Principii de viaţă

nefericire

Am încercat în zadar să mă mint că sunt bine. A sosit clipa adevărului, acel moment crud în care îți recunoști ție însăți că lucrurile au scăpat de sub control, că nimic nu e cum ai vrea tu să fie, că deși ai zugrăvit totul în culori vii, luminoase, negrul sălășluiește în sufletul și în viața ta. Negrul infinitei tristeți și al speranței moarte, negrul disperării și depresiei crunte.

Aparent, în jurul meu totul e roz și aș avea toate motivele să mă bucur, să trăiesc la maximum fiece zi, însă dacă investighezi minuțios, dacă răscolești adânc, dacă scapi de poleiala sclipitoare și nu te sfiești de profunzimi, dai de rugină și putregai. În toiul nopții m-am trezit cu ochii în lacrimi și am căutat cauzele nefericirii. Să fie de vină toamna cu vremea mohorâtă, ploile nesfârșite, apropierea iernii? Zgomotul iritant al picăturilor de ploaie ce aterizau sacadat pe pervaz îmi întrerupea constant șirul gândurilor. Ar fi prea frumos să fie doar o simplă angoasă autumnală. Nu, e mult mai mult decât atât, și revelația m-a pocnit în moalele capului: înconjurată de tot mai mulți oameni, mă simt din ce în ce mai singură. Asta, după o altă revelație, venită zilele trecute, cea care m-a făcut să-mi dau seama cât de greșit am acționat în tot acești ani ghidându-mă după un principiu defectuos de viață: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.

Defectuos, da, pentru că am gândit că nu e bine să impun celorlalți lucrurile pe care eu nu le agreez. Problema e că tocmai acele lucruri lor le sunt pe plac! Realizez că prea simt și acționez diferit față de restul. De majoritatea. Câteva exemple la întâmplare:

M-am străduit să am o conduită exemplară, să nu jignesc și să rămân modestă, să nu judec, să nu bârfesc, să nu mă laud, să nu-mi dau aere de superioritate. Să fiu corectă, dar să nu rănesc. Însă, în jurul meu, tocmai de comportamente opuse am parte. Și tot mai des de observații de genul “oh, nu știu ce să mă mai fac, sunt satul de atâția proști, mi-e silă de prostia din jurul meu”. Mda, tu, adică ăla deșteptul. Perfectule, de când nu te-ai mai uitat în oglindă?

Sunt sensibilă, dar nu știu dacă asta este cauza pentru care am simțit până și cutremurul de 4,7 grade înregistrat de curând în Vrancea. Se pare că am fost doar eu și seimografele în alertă. Din câte persoane am întrebat, una nu a răspuns afirmativ. Lumea se declară imună, neînfricată când vine vorba de eventuale catastrofe. “Mie nu mi-e frică de cutremure, dacă e să se întâmple, asta e”, îmi povestea ieri o prietenă. Și nu e o băbuță plictisită de viață… Și bănuiesc că nu e singura indiferentă în față morții. Ei bine, mie îmi pasă. Și nici nu vreau să mor în cutremur.

Pentru că mie nu-mi place să găsesc pe alte bloguri, pentru că eu nu sunt doar autor, ci și comentator (și nu unul de ocazie), advertoriale sau articole înscrise în diferite campanii, am decis că nici eu să nu ofer aici, cititorilor, astfel de materiale. Greșit! Oamenii iubesc advertorialele! Nu doar să le scrie, ci și să le citească. Ați văzut ce frenezie a cuprins blogosfera de când cu acest concurs Superblog? Ați observat cât de încântați sunt bloggerii că participă și cu câtă bucurie le primesc vizitatorii textele? Cred că sunt singura care nu este deloc emoționată de acele realizări, indiferent cât de artistic sunt concepute și cât suflet se pune în ele. Mă lasă rece, nu-mi transmit nimic.

Pentru că nu îmi place să găsesc pe blogurile frecventate articole formate doar dintr-o poză sau un clip, fără niciun cuvânt, am decis ca nici eu să nu ofer cititorilor mei astfel de “producții”. Tactică eronată! Lumea adoră să admire și chiar să comenteze poze. Și nu așa, monosilabic, ci cu simț de răspundere.

Și exemplele pot continua la infinit, dar articolul meu trebuie să se oprească aici. Problema este că am început să comit acte nebunești, doar să scap de depresie. Mă simt singură, neînțeleasă, complet inadaptată la cerințele societății. Am nevoie, urgent, de alte principii de viață!

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

91 de comentarii la “Principii de viaţă”

    1. :happy: Deja sunt, incer ca ies cumva, sa nu ma adancesc prea mult. Problema e ca am apucat-o pe cai gresite, si le constientizez… :ermm: :dizzy: Doar ca nu ma pot opri. :wassat:
      Tury, eu iti multumesc ca esti aproape :cool: , dar mi-ai fi mai de ajutor daca mi-ai dezvalui principiul tau de viata! :ermm: :cool: :dizzy:

  1. Eu nu cred deloc ca procedezi “defectuos”, si eu ma ghidez dupa aceleasi principii si nu ma simt deloc nefericita. Important e sa traiesti pentru tine, nu pentru altii. Si daca tu consideri ca acestea sunt lucrurile pe care trebuie sa le faci ca sa ai o viata de calitate, fa-le. Ce conteaza ca altii sunt cum sunt? Crezi ca daca ai fi si tu mai nesimtita, te-ai simti mai putin singura? Crede-ma ca nu te-ai putea bucura de o eventuala apreciere a altora daca tu simti in sinea ta ca gresesti, plus ca e important sa apreciezi la randul tau acele persoane ca sa te simti inteleasa, si de fapt, chiar inconjurata de oameni, totul ar parea doar o farsa.

    Cu totii avem sentimentul ala de singuratate si neintelegere din partea altora, dar parerea mea e ca tu trebuie sa fii cel mai bun prieten al tau in primul rand, pentru ca ceilalti vin si trec. Si ai fi surprinsa cateodata sa aflii ca sunt si oameni care te inteleg, chiar daca nu o arata.

    1. :happy: :cheerful: :cool: Ce comment frumos, sunt prea emotionata ca sa ma zic ceva. :w00t: Bine, sunt intr-o stare de spirit aparte zilele astea, sunt tot timpul emotionata gata sa izbucnesc in lacrimi. :lol: :dizzy: :ermm:
      Dar tu, practic, mi-ai alungat cu cateva cuvinte mestesugite toate temerile. :biggrin: Problema e ca am uitat sa-mi fiu cel mai bun prieten, asa ca altadata. Si chiar imi placea compania mea, dar acum, in perioada asta, am nevoie de mai mult. Nu stiu de ce sunt atat de sensibila si ma simt atat de pierduta intr-un ocean de pareri si viziuni distincte.

      Merci mult, Anda :heart: , cred ca o sa am o noapte ceva mai linistita. :happy:

  2. Draga mea, ce să-ţi spun altceva decât că suntem doi mai anapoda decât restul.
    Am simţit cutremurul de 4,… şi singurul lucru de care mi-e cu adevărat teamă e un seism major.
    Legat de poze, am constatat că textul e subsidiar. Pui o poză acroşantă (un pisoi drăgălaş, o gagică mai golaşă) şi ţi-ai asigurat like-uri şi vizite. E adevărat că şi un titlu şocant atrage. Nu râde, am făcut fel şi fel de experimente şi am ajuns la concluziile astea. Ştiu, lumea s-a săturat de calificative gen şoc şi groază, senzaţional, incredibil, dar titlurile astea atrag în continuare. Materialele cele mai citite pe care le-am scris sunt pe teme ca, de exemplu, cum să cucereşti un bărbat şi sex în trei (nimic licenţios, în ele, doar titlurile sunt ceva de capul lor, altfel sunt parodii). Şi am constatat că în blogosferă sunt mai multe fete (puştoaice) decât băieţi. Deci trebuie să le dai ceva pe măsura aşteptărilor lor, desigur, dacă vrei să ai multe vizite. Am scris materiale serioase, care mi-au luat mult timp de documentare, care te puneau pe gânduri, dar au avut succes numai fiindcă am pus nişte fotografii cu sâni goi. Crezi că a citit cineva materialul în sine? Foarte puţini. Marea masă s-a uitat la ţâţe. Am scris şi materiale slăbuţe, dar cu gagici goale, care au avut la fel de mult succes. Bun, acum trebuie să dau şi poze cu masculi cu musculatura dezvoltată, ca să înnebunească puştoaicele. Dacă nu te interesează să-ţi crească numărul de cititori, nu ţii cont de observaţiile astea. Personal, după cum vezi, mă descarc mai mult în comentarii către prieteni, nu în materiale de sine stătătoare, aşa că risc să plictisesc…

    1. Pai…depinde unde locuiesti, ai aruncat un ochi pe harta seismica a Bucurestiului? Unde stau eu e zona cu risc mediu. E normal sa fiu oarecum ingrozita, cel mai bine ar fi sa ne mutam in Casa Poporului, am inteles ca e proiectata pentru un cutremur de 9 grade… :biggrin:
      De care lume vorbesti? De cei care vin din google? Sau de cititorii tai constanti? Ca noi(ma includ si eu aici) venim pentru texte, mai putin pentru poze(poate alea cu pisici sa incante pasionatii de aceste animalute), dar in rest? Eu nu sunt interesata catusi de putin de sani goi. :lol: :tongue: :devil:
      Mie chiar imi placeau acele povesti de dragoste pe care le scriai tu. Te-ai oprit, nu stiu de ce. Erau foarte reusite…
      Nu, cu traficul eu nu am ce face. Pentru ca nu-mi monetizez blogul. Deci, vizitatorii care nu spun nimic…curiosii cum le spun eu, nu prea ma incanta. Desigur, daca scriam advertoriale poate ca imi pasa de trafic si-ti urmam sfaturile. Mai e timp sa ma razgandesc. Noaptea e un sfetnic bun…always. :biggrin: :happy: :w00t:

  3. Deci : scriu articole pentru Superblog,pun poze fara text … :D Eu am crezut ca lumea se plictiseste de scrieri lungi si mai ales,siropoase,cu iubiri si alte de-astea… ca sa vezi,asta le place.Nu vad la mine,ca eu din astea lungi nu scriu (decat ultimul articol pt SB care necesita un min. de 500 de cuvinte), cred ca evit si siropurile,dar vad la altii.

    Relax,toti trecem prin momente din astea! Nu mai citi cat tine Superblogul,eu te inteleg foarte bine. Cat despre poze fara text, nu ma deranjeaza,ba tind sa cred ca prefer asa, ce atata vorbarie ? :))

    Altfel, neintelesi ne simtim toti,din motivele noastre.Asta e viata,stii doar. Uite de aia scriu eu poezii umoristice,ca sa râd si eu de ea :D

    Weekend senin si capul sus,si fa cum simti,fara sa dai explicatii,zau asa,cui,ce-i pasa?

    1. Eh, tu scrii altfel:natural si amuzant, nu fortat cum fac unii care cauta cu disperare laude si trafic. Pe tine e o placere sa te citesc. Chiar si la SB. Se simte, cel putin eu imi dau seama ca omul se chinuie. Textul tau se citeste lejer. Al altora nu. Nu de catre mine cel putin. Tu esti mai jucausa asa si stilul tau ma prinde. Si profunda in acelasi timp. Nu stiu cum sa-ti explic, dar daca eu as fi in juriu ti-as acorda premiul cel mare. Pentru originalitate, creativitate si talent. Hihi, dar asta stii, ca ti-am mai spus.

      Cu pozele e mai rau, nu la toate am ce zice. Cu toate ca sunt frumoase si reusite. Dar…mai trebuie si inspiratie. Si parca nici sa te repeti la infinit nu merge.

      Suntem diferiti, tu vrei texte scurte sau deloc, eu vreau texte. :biggrin:

      Explicatiile incerc sa mi le dau mie pentru felul cum ma simt lately. Weekend bun sa avem! Asta insemnand cat mai insorit! :lol: :cheerful: :cool:

  4. Buna, @Nice.
    Pana la urma pe tine ce te intereseaza, sa satisfaci gusturile tuturor… sau sa scrii si sa fotografiezi (pentru ca in fond… asta-ti place)? Orice ai face… n-ai sa poti multumi niciodata pe toata lumea, iar daca ai face-o ceva ar fi in neregula. Lasa-i pe altii cu advertorialele si treburile lor, tu ai blogul tau. Cel mai important lucru e sa fii tu insati. Nu conteaza cati fani ai.
    Ia imagineaza-ti pentru cateva momente… daca toti cititorii tai ai fi niste drogati superficiali cu gusturi indoielnice (ca sa nu zic altfel) in toate privintele… si caractere asemenea, care ar injura tot timpul ca la “usa cortului”, ce-ai face, te-ai da dupa ei? In mod sigur nu.
    … nu in ultimul rand…
    “principiu defectuos de viață:ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.” Defectuos??
    WTH? :pouty:
    Momente de criza de genul asta au toti oamenii. Nu te grabi sa alegi primul raspuns care-ti iese in cale – ca fiind cel corect.

    1. Buna, Sky, nu o sa aleg doar unul ci o sa le aleg pe toate, pentru ca pana acum toate au avut ceva interesant, intelept in ele. :cool: Sfaturile voastre sunt binevenite de data asta si chiar imi plac. Toti cei care ati comentat pana acum ati avut opinii interesante. :cheerful: Iar ideea asta era, sa cunosc si alte puncte de vedere pe tema asta. Sa le pun cap la cap si sa trag o concluzie. Iar pana acum sunt foarte incantata de ea. :happy:

      Da, cred ca e un moment de criza. Se anunta de ceva vreme, a izbucnit acum. De prin vara il prevedeam… :dizzy: :ermm:

  5. Nu trebuie sa te simti inadaptata cerintelor societatii Nice! Nici singura! Suntem o multime aici care suntem alaturi de tine :wink:
    Cat despre blogosfera, eu ti-am mai zis, cred ca trebuie sa scrii ce simti, sa fii tu insati, nu sa urmezi anumite tipare. Ce conteaza ce se cere, ce se cade, ce trebuie. Conteaza ce vrei tu. Desigur ca n-ai sa multumesti pe toata lumea, dar sigur se vor gasi oameni cu aceleasi principii, care te vor citi cu placere.

    1. :happy: :biggrin: Larisa, eu mi-as dori sa adun si oameni care imi seamana in jurul meu, imi place sa-i descopar pe cei cu care am multe in comun, nu doar pe cei foarte diferiti. Imi pare ca in prezent sunt mai multi diferiti decat cei care gandesc si simt ca mine. Si nu ma refer doar la cei din online. Era foarte simplu, inchideam blogul si gata. Dar sunt multi si in offline. Si chiar dintre prietenii mei. Nu se spune ca cine seamana se aduna? Pana la ce punct trebuie sa ne asemanam? :biggrin:
      Iar la serviciu am foarte multi colegi si nu am cum sa ma apropii de ei pentru ca petrecem foarte putin timp impreuna. Aici e marele meu of. Ca-i tot schimb si nu reusesc sa ma stabilesc undeva. Stiu ca in SUA e ceva firesc. :biggrin:

      Merci mult de incurajari. :heart:

      1. De multe ori chiar daca te asemeni cu cineva o perioada de timp, se intampla ca fiecare sa evolueze diferit si sa nu te mai potrivesti. La mine asa s-a intamplat cu o mare parte din vechii prieteni. Nu stiu care ar fi solutia, uneori si eu ma confrunt cu aceeasi problema.
        Pentru mine a fost exact invers la ultimul meu job din Ro, desi eu am lucrat mai mult timp acolo, colegii veneau si plecau :biggrin: , asa ca era cam greu sa leg si mai ales sa pastrez prietenii.

        1. :cwy: Cata dreptate ai, Larisa. Lucrul asta l-am constatat, cel mai dureros si mai pregnant, aici, pe blog. Chiar daca initial ne iubeam la infinit(cel putin ne declaram dragoste vesnica), am urmat drumuri diferite. Pentru ca asa e viata, desi e greu s-o accepti. Sa te obisnuiesti cu surprizele ei. :dizzy:

  6. Am inteles parerile oamenilor din jur, le ascult, le respect, dar fac ceea ce-mi face mie placere si asta iti recomand si tie. Intotdeauna o idee buna poate fi privita proasta de o alta persoana si invers.
    Seara linistita. :wink: :sleeping:

    1. Mihaela, commentul tau nu face decat sa-mi intareasca convingerea ca fiecare om are opinia lui, deci ca gandim diferit, ca vedem viata diferit. Ca simtim diferit. Dar tare mi-as dori aproape oameni care sa-mi semene cat de cat… Adica sa avem ceva in comun, sa nu fim total diferiti, in toate sa ne contrazicem. :biggrin:
      Merci asemenea. :kissing:

  7. Eu vreau sa te invit la o cafea, atat :). Nu stiu ce ti-as putea spune… sunt multe cuvintele. Nu pot schimba insa ceva dint tine.
    “dacă scapi de poleiala sclipitoare și nu te sfiești de profunzimi, dai de rugină și putregai”…pai asta e toamna unei Silvii… sau o zi din cotidian :tongue:

    1. :biggrin: Cred ca cel mai bine am tacea si am bea. Cafea sau ce preferi tu. A inceput sa-mi fie teama ce cuvinte. :lol: :biggrin: :tongue: Eu chestia asta nu o inteleg deloc, cum sa nu-ti fie teama de moarte, de catastrofa, de dureri, de chin mai ales cand esti tanar si ai toata viata in fata?
      Nu stiu ce sa zic Silvia, imi place mult cum arata toamna, chiar si cu vant si putina ploaie, dar nu si cum ma face sa ma simt…mai ales ca n-am mai vazut soarele de zile intregi. Nici azi nu avem parte de el.
      Da da, mi-ar placea sa ne intalnim one day, mai ales ca acum esti in Bucuresti. :heart:

  8. Neaţa, Nice :biggrin:
    Aşadar, asta este revelaţia anului 2013… puţin cam deprimantă :unsure: :dizzy: :ermm: Da’, de fapt cine zice sau unde scrie că ar trebui să fim în asentimentul tuturor ori a majorităţii? Uite, eu, în cvasi-majoritatea cazurilor, prefer să fiu “minoritar” :silly: :alien: De ce? pentru că îmi repungă atitudinea de turmă…
    Acu’ s-o luăm metodic. :wink: Şi eu încerc sau cel puţin pretind că am o atitudine corectă, nu încerc să epatez sau să-mi dau aere de superioritate, să rănesc sau şă jignesc, iar dacă se întâmplă ca cineva să vadă contrariul prea puţin îmi pasă (poate că şi pe mine mă supără multă lume). Oricum, nu ţin să fiu pe placul tuturor şi nici n-am să-mi schimb vreo opinie numai de dragul de a fi pe placul unei majorităţi. Recunosc, nu sunt foarte sensibil la cutremure ori alte calamităţi naturale, le consider implacabile, deci de ce mi-aş face griji suplimentare :whistle: Cât despre advertoriale, sincer, le urăsc… OK, le înţeleg rostul pentru blogurile monetizate… pe care evident nu le citesc. Şi da, am observat frenezia declanşată de SuperBlog, nu mă încântă câtuşi de puţin şi tocmai mi-ai adus aminte să-mi verific blogrollul :devil: :ninja: :silly: (îţi spuneam eu mai demult, că nu sunt o fire competitivă şi departe de mine de a simţi nevoia de premii, strângeri de mână, felicitări şi tot tacâmul; bine nu chiar în toate, de exemplu joc şah online unde chiar mă strădui să câştig, dar sunt anonim :smile: :biggrin: ) Da, nu-mi plac nici articolele de tip SMS (cu sau fără poză inclusă), nici nu le comentez pt. că aş scrie mai mult decât autorul (n-ar fi “fair”, l-aş pune în “umbră), chit că nu-s multe de spus referitor la unele imagini cu text. Deci, nu prea văd de ce te impacientezi, (hai să spunem că te poţi alarma referitor la cutremure, dar nu prea tare) :cheerful: :alien: uite, nu eşti singură, mai sunt şi alţii care văd lucrurile aşa ca tine, poate nu în ton cu majoritatea, dar tocmai în asta constă tot farmecul… să fim cât de cât unici :alien: :whistle: :lol: zic şi eu :cool:
    Alte principii… nu ştiu, nici nu sunt în măsură să dau sfaturi, poate doar să spun că eu m-am obişnuit demult să consider că trăiesc printre, nefiind dintre. Sunt aşa cum sunt, fără a încerca măcar să fiu pe placul cuiva, sau în rând cu ceea ce alege majoritatea (aş zice, masele, mulţimea, turma, gloata, sunt termeni mai nimeriţi, da’ sună peiorativ… nah, că mi-a scăpat :lol: :ninja: :angel: )

    1. :cool: Neata, Centurion :happy: , tocmai cand am terminat de citit commentul tau a aparut si soarele pe cer(si a cam lipsit de o vreme). Revigorante cuvintele tale, adevarat balsam pentru sufletul meu trist, greu incercat zilele astea. Imi place mult deviza ta, traiesc printre nefiind dintre. :biggrin: Adica ma regasesc enorm de mult in ea. Eu cu gloata nu am mers prea des. Si va urma un material amplu pe tema asta cat de curand, de fapt dupa ce se vor stinge ecourile acestuia, pe care, crede-ma, ma gandesc de o saptamana daca e nimerit sa-l public. Dar pana la urma de asta avem blog, sa ne destainuim si sa strigam dupa ajutor. Poate se ofera cineva care ne intinde o mana…
      Ce sa zic, pana acum am gasit pareri uluitoare care mi-au alinat suferinta. Voi sunteti realmente minunati! :w00t: :cool: :happy: Chiar nu ma asteptam la o asemenea solidaritate. :blush:

      Hehe, pai normal ca nu ti-e teama de catastrofe, la tine, acolo in vest, nici nu prea se pot intampla. Riscul de cutremure devastatoare e practic inexistent. De tsunami sau inundatii iar nu poate fi vorba. Desigur, niscaiva bombe nucleare? :ermm: :biggrin: :silly: Deh, la dezastrele tehnologice nu se gandeste nimeni. Si cele rutiere sunt periculoase, tocmai am vazut acum o stire cu persoane spulberate pe zebra de un autocar. Mda, cum sa nu te temi pentru viata ta mai ales daca esti tanar? :dizzy: :ermm:

      Da, vad ca avem destule in comun(si ma bucura), nici eu nu sunt deloc competitiva in online. Dar pretuiesc nespus oamenii devotati pasiunii lor atat timp cat asta nu implica foloase materiale. Da, respect oamenii dedicati unei cauze, oamenii care fac lucruri dezinteresat.
      Doar ca nu prea exista astfel de oameni. Si, culmea, mentalitatea mea e considerata gresita. Cum, faci astea for free? Care e beneficiul tau? Pai…e mai mult sufletesc. Sufletesc? :wassat: Ce e aia? E pierdere de timp ce faci tu acolo atat timp cand nu produci bani. Uh, viata se rezuma doar la facut bani? Se pare ca da… :alien: :angry:

      Dar daca cei din jur vor advertoriale, de ce nu le-as furniza astfel de materiale? Pentru ca mi-as incalca principiile de viata. Alea gresite! Oare? Asta incercam de fapt sa aflu. :biggrin:

      Tu, cel putin cu mine si pe blog ai o atitudine cum rar intalnesti. Uneori ma mir ca existi, ca esti real. Too good to be true. :cool: :happy:

      1. Ai dreptate atunci când spui:“Dar pana la urma de asta avem blog, sa ne destainuim si sa strigam dupa ajutor. Poate se ofera cineva care ne intinde o mana…”; în viziunea mea şi văd că şi a ta, cam asta înseamnă, să scrii ceea ce ai de spus şi evident doreşti să faci public… chiar dacă faci opinie separată, ba chiar e mai bine, unicitatea a fost întotdeauna apreciată, uniformizarea nu prea aduce nimic bun… cred eu, da’ e doar o părere nu neapărat având grad de adevăr absolut, dar măcar am argumente pt. asta (desigur, argumente personale, dar, până la urma asta contează). Nu mi-a plăcut niciodată să urmez tendinţele (se schimbă prea des, iar eu sunt un tradiţionalist :biggrin: )
        Admir “curajul” de a scrie despre gloată, mai ales un material amplu… Odată, tu-mi spuneai acelaşi lucru doar referitor la un titlu, care era la “derută”, experimentul meu de atunci nu era tocmai atât de curajos, raportat la articolul pe care îl anunţi tu… Presupun, că vor fi destui care se vor simţi “ofensaţi” :cool: :devil: Da’ mie îmi va face o mare plăcere să citesc opinia ta pe această temă, abia aştept :ninja: :lol: :devil:
        Da, apreciez pe aceia care se dedică unei cauze, numai că, sunt rare cazurile în care o fac dezinteresat (cel puţin aşa percep eu lucrurile), sigur uneori o fac şi din prostie sau lipsă de informare, iar de obicei doar pentru că majoritatea a ales acea cauză… (de asta ziceam că-mi verific blogrolul).
        Nu înţeleg de ce îţi pui problema unei mentalităţi greşite din partea ta, atât timp cât aşa gândeşti tu şi acţionezi în consecinţă, nimic nu este greşit, în ceea ce te priveşte, cât despre percepţia altora, ţi-am spus părerea… n-ar trebui să dai doi bani. :whistle:
        Acum, eu nu sunt aşa convins că lumea este chiar atât de extaziată în faţa advertorialelor, mai degrabă e vorba de acel mimetism tipic societăţii umane, atracţia unora (inexplicabilă pt mine) de a se comporta asemeni celor care formează o majoritate, fie că o înţeleg, fie că le place ori ba… ideea este (pentru unii) să fie în “rând cu lumea” alături de cei care dovedesc un oarecare succes (trecător desigur), şi se vor schimba după cum e “trendul”… Uite încă o chestie care îmi repungă, caracterul duplicitar atât de specific omului (gloatei, desigur majoritare).
        Eu zic, dacă îmi dai voie, să nu-ţi “baţi capul” cu asemenea lucruri, continuă ca până acum, să fii tu însăţi, îţi stă cel mai bine aşa… oricum niciodată nu vei putea să fii pe placul tuturor, nici n-ar fi indicat şi presupun că nici nu ţi-ai dori să fii pe placul “gloatei” :happy:
        Seară minunată, Nice :cheerful:

        1. Nu stiu cat de bine a picat nici articolul asta unora. De fapt sunt sigura ca nu prea l-au digerat… S-au suparat, stiu, insa nu asta era intentia, sa-i supar pe cei care nu sunt ca mine, ci sa vad cum trebuie sa procedez eu in continuare, pentru ca actualmente viata mea e un calvar. Nu stiu de ce s-a inteles ca doar cu bloggerii avizi de monetizare si concursuri am eu o problema, nu, nici pe departe, nici cu cei din offline nu ma pun de acord mai deloc. :biggrin: Dar cand a venit vorba de online am dat primul exemplu care mi-a venit in minte, cel cu SB-ul de care ma simt intoxicata. Daca poti sa ma crezi, timp de trei zile nu am mai deschis calculatorul ca sa nu mai aud de SB. Adica am intrat, am verificat scurt si am plecat. M-am refugiat in offline. :lol:

          Centurion, ideea e ca oamenii inteligenti sunt cei adaptabili. Inadaptabilii vor fi mereu nefericiti… Deci, se impun niste schimbari. Cam aici ducea articolul meu. Acum sunt clar nefericita. Ce ramane de facut? Este evident…
          Problema se pune ca nu stiu daca ma pot schimba radical. Caci din cate stiu eu oamenii nu se schimba. Atunci cum ramane cu adaptarea? Cum procedez? :ermm: Ce inseamna ea de fapt, nu presupune tot o schimbare? :unsure:

          Articolul acela de care iti spuneam e gandit sa fie un articol light. Fara profunzimi. De vara chiar. :biggrin: Nu stiu insa daca il voi mai scrie. Inca nu sunt decisa sa merg mai departe.
          Totul depinde de starea de spirit. :alien: :dizzy:

          Sa fiu eu insami, da, tocmai de asta ma tem. Tocmai asta imi aduce nefericirea. Nu vreau sa fiu pe placul tuturor, vreau sa simt ca am ceva in comun cu umanitatea. :lol:

          Mai meditam, azi s-a intamplat iar ceva la serviciu(cu cealalta sefa)si e destul de urat. Sunt si mai deprimata. Abia imi mai revenisem. Si nici cu ai mei colegi lucrurile nu stau mai bine. Eh, nu mai zic nimic…

          Seara buna si tie, Centurion, sa speram ca macar bate Steaua la scor. :w00t: :biggrin: :happy:

          1. Adaptabilitate… aici avem o oarecare divergenţă opinii :silly: Eu consider că, animalele sunt cele nevoite să se adapteze mediului (vezi evoluţia), omul are capacitatea de a-şi adapta mediul la propriile cerinţe (atât material, dar mai ales uman, mă refer la anturaj). Cum spuneai, oamenii nu se prea schimbă, însă pot schimba în jurul lor lucrurile ori persoanele… şi asta e o schimbare… până la urmă dacă felul meu de a fi este fix, restul este modificabil… şi uite aşa am rezolvat “spinoasa” problemă.
            Cum adică te temi de a fi tu… şi de ce ai spune că fiind tu însăţi nu ai nimic în comun cu umanitatea, sigur, nu cu totalitatea acesteia (da’ nici nu vrei asta). Întotdeauna vei avea câte ceva în comun cu o parte a umanităţii, ce dacă este partea mai puţin numeroasă… În cazul majorităţii consolează-te cu idea de a fi printre deşi nu eşti dintre, mai sunt şi alţii asemeni ţie :cool: :smile:
            Acum, din ce-ai lăsat tu să scape despre unele mici “frecuşuri” la serviciu, înţeleg starea ta oarecum depresivă. :cwy: De fapt, tu ştii, că nici eu nu stau tocmai pe roze, uite că se termină anul fără să reuşesc să găsesc soluţia unei “dileme”… Da’ asta nu mă împiedică câtuşi de puţin să “adaptez mediul” şi chiar să mă deconectez de la probleme s-ar zice stringente, pentru a mă bucura, uite chiar şi aici în online, discutând cu prietenii, citindu-le gândurile… cum ziceam, de ce să mă adaptez eu, prefer să-mi adaptez “mediul”, măcar atât cât se poate la un moment dat.

            Ahh, light… :cheerful: şi eu care mă aşteptam la ceva “heavy-weight”, ca să împrumut un termen din box :devil: :cool: :cheerful: :biggrin:

            Sigur că bate! Asta ar mai lipsi acum încă un episod deprimant :cool: :biggrin:

            1. Apropos de prietenii din online, nu stiu daca sa ma amuz sau sa ma intristez de faptul ca lumea intra aici pe blog, citeste un articol si crede ca stie ce-mi doresc eu, ce caut, ce ma framanta, ce e in sufletul meu. Inca o persoana m-a acuzat dur ca sunt disperata dupa trafic, ca scriu pentru a atrage lumea. Nu, scriu sa o alung, dar ce sa vezi, ea tot vine. :biggrin: :devil:
              Eu am tot explicat ca, atat timp cat nu-mi monetizez blogul, traficul nu-mi este de folos catusi de putin. Curiosii care intra si pleaca la fel de repede cum au aterizat aici, desi unii ii numesc cititori, pe mine nu ma impresioneaza.
              Numai de acuzele si interpretarile rautacioase ale unui necunoscut, spuse cu un ton superior, ceea ce detest eu cel mai mult in viata asta, nu aveam eu nevoie acum. Dumnezeule, ce s-a putut intelege dintr-un articol scris cu lacrimi in ochi…ca vreau sa scriu advertoriale ca sa adun mai mult trafic. Si nu o sa spun ca asta e culmea prostiei, ca sa-mi pastrez unitatea in ganduri.
              Mi-a lasat asa un gust amar discutia si comentariile lui, asa sunt de scarbita de tot incat poate era mai potrivit sa parolez acest articol. Sa le parolez pe toate sau sa le inchid pentru comentarii ca sa nu-mi mai sara toti in cap ca scriu doar pentru trafic si pentru comentarii.
              Si repet, deranjeaza pe cineva asta? Stresez pe cineva? Agresez pe cineva cu traficul si comentariile mele? Stau ele in gatul cuiva? Daca si astfel de articol e interpretat ca scris pentru comentarii si trafic ce sa mai zic? Eu chiar nu ma asteptam la comentarii. Sunt altii care chiar au trafic si comentarii si toata lumea imi sare mie in cap. Oare deranjeaza ca am o mana de oameni care comenteaza aici? Care e problema de fapt? Au ajuns pana si comentariile sa-mi fie analizate pe fb! Oare ce vroia sa demonstreze acel baiat? Ca scriu prost si cu toate astea unii comenteaza de dragul reciprocitatii? Si daca e asa, ce-i pasa lui, ca el e ala perfectul care scrie din pasiune pentru scris si pentru bucuria sufletului lui. Ce cauta sa critice si sa judece blogurile altora atunci? Si cuvintele altora? Ce cauta el la mine? Sa-mi gaseasca nod in papura? Sa ma jigneasca?
              Intrebare: daca aveam trei-patru comentarii la fiecare articol crezi ca mai se sesiza din oficiu ca scriu neinteresant si imi lipseste unitatea gandirii? Si ca scriu comentarii de …No Comment? Daca nu aveam comentatori inseamna ca scriu doar pentru mine, din pasiune pentru scris? Cu ce l-am deranjat eu pe acest tip de a trecut la analiza pe text? Ca sunt comentata? Ca nu sunt singura pe blog?

              Mda, poate asta ar trebui sa fac pentru o perioada, sa scriu si sa inchid pentru comentarii. M-am saturat pana peste cap de reprosurile celorlalti. Si la munca si acum si pe fb.

              Din pacate, consideratiile lui au pus capac depresiei mele.

              1. Ştiu la ce te referi, comentariile respective au fost pe un share-ul pe care l-am dat eu articolului tău… Iar pentru că mai discutasem subiecte conexe cu băiatul respectiv, i s-a părut ok să comenteze subiectul pe acea postare a mea (chiar dacă era share şi nu era pe privat, pe considerentul că oricum ce pun eu e văzut de f. puţină lume, eu fiind no-name pe fb). De fapt, îmi spunea că, citez: “acum intrebarea mea ar fi urmatoarea: de ce sa fiu pe placul unei astfel de majoritati atata vreme cat eu as fi multumit cu privire la ceea ce scriu?” Cam acelaşi lucru ţi l-am spus eu în primul comentariu, întrebându-mă/te unde scrie sau cine zice că ar trebui să fim în asentimentul tuturor. Şi nu te-ai supărat. Desigur, pe tine nu asta te-a deranjat, ci referirea la un anume comentariu, “no comment”, sigur, nu la tine se referea… Nu vreau să-ţi supăr cititorii, prin urmare n-am cum să-ţi dau aici (n-am adresa ta de mail) detalii asupra personajului… Oricum, apoi v-aţi cam aprins amândoi… şi n-avea sens să intervin, şi nu cred că aveam cum să aplanez diferendul, era prea la cald… dar să ştii că la mine în blogroll vă înţelegeti de minune.
                Pe viitor încerc să fiu mai precaut atunci când dau share, micul vostru duel nu s-ar fi petrecut dacă nu exista respectivul post, al meu. Oarecum îmi pare rău că am dat un share care a creat o neînţelegere între doi amici de-ai mei.

                1. Centurion, eu nu sunt obisnuita sa tac atunci cand sunt atacata. Pe bloguri, in afara de cateva comentatoare fidele care m-au acuzat de diverse lucruri(ca am prea multe comentarii, ca nu pun poze cu mine, ca aici e forum, ca nu sunt personala) nu am avut conflicte. Acelor persone care m-au atacat din senin le-am raspuns decent, civilizat, aici, totul terminandu-se prin plecarea lor definitiva de pe blog. Au fost trei persoane in care mocnea…nu spun ce, dar iti poti imagina tu singur. Sa fim seriosi, cum sa te duci pe blogul cuiva pe care il comentai cu mare placere si constiinciozitate si sa sari la gatul lui cu asemenea acuze? Cine esti tu sa ma judeci pe mine? Ce iti pasa in primul rand cum scriu eu in casa mea?

                  Dar ca sa mi se judece pana si comentariile, ei bine asta mi s-a parut prea de tot. Evident ca pe facebook si-a permis, iar eu am incercat sa-i raspund cat mai elegant posibil. Nu stiu daca am reusit pentru ca fierbeam de furie, intrigata de tupeul tipului. :lol: :tongue: :devil:

                  Eu am mai intrat pe (unele din ) blogurile din blogrollul tau si am constatat ca sunt diferente mari de perceptie…asupra vietii. Sa zicem asa. Cel putin pe unele diferente sunt de la cer la pamanat. Eu nu sunt de acord cu ce se intampla acolo, cum isi expun ei ideile, jignind si criticand, iar ei nu sunt de acord, probabil, cu faptul ca eu am comentarii desi scriu neinteresant. Lor nu le place socializarea, interactiunea, mie imi place. In opinia lor, daca eu comentez la tine nu e pentru ca mie imi place ce ai scris, e pentru ca urmaresc ceva, si anume sa scrii si tu la mine. Si asta fac multi in opinia lor. Si daca as face asta, care e problema? Nu inteleg, de ce nu pot ei dormi noaptea de grija noastra!
                  Auzi, ca fac dragoste din blog. Ce ii pasa lui din ce fac eu dragoste? Da, asa sunt eu, pun suflet in tot ce fac. Daca imi place ceva, ma implic 100%. De ce ar fi rau asta?

                  Ce-mi place mie cand ma judeca necunoscutii. Uh, ce m-a enervat tipul ala, mai ales ca tocmai ii citisem un articol complet neadevarat, in care generaliza aiurea, despre bucuresteni si stiam ce-i poate pielea si cine e.

                  Nu stiu cum s-a ajuns la concluzia ca as vrea sa ma placa toata lumea. In momentul asta al vietii simt ca nu ma place nimeni si nu am in comun prea multe cu ceilalti. Asta e cu totul altceva.

                  Am ajuns sa-mi fie frica sa mai public ceva. Orice as scrie, se trezeste cineva sa-mi reproseze ca am scris pentru trafic si comentarii.

                  Centurion, tu ai tot dreptul sa dai share la ce doresti. Problema e ca eu sunt foarte sensibila in general, iar in perioada asta in mod special. Nu suport sa fiu judecata. Nici de cunoscuti si nici de necunoscuti. Si in offline pun piciorul in prag. Sunt nice…pana aici. :lol:
                  By the way, eu am fost o simpla comentatoare/postatoare pe bloguri timp de trei ani de zile. Scrie asta la pagina Important. Si la Despre mine gasesti adresa de mail. :tongue:

                  Culmea ca tot pe mine ma acuza lumea ca comentez din motive neortodoxe. :)) Oare cati bloggeri din blogosfera au inceput prin a fi comentatori? Oare cati au rezistat 3 ani in aceasta ipostaza. Oare cati bloggeri sunt persoane simple si modeste care nu au pretentii de scriitori, care nu au impresia ca articolele lor sunt cele mai frumoase din Univers?

  9. Noi doua e musai sa ne cunoastem, Nice!! Textul asta pare scris de mine.
    Cum am mai spus, mereu m-am simtit o inadaptata…. Si inca ma simt, atat ca am invatat sa-mi tin aproape oameni asa ca mine iar cei mare ma faceau sa ma simt aiurea, sa ii indepartez usor. Si acum trag ponoasele pentru decizia asta, insa nu regret.
    Despre cutremur, sa nu razi, ca eu te intrec . Dupa ce mi au zis de cutremurul din tara, am avut cosmar ca-i cutremur si in Italia si m-am trezit urland ca eu nu vreau sa mor si srea iesim din bloc :-) Si asa a fost de “real” visul incat m-am ridicat din pat si vrut sa ies din casa in toiul noptii.
    Eu zic ca esti ok asa cum esti :-)

    1. Ella, astept sa ma inviti in Italia. :lol: Am bagajul la usa. Mai ales ca am vazut ca aveti acolo stradute inguste si ziduri medievale. :happy: :biggrin: :tongue: :silly: :lol:

      Normal ca te-ai regasit, si eu ma regasesc in articolele tale. Poate prea mult…si mereu ma mir, doar ca nu prea am sansa sa te citesc. :cwy: Adica pubici cam rar. :biggrin:
      Insa, cu o floare nu se face primavara, desi ar trebuie sa-mi ajunga, ca uite mai sus ce scrie si Centurion, nici el nu e cu gloata. Si uite ce deviza nice de viata are. Mi-a mers la suflet. :lol:

      Haha, deci chiar m-ai facut sa rad. La una ca asta nu ma asteptam. Super sweet. :biggrin: :cheerful: :lol: Desi nu prea e de ras… :dizzy: :ermm: :alien:

      Merci de incurajari. :heart:

  10. hmmm
    Habar nu am de superblog… dar… nici nu vreau sa am…
    scriu cum vreau… pun poze cand vreau… si ce vreau… fara sa ma gandesc premeditat la ce va fi…

    Pentru mine… blogul inca este o forma de relaxare… daca nu ar fi asa… as renunta la el…
    Si da… imi plac principiile de viata… pe care mi le-am format si le transform dupa o atenta chibzuire… dar nu in sensul ca imi formez reguli de urmat… ci in sensul ca, imi doresc si ma straduiesc sa inteleg viata… si functie de intelegerea pe care o… las principiile sa decurga din ea… fara sa le mai dau atentie…
    tu scrie mai departe cum ai facut si pana acum… pentru ca te citersc cu mare placere…

    1. Tu esti mai maleabil, Ovi, iar eu mai intrasingenta. Poate prea incapatanata. Da, poate e bine sa ne transformam aceste principii in functie de fagasul vietii, de cerinte, de posibile avantaje care deriva din ele. Intelegerea vietii…si ce faci cand nu-ti convine ce sensuri gasesti? Oamenii inteligenti sunt cei care se adapteaza repede la realitati. Teoria e simpla, practica ne omoara…
      Am prins mesajul, voi continua sa scriu, desigur, in limita timpului disponibil. :biggrin: :cwy: :tongue:

      1. vezi tu…
        nu cred ca ar trebui transformare functie de fagasul vietii… ci doar functie de intelgerea pe care o aveam despre ea… despre viata…si asta sa dea fagas vietii…
        intelegerea o vad ca un proces… care reprezentat grafic ar fi o linie nedrepta, dar care urca mereu… ea depinzand de cat timp alocam sa studiem… ce studiem… ca tendinte avem… ce influente… si asa mai departe…
        apoi… functie de tot ce am dobandit… ne formam princii la fel ca in grafucul de mai sus… si ne cimportam dupa ele fara sa ne mai gandim la ele…
        eu asa vad… dar… cine stie… poate am nevoie de ochelari…

        1. Cu siguranta nu ai nevoie, Ovi. Exceptional spus, ai nuantat foarte bine, sunt total de acord.
          Bine subliniat acolo…cat studiem si mai ales ce studiem si ce ne influenteaza.
          Sunt intr-o perioada confuza, delicata a vietii mele. Cum zicea Ana, am nevoie sa ma regasesc.

  11. Eu cred ca trebuie doar sa te relaxezi! Important este ceea ce alegi tu pentru viata ta sau blogul tau, ca de aia e al tau.
    Eu am ales sa vad ce iese cand scriu pe tema data, trebuie sa marturisesc ca ideea publicitatii facute asa cum trebuie ma incita desi lucrez in viata de zi cu zi in cu totul alt domeniu, diametral opus, dar in blogul meu, acum scriu povesti cu trimiteri spre link-uri ca e mult spus advertoriale.
    Alteori scriu pragmatic…viata e compusa din diverse momente!
    Important este sa stim sa fim fericiti!

    1. Da, asta e important, Raluca, sa stim sa fim fericiti. Eu am cam uitat cum! Trebuie sa reinvat sau sa fac unele schimbari de anvergura.
      Dar pe zi ce trece ma simt o intrusa in blogosfera.

  12. Iti doresc ca aceasta perioada sa treaca cat mai repede, sa se intoarca bucuria si in viata ta.
    Sa stii ca si eu ma simt cam la fel. Usor demoralizata, foarte plictisita de tot, fara chef. Simt asa ca am ramas tare in urma, am aproape 27 de ani si tot nu stiu ce vreau de la viata asta, nu sunt pe nici o directie, nu stiu ce urmeaza sa se intample. Si nici nu am chef sa actionez, prefer sa stau asa, sa nu iau nici o hotarare importanta.
    O fi anul asta, 2013, cu ghinion. Sper ca anul viitor sa fie mai bun. Am nevoie sa fie mai bun.

    1. Mihaela, e normal sa simti asta, deciziile importante nu se iau in pripa. Nu te grabi sa actionezi, nu este deloc indicat, mai ales daca hotararea iti va afecta intreaga viata. Ai 26 si esti atat de tanara… :w00t: :cheerful: Trust me. :biggrin: :happy:
      Asa suntem noi, ne place sa despicam firul in patru, sa intoarcem problema pe toate fetele, spontaneitate in actiune nu e punctul nostru forte. :lol: :biggrin: O sa stii cand a venit momentul schimbarii. O sa-l simti. :cool:

  13. Hola!

    Draga Nice, cred ca pe masura ce as scrie mai multe cuvinte, ar deveni mesajul si mai neinteles. Incearca sa nu mai ai asteptari de la ceilalti. Fa tot ceea ce simti tu ca te definesti si lasa oamenii care simt si gandesc la fel sa vina la tine. Asta se va intampla, fara doar si poate.
    Daca vrei aprecieri unanime, generale, atunci trebuie sa fii la fel de ipocrit si de fals ca majoritatea societatii. La fel de insensibil, de orientat spre material si spre realizarea scopurile prin orice mijloace. Si cum tu nu esti o asemenea persoana, zambeste, bucura-te de ce esti si ce ai si crede in tine.
    Remediu pentru starea ta? Doar zambeste. Si respira. Esti suficient de puternica ca sa invingi :smile:

    1. Buna, Marin, mare adevar ai grait. Sau ai scris, e totuna, mesajul conteaza aici. Nu vreau “aprecieri” unanime, dar macar cateva acolo, cat sa nu ma simt singura cuc. Prin aprecieri intelegand viziuni, opinii, sentimente, perceptii. In prezent, bine, de fapt inainte de a scrie articolul ma simteam ca un :alien: picat dintr-o alta galaxie printre oameni. Si la un moment dat devine obsitor sa fii contra curentului. Cat sa lupti singur cu valurile vietii? :dizzy: :ermm:
      Imi place mult sfatul asta, fa ce te defineste si nu avea asteptari de la altii. Mi-e greu sa cred ca ma pot schimba, dar pot incerca macar pentru o perioada. :lol: Abia astept sa respir aerul proaspat al toamnei. In curand… :cool: :cheerful:

      1. Eh, hai că nu cred că eşti chiar singură cuc :smile: Nicui nu trebuie să te schimbi, rămâi la fel, doar nu te mai aştepta la ceva de la oameni. Cei care ţin la tine îţi vor oferi ce pot fără condiţii.
        Cât să lupţi contra curentului? Cât trebuie, câtă vreme e necesar, până la capăt, dacă e musai :smile: Cine ştie? poate chiar eşti un mic alien :w00t:
        Da, poţi începe cu cel de azi, e o zi plăcută :smile:

        1. :lol: Pai de cand aflu ca sunt singura care simte toate cutremurele…cam asta cred. :biggrin: :devil: Oricum, o sa scriu un material pe tema asta(a singuratatii), si chiar sunt curioasa de reactia ta, pentru ca ne cam priveste pe amandoi(fiind nascuti in aceeasi zodie). O sa vezi zilele viitoare la ce ma refer mai exact.
          Problema e ca mie imi vin ideile din blogosfera si apoi lumea ma judeca. Sunt acuzata ca scriu prea mult despre blogging si ca nu ma intereseaza decat traficul si comentariile. :lol: Nici nu stiu cum sa abordez problema astfel incat oamenii sa nu se mai sesizeze din oficiu. :w00t: :silly:

          Da, a iesit un picut de soare(parca). Sunt inca in pat si nu vad prea bine, dar in curand voi pleca la serviciu. :ermm:
          O zi faina si tie, Marin. :cool: :happy:

  14. Eu nu cred in regulile impuse. Urasc principiile fiindca omoara spontaneitatea.
    Stii cum e la o nunta nu toti oamenii sunt multumiti. Unii vor spune ca rochia a fost ieftina si altii ca mancarea a venit rece. Asa e si in blogosfera. Nu trebuie sa ii multumesti pe toti

    Daca te uiti la Cabral sau la Simana Tache 2 din elita blogosferei e usor de inteles ca oamenii asteapta de la un bloggar o parere proprie pe un subiect de interes. Si dupa ce o dau 50% ii judeca. Dar maine se intorc sa vada ce au mai scris.

    Fericirea ta nu ar trebui sa fie conditionata de altii. Tu scrii fiinca iti face placere sa scrii!
    Asa e si cu fericirea, esti fericit fiindca doresti sa fii fericit! Tendita actuala merge spre independenta absoluta asa ca fericirea trebuie sa o gasesti singura.

    1. Interesanta perspectiva ta asupra vietii, Alice. Totusi, principiile vin natural, la fel ca si unele actiuni care le incalca. Trebuie sa ai ceva dupa care sa te ghidezi most of the time. Ceva in care sa crezi cu putere, ceva care sa te retina sau sa-ti dea curaj atunci cand e cazul. Imi placea intr-un timp o deviza:singurul meu principiu e…fara principii. :lol:

      Da, stiu, dar am explicat ca eu imi doresc o viata mai calma aici pe blog. Nu vreau sa starnesc furtuni si nici A-lister nu-mi doresc sa fiu. Oricum parerile sunt zic eu, poate mai subtil presarate in articol, dar sunt. In asta spun clar ce nu-mi place, ce detest. In general o fac… Dar in felul meu.

  15. Ce trista te gasesc azi! Tocmai pe tine, care esti una dintre cele mai tonice persoane dar intr-un mod destul de discret, adica fara a arata asta in mod explicit. Cel putin asa te percep eu.
    Mai stii ca ti-am spus ca blogului i se potriveste ceva cu Summer. Neparat pentru ca textele tale au o energie solara. As spune ca si cele mai triste cam ca cel de azi.
    Nu stiu ce sa-ti recomand, adica daca sa faci altceva pe blog. Nu cred ca-i cazul, pe blogul tau eu ma astept sa gasesc exact ceea ce gasesc, adica atmosfera solara, diafana aproape si nu stiu cum ar fi daca as gasi altceva.
    Fiecare avem specificul nostru, dupa felul de-a fi. Eu ma plictisesc repede si de aceea am tot felul de postari, cred ca al meu e unul dintre cele mai mozaicate bloguri. Scriu tot felul de traznai despre mine, postez fotografii proprii destule si mai bune si mai putin bune calitativ dar care au subiect (caci de fapt asta e important la o imagine), scriu si literatura, am participat si la cateva campanii dar doar la cele care mi-au placut, am scris si doua advertoriale, public si umor dar in felul meu…deci chiar de toate. Clipuri nu pun decat strict daca au legatura cu subiectul. Urasc postarile-clip, habar n-am ce rost au. Cum urasc si SuperBlogul la care nu ma vei vedea vreodata. Mai dau de cate un articol pe la amici dar doar la cele care cat de cat ma atrag mai las un comentariu dar majoritatea nu ma atrag. Si de ce sa nu spun realitatea, nici timp n-am. Nici macar sa raspund la comm-urile mele… :sad:
    Daca vrei sa schimbi ceva…cred ca poti dar cred ca n-ai mai fi tu.
    Eu cred ca pentru starea ta toamna e de vina, totusi. Cat ai vrea sa-ti placa, si eu am observat ca ti-ai impus cumva chestia asta, nu-ti place. Ti-o garantez. Te seaca pe dinauntru, te duce la depresii ca si pe mine. Eu aproape ca o urasc…nu mai stiu in ce sa ma imbrac, nimic nu mi se pare potrivit. Daca-i frumoasa in fotografii nu inseamna a e cu adevarat…
    O sa-ti treaca. Iti tin pumnii. Te pup! :heart:
    Pe fuga fiindca trebuie sa merg la masa, striga mama la mine. :lol:

    1. :blush: Ce bine ar fi sa fie de la toamna… Poate ca in mica masura e si vina ei, mai ales a celor doua saptamani mohorate timp in care criza mea s-a acutizat.
      De multe ori imi spun ce caut eu aici, printe oameni care viseaza doar la monetizare si competitii. Stiu ca mai sunt si cei preocupati strict de suflet, asa cum sunt eu, dar mi se pare ca sunt prea putini. M-am saturat sa intru pe fb si bloguri si sa vad doar discutii despre Superblog. Am renuntat sa mai deschid calculatorul cateva zile pentru ca nu mai puteam. Da, vreau sa-i inteleg pe acei oameni, dar nu reusesc. Ma simt sufocata, pe unde intru numai de astfel de articole parca dau. Parca as fi un :alien: Nu vreau sa par rea si totusi sunt. Toti aprecieaza competitia asta mai putin eu. :sad: Si vad ca si tu simti la fel. Ah, da, si Centurion… :dizzy: :cwy:

      Nu cred ca mai rezist pana in decembrie, Elly. Ce sa fac, sa nu mai deschid calculatorul pana atunci?

      Ce frumos ma percepi tu. Sunt asa doar in compania oamenilor dragi, cu care am ceva in comun. Nu as vrea sa parasesc blogosfera doar pentru ca SB ma nauceste. Vreau sa mai raman langa voi… :cool: :wub: Nu stiu daca ma pot schimba pentru a fi in randul lumii. Oare merita sa incerc?

      O seara cat se poate de frumoasa si tihnita iti doresc, Elly. :kissing:

      1. Da-l incolo de SB! Eu nu-l bag mai deloc in seama, ti-am spus. Lumea nu e extraziata de el cu adevarat, e doar o aparenta. Pe multe bloguri se comenteaza din prietenie nu neaparat ca lumea e innebunita dupa temele respective :smile:
        Acolo unde se scrie pentru el…nu mai intri :wink:
        Cat despre zile in care mi-ar veni sa pun lacatul pe blog, si eu am astfel de zile. In principal fiindca n-am timp desi mai sunt si alte mici motive.
        Sper sa nu inchizi… Incearca si o oarecare schimbare. Nu poti sti, poate te “prinde” :smile:
        Weekend placut, Nice!

        1. Nu il inchid, desi vineri seara tare ma tenta lucrul asta, dar m-am mai calmat un pic. Voi povesti ce s-a intamplat chiar azi intr-un nou articol. Merci mult, Elly. :kissing:

  16. Eu cred ca ai nevoie de clipe departe de oameni, departe de reactiile lor, ai nevoie sa fii tu cu tine, sa te analizezi, sa vezi ce iti place si ce nu, sa tragi linii si concluzii. You need to rediscover yourself. Si eu sunt in aceeasi situatie ca tine, deci te inteleg perfect.

  17. cred ca toti avem principii de viata, altfel nu functionam
    ca sa nu intri in depresie cred ca nu mai trebuie sa te compari cu nimeni si nimic, tb sa ai incredere in tine si atat :)
    daca simti ca trebuie sa te schimbi at asta tb sa faci, nu te schimbi ca vor altii ci ca tu simti :)
    take care!

    1. :happy: :w00t: Ce bine le zice, Lilly! Foarte bune sfaturile tale, eu as vrea sa ma schimb, poate asa viata mea va fi una mai usoara. Poate… :cwy: :ermm:
      Acum e un iad. :alien:
      Merci mult de sustinere. :heart:

  18. principiul meu este sa fiu eu fericit si pe cat posibil sa-i fac daca pot fericiti pe cei care imi sunt alaturi. Nu trebuie sa fiu ca ei, trebuie doar sa ne simitim bine impreuna.
    Ai abordat foarte multe subiecte chiar daca tema principala e una simpla, parca ma pierd cand vreau sa raspund fiindca are atatea ramificatii incat nu stiu daca am mai incheia. :blush:

    1. Frumos principiul tau, Pato. Si? Ti-a reusit pasenta pana acum? Ai facut oamenii fericiti? Esti fericit si cu oameni care te contrazic mereu, care nu-ti impartasesc deloc viziunea asupra vietii, punctele de vedere asupra unor probleme? Cu oamenii cu care tu simti ca nu ai nimic in comun?
      Si nu vorbesc de blogosfera aici, de online, ci de real life. Pentru ca eu nu prea reusesc. Hai sa-ti povestesc o intamplare adevarata. Eram la un nou job, eram putin bolnava si o colega s-a oferit sa ma ajute cu niste sfaturi. I-am fost foarte recunoscatoare, ma simteam rau… Ne-am imprietenit, stateam in acelasi cartier, mergeam zi de zi acasa impreuna. Si din vorba in vorba, am aflat ca nu avem nimic in comun, ca ne plac lucruri diametral opuse. In timp am ajuns sa nu ne mai suportam, mergeam spre casa in liniste absoluta…
      Nu a functionat asa. Cel putin nu la noi. Poate la voi barbatii e altfel. :biggrin: :dizzy:

      Da, stiu ca este un articol la care e dificil sa comentezi. Sa stii ca si mie imi vine greu sa ma concentrez cand articolul e mai complex si abordeaza mai multe subiecte interesante. Ajung sa nu mai spun nimic, ci sa felicit omul(sau ceva de genul). Asa ca te inteleg perfect. :lol: :tongue:

  19. Nice, eu am inceput sa traiesc dupa o mare regula. In primul rand, trebuie eu sa fiu implinit din toate punctele de vedere, iar dupa aceea sa-i ajut si pe altii cat pot eu de bine. Pare putin egoista aceasta afirmatie la inceput, dar mereu o sa fie mai ok sa ajuti pe cineva dupa ce tu esti pus la punct cu toate, decat atunci cand vrei sa ajuti pe cineva, dar nici macar tu nu ai o viata cel putin buna (vorbesc la modul general).
    Exista o lege universala care spune ca atragem in realitate ceea ce gandim. Depresiile adesea pot fi rezultatele gandurilor noastre. Unul dintre cele mai nocive ganduri are legatura cu oamenii din jurul nostru, “ce parere au ei despre noi” sau “ce o sa zica cutare daca fac asta”. Ceea ce inseamna ca parerea celorlalti conteaza mai mult decat propria noastra parere. Asta este un lucru foarte rau.

    Prin toate astea vreau sa spun ca ceea ce conteaza cu adevarat, este sa iti dai o mai mare importanta tie in primul si in primul rand, fara sa te intereseze parerea celorlalti, pana o sa ajungi sa fi fericita cu adevarat, iar abia dupa poti lua in considerare si vorbele altora.
    Fa ce iti place, scrie despre ce iti place si tot asa fara sa te gandesti la parerile celorlalti. Repet pare putin egoista toata treaba asta, dar ai sa vezi ca atata timp cat tu faci din suflet tot ceea ce faci (pentru ca iti place), o sa atragi numai energie pozitiva in jurul tau, si nu o sa mai fie loc de depresii si alte de-astea. Gandeste pozitiv mereu, indiferent de situatie. Cu cat oamenii se gandesc la necazuri, vor atrage necazuri in viata lor (exemplu). Lucrul asta l-am testat pe propria piele si functioneaza.

    Sper ca nu e prea “random” comentariul. :dizzy:

    1. Nu e deloc random, problema e ca tocmai ce ma sfatuiesti tu facusem si nu am cules ce am semanat. Tocmai de asta sunt asa bulversata…
      Este foarte adevarat ca atunci cand esti trist si suferi nu prea ai cum sa-i ajuti pe cei din jur. Sau poate stii ce sa le spui lor, dar nu gasesti leacul pentru tine…
      Da, la tine am sesizat o mare transformare. Cred ca s-a produs la sf.acestei veri… :biggrin:

  20. Vreau sa’ti spun ceva pentru inceput si sper sa nu interpretezi gresit, anumite pasaje din text mi’au amintit de Bacovia si de simbolism, de oboseala existentiala si incapacitatea de adaptare :)) Cum am spus, sper sa nu interpretezi gresit si sa o iei ca pe o gluma, daca nu…te rog sa ma ierti
    Revenind si la subiect…sa fii diferit, sa nu fi la fel ca toti din turma…nu o sa fie niciodata privit bine din interiorul turmei. Dar asta nu inseamna ca e gresit! Bine, poate spun asta pentru ca si eu ies complet din toate timparele posibile si imposibile…eu nu fac lucuri pe care le face toata lumea, nu raspund la intrebari simple cum raspunde oricine, nu actionez ca altii, nu ma adaptez societatii, sa se adapteze ei dupa mine daca vor, eu nu pot sa ma adaptez dupa ei. Nu spun ca e bine asa, dar prefer sa’mi fie mie bine decat sa ma strofoc sa ma adaptez undeva unde nu simt ca’mi e locul..Doar parerea mea. Daca te deranjeaza concursul asta Superblog doar ingora’l…sunt foarte multi care scriu pentru si despre el si pe bloguri si pe facebook, cum ai spus si tu, dar cu un efort suplimentar poate fi ingornat:)

    1. M-ai facut sa zambesc, Raluca. Cred ca ai dreptate, textul meu si mai ales starea mea de spirit aduc a Bacovia. Banuiesc ca il studiezi la scoala. Nu l-am citit decat o data in viata, atunci cand l-am studiat in liceu… Dar imi aduc aminte ceva despre plumb. De moarte. Si parca tot toamna e si in poeziile lui(sper sa nu gresesc). Cum si de ce sa ma supar? :lol: :biggrin:
      Interesanta filosofia ta de viata, imi place foart mult. Sa se adapteze ei. :)) Corect. :lol:

      1. De cand a inceput scoala, de o luna, numai despre bacovia si plumb am auzit la romana, e al 3’lea an in care aud de el si cand vad nevroza, oboseala existentiala, splin, angoasa, plictis si altele din sfera asta porneste instant placa cu comentariu literar :)) Si inevitabil asta am patit si cand am citit anumite pasaje din articolul tau :))

        1. :dizzy: :ermm: Ce simpatic, orele de ramana erau preferatele mele, ce dor mi s-a facut de ele… Ciudat ca eu nu sunt nostalgica deloc dupa liceu, dar acum parca as vrea sa mai fiu eleva si sa vorbesc ore in sir despre Bacovia. :w00t:

  21. Dragă Nice, tuturor ne place să credem că avem principii sănătoase cu rădăcini adânci în sufletul nostru după care ne ghidăm în viaţă. Ce ne facem când se întâmplă să încălcăm unul dintre principii? Devenim mai puţin morali, frumoşi, sănătoşi, buni? Există situaţii care “cer” uneori încălcarea, să zicem, a unuia dintre principii. De pildă, să faci curăţenie în viaţa ta, să elimini ceea ce te trage în jos, ceea ce te nefericește, ceea ce nu îţi prieşte cu riscul de a nu mai fi cum eşti, un om bun, loial, sincer, drăgăstos. Cu riscul de a fi egoist. Pentru că viaţa e scurtă şi poate că peste un an sau doi toate aceste regrete, frământări, lacrimi posibil să nu mai conteze, ci chiar să îţi ofere noi drumuri, oportunităţi, şanse, noi începuturi. Eu gândesc că timpul pe care-l pierdem încercând să oferim celorlalţi tot ceea ce ne-am oferi nouă, îl pierdem în defavoarea noastră, ne pierdem timpul nostru (care este sacru), chiar dacă se spune că ceea ce faci, aia găseşti. Nu e tocmai aşa. Nu prea cred în efectul de bumerang. Asta nu înseamnă că trebuie să fim sau să ne impunem să fim altfel decât suntem. Doar uneori, pentru că timpul pierdut niciodată nu-l vom recupera. Dacă cineva te-a jignit, te-a rănit, te-a făcut să suferi într-un mod sau altul, plângi până nu mai poţi, scrie, urlă, dar apoi şterge-ţi lacrimile, ridică-te, pentru că dacă tu nu te ajuţi, nu o va face nimeni. Sunt lucruri în viaţă pe care alţii nu ţi le pot rezolva. Doar tu o poţi face.
    Un sfârşit de săptămână liniştit îţi doresc.

    1. Da, Antonela, ai dreptate, trebuie sa fim puternici, insa e greu sa fim astfel tot timpul. Uneori suntem slabi, avem indoieli, ne simtim pierduti. Incercam fara succes sa ne ridicam de la pamant pentru ca loviturile vin una dupa alta. Nu pot sa spun ca sunt buna, insa macar incerc sa nu-i ranesc pe ceilalti, sa nu-i atac fara motiv. Cand sunt atacata insa raspund.
      Nu, nu functioneaza efectul de bumerang. Pentru ca, nu-i asa, viata e nedreapta. Nu mereu, doar atunci cand te astepti mai putin.
      Imi place mult sfatul tau si lucrez la el. :cool: Cu pasi cam mici pentru gustul meu. :lol:

  22. Stiu cum te simti, si nu sunt niste vorbe doar asa sa te imbarbatez, dar am ajuns la concluzia ca oameni ca tine, ca mine, oameni care apreciaza adevaratele valori ca modestia, simplitatea sunt dinc e in ce mai putini. Suntem invadati de non valori, de oameni prosti care te obosesc cu asa zisele lor principii. E normal sa treci prin astfel de stari, si eu am stari de depresie mai ales cand am cate un esec, cand vad la serviciu oameni prosti care sunt apreciati in detrimentul celor care merita. Esti un om bun, si sensibil care merita toata apreciarea. Nu te mai gandi ca principiile tale nu sunt bune, ele sunt foarte bune,in schimb lumea in care traim a devenit mult prea rea, si falsa. O sa fie bine, vei vedea, stiu ca e greu, dar scrie, poate asa o sa iesi din starea asta! Eu prin scris reusesc sa ies din depresie, si sa trec peste anumite momente negative..Te imbratisez cu drag!

    1. Da, Fairytale, asa este, valorile dupa ca ma ghidez eu, dupa care te ghidezi si tu(si asta ma bucura) nu prea mai sunt la moda. Tocmai asta era intrebarea mea, sa renunt la ele? Sa fiu in trend? Nu stiu daca as putea, dar cu siguranta mi-ar fi mai bine…
      O sa scriu, desigur, chiar pentru azi am planuit ceva.
      Multumesc mult pentru incurajari, mi-a zambit sufletul cand am citit commentul tau. :heart:

  23. Nu știu alții ce zic dar mie, dintre toate potențialele pericole (incendii, inundații. etc), de cutremur mi-e frică cel mai tare. Nici eu nu știu de ce. Iar la partea cu advertorialele, ei bine nici eu nu le citesc! :)
    Cât despre principii, nu m-am ghidat niciodată după vreunul anume, ci după cum am simțit pe moment. Eu sunt cam pesimist din fire, și nici nu sunt o persoană prea sociabilă :) în general am preferat să nu am așteptări prea mari de la oameni, de la diferite situații în general. Prefer mai să fiu mai degrabă surprins decât dezamăgit. Faptul că uneori mă simt neînțeles și am impresia că tot ce am făcut este greșit (mi se întâmplă și mie) nu mă deranjează, ci mă mobilizează să trec mai departe. :smile:
    Astfel de stări vin și trec. Uneori învățăm ceva din ele, alteori nu :) Alte principii? Nu știu, eu tind să cred că personalitatea unei persoane nu se poate schimba prea ușor. Poate aceleași principii, dar mai flexibile… :smile:

    1. Poate pentru ca locuiesti intr-o zona cu grad mare de risc seismic? Sau intr-un bloc vechi? :ermm: :dizzy: Si mie imi este frica, mai ales de cat tot speculeaza astia ca se apropie Marele Cutremur. Iar Bucurestiul, se spune, va fi cel mai afectat oras… Desigur, eu nu vreau sa mor, dar cei care declara sus si tare ca nu se tem, cum se numesc? :lol: :cwy:
      Interesanta mentalitatea ta, una de invigator. Esti perserverent, un luptator. Da, sunt stari care vin si pleaca, dar trebuie sa si extragem invatamintele din ele. Inca lucrez la asta, dar comentariile voastre mi-au fost de ajutor. Mi-a placut mult de tot al tau, merci mult. :happy:
      Principii mai flexibile? Hm. O sa ma gandesc si la asta. :cheerful:

  24. Aseară am văzut un film care mi-a schimbat modul de a gândi. The Secret se numește și am auzit prima dată de el într-un vlog făcut de Mikey Haș.
    E un documentar care vorbește de principiile universului și felul în care gândirea noastră influențează lucrurile ce ni se întâmplă. Cu cât te gândești mai mult la ce nu vrei să ți se întâmple cu atât îl atragi spre tine.
    Știam asta (am pățit-o de multe ori…), dar documentarul ăsta m-a făcut să realizez încă o dată că ceea ce mi se întâmplă depinde numai și numai de mine.
    Nu știu dacă îți plac documentarele de genul ăsta, dar eu ți-l recomand. :wink:

    1. L-am vazut de curand, Iulian, insa sa stii ca eu am gandit pozitiv in tot acest timp. Insa nu am atras deloc lucruri pozitive, dimpotriva. De asta sunt atat de bulversata, derutata, confuza. De asta sunt asa suparata. Intelegi? :ermm: :dizzy:

      1. Atunci trebuie să schimbi ceva. Poate că ar trebui să nu bagi în seamă deloc lucrurile care nu-ți plac, așa cum eu (încerc să) fac cu știrile despre dezastre sau „vedete”. :wink:
        Când sunt stresat și vreau să mă deconectez ascult muzică sau mă gândesc la lucrurile care îmi plac și pe care vreau să le fac în viitor (apropiat sau îndepărtat). :wink:
        Oricum, sper să treci peste perioada asta. Eu te susțin. :cheerful:

  25. Sa inteleg ca tu crezi ca in profunzimi esti “rugina si putregai”? Nu te cunosc, insa incep si incerc sa te cunosc prin scrierile tale si n-am avut nici o clipa senzatia ca ai fi o persoana “bolnava” pe dinauntru. Poate esti, doar sensibila, prea sensibila. Vorba ta, ar trebui sa traiesti viata asa cum e si sa ei de la ea tot cei mai frumos. Depresiile ne insotesc adesea, eu insumi sunt o persoana careia ii place sa se planga de mila si sa se jeluiasca, sunt dependenta de asta, insa ma trezesc si zic “Ce proasta sunt. Uite ce frumoasa-i viata si eu pierd timp pretios plangandu-mi de mila.” Si atunci fac fapte mari. Si asa trece viata, cu dispozitie in valuri, cand sunt sus, cand sus jos, dar niciodata nu raman acolo, nici sus nici jos, caci ar fi plictisitor. Dupa depresie sunt mult mai puternica, sunt eu. Asa ca hai sus!
    Tu nu trebuie sa fii ca ceilalti, fii tu ca tine.

    1. Bolnava de tristete, de suparare. Am fost, mi-a mai revenit cu ajutorul unei metode infailibile descrisa in cel mai recent articol. Da, nu ma mai vindec odata de sensibilitate. :))
      Merci de incurajare, Tina :heart: , inca nu vad pe deplin frumusetea vietii, dar stiu ca e undeva acolo, bine ascunsa. Da, sunt prea ca mine. :alien: :lol:

  26. Principii de viata … bine zis/scris.

    Si eu enervata cu Superblogul sau ce-o mai fi. Imi place unele advertoriale tocmai pentru ca nu sunt fortate: Vienela are unele bune, Silving intotdeauna e tare si poate mai sunt cateva persoane. Dar nu ma prea intereseaza. Dupa cum ai observat si tu, in ultima vreme chiar nu am avut timp mai de nimic, decat de like-uri si cate un coment doua pe FB. Trec si eu pe la blogurile dragi mie si las un coment doar cand toti din casa dorm iar eu incep deja sa ma uit la tavan, desi sunt foarte obosita. :biggrin:

    Si toamna e de vina (sau divina :w00t: scuze gluma, dar nu m-am putut stapani :silly: ) pentru starea ta, desigur. Mai mult decat atat, e si nepuntinta aceasta in fata …. imbecilitatii, rautatilor gratuite, apoi sentimentul de turma care la noi nu prea exista. Inainte vroiam si eu sa fiu ca ceilalti, ca lumea …. Pana ce o doamna m-a lamurit (cred ca aveam vreo 14 ani): “De ce vrei sa fii ca lumea? Nu stii ca lumea e c***a?” Ei bine, asta a fost o revelatie totala. Daca o doamna crede asta si ca nu trebuie sa fiu ca toata lumea, atunci de ce ma mai chinuiam?

    Sunt diferita si imi place. Nu zic ca e confortabil, uneori chiar am dureri de cap … sau de suflet … de pe urma acestei diferente in mentalitate, principii, afisare in public, dar asta este. Nici ca ei nu vreau sa fiu.

    Mi-a placut enorm ce s-a zis intr-un coment: sa fii prietenul tau mai intai. E greu, e chiar dur, poate lua si ani sa te accepti asa cum esti si sa te placi chiar, dar merita.

    Nice, si eu sunt o persoana care tanjeste dupa apropiere, si fizica si de suflet. Vreau oameni in jurul meu, sa pot comunica, sa pot impartasi ganduri, emotii cu ei. E ciudat cum am parte de ei, dar la distante foarte mari de mine. Aproape toti sunt raspanditi prin tara, dar cel mai mult imi place ca tot mentinem prietenia vie … telefoane, FB, mesaje si e-mailuri. Mai noi si bloguri.

    Nu suntem singuri/singure, desi asa ne simtim adesea. La urma urmei, cine a mai trait ce am trait eu?! Dar putem gasi persoane cu care sa rezonam, putem gasi persoane care sa ne cedeze putin din energia lor, din suflul lor vital si sa ne simtim si noi mai bine.

    PS: Cutremurul l-am simtit si eu. M-am sperait pe moment cat a durat, apoi am ramas o bucata de timp treaza, in pat, cu Emilia si sotul meu langa mine si ma intrebam “Oare va mai fi unul? Si daca este mai mare, vom supravietui?” – pentru ca daca e mai mare, va ajunge si la Iasi. Moartea ma sperie, poate si pentru ca, in ultima vreme, am tot dat nas in nas cu ea. Uneori a fost pacalita, alteori ne-a pacalit ea pe noi, si-ntr-un mod stupid. Stau si gandesc (prea mult, prea des fac asta si nu prea cred ca e bine) ca poate sunt eu diferita, prea “simtitoare”, ca unii imi ziceau ca prea ma afecteaza multe. Trebuie sa fii mai “nesimtit” (in sensul de a simti mai putin, de a nu te mai lasa asa de afectata) – oare e posibil? Nu stiu. Om trai si om vedea. Pana atunci, eu iti sugerez sa ter incarci cu energia prietenilor care gandesc si simt ca tine, sa-i ignori o perioada pe cei diferiti de tine, sa faci ce iti place – sa scrii texte frumoasa, care ne ating si sa faci fotografii superbe care ne emotioneaza. Noi iti suntem alaturi! :heart:

    1. Wou, Alexandra, m-ai emotionat cu aceste cuvinte… Esti extraordinara…cum stii sa ridici moralul omului. Chiar ca esti o prezenta tonica si agreabila, ziceam eu bine ce ziceam mai devreme. Si esti o persoana foarte calda… :heart:
      Ma regasesc tot mai mult in felul tau de-a fi, de a privi lucrurile si de a simti. Avem multe preferinte comune si asta ma face sa sper ca nu e totul pierdut, ca nu sunt un :alien:
      Te imbratisez cu drag. :kissing:

      1. Nice, si chiar daca a-i fi un :alien: , sa stii ca si eu sunt unul. Suntem undercover. Putini oameni din online ajung la sufletul meu cum ajungi tu, dar si cei care ajung, ravasesc tot, de parca ar vrea sa zica: “veni, vidi si am ramas” :biggrin: Multi pupici :kissing: :kissing: :kissing: :kissing: :kissing:

  27. eu as zice ca un necaz mic, ti-a umplut paharul si acum ti se par toate negre. spunea cineva odata ca e mai bine sa ma raportez la ala sarac, ce n-are ce manca si ce imbraca, n-are un job decent si un acoperis deasupra capului. nu cred ca esti in vreuna din ipostazele acestea. fruntea sus, ziua este asa cum vrei tu sa fie! ploaia poti s-o vezi ca o interminabila napasta ce te face ciuciulete sau ca pe un element ce da stralucire si tot felul de reflexii fotografice(ca tot ne chinuim amandoua pe altarul pasiunii) in soseaua uda, geamuri, parbrize de masini si umbrele colorate.
    lupta si nu te lasa doborata de astfel de ganduri! totul trece si bune si rele, pune mai putin la suflet, micsoreaza asteptarile si bucura-te cu orice ocazie. numai bine!

  28. Stii, este o vorba: “Prefer sa fiu neinteles de multi decat inteles de toata prostimea”… Eu sper sa fii mai pozitiva, sa lasi vorbele rele in spate si sa faci exact ce iti place, pe blog si oriunde, cu toata increderea! :)

  29. Referitor la advertoriale, am sa-ti spun ce i-am spus si Alinei Gheorghe pe blogul ei. Astea sunt doar articole platite de diferite firme, e un mod de publicitate. Pana acum e corect, nu? Dar oare noi nu suntem prea sufocati de atata publicitate, sub toate formele ei? Eu personal, si nu sunt singura, merg pe marcile probate, sau incerc si alte noutati, dar nu pt ca am vazut reclama X undeva, ci din curiozitate. Sa nu-ti inchipui ca, daca citesc un advertorial undeva, rup usa magazinului disperata dupa un produs sau un brand anume. Si nici parerile voastre, ale celor ce scrieti advertoriale nu sunt pur subiective, in urma testarii unui produs, sunt doar laude si atat. Cam asta e parerea mea despre advertoriale.
    Cat despre articolele extrem de scurte, cred ca sunt postate in graba, sau din lipsa de inspiratie, desi se zice ca o imagine face cat 1000 de cuvinte..

    1. Daniela, ai citit articolul? Nu am scris in viata mea advertoriale si nici nu o voi face vreodata. Nu stiu cine e Alina G. si nici nu ma intereseaza. Nu scriu nici articole scurte deci ai cam dat-o in bara. Cand lasi o parere undeva e bine sa te documentezi…

  30. Mai vine câte un moment în viață când ai impresia că tot ce ai făcut până atunci a fost greșit, sau măcar te întreb dacă nu cumva trebuia să o iei pe altă parte. De fel principiile de viață ar trebui să se regăsească în cei 7 ani de acasă. Mai aduci pe drum câteva bagaje dar o perioadă de gândire și reculegere poate face minuni în multe momente :P

    Legat de postările cu o simplă poză, mai pun din când în când dar atunci aplic și un text pe ea care îmi aparține. Mă gândesc că dacă stau să dezvolt textul risc să îi pierd sensul. Uneori lucrurile simplu sunt suficiente. Oricum, nu postez des genul de articole care să aibă doar o poză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: