Mai puternic ca niciodată

imagini-superbe-de-toamna

O vreme nu am priceput de ce stă el atât de bine ascuns, iar atmosfera din jur e atât de sumbră. De ce nu pot alunga negura din suflet. Apoi am înțeles rostul lucrurilor: intenționa să strălucească mai puternic ca niciodată și își pregătea de zor ieșirea triumfală de după cortina groasă de nori. Când mi-a alintat prietenește obrazul și i-am simțit căldura binefăcătoare, am știut că viața îmi surâde din nou și îmi deschide calea spre fericire. Nu trebuie să fac decât să pășesc curajoasă pe noul drum și să mă bucur de șansa nesperată. Să profit de fiecare clipă de senin. Prezentul mi-e iarăși luminos, iar de viitor nici că-mi pasă. E timpul meu și vreau să-l trăiesc la maxim. De când n-am mai fost atât de fericită? De-o eternitate…parcă.

Desigur, dincolo de motivele extrem de personale, la starea actuală de bine ați contribuit și voi prin încurajările și cuvintele frumoase lăsate pe blog. O adevărată revărsare de înțelepciune și solidaritate. Iar cel mai bine sintetizează situația Alexandra, puțin mai jos. Vă mulțumesc tuturor!

“Nu suntem singuri/singure, deși așa ne simțim adesea. La urma urmei, cine a mai trăit ce am trăit eu?! Dar putem găsi persoane cu care să rezonăm, putem găsi persoane care să ne cedeze puțin din energia lor, din suflul lor vital și să ne simțim și noi mai bine.” Alexandra

Si câteva exemple care-mi susţin afirmaţiile:

“Cu toţii avem sentimentul ăla de singurătate și neînțelegere din partea altora, dar părerea mea e că tu trebuie să fii cel mai bun prieten al tău în primul rând, pentru că ceilalți vin și trec. Și ai fi surprinsă câteodată să afli că sunt și oameni care te înțeleg, chiar dacă nu o arată.” Anda

“Până la urmă pe tine ce te interesează, să satisfaci gusturile tuturor sau să scrii și să fotografiezi (pentru că în fond asta-ți place)? Orice ai face n-ai să poți mulțumi niciodată pe toată lumea, iar dacă ai face-o ceva ar fi în neregulă. Cel mai important lucru e să fii tu însăți. Nu contează câți fani ai.” Torden

“Nu trebuie să te simți inadaptată cerințelor societății Nice! Nici singură! Suntem o mulțime aici care suntem alături de ține. Ce contează ce se cere, ce se cade, ce trebuie. Contează ce vrei tu. Desigur că n-ai să mulțumești pe toată lumea, dar sigur se vor găsi oameni cu aceleași principii, care te vor citi cu plăcere. Larisa

“Eu consider că, animalele sunt cele nevoite să se adapteze mediului (vezi evoluţia), omul are capacitatea de a-şi adapta mediul la propriile cerinţe (atât material, dar mai ales uman, mă refer la anturaj). Cum spuneai, oamenii nu se prea schimbă, însă pot schimba în jurul lor lucrurile ori persoanele… şi asta e o schimbare… până la urmă dacă felul meu de a fi este fix, restul este modificabil… şi uite aşa am rezolvat “spinoasa” problemă.” Centurion

“Eu vreau să te invit la o cafea, atât :). Nu știu ce ți-aș putea spune, sunt multe cuvintele. Nu pot schimba însă ceva din tine.” Silvia

“Cum am mai spus, mereu m-am simțit o inadaptata. Și încă mă simt, atât că am învățat să-mi țin aproape oameni așa că mine, iar pe cei care mă făceau să mă simt aiurea, să îi îndepărtez ușor. Și acum trag ponoasele pentru decizia asta, însă nu regret.” Ella

Nu cred că ar trebui transformare în funcție de făgașul vietii, ci doar în funcție de intelegerea pe care o avem despre ea, despre viața și asta să dea făgaș vieții. Înțelegerea o văd ca un proces, care reprezentat grafic ar fi o linie nedreaptă, dar care urcă mereu, ea depinzând de cât timp alocam să studiem, ce studiem, ce tendințe avem, ce influențe. Apoi, în funcție de tot ce am dobândit, ne formăm principii la fel că în graficul de mai sus și ne comportam după ele fără să ne mai gândim la ele. Ovi

“Fă tot ceea ce simți tu că te definești și lasă oamenii care simt și gândesc la fel să vină la tine. Dacă vrei aprecieri unanime, generale, atunci trebuie să fii la fel de ipocrit și de fals ca majoritatea societății. La fel de insensibil, de orientat spre material și spre realizarea scopurilor prin orice mijloace.” Marin

“Fericirea ta nu ar trebui să fie condiționată de alții. Tu scrii fiincă îți face plăcere să scrii! Așa e și cu fericirea, ești fericit fiindcă dorești să fii fericit! Tendința actuală merge spre independența absolută așa că fericirea trebuie să o găsești singură.” Aliceee Traveler

“Mai știi că ți-am spus că blogului i se potrivește ceva cu Summer. Neapărat pentru că textele tale au o energie solară. Aș spune că și cele mai triste cam ca cel de azi.” Elly

“Dacă simți că trebuie să te schimbi, asta trebui să faci, nu te schimbi că vor alții ci că tu simţi” Lilly

“Principiul meu este să fiu eu fericit și, pe cât posibil, să-i fac dacă pot fericiți pe cei care îmi sunt alături. Nu trebuie să fiu ca ei, trebuie doar să ne simțim bine împreună.” Pato

“Am început să trăiesc după o mare regulă. În primul rând, trebuie eu să fiu împlinit din toate punctele de vedere, iar după aceea să-i ajut și pe alții cât pot eu de bine.” Alex

Să fii diferit, să nu fii la fel ca toti din turmă…nu o să fie niciodata privit bine din interiorul turmei. Dar asta nu inseamnă că e gresit! Nu actionez ca altii, nu mă adaptez societatii, să se adapteze ei dupa mine dacă vor, eu nu pot sa mă adaptez dupa ei. zdwub

“Dacă cineva te-a jignit, te-a rănit, te-a făcut să suferi într-un mod sau altul, plângi până nu mai poţi, scrie, urlă, dar apoi şterge-ţi lacrimile, ridică-te, pentru că dacă tu nu te ajuţi, nu o va face nimeni. Sunt lucruri în viaţă pe care alţii nu ţi le pot rezolva. Doar tu o poţi face.” Antonela

“Astfel de stări vin și trec. Uneori învățăm ceva din ele, alteori nu. Alte principii? Nu știu, eu tind să cred că personalitatea unei persoane nu se poate schimba prea ușor. Poate aceleași principii, dar mai flexibile…”  ex-silentio

Știu că e o trecere prea bruscă de la agonie la extaz, sunt convinsă că numai la una ca asta nu vă aşteptați. Poate spun o banalitate, dar mereu uităm că după o furtuna violentă iese, parcă mai ardent și mai hotărât, soarele.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

73 de comentarii la “Mai puternic ca niciodată”

    1. Am fost ajutata, Mihaela. Viata mi-a oferit o sansa nesperata iar eu m-am grabit sa profit de ea. Singura, fara ajutor din afara, nu as fi reusit niciodata. Cu alte cuvinte s-a intamplat ceva care mi-a adus zambetul pe buze, fericirea in suflet. Multumesc, asemenea si tie. :heart:

  1. Neaţa! :biggrin:
    Sper să fie o dimineaţă însorită la tine. Mă bucur să te regăsesc optimistă, cel puţin s-a rezolvat, măcar la figurat, problema dimineţii însorite. :cheerful: :cool: Vezi, cum spuneai, după furtună, marea se linişteşte, valurile nu mai lovesc, ci doar mângâie, apa e mai limpede, cerul mai senin, iar aerul mai curat. Pfff… ce poetic sună :wink: :tongue: :smile:
    Weekend însorit (în ambele sensuri), Nice :biggrin:

    1. :w00t: Neata, Centurion, ai descris perfect situatia. Imi plac comentariile poetice, imi plac comentariile tale. Ale voastre. Ale celor care ati lasat zilele trecute un gand bun pe blog. Un gand care m-a ajutat sa inteleg ca nu e totul pierdut. Pana si la serviciu am avut ieri o surpriza de proportii. Sefa mea(cea din articolul cu scorpiile) mi-a vorbit extrem de frumos, civilizat, fara ton superior, fara sa simt rautate in ochii ei. Era senina… Asa da.
      Eh, minunile se mai intalmpla si chiar daca tin atat de putin, ma fac fericita. :happy: Am nevoie de ele ca de aer… :cheerful:
      Multumesc mult, se pare ca si saptamana viitoare va fi cald, la voi se anunta chiar 25-26 de grade. Cat de fain sa avem astfel de temperaturi la sfarsit de octombrie…

      Weekend placut, Centurion si multumesc pentru toate comentariile frumoase lasate pe blog. :cool:

    1. Fotografia imi apartine si ea m-a inspirat in scrierea acestui articol. Initial am vrut sa contina doar cateva cuvinte prin care sa va anunt ca sunt bine. Apoi am decis sa includ si cateva franturi din comentariile lasate de voi pe un articol in care imi exprimam confuzia, tristetea, disperarea. E felul meu de a multumi celor care cu un gand bun au fost alaturi de mine. :happy:

  2. Buna dimineata,
    Nice tin sa te anunt ca ti-am mai furat o poza pentru desktop :blush: , nu te-ai gandit sa participi la concursuri de fotografie?
    Ma bucur ca ai trecut peste momentele dificile si ca acum te poti bucura de aceste zile de “primavara”, care si mie imi dau o stare de relaxare si o energie pozitiva.
    Welcome back :happy:

    1. Neata, Daniel :cheerful: , mi-ai inveselit dimineata cu vestea asta, ma bucur mult ca iti place fotografia caci este una din preferatele mele. :wub: Dar sa stai prin preajma ca mai am multe de genu’. Fresh. :lol: :biggrin: :silly: :blush: :cool: :cheerful:

      Am participat o singura data la un astfel de concurs, era pe like-uri, cine strangea mai multe, ala castiga. :angry: Tu crezi ca un astfel de concurs este corect? :ermm: :dizzy: Crezi in corectitudinea concursurilor in general? :ermm: :biggrin: :unsure:

      Si eu sunt mai optimista cand soarele straluceste vesel pe cer. Am inteles ca veti avea o vreme superba si saptamana viitoate acolo in vest, pana la 26 de grade… Vara in toata regula, sa profiti din plin ca cine stie cand ne mai intalnim cu caldura asta. Poate peste 4-5 luni? :biggrin: :happy: :cwy: :dizzy:

      A trecut furtuna, da. Sunt foarte fericita, atat de fericita inca nu pot exprima in cuvinte. De aceea nici nu am scris prea multe pentru ca nu am stiut sa explic. Si nici nu stiu daca m-ati fi crezut dupa lamentarile de pe articolele trecute unde tragedia era in toi. :lol: :blush: :angel: :tongue:

      Weekend placut, Daniel. :cool:

      1. Ma bucur ca ti-am putut face ziua mai buna si chiar de dimineata, imi aduc aminte de un citat ceh care spunea cam asa : “Daca zambesti de dimineata, ai sa zambesti toata ziua”.

        Nu prea stiu ce sa zic de acest concurs tin minte ca am participat odata la EcoFotografia Anului, aveam o poza superba cu un peisaj de iarna lugojean, dar din cauza dimensiunii prea mici nu m-au lasat sa particip, asa ca am fost nevoit sa particip cu poza unei colege.

        Da, pot sa spun ca e vara in Banat si ma bucur de fiecare raza de Soare :cool: .

        Nice, daca privim putin in urma mai exact cu cateva articole, in care erai super fericita cu noul program de la lucru si cum ca ai timp de fotografiat.

        Si eu iti doresc un weekend placut!

        1. Neata, Daniel, ce frumos ai scris Soare cu litera mare. De fapt el este personajul principal si al acestui articol. Si uneori al vietilor noastre…
          Ma bucur mult ca esti un tanar atat de optimist si imi transmiti si mie din energia ta. :cool: :cheerful: :happy:

          Eram fericita, dar acum e altceva. Adica s-au intamplat lucruri pe un alt plan al vietii mele care mi-au adus zambetul pe buze. Si nu e vorba de cel profesional. :biggrin: :tongue:

          Multumesc mult, mai avem o zi de weekend care sper sa fie cat mai relaxanta posibil :w00t: ca se anunta o saptamana grea de serviciu. :dizzy: :ermm:

  3. Nice, cat ma bucura vestea ta. Uite, la fel se intampla si cu mine. Am deja o perioada lunga de cand, fizic si psihic, ma simt … anapoda. Dar impreuna cu familia, prietenii din on si off line m-am redresat putin. Vad ca si la tine a fost cazul.

    Micile minuni ale vietii, desi dureaza putin, tin in amintirea noastra mult …. si, mai ales, tin de cald pentru lunile de iarna :lol::lol::lol:

    Trecerea de la necaz la bucurie nu e chiar asa de brusca cum scrii tu, dar e mult asteptata. De asta soarele pare mai mare si lumina lui parca iti lumineata si sufletul si mintea, nu numai zilele. Cand mai cazi in butoiul cu melancolie, nervi, negatisim sau … multe altele, citeste acest articol, uita-te la minunatele fotografii facute de tine si-ti aduci aminte de sentimentul acesta.

    Apropo …. mai multe pozeeeeeeee! Oriunde, pe Fb sau pe blog …. ca mie imi plac la nebunie :heart: :heart: :heart: :heart: :heart: :heart: :heart: :heart: :heart: :heart: :heart: :heart:

    Pupici si un weekend insorit! :kissing: :kissing: :kissing: :kissing: :kissing:

    1. :w00t: Alexandra, cum as fi putut trece peste gandurile voastre frumoase si tonice fara a va multumi intr-un fel pentru ele. :ermm: :happy: Si situatia actuala, dar si aceasta fotografie mi-au dat ocazia ideala. Ma bucur mult ca si tu esti bine. :heart:
      In curand voi face un alt articol cu fotografii. Dar pana atunci voi mai posta dintre ele pe fb. Sunt super incantata ca iti plac. Sunt realizate fiind cu capul in nori, e prima data cand nu ma concentrez, cand nu pot sa ma concentrez pentru ca ma gandesc la cu totul altceva. :tongue: :blush: :whistle: :wub:
      Esti extraordinara, dar deja stii asta. :heart:

      Weekend frumos tie si micutei Emilia. :kissing:

    1. :biggrin: Sunt foarte fericita, Sky. Doar ca nu-mi gasesc cuvintele pentru a descrie sentimentul. Si le-am lasat pe ale voastre sa vorbeasca pentru mine… :happy:
      Multumesc mult. :cheerful:

  4. Ma bucur mult pentru tine :happy: Spiritul pozitiv trezeste intotdeauna bucurie :smile: :wink:
    Ce de comori ai strans in jurul blogului tau Nice! :biggrin: :silly: Ceva de invidiat :whistle: :lol:
    Ps: Superba fotografia!

      1. Teleportanta înca nu cred ca functioneaza, dar cursele de avioane Bucuresti-Amsterdam sunt in fiecare zi! :biggrin:

        ps. asta ptr ca nu-ti pot oferi cafeaua pe blog! :ninja:
        ps2. cum ziceai ca le zice la pantofii aceia cu aripi? :tongue:

        1. :biggrin: Nu, dar mi-o poti oferi virtual scriind un articol despre ce cafea bei tu prin Olanda(numele firmei, sa povestesti ceva despre aroma ei, stuff like that). O idee. :biggrin: Eu aici beau numai Jacobs. :w00t: :tongue:
          Deichmann! :biggrin: :wub:

          1. Multumesc ca mi-ai vandut secretul! :biggrin:
            Jacobs? Cafea de la nemti care are toate aromele, prea parfumata ptr mine!
            Eu beau Douwe Egberts pentru ca am un Senseo
            Sincera nu prea am “material” de o postare… beau o singura cafea pe zi….. :shocked:

            1. :biggrin: O fi parfumata la voi in Holland, Minnie, ca e autentica. Pana la Romania isi pierde si mama aromei. Deh, la noi poposesc toate produsele contrafacute…
              Ehe, inseamna ca esti fresh si energica toata ziua, eu am nevoie de cca 3 ca sa-mi pastrez prospetimea si mintea limpede. :biggrin: :silly: :blush:

  5. Ma bucur ca randurile noastre te-au incurajat, ca esti optimista si ca lucrurile s-au mai aranjat!
    Foarte frumoasa fotografia, sper sa postezi in curand mai multe, inclusiv pe cele cu ratustele :smile: .
    Un weekend frumos si insorit iti doresc!

    1. S-au mai calmat la job si in rest au aparut lucruri noi in peisaj care m-au facut fericita. :wub: :happy: Asa cum nu-mi aduc aminte de cand n-am mai fost….
      :blush: Mandarinele nu se vad prea bine pentru ca le-am fotografiat de pe un delusor. Nici macar lebedele nu au iesit cum trebuie, e acolo un gard care nu ma lasa sa ma aproprii. Mi-ar trebui un teleobiectiv, dar nici nu se pune problema actualmente. E clar ca anul asta nu voi avea bani de inventit in aparatura foto desi eu asa imi propusesem.
      Multumesc pentru tot, Larisa. Pentru incurajari, cuvintele frumoase, pentru entuziasmul tau molipsitor. :heart: Un weekend frumos. :cheerful:

  6. Sunt foarte bucuroasa ca esti bine. Dupa titlu deja, simtisem ca e de bine. :smile:
    Vezi tu cum stie el, Soarele, sa apara exact cand trebuie, chiar atunci cand suntem mai disperati ca niciodata?
    Si ca si el, prietenii mai aduc si ei o vorba buna, care cat ar fi de marunta, ajuta mult daca e spusa la momentul oportun.
    Fotografia spune totul, e cu un soare splendid. Un soare ca dintr-o vara indiana. :smile:
    Ma bucur foarte mult ca s-au aranjat toate. Speranta sa fie si totul va fi bine. Intotdeauna. :smile:
    Sa ai un weekend plin de soare si tristetea sa te ocoleasca. Te pup! :heart:

    1. Da, Elly, poate daca n-as fi suferit atat nu as fi apreciat momentul de fericire daruit de generozitate de viata. Desi eu mereu am sustinut ca m-as putea obisnui si cu binele. :biggrin:
      Chiar sunt incantata de se intampla actualmente, de noul drum pe care am pasit. Sper sa aduca schimbari de anvergura, dar nu ma gandesc prea mult la ele. :biggrin: :whistle: :blush: Iau fiecare zi in parte, fiecare moment frumos si ma bucur de el. Atat cat se va putea… :dizzy: :ermm:

      Nu stiu daca ma crezi, dar ce am surprins eu acolo era apusul lui. Dar stiu ca nu prea pare la cat de imens e si ce raze stralucitoare are. :biggrin:

      Cuvintele voastre nu sunt marunte. Cel putin nu pentru mine. :wub: :w00t: :cool: :cheerful:

      Multumesc, Elly, weekend plin de bucurii si tie. :kissing:

  7. ce bine e cand ai prieteni dragi alaturi :)
    ma bucur ca e soare, ma bucur ca te bucuri de fiecare moment pe care il traiesti si m-as bucura sa fii mereu fericita, norii negrii sa stea departe de tine :)
    weekend minunat in continuare!

    1. Daca s-ar putea sa alungam definitiv norii, ce bine ar fi Lilly. :ermm: :dizzy: :whistle: Iar prietenii sunt vitali pentru ca au darul de a te trezi la viata. :happy: :w00t:
      Multumesc asemenea, duminica insorita! :cheerful:

  8. Energia o luam de la oameni, de la evenimentele din jurul nostru, de la o simpla vorba spusa cuiva atunci cand trebuie. Nu mai pleca urechea la rai voitori, fii tu insati, asa cum esti o ploaie de vara care nu are nevoie de nimic pentru a lumina pamantul cu prospetimea sa.

    1. :wub: Ce frumos ai spus, Fartytale, din pacate sunt momente cand ne clatinam ca trestia in vant…cu greu mai apoi ne regasim stabilitatea. Daca o gasim vreodata. Cum ziceai si tu, azi sus, maine jos. :wassat:

  9. Inevitabil va fi bine, Nice! :biggrin: . Energia pozitivă transmite mai departe mai multă energie pozitivă, un fel de „dar din dar se face rai ”. Mă bucur că ai primit energie pozitivă și ai ales să o transmiți mai departe.
    Să știi că ești unul din oamenii din blogosferă cu care aș vrea să mă întâlnesc. :wink:
    Weekend frumos, Nice. Sau, ce-a mai rămas din el… :heart:

    1. Iulian, ai sintetizat perfect totul, cam asa s-a intamplat, sper ca am si reusit. :biggrin: :happy:
      Mi-ar placea sa pot ajuta oamenii prin cuvinte sau imagini, asa cum ma ajuta ei… :cool:
      :blush: Multumesc mult, asta inseamna ca ma consideri un prieten. :cool: :happy:
      Si tie iti place indemanul asta cu inevitabil va fi bine? :lol: :w00t:
      Multumesc, o duminica reusita iti doresc si eu. :happy:

      1. Ai reușit fără îndoială. :smile:
        Da, mai sunt câteva persoane din blogosferă pe care le citesc și aș vrea să le întâlnesc. Poate o să reușesc într-o zi. :biggrin:
        La cât de mult o aud din aprilie (cred) mi-a rămas în cap. :lol:

        1. Sa stii Iulian ca melodia asta mi-a dat mult curaj si incredere intr-o perioada delicatqa a vietii mele. Ea m-a ajutat sa depasesc cu bine un important hop.
          Da, o intalnire cu bloggeri prieteni da, suna bine, dar un blogmeet la care sa participe 50 de persoane din care 2-3 cunoscute nu. :lol:

          1. Eu mă obișnuiesc repede cu oamenii noi, acum depinde doar de ei cât de repede se obișnuiesc cu mine. :lol:
            Dar, totuși nu cred că m-as duce la un blogmeet mare din anumite motive personale… :smile:

              1. Prefer să mă concentrez asupra unei singure persoane . Nu poți controla reacția unei mulțimi, însă cu o singură persoană poți discuta mai mult până ajungi să o descoperi și să găsești puncte în comun. :smile:

                1. Wou, asta este o tema pe care o voi aborda intr-un articol viitor, Iulian. Tu mereu imi anticipezi subiectele(sau articolele). Foarte tare! :happy: :cool: :cheerful:

  10. si eu cred in alternantele astea ale starilor. Sau, mai corect spus, si pe mine ma caracterizeaza trecerea de la agonie la extaz. Momentan sunt mult prea stresata pentru ambele, incerc sa ma controlez, asa ca nu-s in postura de a da sfaturi. :)
    Sa speram totusi ca ne vom mai echilibra si noi !

    1. Mihaela, asta ar fi idealul, sa ne mai echilibram putin, dar cum sa reusim asta din moment ce suntem influentate atat de tot felul de factori exteri perturbatori. Pe mine si timpul mohorat ma arunca in depresie. :)) Desigur, sunt si oameni mai putin sensibili, pe care nimic nu-i supara, nimic nu-i tulbura. Cred ca ei si-au gasit echilibrul interior. Sau poate s-au nascut cu el. :lol: :biggrin:
      Eu depind inca de oameni, de vreme, de exterior. :alien:

  11. superba foto…
    minunata stare de spirit…
    tot asa sa fie… ba chair si mai si…
    aaaaa..
    ce bine mi-ar prinde o mangaiere din aia… pe obraz… o astept…
    :P)

    1. :biggrin: Daca ar fi asa tot mereu…ne-am putea obisnui cu binele, nu Ovi? :w00t: :cool:
      E cea mai delicata si binefacatoare atingere. Ea aduce fericirea dupa care tanjim atat de mult. Sau macar stare de bine… :cheerful:
      Multumesc mult. :happy:

  12. Să fie lumină! Să fie soare în noi şi-n vieţile noastre! Câte nu s-ar schimba în bine dacă fiecare am încerca să nu ne-ascundem în spatele minţii raţionale, logice, să dăm şi să primim iubire. Fericirea, spunea cineva, e în buzunarul de la piept. Ce mult contează înseninarea, însorirea, ziua e altfel pentru toţi! Să ţină cât mai mult, Nice, această stare de bine a celor din jurul tău şi a tuturor lucrurilor care te-nconjoară. Sunt mirată că ai introdus vorbele mele tăioase în articolul tău plin de emoţie, e un sfat aspru care biciuieşte atunci când întinzi mâna după ajutor. Dar e foarte bine că acum poţi vedea din nou partea plină a paharului. Sincer, mă bucur. :wub:

    1. :w00t: Eu le-am perceput ca incurajatoare, deloc taioase. Si foarte adevarate, mobilizatoare. Doar ca la “ridicarea” mea a contribuit mult o intamplare. Sa-i spunem asa. :blush: :angel: :heart: “Ea” imi lumineaza zilele. :biggrin: :happy: :cool: :cheerful:
      Mie mi-au placut toate comentariile, dar nu le puteam introduce pe toate in articol. E adevarat ca parerile tale imi sunt foarte dragi si placute la lectura. :heart:

  13. Fotografia e incredibila NICE, lansand rasaritul surprins prin obiectiv si luand in discutie acel rasarit subiectiv pe care l-ai surprins prin toate simturile, cred ca el e motivul pentru care trebuie sa luptam zi de zi in viata. E un mic scop pentru care traim… :biggrin: , fericirea!

    1. :cool: Ce frumos ai scris, Pato, foarte metaforic…te-ai intors poet de la munte. Iata ce efect are aerul tare al toamnei asupra ta. :w00t:
      Totusi, cat de mult mi-ar placea mie sa ai dreptate…in fotografie este surprins apusul, nu rasaritul. Insa ne putem imagina si putem visa la un rasarit perpetuu. :happy:

        1. :devil: Cred ca te-ai indragostit. Sau sa fie de vina toamna pentru infuzia de romantism?
          Stai ca vin acum sa-l citesc. Sunt curioasa cat de departe ai putut merge. :tongue: Cu metafora, evident. :silly: :biggrin:

  14. Ma bucur ca esti …bucuroasa! :) Astept si eu sa rasara din nou soarele in viata mea, se cam lasa el asteptat…Dar pana la urma asta e viata, ai perioade in care esti foarte fericit, dar si perioade in care esti nefericit. Cred ca platim pentru acea fericire pe care am simtit-o odata. Sunt sigura ca va fi bine, insa nu pot decat sa sper ca va fi bine repede, cat mai repede.

  15. Uite un articol despre puterea de a trece mai departe, un eseu despre fericire, un eseu motivational si de inspiratie care m-a facut sa zambesc. Ma bucur ca am contribuit si eu putin la el si ca in final a iesit soarele si pe strada ta! Si inca sub ce forma … de zile mari!

    1. :heart: Multumesc mult, Alicee, mi-a placut mult parerea ta, de aceea s-a si regasit in articol. Fiecare comentariu mi-a dat parca mai multa forta. Si acum sunt iar puternica! :cool: :cheerful:

  16. Helou! N-am reusit sa ma pun la curent cu toate articolele din urma ( asa cum fac de obicei cand nu mai intru pe aici ) , dar l-am citit pe nerasuflate pe asta si ma bucur tare mult ca esti asa fericita si ca esti bine. De-ai sti de cate ori ma regasesc in postarile tale de genul , o doamne… Sa tina postarea asta cat mai mult , toaaaata viataaa ! :) :biggrin:

    1. :biggrin: :happy: Inseamna ca esti si tu fericita, ca treci prin momente minuntate… Parca erai prin Tenerife la un moment dat… :lol: :w00t: :cool:
      Cornelia, eu sper sa gasesc mereu oameni care sa rezoneze cu trairile mele, cu gandurile mele. Daca intalnesc macar unul, sunt multumita. :happy:

  17. Ar trebui să introduci și asta la motivele pentru care merită să îți faci un blog :P Nici nu se putea să nu treci peste orice. Suntem construiți de așa manieră încât să putem depăși orice problemă :P Mai încet sau mai repede, mai ușor sau mai greu, dar tot trecem peste până la urmă :P

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: