O viaţă ca-n filme

http://www.youtube.com/watch?v=jn-95OR2N0o

“Pe aripi de vânt mă arunc
Dar tu mă prinzi şi mă săruţi flămând
Aşa poveşti numai în filme sunt
Cu tine-adorm şi mă trezesc în gând!”

Incontestabil, românul s-a născut poet. Iar gândul că într-o bună zi vom ajunge scriitori celebri ne încolțește în minte încă din anii adolescenței. Câți dintre noi nu visam să ajungem cunoscuți în toată lumea, ascundeam prin sertare timide încercări literare sau prezentam profesorului de română, emoționați, cu mândrie, prima noastră poezie?

Apoi lăsăm visurile și începem să trăim. Și viața ne ia prin surprindere, totul e nou, năvalnic, năucitor, greu de imaginat și uneori de suportat, ne oferă povești dulci sau amare de dragoste, drame care lasă urme adânci, inimi zdrobite, speranțe deșarte, decizii drastice, împliniri și regrete, despărțiri și împăcări, nopți albe învelite în lacrimi fierbinți de dor, momente de fericire supremă, dar și multe deziluzii. Experiențe complexe se succed ca într-un carusel care nu se mai oprește…

Până într-o zi când coborâm, facem un pas înapoi și într-o clipă de reflecție ne minunăm cum toate astea ni s-au putut întâmpla nouă. Realizăm că viața noastră pare desprinsă dintr-un film după un scenariu original și fantezist, demn de Oscar, în care am fost și încă mai suntem norocoșii protagoniști.

Unii dintre noi am început deja să ne scriem romanul autobiografic. Chiar aici, pe blogul personal. Însă nu putem dezvalui cele mai savuroase detalii, cele mai captivante capitole, cele mai tainice secrete, dileme și trăiri. Cele mai puternice și ardente sentimente, aventurile cele mai palpitante. Adică tot ce e mai interesant!

Și atunci un străin ne întinde o mână de ajutor. Pentru că mereu vor fi alții mai talentați care scriu mai frumos. Mereu se va găsi cineva care poate surprinde esența mai bine decât noi. Și poți da, cu totul întâmplător, într-o dimineață de toamnă, peste o piesă inspirată parcă din viața ta, piesă al cărei autor parcă ți-a ascultat sufletul și l-a transpus pe note muzicale și în versuri nemuritoare. Sunt acele cântece în care te regăsești complet, de la primul la ultimul cuvânt, care parcă au fost scrise cu dedicație pentru tine.

Dacă ar fi, cândva, să vă publicați povestea vieții, ați scrie un roman autobiografic sau ați încredința misiunea unui (alt) scriitor? Ați găsit și voi, așa ca mine, versuri/poezii/melodii care parcă spun povestea vieții voastre?

Pentru că, nu-i așa, poate cea mai mare temere a omului este să trăiască o viață inspidă, incoloră, seacă, banală, în care să moară de plictiseală!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

56 de comentarii la “O viaţă ca-n filme”

  1. Povestea vietii nu poate sa o scrie nimeni altcineva decat cel ce a trait-o. Desigur, un scriitor stie sa astearna acele cuvinte care fac pe cititor sa fie mai interesat de opera, dar fiecare dintre noi suntem diferiti in trairi si sentimente care de multe ori nu pot fi exprimate in cuvinte. Fiecare om se regaseste cu cate ceva in orice melodie.

    Binenteles, tu, draga mea Nice, ai un har aparte de a relata lucrurile si intamplarile astfel incat nu cred ca vei avea nevoi sa apelezi la vreun scriitor. O zi buna iti doresc! Pupici :kissing:

    1. Da, Mariana, dar eu eram curioasa daca ati gasit o melodie sau o poveste/poezie care pare sa fi fost scrisa doar pentru voi, in care sa va regasiti, in intregime, de la primul la ultimul cuvant. :wassat: Asa cum mi s-a intamplat ieri mie. :biggrin: :w00t: :blush: :silly:

      Ai dreptate, EU nu pot exprima in cuvinte ceea ce simt, dar ALTII o pot face. Iar melodia de mai sus e dovada vie ca exista astfel de oameni talentati care parca ne citesc gandurile.

      Hm, nu stiu daca am un har aparte, tu esti foarte nice aici, cert e nu am ce este mai important pentru o asemenea actiune: curajul necesar. Nu pot publica lucruri prea intime pe blog momentan. Si nici intr-un roman(daca ar fi vreodata cazul). :dizzy: :ninja: :cwy:

      Weekend placut si tie! :kissing:

  2. Hola! Amiga, nu scrie nimeni povestea noastra; nimeni in afara de noi. Doar ca primi ajutoare. Totul din jurul nostru are un rol. Depinde de noi cum il intelegem si cum ne punem in scena piesa :) Cand e o melodie, o replica dintr-un film sau orice altceva care razbate pana la noi si ne umple clipa cu emotii si revelatii, e Dumnezeu care ne raspunde la unele intrebari pe care noi inca nu le-am pus. Sau la altele pe care chiar le-am rostit. Asa actioneaza. Nu exista coincidenta, doar momentul potrivit :smile:
    Avem o multumime de povesti. De fiecare data cand alegem ceva,mai adaugam un rand si le stergem pe celelalte zeci care ar fi putut sa se nasca daca alegeam altceva :smile: Nu exista viata fara culoare, sens si miros :biggrin: Cand ne simtim asa, e pur si simplu constiinta noastra care ne avertizeaza ca trebuie sa ne ascultam mai bine intuitie si sa schimba ceva in noi.

    1. Hola, :cheerful: in acest caz, cu siguranta, Dumnezeu actioneaza foarte des. Pentru ca primim aproape zilnic semne, ajutoare, maini intinse. Nu stiu insa cat de mult tinem cont de ele, cat de bine le interpretam, cat de folositoare ne sunt. :ermm: :dizzy: Unii au timp sa mediteze, sa scrie chiar despre ele, altii insa nu. Trec mai departe nepasatori…

      Marin, tu, personal, consideri ca ar trebui sa-ti faci publice memoriile? :unsure: La un moment dat, desigur. Sub forma de roman sau orice alta forma ti se potriveste. :biggrin:
      Doar de dragul scrisulul, pentru ca iti place, pentru ca esti talentat. Sau de dragul altora pentru a le trasmite din intelepciunea ta, din experienta de viata acumulata. :happy:

      Si pentru a schimba ceva in noi/la noi trebuie sa asteptam momentul potrivit. Contextul ideal.

      Da, depinde de om acum. Unii vor mai multa culoare si aroma mai intensa, altii mai putina. Unii risca, altii se multumesc cu mirosul florilor din glastra. Si considera ca la atat se rezuma viata.

      1. Neața! Sigur că acționează. Doar că noi ne-am pierdut obișnuință să îl recunoaștem și să îl auzim. Apăi, da, așa e, omenirea în prezent e cam bonalva de nepăsare.
        Dragă Nice, eu n-am făcut nimic ca să îmi scriu memoriile…nici eu nu le-aș citi :tongue: Poate să îmi scriu ideile prin poezii/proză :smile:
        Nu, eu zic că nu. Să îți cumperi casa sau eu mai știu ce îți trebuie..noroc și moment ideal. Ca să te schimbi interior, nu e niciun moment mai potrivit ca acum :)

        1. Neata, Marin! :happy: Una sunt ideile si alta, total diferita, viata ta personala. :biggrin: Povestile tale de dragoste, de dor, reusitele sau esecurile profesionale, sperantele si visurile tale.

          Marin, crezi tu ca-si propune cineva vreodata sa se schimbe la interior? De ex sa fie mai bun?! Sau mai generos? Pai nu se poate, ca nu o sa-ti iasa. Te schimbi in timp si datorita/din cauza unor experiente de viata care te influenteaza radical. Daca te schimbi…

  3. Nu mi-am dorit niciodata sa ajung scriitoare, doar pictorita dar nici pe departe n-am ajuns :lol:
    Si nici nu m-am gandit vreodata sa-mi scriu povestea vietii; cel putin pana in momentul de fata consider ca n-as avea ceva spectaculos de povestit. Prefer sa ma rezum la joaca cu blogul :biggrin: In plus, chiar ma enerveaza ca in ziua de azi majoritatea cantaretelor/actorilor/oamenilor de televiziune isi scriu biografiile. Mi-am cumparat si eu cateva de curiozitate si…apa de ploaie, doar un mod de a mai scoate niste bani.
    Weekend frumos iti doresc Nice! Sper ca si la tine toamna este la fel de insorita ca aici :cheerful:

    1. Apa de ploaie zici? :dizzy: :biggrin: :lol: Ah, asta trebuie sa fie, vezi daca isi scriu ei insisi povestile. :lol: :ninja: Ei, care nu sunt deloc talentati! :lol: :devil: Daca ar fi oferit scenariul unor scriitori poate altfel ar fi stat treaba. :unsure: :tongue: :silly:

      Momentan, dar esti foarte tanara, Larisa, cine stie ce intamplari vei trai in viitor. :biggrin: :whistle:

      Pictorita nu, dar ai devenit ceva la fel de frumos: fotografa. :cool: :w00t:

      Este foarte insorita insa nu si foarte colorata. Cel putin nu inca. :wassat: :dizzy: Eu asta imi doresc: culoare. Tonurile de gri ma deprima. Ma inspaimanta. Griul din vietile noastre, evident. :lol: Ca in vegetatie predomina inca verdele.

      Weekend minunat si tie, draga Larisa. :heart:

  4. Cum să-mi scrie altul povestea vieţii? Numai dacă aş fi murit, iar viaţa mea ar merita povestită. Altfel, notele biografice, poveştile trăite numai eu le-aş putea scrie. Dacă le-ar scrie altcineva, mi s-ar părea că nu sunt ale mele. În ce priveşte texte ale unor melodii şi chiar ale unor bucăţi de proză care par izvorâte din intimitatea noastră, probabil că e normal să le întâlnim. Viaţa noastră intră în nişte tipare, desigur, cu răzvrătirile sau acceptările resemnate ale fiecăruia dintre noi, care colorează altfel nişte evenimente. Dar în esenţă se încadrează în aceste tipare, aşa că e normal ca ceea ce au trăit alţii să trăim şi noi. Gândeşte-te că sunt nişte momente foarte importante în viaţa fiecăruia dintre noi, toate, în esenţă, aceleaşi: naşterea, copilăria, prima zi de şcoală, examanele foarte importante, prima iubire, prima fiinţă dragă care moare, eventual, căsătoria, apoi naşterea primului copil, prima boală gravă sau urmarea unui accident grav etc. Toate aceste momente din viaţa fiecăruia dintre noi ne marchează mai mult sau mai puţin, ne modelează şi ne transformă încetul cu încetul, dar sunt aceleaşi…

    1. Pai da, gen sa te duci, sa le povestesti detaliat si apoi el sa compuna ceva pe baza informatiei primite de la tine. Pentru ca degeaba povestesc eu niste lucruri extraordinare de ex daca nu am talent.
      Hm, mie astea descrise de tine, nasterea, prima zi de scoala, casatoria, venirea pe lume a copilului, cu tot respectul, daca sunt doar evenimente simple, firesti, nu mi se par deloc iesite din comun. Sa fim seriosi, un roman sau un film nu se rezuma la atat. Eu vorbeam de vieti cu emotii puternice, cu rasturnari de situatie, cu sare si piper, cu drame intense, cu miracole, cu lucruri realmente deosebite. Daca te trezesti in fiecare dimineata alaturi de sot/sotie, te duci la serviciu si te intorci seara acasa si faci lectii cu copilul nu inseamna ca ai o viata palpitanta. Nu in viziunea mea. Poate doar implinita, fericita. Daca asta e ce iti doresti.

      1. Unii îşi doresc fericire, alţii, adrenalină. Iar cei din urmă nu mai au când să-şi scrie memoriile, fiindcă au tot căutat senzaţii tari, au mers cu motocicleta cu 250 km pe oră sau au sărit cu parapanta şi au avut un accident… Cei care preferă viaţa tihnită, poate mai apucă şi vârsta a treia…
        Pe de altă parte, toate lucrurile pe care ţi le-am descris ca fiind, în majoritatea cazurilor, comune tuturor, nu exclud sarea şi pierul, aventura, neprevăzutul. Dar textele despre care vorbeai tu (în speţă, versurile unei melodii) nu descriu nicidecum răsturnări de situaţie neaşteptate şi senzaţii tari, ci lucruri fireşti, cum ar fi dragostea, deziluzia în iubire etc. Despre ce vorbim, despre cum am prefera să fie viaţa noastră sau despre evenimente comune majorităţii? Să fim serioşi, un text care mă atinge la coarda sensibilă (chiar dacă e o poezie, în muzică tot text îi spune), ei bine, acel text vorbeşte despre lucruri fireşti. Există şi excepţii, desigur, dar evenimentele de acest gen ies din tipare. Ori eu asta subliniam în comentariu, tiparele în care intră viaţa fiecăruia dintre noi. Toţi avem neîmplinirile noastre. Unii visează să meargă pe motocicletă cu 250 km pe oră şi să sară cu paraşuta, dar uite că ei nu ştiu să meargă nici pe bicicletă şi au rău de înălţime. Dar găsesc nişte debuşeuri, astfel încât viaţa lor să fie aşa cum doresc. Alţi oameni visează să aibă o viaţă tihnită, să-şi plimbe copiii prin parc sau să facă lecţiile cu ei, dar, na beleaua, nu pot avea copii şi meseraia lor e de acrobat la circ sau să testeze avioane…

        1. :biggrin: :lol: Aia cu adrenalina, cu motocicleta si cu parapanta se inscriu la alta categorie. Oricum nu fac obiectul acestui articol, nu astfel de aventuri si palpitatii(mortale) aveam in minte. :biggrin: :lol:

          Ah, acum ca ai facut unele detalieri necesare am inteles despre ce tipare vorbesti. Total de acord cu tine. Si pana la urma care e poezia aia care te atinge pe tine la corda sensibila ca asta voiam de fapt sa stiu?! :cheerful: :silly: :blush:

  5. Povestea vietii noastre o gasim chiar si in carti, de multe ori mi s-a intamplat sa aseman experientele mele si sa-mi placa anumite filme din cauza ca mi se potriveau. Dar e ceva mai mult, viata de multe ori bate filmul.

  6. nu cred ca as putea vreo-data sa-mi pun intreg sufletu-mi pe tava… nici in fata unu scriitor oricat de maiestrit ar fi… si mai ales… nici in fata cititorului flanad, fiecare in parte de o anume tenta a vietii…
    viata mea… este si ramane in profunzimea ei, numai a mea…
    este drept ca uneori… mai las fantezia sa-mi zburde, descoperind impreuna cu mine un anume suras de -o clipa al vietii… cine il intelege, poate regasi in el intreaga-mi traire… cine nu… mai bine, pentru ca nici nu merita sa-l inteleaga…
    intelegi??

    1. E bine sa ne lasam fantezia sa zburde libera pentru ca efectele ei sunt tare benefice. :biggrin:
      Desigur ca inteleg, Ovi. E dreptul nostru de a alege ce facem cu viata noastra: o expunem publicului, asa cum este ea, in cele mai mici detalii sau o tinem ascunsa privirilor indiscrete, doar pentru noi. :biggrin:

  7. Bună, Nice! :cheerful:

    Cu certitudine suntem “poeţi”, altfel nu ne-ar lipsi cu desăvârşire simţul practic, tehnic dacă vrei, iar situaţia din jurul nostru ar fi, de bunăseamă, alta. Visurile, idealurile ne urmează mereu, chiar dacă periodic se mai schimbă tentaţiile, că doar suntem poeţi. Între toate astea, cred că mai degrabă uităm decât începem să trăim. Ba chiar, uneori, ne este teamă să trăim clipa, uitând parcă că nu timpul trece, ci noi trecem prin timp. Ne refuzăm bucurii, fie ele cât de insignifiante, preferând a ne adânci în necazurile inerente, de altfel… Apropo, sper că te-ai întors la magazin şi ai cumpărat articolul vestimentar care ţi-a făcut cu ochiul imediat ce l-ai văzut.

    Cântece pe care le consider cu dedicaţie specială… Îţi dau câteva titluri, deşi teamă mi-e să nu-ţi stric dispoziţia de weekend, dar dacă tot m-ai provocat, fie… “November rain”, “Don’t cry” şi “Dacă ploaia s-ar opri”… Ăsta-i “top trei”, aş putea să fac “Top 100 Billboard”, dar sigur nu vrei asta… Ah, să nu uit, trebuia să-l pun cap de listă, “Blaze of glory” – încă aştept “the bullet” din partea lui “the good Lord”.

    Povestea vieţii? Dacă (prin absurd) ar fi ceva care datorită relevanţie ar merita atenţia, atunci aş prefera să o scriu eu, nu de alta, însă intervenţia profesionistului (prin artificiile sale literare) i-ar da un plus la capitolul beletristică, însă totodată un minus la cel legat de autenticitate, n-ar mai fi povestea mea… Bine că nu e cazul să-mi bat capu’ cu aşa ceva.

    O seară aşa cum ţi-o doreşti.

    1. Buna, Centurion :cool: ai foarte mare dreptate :cheerful:, dar poate asta e farmecul nostru, semnul distinctiv printre alte popoare, ca suntem cu capul in nori, ca suntem mai degraba idealisti decat practici. :alien: :dizzy: Noi, romanii. Desi cunosc si multe exceptii. :biggrin: La unele visuri mai renuntam cand vedem ca nu sunt sanse sa ni se indeplineasca. Ne resemnam, ca e mai intelept decat sa ne hranim zilnic cu sperante desarte. :cwy: Sau ne reorientam ca deh, suntem niste surpravietuitori. Cum, necum, trebuie sa mergem mai departe. S-o scoatem la capat.
      Hai ca mai avem putin si ne apropiem de sezonul tau preferat: un noiembrie ploios si melancolic. :biggrin: Deci rock, deci Guns N’Roses. :happy:

      Eu sper ca nu ploua chiar mereu in viata ta. Adica macar din cand in cand mai iese si soarele… :biggrin: :cool: :w00t:

      Eu cred ca ar fi interesant un roman autobiografic by Centurion. L-as citi cu mare placere. :cool:

      Merci mult, o seara frumoasa si tie. :happy:

      1. Normal că iese soarele, întotdeauna o face, probabil ca să-mi reamintească că după soare urmează stropii reci de ploaie :cool: Acu’ e soare! :cheerful:

        Ce glumeaţă eşti după ora 19 (am văzut data comentariului tău) :biggrin: Roman autobiografic, titlul nici c-ar mai conta din moment ce-i semnat by Centurion :tongue:
        Acu’, depinde ce preferă cititorul, eu n-aş spune că ar fi ceva spectaculos de narat referitor la ilustra-mi existenţă, ba dimpotrivă, “incolor, insipid, inodor” (dacă-mi e permisă asocierea), într-un cuvânt plictisitor. Desigur poate unii ar dori să citescă despre “decăderea imperiului roman” versiunea modernă, din care lipseşte partea despre “raise of the empire”. :dizzy: :unsure: Totuşi, nu risc, avem destui scriitori pe cap de locuitor şi cum sunt conştient că o asemenea scriere nu m-ar propulsa în panteonul literaturii universale alături de Goethe şi Voltaire, prefer să nu fac un efort inutil. :lol:

        1. Neata, Centurion, inca o veste buna! :happy: Ma bucur mult pentru tine, meriti sa fii fericit tot timpul! :cheerful: :cool: La mine cerul e acoperit cu nori negri si sta sa ploua. :dizzy: Si mi-e teama de un eventual potop… :ermm:
          In cazul meu, nu stiu cum sta treaba la tine, exista un singur lucru pe lumea asta care poate alunga norii si poate indupleca soarele sa iasa. :heart: Chiar nu stiu ce se va intampla daca acest “lucru” dispare pentru totdeauna din viata mea. Oare ma voi putea obisnui cu ploaia? Cred ca da…in cele din urma. :biggrin: :whistle:

          Am inteles, esti modest. :biggrin: Deh, asta vad ca e atitudinea generala in blogosfera asa ca nu mai insist. :lol:

          1. Neah, nu tot timpul, m-aş plictisi, s-ar pierde tot hazul, ar fi perfect şi numai ce-am scris despre perfecţiunea imperfecţiunii. :lol: :wink:

            Eh, ţi-am mai spus, lucruri bune se întâmplă mai mereu, trebuie doar să fim pe fază şi să profităm atunci când viaţa le oferă. Da, ştiu, uneori (de obicei) suntem prinşi pe contre-pied, vorba franţuzului, dar ăsta nu-i un motiv să dramatizăm. Iese soarele şi pe strada noastră. :cool:

            DA, modestia întruchipată :whistle: lasă-mi măcar această unică virtute printre atâtea alte vicii (drăceşti) :devil:

            1. Neata! :biggrin: :lol: Da, poate ai si tu dreptate, poate sunt bune la ceva si zilele astea de ploaia mocaneasca. :dizzy: Cand simti frigul in fiecare fibra a fiintei tale… :dizzy: :sick: :cwy:

              Asa sunt eu, trebuie sa te obisnuiesti cu felul meu de-a fi. Dramatizez totul. Chiar si propria-mi viata. :biggrin:

              Ce vicii? Tu? Doar calitati! Eu nu ti-am identificat nici macar un viciu! :ermm:

  8. La mine e telenovela!!! Nu gkumesc, chiar este, dar de putine lucruri imi pare rau :)
    Cred ca as putea sa scriu un roman! Sau doua, ca mai am de gand sa fac multe!!!

  9. Nu ştiu dacă mai am ce trebuie pentru a scrie mai mult decît decent. Viaţa mi-a fost mult prea insignificantă, exceptînd cele cîteva palme după ceafă – metaforice, desigur – care m-au învăţat mai mult decît ar fi putut-o face bunici plus părinţi plus şcoală. Dacă ar fi cazul, aş scrie singur, de fapt am şi făcut-o de aproape şapte ani încoace, pe blog, dar nu întotdeauna “în clar”. :ninja:

    Dacă vrei o parte semnificativă şi dureroasă a vieţii mele, vizionează “Pyaar impossible” – dacă suporţi limba Hindi. Evident, finalul poveştii mele nu a fost un happy end, dar restul seamănă în esenţă mult prea bine (anii au fost mai mulţi, nu doar şapte ca în film). Sau loveşte-mă cu “T’innamorerai” a lui Marco Masini dacă vrei să-ţi devin cîrpă de şters praful. Şi-ar mai fi… :cwy:

    Dincolo de asta, cred că pot fi multe momente în viaţa unui om cînd descoperă o poveste asemănătoare pînă la identificare cu a sa, în proză, poezie, muzică, film. Detaliile pot diferi, dar există momente cheie cînd rezonăm la maxim. Pînă la urmă, viaţa se desfăşoară după şabloane aproximativ identice, dacă e s-o luăm pe bucăţele.

    Gata că nu vreau să mă înec în butoiul cu melancolie! Şi nici ţie nu ţi-e locul acolo. Hai să ne fie un weekend cu zîmbet, da!? :cool:

    1. De ce nu “in clar”, Dragos? Nu asta e scopul blogului, nu e asta stilul tau sau nu ai curaj? Sau poate ti-e teama ca nu intereseaza pe nimeni?
      Aolo, ma trimiti sa vizionez filme indiene? Hai o melodie mai merge, desi din cea recomandata nu am inteles mare lucru, adica ce anume “te atinge” acolo, versurile sau muzica?

      Vad aici ca doar Coco considera ca a avut o viata demna de o telenovela. Mi-e greu sa cred ca e unica, doar ca voi, restul, sunteti prea modesti. Sau nu v-ati gandit niciodata astfel. Nu v-ati pus problema. Ca pana la urma filmele tot din realitate sunt inspirate, nu?

      Eu in filme nu prea m-am regasit. Poate asta e si explicatia faptului ca nu-mi sunt atat de dragi. Adica am filme si seriale de care sunt realmente indragostita, dar viata mea nu se reduce la ele, nu traiesc pentru si prin ele, nu-mi petrec toata ziua urmarindu-le. Cum procedeaza altii. Multi altii.

      In melodii ma regasesc mereu insa. Si e tare bine. Adica imi face bine identificarea asta. Ma vindeca. :biggrin:

      Multe zambete si tie, Dragos :cheerful: :cheerful: :smile: :happy: , pentru ca este weekend si pentru ca nu am intentionat sa va arunc in butoiul cu melancolie. Dimpotriva! :blush:

      1. De ce nu în clar? Fiindcă ne lovim de cutume, prejudecăţi şi terţe persoane ar putea fi rănite într-un fel sau altul, atunci cînd ies la iveală situaţii prea complicate pentru a fi înţelese şi/sau acceptate de public. Nu uita că ipocrizia e la mare preţ şi ceea ce fac alţii e de blamat pe cînd ceea ce fac “eu” e “de înţeles”. Ce nu a avut impact direct sau indirect asupra altora am povestit cît de direct posibil. N-am avut niciodată nimic de ascuns iar vecinul de vizavi dacă a dat cu ochiul la mine ţi-ar putea confirma că umblu în costumul lui Adam prin casă. Ce vrei “transparenţă” mai mare decît atît?! :lol:

        Nu ştiu ce gusturi ai în materie de filme. Cineva mi-a spus că am gusturi proaste. Posibil. Dar acolo, în filmul de mai sus, e o bucată din viaţa mea. Şi pot spune că e singurul film indian văzut de mine în care melodiile se integrează perfect în poveste şi nu sînt puse acolo doar din tradiţie. Simt din nou o frustrare adîncă fiindcă nu pot povesti aici cu lux de amănunte tot ce face ca filmul să-mi fie atît de apropiat. Poate vreodată, cînd s-o mai ieftini cafeaua bucureşteană ori biletul de tren… :whistle: Dar dacă te înduri şi găseşti versiunea 2CD a filmului, îţi trimit subtitrarea corectată de mine. :wink:

        Din “T’innamorerai” n-ai înţeles nimic? Sigur ştii italiana? :angel: Mai încearcă de cîteva ori, poate îi prinzi într-un final mesajul. Dacă nu, intră şi ea pe lista de subiecte de dezbătut la o cafea cu coniac (sau invers). :biggrin:

        Ar mai fi şi altele dar nu mă întind acum la enumerări. După cum am spus, depinde de momentele evocate şi de starea de spirit curentă. Odinioară obişnuiam să ascult muzică aproape permanent. De cînd am realizat că am o afinitate spre piese triste, depresive, am renunţat. Singurul zgomot care se mai aude de la mine din cameră e bîzîitul intens al ventilatoarelor din computere.

        Hait, iar o iau la vale. Ziceai ceva de zîmbete? Mi-ar fi mare nevoie acu’ de cîteva. Da’ şi PET-ul de bere s-a golit. Poate găsesc un film de văzut, să-mi omor timpul…

        1. “Fiindcă ne lovim de cutume, prejudecăţi şi terţe persoane ar putea fi rănite într-un fel sau altul, atunci cînd ies la iveală situaţii prea complicate pentru a fi înţelese şi/sau acceptate de public.”
          Vezi, acum sper ca intelegi de ce atata timp am refuzat sa-mi arat chipul pe blog. De ce nu imi dau si numele de familie, de ce nu dezvalui clar natura jobului pe blog si de ce nu spun tututor cunoscutilor adresa blogului. Pentru ca nu vreau ca unii amici, colegi sau unele rude, despre care scriu sau voi scrie, sa fie raniti. Nu vreau sa ma cenzurez mai mult decat o fac. Vreau sa fiu libera sa scriu despre ce am eu chef, ce mi se pare mie important de transmis celorlalti.
          De ce sa ne limitam noi, de ce sa fim noi obligati sa scriem doar generalitati, niciodata ce avem pe suflet cu adevarat. De ce sa scriu la persoana a I plural cand as putea concepe totul la persoana I singular?
          Eu am inteles demult ca oamenii nu sunt interesati sa ma cunoasca pe mine cu adevarat in real life, ci sunt doar curiosi cum arat de fapt, daca sunt chioara, oarba, stramba, daca am defecte, daca sunt asa cum ma prezint pe blog. Vor sa ne vedem o data si atat. Apoi, dupa ce curiozitatea lor e satisfacuta s-a terminat totul, nu mai prezint interes. Nu zic de tine acum, ci in general(ca sa nu intelegi gresit am specificat). Oare de ce se ascunde atat fata asta? Cred ca isi pun ei problema, ia sa descoperim noi secretul. Dupa ce ma vad, gata, piere tot interesul. Ah, ce banalitate, nu vreau sa fiu prietena cu ea, nu prezinta interes. Iar Iulia a facut o remarca interesanta, blogul e refugiul meu, nu scena mea. Asta a fost o paranteza. :lol: Fara prea mare legatura cu ce ai scris tu in comment. :tongue:

          Am inteles versurile, nu am inteles daca pe tine ele te-au impresionat sau doar melodia in sine(linia melodica). :biggrin: :dizzy: Unele piese sunt frumoase prin linia melodica, altele prin mesaj, iar cele mai reusite prin ambele. Eram curiosa unde intra in cazul tau “T’innamorerai” :biggrin: :dizzy:

          Dragos, tu locuiesti in sauna? :lol: :tongue: Intreb pentru ca eu tocmai mi-am mai pus o bluza si niste sosete… Frig rau, mai ales in dimineata asta cand sunt 4 grade… :sick:

          Ai facut bine ca ai renuntat la piesele triste. Insa trebuia sa te reorientezi spre cele vesele, nu sa renunti de tot la muzica. De fapt nici eu nu am chef de ea mereu. Depinde de starea sufleteasca…

          O duminica vesela in acest caz. :cheerful:

          1. La cîţi oameni sînt în lumea asta şi la cum se pot potrivi lucrurile, ai şi tu dreptate dar au şi ceilalţi, într-un fel. Ca o coincidenţă, tocmai am citit zilele astea la Potecuţa un articol (şi urmarea) în care ni se oferea un fel de lecţie despre părerile superficiale (sau nu) ale oamenilor la o primă întîlnire cu cineva, judecînd strict după chip. E adevărat, unii judecă superficial, odată satisfăcută curiozitatea şi eventual instalată o antipatie “la prima vedere” vor pleca mai departe; alţii însă pot vedea mai adînc în suflet ajutaţi de chip şi îşi formează o părere cît de cît mai corectă despre persoana respectivă, ceea ce îi ajută în a decide dacă să rămînă pe termen lung sau nu. Căci pînă la urmă simţul esteticului îşi spune şi el cuvîntul într-o anumită măsură – depinde de la om la om – şi nu-l putem ignora, cu toată bunăvoinţa, altfel am ajunge să regretăm mai tîrziu. În sensul ăsta mi-a plăcut comentariul foarte sincer al Irinei de la ‘urmare’.

            Cam asta era explicaţia de ce oamenii vor de obicei un chip asociat cuvintelor, de ce unii rămîn iar alţii pleacă… O paranteză răspunzînd la paranteza ta şi poate ambele răspunzînd nedumeririlor din zonă, dacă (mai) există. :smile:

            Blogul meu e în mod sigur citit de cîţiva cunoscuţi, printre care fosta concubină şi un vechi amic, poate chiar şi de fiică-mea, dacă o mai avea Internet pe acolo pe unde o fi locuind acum. E însă posibil ca şi ‘EA’ de odinioară să mai citească şi în mod sigur n-ar vrea să vadă o parte din viaţa ei înţeleasă greşit de către persoane care n-au cunoscut situaţia în detaliu. Din nou superficialitatea, fir-ar ea! :sad: Însă… atunci cînd am trecut dincolo de bariera blogului şi am ajuns să cunosc mai în amănunt – prin e-mail, messenger, telefon sau live – persoanele din spatele cîte unui nickname/avatar, am putut discuta mai în detaliu diverse aspecte ale vieţii care nu şi-ar găsi locul într-un articol public. Şi uite aşa se deschide calea spre amiciţie/prietenie şi/sau mai mult în funcţie de situaţie. Desigur, asta numai dacă există o afinitate comună, dorinţa de comunicare, libertatea – de ce nu? – de a cunoaşte oameni noi…

            Of, iar m-am întins la vorbă… cred că frigul de aseară m-a dat peste cap (am stat afară la o bere cu Tibi, eram în tricou subţire). :sad: Mai voiam să spun că ar fi destul de puţine piese muzicale care să mă atragă numai prin armonia muzicii şi asta mai mult acolo unde nu înţeleg versurile, fiind dicţia proastă sau o limbă pe care n-o cunosc. În general, versurile şi îmbinarea lor cu melodia îmi dictează distanţa faţă de o piesă sau alta. Deci povestea din “T’innamorerai” e ceea ce contează în primul rînd, fără a neglija interpretarea lui Masini care e cantautorul meu italian preferat. Poate ai vrea să asculţi şi “Un piccolo Chopin” tot de-a lui, e şi acolo o poveste. :wink:

            Cît despre locuinţă… e destul de rece aici, chiar şi vara, dar am tot încercat să mă călesc. Nu am altă soluţie atunci cînd posibilităţile mi-s limitate. Să ştii că în perioada rece pun totuşi un tricou pe mine, măcar ca să schimb filmul în ochii vecinilor. :lol:

            Gata, am scris pentru o săptămînă! Iertată-mi fie febra incipientă ce mi-a apăsat pe butoane în neştire. :blush: O duminică frumoasă în continuare şi o săptămînă liniştită şi uşoară! :smile:

            1. Mi se pare de o superficialitate crancena sa judeci o persoana dupa chip. Ma intrebam, vazand si raspunsul tau la al doilea articol(apropos, nu mai am timpul si rabdarea de altadata pentru a citi tot ce se intampla prin blogosfera asa ca ma rezum la ai mei) ce eticheta ai pus celor trei poze publicate de mine intr-un articol recent(imi aduc aminte ca nu ai dorit sa spui nimic, acum ma gandesc ca cine stie ce boala psihica mi-ai atribuit sau cine stie ce sechele mi-ai identificat). :lol: :biggrin:
              Sincer, m-a cam indispus exercitiul prietenei tale. Era normal sa fie o capcana. Numai criminale periculoase nu aveam chef sa vad eu acum, mi-a stricat toata dispozitia… :lol: Mie nu-mi plac deloc astfel de ghicitori. In general zic. Fug de ele mancand pamantul.

              Dincolo de acest episod bulversant vreau sa-ti spun ca ma cam sperie oamenii care vor sa se intalneasca cu toata lumea. Bun, sunt si eu sociabila dar nu chiar atat de sociabila. De fapt eu cred ca sunt mai sociabila decat multi… Dar o selectie cat de cat nu trebuie facuta? Adica scopul e sa cunosti cat mai multa lume? Adica sa vezi face to face cat mai multa lume din blogosfera? Ce e asta, concurs cine cunoaste mai multi bloggeri? Vreau sa-i intalnesc doar pe cei cu care am stabilit anumite legaturi sufletesti. Pe cei cu care am legat o anumita prietenie peste timp. Vineri de pilda m-am intalnit cu Aliceee Traveler de la Enciclopedia Calatorului Independent. Eu am vorbit cate-n luna si-n stele, eu am povestit totul despre mine, ea a fost mai retinuta. Poate unde sunt eu mai vorbareata si nu ii las pe ceilalti sa deschida gura. :))
              M-am intalnit cu niste fotografi cunoscuti pe fb. Eu am vorbit mult, am ras, am glumit, ei mai mult au ascultat. La final eu credeam ca vom ramane prieteni. Nici macat numarul de telefon nu l-am schimbat.

              Eu sunt ca pe blog. Exact asa sunt, sociabila, efervescenta, simpatica. Eu sunt nice. Nu m-am gandit niciodata ca oamenilor le e antipatica fata mea. Hai sa fim seriosi, nu suntem la targul de vite sa analizam care e mai grasa si mai laptoasa pe aia o alegem. Ne imprietim cu cei pe care ii simtim aproape de sufletul nostru. Nu pe cei care arata ca la concurs de Miss sau Mister. Dar ca un om sa-mi intre mie in suflet trebuie sa treaca multa apa pe Dunare. De ex mie imi placea de unul din fotografii respectivi. Ca prieten. Cu toate ca era cam tacut. Dar daca lui nu i-a placut de mine si nu m-a mai cautat eu ce sa fac? :)) Glumesc, m-a mai invitat odata sa iesim la o tura prin parc. Dar nu am putut ajunge… N-a fost sa fie. Nu cred in prieteniile legate pe net. Si nu mai sunt la varsta la care sa tin cu orice pret sa am 1000 de prieteni, sa cunosc pe toata lumea. Eu cunosc extrem de multa lume pentru ca in fiecare an schimb jobul. Zilnic intru in contact cu atatia oameni. Sunt satula de oameni. Cu exceptia unuia singur… :cwy:

              Eh, Dragos, cred ca sunt doar supozitii. Nu ai de unde sa stii cu precizie daca oamenii din trecutul tau te citesc. Oricum ma mir ca le povestesti celor cu care te intalnesti detalii din viata ta amoroasa. O carte presupune mult mai mult decat atat. Cuprinde ganduri, dorinte, actiune. Oamenii pot intelege mai bine. Te pot intelege mai bine decat dintr-o conversatie la o cafea.

              Eu nu stiu ce te tot scuzi tu ca ai scris mult. Mai ales ca mie imi plac comentariile interminabile. Pune pe tine un pulovaras mai grosut. :happy: A venit iarna… :biggrin:

              1. Detalii din viaţa amoroasă? Nu, nu acel tip de detalii, însă anumite informaţii care o dată revelate pot schimba modul de înţelegere a unor acţiuni. Multe lucruri sînt greşit înţelese dacă nu se dispune şi de un anumit background de cunoştinţe legat de ele. Uneori, acele cunoştinţe ar putea fi jenante sau la rîndul lor greşit înţelese, de aceea se evită expunerea lor publică. O prietenie implică şi încredere reciprocă, unde asemenea informaţii pot fi schimbate fără teama că vor “răsufla” – desigur, nu luăm aici în seamă înregistrările securităţii/NSA/CIA/FBI/etc.

                Nici eu nu ţin morţiş să mă întîlnesc cu toţi bloggerii şi să ne facem vizite de curtoazie o dată pe săptămînă. :blink: Dar dacă am apucat să prind drag de cineva pentru modul în care scrie, pentru promptitudinea/conţinutul/sinceritatea/etc comentariilor, dacă observ că ne-am putea ajuta în probleme diverse care nu ţin neapărat de blog (tehnică, culinar, artă, filosofie, etc) atunci mi se pare logic să încerc o apropiere ceva mai directă, pe alte canale. Nu cu forţa, bineînţeles – nu vrea, nu vrea şi gata. :smile:

                A judeca un om după chip/aspect nu e neapărat o superficialitate – depinde foarte mult de cine judecă. sau, mă rog, analizează, că nu e neapărat o judecată în adevăratul înţeles al cuvîntului ci de o evaluare aproximativă a personalităţii individului în funcţie de aspectul general, de privire, de multe detalii care adunate pot oferi o imagine destul de bună despre cineva.

                După cum ai observat în acel test, marea majoritate ar fi căzut în plasa unui criminal în serie, din cauza unei judecăţi superficiale bazate exclusiv pe aspect şi lipsa unei experienţe largi. Sînt convins că şi alţii care au “evitat capcana” datorită unor comentarii anterioare sau a conjuncturii, ar fi picat şi ei la rîndul lor, într-o situaţie reală. Ideea e că ăştia sîntem, puţini alocă timp unei analize logice aprofundate şi la fel de puţini au experienţa necesară detectării anomaliilor ascunse.

                Vorbind de pozele tale, una dintre ele te avantaja cel mai bine, celelalte fiind posturi mai puţin avantajoase şi/sau lumini/umbre/machiaj care scădeau aspectul. N-am vrut să fac o analiză aşa cum am făcut la continuarea articolului Potecuţei, ştiu că nu ţi-ar fi plăcut asta. Pînă la urmă, o poză e o poză şi pînă nu vezi omul pe viu nu poţi fi sigur de nimic – poate şi tu cunoşti persoane drăguţe, poate chiar frumoase care totuşi nu sînt deloc fotogenice şi arată fad în poze, sau unele şterse pe care fotografiile le arată superbe. Există deci variabile. :wink:

                M-am “tăiat”, că mi-a rupt firul gîndurilor telefonul. Măcar de-ar fi fost vreo blondă, dar nu… n-am eu norocul ăla. :cwy: Oricum, ceva trebuie să mai avem de discutat şi altădată, nu? Urarea de mai sus rămîne valabilă! :cool:

                1. Eh, Dragos, slava Domnului exista suficienti barbati care ma vad exact asa cum sunt eu: frumoasa, superba, ravisanta in orice clipa, moment, ipostaza. :biggrin: :angel: :devil:

                2. Ah, vai, am uitat exact elementul esenţial! :blush: Bineînţeles că tu eşti perfectă – doar pozele s-a întîmplat să facă grevă în clipele acelea decisive! :lol: Nu putem să ne luăm după nişte imagini geloase pe frumuseţea ta, nu-i aşa?! :angel: :tongue: :lol:

                3. Beauty is in the eye of the beholder! The perception of beauty is subjective!

                  (nu sunt perfecta, sunt doar frumoasa; dar nu pentru asemenea analize am postat acele poze, daca as fi stiut ca se ajunge aici in vecii vecilor nu le-as fi pus, te rog hai sa ne oprim aici ca nu am chef de pareri despre fizicul meu pe blog)

                  (niciodata, sub nicio forma nu as fi postat imagini cu mine care sa ma dezavantajeze, nu am fost beata cand le-am publicat, ce crezi tu e strict parerea ta, e ultimul lucru din lume care ma poate interesa)

                  (sunt frumoasa atat la exterior cat si la interior, cine nu observa asta ori e orb ori e rau intentionat)

                  (si da, pentru mine conteaza numai parerea mea)

                4. Au, beregata! Tuamne, ce colţi ascuţiţi ai! :silly: :tongue: :lol: Cum să mai glumească omu’ cu tine fără să se teamă pentru viaţa-i, fie ea cît de nesemnificativă…? :whistle: Pfuai, pentru o clipă mi-am văzut prostu’ capu’ atîrnat ca trofeu desupra şemineului tău din living room… :lol:

  10. Daca as dori sa-mi fac publica povestea as vrea sa o scriu eu. Nu cred ca asta e problema in cazul meu, ci mai mult faptul ca nu prea as vrea sa povestesc in detaliu toata viata mea.

    Gasesc cateodata piese care sa cuprinda o mica particica dintr-un anumit moment al vietii mele, dar nu am gasit niciodata o piesa sau o carte care sa cred ca imi explica viata mai mult decat as putea-o face eu. Poate-s un pic prea increzatoare in talentul meu :biggrin:

    1. Anda, eu cred ca dorinta asta, de a ne publica memoriile, vine dupa o anumita varsta. Dorinta insotita de mult curaj. Nicidecum la 25 sau la 35 de ani. Poate la 55. Sau la 65. Deci mai e timp sa te razgandesti. :lol: Mie imi este teama. Nu stiu de ce. As vrea, dar n-o pot face.
      De fapt acum, scriind asta, am realizat ce ma opreste. :cwy:

  11. Dacă ar fi ca într-o bună zi să scriu povestea vieții mele, cu siguranță că aș scrie-o eu. E povestea mea, a ta sau a altcuiva și nimeni nu poate să scrie mai bine decât tine. Nu știu dacă aș alege neapărat versuri sau melodii, dar cred că aș putea niște secvențe din câteva filme, măcar pentru câteva etape din viața mea. :)

    1. Mai veridic nu, dar mai artistic cu siguranta da. :biggrin: Cel putin in cazul meu asa este. Dar gandeste-te ca ai putea descrie amanuntit fiecare etapa din viata ta, fiecare gand, fiecare traire si intamplare unui scriitor care sa astearna povestea pe hartie… Si nu ar fi nimic in plus, nimic in minus. :cheerful:

  12. Cred ca as scrie eu pentru ca totusi eu stiu cel mai bine ce se ascunde in sufletul meu. Cat despre molodii/poezii…cate nu au fost care parca imi erau dedicate/erau inspirate din viata mea din momentul respectiv. Foarte frumoasa melodiat care spui ca povesteste viata ta :) am ascultat-o si eu destul de mult in ultimul timp :)

  13. Ehee, de-aș fi plin de bani mi-aș angaja poeți și cronicari „de curte”! :silly: Iar eu tolălint pe o canapea c-o bere în mână le-aș sugera cum să scrie despre mine! :biggrin:

  14. Ma bate si pe mine gandul de ceva ani sa public ce am mai scris in materie de poezie, dar nu am curaj, mi se pare ca nu am talent. Poate intr-o zi imi voi scrie personal gandurile intr-o carte, dar iarasi mi s-ar parea ca viata mea e total neinteresanta pentru a publica ceva. Si eu ma regasesc in multe melodii, situatii din filme, uneori viata fiecaruia e desprinsa parca din filme. Toate cele bune, draga mea!

    1. Lipsa de curaj si talent ma tin si pe mine departe de ideea articolului. Desi mi-ar fi placut sa fi fost capabila sa-mi descriu viata pe blog. Si cele mai tainice sentimente.
      O duminica frumoasa si tie, Fairy. :kissing:

      1. Am vazut suficient talent la tine, mai lipseste sa iti faci curaj sa si publici ceva. Uneori fiind prea sincera risti ca oamenii sa te interpreteze gresit, mi s-a intamplat si mie, de aceea nu voi mai fi atat de personala pe blog.Esti perfecta asa cum esti.Toate cele bune!

        1. Iar tu esti foarte nice. Dar asta stii deja ca ti-am mai spus si cu alta ocazie. :kissing:
          Fairy, atat timp cat esti sincer si nu jignesti/ofensezi pe nimeni e ok. Parerea mea. :happy: :cool:

  15. de multe ori m-am regasit si eu in anumite texte, parca din sufleul meu erau rupte. si mie imi place mult melodia aleasa :)

    nu am simtit niciodata nevoia de a-mi face autobiografia sau a scrie povestea vietii. poate pentru ca viata mea nu mi se pare asa interesanta, poate pentru ca nu am trait si experimentat asa multe incat sa fiu un exemplu.
    pe blog sincer ti-e frica de reactia cunoscutilor, prietenii virtuali te percep altfel, cei care te cunosc si in viata reala cand vor citi anumite lucruri despre tine vor incerca sa gaseasca explicatii, sa analizeze, sa despice firul in patru si poate o sa te si judece, deasta intr-un fel e bine sa fii rezervat.
    desigur ca exista si pers dezinvolte, persoane care sunt o carte deschisa pentru toata lumea dar eu nu pot fi chiar asa :)

    1. Lilly, pai ma gandeam sa ne scriem memoriile pe la 60 de ani, nu chiar acum. Iar prietenii din virtual nu ar trebui sa ne perceapa in niciun fel, sa ne analizeze si sa ne intoarca pe toate partile ci sa ne accepte asa cum suntem. Sa ne ia asa cum suntem, ca de aia se numesc prieteni. Pai nu? :biggrin:
      Ma bucur tare mult sa aflu ca si tie iti place piesa postata de mine. :wub:

      Mie viata ta mi se pare super intersanta. Ca in filme! :happy:

  16. As avea material de o carte insa as avea nevoie si de un talent care sa le puna in lumina potrivita, sa atraga cititori, cu toate acestea nu-mi doresc sa impartasesc totul, le pastrez pentru mine si sper sa nu le uit. Acele momente frumoase, desigur, cele rele sa se duca, oricum m-am impacat cu toate.
    M-am regasit in filme, piese, in fiecare cu cate ceva in comun, de multe ori in asta a si constat motivul pentru care mi-a placut si l-am trecut intr-un top al preferatelor.

    1. Ai dreptate, draga Mihaela, e nevoie de mult talent pentru a le pune in lumina potrivita, pentru a-i captiva pe ceilalti ce povestesti tu acolo. Si nu orice detinator de viata spectaculoasa poseda si acest talent unic. :biggrin: :cwy:

Lasă un răspuns la Nice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: