe faptul ca el e cel mai bun din Univers si nu poate pati nimic, sa se spuna public la finalul anchetei si sa invatam ceva din acest accident. Apropos, parca s-a mai produs unul azi, nu? :ermm: :dizzy:
      Tocmai de asta stau lipita de tv, sunt curioasa de rezultatele anchetei, vreau sa stiu a cui e vina. Parca prea multe accidente rutiere au loc pe soselele de pretutindeni, prea multe vieti nevinovate curmate brusc.

  5. Fairytale says:

    Buna, draga mea. Si pe mine m-a impresionat ce s-a intamplat, nu prea am timp de TV, din cauza lui Bubu, insa am vazut tragedia. Cand iti este dat sa moti, mori oriunde, pacat insa ca din vina unui inconstient care a depasit pe pod,si intr-o zona atat de periculoasa.

    • Nice says:

      Buna, draga Fairytale, ma bucur ca ai reusit sa ajungi prin blogosfera. :happy: :cheerful: Sper ca te bucuri de vacanta alaturi de baietelul tau. :cheerful:

      Este foarte greu sa nu dai vina pe destin in astfel de momente. Cand un autocar se pravaleste de pe un pod intr-o rapa uriasa si unii scapa nevatamati si unii mor. Ce alta explicatie sa gasesti? Iar despre sofer…asta ma intereseaza si pe mine, in ce masura a fost vina lui. Pentru ca e important, pentru ca se pot desprinde multe invataminte de aici.

  6. vacitim says:

    Salut!

    Nu m-am uitat decat luni dimineata; am inteles despre ce e vorba si atat. In rest, am citit titlurile stirilor cele mai importante asa cum fac de obicei.
    Draga Nice, moartea in general nu ma impresioneaza. Prin urmare, desi poate parea ciudat, nu m-a miscat nici moartea oamenilor in accident, nici faptul ca muntenegrenii au sarit in ajutor. Nu mi se pare ceva nemaipomenit nici ca azi e zi de doliu, nici ca au venit nu stiu cati oameni la slujba religioasa din Curtea de Arges. Mi se par toate parti normale, obisnuite ale cotidianului.
    Desigur, te inteleg, stiu ce inraurire speciala poate avea asupra constientului, senzatia ca puteai fi tu…
    Moartea este pentru mine o eliberare, e un pas al existentei care ma lasa indiferent. Accidentul e doar o rezultanta a calculului probabilitatilor. Cu riscul de a parea descreierat sau de orice alta natura, moartea oamenilor in accidentul de zilele trecute ma lasa indiferent, rece. Oameni mor in fiecare zi. Nu inteleg de ce trebuie sa fim mai afectati pentru ca mor 20 de oameni si nu pentru ca mor 2…

    • Nice says:

      Nu, nu am aceasta senzatie. Nu starea mea ma preocupa, ci a bietilor oameni care au trecut printr-o asemenea drama. Nu e acelasi lucru a muri de batranete cu a muri dupa ce ai plecat intr-o vacanta, dupa ce ai cazut cu autocarul intr-o ditamai prapastia. Ceea ce s-a intamplat acolo, a caracterizat bine cineva din grup, a fost apocaliptic. Este o tragedie nationala, azi a fost declarat doliul national, eu rar am vazut asa ceva.
      Chiar daca a supravietuit, precis e in stare de soc oricine cade de la o asemenea inaltime.
      Pe tine nu te impresioneaza niciun fel de accident, niciun tip de moarte, indiferent cat de violenta e?
      Nu te impresioneaza nici moartea unui apropiat? Ce te impresioneaza de fapt?

      Si caderea in sine mi se pare teribila. Nu neaparat moartea, dar experienta in sine te marcheaza. Ca implicat direct sau ca privitor(din fotoliu, de la fata locului). Marin, tie nu iti este teama de nimic?

      Nu stiu, dar mi se pare cumplit de rece atitudinea ta. Asa or fi toti barbatii? Adica asta e o reactie tipic barbateasca? Ca vad ca nu prea comenteaza barbati pe aici…

      • vacitim says:

        Neaţa!

        Sigur, e normal ca orice experienţă în viaţă să te marcheze. Însă eu nu o pot simţi decât dacă o trăiesc pe propria-mi piele. Sunt om, ştiu ce-i frica, însă de ceva vreme, nu mi-e frică de moarte. Eu nu pot să vorbesc în numele tuturor :smile: Nu există reacţii tipice generate de sexe, cred eu. Mă poate sensibiliza frumosul, suferinţa oamenilor, a celor bătrâni mai ales. Moartea în niciun caz. Totul este o consecinţă a celor făcute de tine în viaţa asta şi în celelalte. Moartea e o eliberare, e un pas spre o nouă lume, de preferat mai bună. Doar egoismul nostru ne face să îi plângem pe morţi. Şi facem asta pentru ca îi vrem mai mult timp în viaţa noastra. Ne apasă regretele pentru că nu am ştiut cum să relaţionăm cu ei în timpul vieţii şi ne simţim vinovaţi. Oricât aş încerca, nu pot doar de dragul de a fi de acord cu restul lumii sa spun ca sunt afectat de mortile acestor oameni.
        Mi se pare penibil ce face presa, mai ales Antena 3, in cazul de fata. Sa faci un spectacol public din moartea unor oameni e grotesc. Moartea e un lucru intim, tine de fiecare dintre noi…
        Nu ştiu, draga Nice, poate eu sunt ciudat. Insa, stii bine ca imi asum ce spun :smile:

        • Nice says:

          Neata, Marin. Mie moartea nu mi se pare deloc eliberatoare. Imi doresc cu disperare sa traiesc. Si nu cred ca cei care mor gandesc la tine. Poate unii, dar concret, cei care au plecat in vacanta sambata cu siguranta nu-si doreau un astfel de sfarsit, atat de rapid, de neprevazut, de stupid.

          Am avut un var care a murit tanar, lasand in urma o sotie neconsolata si un bebelus(un baietel). Crezi ca el a vrut sa moara, crezi ca a privit moartea ca pe o eliberare? Crezi ca noi ne-am gandit ca nu am gestionat mai bine relatiile cu el in timpul vietii? Crezi ca ne-am pasat catusi de putin de noi? NU!!!! Nu, nu si iar nu! Tu trebuie sa ma crezi cand eu iti spun ca acest articol nu este despre mine. Este despre faptul ca m-a ingrozit accidentul si m-a impresionat drama unor oameni. Cum sa ma gandesc in aceste clipe la mine? Nici vorba.

          Am si eu parinti. Vad ca isi doresc cu disperare sa traiasca, vad ca iubesc viata. Nu stiu cati dintre noi ne dorim sa murim si privim atat de relaxat totul, insa daca se intampla ceva eu ma gandesc la acel om care a murit cu zile, care avea toata viata in fata sa se bucure de ea, nu ma gandesc cat de prost am gestionat ei relatiile cu el si nu regretele sunt cele care primeaza.

          Nu mi s-a parut niciun circ la tv. Ieri m-a uitat cu predilectie la Realitatea TV.

          Daca mor maine, sa stii ca eu nu am vrut asta. Sa nu te bucuri pentru mine ca am fost eliberata pentru ca eu nu simt ca aici traiesc intr-o temnita. Si nu, nu cred ca vom pasi intr-o viata mai buna, dincolo de moarte.

          Si chiar daca ar fi asa, eu tot pe asta de aici o prefer.

          • vacitim says:

            Salve! Pai nu m-am referit la tine, in special. Eu am vorbit la modul general si am raspuns in ceea ce ma priveste pe mine. Ce sa fac? Am citit intrebarile tale, m-am gandit la ele si ce am scris e ceea ce cred eu. Stii bine ca nu am incercat niciodata sa conving pe cineva de ceva. Si ca in acelasi timp, parerile mele sunt mereu mai altfel decat cele normale :smile:

            • Nice says:

              :biggrin: Doar intrebarile le-ai citit? Articolul, nu? :devil: :tongue: :lol: :ninja:
              Marin, stiu ca ai scris la modul general. Dar eu ce era sa fac? Sa spun sec, da, extraordinara filosofie de viata, interesant, punct? Eu m-am vazut obligata sa te contrazic. Si nu de dragul discutiei ci pentru ca am considerat ca este necesar sa-ti prezint si varianta mea si argumentele mele. M-am dat exemplu pe mine. Nu vreau sa mor. Nu privesc moartea cu resemnare, cu lejeritate. Si nici altii nu cred ca o fac, ca daca era asa, toata lumea se sinucidea. Boon, nu incerc sa te conving pentru ca e clar ca nu am sanse.
              Insa e datoria mea sa-mi sustin punctul de vedere pe blog. Poate citesc altii discutia noastra si vad ca m-am lasat convisa de justetea argumentelor tale. Si asta nu-mi doresc.

              Da, si ca sa raspund tuturor celor oripilati de RTV si Antena, da prefer circul, prefer scandalul, prefer discutiile interminabile, orice e mai ok decat ignorarea si ignoranta. De asta si se discuta, ca sa se traga un semnal de alarma. Daca macar un accident este prevenit cu ajutorul acestor discutii, tot e ceva. Marin, eu cred cu putere ca viata e cel mai de pret dar al nostru. Nu moartea cum insinuezi tu.

              Cam asta e rolul blogului sa discutam in contradictoriu. Sau nu? :dizzy: :ermm: :unsure:

              • vacitim says:

                Hey :smile: Hihi, nu, am citit si textul :biggrin: Numai ca textul continea trairile tale si opiniile tale. Si cum nu am motiv sa le judec sau analizez, am ales sa raspund la intrebari.
                Esti libera sa ma contrazici in toate felurile, toata lumea este. Voiam doar sa stii ca punctul meu de vedere nu era un atac sau o judecata la cele pe care le scriai tu. Era doar parerea mea, sincera si deschisa ca intotdeauna.
                Nu stiu care e rolul blogului, jur :tongue: :alien:
                Viata e un dar, la fel si moartea, din punctul meu de vedere :smile:

                • Nice says:

                  Pai intrebarile se constitutie intr-o continuare fireasca a articolului. Cele doua parti sunt legate intrinsec una de alta… :biggrin:
                  Stiu ca iti exprimi parerea sincera, Marin, cum altfel, doar ca de data asta am avut ceva de obiectat la ea. Alteori am cazut de acord ca ai dreptate, stii prea bine. :biggrin: :tongue: :silly:

                • vacitim says:

                  Neaţa! Draga Nice, şi acum am dreptate, chiar daca nu esti tu de acord :tongue: :biggrin: :cool:
                  Sigur ca intrebarile sunt legate de articole…de câţiva ani incoace, deja :smile:

                • Nice says:

                  Nu, cu siguranta nu ai. :w00t:

  7. elly weiss says:

    Pai nu e posibil sa nu vedem ce s-a intamplat fiindca e chiar pe toate canalele si unii si-au mai dat cu ocazia asta cu standul in dreptul. Din pacate.
    Nu stiu ce sa zic? Imi pare rau de bietii oameni, de tragedie in general, dar cu siguranta tu, ca persoana care ai strabatut acel drum esti cu mult mai marcata. Nici n-am avut prea mult timp, am fost mult prea ocupata zilele acestea cu diverse, se vede si pe blog ca sunt dar nu sunt.
    Trebuie sa spun ca daca plec undeva nu ma gandesc nicio clipa ca s-ar putea intampla un accident. Niciodata. Pentru ca si daca m-as gandi, nu mi-ar folosi, decat poate sa-mi fac ganduri negre. Dar nu ma gandesc. Pur simplu. Nu ca-mi impun. Nu, nu ma uit la tv, ieri chiar deloc nu m-am uitat, fiiindca oricat ar fi de tragic si de trist, trebuie sa recunosc ca nu ii pot ajuta cu nimic.
    Eu imi dau seama ce locuri periculoase am vazut, uneori la mult timp dupa. Pe moment doar ma bucur de frumusetea acelor locuri. :smile:

    • Nice says:

      Da, recunosc, este fascinant sa va aflu parerile. Sunt diverse si diferite de ale mele, fiecare om simte si reactioneaza diferit. Eu sunt foarte recunoscatoare ca am ocazia sa va aflu aceste opinii. Cum priviti voi tragedia este foarte interesant pentru mine.
      Nu imi faceam nici eu ganduri negre, dar exista o anumita neliniste, o incertitudine. Nu eram in alerta non stop dar imi era teama. Mie imi este teama de moarte. Nu o privesc atat de relaxat cum o fac altii. Iubesc prea mult viata, pentru mine moartea nu face parte din cotidian…
      Pe mine nu ma intereseaza sa analizez actiunile guvernantilor. Poate au fost luati prin surprindere. Sunt curioasa de rezultatul anchetelor, de ce lectii pot invata romanii din tot ce s-a intamplat. De ceea ce putem face mai bine altadata. De ce putem evita.
      Imi doresc ca toti cei din spital sa se recupereze cat mai repede, sa nu se mai inregistreze morti.

  8. Silvia says:

    Mi-a amplificat si mai tare teama de accidente. Eu unde pot merge cu trenul…e numai bine!
    La tv.nu ma uit mai deloc. Foarte rar surprind cate ceva cand cand e dat drumul si se uita altcineva. Uneori poate nimeresc vreun film dar asta se intampla si mai rar.

    • Nice says:

      Pai ai vazut imagini de la locul accidentului sau nu? Adica, banuiesc ca au vazut si ai citit pe net daca la tv nu te uiti…
      Am impresia ca tot in acea zona a deraiat si un tren. Nici trenurile nu sunt fara de cusur…
      Deci si tie iti este teama cand mergi undeva. :ermm:

      • Silvia says:

        Nu prea am vazut imagini. Decat cu viaductul si deschiderea aia de zeci de metri. Si cand mergeam mereu cu trenul pe ruta dintre Portile de Fier si cam pana la iesire spre Caransebes, mereu stateam cu inima stransa. Odata s-a apucat cineva sa ne povesteasca o chestie…cum ca ar fi deraiat un tren si a cazut in dunare…Maxim! :biggrin: Imi venea sa mor de drag.

  9. Eu evit sa ma uit, sa citesc, imi pare rau de drama oamenilor insa nu pot lasa sa ma marcheze suferinta tuturor, abia o duc pe a mea s nu o fac pe martira. Ma bucur ca s-au miscat repede si au facut tot posibilul pentru cei care au ramas in viata. Evenimente ca acesta te poate face sa fi mai precaut, desigur se poate si mai fricos, dar cu Dumnezeu inainte.

    • Nice says:

      Mie mi s-a parut ceva iesit in comun, un accident cutremurator, nu unui obisnuit, nu in fiecare zi “zboara” autocare cu turisti de pe viaducte si se pravalesc in rape de 40 de metri. Totul a fost impresionant, chiar si povestile oamenilor, chiar si “norocul” unora de a scapa nevatamati, nici nu stiu daca sa-l numesc noroc…
      Sper sa-i faca mai precauti pe soferi. Sa le mai reduca elanul… Ca sa nu-l numesc teribilism in cazul unora. Sau inconstienta.

      • Mai ales cumpatare in randul soferilor, viata pasagerilor sunt in mainile lor, de regula cand vad excese la un om a doua oara nu ma mai urc in masina lui. Venind pe un traseu relativ scurt, Galati-Mangalia, au existat 4 tentative de accident atat din pricina soferului, care a fost luat imediat la rost, dar si a celorlalti participant in trafic, recunosc ca in perioada aia ne-a pierit cheful sa mai visam la o masina a noastra.

        • Nice says:

          Mihaela, se poate trai linistit si fara autoturism proprietate personala. Chiar daca tu esti atent si mergi incet, poate intra un vitezoman in tine, se stiu cazuri celebre si mori nevinovat. Aici e marea drama, zic eu.

          • Se poate trai, dar vrem sa ne usuram viata si sa nu mai fim limitati in calatorii datorita distantei, greutatilor bagajelor, etc Am renuntat la unele calatorii din cauza asta, deci vrem sa schimbam asta.
            Poate se va schimba si in ceea ce priveste mentalitatea si pretuirea vietii pana la urma.
            Noapte buna.

            • Nice says:

              Stiu ce zici, Mihaela, e mult mai practic si mai comod cu masina. Sporesc astfel si calatoriile.
              Hm, ma indoiesc in legatura cu pretuirea vietii. Atat timp cat se considera ca moartea face parte din viata…mai greu.
              Noapte buna. :cheerful:

  10. Pato Basil says:

    sincer si eu am o retinere cand altcineva conduce in ochii mei “imprudent”, imi tin rasuflarea la orice depasire mai in graba.
    Am trait o experienta in care era sa ne facem zob cu masina…tocmai pentru o depasire, ciudat este ca atunci cand conduc eu nu simt acele temeri. Si asta de curand mi se intampla, nu imediat de cand s-a intamplat evenimentul, probabil fiindca am inceput sa ma gandesc si la altii nu doar la mine.

    • Nice says:

      Sunt convinsa ca e altceva cand conduci tu. Ar fi culmea sa-ti fie teama tot timpul, sa-ti tremure mana pe volan. In cazul asta nu te mai faci in veci sofer, ii lasi pe altii mai curajosi, mai stapani pe ei.
      Ce sa zic, am fost cu microbuzul la mare. Incredibil cu ce viteza putea sa mearga omul ala. Si toti sunt asa. Chiar si cei care conduc maxi taxi-urile spre Auchan… Nu-i inteleg, zau.
      In Croatia, in circuit, mie mi s-a parut ca soferii nostri aveau viteza destul de mare. Poate de asta eram mereu in alerta, usor nelinistita. Nu-mi imaginam ca o sa cad in prapastie la fiecare curba, dar nici zen nu puteam fi inside. Altora de langa mine li se parea ca mergeam bine. :biggrin: De fapt si oamenii astia, supravietuitorii din Moraca, au dat tot felul de declaratii bizare, care se bat cap in cap. Unora li s-a parut ca mergeau cu viteza, altora nu. Ce sa mai intelegi, e chestie de obisnuita, de perceptie. :dizzy:

      Depasirile astea sunt, in opinia mea, cele mai periculoase. Nu toti apreciaza corect. Nu toti pot stapani bolidul, mai ales in conditii meteo dificile. :angry: :wassat:

      • Pato Basil says:

        nu o sa incerc sa dezbat subiectul ca n-am fost acolo, dar stim cu totii ca totul e relativ chiar si reperele la care ne raportam!

        • Nice says:

          Relativ, relativ, insa un raspuns trebuie sa primim. Trebuie sa stim exact ce si cum. Ce s-a intamplat acolo, cum s-a produs accidentul si cine e principalul vinovat. Nu trebuie sa fi fost acolo pentru a fi ingrijorat, indurerat, pentru a avea o opinie si pentru a scrie cateva randuri. E suficient sa privesti la tv ca numai asta se transmite de trei zile. :biggrin: :cwy: :sad:

          • Pato Basil says:

            nu pot spune ca sunt de acord cu circul din jurul acestui eveniment tragic :(

            • Nice says:

              Mie nu mi s-a parut circ, nici la tv, nici pe bloguri si nici pe fb. Lumea e stupefiata, nimeni nu credea ca se poate intampla o tragedie de genul, eu am trecut de curand prin zona, acum cateva luni si chiar am fost impresionata. Nu s-a certat nimeni, doar incercam sa descoperim adevarul. Si trebuie sa se vorbesca cat mai mult ca toti cei care au urechi de auzit sa auda.

              • Pato Basil says:

                Poate sunt eu fatalist, insa oameni mor zilnic… oameni sunt accidentati zilnic. Oricum nu va invata nimeni nimic din asta… istoria se repeta, nu se invata :(.

                Toti pareristii pe la tv, ca daca si cu parca…putea, nu putea, avea, nu avea. Lipsa de profesionalism, profesionistii si-au facut treaba si si-au vazut de viata, asa fac mereu!

                • Nice says:

                  Pai chiar azi s-a mai petrecut un accident, nu? Dar nu in fiecare zi cad de pe viaduct 47 de persoane din care 18 mor zdrobiti de stanci, iar ceilalati raman traumatizati si eventual isi pierd rudele, aproapiatii, care se jertfesc pentru ei. Nu in fiecare zi un autocar se prabuseste intr-un defileu de 40 de metri.

                  Da, ai dreptate, din pacate istoria se repeta, eu sper insa ca soferii se vor mai pondera…spre binele nostru, al tuturor. Cati dintre ei nu delcara sus si tare, dorinda sa braveze, ca iubesc viteza?

                  Profesionistii au fost aceia din Muntenegru. Respect Muntenegru!

                • Pato Basil says:

                  Eii ce ai zis tu e ca si cum ai zice ca apa sfanta de la manastire e mai sfanta decat cea de la biserica din cartier (unele batranici sustin asta)…
                  oare o drama nu tot o drama ramane?
                  Oare durerea unei familii indoliate intr-un accident pe dn23 Romania, e diferita fata de a acelor familii cu evenimenul din Macedonia?

                  Poate fi cinic ce am zis mai sus, insa durerea e durere…oare cateva milioane de oameni care au murit in ultimele razboaie mondiale au fost prea putine sa ne mai gandim la ele? Dar cine se mai gandeste?
                  Asa si evenimentul asta o sa treaca…desi cu durere in inima o spun.

                • Nice says:

                  :biggrin: Muntenegru, Pato, nu Macedonia. Nu stiu de ce, dar si eu mai am tendinta sa le confund. Si nu mi se pare ca seamana prea tare denumirile. La numarul asta imens de raniti si morti e tragedie nationala. Putea fi si mai rau, dar, printr-o minune, multi au supravietuit. Orice moarte nevinovata e o tragedie. Poate nu pentru tara, dar pentru familie cu siguranta.

                • Pato Basil says:

                  vroiam sa tes tez… daca nu deja a inceput sa se uite :alien:

                • Nice says:

                  Sa ma testezi pe mine? Am scris cumva Macedonia in articol? :lol:

  11. Larisa says:

    Da, m-a impresionat accidentul. Prima data am aflat de la maica-mea, apoi au inceput sa apara stiri pe facebook, pe mail. Trist….foarte trist…un destin tragic.
    E normal ca pe tine sa te impresioneze mai mult, dat fiind ca ai trecut pe acolo.
    Intr-adevar sunt periculoase astfel de drumuri pe munte. Cu autocarul n-am fost niciodata pe un astfel de drum, doar cu masina, dar este acelasi lucru practic.
    Chiar acum 2 saptamani cand am fost in sud, am strabatut o astfel de sosea alplina. Chiar si cu viteza mica, tot ma incerca un fior de teama cand priveam haul din dreapta. Si ca sa-mi amplifice frica, mai si vedeam cruci pe marginea drumului.
    Eu oricum am o teama teribila de accidente de masina, nu stiu de ce, pentru ca slava Domnului, n-am trecut prin vreunul.

    • Nice says:

      Larisa, tu nu prinzi acolo posturile tv romanesti, nu? Dar e suficient ce citesti online, nici nu ai nevoie de tv in ziua de azi. Da, asa zic si eu, ce destin tragic! :sad:
      Sa stii ca si pe mine ma impresioneaza crucile de pe marginea drumurilor. Si da, despre acel fior vorbeam in articol, tu ai descris mai bine sentimentul, nu ai cum sa ramai impasibil cand vezi ditamai haul. Oricum se stie ca acestea sunt locurile cele mai predispuse la accidente, caderi de roci… Cum sa ai viteza in astfel de zone? Cum sa nu fii maxim de concentrat si precaut?
      Mie de mica mi-e teama de masina. Cred ca iti amintesti celebrul Defileu al Prahovei de la Posada…unde mereu se intampla cate ceva. Evident ca nu-l poti compara cu Canionul Moracei, dar si al nostru e foarte periculos.

      Pai nici eu nu am trecut printr-unul, dar oricum evit sa circul cu masina cat pot de mult. Iar in autocar mai imi este si rau. :sick:

      • Larisa says:

        La tv nu prind nici un post romanesc.
        Am incercat candva pe internet cu niste pluginuri, programele. Intr-adevar prindeam cam tot, insa nu mergea ok. Se bloca, se intrerupea, ceea ce ma enerva, asa ca am renuntat.
        Oricum afli cam tot citind pe internet.

        • Nice says:

          Asa este, insa aici, la noi, televiziunile au prezentat detalii despre accident doua zile non stop. Aproape non stop. Nu stiu daca se compara stirile citite online cu emisiunile sensibile de la tv. Eu asa le-am perceput, pentru ca altii au vazut circ. Si eu vad in general circul, insa nu si de data asta. Mi s-a parut normal sa prezinte exhaustiv dezastrul.

  12. Anda says:

    Eu n-am televizor asa ca stiu cate ceva doar din auzite. Am o colega careia ii e foarte frica de avion si ne-a spus ca acum i se pare mai periculos cu autocarul decat cu avionul. Sincera sa fiu, si mie.

    • Nice says:

      Eh, pai si netul este luat cu asalt de imagini si stiri despre teribilul accident. In autocar mai e cum mai e, dar in avion sunt terifiata, nici nu respir de frica pana la destinatie. Cand ajung cu bine, la coborare, ii aplaud frenetic pe piloti. Ma simt cea mai norocoasa si fericita persoana din lume. Deh, asta e cand iti pretuiesti enorm viata si moartea ti se pare o grozavie.
      Dar e posibil sa se inregistreze mai multe accidente cu autocarul decat cu avionul. Ce mai e safe in ziua de azi? :alien:

  13. Centurion says:

    Nu mi se pare neobişnuită nici exagerată implicarea ta emoţională vizavi de acest tragic eveniment, asta şi pentru că nu demult ai trecut prin acelaşi loc… deci este firesc să fii ceva mai impresionată decât mine spre exemplu.
    Din ceea ce am văzut la Tv n-am reuşit să-mi formez o părere, datele sunt destul de neclare… de fapt nici n-aş fi prea sigur că vom afla vreodată firul exact al evenimentelor. Presupun că acum e nevoie de un “acar Păun” şi cine altu’ ar fi mai nimerit decât şoferul, oricum a murit, din câte am priceput.
    Am citit cele scrise de Vacitim, Marin, parcă, şi cu riscul să par insensibil asemeni lui, zic că da, până la urmă moartea este ceva firesc (uneori, pentru unii, chiar o izbăvire sau eliberare, cum vrei să-i spui), dar n-ar trebui să ne sperie, este totuşi parte a vieţii, iar pe de altă parte n-aş fi prea încântat de ideea să fiu nemuritor. :alien: :whistle: Sigur atunci când pleci într-o vacanţă nu te gândeşti că va fi ultima… Da’ vezi se mai întâmplă, accidente se petrec zilnic, cu o frecvenţă uimitoare. Acum că ai deschis subiectul ăsta, uneori mă gândesc şi poate sunt ceva mai impresionat bănuind soarta acelor copii din Africa care mor zilnic cu sutele… de foame, sau din lipsa unor banale antibiotice… şi asta este o dramă, sigur nu se pot cântări ori face echivalenţe între cele două situaţii, ambele sunt extrem de triste…
    Îţi doresc o seară ceva mai veselă şi fără gânduri sumbre referitoare la “azi eşti, mâine nu se ştie”.

    • Nice says:

      Centurion, pe mine m-a impresionat felul cum s-a produs moartea acelor oameni. Eu am o viziune complet diferita despre viata si moarte decat tine. E si normal sa vedem lucrurile altfel, ar fi culmea sa coincidem in toate. :)) Cred ca moartea ar putea veni la o anumita varsta, cand ti-ai cam incheiat socotelile cu aceasta viata. Eventual din cauza batranetii(cauze naturale). Sau o anumita boala. Dar sa mergi intr-o vacanta pe care o asteptai de un an intreg si sa cazi intr-o prapastie si sa te zdrobesti de niste stanci…mi se pare cumplit, o imensa tragedie.
      Nu privesc cu seninatate moartea. Iubesc viata, nu vreau sa mor. Am descoperit, timp de sase ani in blogosfera, ca nu prea am multe in comun cu bloggerii. Gandim diferit, privim viata diferit, de fapt eu sunt diferita. Si cu toate astea, azi a fost declarat doliu national. Deci mai sunt si altii care imi sustin punctul de vedere. Eu sunt foarte sensibila…hiper as putea spune.

      Nu ma gandesc acum la mine, nu de asta am scris articolul, ci la sarmanii oameni care au avut parte de o asemenea experienta traumatizanta. Nu neaparat despre moarte era acest articol. Ci despre accidentul in sine. Ce trebuie sa simta fetita aceea de 26 de ani cand isi vede mama care s-a jertfit pentru ea, intr-un cosciug. O mama care mergea in vacanta, sa vada ceva frumos, sa se relaxeze… Nu stiu, mi se pare cutremurator sa ai parte de asemenea soc in viata. Nu cred ca mi-as reveni prea curand.

      Desigur, daca moartea vine ca o izbavire, e ok. Dar chiar nu cred ca oamenii din autocar isi doreau sa piara astfel sau sa aterizeze in Defileul Morace “zburand” de pe viaduct. Nu cred ca era nimeni amator de senzatii tari. :alien:

      Da, ai dreptate, si soarta acelor copilasi este dramatica. Si totusi, de atata timp, nimeni nu face nimic. Poate pentru ca acei africani nu prea au cum sa fie ajutati cu adevarat. Sau nu se doreste asta. Noi suntem prea mici ca sa putem interveni.

      Insa consider ca in lumea noastra, in lumea civilizata, sunt prea multe accidente rutiere, prea multi soferi vitezomani, inconstienti. E bine ca macar acestia sa fie impresionati de accident. Sa invete ceva din el.

      • Centurion says:

        Înţeleg punctul tău de vedere, o dramă a unor oameni pe care nimeni n-o poate nega. Spuneam şi eu că nimănui nu-i trece prin cap ideea (morbidă) de a pleca într-o ultimă vacanţă care să se sfârşească atât de tragic. Compasiune există chiar şi din partea mea, desigur o umbră, fiindcă ştiu că mai sunt “n” cazuri dramatice, mai mult ori mai puţin asemănătoare despre care n-am aflat, dar care probabil ar merita aceeaşi compasiune umană până la urmă. Un lucru este cert… eşti hiper-sensibilă, dar nu-i nimic rău în asta, dimpotrivă, aş spune….

        Şi eu iubesc viaţa, poate şi pt. că conştientizez unicitatea ei, şi tocmai pt că este unică (alta fiindu-mi necunoscută şi de altfel foarte, spre deloc probabilă) vreau s-o trăiesc din plin să mă bucur de acest dar al Naturii. Însă asta nu mă împiedică să privesc/aştept cu detaşare şi fără teamă momentul în care “se stinge lumina”, (desigur, aş prefera undeva pe la 65-70 de ani într-o casă la ţară, să zicem în Provence, în nici un caz într-un accident rutier).

        Da, cam prea multe accidente în ultima vreme (şi nu doar la noi), de asta nu prea merg eu cu autocarul, prefer trenul sau maşina personală (măcar ştiu cine-i vinovat dacă “mă pup cu vreun copac). Din păcate slabe speranţe ca acei şoferi demenţi să înveţe ceva din accidente, îi văd zilnic cum conduc (şi asta într-un oraş mic de provincie), la drum întins mă gândesc întotdeauna că oricât de corect aş conduce, oricând mă pot trezi cu un astfel de inconştient pe contrasens la ieşirea dintr-o curbă fără vizibilitate.

        • Nice says:

          Neata. Nu stiu ce sa zic. Eu nu privesc deloc cu detasare moartea. Mi se pare foarte interesant ca in general, voi, barbatii, spuneti ca nu va temeti de moarte. Nu am vazut niciodata un barbat care sa spuna ca ii este frica de ceva. Nu stiu ce sa cred, nu sunt in pielea unui barbat, ori asa ati fost voi educati de mici, sa fiti curajosi, ori asta sunteti, nativ, ori sunt “declaratii de presa”. Poate cel mai tare va temeti sa nu cumva sa fiti priviti ca niste persoane slabe. Sa nu vi se indentifice slabiciunile, asa cum scriam in articol. Un barbat adevarat e cel care lupta, care merge la razboi cu pieptul gol, nu care plange acasa, cum ar face o femeie si nu se lamenteaza de zor ca vai ce dezastru.

          Nu stiu care e adevarul, dar cred ca niciun barbat nu va recunoaste vreodata frica, nu isi va marturisi public temerile. Dar de aici pana a ramane insensibil(nu zic de tine, ci in general) la o tragedie nationala e cale lunga. In opinia mea, desigur, ca vad ca oamenii, bloggerii de fapt, sunt teribil de relaxati si deloc impresionati. Eh, inca un accident rutier, care e problema? Normal ca ma impresioneaza toate, nu doar asta. Dar am scris despre el pentru ca a fost ceva mai aparte, de mai mare amploare.

          Sincer, dupa ce am vazut zilele astea, nu as mai pleca niciodata nicaieri. Pana mai ieri plangeam de zor ca nu merg si eu in Croatia, ca raman acasa in vacanta. Acum tot farmecul oraselor europene s-a rispit ca prin farmec. Nimic nu ma mai atrage…
          Poate mi-a facut bine pentru ca in fiecare clipa ma simtem mizerabil ca nu plec si eu, nefericirea cronica pusese stapanire pe mine. Acum, tragedia asta m-a mai eliberat putin…

          • Centurion says:

            Neaţa, deşi este mai spre seară :smile:
            Ohhh mă tem de multe… Mi-e frică de dentist, numai mirosul specific cabinetelor stomatologice mă face să simt fiori reci pe şira spinării şi parcă se moaie genunchii când păşesc spre teribilul scaun de tortură…, mi-e teamă de operatiile chirugicale (nu pentru că există posibilitate aceea lugubră de a nu te mai trezi, ci pentru că cineva este responsabil de aceasta tocmai când eu mai aş avea câte ceva de făcut pe-aici). Da, şi-mi mai este o frică teribilă că o să ajung să accept unele mentalităţi pe care le detest, doar pentru a fi în rând cu lumea, mi-e teamă de acele compromisuri care uneori pot părea calea justă… Dar de câte nu-mi este teamă… Aşadar “doamna în negru”, n-are decât să stea la rând, fiindcă nu fac favoritisme :whistle:

            • Nice says:

              :biggrin: Si mie imi este teama de dentist. Groznic de teama. Insa nimic nu se poate compara cu moartea. Practic, te temi de durere, de miros urat, dar nu de moarte, care poate fi si ea dureroasa… Eh, noi oamenii gandim diferit si intr-un final va trebui sa acceptam asta. :tongue: :lol:
              Neata. :silly: Da, suna bine. :w00t:

  14. Sonia says:

    M-a impresionat foarte tare. :( Am pe birou “Ghidul tău complet de circuite”, un catalog al unei agenții de turism. Îl studiasem săptămâna trecută cu gândul că aș putea încerca, pentru prima dată, acest gen de vacanță. Acum mi-a cam trecut. Deși întâmplări nefericite pot să apară oriunde și oricând.

    • Nice says:

      :cwy: Da, Sonia, acum nici eu nu prea mai am chef de calatorii. Dupa un timp vom uita si ne va reveni pofta de excursii. Insa teama va ramane undeva ascunsa bine intr-un colt de suflet.

  15. SinChronic says:

    Am să lansez o idee stranie şi în final o să iau bătaie probabil pentru ea. E speculaţie pură… şi nu tocmai. Ştii vorba aia “când e să se întâmple, se întâmplă”?! O ştii precis. Am trăit destule experienţe – unele de-a dreptul spooky – şi mi se consolidează straniu în cap o idee. Mai ştii că ţi-am spus într-un comentariu că am fost la un pas de a accidenta două maşini, pieton fiind?!…
    Ce n-am spus atunci, a fost că nu ştiu de unde au apărut maşinile alea. Vreau să spun că am strania impresie că atunci când se întâmplă un accident, realitatea celui care îl produce e cu totul alta. Nu vorbesc despre neatenţie, mania vitezei sau alte chestii pe care le judecăm noi ulterior la rece, ci despre un moment în care există realitatea noastră şi realitatea celorlalţi…

    Într-una din păţaniile respective mă uitam la stop, am văzut culoarea şi cu toate astea am păşit pe carosabil. În momentul acela era culoarea pe care mi s-a părut cel mai normal să traversez şi tot în momentul acela în jurul meu nu erau maşini, deşi ştiam sigur că le-am văzut aşteptând la semafor câteva momente mai devreme. Totul părea ok. Undeva, agăţat în subconştient, ceva mi s-a părut în neregulă, aşa că am ezitat câteva secunde înainte de a păşi pe carosabil. După ce am făcut rapid câţiva paşi, fiindcă… în toate realităţile mă grăbeam, am avut o trezire bruscă şi m-am pomenit în mijlocul drumului cu maşinile venind spre mine potop pe două benzi, claxonând ca la nebuni. Am rupt-o la fugă până pe cealaltă parte şi am evitat aproape la mustaţă să fiu făcută poster, fiindcă nimeni nu se aşteptase la aşa ceva. Pornisem să traversez după ce maşinile porniseră şi ele. M-am speriat teribil şi nu am nici o explicaţie pentru motivul pentru care s-a întâmplat aşa ceva. Ajunsă în zona de siguranţă şi realizând de ce tocmai am scăpat, mă uitam la semafor să văd dacă m-am prostit şi nu am recunoscut culorile… Nu, nu le încurcasem, doar că simţisem nevoia imperioasă să traversez, dar nu cu sentimentul că e „din cauza grabei”, ci cu acela că „e bine, acum e momentul să traversez, doar nu când s-o schimba culoarea!” Ştiu cum pare ce am scris, dar îmi asum totul. Nu păţesc chestii de-astea tot timpul, n-am tulburări de comportament, schimbări bruşte de dispoziţie şi nici umbre pe creier (verificat cu computer tomograf :smile: )… Şi cu toate astea, atunci, am făcut-o şi nu am nici un fel de explicaţie, decât exact ce am povestit aici – în momentul acela pentru mine pericolul nu exista, nu era vizibil, lumea părea pur şi simplu oprită pe loc.

    • Nice says:

      Interesant ce povestesti tu aici, atat de exact, de convingator. Si da, este posibil, pentru ca si au am avut astfel de momente inexplicabile in aparenta, dar in adolescenta si tinerete, pentru un oarecare motiv neidentificat ele au disparut la maturitate. E super interesanta teoria ta cu cele doua realitati paralele, eu zic sa asteptam, in acest caz, si rezultatul anchetei. Totusi, faza cu lumina soarelui care l-a orbit pe sofer…nu mi se pare deloc digerabila. Iar el a luat-o total “pe aratura”, a intrat grav pe contrasens, da, poate a pierdut contactul cu realitatea… Ceva s-a intamplat acolo, asta e clar. Chiar nu stiu ce sa zic, cert e ca sunt foarte curioasa de explicatiile autoritatilor. :ermm:

      • SinChronic says:

        Nimeni nu ne va putea spune exact ce s-a intamplat. Toti ne vor da, intr-adevar, niste explicatii = date tehnice impletite cu date statistice si ceva probabilitati matematice.

        Intalniri din astea de grad extrem cu automobile am avut de doua ori. Prima data am fost pur si simplu cu capul in nori, a doua oara a fost insa asa cum am scris: nu am o explicatie rationala pentru ceea ce m-a determinat sa ma uit bine de tot la lumina aia rosie si sa imi incep traversarea ca si cum asta ar fi fost lucrul cel mai normal din lume si toata strada era a mea, mai ales ca nu sunt omul care sa traverseze aiurea (mai bine astept, decat sa-i pun pe cei de la Crucea Rosie sa rezolve un puzzle). Povestesc exact pentru ca am tot incercat sa gasesc o motivatie buna, una de tipul “m-am uitat dupa fluturasi”, “am avut un atac de daltonism” :biggrin: :w00t: , dar n-am gasit. Poate ca speculatia mea pare nebuneasca, dar tot putem avea momente in care sa fim rupti de realitate.

        A mai fost o discutie pe aici legata de graba soferilor. :ermm: Pe traseele din tara, soferii au anumite grafice de sosire in diverse puncte ale calatoriei. Oare cei care merg pe trasee externe n-au?! Suntem o societate care “promoveaza” eficienta, productivitatea, viteza… La ce ne-am putea astepta? Pentru firme, turismul e o afacere, de ce s-ar face exceptie? Pana si medicina a ajuns o simpla afacere… in prea multe cazuri… :sad:

        • Nice says:

          Desigur ca exista aceste grafice si in strainatate. Dar nu e mai presus siguranta excursionistiului? Ca daca faci accident, si-l bagi in sant, pe cine mai conduci apoi la destinatie?
          Dar in ziua de azi, cand viata omului nu mai valoreaza nici cat o ceapa degerata, ce pretentii sa mai avem. Corect, se promoveaza eficienta, viteza in detrimentul sigurantei. :ermm:

  16. SinChronic says:

    Da, cred că oamenii pot să aibă zile sau nu. Dar nu cu cinism. Nu e pic de cinism în ce spun. Deşi n-am chef de povestit, sunt unul care a fost zobit de multe ori de apropierea mare de D-na cu Coasa… Si niciodată nu mi-a fost îngăduită vreo schimbare… :sad: :cwy: Pato zice că „nu învăţăm niciodată nimic”. Nu-i adevărat! Avem iluzia şi dezamăgirea asta ori de câte ori experienţa pare trasă la indigo, dar cu alţi actori. Învăţăm!… doar că nu neapărat aceia pe care ni i-am dori noi să fie învăţaţi devin aşa. Învăţătura se leagă cel mai adesea de alţii. Şi e de multe ori de altă natură…

    Un coleg a întârziat azi la serviciu şi nu-i stă în fire… S-a uitata si el la televizor si s-a dus să doneze sânge… E prima dată când face asta.

    • Nice says:

      Da, pe asta ma bazam si eu, daca nu scapam de vitezomani macar sa preluam de la altii lectia omeniei. Sa luam ceva bun, in tot cazul. Nu stiu cum sunt altii, dar cum sa te lase indiferent suferinta semenilor? Cum sa afirmi lasa ca-i bine ca au murit ca sunt eliberati? :ermm: :unsure:

      • SinChronic says:

        Nice, vorbim de urmasii dacilor aici!… stii, oamenii aia care nu descoperisera posta si-i trimiteau din cand in cand solie lui Zamolxe cu sol la protap. Reminiscente… :smile: ( :ninja: sper ca stiu de gluma, ca, in caz contrar, o sa fiu urmatorul sol :smile: )

        Da, despre eliberare nu poti vorbi decat in cazul personal. N-ai cum sa apreciezi situatia pentru ceilalti. Nu cred in indiferenta afisata. Nu cred in afise! :smile: Daca indiferenta e adevarata, atunci nu cumva provine din expunere repetata la situatii ipotetice (filme, jocuri) si niciodata direct si violent la situatia reala?! Daca ne-am uita la filme cu constiinta faptului ca actiunea de pe sticla chiar se intampla, nu ne-am mai putea uita la ele. Prea ar fi de ras sau de plans. Oamenii isi exprima uneori pareri gandind unilateral: “Daca nu mi-e teama de propria moarte, nu mi-e teama de nimic. Reactia tuturor oamenilor provine din instinct de conservare, din egoism, fiindca egoismul ne tine in viata, ne pastreaza puternici, ne face niste supravietuitori” (stii de cate ori am citit chestia asta pe blog-urile romanesti?… O fi in profilul blogger-ului, o fi prevazut prin vreun regulament, in vreun cod de onoare). Iluzia are multe feţe şi trebuie să te izbeşti cu punctul sensibil de zid, ca să realizezi că până şi realismul pote fi uneori… o iluzie.

        • Nice says:

          Total de acord cu tine, despre eliberare nu poti vorbi decat in nume propriu, e incorect sa generalizezi.
          M-am gandit mult timp cat o sa mai rezist in blogosfera printre atatia oameni diferiti.Ca si conceptii, ca si mentalitati, ca si comportamente. Simt ca nu fac parte din lumea asta, nu ma regasesc. Poate era mai bine daca ma rezumam la jocuri gen miercurea fara cuvinte sau meloman pentru o zi. Postam poze si clipulete zilnic si toata lumea era zen, multumita, vesela. Asa-mi trebuie daca provoc lumea la dezbateri. :lol: :silly:

          • SinChronic says:

            Ce inseamna sa te regasesti in blogosfera?? Te regasesti. Aici. Prin aceea ca iti aperi propriile opinii sau lucrurile in care crezi si ca esti in stare sa asculti opiniile altora. Nu exista regasire mai buna de atat: orice-ar fi, esti consecventa cu partea buna din tine. Mie, categoric, asta imi place aici, in momentul asta.

            • Nice says:

              Da, insa am descoperit ca unele pareri, diametral opuse, pe care eu le gasesc teribile, imi fac rau. M-a umplut de energie negativa acest articol, desigur, doar anumite comentarii au avut acest impact asupra mea si nu mai pot continua, as vrea sa inchid comentariile si sa-mi vad de temele mele usurele de vara. :w00t: :ermm: Sper sa ma intelegi, aici voi inchide si voi reveni curand cu alt articol care sa nu starneasca asemenea controverse. Nu am nevoie de asa ceva in perioada asta cand sunt super stresata(nu stiu daca ai citit articolul anterior).

  17. Antonela says:

    Când plecăm de-acasă, indiferent unde şi indiferent cu ce fel de mijloc de transport, plecăm cu ideea că “nouă nu ni se poate întâmpla” ceea ce auzim sau vedem că se întâmplă în cazul accidentelor rutiere grave. Probabil că mintea ne este setată pe ideea asta, este un mijloc de autoapărare sau supravieţuire. Ne agăţăm de ideea asta şi când auzim cazuri de îmbolnăviri grave precum cancerul. Dăm din cap, Doamne fereşte-ne şi refuzăm să credem că ni se poate întâmpla aşa ceva. Dar se poate. Învaţă vitezomanii din toate aceste tragedii petrecute pe şosele? Nu ştiu în ce măsură îi afectează, dacă nu sunt actorii principali implicaţi în tragedie. Nu au fost atâtea accidente, atâtea morţi inutile pentru imprudenţa manifestată la volan de tirişti, taximetrişti, vitezomani care conduc orice vehicul, până la urmă? Din păcate nu, şoferii (sau oamenii în alte cazuri) nu învaţă, nu se educă, exact din motivul spun la început, merg pe principiul “mie nu mi se poate întâmpla”.

    Într-o astfel de tragedie au murit atâţia oameni pentru că şoferul experimentat (sau nu) trage de volan (instinctual) ca să evite o coliziune şi ca să ce…să cadă în prăpastie…Eu am spus că dacă s-ar fi izbit cu maşina de pe contrasens (cinic punct de vedere, recunosc) n-ar fi fost atâţia morţi. Poate mureau doar 5 sau 10 oameni, nu ştiu, o presupunere cinică(poate chiar superficială), nebazată pe calcule, context, împrejurări.

    Adevărul este că urâm moartea cu toţii, chiar şi cei care afirmă că nu le este frică de ea. Poate pentru că nu o înţelegem în totalitate? Nu ştiu. Dar iubim viaţa pentru că avem doar una, irepetabilă, ireversibilă, unică. Şi ne agăţăm de orice ca să trăim cât mai mult. Numai că, uite, se pot întâmpla lucruri neprevăzute, acidente, boli şi nu mai apucăm să îmbătrânim-un ideal frumos. Ştii ce spunea Noica despre bătrâneţe? “Nu există fericire curată decât după 60 de ani, când nu mai vrei nimic, când nici un calcul impur nu te mai încearcă – si când totul e permis şi totul e din nou nevinovat, ca în ceasul prunciei. Viaţa e suportabilă doar după 60 de ani” (am divagat puţin de la temă). Însă unor oameni nu le este “permisă” acestă bucurie.

    • Nice says:

      Interesant ce spunea Noica, nu stiam, sper sa ajung one day acolo si sa-i dau dreptate. Nu am vazut decat in blogosfera oameni care sa afirme ca moartea e eliberatoare si le e tot una daca traiesc sau daca mor. Vad oameni in jurul meu care se agata cu putere de orice care le permite sa traiasca mai mult. De ce fac bolnavii de cancer tratamentele acelea chinuitoare, pentru ca asteapta moartea ca pe o eliberare? Nu, pentru ca isi doresc cu disperare sa traiasca si ar face orice sa mai stea o zi in plus pe acest pamant.
      Normal ca daca se ciocnea de o masina de pe contrasens bolidul nu patea nimic. Mureau, probabil, oamenii din acel autoturism…

      Da, tocmai asta este si rolul unor astfel de emisiuni televizate. Sa ne constientizeze si sa ne sensiblilizeze. Daca unii vad circ e strict problema lor. Cum sa nu se discute despre asemenea tragedie nationala? :dizzy:

  18. Daniel C. says:

    Eu unul incerc sa nu ma uit la stiri dar nu ai cum sa nu auzi si sa vezi despre tragedia din Muntenegru. Respect celor de acolo care au dat o lectie de omenie si de spirit civic lumii nu numai noua.
    Eu unul nu prea merg cu autocaru dar de cele mai multe ori calatoresc cu auto-stopul sau cu masina proprie, tin minte ca am mers cu o vecina la sat si ne-a luat un domn cu un BMW, cand m-am dat jos din masina mi-a venit sa sarut pamantul chiar daca sunt obisnuit cu viteza pentru ca si unul dintre fratii mei merge cu viteza.
    In privinta calatoriei cu masina “proprie”, inainte sa plec de acasa verfic aboslut tot: lumini, ulei, semnalizari, umflu rotile si chiar spal farurile si parbrizul pentru o vizibilitate mult mai buna, dar in ziua de azi pe drumurile patriei cu o Dacie 1310 e o adevarata aventura daca e sa tinem cont de dotarile ce le au azi masinile.
    E adevarat mai ma gadesc si eu la ce se poate intampla pe drum iar gandul acesta ma sperie uneori.

    • Nice says:

      Iti multumesc pentru sinceritate, Daniel, eu cred ca daca esti uman, daca ai sentimente, e normal sa-ti fie teama. Macar din cand in cand. Desigur, conteaza enorm si filosofia proprie asupra vietii.
      Sunt si eu, ca si ceilalti, impresionata de curajul, promptitudine, omenia si demnitatea muntenegrenilor. Extraordinari acei oameni care nu au pregetat o clipa si au coborat rapid in ditamai prapastia salvand vietile turistilor. Din partea mea, tot respectul pentru Muntenegru. Zau ca nu stiu ce ar fi facut romanii in locul lor. Sper insa ca ar fi procedat intocmai.
      Daniela, o sa ai tot timpul din lume sa mergi (si) cu autocarul. Si noi avem masina personala, dar nu mergem chiar peste tot cu ea.

  19. cotos says:

    Sincer, nu m-a impresionat, doar m-a intristat. Nevinovati, oamenii mergeau in concedii si acum se intorc in cosciuge. Oribil. Insa, cu decretarea zilei de doliu national nu sunt de acord. Nu era necesar asa ceva, putea sa o faca pe plan local, exista doliu citadin.

    • Nice says:

      Doar ca autoritatile noastre au vazut altfel treaba asta. Si cum doliu citadin, sa fi fost declarat doar in Bucuresti si Arges?

  20. aA says:

    parerea mea ai citit-o si am senzatia ca mai sunt cativa pe aici care gandesc ca mine. faptele sunt una, iar circul mediatic pentru diferite scopuri, deloc umanitare, este alta.
    cat despre excursiile cu autocarul, chiar si in zona aceea, mi se par generalizari exagerate. am fost de mai multe ori pe trasee turistice cu autocarul. se circula demential, fie ca-s serpentine, fie ca nu, toata lumea se grabeste si fiecare crede ca-i scutit de ghinion. cu toate astea daca e sa mori, o poti face intr-un mod banal, cazandu-ti o caramida in cap de pe cladirea vecina. calatorind macar ai sansa de a ramane cu o amintire, desigur daca reusesti sa supravietuiesti…

    • Nice says:

      Da, mai sunt, tocmai de aceea am dorit sa-mi spun parerea, care de multe ori nu coicide cu cea a bloggerilor. Si da, se circula demential si din punctul meu de vedere asta ar trebui sa se schimbe. Nu e mai bine, zic si eu, sa ajungi mai tarziu, dar teafar la destinatie? O ora in plus, o ora in minus, chiar asa mult conteaza? Chiar nu conteaza deloc viata noastra? Chiar ne permitem sa ne jucam asa usor cu moartea?

      Eu nu sunt de piatra. Eu nu sunt indiferenta si rece. Imi pasa. Imi pasa poate prea mult. Si nu am vazut circ la tv ci doar discutii normale. E firesc sa se discute despre un astfel de accident dramatic.

      Tocmai de asta am si facut articolul. Eram curioasa cum gandesc ceilalti, aveam deja unele dubii ca e unanimitate pe acest subiect. Sunt de 6 ani prin blogosfera si imi cunosc deja marfa. :biggrin:

      • SinChronic says:

        Nice, cred că îi supără chestiunea cu creşterea rating-ului pe seama unui necaz. Şi pe mine mă supără. Mai e şi problema că oricum televiziunile au prostul obicei să întindă pelteaua cât mai mult cu discuţii inutile: se perindă pe sticlă invitaţi după invitaţi, îşi dau cu părerea, dar nimeni nu spune nimic clar, nimic sigur, doar se trage de peltea (rating-ul să înflorească!) şi se creează imagini uneori false ale unor oameni care în realitate nu dau doi bani pe ceilalţi. Eu am rămas consecventă şi nu mă uit la televizor nici acum.

        • Nice says:

          Hm, da, inteleg punctul vostru de vedere. Voi asa ati perceput totul. Ca au facut o ditamai taravura pentru rating. Poate asa a si fost, poate nu ii interesau deloc vietile acelor oameni. Poate jucau toti teatru si in culise isi frecau mainile fericiti cand vedeau cifrele.

          Insa eu si multi alti oameni ca mine din aceasta tara am fost cu adevarat interesati, impresionati si ingrijorati. Si comentatorul care a lasat un gand mai jos, Danny, a simtit ca mine. Cum sa-ti explic eu ca sa ma intelegi? Am fost acolo, am trecut prin defileu, am venerat Muntenegru si m-am intors de acolo cu amintiri deosebite. Mi-a placut maxim. Cand am vazut ca s-a petrecut un accident chiar in locul pe unde eu am fost, mi s-a facut rau. Si toti cei cu care au fost in excursie s-au uitat, lipiti de tv, la imaginile cu acel hau, cu viaductul, cu autocarul, cu muntenegrenii, cu targile, cu corzile, cu vegetatia.
          As fi absorbit atata informatia cata mi-ar fi fost oferita. Si azi daca se discuta si azi ma uitam. Dar in acelasi timp, am realizat ca eu sunt foarte prinsa de eveniment pentru ca am trecut prin acel loc si am iubit acea tara. Si, in aceasta idee am facut articolul. Eram curioasa, desi aveam vagi banuieli, daca si ceilalti erau la fel de interesati de accident ca si mine.

          O tara intreaga s-a uitat la tv si fiecare a vazut ce a vrut. Unii dintre noi am vazut cazul in sine, accidentul si suferinta teribila, iar altii au vazut circul, foamea de rating, penibilul.

          M-am uitat cel mai mult pe Realitatea si chiar nu am sesizat niciun circ. Dar e posibil sa fiu eu subiectiva pentru ca sunt oarecum implicata sufleteste. Inca o data iti spun, pentru mine orice excursie in strainatate este un lucru maret, iesit din comun. Pentru ca financiar stau extrem de rau. Si pentru acea excursie am facut niste sacrificii uriase, am stat cu frigiderul gol golut luni intregi.

          Chiar nu stiu ce sa zic. Ma gandesc ca poate daca accidentul s-ar fi intamplat in Anglia(un loc la intamplare, unde eu nu am ajuns niciodata), acum acest articol nu ar fi existat si eu as fi fost revoltata de televiziunile care ar face orice pentru putina audienta. Sau poate nu.

          • SinChronic says:

            Personal, am inteles ce s-a intamplat si ti-am inteles reactia (chiar am inteles-o!!!). Fara sa ma uit la televizor. Eu n-am fost acolo nici inainte si nici cu ocazia. Nu-mi doresc sa vad imagini la televizor, fiindca nu vreau sa ma bantuie nimic. Nu sunt strut, dar am o memorie vizuala prea buna pentru a ma uita la asa ceva. Cand mi-am exprimat parerea, am incercat sa gasesc o justificare pentru modul in care reactioneaza oamenii. Nu vreau sa-i judec. Cat priveste faza cu Anglia, nu te cred. Nici tu nu te crezi! Nu te-ai fi uitat indiferenta, daca imaginile ar fi fost similare, macar pentru simplul motiv ca ti-ar fi amintit de propria excursie. Si chiar de n-ar fi fost similare conditiile, ideea ca intr-un accident si-au pierdut viata atatia oameni, nu te-ar fi lasat de piatra.

  21. Danny says:

    Desigur ca m-a impresionat, ca pe noi toti de altfel si am urmarit cu interes majoritatea stirilor date pe aceasta tema in ultimele zile la tv. Mai ales ca a avut si o legatura nedorit de stransa cu judetul meu.
    Dar m-au impresionat povestile de viata pe care le-am auzit dupa aceea despre oamenii din acel autocar. Plecasera si oamenii entuziasti intr-o vacanta si si-au gasit sfarsitul! Si pentru ca sunt si eu om si nu un insensibil, am simtit aceeasi compasiune pe care au simtit-o si multi altii. M-a facut sa ma gandesc mult la cat de relativa e viata, la destinul despre care se spune ca i-ar fi harazit fiecaruia.
    Cu atat mai mult cu cat stii locurile, fiindca le-ai si vizitat, ai fost cu atat mai emotionata cand
    ai vazut relatarile televizate de la locul tragediei. Nu trebuie sa te cenzurezi!

    • Nice says:

      Dupa unele comentarii aparute mai sus, da, m-am gandit ca m-am hazardat cand am scris articolul si in fata lumii am parut o biata naiva care nu vede realitatea. O fraiera impresionabila care nu stie pe ce lume traieste.
      Chiar daca accidente se intampla zilnic, asta a fost deosebit prin numarul de victime si felul cum s-a produs. Dar si prin faptul ca in mod uimitor au supravietuit atatia oameni. Si da, am trecut chiar prin canion si de atunci m-a impresionat zona, chiar daca nu am putut s-o fotografiez(din motive obiective explicate in articol).
      Iti multumesc pentru parere si pentru sinceritate.

  22. Alex Stan says:

    Nu m-a impresionat acest eveniment. M-a intristat, ceea ce este si normal. Oameni mor mereu, poate in alte moduri mult mai… In fine. Si atata timp cat cunosc si alte lucruri, am motivele mele sa nu fiu impresionat.
    Pe mine nu m-a cuprins nici o teama fata de acel traseu. Daca ar fi sa-l urmez, l-as urma, atata timp cat stiu ca in fata mea sta o persoana (soferul) de incredere, pe care o cunosc.