Iarna nu-i ca vara

toamna

Întrerup brusc jurnalul de vacanţă recent început pentru a trece în revistă câteva scurte consideraţiuni după o lungă vară fierbinte:

1. M-am chinuit, am suferit ca un câine, m-am gândit şi m-am răzgândit de zeci de ori şi în final am ajuns la o concluzie drastică şi dramatică: nu-mi mai place (deloc) vara. Cel puţin nu asta cu valuri ucigătoare de caniculă, unul după altul şi cu câteva episoade de ploi năprasnice şi frig nemaivăzut între.

Vara 2015 a fost un coşmar veritabil. Iar pe cel care îmi va povesti cât de mult îi place lui căldura şi vara îl invit cu mare drag la mine acasă, într-un apartament de la etajul 9, cu toate ferestrele spre soare unde temperatura nu coboară niciodată mai jos de 55 de grade. Iau cheia cu mine şi îl las să stea acolo, la căldurică, pe toată durata lunilor iulie şi august. Eu o să merg în casa lui umbroasă, înconjurată de pomi, aflată eventual la ţară sau la munte, de unde îşi permite să debiteze asemenea enormităţi.

Să fim serioşi, cât poate rezista un om în saună? 10-15 minute, în niciun caz 2 luni/an.

2. Ba mai mult am ajuns să îi invidiez pe cei care Continuă să citești Iarna nu-i ca vara

Share