Ce e val, ca valul trece

ce-e-va-ca-valul-trece

Laitmotivul verii 2015 a fost, indubitabil, valul. Vara asta a fost la modă valul. La propriu și la figurat.

La început a fost valul de caniculă. Periodic eram informați de meteorologi că vom mai avea de înfruntat încă un val de căldură tropicală, ni se dădeau sfaturi cum trebuie să ne protejăm, ce să bem și să mâncăm etc. La un moment dat m-am prins că valurile astea vor continua la nesfârșit și m-am gândit să le păcălesc cumva, astfel că ieșeam afară fix la ora amiezii, când aerul clocotea, că oricum era mai bine decât în casă (măcar afară mai bătea vântul).

Dar cum eram în concediu și avem timp berechet să-mi savurez știrile în liniște m-am trezit luată prin surprindere de un nou val. Valul de violatori.

Totul a pornit de la cei șapte violatori din Vaslui. Dar nu a fost suficient. Imediat, mirosind că e rost de ceva audiență pe perioada verii (când de obicei e sub cotele apelor Dunării), ca să-și oripileze și mai mult telespectatorii, jurnaliștii au scos de la naftalină toate cazurile de viol în grup din România și uite așa se făcea că de câte ori deschideam televizorul dădeam ba peste noutăți despre băieții buni, cuminți și muncitori din Vaslui, ba peste un alt caz cutremurător de viol petrecut pe meleaguri mioritice.

Dimineața, la prânz și seara ni se servea, la tv, singurul pe care îl puteam ține deschis din motiv de caniculă, meniu standard: știri și emisiuni despre violatori. Iar când auzeam declarațiile năucitoare ale susținătorilor celor 7 care au speriat vestul sălbatic (gen “ne-a nenorocit băieții” sau “dar ce i s-a întâmplat, ce a călcat-o trenul”) mi se făcea rău și schimbam rapid canalul, iar aici mă pomeneam, stupoare, cu un psiholog invitat în studio să analizeze profesionist același caz.

“Nu mai pot cu violatorii ăștia, mi-au ruinat deja toată vacanța”, mă lamentăm eu de zor cui voia să mă asculte. Așa că, pe lângă caniculă, mă mai dădeau afară din casă și violatorii. Când nu mai suportam să-i aud și să-i văd, mă îmbrăcam și plecam afară. Unde erau, invariabil, 45 de grade. La umbră.

Abia în sejurul de la Sunny Beach mi-am mai revenit, că acolo, în cameră, am ascutat doar muzică de la VH1. Dar însetată de noutăţi din țărișoara mea dragă (cu gândul la măriri de salarii, pensii, reduceri de TVA, la benzină, știți voi, ca tot românul), primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns acasă a fost să deschid televizorul. Despre ce credeți că se discuta aprins?

Despre violatori, bineînțeles! L-am închis instant și redeschis fix când apărea la orizont un nou val. Valul de refugiați.

Între timp, la Neptun, am înfruntat și valurile uriașe și mânioase ale Mării Negre care au făcut destule victime în acea perioadă. Dar despre asta am povestit, pe larg, aici.

Şi cum un val nu vine niciodată singur, în prezent avem de-a face cu un altul de mare anvergură, invazia musulmană.

Nici nu știu care dintre ele e mai periculos.

Însă după ultimele articole lecturate, conform cărora, în Europa vor ajunge până la sfârșitul anului 5 milioane de refugiați sirieni, mă hazardez să fac o predicție: cel din urmă care se propagă cu viteza luminii și va avea consecințe catastrofale dacă nu se acționează rapid asupra cauzei.

Ah, dar asta nu e tot. Chiar dacă sunt ceva mai vechi nu trebuie să uităm de valurile de arestări marca DNA. Azi e Oprescu, mâine va fi Ponta. Show-ul trebuie să continue, nu?

Cineva spunea: “ce e val ca valul trece”. Oare?

Să nu ne mințim, problemele, încercările vieții, denumite metaforic valuri de marele poet, nu vor trece niciodată. Şi, după cum se vede mai sus, sunt din ce în ce mai multe și mai dificile.

Cum trece unul, apare la orizont altul și mai mare și mai greu de învins.

Putem face ceva? Da, un singur lucru: să fim pregătiți.

Deja suntem preveniți.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

41 de comentarii la “Ce e val, ca valul trece”

  1. Hei, Nice!

    Fix de-asta nu prea mă uit la știri. Prefer să-mi iau informația de pe internet și să analizez singur situațiile și să-mi formez singur o opinie, nu să mi se bage pe gât fel și fel de păreri. În plus, așa mă informez doar despre ce mă interesează. :biggrin:

    Legat de refugiați, o întrebare mă macină: de ce nu s-a dus în Emiratele Arabe Unite? Sunt mai aproape de Siria și mult mai bogate decât va fi Europa vreodată. :dizzy:

    1. Ca si-au inchis aia granitele. Ce, crezi ca aia sunt prosti sa-i primeasca? Nu, dimpotriva, sunt baieti destepti. Si au declarat de curand ca nu mai au nevoie de alti sclavi, au deja destui…

      Singur nu-ti poti forma o opinie obiectiva. Pentru asta trebuie sa citesti mult. Carti in principal, dar si articole de pe net. Asta insa dureaza si e destul de obositor. La tv ti se ofera totul pe tava. Eu nu ma uit doar la un post, ma uit la mai multe. E mai relaxant asa, din pacate nu mai am rabdare sa citesc lecturi interminabile. Plus ca nu sunt nici lucruri simplute. Trebuie sa te documentezi serios, sa citesti istorie multa…

      1. Aaa, asta cu granițele n-o știam! :smile: Uite că modul meu de informare dă greș uneori… :lol:

        Nu toți sunt periculoși. Cunosc o fată care a venit acum 3 ani să studieze din Siria aici (a fost colegă de facultate cu sora mea și, din câte știu, e pe jumătate româncă, dar crescută acolo) și e foarte de treabă. Din păcate, nu putem ști dacă sunt toți așa, mi-e tare greu să cred asta….

        PS: Și eu care spun că nu plec din Europa ca să n-am surprize… :lol: Trebuie să vedem ce ne va rezerva viitorul.

        1. Iulian, sunt sigura ca unii dintre ei sunt de treaba. Poate chiar toti. Insa sa vina o tara intreaga, doua, trei sau chiar doua continente(sa nu uitam africanii) in Europa deja nu mi se mai pare in regula. Trebuie facut ceva, razboiul trebuie oprit pana nu ne trezim cu toti regfugiatii in batatura.
          Cum adica sa pleci din Europa? Unde sa pleci ca din cate stiu eu Olanda e in Europa. :lol:

  2. Uite de asta n-am eu televizor :)) Mi se pare ca ne inconjuram de prea multa negativitate si viata noastra nu are nevoie de asta. Plus ca nu prea am incredere in mass media. Nu stiu daca stii dar momentan traim in perioada cu cea mai multa pace pe Pamant din istoria sa, dar parca n-ai zice asta daca te uiti la stiri.

    La fel cum a fost si faza cu Grecia, cand ne-am agitat mai mult noi decat grecii :)) Asa mi se pare si asta cu imigrantii. Am vazut o gramada de filmulete si stiri false (care le descopereai ca fiind false dupa un foarte scurt research pe net). Sau faza cu conflictul din Ucraina, cand toti baietii de la mine de la lucru se pregateau sa fuga din tara in caz de razboi :lol:

    Deci daca vrei sa ai o perspectiva mai pozitiva asupra vietii, iti recomand sa lasi deoparte stirile (eventual cauta niste portaluri mai obiective in online daca chiar vrei sa ramai la curent cu ce se intampla) si sa iti ocupi timpul cu lucruri mai productive decat sa asculti miciunile tuturor “jurnalistilor”.

    1. Anda, mie si in online mi se par ca sunt prea multe opinii. Extrem de subiective. In plus nu mereu discutiile sunt decente aici.
      Eu de ex. nu m-a agitat deloc cu grecii. Stiam ca e o furtuna intr-un pahar. Niciodata nu mi-am imaginat ca Europa ii va lasa de izbeliste sau le va permite iesirea din zona euro.
      Nici situatia din Ucraina nu ma sperie deloc.
      Eu ma uit la tv pentru ca e mult mai relaxant sa urmaresti emisiuni decat sa citesti carti sau articole interminabile. Decat sa citesti istorie. Nu mai am chef si nici rabdare pentru asta.
      Dupa o lunga perioada de timp cand m-am concentrat pe net, acum am redescoperit televizorul.
      Calculatorul ma oboseste. Iar acum sunt intr-o perioada a vietii cand am mare nevoie de relaxare totala. Deconectare psihica, mentala. Sunt epuizata.

      Imi disparuse si placerea de a scrie pe blog. Sunt pe net din 2006. Prezenta 24 de ore din 24. Am ajuns la saturatie…

      Acum imi place sa stau in pat si sa urmaresc emisiuni la tv. La toate posturile de stiri. Imi place sa aud pareri diferite. Uneori ma amuza, alteori ma plictisesc si inchid sau schimb canalul. Eu digeram si 10 emisiuni cu violatori. Dar la a 11-a mi se facea rau. Sunt subiecte la care m-as uita non stop(cum e de ex cazul avionului doborat deasupra Ucrainei de rusi).

      Desi nu pare articolul nu este despre violatori si refugiati. E despre viata. Despre greutatile ei. Despre dificultatile pe care trebuie sa le infruntam zilnic. In fiecare zi, la munca sau acasa, apare o noua problema. Cel putin eu nu am o zi de liniste. In fiecare zi se intampla ceva care ma da peste cap. Care ma enerveaza sau supara de-a binelea. Care ma nemultumeste. Ieri de pilda au fost 2 probleme care au aparut, una acasa, din partea parintilor, alta la serviciu din partea colegilor. Azi alta problema cu programul de la munca. Cam despre asta este vorba.
      Nu cred ca exista cineva care nu are nicio problema si traieste intr-o completa armonie cu Universul, cu ceilalti oameni. Ideea e ca astepti asa mult sa se rezolve o problema si cand in sfarsit pare ca ai trecut peste ea, te trezesti cu alta pe cap.

      Suntem bombardati din toate partile de probleme. Vacanta s-a sfarsit. Dar am avut-o vreodata? :ermm: :dizzy:

      Ah, nu vreau sa-mi ocup timpul cu lucruri mai productive, tot ce vreau e cat mai multa relaxare. Ii las pe altii sa fie productivi, mie imi plac hobby-urile mele si ma multumesc cu ele.
      Mai scriu un articol, mai fac o fotografie, mai calatoresc din cand in cand. In rest vreau deconectare. :)))

  3. Ei, n-ai prins valul de gargauni…..sau vreun val de carabusi…..

    Nice, deocamdata nu ai de ce sa-ti faci griji din pricina valului de islamisti, deocamdata refuza ei cu indârjire sa vina in România. Ei au boala pe Germania.

    Din nefericire, valul de arestari e doar un val mai mititel, desi ar fi fost bine sa fie un tsunami. Pai cât crezi ca o sa stea spagarul Oprescu la inchisoare? Chiar daca va primi 10 ani, va executa o treime din pedeapsa (ca are peste 60 de ani), care se va reduce pentru ca e diabetic, mai are probleme si cu inima, va mai scrie si 7 carti (daca oierul a scris 4, iti dai seama….)…per total, va face mai putin de un an, dar va ramâne cu spagile. Pai merita, nu?

    1. Ba da, l-am prins si pe ala. :angry: Din pacate. Apoi a venit seceta si au disparut. :sick: Deci nu toate consecintele ei au fost negative. :biggrin:

      Dragos, chiar daca ar vrea, Germania nu poate sa-i primeasca pe toti. Pana la urma vor ajunge si la noi. Problema e cati?

      Parca peste 60 de ani avea si seful de la Antena 3 si vad ca n-a mai iesit…

      Pai cum asa, nu li se confisca averile? Nu li se blocheaza conturile?

      Hai sa-ti spun si varianta mea. Desigur ca exista si oameni corecti si cinstiti in Romania. Lasii si fricosii. :biggrin:

      1. Germanii au spus ca au capacitate de 800.000. Deocamdata au intrat ‘doar’ 315.000, asa ca nu au de ce sa se vaite. Vedem mai incolo ce-o fi.

        N-a iesit pentru ca o treime din 10 fac 3 ani si ceva, nu un an. dar ala nu e bolnav, e doar un securist batrân, corupt si hot. In plus, curios, n-a scris in puscarie, desi e ‘profesor’. Oprescu insa nu a fost condamnat inca si, in plus, e cardiac si diabetic, pe lânga faptul ca e corupt si hot.

        Depinde, nu tuturor li se confisca averile. Sa vedem.

        1. Dragos, explica-mi si mie, de ce sunt asa de primitori si ospitalieri germanii, ce interes au? :unsure: :wassat: Sau pur si simplu asa sunt ei, buni, cu inima mare si in plus in felul asta isi mai spala din pacatele trecutului? :dizzy: :ermm:

          1. Probabil au auzit ca pe 25 septembrie vine sfârsitul lumii si vor sa neutralizeze giumbuslucurile pe care le-au facut secolul trecut….

            Sau poate au realizat ca societatea lor imbatrâneste si doresc ceva sânge tânar, care se impuiaza repede.

            Sincer sa fiu, nu-mi dau seama ce i-a apucat.

            1. Dragos, e mare diferenta intre migratie si invazie. Ceea ce vad eu ca se intampla acum seamana mai degraba a invazie. Asta nu ma poate multumi si linisti. Tu esti linistit? :dizzy: :ermm:

              1. Sincer sa fiu, mie mi se cam rupe. Efectele se vor vedea peste 10-15 ani. Batrân voi fi, copii n-am….

                E o migratie invaziva :-) De ce zici tu ca e o mare diferenta intre cele doua?

  4. Am prins si eu toate valurile. Cel de caldura m-a afectat cel mai tare fiindca i-am simtit efectele aproape toata vara. Violatorii … ai dreptate chiar si acum stirile incep cu astfel de noutati. Mi-e rau!

    Problema regugiatilor mi se pare totusi cea mai trista fiindca o natie intrega traieste tragedia razboiului pe care militarii nostri impreuna cu cei din Europa (Nato) si USA le cauzeaza acolo. O data ce razboiul se termina sirienii pot sa se intoarca acasa, europenii vor putea respira din nou `aerul nobil` dar oamenii aceia vor simti efectele Razboiului toata viata.

    Peace & Love!

    1. Exact ce ziceam si eu, trebuie umblat la cauzele valului de refugiati, trebuie sa se opreasca razboaiele din zonele de conflict. Si tare mi-e teama ca asta nu se va intampla prea curand…
      Alicee, ce se intampla e revoltator, cum e posibil ca o intreaga natie sa fie obligata sa-si paraseasca tara, pamantul? :ermm: :cwy:
      Tocmai ce am venit de jos(am fost pana la magazin sa iau ceva) si cand am deschis televizorul ma asteptau noutati in cazul de la Vaslui. :angry: It’s a never ending story… :sick:

  5. Mda, si la mine au ajuns toate valurile. Nu stiu daca si pe la tv, ca nu-i prea dau drumul decat cel mult pe vreun canal de muzica sau de documentare, dar pe internet, pe site-urile pe care le mai urmaresc :pouty: . M-au oripilat stirile cu violatorii, fireste , si mai ales cele cu sustinatorii violatorilor (sincer nici nu stiam ca pot exista “sustinatori de violatori”, dar in fine, se pare ca astazi totul este posibil), m-au intristat si m-au revoltat stirile despre refugiati. Noroc ca despre canicula nu pot sa ma plang, la mine deja s-a instalat toamna :biggrin: .
    O saptamana frumoasa iti doresc, Nice, fara valuri prea puternice!

  6. Da, in ziua de azi totul este posibil. Mai ales in Romania si in cateva tari asiatice(asta in legatura cu sustinatorii de violatori care pretind ca, daca se intampla, fata e de vina si trebuie ucisa).

    Exact, draga Larisa, ne-am trezit de ieri dimineata, si pe aici, cu un nou val de racoare de data asta, chiar frig as putea spune, de vreme ce chiar si la ora amiezii am fost nevoita sa scriu articolul cu geamurile de la apartament inchise. Toate! :lol: Asta e viata!Sa simti ca respiri din nou. E insorit, dar racoros. Si un cer superb numai bun de fotografiat. Azi am preferat sa nu ies insa ca sa pot termina articolul. :biggrin: Arta cere sacrificii. :biggrin: :lol: :silly:

    Merci mult, asemenea. :heart:

  7. “Ideea e ca astepti asa mult sa se rezolve o problema si cand in sfarsit pare ca ai trecut peste ea, te trezesti cu alta pe cap.” – ma confrunt cu aceeasi situatie deja de cativa ani.. Cert e ca probleme are oricine, dar parca altfel le suporti cand ii mai dau si un timp de respiro…

    1. Foarte bine ai pus problema, Alexandra si ma bucur ca ai inteles perfect mesajul articolului meu. :cool: :cheerful: :wink: Eu asta simt in prezent ca valurile de probleme vin unul dupa altul si nu mai exista acest respiro in care sa ne revenim. Un respiro atat de necesar pentru a-ti reincarca fortele si a simti ca mai si traiesti. Si ca viata e frumoasa. :biggrin:

  8. Mie mi-ar place aca valul de arestari sa se transforme intr-un adevarat tsunami, care sa-i spulbere pe toti, dar nu avem noi norocul asta. Ma tem ca e doar o furtuna intr-un pahar cu apa, stiu ei cum sa scoata camasa curata. Eu si cand ma uit la tv, tot la filme ma uit, stirile si emisiunile ma scarbesc de-a dreptul.

    1. Margeluta, mie mi se pare ca e deja tsunami. E show la tv si ma scarbeste. Nu ma intereseaza catusi de putin.
      Din punctul meu de vedere ar trebui sa-i aresteze pe soferii care spulbera oamenii nevinovati pe trecerea de pietoni, de ex. Ei bine, acesti soferi nu doar ca nu patesc nimic, ba mai mult li se lasa si carnetul ca sa ma omoare si alta data…
      Sunt multe nedreptati in societatea romaneasca, sunt multe de indreptat. Ei ce fac acum, se concentreaza pe politicieni si cam atat. :cwy:

  9. Valuri şi iar valuri… Presa scrisă, însă mai cu seamă cea audiovizoală are o predilecţie aproape malefică de a la înteţi; motivul fiind foarte la îndemână de înţeles, audienţa, banul, dacă vrei. Între noi fie vorba, şi în Austria am văzut/citit ştiri pe tema asta; aceeaşi isterie referitoare la invazie. La marginea Salzburgului există un mic orăşel din corturi albe (ale Crucii Roşii) destinat “invadatorilor”. Chiar şi în Nussdorf sunt găzduiţi câţiva zeci de pribegi. Comunitatea le acordă o sumă de câţiva zeci de euro lunar pentru ca ei să se poată întreţine, apoi mai sunt şi ajutoarele venite din partea localnicilor, Caritas-ului, Crucii Roşii etc… Mult, puţin, naiba ştie, dar austriecii, presupun că şi germanii (800.000 zice Dragoş) îşi pot permite. Oare noi ne putem? Ar fi vorba de vreo 6.000, din câte am înţeles la radio. Pe de altă parte, oamenii aceia nu-şi părăsesc patria “de nebuni”, sunt goniţi de război… Cine îl întreţine şi ce interese se ascund, mai greu de intuit… Vorba aia, complicate sunt căile Domnului intereselor mai marilor lumii.
    Ca să fiu “optimist”, spun c-or să treacă şi valurile astea, cum au mai trecut şi altele, dar numai pentru a face loc altora, desigur funcţie de interesele momentului – nu mă-ntreba care ar fi astea că n-am idee, încă n-am băut o cafea cu Merkel, Obama, nici măcar cu Faymann (cancelarul Austriei). :whistle:
    Cât despre arestări, “frecţie la picior de lemn”, vor veni alţii în locul lor, croiţi după acelaşi calapod. Nu-ţi bate capul. vorba poetului, “vreme trece, vreme vine…” :biggrin: Ne place ori ba, lumea va rămâne la fel.

    1. Da, suntem prea mici pentru niste interese atat de mari. Interese mari, valuri mari.
      Bine, presupun ca acum ca am inceput serviciul o sa raman cu valurile din propria mea viata. Ca nu voi mai avea timp sa urmaresc stirile la tv. Se anunta iar un an complicat si stresant si foarte aglomerat.
      Ma rog, se dorea un articol amuzant, cu accente umoristice. Si un pic profund, pe ici pe colo, in punctele esentiale.
      Nu stiu daca s-a prins cineva. Din comentarii pare ca nu. :biggrin:

  10. ce e val… ca valul trece… adica… nu trece… el doar revine sub alte forme cu alte stari… dar valul exista si nu va trece…
    valul insemna energie… inseamna miscare… si tomcai de aceia nu trece… pentru ca nu are cum sa treaca…
    imi place enorm glosa asta…

  11. comentariile sint o tragedie, pt ca asta inseamna un popor rupt total de realitate, iar mioriticii sint poporul cel mai aerian posibil. :) sub acest nivel mai sint indienii din amazon. :)
    un elvetian a spus despre noi ca popor ca sintem naivi dar ca ne credem f destepti si smecheri. dovezile care sint la tot pasul ne descriu ca opusul a ceea ce inseamna destepti dar mai ales smecheri.

    asta a devenit ceva tipic si unde nu mai gasesti decit romani!!!
    tarile in care au fost sechestrati si tinuti ca sclavi sint: grecia, ungaria, turcia, cehia, slovacia, franta, italia, spania, anglia, germania si austria. desigur ca toate cazurile au fost relatate in presa locala si europeana. deci romanii sint naivi ca sa folosim termenul la care s-a limitat elvetianul.
    un sef de sindicate din tara a spus ca este dreptul romanului sa creada ca tot ce zboara se maninca insa ar fi bine inainte sa se duca afara la lucru sa treaca pe la sindicate pt info. desigur ca povestile cu vestul luminos traiesc si astazi desi acesta a fost desfintat de f mult timp. o alta natie care sa cada in asemenea curse cu o asemenea frecventa si in atit de multe tari nu exista! in ceea ce priveste chestia cu smecher sa-i intrebam pe cei de la bechtel daca au putut repeta la bulgari sau albanezi scenariul romanesc. :)
    romanii sint deasemenea comici cind se cred coruptii europei atribuindu-si termenul de mafioti. :)
    chestia este ca nivelul este de stan si bran. :)
    planul de schimbare a populatiei europene este unul f vechi insa era clar ca nu-l puteati cunoaste. cartile pe tema asta au fost scrise de mult si sint desigur cunoscute insa nu unei f mari majoritati de romani care pot fi numiti romani noi pt ca asta si sint. caracteristica de baza la acesti indivizi este lipsa constiintei nationale care atrage dupa sine si lipsa componentei sociale. vizibil nu-i asa? in fapt ce se intimpla in europa este repetarea experimentului american care a dus la aparitia molohului numit impropiu popor. ce va pot asigura este faptul ca de data asta nu vor mai fi infintate rezervatii pt ca nu se doreste coservarea vechiului.
    violatori si la noi? vesticizarea tarii aduce valorile clasice ale societatii in care ati vrut sa traiti. sa vedem de ce stiu romanii noi atit de putin? simplu! in 45 erau 81% care traiau la tara iar cunostintele lor erau inexistente ca dealtfel si ceea ce numim memorie a timpului sau experienta. dupa acest an au urmat timpuri in care elita tarii a fost rarita f tare cu ajutorul celor proveniti din mediul rural pt ca acolo a fost sursa de unde au provenit toti tortionarii si alte “valori” de acest gen. dupa ceva timp s-au primit niste bani prin care a devenit posibila industrializarea tarii ceea ce a dus la schimbarea populatiei oraselor. in 25 de ani -1945-1970- populatia bucurestiului a crescut cu 400%! cei veniti si-au impus “cultura” si nu au mai putut fi absorbiti de orasul pe care l-au schimbat astfel definitiv. cunostintele si educatia lor a ramas alea “originale” iar astazi se vede ce inseamna. :)
    de exemplu alegem nemti in servilismul cel mai gretos cu putinta ca sa ne dea si sa ne faca :) iar asta se intimpla pt ca mioriticii traiesc din tot felul de legende si zvonuri fara lagatura cu realitatea sau se trece de la certificatele de ilegalisti la diplomele de revolutionar fapt care denota pastrarea unor obiceiuri ca dealtfel si bucuria de-a vedea arestati si mai ales condamnati.
    se poate afla usor ce inseamna migratia actuala care n-a inceput de ieri insa romanul nu vrea sa-si schimbe continutul viselor. diferenta este ca acum putem vorbi de una masiva ceea ce denota existenta unui sistem sustinut logistic si material.
    ca o consecinta in suedia au crescut violurile cu 1472% fiind tara pe locul 2 in lume ca nr de violuri dupa lesotho. violatorii nu sint condamnati deoarece se spune ca sufera de stres cultural. asta ar fi numai un exemplu ca sa nu mai spun ce inseamna faptul ca anumite orase au devenit deja neguvernabile si au fost abandonate de stat cel putin partial. acele zone sint “nogo zone” pt localnicii vechi. revenind la romania este de mentionat faptul ca masa de oameni de provenienta rurala a devenit o masa de manevra pt cei care au platit industrializarea deoarece aceastia nu aveau capacitatea de-a cunoaste vreodata despre ce este vorba si ca atare nu se puteau transforma niciodata in opozitie pt creditori si in nici un caz in factor de rezistenta. sah si mat! la asta a contribuit desigur mindria si incapatinarea specifice indivizilor proveniti din mediul rural care se credeau si se mai cred inca infailibili. am vazut ca va pligeti si nu va place insa ce se vede este facut de voi 100% si va reprezinta. exista la multi conceptia ca daca s-au nascut in bucuresti sind deja bucuresteni. sint bucuresteni cu siguranta daca mai au in spatele lor alte cel putin 4 generatiii de nascuti in bucuresti! altfel sint ceea ce-au fost si parintii sau bunicii lor. bucurestiul are la ora asta cel mult 10% bucuresteni d-aia si este totul asa cum se vede. tot guvernul romaniei ca si presedintii au fost flotanti iar rezultatele se vad din plin! toti de pling de 25 de ani fara sa observe ca aceasta este calitatea oamenilor care n-au avut nici cea mai mica sansa sa creasca pt ca au fost suficient de ingusti la minte incit sa-i elimine pe cei de la care ar fi avut ce sa invete!!!! a fost in fapt o actiune de autopedepsire pe care este clar ca n-a avut cine s-o vada. cei vechi au vazut-o insa cui sa-i spui?! acum aud la unii ca sa vina unul destept si cinstitit care sa faca si sa dreaga. speranta desarta deoarece cine este destept si cinstit nu-si va baga pielea la saramura pt unii care sint asa cum s-au descris singuri exact pe 25 dec 1989. ramine asadar mat! :)
    ce vine? se stie sigur insa mioriticii vor sa ramina mioritici pina la capat dovedind ca inteleg mai putin ca oaia care saraca s-a chinuit degeaba cu explicatiile. :)

  12. de ce-ai scos linkul de pe youtube?! pt drepturi de autor in caz ca astea ar fi o problema este resposabil google!
    cu toate ca voi taranimea ati fost si sinteti teribil de rai nici chiar voi nu meritati sa fiti loviti de valul care se vede deja la orizont.

  13. Planul cu emigrantii descris in detaliu in aceste 3 carti ale lui Thomas P.M. Barnett
    https://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_P._M._Barnett

    The Pentagon’s New Map

    Blueprint for Action: A Future Worth Creating

    Great Powers: America and the World After Bush

    » So yes, I do account for nonrational actors in my worldwiew. And when they threaten violence against global order, I say: Kill them.«

    According to Thomas P. M. Barnett races must be mixed up completely. As a result there would be a light brown race in Europe with an IQ of 90, too stupid to understand, but smart enough to work.

    Vine altceva decit s-a visat cu mare spor in romania! :)

  14. Ai dreptate, valurile astea nu mai trec chiar asa ca valul.
    Eu nici nu stiu ce sa cred despre refugiati, parerile sunt impartite, si eu la fel am pareri impartite si simt in mod diferit asupra acestui subiect.
    Cand am vazut poza cu baietelul de trei ani, m-a facut sa vreau sa sponsorizez o familie de refugiati. Eram cat pe ce sa vin la serviciu cu initiativa de a crea un grup de oameni in compania noastra sa sponsoriam o familie de refugiati (caci de una singura n-as putea sa fac asta, costurile sunt prea mari, dar daca ne uneam mai multi, era posibil). Avem la serviciu un comitet care se ocupa de coordonarea actelor de caritate pe care le intreprinde compania noastra, si seful acestui comitet, un VP in compania noastra, era persoana potrivita cu care sa deschid un asemenea subiect. Dupa aia am vazut steaguri ISIS fluturand prin Germania… m-au trecut toate alea cand am vazut acele poze. Inca n-am deschis subiectul mai sus mentionat la mine la serviciu, sunt “intre”.

    1. Steaguri ISIS fluturand prin Germania? E mai grav decat credeam! :angry: :sick: :pouty: :cwy:
      Oricum nobila intentia ta, sper doar ca acesti refugiati sa nu aiba pretentia de a fi sponsorizati la infinit. :ermm: :dizzy:

Lasă un răspuns la Aliceee Traveler Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

:D :-) :( :o 8O :? 8) :lol: :x :P :oops: :cry: :evil: :twisted: :roll: :wink: :!: :?: :idea: :arrow: :| :mrgreen: