Leapsa- episodul 3297

Am primit-o de la dragii de KirstDay, Invatatorul, Loryloo si NightOn. Iata serialele mele preferate:
1. Seinfeld – arta umorului din nimic; l-am tot revazut si de fiecare data descopar câte o replica interesanta si care-mi scapase.
2. Columbo – sau cum se face un serial politist non-violent, dupa toate regulile artelor martiale. In functie de circumstante trebuie sa fii: imaterial ca spatiul (la inceputul anchetei), usor curgator ca apa (in timpul anchetei, când Columbo abia incepe sa-si piseze suspectii cu intrebari care par, la prima vedere, benigne – si toata lumea crede ca e usor de dus cu presul), flexibil ca o salcie (nu raspunde la jigniri, nu se lasa provocat), tare ca diamantul (la final, când urmeaza o demonstratie care te goleste de energie si o concluzie implacabila).
3. MASH – sau cum poti gasi umorul si ironia de buna calitate intr-o lume a terorii.
4. Friends – imi da o stare de bine. Replici faine. Actori simpatici.
5. Law & Order – disecarea modului in care se analizeaza o crima / faradelege, incepând cu faza initiala a anchetei si pâna la stadiul in care dosarul ajunge la judecatorie (inclusiv judecarea, de cele mai multe ori). Foarte bine realizat, aproape ca reusesti sa simti realitatea. Nimic fortat. Trebuie sa recunosc faptul ca, din punctul meu de vedere, cea mai buna serie a fost prima, urmând ulterior un fel de “apa lunga”. Dar tot m-am uitat.
6. Desperate housewives – am descoperit o anumita filozofie de viata din partea unei “decedate”. Si in acest caz seria initiala a fost cea mai buna. Ulterior au inceput sa faca pe “corectii politic” si s-a cam dus naibii, ultimile serii n-au mai fost in atentia mea. Dar serialul merita mentionat pentru prima lui parte.
7. Twin Peaks – sau cum poti descoperi magia chiar si intr-o crima oribila. Situatii ciudate. Replici dragute. Privelisti extraordinare (tare as fi vrut sa traiesc acolo, pur si simplu simti mirosul de aer proaspat). Fete frumoase. O actiune cu totul deosebita. Pur si simplu nu intelegi ce cauta raul cel mai profund intr-un peisaj paradisiac. Angelo Badalamenti! Muzica o ascult si acum cu o placere sfioasa.
Va urma :P
Merge mai departe la cine doreste s-o preia.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

16 comentarii la “Leapsa- episodul 3297”

  1. Dragos
    Friends si Columbo mi-au placut si mie. Twin Peaks a fost de groaza, MASH si Seinfeld nu le-am vizionat deloc! O sa incerc si eu un astfel de clasament, dar nu promit nimic.

  2. @ Nice, de ce a fost de groaza Twin Peaks?!?!?! Si cum de ai reusit “performanta” sa nu vezi DELOC Seinfield? Cred ca e a sasea oara când se reia…si are cam doua sute de episoade…MASH a fost mai special, nu s-a reluat, actorii serialului nu au facut cine stie ce cariera ulterior…

  3. Dragos
    Totul mi-a inspirat groaza, de la atmosfera filmului, muzica sa pana la anumite personaje care mai de care mai ciudate. Nu-mi mai aduc aminte foarte clar, serialul s-a difuzat demult, dar stiu ca m-a impresionat neplacut.

  4. @ Diana, multumesc, ma simt onorat :-)

    @ Nice, daca pâna si o padure de brazi si un orasel foarte curat iti inspira groaza….Asta era si ideea serialului, un oras de basm cucerit de raul cel mai teribil. Bine, oricum gusturile nu se discuta…

    1. Dragos
      Pe mine raul ma ingrozeste! :))) Indiferent de intensitatea sa sau de consecintele provocate. Aici nu e vorba de gusturi, ci se senzatia transmisa. Parca si acum aud muzica aia creepy. Cred ca asta este termenul potrivit pentru a caracteriza serialul.

    2. Cu MASH chiar n-am auzit multa lume… mie mi-au placut primele serii foarte mult.

      Columbo e detectivul meu preferat… :D

      Si Twin Peaks… mie una imi placeau melodiile la nebunie… toate de pe coloana sonora…

  5. @ Nice, raul exista cu necesitate. Daca n-ar exista, cum ti-ai da seama ce inseamna binele? Cu ce ai compara? Pe asta s-a mers in film, pe intrebarea cum de poate exista asa ceva intr-o zona atât de minunata. Mie mi s-a parut ca le-a iesit foarte bine. Si muzica nu era “creepy” decât atunci când era cazul. Nu cred ca te poate speria o melodie ca “Nightingale”, e imposibil.

    1. Nightingale e minunata, nu am ce-i reprosa. :)
      De ce n-ar disparea raul de vreme ce comparatia a fost demult facuta? Ce nevoie mai avem de el?

  6. @ Nice, ceea ce noi numim in mod conventional “rau” s-ar putea sa nu para la fel pentru altcineva, obisnuit cu alte conditionari. De exemplu, executarea a mii de oameni in cadrul ceremoniilor aztece nu reprezenta ceva “rau” nici macar pentru victime, care stiau ce le asteapta si stiau ca se intâmpla asa pentru ca, fara sacrificii, soarele n-ar mai rasari a doua zi. Bineinteles, pâna si conchistadorii (care stim foarte bine din cine erau formati) au fot oripilati. Pentru ei era ceva “rau”. Pentru azteci era o simpla manifestare de cult.

    Fara rau n-ar putea iesi in evidenta binele. Daca dispare raul, dispare automat si binele. Nu mai ramne nimic. Neant.

  7. @ Diana, eu sunt mai special :-)

    MASH n-a prea fost un serial usor de digerat. Dar sa faci o comedie (reusita!) cu un asemenea subiect, ei bine, acest efort merita apreciat. In plus, e vechi. Si a fost difuzat acum 15 ani. O singura data. Cine sa-l mai tina minte?

  8. Pe multe dintre serialele enumerate aici, le-am vazut si eu sau macar am vazut cateva episoade din ele.
    Si asta-mi aduce aminte ca am urmarit si vreo cateva telenovele, din cele care s-au difuzat pe la noi dar si seriale in alte limbi, cum ar fi italiana. Cine-si mai aduce aminte de Edera? Cum as putea uita melodia asta:
    http://www.youtube.com/watch?v=cA64kdLCSOE

Dă-i un răspuns lui Nice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *