Blogoterapie

Cu multi ani in urma, intr-o dimineata de toamna tarzie, ma aflam in fata ambasadei Finlandei(tara pentru care de mica facusem o usoara fixatie, banuiesc ca datorita numelui sau romantic,  de acum va este arhicunoscuta pasiunea mea pentru lacuri, golfuri, insule, canale, peisaje lacustre, iar faptul ca am ajuns la un moment dat sa lucrez in sediul reprezentantei diplomatice a  acesteia in Romania, mi s-a parut  o coincidenta mult prea stranie) si ma uitam usor circumspecta, cum trei indivizi cel putin dubiosi din punctul meu de vedere, incercau sa intre in cladire. Unul dintre ei,  un batranel desprins parca din povestirile cu profeti sau vindecatori celebri, insotit fiind de doua (mult) prea tinere fete, a intrat in vorba cu mine, dorind anumite informatii despre programul institutiei. Din vorba in vorba am inteles ca are anumite puteri si l-am rugat sa ma descrie in cateva cuvinte,  sa-mi spuna cum ma vede el, ce ma asteapta in viitor, ce parere are depre mine. Oricum imi parea ireal totul, dar curiozitatea m-a facut sa astept cu interes analiza lui. Dupa ce m-a masurat din cap pana-n picioare, mi-a spus doar atat: sa nu lasi sa treaca o zi fara sa scrii ceva, nu conteaza cat de putin, dar sa scrii. Evident, nu am inteles nimic, nu i-am urmat sfatul, nici nu avea cum, nu tineam un jurnal intim, scriitoare nu eram, internetul nu aparuse inca la noi, la facultate nu mergeam, unde si de ce sa scriu?

Fara sa vreau, peste timp, am indeplinit profetia acelui batran. Sau mai degraba, am materializat acel sfat al lui, intr-o maniera putin diferita, evident, pentru ca scriu pe o pagina virtuala. Dar tot scris se numeste, nu?

Nu prea reusesesc sa inteleg, cum a fost posibil ca in mai putin de 7 luni de zile sa  trec  de la un blog aprope impersonal, cu articole scrise niciodata la persoana I singular la un jurnal intim online? Probabil ca ati remarcat ca toate articolele sunt despre mine, despre viata mea(inclusiv cea intima), despre gandurile si framatarile mele de acum si dintotdeauna.

Despre trecut si prezent, despre amintiri si visuri, despre iubire si ura, despre barbatii pe care i-am iubit, si pe care-i mai iubesc inca, despre jobul  meu si despre pasiunile mele. Niciun articol nu e scris la intamplare, fiecare este o frantura din viata mea, o secventa, o mica poveste, o intampare sau o intrebare careia nu i-am gasit inca raspuns. Nu scriu nimic doar de dragul de a mai scrie ceva, ci pur si simplu simt nevoia de a-mi transpune gandurile in cuvinte si mai ales de a discuta cu voi.  De unde si cum s-a nascut nevoia mea aproape incontrolabila de a impartasi cu voi tot ce mi se intampla in viata, bun sau rau, frumos sau urat? Cum e posibil sa se schimbe cineva atat de mult intr-o perioada atat de scurta de timp?  Si daca nu ma credeti, iata ce scriam pe 12 aprilie 2010 in acest articol:

Un blog presupune insa dorinta de a impartasi cu ceilalti gandurile, ideile, framantarile tale. Presupune comunicare, deschidere, talent si pasiune pentru scris, viata ta devenind in timp o carte deschisa in mainile celorlalti. Ori toate astea-mi sunt straine mie, eu fiind o introvertita prin excelenta, o persoana case-si apara cu dintii intimitatea.

Interesant cum viata ne surprinde facand exact acele lucruri pe care sustineam sus si tare ca nu le vom face niciodata, ca nu ne sunt caracteristice si nici nu vrem sa auzim de ele. Interesant cum se produc transformarile in interiorul fiintei noastre, cum din cel mai introvertit si ambiguu dintre muritori devii dintr-o data sociabil, deschis,  afectuos, cum din malitios si orgolios devii modest si generos.

Am apelat pana acum la diverse forme de terapie, iar voi mi-ati fost martori activi: meloterapie, cromoterapie, dar cea mai draga dintre ele si mai apropiata sufletului meu ramane blogoterapia. Sa luam cel mai recent exemplu,  plangeam  de mama focului zilele trecute  ca ma parasise( iar!) iubirea vietii mele, ma aflam in pragul unei depresii totale, cand, in 10 minute, psihologii de serviciu, Lusio si Vacitim, au rezolvat spinoasa problema  de aproape ca nici nu mai stiam cum il cheama pe respectivul individ. Cu doua fraze mestesugite au reusit sa-mi stearga si sa-mi faca uitate lacrimile amare, sa-mi curme chinul apasator. Ce as putea sa-mi doresc mai mult de la…blogging?

Pe cat de multa intelegere gasesc aici pe blog din partea voastra, pe atat de putina gasesc la cei din offline, care nu pricep in ruptul capului utilitatea blogului si a bloggingului, toti considerand activitatea o uriasa pierdere de timp. Ei bine, da, e timpul meu si il pierd cum gasesc eu de cuviinta, nu-mi place ca stramba din nas si ma privesc ca pe o ciudatenie, nu-mi place cand sunt intrebata daca imi aduce vreun profit, nu-mi place cand imi spun pur si simplu ca nu ma inteleg.

Blogging?? Dar cu ce se mananca? Ce reprezinta? Ce e ala? Eu nu pot sa inteleg, e pierdere de timp… Adica asa sta treaba, daca tu nu-l practici, inseamna automat ca e ceva detestabil?! Daca nu-l intelegi inseamna ca e o prostie, e ceva condamnabil, ceva eminamente rau si periculos? Mai sa fie, dar voi ce hobby-uri aveti? Sunt curioasa…

Iar celor care ma intreaba daca “afacerea” e profitabila le spun ca da, dar e profitabila pentru suflet, pentru ca pe el sunt interesata sa-l tratez. Si iar se uita la mine ca la un obiect zburator neidentificat…

Vedeti de ce va iubesc eu pe voi atat de mult? Sunteti singurii oameni capabili sa ma inteleaga. :)

Ati privit vreodata bloggingul ca pe o forma de terapie? Credeti in coincidente?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

522 de comentarii la “Blogoterapie”

  1. În coincidențe nu cred. Fără alte explicații :) Da, blogul mă relaxează și îmi face plăcere să scriu, cum am mai spus-o. Nu m-a întrebat nimeni ce e cu el, dar când sunt chestionată asupra timpului personal, bloggingul e neapărat menționat. Și strâmbă din nas, dar nu zic nimic. Dar, până la urmă, dacă fac ce mi se cere, teme si lectii invătate, proiecte și eseuri, dacă sunt odihnită, fericită si mă simt bine, cu ce ii deranjează pe ei? „Ai putea să citesti…”, șușotesc. Dar citesc. Și scriu. Și povestesc. Și fac recenzii. Deci, nu trebuie să intereseze pe nimeni viața și timpul meu, de vreme ce îmi respect îndatoririle.
    Așa că, dacă tu te simți bine, continuă cu blogoterapie. ;) Eu te susțin!

    1. Ai mei cunoscuti sunt de-a dreptul oripilati, cand aud de blogging parca aud de ciuma sau parca cine stie ce atrocitate as savarsi. Si toti au aceeasi replica: bloggingul, a, da , eu il consider o pierdere de timp. Ce inseamna asta? Ca e total gresit sa facem ceva ce nu ne aduce profit? Cum poate fi un hobby o pierdere de timp? Nu e o contradictie in termeni?
      Pe mine ma vindeca, e mai mult decat o relaxare, e sanatate curata. :)) Bine, acum vorbesc de psihic, nu de fizic.
      Merci de sustinere, sa stii ca e reciproca. >:D<

  2. Poate că acel bătrân a lăsat o idee pe care subconștientul tău, fără să se consulte cu conștientul, a ascultat-o. :D
    Poate să fie bloggingul o terapie. Ne eliminăm emoțiile negative descărcându-ne în scris… ne umple de energie pozitivă citind lucruri frumoase.

    1. Interesanta teorie, consideri asadar ca batranelul a aruncat doar niste cuvinte-n vant, subconstientul meu le-a pastrat, iar cand a venit vremea, acestea s-au concretizat. Practic nu crezi in coincidente, ci doar in puterea mintii, a gandurilor, a subconstientului. Cum ramane cu hazardul din vietile noastre?
      Da, ne eliberam prin scris, ne descarcam, dar mai ales cautam oameni care sa ne inteleaga. Cel putin eu asta fac in ultimul timp. Ca nu a fost mereu asa… e partea a doua.

      1. Coincidențele sunt rezultatul gândurilor noastre și ale alegerilor noastre conștiente care se întâlnesc cu alegerile și acțiunilor altora. :P
        Nu cred în hazard ca entitate de sine stătătoare, ci doar ca rezultat al acțiunilor maselor de oameni care conviețuiesc în lumea asta.

        Poate mulți de înțeleg mai bine decât crezi… dar tu nu înțelegi că ei te înțeleg. :P

      2. Pana acum nu am intalnit asemenea oameni. Care sa ma inteleaga, dar eu sa nu vad si sa nu simt asta. Dimpotriva, au fost foarte multi care nici macar nu au incercat sa ma inteleaga, care nu s-au pus o clipa in locul meu, care doar m-au judecat si condamnat. Si care continua s-o faca…

      3. “care nu s-au pus o clipa in locul meu, care doar m-au judecat si condamnat.” – urasc persoanele care judeca doar si numai din punctul lor de vedere dar in locul tau nu incearca. Le detest! :evil: De asta si incep sa evit sa mai le spun vrute si nevrute :-j si ca tot discutam.. sa le tin in mine.

      4. Lusio, si eu incerc sa le evit, dar asta nu inseamna ca o data supusa la un astfel de tratament nu raman cu sechele. Nu stiu cate articole ai citit tu pe acest blog unde eu infieram atitudini, criticam sau judecam oamenii. Am insa aceeasi pretentie de la ei.

  3. pentru mine nu e o terapie… e mai mult un mod de a consuma timpul. doar …o distractie.
    Si de multe ori…. e inversul terapiei :( eu nu scriu pe blog problemele… pentru ca nu ma ajuta cu nimic,
    dar poate fi distractiv ..blogging-ul
    nu stiu daca cred in coincidente….

    1. Eu nu prea gasesc in offline oameni dispusi sa ma asculte, toti sunt suparati , cu mii de probleme pe cap, unora imi este jena sa ma destanui, insa pe blog sunt destui, chiar si tu mi-ai fost de atatea ori de ajutor prin postarile lasate. Poate tu nu esti constient de binele pe care-l faci unor oameni care au nevoie de un gand, un cuvant, o parere. Nu subestima puterea legaturilor astfel create, noi doi de exemplu am avut conversatii interminabile pe anumite subiecte, faptul ca ai discutat despre unele lucruri ce te framantau nu te-a calmat catusi de putin? Uneori avem nevoie de un refugiu, nu doar de o forma de divertisment. Un loc unde sa uiti de cele multe si rele din viata reala, lucruri pe care nu le mai poti efectiv indura.
      Eu vin acasa de la serviciu si imi gasesc linistea aici. Vin atat de surmenata psihic, incat nu mai am puterea sa fac nimic altceva, nu pot sa mai vorbesc, sa gatesc, sa spal, nu am chef de nimic, iar bloggingul reprezinta un fel de odihna activa pentru mine. De aceea am asociat aceasta activitate cu o forma de terapie pentru sufletul meu mult prea incercat si zbucimat. Daca ma mai straduiam putin il faceam la fel de lung sau chiar mai lung decat articolul. :))
      Cu alte cuvinte, vrei sa spui ca daca ai gasi ceva mai bun de facut ai renunta fara regrete la blogging?!

      1. nici eu nu vorbesc cu nimeni din offline… nu am cu cine, nu am prieteni,nu am nimic; tin tot in mine. Mai e cate un subiect pe care il dezbat… si care ma face sa ma “calmez”, dar doar superficial. niciodata nu intru in detalii. Poate ca-s eu prea dificil… si de asta nu vad rezultate din blogoterapie… ci invers.
        rar am zis ceva despre mine… pentru ca ma simt penibil.. asa cum m-am simtit cand i-am spus ce simt …
        foarte penibil! poate pentru ca fu prima data :))) si cred ca e si ultima :))
        sigur ca depinde si de persoana… eu nu am curaj :D

      2. BA, curajul se dobandeste, dar trebuie sa ai si putina incredere in tine. Cu rabdare si perseverenta uiti de complexe si frica. Si ce daca nu ai reusit din prima? Ce daca ai fost respins? Mare scofala, crezi ca esti primul sau ultimul care pateste asta? Nici pe departe, incerci pana iti iese, nu te dai niciodata batut. Acum iti vorbesc din proprie experienta… :( Mare greseala sa tii totul in tine, parerea mea.

      3. @Nice: “Mare greseala sa tii totul in tine, parerea mea.”

        Racii se bazeaza mult pe increderea deplina in persoane. De asta prefera de multe ori sa tina totul inside.. pentru ca simt ca de alte persoane nu pot fi intelesi. Mai bine sa le ramana inside decat sa le expuna si sa primeasca niste replici care arata mai mult a neintelegere.

        Eu patesc asta.. si de multe ori, o persoana are nevoie de multa rabdare pana va iesi de la mine ce simt cu adevarat inside. Simtim nevoia de a expune ceva cand suntem intelesi.. Cand pare sa nu fim, ne retragem rapid in carapace.

      4. Black Angel: “pentru ca ma simt penibil”

        O chestie foarte des intalnita la zodia rac.. Teama de a face multe lucruri din frica ca putem parea penibili. Iti cunosc perfect sentimentul :) Probabil d-asta noi n-o sa fim niciodata extrem de sociabili.. sau ceva gen ‘sufletul petrecerii”.. cat timp vom avea acest feeling, aceasta temere continua.. nu cred ca se poate.

      5. tu zici ca”Nici pe departe, incerci pana iti iese, nu te dai niciodata batut. Acum iti vorbesc din proprie experienta…”
        exact… eu din experienta ta am inteles ca … ai incercat de multe ori.. pana ai reusit….. dar finalul care este? a plecat. deci ai incercat… ai reusit… dar la urma nu se termina bine.
        personal is prea sensibil cand vine vorba de sentimente….. si cum ziceai tu in alta postare..” intre curaj si nebunie e f putina distanta”
        eu stiu cum sunteti voi …capricornii(ca si soramea e) dar eu ca rac … nu rezist la asa ceva… deci prefer sa nu mai incerc a doua oara. Cedez usor… din toate punctele de vedere.

        Iar Lusio… imi completeaza mereu teoria ( exact ce nu zic eu …zice el) :D

      6. Lusio, tot ce ai enumerat tu acolo referitor la raci este valabil si pentru capricorni. Si noi traim cu teama asta ca nu vom fi intelesi, ca putem parea penibili, ma rog, mai exista si exceptii… Tocmai de aceea suntem extrem de precauti, retinuti, circumspecti, ne alegem cu mare atentie prietenii, ne deschidem cu mare greutate, putem parea reci si infatuati. Asta pana gasim persoana care sa ne faca sa ne simtim in largul nostru in preajma sa. Care sa ne accepte asa cum suntem.

      7. @Lusio nu toti racii sunt asa, unchiul meu … e total diferit de mine. e sociabil … etc… e tot ce eu nu-s in stare sa fiu. El e pe 4… iar eu pe 3.
        Cred ca depinde si de cum au fost crescuti si educati ;el a fost mult mai “liber” decat mine, are mai mult curaj decat mine…. e altfel de rac.

      8. Da, asa afirma, probabil ca sunt doua personalitati puternice si nicunul nu este dispus sa lase de la el. Oricum, cand locuiesti cu cineva, inevitabil apar disensiuni. Unele sunt minore, altele ireconciliabile. Se pare ca in cazul lor problemele sunt din cea de-a doua categorie. Capricornii pot fi foarte nesuferiti, cu toane, irascibili si malitiosi. Dar au sufletul bun. :))) :twisted: :mrgreen:

      9. Evident ca mai mereu pot exista si exceptii.. pana la urma mai intervine si personalitatea/caracterul.. Nu chiar TOTUL tine de zodie.. mai poate tine chiar si de trairi.. si ca sa dau un exemplu.. Sa traiesti intr-o familie unde nu prea exista armonie.. asta te poate schimba, evident.

      10. @Nice
        “Da, asa afirma, probabil ca sunt doua personalitati puternice si nicunul nu este dispus sa lase de la el.
        Lusio, ai dreptate, dar BA si-a descris sora in culori mult prea intunecate. Sper sa nu ma identifice cu ea”

        stai linistita :)) nu identific pe nimeni cu nimeni :)) daca nu stau in fata persoanei respective :))
        eu nu-s o personalitate puternica… ba din contra, mereu am lasat.
        problema e cand vrea mereu sa aiva dreptate…. ca doar ea e fata cucuieta, a mai mica… tre sa fie mereu cum vrea ea.. Deci la un moment dat incepi sa te saturi de mofturile ei… :)))

      11. Sigur e varsta de vina. Capricornii sunt firi mai razbonice, vulcanice, extrem de rebele, doar timpul ii mai domoleste. Ma rog, asa am fost eu…acum poate or fi si temperamente ceva mai calme, docile. Iata ce am gasit, destul de bulversant:

        Colericul este extrovertit si puternic. E un sef dificil, dar care struneste bine oamenii.
        Sangvinicul e optimist si simpatic. Toata lumea are tendinta sa aiba incredere in el, desi de multe ori se dovedeste a fi un pierde-vara.
        Flegmaticul e introvertit, chiar ermetic. Dar forta pe care o ascunde e de neclintit.
        Melancolicul e cel mai sensibil. Nu-l pune sa ia decizii, lasa-l sa se miste in ritmul lui. Lent…

        Berbec. E coleric. Asta nu inseamna ca o sa-ti sara la gat. Dar se repede sa inceapa orice actiune si o si duce la bun sfarsit, daca nu dureaza mult. Berbecului nu-i plac proiectele pe termen lung, el traieste in prezent.

        Taur. Melancolic. Fara un motiv serios, nu misca un deget. Chiar si asa, se urneste greu. Dar odata miscat, merge pana la capat. Nu sare in sus de bucurie, nici nu face circ cand e nervos – e introvertit si misterios.

        Gemeni. Sangvinic. Nu sta o clipa locului. Se baga intr-o sumedenie de lucruri, pentru ca moare de curiozitate. Nu te astepta sa-l si tina. Vorbeste mult, gesticuleaza, ii stralucesc ochii. Cand incepe sa-ti argumenteze, ii ierti toate defectele.

        Rac. Flegmatic. Prefera sa viseze cai verzi pe pereti decat sa se bata cu monstrii, chiar si cand acestia s-au mutat in curtea lui. Dar cand se dezmeticeste, se adapteaza repede in orice situatie.

        Leu. Inca un coleric. Elegant si demn, viata lui e un spectacol. Nu se simte multumit pana nu atrage toate privirile. Incepe actiunile in forta, sustinut de o motivatie puternica. Da impresia ca poate sa mute si muntii din loc si, de multe ori, o face.

        Fecioara. Melancolica. Asta nu inseamna ca citeste toata ziua poezii, chiar dimpotriva. Este o fiinta extrem de pragmatica si are nevoie de detalii clare pentru a se apuca de un proiect. Daca nu vede avantajele unui lucru, nu se clinteste.

        Balanta. Temperament sangvinic. Nativul in Balanta este simpatic si fermecator. Te invarte pe degete prin felul fascinant in care vorbeste si se manifesta. Cat despre lucrurile serioase, mai bine sa nu te bazezi pe el.
        Scorpion. Flegmatic. Adica: introvertit si imprevizibil. Sta in coltul lui si nu stii cand si daca o sa primesti muscatura cu venin sau o strangere de mana prietenoasa. Daca se apuca de un lucru, il face mai bine ca oricine, pentru ca a studiat bine problema.

        Sagetator. Colericul. Numarul trei din zodiac e genul caruia ii place sa experimenteze. Se avanta in necunoscut cu toate motoarele pornite, da impresia ca e cu sacii in caruta chiar si cand habar n-are despre ce e vorba. Dar face ce face si reuseste.

        Capricorn. Un melancolic cu accese de spontaneitate, daca este in postura sa ia decizii. Tace si face. Chiar daca ritmul lui nu e alert, eficienta de care da dovada te face sa-l ierti pentru toate momentele in care iti venea sa urli pentru ca nu-l intelegeai.

        Varsator. Sangvinic din nou. Daca nu-l pui sa faca ceva monoton, e primul care se apuca de treaba. Plin de entuziasm, vrea sa salveze lumea chiar si cand aceasta nu are nevoie de asa ceva.

        Pesti. Flegmaticul de la sfarsitul zodiacului mai mult isi imagineaza lucruri decat le chiar face. Dar nu poti sa te superi pe el, pentru ca traieste sincer pe alta lume. Motivatiile lui nu sunt puternice, poate sa renunte cu detasare aproape la orice.

      12. “Rac. Flegmatic. Prefera sa viseze cai verzi pe pereti decat sa se bata cu monstrii, chiar si cand acestia s-au mutat in curtea lui. Dar cand se dezmeticeste, se adapteaza repede in orice situatie.” – Cam true.. M-a facut si sa rad :lol:
        Uneori chiar sunt “Flegmatic”.. care se mai poate traduce si-n “miserupist” sau “Chefless” :lol:

      13. Lusio, pai e bine sa nu-ti prea pese, sa nu dai importanta tututor prostiilor, sa nu te afecteze rautatile, minciunile, piedicile, invidia celor din jur. E tare rau sa fii sensibil, cum zicea cineva, cel mai mare defect al timpurilor noastre.

      14. Din pacate si pe asta cu sensibilitatea o am :( La asta nu cred ca exista rac fara sa aibe o sensibilitate mai crescuta :-L

        Cateodata imi urasc zodia :evil:

      15. macar de as fi eu tipul ala de flegmatic…. mi/as dori.
        problema e ca orice ma streseaza…. si pana nu se rezolva chestia respectiva…nu mai am liniste :((
        Mai degraba is “melancolicul”. intotdeauna evit sa iau decizii…. ii las pe altii sa le ia in locul meu
        Cat despre tauri… si pesti, is total gresite
        mama e taur. nu iti zic cata panarama face cand e nervoasa….. si cate 2 zile nu ii mai trece… pentru ca ea intotdeauna lasa nervii…. asa se calmeaza, facand panarama.
        Pestii… la fel, e gresita descrierea… nu se poate lipsi tata chiar de nimic. de colectiile lui de vechituri….. etc.
        dupa cum vezi …. sunt gresite :)))
        cat despre capricoarna de soramea….. e adevarat ca face numai prostii.. fara sa zica nimic, =))… dar nu e deloc melancolica :)))

        @Lusio….. eu nu mi-o urasc cate odata zodia; o urasc intotdeauna

      16. apropo…. daca esti atenta…. zice ca toate semnele de apa sunt flegmatice, ceea ce nu e adevarat… scorpionii is total diferiti de raci :)) si pestii la fel :D deci chestia asta deja “pute” ; inca o dovada ca e doar o prostie :)))

  4. Și eu cred în coincidențe. :) Mi se întâmplă și des, așa că nici nu mă mai mir, duc o viață extraordinară. :))))

    Cât despre bloggingul ca formă de terapie … nu, pentru mine nu e o terapie, încă n-am ajuns să-mi expun viața, temerile cele mai adânci și speranțele cele mai arzătoare pe blog, încerc să păstrez o linie. Am eu o paranoia cu chestia asta. :)) În schimb am oameni din offline dispuși să mă asculte. Din fericire. :)
    Dar dacă ție îți face bine așa … nu pot decât să-ți spun: go, girl ! Am observat că atunci când apare Vacitim te întorci cel puțin la 90 grade, el e mereu optimist, parcă îți transmite și ție starea ta de bine. El și poate noi toți la un loc. Ai grijă de tine, Nice, you’re too nice not to be treated nicely.

    1. “Nice, you’re too nice not to be treated nicely.” – Frumos spus si acelasi lucru il zic si eu..

      Si mersi ca m-ai facut sa vad ca mi-am ratat cariera :lol:

      1. Ca sa fii psiholog.. trebuie sa mai si-o calitate, anume RABDAREA.. rabdarea de a trata toti “nebunii” (glumesc putin) :).. iar mie-mi (cam) lipseste aceasta calitate.

      2. @Nice…. ma faci de ras!
        “Lusio, apropos, bine ca mi-ai spus, adica bine ca ti-ai facut putina reclama, am si eu nevoie de un IT-ist priceput, cunosti vreunul. 8O :))”
        nu stiai ca-s IT-ist? Rau

      3. Eu nu va spun ce fac si nu va arat poze cu mine. In rest sunt o carte deschisa. Macar doua secrete sa pastrez si eu fata de voi daca tot stiti atatea despre mine. Si cred ca este de apreciat ca sunt sincera.

    2. Pai la inceput nici eu nu vroiam sa dezvalui prea multe despre viata mea si despre ofurile mele, dar, si aici e un mare dar, pur si simplu a venit totul de la sine. Eu va consider pe toti prieteni, de fiecare data cand am avut o problema m-ati ajutat, tu cu schimbatul temei si fundalului, Vacitim cu incurajarile lui constante, Lusio cu faptul ca e mereu aproape si ma intelege si asculta ca nimeni altul, Dragos mi-a fost si el alaturi in tot acest timp, e mereu pus pe glume si ma distreaza, ma si sfatuieste cateodata, BA ma binedispune cu umorul lui, e foarte amuzant, Nora, Diana, Andreea imi sunt foarte dragi pentru ca imi inteleg de fiecare data tristetea si incerca sa ma ajute cu o vorba buna, incet-incet ati devenit o familie pentru mine, asta e mai mult decat un simplu loc de scris articole si de comentat, e un loc de intalnire a unor buni prieteni. Ma rog, asa il percep eu… Eu ma simt foarte libera si imi permit sa scriu orice, sa dezvalui oricat. Aici nu imi este teama ca voi fi judecata sau ca nu voi gasi intelegere. Toti sunt extrem de draguti, calzi, prietenosi. In aceste conditii, imi este greu sa pastrez distanta. Sunt extrem de atasata de toti cei care vin aici, pana si de Teo care a aparut doar de cateva zile. Culmea, imi scrie de parca m-ar cunoaste de o vesnicie. Iar Ada…are un loc cu totul special in inima mea. :)

  5. Apropo, mă bag din nou, mna, ce să-i faci :D, dar sunt și eu de-acord cu tine, Nice, în ce privește sfatul pentru Black Angel. Nimeni nu-ți poate descoperi măreția dacă tu o ascunzi în tine, Black Angel. :)

    1. Imi propui sa-mi trec blogul pe privat? Adica sa am doar cativa vizitatori si aia sa aiba o parola ca sa intre pe el?
      Nu cred ca voi fi atacata, pana acum nu a facut-o nimeni, iar eu nu prea am dusmani…

      1. Daca vei simti nevoia.. fa-o.. daca nu, ramai asa :)
        Eu am venit cu faza aceea pentru ca stiu cum e sa te mai certi cu cineva iar acea persoana sa te atace.. fix in punctele slabe, expuse de tine (oricine) cu incredere. Cam de asta..

      2. Lusio, dar exista moderare. :)) Care, culmea, desi nu e activata, retine tot ce nu trebuie, dar mai ales tot ce trebuie. :(:(Am mai spus, pana si 90% din comment-urile mele sunt oprite. Iar daca cineva ma va ataca vreodata, il voi pune pe spam. :))) Aici avem nevoie de armonie si intelegere, nu de vrajba si animozitati. Iar articolele mele nu incita la controverse.

      3. Da.. exista moderarea :) Ok, atunci do that daca se intampla ceva urat :)
        Mai tii minte ca si mie mi-ai sters un post la inceput cand am fost mai acid? :lol:
        Pe vremea aia parca era Twenty :)

      4. Da, pai noi am inceput cu stangul, eu sustineam ca e mai tare senzatia pe care ti-o da plimbatul pe stradutele inguste ale unui oras medieval, romantic decat sexul. Si tu mi-ai zis ca sunt frigida. Iar eu am gasit de cuviinta sa-ti sterg commentul, crezand ca o sa te superi si nu o sa mai apari niciodata. Dar tu mi-ai facut in schimb o frumoasa surpriza…
        Si sa stii ca inca mai sustin faza cu stradutele, uite de ce, sexul il poti face oricand, insa plimbatul printr-un oras din alta tara, poate doar o data in viata. Adica as da o plimbare prin Nisa de ex