Ce culoare are prezentul vostru? Cum l-ați descrie? Roz, albastru, verde? Al meu e gri, cred. Până acum a fost negru, dar pentru că mi s-au mai vindecat rănile (fizice, nu sufletești) s-a mai luminat puțin.
De la un timp nu mai pot să mă bucur de prezent. Nu mai știu cum se procedează. Desigur, o să-mi spuneți că voi vă bucurați de fiecare clipă a vieții, de cafeaua fierbinte de dimineață, de fiecare zi cu soare, de un serial bun savurat seara după serviciu, de surâsul unui copil drăgălaș, de un câmp de maci în asfințit. Sau de o prăjitură delicioasă proaspăt scoasă din cuptor și de o carte interesantă citită pe nerăsuflate în weekend.
Desigur, micile bucurii ale vieții. Sunt și ele importante, însă eu aspir la ceva mai mult. Ele îți pot colora existența doar într-un singur caz: când aceasta este una liniștită, împlinită.
Nici nu știu de când nu mi-am mai băut cafeaua de dimineață în tihnă. Nici nu-mi amintesc de când n-am mai avut timp să mă uit la un film sau să privesc fericită cerul căutând soarele de după nori.
Sunt mereu prea obosită, prea îngrijorată, prea preocupată. Mult prea stresată. Nu mă mai pot relaxa. Pentru că mii de probleme și piedici răsar zilnic parcă din pământ și nu-mi permit nici măcar răgazul scrierii unui articol pe blog.
Aș fi vrut să vă povestesc cum a fost la Veliko Tarnovo sau cum am petrecut mini vacanța de 1 mai (mai mult din prisma imaginilor pentru că faptele nu au fost prea fericite). Dar mereu apare ceva (sau cineva) care îmi dejoacă planurile.
Aș vrea să fie totul mai ușor. Știu că am mai zis-o, m-am săturat să fiu mereu puternică, să tot lupt cu morile de vânt. Poate e și vina mea că nu-mi plac jumătățile de măsură și mereu sunt în căutarea perfecțiunii. Nu mereu în viață este așa cum vrem noi. Nu se întâmplă mereu așa cum ne imaginăm noi, cum dorim sau sperăm noi. Iar de aici la dezamăgire și nefericire e doar un mic pas.
Așa că m-am refugiat în viitor. Trăiesc acolo, doar cu gândul la zilele de vacanță de după examenele ce stau să vină și vor dura câteva luni.
Deși nu ar trebui, mi-e tare frică de eșec. Mi-e teamă de surprizele vieții. Am realizat că nu sunt indestructibilă și mi-am pierdut încrederea în mine.
Fii increzatoare ca totul va fi bine, Nice draga.
Weekend placut! Te pup 8)
Sunt de un optimism debordant, nu ma vezi?
:D 
Sa speram ca voi iesi cu bine din toata tarasenia asta cu examenele. Hm, fix ce-mi place mie mai mult si mai mult in viata. Sa stau in emotii si stres maxim. 
Merci mult de incurajare, draga Romy, te pup si eu, un weekend cat mai placut! :-) :*
Eu nu inteleg cum poti vedea atât de clar numai partea mai trista a povestii. La urma urmei, te-ai insanatosit, ai un cap, doua mâini si doua picioare aproape intregi….
Prezentul meu e verde. Chiar ma uit pe fereastra si vad un peisaj care, pâna acum câtiva ani, il vedeam o data la sase luni.
Dragos, accidentul acela a avut un impact ravasitor asupra psihicului meu. Mi-a aratat ca nu sunt buna de nimic. Mi-am pierdut increderea in mine. Ce sa fac, cum s-o recuperez? In plus piciorul nu vrea sa se vindece. Este deformat si mi-e teama sa nu ramana asa. Ce pot sa fac, doar la el ma gandesc… Sunt super deprimata…
Nu pot sa-mi revin din soc, cat de fraier sa fii sa cazi? Si atat de rau si intr-un moment total inoportun? :? 8O :(
Foarte frumos prezentul tau. Te cam invidiez.
:D
Parca ma regasesc si eu in vorbele tale, si eu sunt intr-o stare nu tocmai buna,dar incerc sa vad lucrurile bune din viata mea.Capul sus, lasa lucrurile sa vina de la sine!
E bine ca exista si lucururi bune in viata ta, Ella. Eu incerc sa le gasesc pe ale mele si mi-e tare greu. Momentan dau doar peste greutati si simt ca mi se pun doar piedici. La propriu si la figurat.
:D
Sa vina, dar sa vina si lucruri bune!
Buna, Nice!
De multe ori si eu vad totul in gri, asa ca-n fotografia postata de tine. Ce fac atunci? Ma rog. Ma rog la Dumnezeu sa intervina in viata mea si sa ma ajute.
Spui ca nu te mai poti bucura de prezent. Cred ca este o perioada grea pentru tine. Eu iti doresc sa treci cu bine peste aceasta perioada, sa ti se vindece acele rani fizice si cele sufletesti (caci sigur exista si cele sufletesti din moment ce nu te poti bucura de prezent).
E cel mai rau cand nu ne putem bucura de prezent, pentru ca timpul zboara, trebuie sa ne dam seama si sa traim fiecare clipa cu bucurie.
Sa nu ne lasam descurajati de greutatile vietii, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu credinta si rugaciune putem trece peste orice obstacol al vietii. Important este sa cerem prezenta lui Dumnezeu in viata noastra.
Drumul nostru pe acest pamant nu este asternut doar cu flori, este un drum anevoios prin munti stancosi de necazuri si un drum plin de bolovanii ispitelor.
Dar, acest drum duce sus, tot mai sus, catre Cer. Este o cale pe care nu o cunoastem, dar Dumnezeu are grija, nu-i uita si nu-i leapada pe aceea care au incredere in El.
Fericirea – te face sa ramai placut; incercarile – iti dau tarie; necazurile – te fac uman; esecurile – te pastreaza in umilinta; succesul – te inflacareaza, insa numai Dumnezeu te ajuta sa mergi mai departe.
Mergi intotdeauna cu Dumnezeu, dar niciodata inaintea Lui!
Si nu uita: orice zi fara rugaciune, ne poate tranti in ispita!
Te pup, draga mea!
Zile binecuvantate sa ai!
Aura, draga, eu sunt fericita ca esti alaturi de mine. :-) Cu un gand bun, un niste cuvinte frumoase, te simt aproape si prind si eu curaj.
8) Am si perioade cand sunt ceva mai bine, dar si momente(ca asta de acum) cand ma apuca depresia cand vad cat de grea e viata. Bine, ideea e sa nu ne plangem pe blog, dar cum sa ne prefacem? Cum sa pretinzi ca esti bine si zambesti desi in sufletul tau stii ca e exact pe dos? 8O
:-)
Da, da, cam asa ma simt eu acum, cel mai umil om de pe Pamant. Nu stiu daca necazurile ma intaresc. :( Poate…
Ca tot vorbeai de EL, cred ca Dumnezeu mi te-a trimis!
Si eu te pup si iti doresc tot binele din lume!
Dacă e să ne referim la țară, situația e albastră în orice parte a ei. De asta e o provocare pentru noi să ne facem un univers numai al nostru, în care putem evada din cotidian, unde să nu mai auzim de dezinfectanții din spital care te îmbolnăvesc, despre un Putin mai mult sau mai puțin dezaxat, despre un președinte care doarme și un premier atât de independent încât nu știe pe cine să servească mai bine, că tot se apropie alegerile și ar vrea și el un loc călduț în viitorul cabinet.
Dacă poți face asta, reușești să te determini să te simți bine, dacă fericirea e prea departe sau prea greu de atins. Despre o vacanță nu poate fi vorba, trebuie să lucrezi, să-ți păstrezi serviciul, fiindcă nu știi dacă poți găsi altul, ai termene de respectat și facturi de plătit.
Dar tu vrei să evadezi și fizic din țară, fiindcă alte meleaguri îți amintesc de vacanță. Trăgând linie, ajungi la concluzia că îți trebuie puțină relaxare și că te poți distra chiar și aici, barem în weekend. Știi cât de mare e Bucureștiul? Ești sigură că nu găsești locuri frumoase și, poate, necunoscute pentru tine chiar aici?
Ba da, se gasesc locuri si in Bucuresti, problema e ca nu am avut timp de ele. Si nici in prezent nu am pentru ca trebuie sa ma pregatesc de niste examene. Starea sufleteasca insa nu-mi mai permite sa ma relaxez indiferent de locul unde ma aflu. Nu ma pot deconecta de la grijile cotidiene orice as face. Vreau sa pun totul in ordine, sa fie totul expemplar, am mai nou mania perfectiunii pe care inainte nu o aveam(la un asemenea nivel). Stii era un titlu celebru, tanar si nelinistit, tanara nu prea mai sunt, dar odata cu varsta devin din ce in ce mai nelinistita. Oare sa fie vreo legatura dovedita stiintific?
Macar sa stiu o treaba. 
:D
Cunosc sentimentul! Insa mi-am promis sa nu imi mai pierd increderea in mine si e o promisiune de care vreau sa ma tin indiferent de ce s-ar intampla. Eu cred ca starea ta are legatura cu vremea :P Vremea asta ciudata care iti da niste stari tare aiurea. Simt asa o tristete in cuvintele tale, nu stiu ce s-a intamplat, dar sper sa iesi la suprafata asa cum reusesti mereu :) Big hug!
Pai ce sa se intample, am avut un mic accident care m-a impins in bratele deznadejdii si depresiei. Am realizat ca sunt o …natafleata. :P :-)
Si nu m-a durut ca m-am accidentat, ci ca m-am accidentat in cel mai nepotrivit moment posibil, adica exact atunci cand imi era lumea mai draga, cand eram mai fericita si cand nu aveam nevoie de asa ceva. Cam asta e pe scurt. Dar o sa-mi revin eu. 
8O Merci mult pentru incurajare si cuvintele frumoase. Te pup! :-)
Aolo, dar ce se intampla cu blogul tau, unde a disparut? :(
Sunt o nehotarata si am schimbat adresa , again :))) Nu ma identificam cu adresa aia, nu ma simteam bine. Am scris pe facebook noua adresa :)
Am schimbat si aici in comment, uitasem ca sunt la a treia schimbare
Ei, asa mai merge, sa lasi mereu in nume adresa corecta sa pot ajunge la tine pe blog. 8) :D
Imi pare rau ca te simti asa…Si eu voiam sa-ti spun ca trebuie sa te detasezi un pic, sa incerci sa gandesti mai pozitiv, dar stiu ca e usor de spus, greu de facut. Eu incerc din rasputeri sa evit toate lucrurile stresante, pentru ca stiu ca nu-mi fac deloc bine.
Sper sa fie mai bine. Te pup si te imbratisez!
Kisses and hugs back, draga Mihaela. :* Sa stii ca s-au intamplat multe de cand am scris acest articol si eu sunt ceva mai bine. In primul rand piciorul s-a mai redresat, iar un examen stresant tocmai a trecut. Acum sunt mult mai linistita, detasata, relaxata. Oricum sa stii ca blogul functioneaza ca o terapie. Cum am scris despre trairile mele cum am inceput sa ma simt mai bine. Nu stiu sa explic cum e posibil. 8) :-)
Stiu ce spui, din pacate unele lucruri stresante sunt imposibil de evitat. Pur si simplu ni se intampla. Problema e cand se intampla zilnic si simti ca nu e cale de iesire… 8O
Merci mult de incurajari. >:D<