Din ‘delirismul’ altor popoare. Azi: Cântecul nibelungilor

"carti istorice"
Asa cum v-am mai spus de câteva sute de ori, sunt inginer chimist. Statutul de student la Politehnica mi-a creat mari neajunsuri in relatiile sociale ale vremii, fiind mereu socotiti (noi, viitorii ingineri) niste intrusi deloc bineveniti in categoria ‘intelectualilor’. ‘Discriminarea’ a inceput inca din familie, unde tatal meu se ‘gratula’ deseori la modul ‘in ce hal am ajuns eu, profesor…sa am fii ingineri’ si a continuat in cadrul petrecerilor studentesti, unde fetele de la Filo sau Mate ne masurau cu niste priviri plictisite, care parca spuneau ‘astia-s ingineri, daca le iei clorura de sodiu de sub nas ii bagi in ceata, cum sa auda ei de Tristan si Isolda?’

Uneori am fost curios sa aflu ce am…pierdut din asa-zisa cultura generala, pe care mai toti oricum presupuneau din start ca ne lipseste cu desavârsire.

Sa luam de exemplu “Cântecul Nibelungilor”, carte care face parte, cica, din colectia “Cartile esentiale ale omenirii” (ca de Shakespeare v-a vorbit Nice, in urma cu câteva articole). S-au facut si tablouri in perioada medievala, infatisând ‘eroii’. Si mi se pare ca s-a compus cel putin o opera. Filme nu cred insa ca s-au facut.

Ce aflam din ea? Siegfried (eroul central, care moare in prima parte a lucrarii, din fericire pentru el) o cere (si o primeste) de sotie pe Kriemhilda, printesa burgunzilor din Worms. Cererea in sine a fost formulata in mod cât se poate de cavalereste: ba, daca nu mi-o dati, va bat pe toti si tot o iau! O duce acasa la el (in Tarile de Jos), unde petrec 10 ani minunati, fac si un copil, apoi revin la Worms unde, in cadrul unei vânatori, e ucis relativ miseleste de catre un slujitor al gazdelor, Hagen. Kriemhilda (care, toanta, tocmai ea ii destainuise viitorului ucigas care e punctul vulnerabil al ‘eroului’) baga de seama ca Hagen e ucigasul, dar nu prea are ce-i face, intrucât era protejatul ‘craiului’, adica al lui Gunther, adica al lui frate-su. Si mai trec 13 ani (in timpul asta nu s-a mai interesat de copilul cu Siegfried), dupa care e ceruta de sotie de craiul hunilor, Attila.

Stop! Sa facem niste socoteli. Sa presupunem ca Kriemhilda a fost petita (ma rog, in halul in care a fost petita) la 16 ani – cartea nu ne da amanunte. Plus 10 ani cu Siegfried, 26. Plus 13 ani de la moartea ‘eroului’, 39. Desi putea fi petita si mai târziu – poate la 18 sau 20 de ani.

Prin urmare, maritul crai Attila umbla cu limba scoasa dupa o printesa de 40 de ani, vaduva, cu un copil de care nu-i mai pasa, in conditiile in care media de viata era cam 30 de ani si el, ca ditamai regele, putea sa aiba orice pustoaica poftea (si cu siguranta ca poftea, ca doar era hun).

Continuam. Vitejii burgunzi sunt invitati (dupa alti 13 ani) la curtea lui Attila, in urma unor mânareli de-ale Kriemhildei, care inca tinea mortis sa se razbune pe Hagen, chiar si dupa 26 de ani (si aici e loc de o socoteala; ca sa ajunga mare viteaz la momentul initial si sa cunoasca atâta lume si atâtea drumuri, Hagen ar fi trebuit sa aiba cel putin 30 de ani, intrucât e déjà ‘unchi’ atunci când Siegfried da cu ochii de el, iar nepotii lui sunt, si ei, tot niste ‘viteji’; plus 10 plus 26 rezulta ca, la momentul calatoriei catre regatul hun, Hagen era un cavaler mai mult decât tomnatic, intre 60 si 70 de ani – mai degraba spre 70) . In ultimele capitole se dau niste lupte teribile intre huni (plus vasalii lor) si burgunzi, in care mor toate personajele cartii (mai putin Attila). Ciudat este ca povestea ni-i prezinta pe nibelungi drept invingatori, cel putin moral, când de fapt, in realitate, hunii i-au zdrobit pe burgunzi. Si fizic, si moral.

Cartea nu face economie de superlative (toate mesele sunt ‘cele mai imbelsugate’, toate comorile sunt ‘cele mai mari’, toti vitejii sunt ‘cei mai viteji’, toate luptele sunt ‘cele mai crâncene’, cu mii de morti care tâsnesc in toate directiile, toate printesele sunt ‘cele mai frumoase’), care, tocmai d-aia, incep sa devina plictisitoare si chiar enervante dupa scurta vreme. O dorinta bolnavicioasa de a stapâni comori, o descriere a abuzului, carnagiului si ororilor, urcate la rangul de intâmplari care merita povestite si laudate (desi, in opinia mea, reprezinta mai degraba cazuri clinice). O lume a tâfnei si zadufului, in care ‘vitejilor’ si ‘eroilor’ le sare mustarul din orice. Nu exista pe nicaieri vreun semn de cumpatare sau de inteligenta, fie si in stare embrionara, totul reducându-se la ospete pantagruelice, lupte si ‘ba pe-a ma-tii, ia vino-ncoa sa-ti tai capul!’. Se pare ca nu s-a auzit, in epoca, de ‘cel mai destept cedeaza’. O alta ciudatenie: nu stii clar care sunt personajele pozitive si care cele negative, intrucât toate sunt obsedate de comori, haleala si sânge, cât mai mult sânge.

Si când te gândesti ca toata aceasta tragedie s-a declansat din cauza orgoliului unor muieri oteviste, care s-au certat ca mahalagioaicele care e mai mare in rang si, prin urmare, care sa intre mai intâi in catedrala. Asta da comportament crestin!

Marturisesc faptul ca, dupa citirea acestei carti (chipurile, de cultura generala), complexul de inferioritate nu ma mai streseaza asa de tare…

Ce carte istorica (sau pe-aproape) va place?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

63 de comentarii la “Din ‘delirismul’ altor popoare. Azi: Cântecul nibelungilor”

  1. “ca de Shakespeare v-a vorbit Nice, in urma cu câteva articole” :lol: :biggrin: :tongue: Tare asta cu Nice si Shakespeare, e ironic Dragos al nostru. :silly: :cool: :cheerful:
    Si ca tot vorbiram de marele dramaturg englez, cred ca cel mai mult mi-au placut comediile lui: “Visul unei nopti ce vara”, “Totul e bine cand se termina cu bine”, “Negutatorul din Venetia”, “Imblanzirea scorpiei”, “Mult zgomot pentru nimic”. Nu stiu daca se incadreaza la romanul istoric, dar mi-am spus si eu parerea. :blush: :angel: :biggrin: :tongue:
    Tu aici ai incercat sa desfiintezi practic Cantecul Nibelungilor. Insa, asupra mea efectul a fost exact invers, adica mi s-a parut atat de fascinant subiectul incat am cautat pe net si alte articole despre aceasta carte. Acum imi pare rau ca nu am citit-o cand trebuia, e adevarat ca nici nu am avut-o in biblioteca, dar nu e timpul pierdut. Macar daca nu pe ea, poate gasesc altele din genul discutat. :ermm: Am inteles ca exista si Inelul Nibelungilor?
    Oare de ce nu s-o fi facut filme sau seriale dupa cartile astea? :dizzy: :wassat:

    1. Si eu ma dau in vânt dupa Shakespeare, mai ales dupa operele lui de balet.

      Mai sa fie…ai citat 5 opere si deloc ‘Romeo si Julieta’! Taman tu, o romantica incurabila….

      Da, exista si Inelul Nibelungilor, si Fratia Inelului, si orcii, si bubulii si elfii.

      Cum adica nu ai citit-o când trebuia?!?!? Când trebuia?

      1. Cand am studiat-o in scoala. La literatura universala, in liceu. Sau oricum, atunci cand am auzit prima data de ea…
        Dar ce aveau, Dragos, operele marelui Shakeaspeare? :dizzy:
        Pai da, ca mie imi placeau comediile, nu tragediile. Pe alea le am eu destul in viata de zi cu zi. :lol:

        1. Ce chestie…’pe vremea mea’ literatura straina era interzisa….n-am studiat, in liceu, decât scriitori români.

          Ce sa aiba? Nimic! In fond, cine a fost Shakespeare? Un scriitor mediocru in opera caruia problematica sociala nu se regaseste. Se ocupa numai de putregaiul vietii aristorcratice, fara sa se intereseze de paturile sociale mai dezavantajate. Unde exista, in opera lui, reforma agricola? La ce intreprindere avea cartea de munca Romeo? ce scoala de bune maniere a facut Julieta? A fost in stare sa faca macar un curs (scurt) de dactilografa? Astea sunt probleme esentiale, nu sa cânti, ca un motan in calduri, sub balconul iubitei!

  2. Intresant subiectul mie unul chiar mi-a placut :), carti istorice hmm, am citit “Alexandru cel Mare”, citeam non stop ma fascina, eu unul recunosc Iubesc Istoria :X, istoria Europei in primul rand, trebuie sa admit ca si popoarele asiatice au o istorie destul de intresanta si aici fac referire in principal la China si Japonia. Am mai citit despre Marele razboi o carte si “Gestapo” de Sven Hassel, dar acuma imi indrept atentia spre medieval si spre anii 1800-1900. Pentru iubitorii de istorie recomand doua emisiuni “Asii amanetului” si “Restaurari” amandou sunt difuzate de History Tv, acolo vezi tot felul de obiecte folosite in trecut.
    Multi urasc istorie pentru ca ii grea dar istoria nu inseamna doar sa tii minte niste ani, fara istorie nu ar fi fost nimic in ziua de azi :).

    1. Ce zici, Daniel, o sa citesti Cantecul Nibelungilor acum dupa ce ai aflat cam despre ce e vorba? Mie, sincer, mi-a lasat o parere super buna. Daca stiam ca e asa de interesanta, o citeam in clasa a 7-a, atunci cand ma luase pe mine febra cartilor. :biggrin: :blush: :tongue:

      1. @ Nice, cum adica ti-a lasat o parere super buna o carte pe care am desfiintat-o?!?!?!?!?

        @ Daniel, multumesc. “Gestapo” nu e deloc o carte rea. Si e bine sa existe si un alt punct de vedere, care nu e american….
        Intr-adevar, din mitologia chineza sau japoneza, cu putin efort, ai ce invata. Dar din niste comportamente nevrotice precum cele ale ‘eroilor’ nibelungi…ce dracu’ sa inveti?

        1. @Nice nu cred ca o sa citesc cartea, chiar daca imi place Anglia medievala(nu degeaba ma uit la Merlin) :happy: , dar cu siguranta vreau sa imi achizitionez cartea “Arta razboiului” de Sun Tzu :ninja: si probabil “Cavalerii Teutoni” de Henryk Sienkiewicz intr-un fel ii dau dreptate lui Dragos, adica ce as putea sa invat dintr-o carte care povesteste soarta unui popor inferior trag concluzia ca te invata ca daca esti “inferior”, ca statut social ma refer nu ii chiar asa de rau.

          1. @ Daniel, Sienkiewicz este o autoritate in domeniu si, sunt convins, din cartile scrise de el ai ce invata, au cap si coada. De Sun-Tzu nu mai spun si te felicit pentru modul in care iti alegi cartile

            @ Nice, desigur ca nu e plictistor….de ce ar fi? Toata ziua buna ziua vânatori, ospete, dueluri, majordomi, dansuri, vin, coniac, palinca….chiar nu e nimic plictisitor!

            1. ….mai sunt si intrigi, rasturnari de situatie, suspans, dragoste, razbunare, certuri, impacari, dialoguri spumoase, umor, ironie…drama si tragedie(unde este cazul). In aceste conditii, chiar nu ai cum sa te plictisesti.

  3. No, cred ca mulți vor face confuzie intre cărțile de istorie, romanele istorice, cărțile de popularizare a istoriei și cărțile de propagandă și manipulare a unor evenimente istorice. Cum istoria și cartea sunt marile mele pasiuni, nu îți pot răspunde la întrebare, aș scrie vreo zi :smile:

    Cât despre subiectul literar analizat, el este unul dintre cele care completeaza miturile fondatoare la nivel de cultură, o cultură care unicizează și crează elemente identitare pentru o populație. Trebuie interpretat in context si global.

    Cât despre fetele de la filologie….si pe astia de la istorie ii privesc la fel :biggrin:

    1. Da’ pretentioase mai sunt fetele astea de la filologie. :biggrin: :dizzy: :ermm:
      Marin, nu e problema ca fac confuzie, Dragos nu cred ca se referea strict la carti de istorie. Tocmai asta e ideea, sa lasam oamenii sa faca confuzii. :lol: Aici e farmecul. Sa ne spuna ce le place sa citeasca sau ce le-a placut. Sa ne dea exemplu concrete…

      1. Mda, de aia m-am decis și eu le dau cu flit :biggrin:
        Nu arătam spre tine, când am nuanțat conceptul de carte istorică. Doar că eu fiind de meserie m-am simțit nevoit să nuanțez că multe lucrări nu își au locul acolo și că acea categorie e destul de selectă :smile: eu nu pot accepta ca oamenii să facă vreo confuzie în ceea ce privește istoria :wink:

    2. @ Vacitim, e un subiect sensibil…si-asa nu prea comenteaza multa lume la articolele mele, daca as fi inceput sa mai si ingradesc ideea de ‘carte istorica’, as fi gonit si ultimii … mohicani.

      Cu fetele de la filologie te inteleg, crede-ma :-):-):-)

      Bun, OK, mituri fondatoare, cultura unicizanta, elemente identitare, dar ideea e: ce poti invata din asemenea descrieri? Te ajuta cu ceva? Iti imbogatesc fiinta cu chestiuni interesante? Daca da, cu care? CU CARE??!?!?!?!

      1. Imi permit sa raspund inaintea lui Marin :happy:

        Nu iti imbogatesc fiinta cu chestiuni interesante, decat daca ai avut in prealabil vreo curiozitate imensa vizavi de lucrurile respective.
        Mi se pare ca astfel de descrieri (repet, nu am citit cartea, insa am inclus-o intr-o categorie), te trimit… inapoi la radacini. Pe mine, uneori ma intristeaza textele care surprind macelurile de care era capabil omul candva demult , tocmai pentru ca pot sa observ niste tipare, patternuri care s-au pastrat si in ziua de azi.
        Suntem mai civilizati, da, cu o societate mai morala, cel putin la suprafata. Dar unele lucruri raman la fel. Uneori am impresia ca sunt doar mascate. Acum avem alte modalitati de tortura. Iar setea de sange, e setea de suferinta (caci am invatat ca durerea fizica nu e cea mai mare dintre dureri).
        E totusi un pas inainte, dar am eu asteptari mai mari de la umanitate, in general.

  4. Dacă-mi permiţi o sugestie, ai putea mări timpul dedicat editorului de comentarii, eventual să-l faci permanent… poate aşa se mai repară unele greşeli grave de ortografie, că tot sînt eu obsedat de chestia asta (aud deja corul de huiduieli, da’ nu-i bai). :whistle:

    Un comentariu de foarte mult bun simţ a fost oferit de ‘Vacitim’, în special în ceea ce priveşte manipularea istoriei. Orice trepăduş plătit de puterile momentului, ar putea scrie o carte “istorică” în care să fie lăudată acea putere în detrimentul bunului-simţ, pentru ca multe generaţii după aceea să fie ridicată la rang de cronică de maximă acurateţe. Bullshit – poveştile-s poveşti, iar atîta vreme cît n-ai trăit pe viu istoria, ia cartea – oricare-ar fi ea, chiar şi manualul de hahaha! istorie – cu un vîrf de sare şi eventual lămîie ca să taie greaţa. :wink:

    Pe de altă parte, îmi plac la nebunie sci-fi-urile. :lol:

    P.S. Lipseşte un T în “Sa luam de exemplu “Cânecul Nibelungilor” […]” :whistle:

    1. Banuiesc ca te referi la greselile mele, pai eu le mai repar, atunci cand le vad. :ninja: Daca nu le vad…mai corecteaza-ma si tu, ca nu e bai. :ermm: :biggrin: :tongue:

      1. Nu numai, ci ale tuturor. Da, chiar şi eu greşesc, doar n-oi fi perfectul perfecţilor şi tare mă bucur că există posibilitatea să mă corectez, însă de multe ori durează cam mult pînă ce omul realizează greşeala, poate chiar după multe alte reply-uri, şi atunci s-au dus cele cinci minute acordate.

        Am observat însă că foarte multe persoane nu acordă atenţie corectitudinii propriului text, ca să nu mai zic de faptul că mulţi nu citesc comentariile şi vin cu ale lor, complet redundante. Poate sună ridicol asemenea exigenţă în contextul curent, însă atunci cînd renunţăm la valori, indiferent de pretext, ne coborîm la nivel naţional, nu doar personal.

        Şi crede-mă, mi-am luat-o de atîtea ori peste bot încercînd să fac bine, să ajut fără umbră de ironie sau superioritate, încît iaurtul mi-a îngheţat bocnă în pahar… Şi uite, fac ce fac şi ajung din nou şi din nou la aceeaşi veche vorbă cu facerea de bine. :wink:

        1. Dragos, eu iti dau tie dreptate, e necesar sa scriem corect din punct de vedere gramatical, sa respectam limba romana. Eu nu am remarcat greseli la postatorii mei, pe aici eu sunt mare maestra la asa ceva. Dar pe ale mele(cand le vad) la pot repara de la admin. Nu prea mai avem timp sa corectam greseli si sa ne uitam dupa ele in graba cu care comentam.
          Ieri am raspuns la toate comentariile de pe blogul meu si am mers si pe la altii in vizita si mi-a luat toata ziua. Da, da, nu am facut decat sa postez comentarii o zi intreaga. Pai daca as mai sta si sa verific greselile, unde as ajunge? :tongue:

          1. Da, ştiu… timpul nu ne mai ajunge pentru tot ceea ce ne propunem (sau sîntem obligaţi) să facem şi uite aşa ajungem la compromisuri. De curînd am lipsit trei zile de pe web, cît am avut conexiunea blocată şi deja erau 465 de mail-uri în inbox, majoritatea reply-uri de pe blog-uri, aşa că înţeleg foarte bine ce spui. Însă atunci cînd ne dăm seama de propriile greşeli, e bine să avem şi posibilitatea de a le repara. Poate că sînt eu un maniac al reparaţiilor; cred că am să scriu cîndva despre asta. Dar o viaţă nu am făcut decît să repar… întîi aparate, apoi cînd nu m-au mai ajutat ochii, am trecut la cuvinte. C’est la fuckin’ vie – vorba mea preferată.

            Oricum, nu vreau să critic, să dojenesc, să… Spun şi eu cum ar fi în lumea aceea ideală pe care continui s-o visez în pofida dosurilor de palmă primite. Iar dacă ceva se rezolvă, chiar şi aşa făcînd mărunţel din buze, e spre binele nostru al tuturor. :wink:

            Mă gîndesc totuşi, oare chiar aşa de hidoase ar fi fost “prinţesele de patruzeci de ani” pe vremuri încît să nu mai fie dorite? :whistle: Dacă cumva istoria asta ne-a fost groaznic de mult manipulată, avînd în vedere că au fost personaje care au trăit sute de ani (vezi Matusalem)…? Mi-e teamă că unele ar fi fost mult mai agreabile decît tinerele noastre “vedete” siliconate de azi. :devil:

            1. Poti sa-mi dai si mie cateva exemple (10-20 macar) din acele multe, grave si imense greseli de ortografie facute de mine in articole si comentarii? Chiar sunt curioasa si vreau sa le indrept. :cheerful: Daca sunt atat de grave…e musai. :biggrin: :ninja:

              1. Nţ, nţ, nţ… nu era vorba de tine. Editorul de comentarii e pentru comentatori (acel AEC), aşadar… :whistle: Am păţit-o şi eu de vreo două ori cînd m-am trezit prea tîrziu că se strecurase cîte o greşeală sau uitasem să menţionez ceva. Editorul chiar e de ajutor, în loc de înghesuirea mai multor reply-uri unul după altul gen “ah, am uitat să spun că…” sau “vezi că acolo era X în loc de Y, scuze” sau altele asemenea. Doar că timpul acela de cinci minute parc-ar fi prea scurt. Da’ zic şi eu, nu tre’ să te iei după mine. :smile:

                1. Ah, m-am mai linistit, credeam ca te referi la mine, ca eu imi petreceam orele de gramatica prin parcurile bucurestene. :devil: :lol: :ninja: Atunci cand isi aducea aminte profesorul sa le faca… :tongue:

                2. Eh, nu mă sperii eu aşa uşor, însă nu vreau să-ţi mai încarc mintea şi cu silly things like that, că le ai tu deja pe-ale tale, ca orice om. :blush:

                  De multe ori, cînd discut o problemă de principiu sau ofer un punct de vedere propriu, ceilalţi se simt direct vizaţi şi reacţionează puternic, ori eu nu vreau să creez neplăceri sau disconfort, ci doar să-mi exprim propria viziune asupra subiectului respectiv, fără a da cu pietre. :angel:

                  Uf, iar am alunecat way off-topic. Sorry! :blush:

                3. Mai fac si eu greseli de tastare, din graba sau neatentie, ca tot omul, insa pe alea grave, chiar nu le-am remarcat. De aceea sunt binevenite atentionarile tale. :wink: :cool:

                4. Cînd/dacă va fi să mă apuc de “greblat”, am să te anunţ pe mail (dacă adresa e valabilă); pe mine mă găseşti în Gravatar, pentru discuţii care nu au loc pe blog, că prea des intru în off-topic.

                5. Dintotdeauna? O, nu – dimpotrivă! La un moment dat, copil fiind, am crezut asta, însă s-a dovedit a fi o iluzie. Libertatea nu există. Te poţi simţi “un pic mai liber”, eliberîndu-te de o sarcină anume (ceea ce am vrut să spun mai sus), însă per ansamblu… nu, libertatea e doar un mit.

                  Adevăru-i că mă simt ca într-unul dintre filmele acelea mai vechi, sci-fi, în care persoane erau răpite de către extratereştri şi legate strîns, închistate în cîte-un cocon din care nu mai aveau scăpare şi care le extrăgea forţa vitală încetul cu încetul. Da, cred că am văzut prea multe filme de gen. :smile:

                  Sînt curios, tu cum te simţi, în lumea asta? Cum vezi tu rolul tău, personal, în acest angrenaj enorm? Te simţi liberă? Te simţi importantă, utilă, apreciată…? Sau poate ai scris deja un articol despre asta – mărturisesc ruşinat că n-am apucat să citesc din urmă, am fost şi eu prins în diverse activităţi consumatoare de timp şi neuroni. :blush:

                6. Să-nţeleg că găseşti libertatea într-un fel de anonimat socio-profesional? Sau e vorba doar de o părticică mică a adevăratei libertăţi, care contează mai mult decît restul? Adică ceva de genul “mă simt liber(ă) să…”

                  Hehe, uite cum s-au inversat rolurile… guess who took the couch! :lol:

                7. Si una si alta, Dragos. Am libertatea cuvantului(si mi-o exercit, doar daca nu am chef sa spun ceva nu o fac), am libertatea de miscare, jobul il am pe propriile puteri, nu trebuie sa apelez la pile si relatii pentru a-l castiga. Si acolo nu-mi impune nimeni nimic, fac cam ce vreau, actionez cum consider eu.
                  Nu stiu daca este iluzorie, dar nu ma simt sclava nimanui. Momentan.

                8. Aşadar libertatea e doar o stare de spirit. Dacă te simţi liber, înseamnă că eşti liber, nu? Totul se reduce la ceea ce simţim. Noi faţă de noi înşine sau faţă de alţii. It’s all in your head, după cum s-a spus de atîtea ori.

                  Şi atunci, mă gîndesc eu: dacă totul e la noi în cap, nu cumva ceea ce trăim e doar o iluzie? Nu cumva lumea asta există doar în minţile noastre şi nimic din ceea ce ne înconjoară nu e real?

                  Iaca filozofie de duminică (seara). Şi nici măcar n-am băut (decît două păhăruţe de bere la prînz, nu se pune :tongue: )

                9. Eu am spus doar ca momentan nu-mi ingradeste nimeni libertatile, nu-mi impune nimeni nimic, nu ma simt datoare nimanui, nu dau explicatii nimanui. Tu ai mers mult prea departe…ia ce am zis eu la proriu, nu la figurat.

                10. Vezi? “nu simt”, “nu cred”… toate astea sînt în interior, în sertarul de sus. Simţurile pot fi înşelate. Ai văzut seria de documentare “Brain games” realizată de National Geographic? Dacă nu, încearcă aici, poate mai sînt valabile link-urile. Sînt trei părţi. După aceea mai vorbim. :wink:

                11. You’re welcome! :smile: Sper că ai observat link-ul acolo… Fiecare parte are cam 360MB. Eu le-am luat demult, le-am văzut, m-am minunat. Dacă nu le găseşti, dai o fugă pînă aici cu un stick USB şi se rezolvă. :wink:

                12. Reply-ul de la 6:12 pm, sub cuvîntul ‘aici’ (de-aia am zis Dacă nu, încearcă aici […]). Ştiam eu că uneori sînt prea subtil… şi am uitat să-l şi îngroş. :sad:

                  Cu AddTags de la mine poţi face diverse formatări în reply-uri, pe care în mod normal nu le oferă căsuţa de reply a wordpress decît dacă aplici manual acele tag-uri HTML menţionate dedesubt, care însă nu sînt toate şi nici nu-s prea accesibile celor ce nu ştiu HTML.

            2. @ Drugwash, incerc sa te lamuresc in singura zona cât de cât interesanta din comentariul tau. Suntem undeva prin anul 500… poate 437, poate 451…..treaba e cam nebuloasa (desi hunii, dupa 500, practic au disparut din istorie). Poti sa-l intrebi pe vacitim cum e cu istoria, ca el chiar e istoric.

              Nu e vorba ca printesele batrâne sunt neaparat hidoase, ci ca nu purtau cine stie ce interes. Attila oricum obtinea ce voia, pentru ca astea erau vremurile. Chestiunea e simpla, de ce sa-ti curga balele dupa o baba vaduva (si cu copil de care nu se mai interseaza) daca si asa poti obtine orice , oricând?

              Matusalem face parte dintr-o cu totul alta zona istorica, cam cu vreo 3.000 de ani inainte de nibelungi (3.000 de ani dupa calendarul solar). Nu se stie exact care e originea vârstei sale. Lasând la o parte faptul ca e barbat (pe când Kriemhilda e femeie, remember?).

              In plus…intr-o epoca a consumului desavârsit, a meselor pantagruelice si a vietii traite cât mai dens (intrucât nu se stia ce barbari te vor viola a doua zi), da, cu siguranta , printesele se conservau infinit mai grijuliu ca vedetele din ziua de azi. Cu siguranta!

              1. Mda, totul pare logic, însă la fel ca în zilele noastre şi de fapt, aşa cum a fost dintotdeauna, there’s more to it than meets the eye. Poate că Attila se îndrăgostise iremediabil, fie ea chiar babă prinţesa aceea. Sau poate avea vreun interes, vreo ambiţie, vreun pariu… cine naiba ştie ce se ascunde în spatele unor poveşti. Istorie… probabil prea puţină.

                Femeile… au fost perioade cînd cele rotunde (rubiconde) erau mai apreciate decît cele şnur. Remeber Rubens şi tablourile lui. Aşadar, de gustibus non disputandum. :wink:

                Cît despre limita de vîrstă, se pare că tot femeile sînt mai longevive decît bărbaţii. Cum o fi fost atunci, asta nu mai ştiu. În istoria oficială, demult nu mai am încredere.

  5. N-am citit cantecul… :tongue: Probabil face parte din cartile esentiale ale omenirii nu datorita calitatii literare, ci a contributiei sale in conturarea unor credinte/mituri dintr-un anumit spatiu cultural.

    A, uite, eu am vazut filmul asta cu ceva ani in urma. Dar e inelul, si ea e ,,Brunhilda” sau asa ceva. Cel putin in film, printesa e frumoasa :biggrin:
    http://www.youtube.com/watch?v=oCLH6WuHHMw

    Cred ca nu trebuie sa citim neaparat acele carti super-apreciate de toata lumea (eu am avut deja numeroase dezamagiri in acest sens). Si oricum, multi oameni ,,cititi” cad in capcana snobismului si aplauda tot ce a fost deja aplaudat, uitandu-si ochiul critic acasa si dispretuind tot ce nu se incadreaza unor tipare prestabilite.
    Eu zic bravo pentru curajul de a spune raspicat cand si ce anume nu iti place. (fie ca e vorba de carti, fie ca de altceva).

    Cat despre carti istorice… sau pe-aproape.. nu stiu.
    Imi plac fictiunile care au loc intr-un cadru istoric cat mai bine descris si ancorat in realitatea de atunci. Mi-a placut ,,Cel mai iubit dintre pamanteni” din punctul asta de vedere, desi nu pot aprecia cat de acurate erau aspectele socio-politice (implicit istorice) prezentate pe-acolo. Aici intra multe alte romane plasate in perioada interbelica. Aaaa, ar fi ,,Padurea Spanzuratilor”. Insa majoritatea sunt trairi subiective ale istoriei, nu ,,carti istorice”.
    Mi-au placut ,,Regii blestemati” – ca tot ii mai discutam noi. Mi-au placut Legendele Olimpului, ca istorie.. mitologica (imi permit sa combin termenii, cred ca miturile sunt o parte importanta a istoriei – ca mod in care un popor isi interpreteaza istoria vecheeee de fapt).
    Poate imi amintesc si altele, astea mi s-au activat acum din memorie.. :smile:

    1. Another very good opinion, Colorbliss….

      Multumesc frumos pentru ‘bravo’ ;-)

      “Cel mai iubit dintre pamânteni”, “Padurea Spânzuratilor” sau “Regii blestemati” sunt opere din care AI CE INVATA! Reprezinta modele de viata, moduri de ironie care necesita inteligenta si, in cazul Regilor, o intreaga istorie adevarata. Sigur, interpretata in fel si chip, dar adevarata. Dupa ce citesti asemenea carti iti pui intrebari, ti se dezvolta o oarecare activitate a creierului. Pe când, din maceluri si orgolii idioate aproape la fiecare pagina, ce poti invata?

      1. Da… ,,Cel mai iubit..” si ,,Padurea spanzuratilor” mi-au ramas in suflet, nebunie curata. Iar ,,Regii..” au prezentat multe aspecte care sunt omise in cazul altor carti care ilustreaza perioada respectiva.

        Iti spun eu ce poti invata :tongue: : ca macelurile si orgoliile idioate erau modelul oamenilor de atunci, din perioada respectiva. Ca asa se manifesta natura umana atunci. Si daca nu se manifesta chiar asa (cartile nu ilustreaza realitatea la modul perfect), faptul ca intamplarile au fost prezentate intr-un anume mod, tot spune cate ceva despre sistemul valoric de atunci, traditiile importante, prioritatile oamenilor.

        Ca tot aminteam indirect de Rebreanu, uite, eu pe Ion al lui l-am detestat din tot sufletul. Obiectiv, cartea e bine scrisa, dar pur si simplu toata povestea, personajele – mi se par o tampenie si, vorba ta, ce saracie sa invat eu, pentru mine, de acolo? Dar in timp mi-am dat seama ca poate tocmai asta e ideea unor carti: sa iti arate anti-modele. Dar e important sa mentii ochiul critic deschis, cum ziceam. Caci unele carti fac asta intr-un mod inteligent si iti si sugereaza subtil acest lucru (pana la urma, ,,Ion” are un final moralizator, hihi).
        Altele iti baga pe gat modele care nu sunt chiar modele – dar multi le preiau ca modele doar pentru ca asa sugereaza cartea. (si aici i-as da exemplu pe Romeo si Julieta, ca tot au fost amintiti in prin comentarii).

        1. :-) Ai dreptate, zeito. Ma gândeam insa ca, inainte de Nibelungi, existau carti sau povesti in care se vorbea si de cumpatare, si de inteligenta. Cântecul Nibelungilor a fost scrisa prin sec. al XII-lea, având la baza tot felul de povesti germanice vechi (daca am inteles bine), dar descrie intâmplari din secolul al V-lea. Prin urmare, dupa atâtea sute de ani, in care au existat contacte si cu alte valori, sa existe o abordare mai … umana. Si acum se vorbeste de ‘complexul personaj Kriemhielda’. What?!?!? Complex?!?!? Poate ‘complexat’…

          Da, asa e, traditii si prioritati. Tostusi, chiar nimic spiritual? Nici macar asa, de forma? Numai mâncare, sânge si ‘domnite’? Apropo de asta, am citit o carte foarte interesanta, “Istoria diavolului”, unde se explica de ce nu exista un astfel de personaj in credintele germanice. Pai e simplu, tot ce consideram noi ca apartine de diavol (ispita, violenta, hotie, totala necumpatare) era considerat de bon ton la germanici….erau chestii care meritau adulate!

          Sincer sa fiu, si pentru mine a fost un chin sa citesc “Ion”. Era lectura obligatorie….dar pâna la urma nu a fost asa rau, mi-a placut un personaj secundar, George parca…tipul ala de era scriitor. Totusi, m-am atasat mai mult de “Adam si Eva”. Chiar daca e plina de atrocitati (si cartea aia!), mi-a placut ideea in sine, faptul ca exista suflete-pereche care se cauta pe parcursul mai multor vieti.

          1. Hihi, germanicii astia erau mai salbatici. Nu stiu ce sa zic, chiar si evul mediu a fost o perioada mocirloasa asa, poate abordarea asta prevestea directia inspre care se indreptau (din nou) oamenii. Oricum, voi citi cartea doar daca ma va lovi candva vreo curiozitate legata de povestile germanice vechi. :smile:

            “Istoria diavolului” e de mult timp pe lista, in schimb. Acum ca ai mentionat o mica parte din ce as gasi prin ea, a mai avansat in pozitia aproximativa :lol: Pana acum era doar un titlu acolo.

            Nu, nu. George era cel care ii crapa lui Ion capul, la sfarsit :silly: :alien:
            Tie iti placea de Titu – era singurul personaj care ma motiva sa citesc mai departe.
            ,,Adam si Eva” mi-a placut si mie. Dincolo de atrocitati, il consider unul dintre cele mai frumoase romane ,,de dragoste” (dupa ce l-am citit, m-am mirat de faptul ca nu e mai cunoscut din acest punct de vedere – atrocitatile alea or fi de vina), tocmai pentru filosofia din spatele povestilor. :smile:

  6. multe sunt naratiunile care nu corespund adevarului istoric… sau chiar de alta natura…
    totusi… dincolo ce actiune sau de cuvinte, sunt niste substraturi frumoase… benefice…
    evident ca… sunt si altele cu aspect contrariu…
    ca in orice aspect al vietii… depinde doar de noi cum ne raportam la ce avem in fata…
    inca ceva… in toate operele cu iubiri de renume… eroii mor… si fara sa fiu rau… as spune ca daca ar fi trait… altfel ar fi fost priviti de posteritate…
    in toate basmele… eroi traiesc multi ani fericiti…
    sa caut a intelege ce are de-a face viata fericita cu moartea???
    hmm… sunt inginer… si poate ca ar fi tendinta sa nu… dar.. nu am complexe de inferioritate… deci… da… inteleg legatura dintre iubire si viata si moarte… dar… o tin pentru mine… cel putin acum…
    la buna citire…

  7. Nu stiu ce sa zic. Am citit si eu candva Cantecul Nibelungilor si alte epopei, legende din acestea de la originile literaturii europene.
    Dintre toate mie imi place doar Tristan si Isolda dar nu versiunea originala ci cea repovestita de un istoric literar francez, Joseph Bédier. E o scriere extraordinara.
    I-am si inchinat un articol, cam acum un an, pentru ca mi se pare un fel de varf in literatura de dragoste. Nu prea citesc literatura istorica…de fapt nici nu stiu ce consideri a fi literatura istorica. Ce cred eu ca este nu e genul meu… Adica ceva gen Quo Vadis…nu pot citi. Ma oboseste…

  8. Quo Vadis am citit pe când eram adolescent. Pe atunci nu exista internet şi aveam 2 ore de tv zilnic, toate cele două pline de ode pentru viitorul Împuşcat. Pe atunci mi s-a părut o carte foarte interesantă. Subliniez, pe atunci, când lipseau cele mai multe atracţii de azi.
    La bază sunt tot inginer, dar despre apartenenţa mea la intelectualitate nu m-am îndoit nicio clipă, în ciuda clişeelor existente, care sunt întreţinute chiar de noi, inginerii.
    Chestia cu Nibelungii mi-a fost tot timpul neclară şi nici n-am avut putere să mă lămuresc care-i treaba cu domniile lor, pentru că, vorba unui blogger, personajele nu sunt împărţite maniheist în bune/rele, lucru teribil de enervant pentru un om şcolit în socialism.
    Ştiu că pe vremea lui Ceaşcă cheltuiam jumătate din salariu pe cărţile cumpărate pe sub mână, iar filozofia lui Mircea Eliade o citeam la Biblioteca Universitară, având impresia că ăsta-i un act subversiv.
    Cât despre istorie, un alt subiect dezbătut aici, nu am fost niciodată determinat să-mi placă, chiar dacă era materia de studiu cea mai ofertantă, pentru că profesorii ţineau morţiş să memorezi anii în care s-au născut şi au murit nişte personaje, precum şi bătăliile în care au fost ei vitejii neamului. Astfel, ajunsesem să ştiu mai bine ce-au făcut Zeus şi Hercule, decât Ştefan şi Mihai.

  9. Ca si concluzie la sfarsitul articolului, am rasuflat usurata si-am zis “Bine ca nu mi-am pierdut vremea…” Nu am citit-o si nici n-am sa adaug “din pacate”.
    Carti cu miros istoric ce mi-au placut au fost clar cele ale lui Dumas si Zevaco. :)
    Zi frumoasa sa ai!

  10. Ce mi-a placut articolul asta. De la introducere pana la sfarsit.

    Mie nu prea mi-au zambit cartile “istorice”. Dar daca e s-o luam asa, citesc momentan “Cantec de foc si gheata” A song of fire and ice… dupa care se ecranizeaza serialul Game of thrones.

    Nu e tocmai istorica pentru ca lumea creata de autor nu exista decat in carte. Singurul raport cu realitatea cunoscuta noua, este reprezentat de oameni si natura, pe langa care apar zei, animale sacre, triburi salbatice, etc. O lectura cam grea as zice prin natura descrierilor si a numarului foarte foarte mare de personaje, a detaliilor abundente.
    Dar ce-ar fi fost fara toate astea? Omul scrie grozav.
    Sunt abia la primul volum pentru ca citesc in format pdf si pentru ca de cand am inceput-o n-am prea avut asa mult chef de citit. Ma scuz pentru ca de regula detest sa las o carte neterminata odata ce-am purces la drum.

    Cat despre femei ca motiv de lupta absurda, e lumea plina de exemple. Ori barbatii sunt incapabili de o judecata la rece :lol:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: